vineri, 25 decembrie 2015

Retrospectiva 2015 - un an in alergare

Nu va speriati, nu scriu despre vreo vedeta a alergarii din Romania (nema scandal deci), ci doar despre anul meu alergatoristic.

Dupa cum probabil stiti unii dintre voi, am luat o decizie foarte buna (dar cam tarzie) la finalul lui 2014 sa ma operez de hernie inghinala. M-am chinuit, mai ales pe coborare, in tot anul 2014. Pe coborarile rapide aveam dureri, iar la final un fel de tuse-spasme cu care bagam spaima in prieteni. Evident rezultatele erau si ele mediocre.

M-am operat la jumatea lui noiembrie, dar din pacate dupa cateva zile am facut un fel de complicatie (un hematom de 15 cm, care m-a adus pentru inca 2 saptamani in spital) care mi-a adus si o anemie severa. Evident ca nu am putut sa reiau antrenamentele de alergare decat in ianuarie, dar usurel, fara sa fortez.

In primele luni am alergat destul de putin, am fost mai mult la bazin (unde prin intermediul Andreei Calugaru am ajuns la cel mai tare instructor de inot - multumesc Liviu Constantinescu), si mi-a prins tare bine.

Primul concurs a fost la jumatea lui februarie, la Maratonul Zapezii de la Rasnov, pe 14 februarie, pe o distanta foarte scurta, 15 km si alergata lejer. La Montain Assault, o saptamana mai tarziu am fost doar voluntar. E placut sa mai faci si voluntariat, mai ales pentru cine merita.

Prima alergare pe distanta mai serioasa a fost Aiud Maraton pe 28 martie. Aiud a fost orasul copilariei mele, al vacantelor petrecute la bunic, a turelor pe dealuri, prin Apuseni sau cutreierand luncile Muresului. Pur si simplu nu puteam sa nu ma duc. Mai era si organizat in scop caritabil, fara taxa, de catre un om deosebit, Levente Polgar Ioan. Nu eram pregatit pentru maraton, dar am tinut mortis sa fac distanta integrala, chiar daca stiam ca finalul va fi rau. Si a fost :)

De aici lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine. La Semimaratonul Brasov (4 aprilie) am alergat binisor, dar cele mai bune curse din an au fost la Brasov Maraton (25 aprilie) si Ecomaraton Moeciu (9 mai), ambele cu clasari in prima treime, si cu timpi mai buni cu peste o ora fata de 2014. La Brasov am urcat in Postavaru cam in acelasi timp ca in 2014, dar am castigat o ora la coborare! A fost prima data de cand alerg cand nu am fost depasit pe coborare. Incredibil ce fac niste matze vulcanizate :))

Dupa Eco au urmat un sir aproape nesfarsit de alergari, Semimaratonul Petrom (16 mai, pacer - nu am alergat competitiv), Hit the Top (23 mai) si Apuseni Maraton (30 mai). De la Hit the Top am inceput sa simt oboseala, iar la Apuseni am lovit zidul destul de rau. Au urmat Pro Park pe 4-5 iunie, concurs de aventura care include pe langa alergare montana, orientare, MTB si caiac, iar pe 19 iunie am alergat la Retezat Sky Race.

De aici am decis sa fac o pauza pana la Bucegi 7500, asa ca cu parere de rau am renuntat la Cozia. Din pacate coechipiera mea, Laura Palanga, nu a reusit sa se recupereze din cee ace se anunta ca o cazatura banla la Pro Park, asa ca cu cateva zile inainte a trebuit sa renuntam la concurs. Pauza a fost un pic mai mare decat am intentionat, dar nu mi-a prins rau.

Daca nu am alergat ultra la 7500, am decis sa ma duc la Via Maria Therezia (8 august), pe o distanta clasica de 80 de km. Nu a iesit bine, am facut niste greseli care m-au costat si pentru prima data in "cariera" mea de alergator nu am facut un timp limita si am fost descalificat.

Plin de resentimente am decis sa ma duc in weekendul (nu era in program) la VLC Montain Sports, la proba de ultra de 60 de km. Cunosteam traseu de cu un an inainte. Multumesc Cezar ca m-ai primit cu asa putin timp inainte. M-am simtit execelent si am scos un timp bunicel, sub 10 ore, care mi-a adus locul 2, din 5 participanti. Oleee :).

Ce a urmat a fost un nou ultra, dupa 3 saptamani de pauza, la Ciucas X3. O cursa tare faina, unde m-am simtit bine, chiar daca timpul nu a fost grozav. Aici am avut noroc cu cel mai bun coechipier pe care si-l poate gasi cineva, Mihail Obada. Chapeau maestre :).

Sezonul de concursuri de trail l-am incheiat la Maratonul Piatra Craiului, unde iarasi m-am simtit bine si am scos un timp mult mai bun ca acum 2 ani. A doua zi am inchis Maratonul International Bucuresti costumat in moarte. O experienta de tinut minte :)

Am mai alergat pe munte la diverse antrenamente de grup (mai ales la Azuga), dar punctul final al sezonului l-am pus in plin sezon de pregatire pentru 2016, la Semimaratonul Pe Arges in Jos, unde am reusit un timp bun la semimaraton 1:35:52.

Cifrele sesonului:
- 1700 km alergati
- 60.000 m diferenta de nivel
- vreo 260-270 ore de alergare inregistrate pe ceas
- 16 competitii alergate

Nu-mi permit sa va dau prea multe sfaturi, dar ce va pot spune cu mana pe inima este ca daca aveti vreo problema medicala, nu o amanati, rezolvati-o si faceti o pauza de alergare, indiferent de la ce concursuri lipsiti. Le gasiti si la anul, aceelasi sau altele.

Craciun Fericit si un an nou mai bun, cu cat mai multe alergari va doresc


luni, 21 decembrie 2015

Pe Arges in sus si jos - alergam frumos

Nu aveam in intentie sa scriu despre semimaratonul acesta (alt articol este incarcat pe teava si trebuia sa plece azi). Pana de curand nu ma gandeam sa particip, pentru ca abia am dat drumul la pregatirea de iarna.

Totusi, trebuie sa rasplatesc cumva efortul unor oameni inimosi, care s-au dat peste cap ca noi sa avem conditii excelente de alergare, intr-un concurs foarte bine organizat, fara taxa de participare! Succesul lor se traduce si prin cresterea numarului de participanti. Anul trecut asteptau 50 si au venit 150, iar anul acesta au depasit cu mult cifra de 300.

Eu m-am tot kakait pana m-am inscris, asa ca am vazut cu stupoare ca locurile s-au ocupat (sincer, nu ma asteptam). Dragos Ciobanu a avut amabilitatea sa primeasca si mai tarziu :)

Am venit cu gasca de alergare Mazzo Grosso, sub conducerea (masinii) lui Adrian Mila. Pe drum eu am profitat de timp ca sa trag niste seva, iar colegii ca sa-mi faca poza in timp ce trageam cu porcu.

Acolo era cam frigut, si nu ma consolam ca mai tarziu o sa fie cald.

Primesc un numar mic, de elita (primul venit, primul servit) si impreuna cu Vlad Gi, facem o mica recunoastere in alergare a traseului, pe post de incalzire. Startul este decalat cu semimaratonul plecand la 10 minute inaintea ceor de la 14 si 7 km. O decizie foarte buna a organizatorilor.

Traseul este extrem de pitoresc, prin 2 parcuri legate intre ele de digul Argesului si bine marcat. Nu este totusi un traseu de viteza, pentru ca are destule curbe stranse, si o scara care se parcurge de 3 ori. Practic e o bucla pe care o parcurgem de 3 ori.

La start ne pozitionam in fata pentru a ajunge la primul podet fara sa ne gatuim. Plecam destul de tare si acceleram ca sa nu ne gatauim la pod si la scari. De acolo o lasam mai moale, cam la 4:30-40

Prima bucla a fost mai mult de hlizeala si de zambit la fotografi (foarte multi fotografi, incredibil). A fost foarte placut cand am inceput sa ne intersectam cu cei la 7 si 14, o groaza de prieteni si cunoscuti. Inca mai eram in satre sa zambim in orice moment. Nu pentru multa vreme. Problema la cursele scurte (da, 21 e scurta dupa ce ai alergat ultra :p) este ca iti scor plamanii pe gura, la propriu.

In a doua bucla ma simteam bine si am inceput sacaut iepuri care sa ma duca mai rapid. Vlad se tinea bine de mine, asa ca am crescut ritmul si am prins in fata un alergator in negru, care a accelerat usor cand m-a simtit ca vin in spatele lui. Am alergat intr-un ritm excelent langa punctul de hidatrare de langa podul mare, unde el s-a oprit la apa si nu ne-a mai ajuns. Am facut eu pe iepurele si asa s-a scurs si a doua bucla.

In a treia bucla am gasit alt iepure, tot in aceleasi conditii, l-am ajuns din urma  a accelerat si am alergat cot la cot cativa kilometrii. L-am pierdut la panta de pamant dupa pod, cand eu am tras tare ca sa nu pierd viteza (care crescuse cam la 4:20 aproximativ), iar el, neobisnuit probabil cu urcarile, a cedat.

Aici l-am auzit pe Vlad cum imi striga sa ma duc, asa ca am plecatcat am putut de bine. In continuare am fost pe cont propriu, urmatorul alergator de la semimaraton era departe. Alergam pe dig si ma gandeam ca pot sa termin chiar si sub 1:30, mai ales ca atunci cand am terminat buclele anterioare, ceasul imi indicase o distanta mai mica de 7 km. Mai era o bucla mica, de care s-a vorbit la sedinta tehnica. Eu eram pe cocaluri, la incalzire.

Am ajuns la scari si apoi am intrat in parcul cu sosirea. Am accelerat si mai mult, crezand ca sunt pe final. Chiar cand ma pregateam sa intru spre linia de finish, Dragos si un grup de voluntari m-au oprit si trimis sa fac si bucla mica de final. Cu greu am reusit sa reintru in ritmul de alergare, dupa un sprint pe care i; crezusem final. Totusi, ca un cal care simtea grajdul am crescut inapoi la viteza de croaziera.

Am terminat in 1:35:52 si pe final era sa fac o mare gafa. O vazusem pe Hiroko in fata mea care alergar relaxata si m-am apropiat treptat de ea, purtat de avantul meu si de pisioare cu juma de metru mai lungi ca ale ei. Era cat pe aci sa o depasesc cand intram pe poarta care ducea la finish, cand il aud pe Dragos ca o felicita pentru primul loc. Am franat si am terminat in spatele ei, ca sa nu-i stric finisul.

Au urmat si mai multe poze, zacusca, slana, palinca si socializarea de rigoare.

Multumesc foarte mult echipei de organizare, care s-au dat peste cap ca noi sa ne simtim bine. Execelenta munca de organizare, totul a fost la superlativ.

ne vedem la anul


marți, 15 decembrie 2015

Catarat si trekking in Antalya

Stiu ca v-am obisnuit cu articole de vacanta (cica expeditii) din cele mai exotice locuri si inalti munti. Au fost la rand muntii Atlas (Maroc), Alpii Dinarici (Slovenia), Mt Kenya (Kenya), Caucaz (Georgia) si Alpii de anul trecut (Italia-Elvetia). probabil v-ati gandit ca am fost iar lenes la scris, si de aceea articolul despre vacanta de vara apare pe la mijlocul lui decembrie :)

In vara asta, pentru prima data in ultimii 10 ani probabil, nu am fost nicaieri in vara. Motive ar fi mai multe, unele personale, altele care tin de programul echipei noastre. Cert este ca toata planurile au cazut unul dupa altul, asa ca vara asta am alergat doar. Cat de tare si de mult am putut.

Ca o varianta de criza, ne-am hotarat sa mergem macar o saptamana undeva, la inceputul lui decembrie. Dupa ce ne-am intins un pic antenele si am facut niste analize de cost, vreme, locuri, ne-am decis sa mergem o saptamana in Antalya. Este cald, este foarte frumos in zona, si ieftin. In plus sunt cateva mii de trasee de catarat si se poate face baie chiar si in decembrie.

Costurile sunt mici.
Avionul a costat 107 Euro cu Pegasus (Bucuresti-Istambul-Antalya si retur), inclusiv cu bagajul de cala, am avut nevoie doar de 2 la 5 oameni.
Cazarea a costat 85 de Euro de persoana, 2 camere cu 2 si 3 locuri, cu mic dejun inclus. Pensiunea este in satul Ciraly, cam la 60 km de Antalya.
Am inchiriat o masina care ne-a costat 85 de Euro plus cateva zeci de litri de benzina, pentru ca ne-am fatait destul de mult. De la aeroport la pensiune au fost cam 70 de km, iar in 3 zile ne-am dus la locuri de catarat, plus o data pana la poalele muntelui Olympos.
Cu mancarea se rezolva usor, atat de la supermarket (pentru papat gen picnic) cat si la restuarantele pe care le folosesc localnicii, ieftine si cu mancare foarte buna. Sunt de obicei afaceri de familie, in care meniul este destul de limitat, dar totul e proaspat si se face pe loc. Extrem de gustos.

Cam asta am cheltuit, plus niste bere. Berea e singura chesti care la ei este mai scumpa decat la noi. Dar cum noi nu bem cine stie ce, nu ne putem plange de costuri :)

Nu o sa va plictisesc cu descrieri detaliate, dar o sa va zic ca ziua incepea cu masa pe terasa pensiunii, plus cafeaua de rigoare. In vreo 2 dimineti am cerut si am primit mancarea la pachet, pentru ca am luat-o dimineata din loc. Apoi am mers prim zi la plimbare prin zona (am ajuns tarziu noaptea si apoi am dormit mai mult) in prima zi, iar in zilele 2 si 3 la 2 faleze mari din zona.

 Ziua de catarat este destul de scurta, pentru ca soarele apune la 4 jumate si se lasa racoare. Cam in fiecare zi am facut si baie in mare, apa era mai calda decat aerul, asa ca am facut baie fara neopren.


In a doua seara am mers sa vedem focurile eterne.

La catarat ai de ales intre multe sute de trasee chiar la Cyrali


Joi am mers la tura pe muntel Olympos (Tahtali) 2300+, un varf superb aflat aproape de mare. Ma mers cu masina vreo 15-20 de km, apoi am luat-o la picior. Drumetia este lejera, iar peisajele sunt superbe, dupa cum puteti vedea si singuri.


Singura chestie care deranjeaza este hardugia de pe varf, unde am baut un ceai.

Asta a fost ziua de pauza, pentru ca vineri am plecat sa cautam o faleza care e situata chiar pe plaja, pe care am gasit-o destul de greu. Acolo am petrecut cam o ora ca sa eliberam un pescarus care reusise sa-si prinda aripa si capul intr-un set de ace de pescuit. 4 oameni am muncit la el, unii cu munca de finete cu degetele insangerate de la carlige, iar altii mai neindemanatici (eu :D) la tinut aripi si picioare. Trasele sunt foarte spalate de la eroziunea foarte puternica, dar locul este extrem de frumos.


In ultima zi am mers la Geyikbayırı, un loc extrem, extrem  de frumos, si cu 1200 de trasee. Din pacate nu am prea multe poze, pentru ca m-a lasat bateria. Este un fel de vale, plina de faleze, acioperita cu maslini si rodii, unde poti sta la cateva campinguri, atat la cort cat si la csute cochete. Traseele sunt de toate pentru toti, ai de unde alege. Din pacate am avut doar o zi, dar daca mai venim o sa stam acolo macar cateva zile.

Din pacate aici s-a terminat saptamana noastre, si tot din pacate mai erau multe locuri misto pe care am fi vrut sa le vedem. De exemplu Lycian way, pe care as fi vrut sa am timp sa alerg vreo 2 zile macar. Sau cascadele mirifice

Va recomand calduros Antalya in afara sezonului turistic, o destinatie extrem de frumoasa si foarte ieftina