joi, 13 decembrie 2018

Valencia - supermaraton pe plat

Se incheia anul fara un raport de cursa asa cum v-am obisnuit. In 2018 am alergat putin, iar accidentarea din ianuarie, atat de greu recuperata, m-a cam incetinit. Mi-am iesit din mana si la scris, asa ca nu am scris nici macar de cursele la care am participat dupa ce m-am recuperat. Au fost maraton la Ciucas, Apuseni Ultra Race, Maratonul Piatra Craiului si Cappadocia Ultra (proba de 64 km).

De ceva vreme imi doream sa alerg iar un maraton de plat, dupa Roma 2014. Cand s-a ivit ocazia sa mergi cu grupul Danei Badea la Valencia, si am vazut ca era si maratonul cand mergeau fete, am zis ca asta e ocazia de a mai alergat un plat.

Avionul e ieftin cu Blue Air, cazare la Airbnb (200 lei 3 nopti), un fel de city break alergacios. Vremea ameninta sa fie foarte buna, cam cu 20 de grade mai cald decat la noi.

Valencia Maraton este foarte bine organizat. taxa nu e foarte mare, desi m-am inscris doar cu vreo 3 luni inainte. Am fost bombardat cu toate informatiile posibile, tot ce ai nevoie sa stii ca alergator si turist in Valencia.

Am avut ceva emotii daca ma accepta in zona de start dorita (3:15-3;30, zona roz), intrucat nu aveam maratoane apropiate ca timp. Am pus 3 cuse de semi pe la 1;30 si vreo 2 de 10k la 40 de minute si am sperat ca oamenii vor fi rezonabili. Chiar au fost, dupa ce probabil m-au verificat pe Strava. La ceva timp dupa ce am depus cererea de zona (la inscriere) am primit add pe Strava de la 2 alergatori locali, care probabil m-au verificat, si apoi am primit confirmarea ca sunt acceptat in zona roz.

Am stat si m-am kakait cu ce alerg pana a fost prea tarziu sa cumpar sosoni noi, asa ca am alergat in Asics FuzeX de vreo 200 lei. In ultimii 10 km am simtit ceva disconfort, dar oricum dor multe atunci asa ca n-am bagat in seama.

Si a venit si plecarea, zbor fara probleme, loc la geam sa pot vedea Europa acopeita de nori, o carte buna, 3 ore jumate trec ca fumul. Cazarea am ales-o sa fie aproape de zona de start si din noroc am metrou direct pana acolo.

Dupa ce am aruncat rucsacul in camera m-am grabit sa ma duc sa-mi iau kitul. Zona de start/expo/organizatorica este in orasul stiintei si al artelor, Ciudad de las Artes y las Ciencias, un loc absolut fabulos, mai ales cand se intuneca. Acolo cozi mari, dar unele care se misca repede
Am avut noroc cu 3 fete simpatice, alergatoare de la noi, care m-au scutit de a doua mega-coada. Am primit kitul, unul foarte generos, am fost si la paella-party (paella, bere, cola).

Se facuse destul de cald, asa ca am decis sa cumpar un maieu, pentru ca era prea cald pentru alergat la tricou. Am gasit un maieu ieftin, problem solved.

In restul zilei plimbare si mancare prin Valencia, nu neaparat in ordinea asta. Pregatesc echipamentul pentru a doua zi si pe la 10 sunt deja in pat.

Dimineata ritualul e deja rutina, mers la baie, echipat, o masa usoara si alergare usoara pana la start. Am ajuns acolo cam cu juma de ora inainte, si constat ca zona roz e aproape goala. Intru si imi continui incalzirea acolo, aveam cam 100 m si am avut ocazia sa fac o incalzire ca lumea. Ceva am uitat, asa ca am iesit sa caut o buda. Erau multe ascunse prin toate scuarurile din spatele blocurilor, asa ca am rezolvat si ultima problema.

Am mai alergat usor inca vreo 10 minute, iar cu 5 min inainte  m-am dus mai in fata, sa ma apropii de pace group-ul de 3;15 h. Cand sa ajung la ei, am fost oprit e un gard, dar am luat startul la 10 m in spatele lor.

Tactica de cursa a fost cu semn de intrebare pana aproape de start. Nu eram antrenat, veneam dupa 3 saptamani dupa ce reincepusem alergarile, deci nici vorba de o pregatire. Convenisem cu Radu Milea ca nu e un obiectiv Valencia, ci doar o cursa de antrenament, asa ca nu eram hotarat cu ce pace sa alerg si obiectivul era cam orice timp sub 3:30. Cum pb meu era 3:57, un nou personal best era aproape garantat. Pe loc am zis ca incerc sa merg macar juma de cursa cu grupa de pace 3:15 si apoi mai vedem noi.

Inainte de start evident ca zboara hainele in toate directiile. Am uitat sa-mi iau un tricou sau o bluza veche, dar chiar nu era frig, cam 12 grade, m-am incalzit imediat dupa ce am predat hainele la garderoba la incalzire.

Start, plec cam la 150 m in spatele atletilor de top, dar tot a durat cam 2-3 minute pana am trecut de poarta de start. Am accelerat rapid si m-am lipit de cei 2 baieti cu aripi cu 3:15. Trebuie sa spun ca nu au mers foarte lin, pace-ul pe km variaza intre 4:20 si 4:40. Ce-i drept era aglomeratie, eram peste o suta de alergatori care incercam sa-i urmam. Cam aici se consuma multa energie, pentru ca mereu esti silit sa accelerezi ca sa nu ramai de caruta, grupul depasind constant alergatori mai lenti. Am reusit cativa km sa stau in fata lor, si acolo am reusit sa merg mai constant, dar in zonele mai inguste mereu eram blocat.

Traseul este foarte rapid, bine gandit, in general pe bulevarde largi, cu putine curbe stranse, plat ca o clatita. Punctele de alimentare sunt mari, bine gandite, pline de voluntari care iti dau sticlele si paharele din alergare. Am reusit de fiecare data sa iau si sa beau doar incetinind un pic.

Ritmul este abordarbil, deocamdata ma simt foarte bine, dar eram doar la inceput. Primele semne de crampe apar dupa vreo 16 km, mici intepaturi la inghinali. Uitasem sa iau un magneziu seara, cum aveam obiceiul, si nu aveam nici la mine.

Am trecut de 21 km, jumatea cursei in grafic, dar incep sa fiu constient ca nu voi putea duce toate cursa la 4:30 medie, asa ca peste inca vreo 5 km am redus turatia si m-am uitat cu regret cum se indeparteaza grupul. Riscam o coliziune frontala cu zidul in urmatoarii 10 km, si intepaturile se inteteau. Am stabilizat ritmul la 4:50, iar ritmul cardiac era stabil pe la 160, cam atat am avut si media pe cursa (cu niste spike-uri la 180 pe la inceput).

Cand credeam ca o sa termin sub 3:20, la km 36 piciorul stang s-a blocat cu totul, o crampa foarte puternica, abia am reusit sa ma opresc fara sa cad, si sa ies din zona de alergare, noroc ca era ma rarefiata. M-am intins, am facut niste miscari de streching, si imediat ce muschii grevisti mi-au dat voie am repornit incetisor. Am avut impresia ca am stat mult, dar nu cred ca am pierdut mai mult de 2-3 minute, privind timpii pe km.

Am reusit cam in 2-3 km sa ajung iar la viteza de croazierea, dar nu am stat mult, pentru ca in ultimii 2 km nu mai e timp de conservat energia, asa ca am incercat sa merg cat de repede am putut. Ma dureau talpile, diversi muschi de care uitasem, dar finalul e grandios, plin de spectatori care te aclama, iar finalul este pe apa, la propriu.

Pana la urma timpul final a fost de 3:22:43, unul mai mult decat ok daca ma gandesc la cat nu m-am pregatit.

Despre cursa ca si organizare voi vorbi intr-u articol separat, pentru ca sunt multe de spus, iar o comparatie cu maratonul din Bucuresti ar fi interesanta.

Orasul e absolut superb, preturile sunt ok, e mult mai cald ca la noi, sunt multe motive sa va ganditi la un city-break in alergare pentru 2019.

Voi reveni cu mai multe amanunte, ca sa vedeti diferenta fata de Bucharest maraton.

pe curand

PS pozele din alergare au iesit oribil, asa ca nu le-am cumparat desi nu erau scumpe. Nici daca ma plateau nu le-as fi pus. In schimb mai pun niste poze cu orasul SF

miercuri, 5 septembrie 2018

Câteva sfaturi pentru un prim Ciucas X3

Dacă sâmbăta alergi la Ciucas X3 prima ta cursa de trail sau ești la început cu alergarea montana iată ce as face eu în locul tau:
- dormi și mănâncă cât mai bine în nopțile ramase pana la cursa. Dragele

vineri, 20 iulie 2018

Fake news se intoarce la Bucegi 7500 - 2018

Ei dragii mosului, credeati ca ati scapat de noi? Nt, nt, nt, chiar daca redactie e mai lenesa anul asta, asta nu inseamna ca de ochiul nostru vigilent, care palpaie mai ceva ca flacara la aragaz, scapa ceva sau cineva. ma rog, mai scapa, dar nu si de data asta.

Deci redactia s-a deplasat la Bucegi 7500/8500, zis si 1600/3200/7500/8500 sub acoperirea de voluntar. Adica le-am mancat slanina si le-am rontait stafidele in timp ce mai faceam ca fac treaba. In timp ce ma incurcam prin picioarele barbosilor (ma refer strict la baieti, fetele din CP nu-s deloc barboase) redactia a atintit un ochi vigilent asupra concurentilor. Iata ce am observat:

- carcotelile cu privire la echipamentul obligatoriu au incetat repede in vantul si ceata de pe varful Omu. Unii ar mai fi zi ceva, dar cu buzele inghetate e mai greu. Ele vor continua la caldura data de laptop.

Ca tot veni vorba de echipamentul obligatoriu, o fana a redactie a surprins in direct pregatirile pentru echipamentul obligatoriu pentru anul 2019. Organizatorii se pregatesc intens, iar in 2019 nu o sa va mai luati voi tzoale de unde aveti chef. Paris scrie pe voi amaratilor. Luati de aici arta
va place? mai avem


Bravo CNPT, asta zic si eu progres

Ca tot ziceam de barbosi, gurile rele spun ca directorul de cursa Marius Sendre e la un pas de demitere de catre Consiliul Barbos din CPNT. Nu ca nu-si face treaba, dar potrivit standardelor CPNT nu are destul par. Un membru CPNT ideal trebuie sa fie o combinatie de canis, pudel si puli. Puli e un caine obsedatilor, nu va ganditi la prostii. Cine va arata asa in iunie 2019 va avea garantat postul de director la Bucegi 7500 editia 2019. Asa trebuie sa arate orice cepenetist care se respecta

Pentru editia din 2019 organizatorii va vor pune la dispozitie draga concurenti urmatoarele facilitati, asta ca sa nu mai carcotiti ca nu va baga in seama:

- traseul balizat ca pista de aterizare de la Otopeni
- balustrada pe locurile expuse
- scara rulanta pe Bucsoiu
- meniu a la carte la fiecare CP
- pentru David & Kamy (cum care David?) la Pestera se va face meniu special de nunta cu 7 feluri si chelneri in frac
- timp limita de 100 ore
- route service (comanzi si voluntarii iti livreaza mancarea pe traseu)
- serviciu de trecut apa si noroiul in carca
- fanfara in fiecare punct important

Asta ca sa va inchida gura si sa vedem atunci ce o sa mai carcotiti.

La cursa 3200 concurenta de la mixt a facut victime. Fetele au profitat fara mila de partenerii lor care au carat tot bagajul, ba chiar si bagaje de lux, pt ca avem fete cochete si frumoase. Priviti aici la simpaticul nostru coleg de alerg Adrian Branescu, incarcat cu tot calabalacul tragea tare. Oare ce o fi chestia roz care ii atarne in jurul gatului?

V-am povestit acum un an de Slapamon, ultima creatie a Salomon pentru alergatoarele care vor sa combine performanta cu chick-ul. Daca anul trecut se pare ca au fost probleme cu talpa de vram-vram, anul acesta simpatica noastra Carmen Albisteanu a fost surprinsa in plin sprint spre locul 1 purtand celebrii Slapamon


Deci fetelor, daca vreti sa o bateti pe Carmen (felicitari Carmen :D) apelati cu incredere la Slapamon. Obligatoriu sa va gasiti si un partener care sa va care bagajul, dar asta nu v-am zis-o noi :D

Din pacate redactia nu a putut sa observe prea multe de la probele lungi, din cauza aburului cauzat de cei care suflau de zor in palme sa se incalzeaza, in timp ce tropaiau si scandau: p-r-e-a m-u-l-t e-chi-pa-ment o b li ga to ri uuuuu

Stomatologii in jur nu-si explica de ce smaltul de pe dintii alergatorilor cade mai des in luna iulie

Ursii din zona va roaga sa va bagati fluierul in cur, si sa fluierati doar din cand in cand lung, nu scurt si des ca sambata. E si ei animale delicate, ii deranjati. Consumul de fasole ajuta

Redactia va ureaza o vara reusita si nu va stresati prea tare cu antrenamentele
Ne vedem la MPC ;)



duminică, 20 mai 2018

Maraton Muntii Macin - Dobrogea verde in alergare

Probabil ati observat ca nu am mai scris de ceva vreme. Motivul este o accidentare care ma chinuie de la inceputul lui ianuarie. Nu are legatura cu alergarea, pe munte s-a intamplat. Initial diagnosticul a fost de entorsa, care probabil s-a transformat intr-o mica fractura cand era aproape vindecata (cazatura). O fractura atat de mica incat nu apare pe radiografie, doar la RMN-ul pe care l-am facut dupa Semimaratonul Brasov. Apoi au urmat 10 sedinte de fizoterapie, o pauza de 10 zile si apoi am reluat alergarile. Din pacate situatia pare neschimbata, asa ca m-am intors la medic.

Probabil nu ar fi trebuit sa alerg la Macin, dar cum urmeaza o pauza mai mare, iar la Macin se alearga mai ales pe pamant, am zis ca e un risc acceptabil.

Maratonul Macin e o cursa mica, dar bine organizata. Mi-am propus sa merg si pe la curse mai mici, unde de cele mai multe ori gasesti acel spirit care nu mai e la cursele mari. Srtatul e in comuna Greci, un sat surprinzator de modern la poalele muntilor Macin.

Ati auzit de muntii Macin, cei mai vechi, dar si cei mai mici munti de la noi cu creste de 3-400 de m, dar mult mai spectaculosi decat par la prima vedere.

Drumul pana acolo e foarte fain, imediat ce treci Dunarea si faci stanga drumul serpuieste pitoresc printre coline si luncile Dunarii. Cateva gropi, dar in rest un drum surprinzator de bun. Lipsa traficului poate fi explicatia :)

La Greci mi-am stabilit tabara de baza in campingul unde aveau HQ-ul si organizatorii, Turtle Camp. Vi-l recomand calduros, conditii foarte bune, iarba pe jos si ciresii incarcati de roada. Baie si dusuri foarte ok, preturi mici, oameni foarte prietenosi.

M-am intalnit imediat cu 2 cunoscuti, asa ca masa de seara am luat-o in grup la o pensiune cu mancare buna, sub bolti de vita. Recomandarea lui Sebi Chiriac, la domnul Matetovici. Nu stiu cum e cazarea, dar la ce am vazut nu poate fi decat buna, cum a fost si mancarea si tuica de caise de a doua zi. Preturi mici si oameni prietenosi pare sa fie laitmotivul comunei Greci.

Startul a doua zi era la 10, asa ca am dormit pana tarziu si am avut timp berechet sa amusin dupa ceva de mancare (multumesc Adriana :D) si am baut si o cafea mica. Nu fac asta de obicei inainte de cursa, va las sa ghiciti motivul.

Planul era simplu, alerg fara nimic la mine (3 geluri doar), nu trag nici pe urcare si nici pe coborare. Recunosc ca in secret am sperat la un loc pe podium la categorie, mai ales vazand timpii din 2017, dar mi-am promis ca nu o sa trag deloc si o sa ma las depasit.

Am bagat o alergare de incalzire de vreo 3km si m-am aliniat la start. Se pleaca pe pamant, si evident se pleaca destul de tare. Alerg lejer si pe urcare merg constant, fara sa fortez. Strang din dinti si nu ma las antrenat de oamenii care ma depasesc. Dupa cativa km se ajunge varful Tutuiatu, cel mai inalt al lantului, si de acolo suntem trimis la stanga pe traseul de semi. Cum apucasem sa accelerez sus sunt cat pe aci sa ratez virajul.

Urmeaza o coborare faina si rapida prin padure, apoi drumeagul urca iar si si apoi coboara. Trebuie sa fiu atent la crengile care penalizeaza pe cei peste 1:70 m inaltime. Ar fi de-a dreptul stupid sa feresc glezna si sa sparg dovleacul, nu?

Traseul merge destul de mult pe creasta, iese din padure pe un drum de camp, apoi intra din nou si iese peste alt km. De aici urcam destul de sustinut, dar eu ma simt bine si urc in alergare usoara cat timp panta nu e foarte abrupta. Cam din zona asta suntem 3 care ne tot depasim, probabil toti crezand ca ne batem pentru podium la categorie :)

Eu incerc sa nu ma las provocat si imi pastrez ritmul lejer de alergare, ii depasesc pe urcare si sunt invariabil depasit pe coborare, unde chiar am mers batraneste la vale. Glezna pare ok, dar nu risc si coboror destul de incet.

Sectorul care urmeaza este unu de creasta destul de ascutita, cu vizibilitate mare si priveliste superba, Coborarile sunt destul de stancoase, asa ca iar reduc viteza (cred ca a fost laitmotivul turei - franaaa).

Coboram sub creasta, si unde ne intalnim iar cu traseul de maraton e un punct de alimentare. Cum am plecat fara bidon (pe unde o fi centura mea?) am baut cam la fiecare punct. De aici traseul serpuieste pe sub creasta, urca si coboara prin cranguri si pe un drum de car tivit cu iarba. Apoi o ultima urcare alergabila, si apoi o coborare plina de pietre, dar pe iarba.

Un ultim punct de cu apa si se intra pentru ultimii 5-6 km pe un forestier. Acolo am pastrat un pace constant si destuld e lent (5-5:30) cu ignore pentru cei 3 concurenti care m-au depasit. piei ispita :)

Se intra apoi in Greci, si pe marginea drumului sunt grupuri de copii cu carafe cu apa rece. deja resimteam lipsa alergarilor mai lungi, si cum "adversarii" mei se resimteau dupa sprintul prematur, am pastrat acelasi ritm, accelerand usor doar pe ultimul km. Nu am putut sa opresc la copii, dar am reusit mai tarziu sa-mi iau revansa.

Am trecut linis de finish in 2:46, o distanta de 24 km cu diferenta de nivel de 1000m. Adriana a ajuns cam la 20 de min dupa mine si dupa ea au venit o parte din copii respectivi, cunostiinte vechi. Asa am aflat ca le-a adus ceva, sa ca aveam ocazia asteptata.

Inainte de premiere am insotit-o pe Adriana care venise cu o ditamai plasa de jucarii si rechizite pentru copii, si eu am putut sa le ofer cate o prajitura. Foarte faini copii de acolo, inteligenti si bine crescuti. Printre jucarii era un cub Rubik, dorit de 2 fetite, dar imediat una din ele a renuntat in favoarea celeilalte. O sa revin si nu cu mana goala :)

A urmat o noua cina la domnul Matetovici, si o seara faina cu prieteni, bere si tuica de caise, iar somnul sub cirese a fost de milioane.

A doua zi o tura faina prin imprejurimi, asa incat am plecat destul de tarziu spre casa.

Cateva cuvinte despre organizare. Traseu marcat foarte bine, puncte de alimentare bine puse si aprovizionate foarte ok. Mi-a placut tricoul din bumbac, iar taxa a fost mica. Pe post de pasta party a fost un gulas foarte bun, cu si fara carne. Nu ai nevoie de mai mult la o cursa, eu m-am simtit foarte bine si o sa revin si la anul ca sa alerg si maratonul.

Foarte frumoasa Dobrogea in luna lui mai, bujori, orhidee, lanuri verzi fosnitoare, padurea in zeci de nuante. De vis

luni, 5 februarie 2018

Cum facem trecerea la ultramaraton

Am constatat ca din ce in ce mai multi alergatori sunt atrasi de distante lungi si ultralungi, un trend care nu e doar la noi, ci cam peste tot unde se alearga pe mapamond. Marile curse de ultra de afara ca vorbim de UTMB, Western States, Hardrock, etc au liste lungi de asteptari, conditii de admitere destul de restrictive si trageri la sorti.

Am primit si primesc destul de multe intrebari despre cum ar fi cel mai bine pentru un alergator sa faca trecere la ultraalergare ca sa ma gandesc ca ar merge un articol.

Daca va intreba ce ma califica pe mine sa dau sfaturi as putea sa va zic ca desi nu sunt un alergator rapid, sunt unul destul de incapatanat ca sa termin pana acum Apuseni Ultra (170 km), TDS (120 km) 2x Ciucas Ultra (105 km) 2x Ultrabug, 2x VLC Ultra (prima data 80+ iar a doua oara 56 km, distanta oficiala), Transylvania 50 km si Transmaraton (60km). Sunt un alergator absolut normal, fara cine stie ce performante, fara background de sportiv, ceea ce arata ca oricine poate sa alerge ce am alergat eu, cu conditia sa aiba o sanatate buna.

Poate motivul principal pentru care scriu acest articol este ca am observat la multi, prea multi, o dorinta de a arde etapele. O amica m-a intrebat unde ar fi cel mai bine sa alerge primul ultra, se gandea la Ciucas. Cand am intrebat-o cate maratoane montane a alergat, mi-a zis ca inca nu are nici unul, dar pana la toamna va avea macar unul.

Nu vreau sa deschid polemica de la ce distanta e o cursa montana ultramaraton, polemica fara sfarsit de cand se alearga distante lungi. Ma voi rezuma cu exemple la curse de la noi. La fel ma voi rezuma la ultramaratoane montane, mult mai dificile si mai solicitante decat cele pe sosea sau in parc. Ganditi-va la vremea mereu schimbatoare de pe munte si la asistenta medicala care poate fi la multe ore departare, plus mancare, apa, sustinatori, care in parc si pe sosea sunt mereu langa tine.

In opinia mea, ca sa treci la curse lungi si foarte lungi, trebuie sa ai cativa ani de alergare montana in spate, un numar minim de 5-6 maratoane plus alte curse mai scurte. De dorit ar fi si un background de mers pe munte, pentru ca de la un punct incolo se merge mai mult decat se alearga, iar capacitatea de a merge distante lungi face de multe ori diferenta intre o medalie de finisher si un DNF.

Mare atentie la locul de desfasurare a curselor de trail. E o mare diferenta intre Poiana Brasov, Moeciu si Bucegi. Daca ai alergat la Semimaraton Brasov, Brasov Marathon si Ecomamarathon nu inseamna deloc ca esti pregatit sa alergi la Transylvania 100, chiar si la proba de 50 km. Vremea de mai in Bucegi este mult mai dura decat la poalele muntelui sau in Postavaru, si nici nu au asa multe locuri de refugiu ca in Brasov sau Moeciu. Crezi ca esti pregatit sa infrunti temperaturi negative cu vant puternic, ceea ce duce real feel si la minus 10/20 de grade in echipament de alergare?

Deci in prumul rand ai nevoie de cativa mii de km alergati din care sute sa fie pe munte, timp in care sa fi aflat ce pantofi de alergare te intelegi mai bine, cat de rezistent esti la frig, ce fel de geluri si ce mancare tolerezi, cum reactionezi dupa multe ore de efort, etc. Sunt multe intrebari la care trebuie sa gasesti raspunsul Inainte de a te inscrie la un ultramaraton. Pe scurt trebuie sa capeti experienta.

Vremea schimbatoare de munte poate genera suprize mari, nu intotdeauna placute. La Apuseni Ultra ne-a plouat aproape non-stop, practic doar la inceput am avut vreme mai buna (citeste: fara ploaie). A fost o ploaie foarte rece, cu o temperatura care noaptea s-a apropiat de cea de inghet, care ne-a trimis pe toti concurenti la adapost. Alta cursa unde vremea si-a facut de cap a fost Transylvania 100, cu vant, ceata si temperaturi sub zero. Mai ales ceata si marcajul sumar ne-au ingreunat mult orientarea. Trebuie sa te informezi cum va fi vremea si sa te imbraci in consecinta

Ultramaratonul inseamna planificare, nu trebuie lasat nimic la voia intamplarii. Trebuie sa-ti faci un plan de cursa, ce mananci, unde, cum te imbraci, ce lasi in drop-bag-uri (organizatorii unor curse iti permit sa lasi un saculet care sa-ti fi adus intr-un punct pe traseu). La Apuseni Ultra am avut 2 perechi de incaltari de rezerva si 3 tricouri uscate care mi-au prins foarte bine. Daca mai aveam inca o pereche era si mai bine :)

Incaltarile sunt foarte importante, pantofii de alergare speciali te ajuta foarte mult, si trebuie sa fie pantofi deja purtati, cu care stii ca te intelegi, iar piciorul tau trebuie sa fie capabil sa suporte o astfel de distanta.

Nu e momentul de experimente, un amanunt aparent minor (de ex o pereche de chiloti nepotriviti) iti poate strica cursa si produce rani dureroase. Colantii, bluza, geaca de ploaie, manusi, caciula sau buff pentru cap, totul trebuie luat in calcul.

Echipamentul obligatoriu este foarte important, nu trebuie sa lasi nimic deoparte. In plus trebuie sa adaugi ce stii ca te ajuta, mancare, geluri, magneziu, etc. Evident nu poti pleca cu rucacul de 10 kile, dar echipamentele esentiale nu trebuie sa lipseasca. Echipamentul obligatoriu al cursei este foarte important, dar e o baza de plecare, adaugi la el in functie de specificul cursei, de traseu, de vreme.

Ultramaraton inseamna mancare, multa mancare si hidratare. Aici intervine iarasi experienta si rutina, pentru ca daca nu esti in stare sa mananci mult in timpul cursei nu o vei termina cu bine. La inceput nu eram in stare sa mananc in timpul cursei, dupa cateva ore mi se facea un ghem in stomac si nu mai eram in stare sa ingurgitez nimic.

Dupa cum puteti vedea ultramaratonul nu e rocket science, dar iti cere atat o conditie fizica foarte buna, cat si sa te cunosti ca alergator, sa stii cum functionezi, ce merge si ce nu, cum dai randament pe vreme rea, ce poti si ce nu poti manca si bea. Experienta nu este greu de facut, se face in cativa ani si cateva zeci de curse.

Din pacate observ ca multi nu mai au rabdare, impulsionati si de povestile noastre, de curse frumoase care par la indemana. Parca a devenit un trend ca dupa 2-3 de alergare si imediat ce ai alergat si tu un maraton montan, sa te bagi la ultra.

Nu mi se pare normal si sanatos ca dupa 2-3 ani de cand te-ai apucat de alergare sa alergi curse de multe sute de km, chiar la cercul polar si apoi sa vrei sa traversezi Canada, sa alergi 1000 de km. Din pacate astfel de persoane sunt promovate ca niste eroi de site-uri interesate doar de audienta.

Sa ne intelegem bine, nu va spun eu ce sa faceti sau ce sa nu faceti. Fiecare face ce vrea, inclusiv cu corpul lui. La unii poate sa mearga, la altii nu. E o loterie din care poti sa castigi, dar sansele cele mai mari sunt sa pierzi (sa te alegi cu accidentari urate, genunchii, oase, coloana vertebrala, etc). La cei care au mers mult pe munte inainte sau au facut un sport de performanta (eventual ceva de anduranta), sansele sunt mai mici sa iasa rau, dar in majoritate vorbim de persoane cae au dus o viata citadina destul de sedentara si care deodata sunt lovite de microbul hiperdistantei.

Daca e sa va dau un sfat, celor care visati sa alergati ultramaratoane, aveti rabdare sa capatati experienta, alergati cativa ani in circuit si luati-o usor, cu curse mai usoare si cresteti treptat in distanta si intensitate.

Dati timp corpului vostru sa se obisnuiasca cu anduranta, invatati-va punctele slabe si punctele tari, invatati ce echipament vi se potriveste si ce aveti nevoie. Invatati ce mancare si ce sustinatoare tolereaa cel mai bine organismul vostru. Intrebati-i pe cei mai buni ultramaratonisti, Robert Hajnal, Radu Milea, Viorica Malai, si altii, toti oameni cu experienta si care sunt mereu dispusi sa va dea un sfat bun.

Eu procedez la fel, am invatat si invat in continuare. De exemplu am experimentat si am folosit mancarea de cursa a lui Robert in mai multe randuri, Radu m-a ajutat de multe ori cu sfaturi privind planificarea curselor, etc

Rabdare si cat mai multi km pe munte :)