marți, 3 ianuarie 2017

Planuri pt 2017 - vand rinichi

A trecut si anul 2016, un an cu bune si rele pentru mine. Cu 2633 km alergati si cu cateva concursuri alergate. Ce e cu rinichiul? Rabdare si veti afla :)

In 2016 am alergat 612 km in concurs (distante masurate cu ceasul meu) la un numar de 17 concursuri, din care 2 ultra, 6 maratoane montane, 2 curse de 30 km, 3 semimaratoane, o cursa de 10km. Nu au fost cine stie ce rezultate, ma rog, nu cred ca se astepta cineva sa rup norii. Am reusit sa cobor sub 1:30 pe plat, ducand PB-ul meu la 1:28 h, iar la 10km in primavara am alergat 40:26, ceea ce la categoria mea de varsta a fost locul 2 (primul fiind un marocan, care era deja la dus cand am terminat eu :D.
Rezultatul care m-a bucurat cel mai mult a fost cele putin sub 20 de ore de la Ciucas, rezultat obtinut in conditii grele, alargand (fara sa stiu) cu o fractura la un oscior la mana dreapta, metacarpian V, cam pe la km 23 (din 105). Fractura a fost o mostra de prostie pura, ma uitam dupa fotografi si m-am impiedicat de un smoc de iarba. Deci nimic eroic, dimpotriva. Povestea o gasit aici

Apoi am fost nevoit sa alerg la urmatoarele 2 curse cu o orteza. Cel mai complicat a fost la Maratonul Piatra Craiului, unde orteza simteam ca ma dezechilibreaza un pic pe coborarile mai tehnice de la Marele Grohotis. Timpul sub 6 ore e decent, dar cam atat.

Lista completa a concursurilor

1   Gerar: 21 km
2.  Green Flow: 14 km (Piatra Mare)
3.  Maratonul Zapezii: 30 km
4.  Aiud Maraton: 45 km
5.  Semimaraton Intersport: 19 km
6.  Sinaia S-Karp 13 km
7.  NN 10 km
8.  Brasov Maraton: 38 km
9.  Ecomaraton: 40 km
10. Transilvania 100k: 30 km
11. Ultrabug: 100 km
12. Olympos Marathon: 44 km
13. Ciucas Ultra: 103 km
14. MPC: 37 km
15. MIB Semimaraton : 21 km
16. Hercules Maraton: 44 km
17. Bunloc Vertical : 3 km

Cat priveste antrenamentele in 2016 am mers in prima jumatate la sedintele lui Ben Ami din fiecare joi pe Dinamo. Ma rog, atunci cand am putut sa ajung, pentru ca ora 6 este una care mi-a pus mari probleme, avand in vedere ca termin munca la 6 si am biroul in capatul Militarilor, adica in cealalta parte a Bucurestiului. In rest antrenemanetul e foarte fain si dur. Dezavantajul e ca ma cam scotea pentru cel putin 2 zile din circuit, iar eu de multe ori sambata aveam concurs. Problema mea la antrenamente este ca de multe ori sunt lenes, air cand ies la alergare fac mai mult alergari usoare, pe la 5:30.

In vara, dupa o perioada cand am alergat foarte putin am decis sa infrunt realitatea si sa admit ca nu sunt in stare sa ma descurc de unul singur. Asa ca am apelat la TeamRun, mai exact la Radu Milea pentru un plan de antrenament si sfaturi profesioniste. De ce Radu Milea? Pentru ca e un foarte bun alergator de ultra, si un antrenor excelent. M-am document nitel pe la unii elevi, iar feedback-ul a fost unul pozitiv. De la sfarsitul lui iulie lucrez cu el, iar de la 2-3 antrenamente (in saptamanile bune) si 150 km pe luna am trecut la 5 antrenamente pe saptamana si 300 km pe luna. Nu e deloc usor, a trebuit in multe zile sa ma trezesc foarte devreme sau sa alerg la 35 de grade pentru ca dimineata avusesem treaba (lene :D). Rezultatele s-au vazut destul de repede, dar sper ca e doar inceputul :)
Ar fi fost si mai bine daca nu as fi tras cu niste probleme medicale care m-au tras complet pe bara in noiembrie, plus recuperarea destul de greoaie la mana dreapta.

Asta vara am facut o alta pauza de la antrenamente ca sa-mi indeplinesc un vis vechi, Matterhorn pe ruta Leone. Cei care ma urmariti pe Instagram, sa stiti ca inca mai am poze superbe pe care o sa le pun din cand in cand ;)

Tot in 2016 am avut onoarea sa ma alatur echipei Ciucas X3, multumiri Alexandra si Dragos State :)

Ce va fi in 2017? M-am inscris la UTMB, la proba TDS de 120 km. Mi-a lipsit 1 punct ca sa ma pot inscrie la UTMB 160 km, asa ca anul asta o sa iau masuri ca sa am puncte pentru 2018. Pana la TDS o sa alerg la deja obisnuitele curse aproape de sufletul meu Ecomaraton, Aiud, Brasov (ambele), Rasnov (tot 30km), Ciucas, Gerar, MPC, dar si iubiri mai noi ca Ultrabug sau Hercules. In plus, o sa merg probabil la Transilvania 100, la proba lunga, in principal pentru puncte, desi sunt constient de problemele de an de an la partea de marcare a traseului.

Asta pana in iunie, pentru ca ce voi face in vara depinde foarte mult de obiectivul principal varful Khan Tengri din muntii Tian-Shan, 7010m. Daca o sa facem rost de bani o sa incercam sa urcam si Lenin (7134m) pentru aclimatizare. E nevoie de bani pentru echipament (nu poti merge in Tian-Shan fara bocanci de altitudine, sac de dormit, etc), pentru ca echipamentul meu in mare parte nu e suficient de bun, pentru pachetele de servicii (zbor cu elicopterul la tabara de baza, cazare si masa acolo, permise, etc) si bilete de avion. Daca cineva se simte generos si doreste sa sponsorizeze un alpinist (nu de top :D) pot sa ofer la schimb publicitate pe blogul meu si pe fb, cu o audienta destul de bun, ca si la partenerii media pe care expeditia noastra ii va avea. Voi face parte dintr-o expeditia cu alpinisti valorosi, dar despre asta intr-un articol separat.

Cum sunt sanse incerte pentru sponsorizari, ajungem si la rinichiul meu, deocamdata singura varianta cu valoare certa :)))
Evident glumesc, sau cel putin asa sper.

Se anunta un 2017 interesant ;)


duminică, 23 octombrie 2016

Haideti la Vertical langa Brasov

S-a terminat si sezonul de alergare montana 2016, pentru unii de 2-3 saptamani dupa MPC, pentru altii la Hercules, Faget sau chiar ieri la Codlea. Urmeaza pauza (activa sau totala) si apoi incepe cea mai grea si mai importanta perioada, pregatirea de iarna, atunci cand punem caramizile pentru sezonul viitor, cel atat de indepartat :(

Totusi, asta nu inseamna ca nu mai prindem si cate o pauza, cand gasim cate un concurs care sa ne scuture putin din monotonia antrenamentelor, o pauza activa este cu atat mai binevenita.

Verticalul este cea mai scurta forma de concurs de alergare montana, si consta dintr-un traseu scurt 1-6 km de obicei, cat mai abrupt si mai inclinat posibil. E genul de traseu care scoate sufletul din tine, iti testeaza forta si rezistenta si mai curata vasele de sange de la inima :p

joi, 20 octombrie 2016

Matterhorn in adidasi

In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor, care a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (mtii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana, etc. Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ si un vechi prieten)
In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. Aveti rabdare pana la final

Mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor cu toate unghiile negre si plutind pe puroi, iar doctorul a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (muntii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana acum 2 ani, etc.
Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ, dar si un vechi prieten) mi-a propus sa merg cu el in Alpi si sa urcam pe creasta Leone (ruta italiana), decizia a fost foarte usoara, cu toata ca nu m-a prins in cea mai potrivita perioada financiara.

duminică, 2 octombrie 2016

Este mai greu sau mai usor MPC pe sens invers?

Iata ca a fost si Maratonul Piatra Craiului editia cu numarul 11 al cursei regina a alergarii montane romanesti. S-a alergat pentru prima data in sens invers traseul normal, adica s-a plecat spre Plaiul Foii  -Coltul Chiliilor- Diana - Plaiul Foii - Spirla - Umerii Pietrii Craiului - Marele Grohotis - valea Urzicii - Saua Funduri - La Table - Pestera - Magura - Zarnesti. 38 km si 2300 m diferenta de nivel.
O sa revin cu un raport de cursa cat de curand (imediat ce apar si niste poze), dar pana atunci as vrea sa va aflu parerea referitor la intrebarea zilei:
Este mai usor sau mai greu traseul parcurs in sens invers? Parerile sunt extrem de impartite, subiectul a fost intens dezbatut atat inainte de cursa, cat si mai ales dupa cursa pe iarba verde de la Sosire.

Parerile auzite inainte de cursa de la oameni care au facut traseul inainte spuneau ca traseul e mai rapid, si ca probabil timpii vor fi mai buni. Dupa cursa majoritatea elitelor au spus ca traseul a fost mai greu anul acesta. Timpii scosi nu au fost mai buni decat anul trecut, asa ca teoria are sustinere in rezultate.

Am observat si pareri ca traseul e mai tehnic, dar mai rapid (Adrian Valean), Silviu Balan mi-a zis ca ne avantajeaza mai mult pe noi asfaltistii (astia care ne antrenam pe asfalt). Hai ca mi-a placut asta cu asfaltistii, din pacate mama natura n-a pus vreun munte in Bucuresti, nici macar un deal mai serios, asa ca ne antrenam si noi cum si pe unde putem.

Parerea mea este ca traseul ii dezavantajeaza pe alergatorii de elita intrucat portiunile extrem de tehnice pe care se facea de multe ori diferenta gen valea Urzicii, marele Grohotis, de fapt toata zona de la saua Funduri la refugiul Spirla este acum in urcare. Pentru noi care acolo coboram in mers rapid este un avantaj, noi oricum nu puteam sa alergam pe acolo, multi erau blocati si la corzi, unde se facea aglomeratie. Eu personal am fost mai rapid cu 40 de minute, dar in mare parte datorita antrenamentului mai bun din ultimul an.

Am observat timpi buni la mai multi alergatori de asfalt, dar e greu de spus cat se datoareaza asfaltului si cat antrenamentelor asidue. La putere sunt tot alergatorii care domina de ceva timp concursurile de trail, in frunte cu Viorel Palici, care pare de neinvins sezonul acesta.

Tu ce parere ai? A fost mai usor sau mai greu? O sa iau o selectie din cele mai pertinente pareri si o sa le pun in articol, asa ca acum e momentul sa te pronunti ;)

PS foarte, foarte frumoasa atmosfera de pe traseu. Mii de multumiri celor care au venit special sa ne incurajeze, sustinatori, turisti si voluntari, oameni frumosi care ne fac alergarea mai usoara. Sunteti din an in an mai multi si mai galagiosi. Zegama romaneasca

joi, 22 septembrie 2016

Eroul meu...


Acesta nu este un articol despre o cursa ori despre alergare in sine, ci despre noi toti, despre ce am invatat din comunitatea alergatorilor.

The good…the bad…the ugly…


In ultima vreme sunt tot felul de polemici si discutii, unele foarte utile, altele chiar redundante si imi pare ca pierdem putin  din vedere esentialul.

Poate reusim sa mai schimbam putin perspectiva, cu riscul de acuze de idealism sau optimism si etc…

        Concursurile 

Sunt atatea discutii despre organizare atat pro cat si contra, nu ma intelegeti gresit e bine sa existe pareri variate pentru ca toti suntem diferiti, avem asteptari si standarde diferite, de aceea la un concurs e aproape imposibil sa fie toata lumea multumita de modelul si culorile tricoului sau al medaliei de tipul mesei oferite, etc.

Ceea ce ar fi discutabil este modul in care punem problema: ce ar fi daca data viitoare inainte sa te agiti ori sa bombani si sa acuzi, poate reusesti sa zici organizatorului in primul rand un Multumesc pentru eforturile depuse, iar apoi un uite ce mi-ar fi placut sa avem si ce poate reusiti sa includeti in editiile urmatoare.

Nu inseamna ca trebuie sa ascundem nemultumirile de la un concurs sub pres, pentru ca meritam cu totii curse din ce in ce mai bune, insa asta cumva cade in responsabilitatea tuturor!

        Alergatorii  

Numarul alergatorilor este in continua crestere si asta cred ca ne bucura pe toti foarte mult.

Incurajarea la miscare este un trend deja, cu totii o promovam si o apreciem, ne indemnam sa alergam sa si alergam mai mult si curse mai dificile. Aceste incurajari insa trebuie facute in mod RESPONSABIL!

Efectul de turma uneori isi face simtita prezenta si poate deveni tentant sa te incrii la o cursa pentru care nu esti suficient de antrenat ori pregatit.

Noi, amatorii cel putin, inca experimentam, incercam, cerem sfaturi si pareri, facem greseli si cu totii folosim expresia “Vrem sa ne depasim limitele!”. Ah… dar nu conteaza oare si cum depasim aceste limite?
Am vazut diverse postari si comentarii si acum pun intrebarile:


  • Crezi ca cel care te incurajeaza sa faceti un maraton montan dificil dupa ce tu ai abia cateva curse de 10 km, crede in puterile tale sau e doar inconstient?
  • Crezi ca cel care iti da un sfat sa renunti la o cursa cand esti accidentat e doar un hater sau un om care poate a facut greseala asta in trecut si iti vrea binele?

Trebuie cumva sa existe o delimitare de la curaj la inconstienta! Trebuie sa stim in ce ne bagam si cum! Nu iti vindeca atacurile de panica ori invinge teama de inaltime intr-o cursa montana unde stiai dinainte traseul si expunerea! 
Pe munte e frumos, e magic, e tot ce vrei, insa tot acolo se moare! Punct! Cu atat mai mare e riscul intr-o cursa, unde pui in pericol viata si sanatatea atata a ta cat si a altora, ori constiinta organizatorilor!

Nu e nimic rusinos in a renunta la o cursa sau in a recunoaste ca poate nu erai inca suficient de pregatit. Curse vor mai fi, multe si frumoase speram, sanatatea insa este cea mai importanta!


Oh...but the beauty....


Dincolo de toate discutiile, nu trebuie sa pierdem din vedere esentialul: suntem aici pentru ca iubim alergarea! Suntem aici pentru ca din varii motive, intr-o zi ne-am luat incaltarile sport in picioare si am inceput sa alergam!

Ce este placut  in aceste grupuri de alergatori este ca poti oricand cere pareri si sfaturi si toate lumea se inghesuie sa te ajute.

Ce apreciez este ca in ciuda discutiilor uneori contradictorii si a parerilor diferite, ne intalnim cu totii cu zambetul pe buze fara reticente.

Ce este frumos, este ca noi simpli amatori putem gasi cai sa transformam kilometri alergati in ajutor financiar pentru cei ce au nevoie.

Cu exceptia poate acelor extraterestri ce ne uimesc la curse, alergam in concurenta in primul rand cu noi insine, iar la final, ce vrei sa iti amintesti? Din ce pahare ai baut pe traseu, ori de frumusetea lui pe care ai datoria sa o pastrezi cu sfintenie? Sa mai zic de minunatiile de peisaje, cand dupa urcari mai mult sau mai putin grele, coborari ce te fac sa te intrebi daca mai ai genunchi, tot efortul ne este rasplatit?



Cand ajungi la finalul cursei, te vei gandi la forma medaliei, ori la zambetele, bucuria, transpiratia, frigul, caldura, munca pe care ai depus-o, toate pentru acel minunat sentiment pe care il ai cand treci linia de sosire?

Cand scoti tricoul din dulap si iti vine sa il porti cu mandrie prin oras e doar datorita designului, sau amintindu-ti sudoarea, juliturile, noroiul, lacrimile, fericirea ca ai parcurs acea cursa?


Astazi, va multumesc si ma plec in fata tuturor:

  • Tie, care ai ignorat descurajarile celor din jur: cu “ce iti trebuie alergare?” si iesi astazi  la alergare indiferent de vreme;




  •  Tie, care iti inchei sireturile cu emotii pentru prima ta alergare de 5k;
  • Voua care iesiti cu mic cu mare la alergare;






  •  Voua, cei care va pregatiti atent echipamentul si asteptati mereu cu inima la gura si un zambet imens pe buze numaratoarea inversa prin care intrati poate chiar in cursa voastra cea mai lunga;



  • Voua, cei care ati plecat capul si ati suferit cand ati renuntat la o cursa ori ati avut taria de a recunoaste ca este peste puterile voastre din acel moment;
  • Voua dragi “nebuni” ce porniti neinficati si terminati cu bucurie un ultramaraton cucerindu-ne prin curajul si puterea voastra;






-         



  • Voua, cei ce faceti din asta o performanta…nu exista cuvinte suficiente de apreciere;
  • Tie, ce strangi din dinti si te tii de masa la sedintele de fizioterapie sau muncesti pentru recuperare visand la urmatoarea cursa de macar 10 kilometri (mai rezista putin, va fi bine)






  • Voua, organizatori cu rabdare infinita, nopti nedormite, timp sacrificat, care gasiti puterea sa zambiti indiferent de situatie;


Foto: Mihaela Ardei



  • Voua, voluntari minunati, care va oferiti din timpul vostru liber,cei care va bronzati cu dungi ori va frecati mainile sa le incalziti ca sa ne asteptati pe traseu tot cu voie buna;







  •         Voua, fotografi agili ce va contorsionati si chinuiti in diverse pozitii ca noi sa avem o amintire;



Foto: Razvan Novac

Foto: Anton Marius


  •          Voua, cei care asteptati pe cei dragi (chiar daca uneori nu ne intelegeti "nebunia", cu ochii pe telefoane, check-pointuri pe traseu si la finish cu emotii, griji, imbratisari si bucurie;





  • Voua, cei care iesiti sa incurajati pe traseu sau va incurajati si sprijiniti reciproc (nu aveti idee cat conteaza).


Foto: Radu Diaconescu



-        
      Va consider pe toti niste eroi! Nu, expresia nu este exagerata! Sunteti cu totii deosebiti si minunati!!!  

      Tie, care ai crezut in mine si in fortele mele mai mult decat am crezut chiar eu: Tu esti eroul meu!

La sfarsitul zilei, cu bune si rele, comunitatea alergatorilor are un potential extraordinar de crestere si dezvoltare in cele mai frumoase moduri. Putem face asta impreuna, fiecare contribuind in orice mod poate, e o responsabilitate ce o avem cu totii.

Da, ati vazut bine, e datoria tuturor: organizatori, alergatori, voluntari, fotografi si apartinatori, noi toti ne putem uni fortele sa facem lucrurile mai bine, totul va fi mai frumos si experientele noastre mult mai placute.

Este cu atat mai usor de realizat cand v-am vazut la fiecare cursa (si am observat si mai mult prin obiectivul aparatului foto) cum va stralucesc ochii si aveti un mare zambet pe fata, pentru ca faceti ceea ce va place!

Draga alergatorule: pregateste echipamentul, leaga sireturile si zambeste! Avem multi kilometri de parcurs! Si sper ca vor fi minunati!