vineri, 26 decembrie 2014

Retrospectiva 2014 - Lumini si umbre

Nu reusesc sa ma hotaresc daca 2014 a fost un an bun sau rau. Daca ma uit la numarul de kilometri in competitie (507 km, in crestere fata de 2013) si la concursurile frumoase la care am participat, la premierele personale, a fost un an bun.
In 2014 am bifat primele doua ultramaratoane, VLC 80 km (trebuiau sa fie 54, dar ne-am ratacit mai multi, asa ca organizatorii au avut amabilitatea sa deschida o categorie speciala doar pentru noi) si Transmaraton, 64 km si am reusit sa cobor sub 4 ore la Roma.

Totusi, a fost un an cu multe probleme de sanatate, iar timpii mei din concurs nu au fost atat de buni cat mi-m dorit. Am avut o accidentare la muschii abdominali pe care am dus-o pe picioare cam tot anul (posibil de la handbal, avand in vedere ca in sezonul trecut am fost iar legitimat in liga a treia si am jucat in majoritatea meciurilor). In mai, dupa Eco am facut o ecografie si diagnosticul a fost microfisuri la muschii abdomenului inferior. Am luat o luna pauza completa, si am reinceput usurel in iunie cu alergarile. Problemele au reaparut treptat, iar la finalul sezonului am facut iar ecografia, iar acum imi arata o ruptura mica in abdomen, un orificiu herniar de 0,40 cm. Se manifesta mai mult pe coborare, cand era dilatata de la efortul depus pe urcare, si imi strangula nitel matele. De aceea dureri aveam mai mult la final si pe coborarile mai accentuate, ceea ce evident ma frana.

Au fost multe momente frumoase, incepand cu Gerarul special datorita zapezii proaspet cazuta pana cu cateva ore inainte de cursa, cei 30 km de la Maratonul Zapezii din februarie (o cursa marca Ilie Rosu, va recomand calduros), Semimaratonul Brasov cu o tranta memorabila pe coborare :), Maratonul Brasov, alta cursa marca CPNT, cu un traseu foarte frumos si alergabil, evident deja clasicul Ecomarathon, care nu mai necesita nici un fel de prezentare.

luni, 20 octombrie 2014

Azuga Trail Race - Splendoare in noroi

Daca va intrebati cum poate sa fie superba o cursa pe frig, vant puternic, ploaie in rafale, ud pana la genunchi de la km 2 inseamna ca nu ati fost la ATR 2014 :)

Dar sa o luam cu inceputul. Azuga Trail Race este o cursa foarte frumoasa, care incheie sezonul de trail cam in fiecare an. Deci NU se rateaza! Am stat in dubiu daca sa ma inscriu la 20 sau la 27. 20 ar fi lejer si placut, asa ca decid sa ma inscriu la traseul lung, sa stiu o treaba.

Cum Azuga e aproape, ajungem dimineata pe la 9 la hotel Larisa, ne luam kiturile, ne echipam si asteptam sa inceteze ploaia. Asteptam degeaba pt ca ploua din ce in ce mai tare. Cineva vine sa ne spuna ca nu se va alerga pe Sorica si ca trebuie haina de ploaie si pantaloni lungi. Ma uit in jur si vad destui alergatori in colanti scurti, si cum mai erau 10 minute pana la start raman si eu la fel. Stiu foarte bine cum reactionez la frig si umezeala si eram sigur ca nu voi avea probleme.

Startul se da la ora 10, pe ploaie, dar plecam in tromba si ajungem dupa 2 km la inceperea urcusului de 3 km si 500 m diferenta de nivel spre Clabucetul Azugai. trebuia sa traversam un parau, unde organizatorii trudisera sa faca un podet, pe care apa il luase peste noapte. Mai ramasese jumatate din el, iar pana la jumatate era un bustean pe 3/4 scufundat in apele umflate, atent vegheat de Silviu Balan, care statea relaxat in apa rece. Era o coada destul de mare, iar eu ma asez disciplinat langa Adrian Mila. Evident ca nu apuc sa stau prea mult, ca ma repereaza Balan, care striga: Dinuu, treci prin apa nu mai sta. Nu am mai stat pe ganduri, am glisat prin noroi pana in apa, si din 3 pasi mari (cu apa pana aproape de genunchi) am sarit pe podet si apoi pe mal, trecand pe langa fotograful de la Fisheye.ro, care statea si ne tragea in poze.

Apa din incaltari a iesit repede, iar urucusl abrut m-a incalzit repede. Starea de confort s-a dus dracului pe la jumatea urcarii, cand a inceput un vant lateral care ne arunca apa rece si ceva care semana a mazariche peste fata. Eram imbracat in colanti scurt, tricoul 2x2, manecutele de la Salomon, jambiere Compressport (ambele 2 piese de echipament foarte importante pt confortul meu termic), o geaca de alergare gen foita foarte subtire de la Decathlon, iar in picioare aveam noile ghete de trail de la Karimorr. Mai aveam o bentita MPC 2013 si multa voie buna. Nu mi-a fost frig pt ca urcam sustinut, iar in jurul meu erau alti alergatori cu care radeam despre cum o sa ne ia pe noi dracu cand ajungem la golul alpin.

Am ajuns acolo si surpriza, nu mai batea vantul :D. Cam la o ora intind mana sa iau primul gel, ca sa constat ca nu mai aveam centura cu geluri, activatori si magneziu. Aveam sa o gasesc in masina, probabil nu o fixasem bine si mi-a cazut chiar cand mi-am prins-o. Tot planul meu se ducea pe apa Azugai, si aveam sa alerg iar pe uscat.

Nu am avut timp sa-mi plang de mila prea mult, pt ca am ajuns pe culme, si am dat drumul la picioare. urma o bucata care imi place foarte mult, in coborare usoare spre cabana Susai. Aici am oprit la un pipi, iar pe langa mine a trecut in tromba Adrian Mila, pe care l-am ajuns cand a fost randul lui sa opreasca la pit stop. Am continuat impreuna pana la cabana Susai, unde am luat singurul gel pe care il facusem rost (multumesc Marius) de la un suflet milostiv.

Pe coborarea care a urmat l-am pierdut pe Conu Mila, prea rapid pt mine, mai ales ca a trebuit sa opresc inca o data. Pana la urcarea spre C;abucet Sosire, pe creasta si partia Cocosul am alergat binisor, dar apoi incepe iar sa ma supere abdomenul. De la Clabucet Sosire spre Garbova e doar coborare, dar eu nu ma simt prea bine si pierd timp.

De la Garbova este o urcare nu foarte lunga, dar sustinuta, urmata de o coborare de 5 km, cu mult noroi si destul de abrupta spre Azuga. In continuare nu-s foarte in forma, si nu alerga foarte rapid, asa ca ajung la urcarea pre Sorica in 2:53. Ma incearca o foame crunta, asa ca vreo 3 minute inghit cascaval, mere si chec in cantitati industriale. Aratam ca un naufragiat care daduse de mancare. La 3 minute dupa mine apare Andreea Calugaru, care infasca 2-3 bucti e mancare si o ia la deal (cam asa se face, nu ca mine). Ma smtvinovat, recperez betele ascunse dupa stalp. si o iau la deal. Ma astepta Sorica, cu cele 500 m diferenta de nivel pe 2 km, mereu o placere. A fost o idee buna sa las betele acolo, ma imping vartos in ele si inaintez bine.

 O ajung din urma pe Andreea, si stam la taclale un pic. Parca se urca mai usor cand dai din gura. Andreea decide ca e mai bine cu muzica, asa ca isi pune castile si instant trece intr-o viteza superioara si ma lasa la 20-30 m in urma. Hm ... dopaj :)

Am trecut si pe langa Radu Cristi, care imi smulge un ranjet. Cu greu

Se vede capatul urcusului, pierdut in ceata si nori. De fapt nu era fnalul, ci doar partea superioara a partiei, urmau inca vreo 300 m spre stanga, pana la punctul terminus al telescaunului. Andreea pierde din ritm, asa ca o depasesc, desi merg si eu mai incet. O groaza de muschi ma dor, dar cum nu m-a adus nimeni cu forta nu are rost sa ma plang. Trec de check point ca la 45-50 de minute dela plecare, iar urmatorii 2 km, curba de nivel pe creasta nu reusesc sa-i alerg prea repede. Ma tot petrec cu alti 2 baieti, care cand mergm cand alearga. Eu alerg constant dar incet. Din fericire intram in padure, si dintr-o data incep sa uit de toate. Cobor cum nu am conborat pana acum, rapid si fara sa franez din alergare. Noile incaltari imi ofera o stabilitate foarte buna si zbor peste noroi. Depasesc inca cativa alergatori si pentru prima data, nu ma depaseste nimeni pe coborare.

Noroiul este foarte mare, sunt sleauri de tractor sau TAF, dar nu mai conteaza nimic. Finalul coborarii vine foarte repede, si ajung la asfalt. Arunca 2-3 priviri in spate dar nu vine nimeni din urma. Pe ultima portiune am alergat relaxat, nu se vedea nimeni in fata sau spate. Am terminat in 4:23, dar cu sperante de mai bine, daca reusesc sa rezolv peste iarna problema la muschii abdominali.

Seara a fost foarte placuta, cu vin de Corcova, o festivitate de premiere foarte vesela, si un chef de la care am chiulit, di pacate.

O cursa foarte bine organizata, un traseu numai bun de alergat, multi prieteni si cunoscuti la start, mai conteaza vremea? :)


Sa nu uit, multumim organizatorilor si voluntarilor pt efortul lor, a fost foarte bine. Multumesc Lucian, Silviu, Radu & comp
Ne vedem la anul, la ATR 2015

luni, 13 octombrie 2014

Pacemaker la Maratonul International Bucuresti 2014

Iata ca am bifat a doua mea experienta ca pacemaker la MIB 2014, prima la un maraton, precedenta fiind la Semimaratonul Petrom in primavara.

Ca de obicei, am ratat aproape complet pregatirea de toamna, pe motiv de tura anuala din Alpi, (prima parte a relatarii o puteti citi aici), coroborat cu Transmaraton. Au mai venit si niste delegatii, asa ca tacamul a fost complet.

Saptamana dinainte de MIB am petrecut cu multa cafea, mancare si sedinte la Londra. Carbo loading ratat aproape complet, a fost mai curand un baconloading. Colac peste pupaza am baut tone de cafea, asa ca efectul Activatorului urma sa fie minim. Dar oare am nevoie de Activator daca alerg ca pacer? S-a dovedit foarte util pana la urma

marți, 23 septembrie 2014

Transmaraton 2014 - Ultra run, ultra fun

Cand va zic ca un ultra poate fi distractiv, probabil multi nu ma cred. Dar chiar asa si este, daca poti trece peste micile inconveniente gen dureri in multe locuri (talpi, genunchi, diferite grupe de muschi, etc) :))

Dar sa o iau cu inceputul

Transmaraton este o competitie caritabila, axata nu doar pe competitia sportiva, si mai mult pe misiunea umanitara de a strange fonduri pentru 3 cauze nobile. Despre cauza mea puteti citi aici Se alearga 22, 43 si 64 de km, dupa cum a ales fiecare.

Ultramaratonul pleaca de la Balea Cascada, urca la Balea Lac, coboara la cabana Capra, iar apoi intoarcem iar spre Balea Lac si Cascada, ca sa inchiam la cabana Capra, dupa ce am urcat de 3 ori la Balea Lac, dupa 64 km si 3120 diferenta de nivel pozitiva. Tot traseul e pe asfalt, pe sosea.

Mi-am dorit mult sa particip la ultra-ul de la Transmaraton, iar initial trebuia sa fie primul ultra, dar apoi a aparut VLC-ul, asa ca primul ultra a venit oarecum prematur. Desi, e greu de spus cand esti cu adevarat pregatit pentru un ultramaraton. Un ultra se alearga mai mult cu mintea decat cu muschii

duminică, 14 septembrie 2014

Prin Alpi 2014: Monte Rosa pe partea italiana

Anul acesta am decis sa nu mai schimbam continentul, si sa mergem vara mai aproape, in "ograda noastra" ca sa zicem asa. Asa ca am decis sa mergem in Alpi.

Acum multi ani am facut o tura reusita impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu in Alpi, urcand impreuna pe Monte Rosa, prin Elvetia, ei 2 urcand si pe Matterhorn pe creasta Hornli. Eu am ratat urcarea pe matterhorn din cauza unor rani la unghii suferite la coborarea lunga de pe Monte Rosa (mi s-au rupt plasticii), care mi-au.

marți, 12 august 2014

Busteni Vertical - placere si chin

Ce naiba poate fi placut la o alergare verticala pe Jepii Mici, in Bucegi, de la telecabina Busteni pana la Babele, pe un traseul care urca pe 6 km cam 1300 m diferenta de nivel, si care nu te lasa sa rasufli deloc?
Un traseu care este abrupt, expus, cu noroi, pasaje inguste dotata sau nu cu cabluri, grohotis si pamant alunecos, batut bine de soare, plin de noroi jos in padure. da, avand toate acestea, dar si privelisti incredibile! Foarte greu, dar cu satisfactii maxime.

Busteni Vertical Trail Race este o cursa organizata (ireprosabil) de Asociata Sport la Orice Varsta (Retezat, Azuga, Baneasa, etc) pe un format mai deosebit.
Traseul pleaca de la statia plecare a telecabinei Busteni si urca abrupt pe poteca turistica. Ai jumatate de kilometru de drum forestier, in urcare si el, iar apoi poteca serpuieste prin padure, avand foarte scurte coborari, urmate de pasaje in ascensiune.

vineri, 1 august 2014

Primul ultramaraton - marea rataceala

Primul ultramaraton ar fi trebuit sa vina mai tarziu. In mod evident nu eram pregatit, dar cine e pregatit pentru primul ultra? O cursa de ultra se alearga in primul rand cu mintea, iar dupa 42 de km conteaza mai putin pregatirea fizica, cat vointa de a trece peste inerentele probleme fizice, care in mod inevitabil, isi vor face aparitia spre finalul cursei.

Am ales VLC Montain Sports, mai ales pt ca eu ii sugerasem lui Cezar sa organizeze si o cursa de ultra – un ultra mai scurt si mai usor, de aproape 60 km, bun pentru un incepator.

Nu o sa va plictisesc cu drumul, cazare, vremea ploioasa, cert e ca sambata dimineata eram 9 oameni la startul de la Uzina de apa din Ciunget - Valcea, la care spectatorii (organizatori, rude, prieteni, angajati) se uitau cu o combinatie de respect cu neincredere, dat fiind ca urma sa alergam atatia km.

luni, 14 iulie 2014

Despre maratonul Transilvania cu bune si rele

Am stat pe ganduri daca sa scriu un review, tinand cont ca am castigat un loc la o tombola si deci nu am platit taxa de inscriere, dar consider ca un feedback chiar si mai acid, este util pentru toata lumea, inclusiv organizatorii, care pot sa vada punctele mai putin apreciate de participanti.

Ca parti bune pot remarca zona absolut superba, oameni prietenosi, combinatia de festival-concurs, si prilejul de a revedea multi prieteni dragi :).

De la inceput s-a vazut ca Smart Atletics, desi plini de bunavointa, nu au experienta in organizarea concursurilor de trail. A lipsit de la inceput o descriere buna a traseului (foarte utila in alegerea echipamentului, mai ales a incaltarilor), pe ce se alearga, unde sunt puncte de alimentare/hidratare, un profil al curseietc. Dragi organizatori, aceste informatii ne sunt necesare pentru ca orice alergator vrea sa-si poata planifica cursa, sa stim ce echipament sa alegem, daca luam bidon sau daca e nevoie de rucsac, etc.
Atfel de info au fost greu accesibile, desi au fost solicitate de mai multi participanti in mod public.

Traseul a fost unul destul de putin inspirat. Stiu ca ati fost nevoiti sa-l modificati din cauza vremii, desi concursuri din zone mai dificile s-au tinut in conditii mai vitrege, dar cu un efort din partea organizatorilor. Nu stiu daca ati observat, dar mai toate concursurile de traditie se chinuie sa scoata drumurile forestiere, pe oriunde este posibil, si sa lasa doar poteci de munte in loc. Se si numeste trail run, nu forest road run.

Modificarea traseului din motive de vreme m-a deranjat destul de mult, mai ales ca din traseu a ramas mai ales partea cea mai urata, adica drumul forestier spre cabana Sambata, si un pic de poteca. Sincer, nu as fi venit sa alerg daca stiam ca ca alerg pe drum si nu pe munte. Scuza cu vremea nu prea tine, intrucat au fost concursuri montane organizate la mai mare altitudine, si pe vreme mult mai dura decat a fost sambata (Hit the Top, RTR). Cand organizezi concurs de trail run in Fagaras, muntele cel mai serios de la noi, trebuie sa tii cont ca sunt sanse bune ca vremea sa fie cainoasa si te pregatesti in consecinta. Mi s-a spus neoficial ca sunt multi incepatori si ca ar fi riscant sa-i duci pe creasta. Inutil sa spun ca pentru asta exista echipament obligatoriu si ore limita, tocmai ca sa te asiguri ca pe sus nu ajunge chiar oricine. In plus echipe de voluntari experimentati si salvatori in zonele expuse fac ca riscurile sa fie reduse la cele normale in alergarea montana, care este altceva decat alergarea pe sosea totusi. Se pot pune corzi fixe in zonele expuse, se pot ocoli zonele cu probleme, etc. Cum de altfel am vazut la RTR, MPC, etc
Daca vreti sa evitati riscurile, organizati alergarea prin padure, pe dealurile din jur si ati scapat de emotii. Desi sunt curios cine ar veni pt asa ceva pana la Sambata.

Sugestia mea este sa apelati la oameni cu experienta in alergarea montana, care sa va ajute cu organizarea. S-a cam vazut lipsa de experienta de la inceput pana la sfarsit.

Alta sugestie ar fi sa renuntati la termenul de maraton. Cursa de alergare a avut 20 de km, adica nici macar un semimaraton clasic, deci termenul este cel putin nefericit ales. Ati avut cam la 40+ de km la proba de MTB, dar maraton este un termen care se refera strict la alergare si nu la bicla. In plus un nume gen Transilvania Trail Run este mult mai sugestiv decat maratonul Transilvaniei.

Alta bila neagra a fost cu cazarea la camping. Nu mi s-a intamplat niciodata la trebuiasca sa platesc ca sa stau cu cortul la un concurs de trail run. Sper surpriza mea, dupa ce mi-am luat kitul si am fost indrumat spre locul de camping, am fost intors din drum de bodiguarzi pe motiv ca nu aveam bilet la festival pt ziua de vineri (inscrierea acoperea doar ziua de sambata). este o premiere in trailul romanesc cred :). In plus, asa cum au remarcat si alti participanti, la premiere, care a fost in interiorul zonei de festival, apartinatorii (rude, prieteni, etc) au avut acces doar dupa ce mai multi participanti au reclamat faptul. Asta e genul de amanunt care iti poate lasa un gust amar, daca ai venit cu nevasta si copii, si ti se cere bilete pentru toti ca sa te vada pe podium. Nu e cazul meu, dar au fost oameni care au patit asa ceva.

Ce imi reprosez mie, si nu organizatorilor, este ca am stat in camping si nu la vreo pensiune. Absolut imposibil sa te odihnesti bine inainte si dupa concurs cu mii de wati care duduie pana la 6 dimineata :))). Aici e doar vina mea, si am tras invatamintele de rigoare.

Despre cursa propriu-zis nu as avea multe de spus. Dupa ce am aflat ca nu se alearga pe munte, m-am demotivat complet si am alergat in dorul lelii, fara nici un chef. Noroc ca am avut prieteni pe traseu care au facut ca km de drum forestier sa fie mai suportabili.


Ce a salvat weekendul montan, a fost ziua de duminca, cand am urcat iar la Sambata, unde ma asteptau Alex Naran si Viorica Manole, care au fost mai inspirati si au urcat direct acolo. Cu Alex am facut muchia de Nord-vest din Coltul Balaceanu, un traseu usurel (l-am facut in ghete) de creasta, dar expus si foarte aerian, o placere. Am iesit imediat langa crucea de pe Colt si am savurat fiecare metru. O sa pun mai tarziu cateva poze :).




miercuri, 9 iulie 2014

In alergare prin Bucegi & Brana Acelor din Morar

Weekendul trecut ar fi trebuit sa ma duc la Cozia Montain Run, dar m-am mosmondit cu inscrierea, nu am mai prins loc si nu am vrut sa ma milogesc iar pentru un loc in curs. Cum trebuia sa tinem si sedinta oficiala de planificare pentru tura anuala pe munti inalti, am renuntat la Cozia si am planificat o tura in Bucegi, care sa includa atat alergat, o nemarcata cu Alex si o zi la cocotz duminica, sa mai scutur rugina :)))

Zis si facut, sambata dimineata am plecat, iar tarziu, spre Busteni. trebuia sa ajung pe la 3-4 la statia meteo Omu, sa-l culeg pe Alex care iesise din tura dimineata si dormea, ca sa coboram impreuna. Am ajuns la Gura Diham la 10:30 si am plecat ca din pusca imediat, mai ales ca aveam in plan un traseu lungut: Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - Prepeleac - la Malaiesti pe Tache Ionescu, de acolo urcam Padina Crucii - lacul Tiganesti - refugiul Tiganesti - vf Scara - vf Omu. Un traseu destul de lung, alergabil doar in parte, cu diferenta de nivel cam la 2000 m, destul de accidentat. Aveam doar rucsacul de hidratare, ceva de papa si soft shell-ul.

marți, 24 iunie 2014

Retezat Trail Run - Alergand prin nori

Da, nu este nici o exagereare, am alergat prin nori si ceata toti cei care am parcurs traseul Custura :)

RTR este ceea ce se numeste un concurs de skyruning, o cursa nu foarte lunga (28 km - o distanta clasica in trail) dar cu diferenta de nivel mare, 2300m, care se obtine din 2 urcari mari, urmate de 2 coborari pe masura, ultima, de 1500m diferenta de nivel negativa, foarte dificila, lunga si tehnica. Se pleaca de 900m din Cheile Butii, de langa Campul lui Neag, la poalele Retezatului, se urca pe creasta Piule-Pleasa, se coboara la cabana Buta via saua Scorota, iar apoi urmeaza piesa de rezistenta, urcarea pe varful Custura, la 2470m iar de acolo se traverseaza la varful Marii, de unde se coboara pe un picior al muntelui pana in drumul ce duce la cabana Buta, iar de acolo se ajunge rapid pe poteci si fanete inapoi la start.

Organizatori aceasi echipa neobosita de la Asociatia Sport la Orice Varsta, in frunte cu Lucian Al Marii, Florin Glinta, Radu Milea &co, care ne mai aduc Azuga Trail Race, Baneasa Trail Race, Corcova Trail Race, Busteni Vertical Challange, etc

De data aceasta ne-am luat o zi de concediu si am plecat spre Cheile Butii dimineata devreme vineri, mai ales ca CNADR-ul ne anunta ca Valea Jiului este blocata jumatate de zi cu lucrari, asa ca am ales sa ocolim prin Sibiu si Simeria, pe unde drumul este foarte bun, chiar daca faci 80km in plus. Am ajuns dupa-masa  la Cheile Butii, avand timp destul sa punem cortul, sa socializam cu multimea de prieteni si cunoscuti (iubesc momentele acestea) si sa petrecem o seara placuta, cu paste si bere.

Seara am asistat la sedinta tehnica, una cu multe amanunte interesante, mai ales tinand cont de vreme dubioasa de afara, care alterna reprize de ploaie cu soare. Am observat ca multa lume nu preamai ia in seama echipamentul obligatoriu, poate si pentru ca, cu exceptia lui Lucian Clinciu la Maratonul Pietri Craiului, nimeni nu controleaza acest echipament. Am observat cativa alergatori care nu aveau colanti lungi/colanti scurti& sosete inalte, iar destui nu aveau incaltari de trail. Un risc destul de mare pentru organizatori totusi.

Dimineata a venit cu soare, o vreme buna si deja incepeam sa ma indoiesc de decizia mea de a alege colantii lungi si bluza de compresie cu maneci lungi. Totusi, stiu ce-i poate pielea Retezatului, iar vremea se anunta instabila. Andrei ma cam boscorodestre, dar imi urmeaza exemplul. Am decis sa alergam impreuna, si ca un antrenament pt 2x2.

Startul vine repede si se pleaca in tromba spre drumul asfaltat, de unde cotim dupa aproape 3 km prin padure si incepem sa urcam spre manastire prin padure.

 Poteca e destul de umeda dar nu pune mari probleme. De aici incepe sa urce mai accentuat pe creasta muntelui, iesind destul de repede in golul alpin spre varful Piule. Andrei trage mai tare decat mi-as fi dorit, si imi este destul de greu sa ma tin dupa el. Traseul este extrem de spectaculos, mai ales in golul alpin unde se deschide panorama vaii Jiului de vest. Atingem repede vf Piule si continuam pe creasta Piule-Pleasa, alternand portiunile de urcare cu cele de coborare, extrem de tehnice, inspicate cu colti de granit si expuse unei caderi in unele portiuni. Deja ma simt mai bine, traseul imi convine si trec la trena. In fata noastra salta ca o caprita Bogdana Diaconu, datorita careia ne-am ales si cu cateva poze.


Am ajuns in saua Scorota de unde incepe coborarea de 500 m spre stana Buta. Coborarea este abrupta dar nu foarte tehnica, asa ca avem un ritm bun, si continua prin padure unde prindem viteza. Ajungem dupa 2:50 h la stana Buta unde alimentam vartos si completam provizia de apa. Stam destul de mult, dar ne este cam foame :D.

De aici incepem urcarea spre saua Plaiului Mic, de unde prindem creasta care duce mai intai domol iar apoi din ce in ce mai abrupt spre vf Custura. Destul de repede intram in nor, incepe si un vant rece, iar temperatura scade spectaculos, de la 15-20 de grade, spre cateva grade peste zero, cu vant puternic, care aduce temperatura resimtita (factorul de racire) sub zero. Facem o oprire de echipare si tot echipamentul obligatoriu vine pe noi, inclusiv manusile. Numa bine pt ca p mazariche enervanta (ceva cu gheata oricum), vine sa ne mangaie crestetul.

Incet, prea incet urcam prin ceata (nor) spre varful Custura. De data asta eu conduc ostilitatile, intrucat vremea rea ma motiveaza si m-am cam saturat sa stau in fundul lui Andrei. Suntem vreo 5 care urcam cat de repede putem. Dupa aproape 2 ore de la plecare suntem pe vraful Custura, unde ne intampina o echipa feminina de voluntari (ma rog, 3+1), care infrunta voiasa vremea cainoasa. Aici bag 2 batoane pt energie (Sponser si jeleu de la Decathlon) si 2/3 de tub de activator (tot Sponser), si pentru prima data stomacul meu nu-l respinge. Ma simt bine si incepem alergarea chiuind si cantand spre varful Marii, unde este o echipa de la Slavamont care ne indruma la vale. Destul de repede imi dau seama ca Andrei a ramas mult in urma si il astept sa vad ce s-a intamplat.

Genunchii lui au cam cedat, asa ca nu poate alerga in viteza la vale, pe traseul plin de stanci si pietre care coboara pe un picior al vf Marii in vale. Eu ma simteam foarte bine, dar cum am decis de la inceput ca alergam impreuna, am ramas cu el. Asa ca alternez portiuni de viteza cu pauze in care il las sa ma ajunga, si cu portiuni parcurse in ritmul lui. Ne depasesc multi alergatori, dar nu conteaza :).

Iesim din nor destul de brusc, iar soarele ne incalzeste imediat, asa ca urmeaza o mare dezbracare. Traseul trece de la piatra la iarba si pamant, dar continua sa conoare accentuat. Mai sunt si alti raniti care coboara incet, asa incat nu ne simtim singuri. Intram in padure, unde poteca de pamant ii mai alina din dureri si ajungem in sfarsit la forestier. Aici il las fara betele care il cam incurca si alergam lejer. Drumul este frumos, prin padure, pajisti, dar are o ultima coborare mai abrupta care ne scoata deasupra complexului, unde avem finishul. Deja se aude muzica, DJ Trail Race ii intampina pe finisheri si ajungem si noi dupa 7:09h.


Am trecut linia de finish cu zambetul pe buze si cu mainile impreunate pe sus. ma rog, zambetul cam dupa cum a putut fiecare. Bravo lui Andrei care a strans din dinti si nu s-a gandit o secunda sa renunte :)

Seara am avut premiere, degustare de vin de la Corcova (a se citi, vin la discretie), tochitura, foc de tabara si cantec de chitara pana la 2 noaptea. Nu se putea mai bine

Excelenta organizarea concursului, am gasit locuri delimitate pentru corturi, WC-uri si dushuri pt cei de la cort, am avut pasta party vineri, tochitura si o bere de caciula din partea organizatorilor, plus degustarea de vin Corcova. Foc de tabara si voie buna cat cuprinde. Sambata puteai sa te inscrii la Azuga Trail race cu doar 60 de lei (nu am idee cum am reusit sa ratez, desi l-am cam vanat pe Lucian sambata seara si duminica dimineata :D)

Kitul de start a avut un tricou frumos, iar medalia e deosebita. Traseul a fost marcat foarte bine, voluntari si punctele de hidratare/alimentare au fost fara repros. Incredibil de frumos traseul! A castigat bineinteles Ionut Zinca, de departe cel mai valoros alergator montan al nostru, numarul 2 mondial :)

Singura observatie pe care le-as face-o ar fi ca traseul Custura este greu, si poate ar fi indicat sa faca o triere a participantilor ca sa evite orice problema. La fel o verificare a echipamentului, chiar si sumara (incaltari) ar fi necesara.
La intoarcere ne-am abatut iar prin Sibiu, sa ne indopam la Kon Tiki :))

Un concurs de nota 10, 3 zile frumoase petrecute cu oameni dragi. Ne vedem la Busteni

PS foto credit; Gabi Varzari & Alexandru Florian Nitulescu

marți, 20 mai 2014

Am fost pacemaker la Semimaraton Petrom 2014

Mi-am dorit sa fiu pacemaker de ceva vreme, iar semimaratonul Petrom parea o ocazie buna, mai ales ca era la o saptamana dupa Ecomaraton Moeciu si in mod evident nu as fi putut alerga la capacitate maxima, sa pot spera la un timp bomba.
Citisem relatarile altor pacemakeri si eram sigur ca va fi o experienta grozava. Am ales categoria 2:00 h, intrucat eram sigur ca ritmul nu-mi va pune probleme. Pentru cine nu stie, un pacemaker este un alergator care va alerga o cursa la un timp anume (1:30, 1:45, 2:00 si 2:15 in cazul semimaratonului nostru) pentru a permite altor alergatori sa-si atinga tintele dorite si sa tina un anume ritm. Ei se disting prin baloanele colorate umplute cu heliu care sunt legate de tricoul lor, si pe care este trecut timpul pe care il vor scoate.

Nu eram convins ca voi fi ales, intrucat nu prea alerg pe distanta de 21,097 km, practic aveam un singur semimaraton, anul trecut tot la Petrom, tot dupa Moeciu, pe o caldura cumplita, cu un timp de 1:51. Alergasem ce-i drept un maraton destul de recent sub 4 ore, ceea ce probabil a inclinat balanta in favoarea mea.


miercuri, 14 mai 2014

Ecomarathon 2014 - lumini si umbre

Ecomarathonul este un moment asteptat cu drag de toti alergatorii de trail. Frumusetea locurilor, organizarea desavarsita, oamenii deosebiti, totul face din ceea c ear trebui sa fie un simplu concurs o sarbatoare a alergarii montane in Romania.

Este doar al doilea Eco pentru mine, dar e deja o parte din mine.

Anul acesta m-am inscris in prima saptamana, ca sa nu am emotii. Multa lume nu a mai reusit sa ajunga din cauza ca s-au mosmondit cu inscrierea, iar locurile s-au ocupat.

Am ajuns vineri seara tarziu la Moeciu de Sus, dupa o saptamana groaznica la munca. Totul a fost exact pe dos, mult stres, am dormit putin si am mancat prost, o combinatie care avea sa ma coste pe final.

Cazarea a fost la Casa Cosmin, un loc misto si ieftin. Multumesc Paula Dogaru, raman dator :)


duminică, 4 mai 2014

Wings for Life - the Calareti experience

Nu-i asa ca nu ati auzit de Calareti? Cum care Calareti? Minunatul sat din judetul Calarasi, pe vechiul drum spre mare, populat de apasi, de unde si numele de Calareti :))

Dar sa o luam cu inceputul. Cu riscul sa va dezamagesc, nu am alergat la Wings for Life, intrucat nu stiam cand ma intorc in tara, si pica prost intre 2 maratoane montane. Dar daca nu alerg, atunci este momentul sa-mi mai platesc din datoriile catre comunitatea alergatoare, asa ca m-am oferit vineri seara ca voluntar, cu ocazia unei alergari cu Oana Badea si Gabi Solomon. Zis si facut, duminica dimineata la 6 la datorie :p

Alarma a sunat la 4:40 dimineata, cu greu m-am sculat, facut cafea, calcat pe coada matzei (ups :D), mancat, aburcat in masina si cap compas spre parcarea Cora Pantelimon. Ploua marunt

Am ajuns acolo si am facut cunostiinta cu echipa de la punctul de alimentare de la km 35, compusa din coordonatoarele Adriana Stoian, Andreea Dusencu, si racanii Ana Nicolaie, Iuliana Almajanu si cel mai neinstruit soldat, prima data la o masa de alimentare de parte care nu alearga.

Sunt obisnuit doar sa prad mesele de alimentare, iar bietii voluntari sa faca curat dupa mine, asa ca a fost o experienta inedita, dar foarte amuzanta.

sâmbătă, 3 mai 2014

Alt weekend, primul maraton montan - Brasov Marathon

Cronica aceatsa a intarziat un pic din cauza unei calatorii cu serviciul, asa ca abia la o saptamana dupa concurs am putut sa iau penita virtuala in mana si sa-mi astern impresiile despre Brasov Marathon, primul maraton de trail al anului.

Brasov Marathon este o cursa marca CPNT, organizat de oamenii care ne-au adus Bucegi 7500, deci te astepti la o organizare ireprosabila. Pe care o si primesti :)

Imi plac cursele montana din si din jurul Brasovului, care imi ingadui sa mai stau si pe acasa si sa fac si ce-mi place mai mult. o situatie win-win din care am doar de castigat.

Anul acesta m-am inscris din vreme ca sa nu am surprize, dar n-au fost atati participani poate si din cauza ca a fost un weekend aglomerat, cu Color Run, Forest Run Grand Prix si prima editia a Cernica Trail Run. Totusi am fost vreo 320 de oameni la start, la cele 3 probe, cros, semi si maraton, cu aproximativ 80 de oameni la startul maratonului.

luni, 21 aprilie 2014

Squeezy Vertical Challange Zarnesti 2014 - Sus, tot mai sus

De ceva vreme imi doream sa incerc si o competitie gen vertical. Vertical defineste un concurs mai putin cunoscut la noi pe distante scurte si cu diferenta mare de nivel. Cea mai cunoscuta (si veche) este Hit the Top, din Bran pana la vf Omu (pana anul trecut Scara) si inapoi, dar vine tare din urma si Vertical Trail Race din Busteni (Busteni - Babele), care beneficiaza de o importanta sustinere a primariei din Busteni.

Squeezy Vertical Race mi s-a parut o introducere buna in lumea vertical, intrucat este mai scurta si cu diferenta de nivel mai mica decat celelalte doua. Pe scurt, se pleaca de la Gura Raului din Zarnesti, se alearga pana la fantana Botorog (drumul spre Prapastiile Zarnestiului) si apoi pe poteca turistica care duce la cabana Curmatura pana in poiana Zanoaga, unde se face iar dreapta si se urca pieptis poteca care duce in varful Pietrei Mici.

luni, 7 aprilie 2014

Semimaraton Brasov Intersport - trosc-pleosc

Buuuuf- trosc-ploesc, si eram pe jos, dupa ce ce tocmai raschetasem cu cotul 3 radacini si am intins noroiul pe o portiune de 3-4 metri. In spatele meu 3 concurenti care au asistat la cazatura mea si care ma intreaba daca eram ok. Eram, si dupa cateva secunde reiau alergarea mai usor. Am inceput cu mijoculul relatarii, dar e un rezumat destul de edificator al cursei de sambata.

Am asteptat cu nerabdare Semimaratonul Brasov, pe traseul caruia am apucat sa alerg de 2 ori intre Craciun si Revelion, cu o imbunatatire vizibila la timpului de urcare pana in Poiana. Din acest motiv speram la un timp sub 2 ore, anul trecut, in practic primul meu concurs de trail scotand 2,12 h. Din pacate socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.

Startul a avut loc de data aceasta la ora 12 (o idée foarte buna pentru cei care nu locuiesc in Brasov, care sper sa ramana si pentru editiile viitoare), asa ca am ajuns seara acasa (stau la 100m de start) am dormit bine iar dimineata pe la 9 am fost sa-mi iau kitul de start cand nu eram nimeni la coada, asa ca in 2 minute terminasem.

Lume multa la start, 1200 de alergatori, ceea ce face ca Semimaratonul Brasov sa fie cel mai mare concurs de trail running de la noi. Poate si pentru ca alte concursuri mai vechi au un numar limitat de locuri sau isi rezerva dreptul de a selecta participantii. Ca si anul trecut foarte multi alergatori profesionisti, de la noi sau de pe celalalt mal al Prutului.

Dupa inregistrare m-am plimbat un pic prin Expo, mai saracut decat anul trecut, dar bine dotat cu un aparat de scanat talpile de la Intersport, test pe care l-am facut si eu dupa cursa.

La start am plecat destul de in fata, impreuna cu Andrei, avand de gand sa alergam mai tare un pic. Vremea destul de dubioasa, cu ocazionale reprise de ploaie usoara, dar o temperatura buna pentru alergat. S-a plecat tare, si am tinut un ritm sub 5/km. Din pacate destul de repede am simtit ca nu e o zi buna pentru mine. Cred ca orice alergator simte repede cand are o zi mai proasta, mai ales dupa primii km. Andrei era in vana asa ca la Pietrele lui Solomon am incetinit usor si l-am urmarit cu privire cum se indeparteaza.

Am alergat toata urcarea, la un ritm inferior celor doua antrenamente de dupa Craciun, cand am alergat sub 50 min pana la punctual de hidratare din Poiana, si atunci pe zapada, dare ram depasit de alergatori care plecasera mai din spate. Ritmul a fost constant, dar destul de lent. Totusi pe ultimii km reusesc sa-i depasesc la loc pe cei pe care panta mare din acel loc i-a redus la un mers rapid.

Am ajuns la punctual de hidratare in 52 min si inca mai trageam speranta la un timp sub 2 ore, avand in vedere ca mai erau putine urcari pana la final, iar majoritatea traseului ramas era in coborare. Infasc din alergare un pahar de isotonic si o iau la vale cat mai repede. Prea repede pentru pe una din primele bucati de coborare talpile Asicsilor mei s-au umplut de noroi si dau o tranta de toata frumusetea, decorand tricoul, cotul stang si colantii cu o combinatie interesanta de noroi si sange.

De aici am incetinit si mai mult, iar restul concurentilor treceau in tromba pe langa mine. Realmente simteam ca nu dispuneam de stabilitatea necesara, ceea ce m-a facut sa ma hotaresc sa pun man ape niste ghete mai adevcate noroiului. In plus nu mi-ar strica sa-mi pun la punct si tehnica de coborare.

Am ajuns in Saua Tampei cam la o ora jumate si mai aveam cam 6-7 km. Coborarea abrupta care urmeaza pe un drum de pietris nu prea imi place, asa ca atunci cand ajungem in Racadau si drumul incepe sa urce usor sunt de-a dreptul fericit. Alerg mai bine si sperantele mele incep sa se aprinda din nou. Din pacate pietrele lustruite de pe cealalta parte a Tampei ma franeaza din nou, asa ca pierd iarasi timp pretios.

Cand ajung la ultima urcare ceasul indica 2 ore si pierdusem partida. De acolo traseul e relativ simplu si ajung la finish in 2:06 h, mai bine cu 6 minute decat anul trecut, dar totusi un esec, tinand cont de circumstante. Cand am ajuns am observat ca am o pata caracteristica de sange pe piept (cunoscatorie stie :p), unul din Nipguarzi cazand. Avusesem proasta inspiratie sa alerg in tricoul New Ballance de la Roma, uitand ca NB e firma americana si ca atare oriece product e cu un numar mai mare. Nu am simtit nimic in timpul cursei :)

Desi nu am obtinut timpul dorit, a fost un concurs la care voi reveni mereu cu placere, atat pentru locatie, cat si pentru modul in care este organizat.

Ne revedm la anul, dar pana atunci mai sunt multe curse interesante

Urmeaza Squeeze Vertical Challenge pe 19 aprilie la Zarnesti, prima mea cursa de genul Hit the Top 




PS Voi reveni mai pe seara si cu cateva poze

joi, 27 martie 2014

Maratona di Roma 2014 - Alergam in echipa

Maratona di Roma a fost primul meu maraton mare la care am participat. M-am inscris foarte din vreme, din iunie 2013, ca urmare a excelentei initiative a lui Gabi Solomon si Oana Badea, carora as vrea sa le multumesc pentru efort si implicare.

Nu a fost un maraton scump, taxa a fost 35 Euro, biletul de avion la Blue Air 300 lei (luat din octombrie 2013), iar acolo am cheltuit sub 200 de Euro pe cazare, mancare si transport.

Am avut norocul de o iarna blanda, asa ca am alergat mai mult decat in alte ierni, dar fara sa exagerez :)
Practic nu am avut long run-uri, in afara de 30k de la Maratonul Zapezii, lucru care m-a costat la final. Cum m-a costat si faptul ca posta romana mi-a pierdut pachetul de la SportsShues, cu noii adidasi de alergare pentru asfalt, asa ca am fost nevoit sa alerg cu vechii Supernova Sequence, care au deja 4 maratoane pe asfalt si multe antrenamente si half-uri. Ghinion de nesansa.

duminică, 16 februarie 2014

Maratonul Zapezii 2014 - o cursa buna

Maratonul Zapezii m-a atras de la infiintare, atat prin locatie, langa Rasnov, cat si prin ineditul intrecerii, alergare pe zapada. Organizator este neobositul Ilie Rosu, maratonistul cu drapele, cel mai prolific organizator roman de maratoane, 8 la numar!
De data aceasta ma inscriu la timp, si reusesc sa mai conving un prieten, Andrei Donciu, sa vina cu mine. Am profitat de iarna blanda ca sa alerg cu spor, asa ca startul maratonului ma prinde mai pregatit decat anul trecut.

Am ajuns devreme la rasbov, pe la 7 si ceva, numai bine sa prindem inceputul sedintei tehnice. Tabara de baza este la cabana Himalaya, un loc foarte ospitalier, apartinand unui participant la expediata Everest 203, dl. Vasile Dogaru. Cazare la un pret foarte bun, 25 lei pe noapte in camera cu baie, 2 mese incluse in taxa de start, 3 de fapt, pt ca a fost si un berbec la protap de pomina. Dar sa ramanem la alergare deocamdata.