miercuri, 25 septembrie 2019

Tor de Geants 2019 - supliciu sau deliciu?

Cand vezi peisajul acesta, cu Mont Blancul pe fundal, stii ca TOR-ul este pe final si vei ajunge in timp la Courmayour. Multi nu ajung aici, e o cursa unde doar 50-60% termina.

Tor de Geants  (TOR pentru fani si ultrasi) este o cursa care da cu virgula unui om normal. 330 km cu 25.000 m diferenta de nivel in Alpii italieni, cu un profil atat de mare si de zimtat, incat nu intra pe o foie normala. De fapt incape doar pe bannere, iar pe telefon dai zoom ca sa-l vezi mai bine.

De ce ai face asa ceva am tot fost intrebat? De ce nu? Voi de ce va uitati la zeci si sute de episoade din Game of Thrones, House of Cards, Tanar si Nelinistit si mai stiu eu ce seriale. Nu prea va da cu semn de egalitate, nu-i asa?

Planul initial spunea ca anul asta alerg la UTMB (170 km cu 10.000 diferenta), si in 2020 imi incerc norocul la TOR, doar ca sortii au decis ca ma duc la anul la UTMB. M-am inscris la loteria TOR (doar nu credeati ca e asa usor de ajuns acolo) mai mult de gura lui Horia Vasilief, si eram asa sigur ca nu voi fi tras intrucat nici nu m-am obosit sa verific lista in dimineata extragerii. Am aflat ca merg la TOR de la acelasi Horia si initial am crezut ca face misto de mine.

Cum te pregatesti pentru un astfel de monstru? Trebuie sa accepti ca indiferent cat de bine te vei antrena, nu vei fi niciodata cu adevarat 100% pregatit pentru asa ceva. Indiferent ce vei face vor veni momente proaste si momente foarte proaste, iar modul lor de gestionare va hotari daca si cum vei termina cursa. Mai ales daca vei termina :)

Eu am dat o atentie mare echipamentului, eram pregatit pentru orice fel de vreme, m-am dus sa stau 3-4 zile la altitudine (3600-4500 m pe Monte Rosa), intrucat stiam ca vom avea multe varfuri peste 2800 si chiar 2 peste 3000, cu Col Loson de 3300 m, acoperisul TOR-ului in prim plan.

Ca alergari am facut multe ture de 40-60 km prin Bucegi, lente si cu diferenta de nivel mare. De fapt pentru TOR am scazut intensitatea si viteza antrenamentelor mele lungi si aici ajutorul lui Radu Milea a fost esential. Lucrez cu Radu de 3 ani deja in cadrul Team Run, si niciodata nu s-au vazut rezultatele mai bine ca la cursa asta. Am discutat din primavara despre cum e mai bine sa ma pregatesc pentru TOR, si sfaturile lui au fost vitale si ascultate cu sfintenie. La sfatul lui dupa 7500 am scos alte curse din program, iar ultimele saptamani au fost doar de odihna. Si ce bine mi-a prins!

Am gasit si oameni care sa vina cu mine ca echipa de sustinere, si impreuna cu ei am inchiriat un camper de la Haff.ro. De mult imi doream sa plec cu camperul in vacanta, a fost foarte fain si mai vreau. Este o experienta pe care trebuie sa o faci macar o data in viata :)

Nu o sa va plictisesc cu pregatiri, calatorie si zilele dinainte de concurs. Cert e ca avand camperul am fost foarte mobili, si nu am mai depins de cazari, asa ca am stat prin diverse campinguri la Chamonix (ca sa vedem spectacolul UTMB-ului), Courmayeur si prin imprejurimi.

Startul la TOR se da ziua la ora 12, iar traseul traverseaza centrul orasului, care geme de spectatori care te ovationeaza. Emotionant, cel putin pana incepe ploaie, apoi prima urcare sustinuta si uiti de emotii, de tot. Se merge incet, poteca e ingusta si pe ea se inghesuie 960 de alergatori. Am luat startul destul de in spate, constient ca nu voi putea sa merg/alerg in ritmul meu obisnuit.

Tactica mea a fost una foarte conservatoare. Intrucat nu stiam cum va reactiona corpul meu dupa limita maxima de aproape 2 zile de alergare (Apuseni Ultra 2018) si intrucat scopul era sa ajung la linia de finish si atat, am zis ca voi alerga cat mai putin, spre deloc. Costica Anghel, cu care am stat la taclale inainte de start mi-a confirmat si el ca asta e tactica cea mai buna.

Prima urcare a venit si cu prima zapada. Ploua ca intr-un poem de Bacovia, apoi din Plumb am dat in Iarna pe Ulita, pe primul Col, care ne duce de la 800 m la 2500. Pe coborare toata lumea alearga, eu stau cuminte, am un pas foarte lung, o semi-alegare care ma duce fara efort cu 8-9 pe mie la vale.

La primul CP mai mare, la Thuile, dupa 20 km, un cort mare, multa mancare, iar majoritatea celor care ma depasisera s-au pus jos ca la nunta si mananca. Mi se pare aiurea, nu am plecat decat de 4 ore, asa ca am luat ceva de mancare, un pahar de cola si am plecat mai departee. De aici a inceput o bucata absolut superba, cu cascade, lacuri si pasaje aeriene, o nebunie, incununata cu Haute-Pase, prima trecere la 2800. Acolo surpriza, exista un punct de control, o mica cabina adusa cu elicopterul, si ceai cald. Aveam sa regasim cabinele si ceaiul cam pe fiecare varf mare.

Nu o sa descriu traseul integral, au urmat coborari, alt refugiu unde alimentez cu supa, paste si mancare solida. Urmeaza o urcare care nu pare asa lunga, 800 m, dar este extrem de abrupta. Poteca urmeaza niste zig-zaguri agresive spre un varf stancos, iar deasupra si in spate spre Haute-Pas frontalele incendiaza noaptea. Superb

Am ajuns la primul base vita, Valgrisenche, km 50 dupa vreo 13 ore. O prima greseala, am mancat si nu m-am odihnit deloc. Am platit pe cei doar 500 m diferenta de nivel spre urmatorul refugiu, pe care pur si simplu m-am tarat. Noaptea rece a contribuit si ea la oboseala mea, probabil. Multi au abandonat in acea noaptea, peste 150. La refugiu m-am odihnit cu capul pe masa o ora, si am plecat incet-incet mai departe, spre Col Fenetre, al doilea varf de 2800, unde am ajuns cand se lumina de ziua. Urma o coborare extrem de abrupta de 1100 m, iar apoi urmau cele 2 varfuri de 3000+.

A doua greseala facuta jos, la poalele lui Col Entrelor (3002 m) cand iar nu m-am odihnit, iar urcarea spre varf a fost lenta si interminabila. Chiar daca ziua se anunta frumoasa si destul de calda, nivelul de energie era destul de jos. Coborarea spre Eaux Roux era cat toate zilele, se coborta la 1600 m, ca sa se urce apoi la 3300 pe Col Loson. Aici m-am intalnit iar cu Costica Anghel, si de comun acord am stabilit sa ne odihnim macar jumatate de ora in spatiul de odihna.

A fost o decizie foarte buna si deja am simtit ca am intrat in ritumul cursei. Urcarea spre Col Loson nu a fost asa abrupta, si impreuna cu Costica am ajuns sus unde am dat de zapada. De aici traseul doar coboara pana la Cogne, unde am ajuns seara si ne-am bagat la somn pentru 4 ore. Un lux de care nu aveam sa mai benficiam pana la final.

Urmatoarea bucata am facut-o impreuna cu un suedez, Jonas, si a fost destul de lejera, chiar daca a curpins inca o trecatoare numita iar Col Fenetre. De aici pana la Donnas, km 150 a fost doar la vale. Am profitat si am mers lejer si ne-am odihnit cat am putut. La Donnas a venit si echipa de suport si m-am bucurat tare mult sa-i vad. Mancare si am plecat, urmand sa dormim cat mai sus.

Surpriza, a urmat un deal deasupra, de unde am coborat tot in Donnas intr-un CP unde ne astepta suc de portocale proaspat stors si covrigi dulci (o nebunie), iar apoi alta urcare abrupta. In total cam 1 km de scari, fara exagerare. Diferenta de nivel, nu distanta

Somnul a venit la refugio Coda, pe o creasta interesanta gen Piatra Craiului, la 2200. 2 ore doar, dar suficiente. Urmatoare portiune de 50 km nu arata spectaculos pe harta, dar e foarte accidentata, un sus-jos gen Ecomarathon. Peisajele sunt superbe, refugii fabuloase, lacuri, creste minunate, si o coborare extrem de tehnica spre Niel, unde atmosfera la CP era de serbare campeneasca.

Undeva aici minigrupul nostru romano-suedez s-a combinat cu un alt minugrup si s-a mixat, asa ca am ramas cu un austriac simpatic, Florian, foarte asemanator la ritm cu mine, cu care am facut o echipa foarte buna pana la final.

La Gressoney sarisem deja de km 200, si m-am intalnit a doua oara cu echipa de suport. Nu i-am vazut foarte des, dar de fiecare data mi-au dat un mare boost de energie. M-au hranit si adapat, mi-au citit mesaje de incurajare de la echipa Ciucas si prieteni si mai ales au gestionat situatia de dupa Cogne, cand mi-a murit trackerul, si figuram tot acolo cand eu plecasem de peste 10 ore. Cum timpul limitata venit si eu tot acolo eram (pe live tracking) lumea a inceput sa se impacienteze, mesaje, telefoane, whatsup, etc. Din fericire telefoanele, mesajele ingrijorate au venit la Teo si nu la mine :)

Rutina era bine stabilita, mancare la fiecare punct. Tot ce aveau, paste, supa, ceai, cola, mezeluri (aveau niste carneturi traditionale, taiate marunt, luam cu pumnul impreuna cu bucatele de branza si paine). Cat o odihna scurta inaintea marilor urcari. Cola, multa cola.

Urcarile mergeau surprinzator de bine. Urcam sustinut, foarte aproape unul de altul, alternand la trena. Pe coborare mai dadeam si cate o alergare foarte usoara, din cand in cand, dar in general pas rapid. Intrasem asa bine in ritm incat chiar nu ma deranjam ca urma alt Col de 2800, simteam ca putem sa o tinem asa mult si bine.

La Valtourneche mi-am dus picioarele la vulcanizare, 2 basici care trebuiau sparte si bandajate, Aici mi s-a furat si ceasul, un Garmin Forerunner 945 care functionase foarte bine. L-am alimentat din bateria externa la fiecare base vita, doar aici l-am pus la priza, unde mai erau alte 10-15 ceasuri. O jumatate de ora m-am intins si cand am mers asa ne luam ceasurile al meu nu mai era. Am raportat furtul la ofiterul de securitate dar nu mi-a dat prin cap sa activez functia de cautare prin Garmin Connect, atat de conectat eram la cursa.

Am reusit sa ma rup de problema ceasului si sa ma concentrez doar la cursa. Se lasa seara si noi mai aveam ceva de bobinat pana la alta repriza de 2 h de somn. Am dormit cele 2 h sus la rifugio Cuney, apoi dimineata ne-a prins spre Oyace, iar dupa-amiaza era la Ollomont, ultimul base vita.

Mai aveam mai putin de 50 km. Dupa inca un col de 2700, in vale dam de un CP care avea un ditamai gratar. Da, gratar din acela, pe el se prajeau un fel de carnati fara pielita absolut deliciosi si sardine, cu garnitura de balmoj (sau echivalentul italian al acestui preparat gen mamaliga).

A urmat un pasaj de vreo 10 km prin padure, un fel de fals plat, care desi a fost usor, pe mine m-a adus aproape de abandon. Am avut un episod in care creierul meu, racordat la interminabilele urcari si coborari, a refuzat sa coopereze si s-a revoltat. Am inceput sa am accente de paranoia, mi se parea ca exista o conspiratie ca sa nu termin cursa, iar toti oamenii pe care ii intalneam, desi ne incurajau, mi se parea ca conspira impotriva mea.

Partea care mai era lucida, impreuna cu Florian, au decis ca trebuie sa dorm, doar ca la urmatorul CP a durat ceva pana am reusit sa gasim cate un pat. Deja eram in lumea mea, pastram doar un fir subtire cu realitatea. Am reusit sa ma bag in pat si am adormit instantaneu. M-am trezit singur dupa o ora si 20 min, l-am sculat si pe Florian si eram ca nou. M-am gandit cand am mancat ultima data, am mancat tot ce am gasit la CP si am plecat mai departe. A fost randul lui Florian sa aiba un moment de slabiciune la urmatorul CP, dar l-am lasat sa doarma juma de ora si l-am trezit cu expresso :)

De aici pana la ultimul mare col, Malatra, nu a fost decat un pic. Impreuna cu alte cateva zeci am urmarit un rasarit superb cu soarele luminand Mont-Blancul si apoi da-i bataie, mai era putin pana la Courmayeur, cam 13 km.

De aici am inceput sa alergam si in afara de 2 mici urcari am alergat absolut tot. Mai aveam resurse,iar peisajele sunt minunate.

A venit si ultimul refugiu, Bertone, probabil cu cea mai frumoasa priveliste din Alpi, si o coborare abrupta si plina de oameni spre Courmayeur.

Finalul a fost grandios, sambata dimineata prin oras, a meritat si doar pentru asta :). Bine, si pentru berea Tor de Geants cu care Teo m-a asteptat la final. Cat am visat la berea asta, luni de zile. Nu am vrut sa o beau inainte, am zis sa o merit mai intai!

Ar mai fii multe de zis, dar deja incepe sa se transforme in roman, asa ca inchei cu multumiri catre echipa mea, Teo, Ale, Ioana, Mihaela si Vlad, pentru ca m-ati suportat atata timp si pentru ajutorul in toata aceasta aventura, de la inceput pana la final.

Multumesc Costica Anghel, Vlad Munteanu, Florian si Jonas pentru momentele de pe traseu. You rock guys :)

Ce urmeaza? Alte si alte aventuri :)

joi, 13 iunie 2019

Fake News: Ultrabug - acest Techirghiol moldovenesc

Dragi cititori

Redactia a fost pur si simplu incoltita si tarata in fata oprobiului public in Fundul Moldovei (ironie absolut involuntara) si am fost acuzati de lene, delasare si ignorare a fanilor Fake News, acuzatii pe care le recunoastem, mai ales pe cea de lene, si nu putem spune ca ne doar in fund, fie si cel al Moldovei.

Deci, ne conformam si venim in fata (si nu in fundul, tinem sa precizam) dumneavoastra cu urmatoare relatare de la Ultrabug.

Dupa o luna de ploaie zdravana in Fundu Moldovei, un cetatean nemultumit a mai adaugat cu un "v" un "ud" intre Fundu si Moldovei. Presupun ca e o solicitare de completare a numelui localitatii, una foarte atractiva (alergator sigur nu este, ca aia ie uzi mereu si le si place :D). Cum suna Fundu Ud al Moldovei?

Cetatenii au trecut de la crescutul animalor la plantarea si recoltarea de orez, intrucat vacile s-au dus la fund (nu scap de asocierea asta, ne cerem scuze, devenim fundilatri), iar crocodilii si serpii anaconda s-au dovedit mai greu de pascut.

Localitatea se transforma cu zi ce trece intr-un Techirghiol moldovenesc, iar saptamana trecuta pe strazi umblau tot felul de personaje bizare, manjite pe toate partile in noroi, mai ales pe partile dorsale. Nu stim daca este vreo legatura cu numele localitatii, dar da, fundul de obicei era plin de namol.

Se pare ca dupa aparitia pozelor pline de namol, trenurile debarca hoarde de pasageri in etate, care sunt indrumati de catre localnici pe traseul din ziua 1, posesor al unor campuri imbelsugate de noroi. Mai departe nu stim ce s-a intamplat, pentru ca de luni inca nu s-a intors nimeni de pe cei 42 de km. Oare au ajuns la cules de orez?

Mai departe trecem la stirile pe scurt, si dam cuvantul reporterului nostru:

- campingul Vuurplast primeste corturi doar daca plutesc
- transportul in comun din Fund se va face doar cu gondola
- din echipamentul obligatoriu pt 2020 va face parte vesta de salvare. cine isi ia cu ratusca in fata primeste bonus 20 min. Scoase din fund, evident
- la penalizari pentru folosire de vehicule s-a adaugat si barci, plute, caiace si Arca lui Noe
- alte penalizari se vor acorda pentru sosirea la finish cu incaltarile curate. Pai ce facem noi aicisilea?
- stim ca anul viitor hanoracele vor avea alta culoare si ati ghicit, vor fi maro :D
- de la atatea ploi, gazele de mlastina emanate au miros de geluri. In an ultra never trust a fart. Mai multe nu va zicem, dar cica situatia a fost cam cacacioasa la final

Dam cuvantul pe final (am fost tentat sa zic din fund, dar era deja prea mult) reporterului nostru de la petrecerea de la final, una monumentala, ca de obicei:
- branza servita nu avea gust de noroi, spre dezamagirea unor alergatori deja obisnuiti sa dea cu fundu mecla in/prin noroi
- alergatorii flamanzi au facut orice ca sa fie primii la mancare
- un alergator a fost surprins calcand apa in ceaunul cu ciorba pentru a fi primul care se infrupta
- altul a cerut sa fie legat de protap, impreuna cu animalul care se rotea acolo acolo, pentru a detecta primul momentul cand e gata friptura
- ceaunul cu balmos a trebuit pazit de jandarmi care au tinut cu greu ultramaratonistii la distanta, dand la un moment dat cu gaze. Alte surse spun ca de fapt gazele au venit chiar de la suspomenitii alergatori. Prea multe geluri boys and girls? :D
- despre gogosi oricat de mult am fi dorit sa carcotit, nu am reusit sa zicem nimic de rau, doar ca am uitat sa luam cu noi lada la plecare, din pacate, sa avem pe drum. Prea mult bun simt strica

Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea acisilea. Simtim cum ne loveste iar un pui de lene, asa ca redactia va saluta din mers si promite sa revina candva cu povesti din putul fundul gandirii curand

joi, 9 mai 2019

Eco Run - un Ecomaraton pe stil nou

Nu am mai scris de mult o relatare de cursa, in ultimul timp, asa ca poate e timpul sa vad daca literele inca mai se astern cum trebuie.

Salomon Eco Run e vechiul Ecomaraton, dar cu unele schimbari. Nu am fost in 2018, asa ca fata de 2017 se vad schimbari multe. Dar despre asta la sfarsit.

Am mai scris despre cum traseul asta mi-a dat mereu batai de cap. Sambata am alergat a sasea oara la Eco (2013, 2014, 2015, 2016, 2017 si 2019) si mai mereu am avut aventuri si am suferit ca un caine mai ales pe buclele 2 si 3.

In 2013 am invatat ca nu se bea cafea dimineata inainte de cursa. Daca vreti sa va amuzati, povestea o gasiti aici. Am platit lectia asta cu vizite repetate in tufisurile de pe toate 3 buclele si finish in 8:06 h.

In 2014 a fost anul in care hernia inghinala m-a chinuit destul de mult (impreuna cu Speedcross 3), dar am reusit sa scad o ora si 6 minute, deci 6:59 h, probabil timpul stat prin tufisuri in anul trecut. Povestea aici

In 2015 ni-a mers mai bine si am mai scazut o ora (cat de bucuros am fost poti citi aici), timp final 5:49 h , si speram sa ajung pe la 5 ore in maxim 2 ani. gresit :)

In 2016 a fost acea cursa cu inceput insorit, dar final pe lapovita, o cursa cu probleme pentru multa lume (50 de oameni cu hipotermie, japonezul ajuns la spital, etc). Timpul final a fost mai slab ca anul trecut, 5:50 h, spre marea mea dezamagire.

In 2017 am avut mari sperante de timp sub 5 ore, m-am antrenat cu trebuie, dar am "spart" pe bucla 3, si am pierdut cam juma de ora pe Bisericuta, tremurand si asteptand sa-mi revina macar partial fortele. Finish in genunchi in 5;25, dar cu un Fake News care v-a placut :).

Si am ajuns in anul de gratie 2019, cand iar speram la un timp stelar, sub 5 ore. Ca sa nu va plictisesc, intru aproape direct in subiect.

Pregatirea cursei.
M-am tot gandit si am optat pentru o strategie super light, nimic in plus la mine. Fara foita (dar cu manecute), fara apa, doar cu geluri. Aici am optat pentru geluri care se iau fara apa, Spring Energy si cateva cu apa, GU, cele mai bune de pe piata in opinia mea. Voi sta cat mai putin in puncte, beau apa multa si pe final ceva de mancare, nu mai mult de 30 de secunde. Aici nu mi-a iesit asa de bine, mai e de lucru. 6-8 geluri, cu accent pe urcari.
Voi alerga nu foarte tare pana la podet (4:30-5, progresiv), nu voi forta de prima urcare, iar pe coborare stau lejer. Nu mi-am propus un timp mai bun ca acum 2 ani si mi-a iesit destul de bine. 1.26 acum 2 ani, 1:25 sambata.
Apoi pe bucla 2 voi merge cat de sustinut pot (fara sa fortez) pe urcari, pe coborarea spre Cheile Gradistei, una care nu-mi place, stau cuminte, dar apoi urc in forta spre Cheile Gradistei si de acolo fortez nitel spre Moeciul, cu coborare cam la 90%.
Pe bucla 3 all in, motoarele in plin, dau tot ce pot.

Planul mi-a iesit destul de bine, desi cateva secunde de neatentie m-au aruncat la start din randul 3 in randul 10, si am depasit destul de mult in primii 2 km. Am alergat destul de relaxat, as fi putut sa ajung la podet mai repede cu vreo 2 minute, dar nu-i vad rostul. Pe urcare sunt destul de relaxat, dau drumul la picioare pe coborare, dar fara sa fortez. Cam asta a fost povestea pe toata bucla 1, stau la cutie si economisesc energie cat pot. 1:25:07

Bucla 2 debuteaza cu urcare si incep sa turez un pic motoarele, urc mai in forta si sus alerg toata creasta. In fiecare an parca apar constructii noi pe creasta, in cativa ani se face o noua localitate acolo. Cobor spre Cheile Gradistei si incep urcarea spre Cheile Gradistei 2. ma simt bine, totul merge conform planului.

La intrarea in Fundata dau de Scoala de Munte, multumesc mult pentru incurajari si poze Lucian Pasca.

Pe coborarea spre Moeciu dau drumul bine de tot la picioare. Mai trec de un fotograf, virez dreapta, urca in forta o panta scurta si ma lansez pe poteca plina de bolovani la vale. In fata apare o doamna cu un copil, si incercand sa alerg o traiectorie pe langa ei se produce dezastrul. Un moment de neatentie (nu dau vina pe nimeni, este 100% vina mea), dau peste ceva in viteza si vincu genunchii si apoi capul pe poteca, cred ca m-am dus cativa metri printre bolovani pana m-am oprit pe burta.

Socul este mare, stau cateva secunde intins, apoi ma taresc cu greu de pe poteca (sa treaca oamenii pe care ii depasisem de curand) si incerc sa ma ridic in picioare, dar mi-e rau si gambele sunt blocate. Doamna respectiva vine la mine, incearca sa ma ajute, dar eu sunt cam nauc si nu cred ca am reusit sa articulez mai mult de cateva cuvinte.

Stau pe marginea potecii, alergatorii trec pe langa mine, toti ma intreaba daca sunt bine, si intr-un final reusesc sa ma ridic si o iau la pas spre Moeciu. Sincer, atunci m-am gandit ca s-a terminat, nu mai pot alerga si voi abandona. Incet-incet imi revin, pasii sovaielnici si clatinati se transforma incet-incet in alergare usoara si ajung sifonat bine la CP Moeciu, unde voluntarii incearca sa-mi curetele genunchii, dar din pacate cand se duce pamantul din rani, incepe sa curga sangele si le spun sa-l lase asa, ca ajung la ambulanta dupa ce termin.

Cateva pahare cu apa si un gel si simt ca puterile mi-au revenit. Sunt bine si ma voi bate ca sa termin sub 5 ore.

Incep urcarea pe Bisericuta in forta. Trag cat pot de tare, desi ocazional mai simt o usoara ameteala. Picioarele mi se misca bine, dau drumul la alergare unde panta devine mai moale, am ajuns sus mai repede ca niciodata. De acolo pana in valea Bangaleasa se ajunge repede, deci sunt atent si nu foarte rapid pe coborare, dupa patania de dinainte.

Pana la CP am alergat usor, ma pregateam deja pentru ultima urcare. 2 pahare de cola si un gel si sunt gata. Pe primii metri dau de un grup care ma incurajeaza asa ca plec in alergare, mult prea rapid pentru ca mi se face un pic rau si o las la pas. In urmatoarea juma de ora picioarele au fost ok, dar ocazional am simtit ca mi se face un pic rau, posibil urmarile socului de dinainte.

21 de minute pana sus, un timp mediocru pentru multi, PR pentru mine, Gutanu mereu a fost o iubita cruda, atat de frumoasa, dar atat de nemiloasa.

Sus am dat de prieteni, un motiv in plus sa dau din picioare. Aici ar fi trebuit sa fi luat un activator.  poate mi-ar fi dat cele 1-2 minute care mi-au lipsit. De aici pana la final am facut 33 de minute, iarasi un timp care poate fii imbunatati mult.

Timp final 5:19 pe ceas, 5;05 anuntat la microfon si 5:26 gun time, cel oficial. Oricum peste 5 ore, deci un semiesec pentru mine. Fara tranta probabil aveam cam 4:55.

Dupa, cum am promis la CP la intrarea in B3, am ajuns la ambulanta, unde oamenii mi-au curatat genunchii de scolar neascultator. Din pacate nu pot promite ca nu voi mai face :)
Revenirea mi-am facut-o la cursa copiilor, m-am bucurat ca am putut sa ajut un pic.

Cateva cuvinte despre organizare:
- kitul absolut impresionant, eu nu vin la o cursa pentru kit, dar apreciez efortul organizatorilor de a oferi lururi interesante, iar pentru multi va fi primul rucsac de alergare :)
- bufful de final foarte faine, felicitari Diana
- lista de start si premiile la fel de impresionante, fara precedent la noi
- mi-a placut zona de relaxare, mamcare multa si ma bucur ca micul dejun a ramas duminica
- traseul impecabil, punctele de alimentare bogate, voluntarii minunati

Nota 10-, singurul aspect unde as putea macani cate ceva ar fi utilizarea paharelor de plastic. Sper ca ala anul sa nu mai existe si ca fiecare sa vina cu paharul lui. Dar in rest totul a fost la superlativ, ne vedem la anul pentru participarea cu numarul 7 :)

Multumes pt poze: Diana Bobes, Mihai Benea, Marlene Mititeanu, Bogdan Filipescu

miercuri, 17 aprilie 2019

UTMB - noi reguli de admitere din 2020

UTMB tocmai a anuntat conditii noi de admitere incepand cu 2020. Ceea ce multi ne asteptam sa se intample, dar speram ca sa nu ne prinda pe noi ghinionistii care nu am prins locuri la ultimele loterii, s-a intamplat.

UTMB a avut la prima editie in 2003, 700 de participanti, iar numarul a crescut gradual, asa incat ultimele cifre sunt fabuloase. anul trecut in toamna am fost 26.000 de alergatori la nivel mondial care am indeplinit conditiile, am strans puncte si ne-am pus sperantele in loterie.

Ce se va schimba? 

Prima veste si cea mai buna pentru cei care au fost deja refuzati, este ca ne pastram coeficientul (1 pt cei care au participat prima data, 2 pentru cei are nu au fost alesi din prima participare, si acces direct la editia viitoare la cei care au fost ghinionisti doi ani la rand.

Pentru ceilalti participarea va fi mai greoaie, cu exceptia, ....., ati ghicit, celor care vor fi dispusi sa investeasca.

Care erau conditiile acum? 
UTMB -15 puncte din 3 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 8 puncte din 2 curse maxim
OCC - 6 puncte din 2 curse maxim

Care sunt noile conditii?
UTMB -10 puncte din 2 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 6 puncte din 2 curse maxim
OCC - 4 puncte din 2 curse maxim

Motivatia oficiala e legata de sanatate participantilor, e suficient sa alergi un ultra pe an cica, bla bla.

Evident, rezultatul va fi ca vor fi si mai multi aplicanti, ca pana acum, si se scoate, daca am inteles bine sistemul de acces direct dupa 2 trageri esuate. La fiecare tragere esuata vei primi o sansa in plus anul urmator. Dispare incepand cu 2021 accesul direct, pe masura ce cei care acum au coeficient 2 pentru la toamna isi vor primi sansa.

Evident, exista si o modalitate mult mai usoara si mai scumpa de a ajunge la Chamonix si asta e marea noutate.

Se introduce un sistem noi, asa numitele Running Stones, care vor fi primite doar daca termini anumite curse atent selectionate. Vei putea accede fara loterie la UTMB daca colectezi urmatorul numar de running stones:

UTMB -18 Running Stones (10 puncte ITRA)
TDS - 15 Running Stones (8 puncte ITRA)
CCC - 15 Running Stones (6 puncte ITRA)
OCC - 12 Running Stones (4 puncte ITRA)

Running Stones se colecteaza la urmatoarele curse:
- primesti numarul de puncte ITRA x 3 la cursele byUTMB
- primesti acelasi numar de pietre cate puncte ITRA primesti la cursele World Series

Aici un exemplu copy-paste din articol:
Finishers of the ByUTMB® races : 
1 ITRA point = 3 Running Stones
Finishers of the UTWT races :
1 ITRA point = 1 Running Stone
(The number of running stones is likely to change from year to year depending on the number of applications)
For instance, finishing 160km (MGU) Gaoligong byUTMB® = 18 Running Stones, that is 6 ITRA points. If runners have their qualifying points, they will be able to enter the UTMB® Mont-Blanc races without having to go through the lottery. Running Stones expire after 4 years. Running Stones gained in 2020 can be traded for entry to a 2012, 2022, 2023, 2024 UTMB® Mont-Blanc race of their choice. If they are not used during those 4 years, they will expire unless they are exchanged for additional tickets. The Running Stones can be used to enter the UTMB®, the TDS®, the CCC® and the OCC. Special registration conditions apply for the MCC, the PTL® and the YCC.

Cine vrea sa gaseasca tot articolul il gaseste aici

In incheiere as vrea sa mai subliniez cat de buni sunt cei de la UMTB la facut bani. Ce fac ei este sa dea un mare boost la cursele lor (cei care au bani se vor repezi acolo ca sa-si faca intrarea fara stres la UTMB) dar si la cele din circuitul World Series.
Revin cu mai multe informatii si cu traducerea integrala in limba romana (plus corecturi) mai pe seara

miercuri, 16 ianuarie 2019

De ce sa nu subestimezi Ciucasul


Muntele iarna iti poate rezerva foarte multe surprize. Duminica planul era o tura scurta pe schiuri de la cabana Muntele Rosu pana la repetitorul de pe vf Gropsoarele, cam 4 km, il ajutam pe Dragos State si echipa Salvamont Cheia sa care 2 panouri foto-voltaice maricele pana sus.

Ne-am cam chinuit cu panourile prin padure prin zapada mare, le-am pus in toate pozitiile pe targa, se tot impiedicau prin copaci si zapada mare, asa ca baietii le-au luat in mana pana la urma. Cand am ajuns in saua Gropsoarele ne-am inhamat cu totii ca la sania lui Mos Craciun si le-am tras destul de usor pana sus pe varf.

Vremea era inca buna cand eram pe traseu (care a durat aproape 4 ore), dar cand am ajuns sus plafonul de nori a coborat, vantul batea in rafale, deja muntele ne arata si fata lui mai urata. Pe cand ne chinuiam sa le facem loc sa le instalam a sunat telefonul lui Dragos.