Suna a nume de carciuma nu-i asa? Ar putea fi o idee de afaceri pentru cineva mai intreprinzator, sa deschida o bodega unde alergatorii nemultumiti de organizatori si curse se pot aduna sa-si face public oful. Ziceti ca s-a inventat deja? .... A da, se numeste Facebook :)))
Raman mereu uimit despre cat de nemultumit si carcotas poate fi alergatorul roman, sau poate doar o mica parte a grupului, mica dar vocala. Etern nemultumit, nu este niciodata satisfacut si are mereu ceva de comentat si carcotit.
Recent am fost ca alergator, voluntar sau spectator la cateva curse din cele foarte bine organizate, 7500, 2x2 si Ciucas X3. Am auzit si am citit destule critici care mi se par cel putin superficiale, a unor elemente periferice, care nu au legatura cu cursa in sine.
Nu o sa nominalizez persoane, nu-mi doresc sa inalt stalpi ai imfamiei, dar mi se pare aiurea sa aud atatea carcoteli despre berea care nu a mai ajuns de la Zaganu. Organizatorii au primit sponsorizare 10 butoaie de la farbica Zaganu, o fabrica mica care produce o bere buna. Evident ca nu a ajuns pentru 1400 de alergatori. Draga alergatorule de la semi si maraton, tu macar ai avut o sansa sa prinzi bere, noi amarastenii de la ultra nu am avut absolut nici o sansa, poate cu exceptia lui Robert Hajnal (ala nu se pune, omul e anormal de rapid :D). Altcineva s-a plans de paste, unele foarte apreciate de restul. Cat despre bere, daca s-a terminat, o bere proaspata costa intre 5-10 lei si se gaseste pe toate drumurile, inclusiv la Cheia. Ai avut bani sa participi la concurs, ai bani si de o bere fara ca asta sa se transforme intr-o tragedie.
Pentru mine diferenta intre o organizare buna si una proasta o fac marcarea traseului, organizarea punctelor de control si alimentare, elementele de siguranta (salvamont, salvari, oameni pregatiti sa intervina si cu competente medicale asa cum au avut la baraj - multumesc inca o data Romeo Manciu), organizarea de la start-finish, kitul, pretul taxei de inscriere raportat la ce primim. In rest sunt amanunte care desi dau un plus de savoare nu fac diferenta.
Alte carcoteli au fost legate de frecventa punctelor de hidratare, pe un traseu plin de fantani. Totusi sa alergi 15 km pe munte fara surse de apa nu este ceva deplasat. Din acest motiv sunt obligatorii bidoane/centuri/rucsaci de hidratare. Stii ca esti mai lent, mai baga un bidon in rucsac. La Ciucas Alexandra State a explicat foarte clar de ce nu sunt puncte cu apa mai dese. Din cauza ca s-ar pierde punctele pentru UTMB. Nimeni nu-si doreste asta, mai ales cand Ciucas Ultra este cea mai sigura sursa de puncte.
Multi se plang si de echipamentul obligatoriu impus de organizatori. Oare de ce e nevoie de foita, de folie de supravietuire, de haine groase pe munte? Unii au capatat raspunsul la intrebarea aceasta la Ecomaratonul de anul acesta cand am alergat in maiou pe ninsoare. Ce bine mi-ar fi prins o foita :)))
Draga alergatorule, invata sa apreciezi mai bine munca organizatorilor de concursuri. Cu cateva exceptii oamenii fac asta in timpul liber, in dauna timpului alocat familiei si vietii personale. Nici vorba sa faca profit, iar eventualele sume care le raman nu compenseaza deloc miile de ore alocate organizarii, noptile nedormite si nervii consumati.
Haideti sa invatam sa apreciam lucrurile bune si sa nu vedem doar partea mica si goala a unui pahar plin pana la buza
Va saluta alergatorul 6 fingers, din care au participat la scrierea acestui articol maxim 3. Mai am aproape 3 saptamani cu mana dreapta stransa intr-o orteza, rezultat al celei mai stupide trante din viata mea. Aici chiar ar fi de carcotit la adresa organizatorilor care au lasat acel smoc de iarba in mod intentionat, numai bine sa se impiedice tontii ca mine cu aere de alergatori de ultra :))
Se afișează postările cu eticheta 2x2. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2x2. Afișați toate postările
vineri, 16 septembrie 2016
luni, 22 august 2016
Despre timpi limita si 2x2
In weekend am fost spectator si in brigada mobila de incurajare (impreuna cu Luiza) pe traseul lung de 2x2. Am plecat mai tarziu spre Moldoveanu ca sa-i prind pe primii concurenti in saua Capra, si apoi sa ma intersectez cu toata lumea pe traseu. Frumoasa lupta intre primii trei concurenti, despartiti de cateva minute, o lupta in care Viorel Palici (cel mai bun alergator roman al momentului) si Andrei Preda l-au depasit pe spaniolul Adell Cristobal Albalat. De remarcat si cresterea de la cursa la cursa a lui Andrei Preda. Foarte tare, felicitari baieti.
Ce m-a socat a fost numarul foarte mare de abandonuri, multe determinate de timpii limita de la cursa 2x2 (4 ore la Moldoveanu si 8 ore in saua Capra), dar si de accidentari si de lipsa conditiei fizice si/sau a antrenamentului.
Au terminat putin peste 60% dintre concurenti, mai exact 119 din 190. Mie personal mi se pare halucinant numarul mare de finisheri. Nu am absolut nimic de reprosat organizatorilor, timpii limita exista mai ales pentru protectia concurentilor.
Am vazut multi concurenti care erau deja morti de oboseala la intoarcea de pe Moldoveanu, adica la nici jumatate din traseu. Eu inteleg ca 2x2, desi doar la a cincea editie este una din cele mai prestigioase curse din Romania, si ca foarte multi isi doresc sa o termine, dar ceea ce nu inteleg acesti oameni care se duc nepregatiti la astfel de cursa, este ca riscul de accidentare creste exponential pe fond de oboseala. Mai ales tinanc cont de ploia crunta care a venit dupa 10 ore de cursa si i-a prin pe majoritatea pe traseu.
Dorinta si vointa nu tin loc de antrenament. Este totusi vorba de 44 de km la peste 2000 m altitudine, cu diferenta de nivel de 4200 m, mult peste un maraton montan obisnuit, aproape dublu. Fara un antrenament adecvat, care sa includa si multi kilometrii fara alergare pe munte, plus cateva curse montane, in opinia mea va asumati riscuri cam mari prin participarea la o cursa ca 2x2. Daca n-ati mai alergat pe munte, chiar si X2 poate fi o cursa peste puterile voastre. Relieful este foarte accidentat, sunt destule zone cu lanturi, poteci inguste si prapastii. Experienta montana nu ar trebui sa se capete la 2x2!
Daca v-ati simtit fara vlaga la un moment dat, a fost si din cauza altitudinii, unde noi nu suntem obisnuiti sa facem efort de durata. La cursele obisnuite urcam si coboram foarte repede, la 2x2 alergam 10-12-14 ore la altitudine. Nu degeaba multi dintre sportivii de elita merg cu cateva zile inainte ca sa se aclimatizeze.
M-au uimit si timpii de peste 8-9 ore la cursa X2. Luiza si cu mine am facut 80% din traseu (am urcat ce-i direct in saua Paltinu, fara sa mai trecem pe la Capra) aproape 6 ore, cu pauze de poze si pe varf, cu foarte putin alergare, dar cu un mers rapid. Aici e si singurul repros (sugestie mai curand) pe care l-as aduce organizatorilor, eu in locul lor puneam un timp limita de 2-3 ore la Caltun, si faceam un clasament separat pentru cei care nu au ajuns decat pana acolo.
Timpii limita de la cursa lunga au fost bine alesi, si din afara toata cursa a parut bine si profesionist organizata. M-am uitat a doua zi cu invidie la tricourile de bumbac foarte misto pe care le purtau multi (am devenit fan anul acesta, au fost cateva foarte reusite).
Voi ce parere aveti despre timpii limita in general, dar si la 2x2?
PS la anul sper sa nu mai ratez 2x2 :)
Ce m-a socat a fost numarul foarte mare de abandonuri, multe determinate de timpii limita de la cursa 2x2 (4 ore la Moldoveanu si 8 ore in saua Capra), dar si de accidentari si de lipsa conditiei fizice si/sau a antrenamentului.
Au terminat putin peste 60% dintre concurenti, mai exact 119 din 190. Mie personal mi se pare halucinant numarul mare de finisheri. Nu am absolut nimic de reprosat organizatorilor, timpii limita exista mai ales pentru protectia concurentilor.
Am vazut multi concurenti care erau deja morti de oboseala la intoarcea de pe Moldoveanu, adica la nici jumatate din traseu. Eu inteleg ca 2x2, desi doar la a cincea editie este una din cele mai prestigioase curse din Romania, si ca foarte multi isi doresc sa o termine, dar ceea ce nu inteleg acesti oameni care se duc nepregatiti la astfel de cursa, este ca riscul de accidentare creste exponential pe fond de oboseala. Mai ales tinanc cont de ploia crunta care a venit dupa 10 ore de cursa si i-a prin pe majoritatea pe traseu.
Dorinta si vointa nu tin loc de antrenament. Este totusi vorba de 44 de km la peste 2000 m altitudine, cu diferenta de nivel de 4200 m, mult peste un maraton montan obisnuit, aproape dublu. Fara un antrenament adecvat, care sa includa si multi kilometrii fara alergare pe munte, plus cateva curse montane, in opinia mea va asumati riscuri cam mari prin participarea la o cursa ca 2x2. Daca n-ati mai alergat pe munte, chiar si X2 poate fi o cursa peste puterile voastre. Relieful este foarte accidentat, sunt destule zone cu lanturi, poteci inguste si prapastii. Experienta montana nu ar trebui sa se capete la 2x2!
Daca v-ati simtit fara vlaga la un moment dat, a fost si din cauza altitudinii, unde noi nu suntem obisnuiti sa facem efort de durata. La cursele obisnuite urcam si coboram foarte repede, la 2x2 alergam 10-12-14 ore la altitudine. Nu degeaba multi dintre sportivii de elita merg cu cateva zile inainte ca sa se aclimatizeze.
M-au uimit si timpii de peste 8-9 ore la cursa X2. Luiza si cu mine am facut 80% din traseu (am urcat ce-i direct in saua Paltinu, fara sa mai trecem pe la Capra) aproape 6 ore, cu pauze de poze si pe varf, cu foarte putin alergare, dar cu un mers rapid. Aici e si singurul repros (sugestie mai curand) pe care l-as aduce organizatorilor, eu in locul lor puneam un timp limita de 2-3 ore la Caltun, si faceam un clasament separat pentru cei care nu au ajuns decat pana acolo.
Timpii limita de la cursa lunga au fost bine alesi, si din afara toata cursa a parut bine si profesionist organizata. M-am uitat a doua zi cu invidie la tricourile de bumbac foarte misto pe care le purtau multi (am devenit fan anul acesta, au fost cateva foarte reusite).
Voi ce parere aveti despre timpii limita in general, dar si la 2x2?
PS la anul sper sa nu mai ratez 2x2 :)
joi, 19 noiembrie 2015
Sunt concursurile de trail running din Romania sigure?
Aveam de gand mai de multa vreme sa scriu un articol pe aceasta tema, doar ca tragedia din clubul Colectiv l-a adus mai repede sus pe lista de prioritati.
Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.
Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).
In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.
La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.
Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.
Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.
Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D
Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))
Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.
Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.
Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.
Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.
Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.
Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.
Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala
Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.
Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)
Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.
Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).
In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.
La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.
Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.
Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.
Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D
Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))
Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.
Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.
Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.
Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.
Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.
Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.
Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala
Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.
Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)