joi, 29 iunie 2017

Khan Tengri 2017 – Pregatiri si Oameni


Mai sunt 2 saptamani pana la plecare si lucrurile au evoluat mult de la primul articol. S-au intamplat multe lucruri si simt nevoia sa le impartasesc cu voi.
Cel mai frustrant lucru cand te pregatesti de o astfel de expeditie este ca echipamentul tau, adunat in multi ani de munte, nu prea e bun pentru vremea de la 7000+, mai ales ca acesti 7000 sunt mult mai la nord decat Himalaya, si deci vremea poate fi extrem de rece.

Sincer, ma bazam pe cativa prieteni pe care stiam ca pot sa contez, si in rest eram pregatit sa intru in datorii pentru ce nu puteam sa cumpar. Dar sa o iau cu inceputul.

Imediat dupa ce am postat despre problemele pe care le intampinam cu echipamentul, m-a cautat unul dintre prietenii de pe facebook. Nu il stiam personal, asa ca nu-mi datora nimic. Dominic Mihai are un site cu produse outdoor, www.annapurna.ro, si m-a intrebat ce am nevoie. Lista era lunga cat o zi de post. Mi-a trimis deja o geaca (hardshell) de top, Maximus Jacket de la Outdoor Research. Pe drum este o pufoaica, tricouri si alte lucruri utile. In plus mi-a dat multe sfaturi foarte bune. Un om deosebit, si per sa pot sa-i returnez o parte din bunatatea lui. Merita sa aruncati un ochi pe site-ul lui, mai ales daca mergeti iarna pe munte sau la altitudine, sau in general pe munte. Doar lucruri de calitate

Al doilea sponsor ethnic a fost Merinito. Presupun ca ati auzit ca lana merino este iar in voga, si presupun ca stiti cat de calduroasa si de placuta este la purtat. Am trimis un mail fara sa-mi fac mari sperante, si am ramas surprins sa vad ca am primit rapid un raspuns pozitiv. A doua zi am luat contact cu Dana, si in cateva zile Merinito a produs haine de corp (intr-o cantitate care m-a uimit) pe masurile mele. Am primit pantaloni si bluze de corp, tricouri, buff, chiloti si o caciula din lana. Nu o sa sufar de frig in Pamir, intrucat toate hainele sunt din lana cea mai groasa, si o sa fiu si cel mai frumos mirositor, intrucat hainele de lana nu iau mirosul ca cele sintetice. Stiti cum miroase o bluza de corp dupa ce transpire de cateva ori in ea? Parfum :D
Intrati pe www.merino-shop.ro si o sa descoperiti o gama foarte vasta de produse. Daca aveti probleme cu frigul, aveti aici solutia sa uitati de frig. Eu o sa le folosesc multa vreme

Impresionanta a fost si reactia prietenilor mei. Foarte multa lume m-a contactat in privat sa ma intrebe cu ce ma poate ajuta. Am primit supramanusi si un sac de dormit de puf (multumesc Oana si Gabi Solomon), bete de trek (raman dator Marmo), ochelari, primus cu protecti de vant si pufoaica (Dragos State, you rock), coltari cu antisnow si alta pufoaica (David Daniel Toma), papuci de cort din puf (Mihai Santa, m-ai salvat, eu mereu ies noaptea din cort, si imi sarea somnul pana imi puneam ghetele de iarna).
Mai trebuie cateva chestii, dar am speranta ca se rezolva in zilele urmatoare, si mai pot adauga si alte nume la lista de datorii de viata.

Poate cea mai frumoasa surpriza mi-au facut-o un grup de prieteni, de la Ciucas X3, dar nu numai. Luiza, pe tine te banuiesc ca ai fost capul rautatilor J. Alexandra si Dragos State, Monica, Marmota, Octavian Ivanov, Mihai Cristea, Dragonu, Laura Mares, Radu Milea, Adriana Stoica Cristina Craiciu, Adriana Stoica, Mihai Solovastru, Alexandra Radescu, Sorin Anghel si Andreea, Oana si Gabi Solomon, si last but not least Luiza Loloiu, mi-ai facut o surpriza extraordinara luni. E extraordinar sa ai astfel de prieteni, si cu siguranta aventura mea va fi memorabila si cu ajutorul vostru.
Pregatirile sunt aproape gata, avem zboruri (Bucuresti-Istambul-Bishkek-Osh), iar de la Osh avem transport la tabara de baza. Am luat mancare de altitudine, si avem gata corturi, haine, echipament individual, asigurare, servicii, etc. Evident mai sunt de luat o groaza de maruntisuri, dar lucrurile sunt destul de asezate.


O astfel de tura/expeditie implica foarte multe pregatiri si logistica. Aici am avut noroc cu un coleg, Mihai Daitoiu, care s-a ocupat de tot ce inseamna cautare de agentie, tratative, schimburi de mailuri, negocieri, etc. Vize, asigurari, transport acolo, bilete de avion internationale si locale, si cate si mai cate.

Apoi trebuie sa te gandesti la tot, corturi, primus, mancare de altitudine, mancare normala, haine groase, ghete de altitudine, haine de corp, manusi, supramanusi, frontala, poze, echipament tehnic (coltari, piolet, casca, ham, etc), rucsaci, termos, si multe altele. Ce mancam acolo, cum ne organizam aclimatizarea, ce luam de acolo, cat costa kg suplimentare pentru ca in mod evident nu ne incadram la greutate.

Despre antrenamentul meu individual sunt putine lucruri de zis. Alerg de 4-5 ori pe saptamana, merg la munte cat pot de des, atat la concursuri cat si la tura.

Voi reveni cu un articol de prezentare al muntelui cat de curand

Va urma

PS daca doriti sa dati o mana de ajutor, va rog faceti o vizita pe site-urile celor 2 sponsori ai mei, www.annapurna.ro si www.merino-shop.ro 
Multumesc anticipat 





miercuri, 21 iunie 2017

Timpi limita si echipament obligatoriu

Dupa articolul de anul trecut dupa 2x2 race revin asupra acestui subiect. Inspiratie mi-au fost concursurile de anul acesta unde mama natura si-a cam facut de cap, in special Transilvania 100 si la Retezat Sky Race. La Retezat am asteptat o amica 4 ore la final, o asteptare plina de emotii, pentru ca se terminase cursa si ea nu mai venea. Tot asteptand am avut ocazia sa aud tot felul de povesti apocaliptice despre vremea de pe varful Custura, cu grindina pe fond de vant de 60-80 km/h, mai puternic la rafale probabil. Cel putin 3 persoane mi-au spus ca au vazut iadul pe sus J.


In general cine a fost bine echipat nu a avut (prea mult) de suferit, dar au fost si destui care aveau doar bluze sau doar tricou, fara sa aiba geci sau foite. Cam aceasi poveste si la Transilvania 100, multi au avut echipament minim. Nu vorbesc aici de alergatorii de elita, care au o experienta bogata, stiu foarte bine ce pot si cat duc, si nici de oamenii cu experienta lunga de mers pe munte, care la fel nu se sperie de udeala si de mers prin vant si ploaie. Ma refer mai ales la generatiile mai noi de oameni care au trecut de la asfalt la alergarea montana. Am vazut atat in Bucegi cat si in Retezat oameni care aveau mari probleme de la frig, aproape de hipotermie, am vazut oameni scosi cu ambulanta, salvamontul, etc.

Toate acestea in conditiile in care vremea era anuntat la peste 2000 m ca fiind foarte rece, cu temperaturi resimtite, pe motiv de vant puternic, de minus 6-8 grade Celsius. Organizatorii au lansat tot felul de mesaje, pe toate canalele si modurile posibile, si totusi au fost destui care i-au ignorat si au avut probleme. Inclusiv la sedinta tehnica, pe mail, facebook, etc. In afara de asta prognozele disponibile pe diverse site-uri gen Meteoblue, care indica destul de precis conditiile meteo chiar de pe varful muntelui, iti ingaduiau sa te echipezi in mod corespunzator.

Deagi alergatori si alergatoare, pantalonii scurti pe o astfel de vreme sunt doar pentru cine stie sigur ca nu va avea probleme pe o astfel de vreme. Adica pentru cine se va misca constant si destul de in forta ca sa se incalzeasca. Fusta de alergare arata foarte bine, si trebuie sa recunosc ca sunt un fan al fetelor care alearga in fusta, dar lasa cea mai mare parte a piciorului gol. Daca stii ca esti friguroasa, oare nu e mai bine sa iei un colant lung? La fel daca nu esti rapid/rapida si stii ca vei petrece un timp mai mare in cursa (6-8 ore pe traseul Custura) ar fi fost bine sa asculti sfatul organizatorilor de la sedinta tehnica si sa iei in afara de foita de ploaie si o bluza in plus, manusi si ceva de pus pe cap.

Din pacate este evident ca nu ne putem baza pe bunul simt si pe instinctual de conservare, pentru ca mereu vor fi oameni cu mai putina experienta care nu vor sau nu stiu sa se informeze, si vor avea astfel de probleme. Ce pot sa faca organizatorii, care in cazul unui accident mai serios infrunta anumite riscuri, din categoria celor care NU sunt acoperite de declaratia pe proprie raspundere pe care o semnam de fiecare data.

Aici stiu ca imi voi atrage iar o groza de injuraturi si pareri de bine, dar eu consider ca sunt cateva solutii simple si aplicate de ceva vreme la concursurile de afara.

Prima ar fi timpi limita mai stransi si in scadere pe termen mediu si lung. La Olympos Maraton  fiecare CP (si sunt 13) are timpul limita, si daca l-ai depasit ti se ia numarul si ai iesit din cursa. Un cunoscut alergator roman are 8 participari si abia 3 editii terminate, ceea ce nu l-a impiedicat sa revina in fiecare an. Timpii limita sunt stabiliti asa incat sa te oblige sa alergi si nu sa mergi la plimbare. In pozele de la cursele noastre se vad o groaza de alergatori care merg mai lejer decat la plimbare, care stau la taclale si fac poze pe tot traseul. Asta nu e neaparat ceva rau, dar trebuie sa tineti cont ca acest lucru va prelungeste sederea pe traseu si va expune la riscuri prelungite, care corroborate cu lipsa de conditie fizica si de experienta montana, va pun in pericol.


Un concurs de alergare este un concurs unde vii sa alergi si nu sa vizitezi muntele. Poti reveni mai bine echipat ca sa faci poze, sa admire peisajul. Nu vreau sa ma pun in calea fericirii nimanui, dar nici nu as vrea sa mai vad oameni cu hipotermie, oameni adus jos cu targa, etc. Iata o relatare de la cineva (o sa pastraz naratorul anonim) care a facut parte din cei care au avut probleme. Relatarea e usor apocaliptica, dar descrie excelent prin ce au trecut multi alergatori:

O cursa foarte diferita fata de cea pe care am avut-o eu. Cei care au terminat Custura sub 6 ore nu au prins vremea infernala pe varf, doar vant puternic.

Daca timpul limita de la Salvamont Buta ar fi 3;30 sau chiar spre 3 ore, cu siguranta toata lumea nu ar mai avea timp de stat la povesti si facut poze. Imi pare rau pentru cei care isi doresc Custura dar nu pot ajunge in timpul acesta. Ambitia si vointa nu pot inlocui antrenamentul, dar muntele si cursa raman acolo.

Alta propunere ar fi un control al echipamentului in cursa (acela care mereu e pomenti, dar niciodata nu se face), dar pentru cei de la coada clasamentului. Ar fi absurd sa-i opresti pe Palici, Soby si Preda din lupta lor pentru locul 1 ca sa-i controlezi de echipament. Dar ai putea a zicem dupa ce au trecut jumatate sau 2/3 din alergatori sa-i controlezi pe cei de la coada cursei, sa vezi daca au echipament corespunzator vremii. Nu as face asa ceva pe vreme buna, ci doar cand stii ca e posibil sa fie vreme rea (sau chiar e :D), mai ales pe prognoze proaste, cum a fost sambata.

Acest control l-as face intr-un punct strategic, cum e Buta la Retezat, si m-as asigura ca oamenii care vor petrece inca 4-5 ore pe munte au la ei tot ce le trebuie ca sa fie in siguranta. Cine nu are e poftit frumos pe traseul mai scurt. La fel si cu cei care sunt vizibil aproape de hipotermie. La Eco as face asa ceva la intrarea in bucla 3 daca ploua si sunt conditii ca in 2016. La Transilvania 100 merge facut la Malaiesti, etc.

Nu as vrea sa se inteleaga ca le reprosez ceva la organizatorii de la Retezat Sky Race. Am apreciat si eu organizarea excelenta, si mai ales procedurile bine puse la punct cu cei de la Salvamont si Jandarmeria Montana, care au permis evacuarea multor alergatori in conditii de siguranta de pe munte, chiar si in lipsa unor comunicatii eficiente (nu era semnal deloc). 

Apreciez ca organizatorii au incercat sa-i multumeasca pe toti, lasand inscrierile libere, acordand medalii si la cei care au depasit timpul limita, etc, doar ca riscurile inerente ar trebui reduse cat mai mult, si aceasta va insemna in mod inevitabil luarea unor masuri mai nepopulare.

Voi ce opinie aveti?

luni, 19 iunie 2017

Retezat Sky Race 2017 - Au si vant

Anul acesta mi-am dorit sa ajung iar in Retezat, asa ca m-am inscris la Retezat Sky Race in ziua in care inscrierea era la un pret foarte bun, 50 lei. Mai rar asa ceva la noi, doar la 2-3 curse ai happy registration day. Cazarea e simplu de rezolvat, sunt conditii bune de campare chiar langa start. Anul acesta am fost nitel mai destept, si mi-am luat o zi de concediu ca sa nu ajung cu noaptea in cap la Cheile Butii, asa ca am plecat de dimineata si am ajuns acolo la o ora lejera, ceea ce a lasat timp de toate, inclusiv socializare cu o bere (doar una).

Vremea se anunta interesanta, cu vant si posibila ploaie, basca ceva temperaturi real feel mult sub zero. Pana la urma prognoza s-a mai limpezit, ploaia era data dupa ora 14, cand aveam sa fiu pe jos, deci m-am echipat ca de obicei, colanti scurti de compresie, tricou + manecute, rucsac/vesta de alergare de la Camp, 2 flaskuri cu apa (unul era de ajuns), foita in rucsac, 5 geluri si un Amino. In picioare Mutantii de la La Sportiva.

Dimineata start la ora 9, asa ca ma scol la 7, mic dejun cu fam Hategan & friends, o mica incalzire de 3 km si m-am bagat in zona de start, mai in fata, pentru ca aveam un podet pe la km 2 unde nu voiam sa-mi pierd elanul. Se pleaca tare, e la vale, primul km e un 4:00, al doilea cu 4: 20. Nu au absolut nici o legatura cu ce va urma, pentru ca se face dreapta, se traverseaza Jiul de Vest si incepe urcusul prin padure spre schit. Aici Tibi incepe sa se duca, si simt de la primii pasi in urcare ca nu e o zi foarte buna. Nu am vlaga, urc la ralanti, iar lumea curge pe langa mine. Cred ca toata cursa m-au depasit peste 100 de persoane. Nu cred ca am plecat prea tare pe asfalt, 4 pe mie pe asfalt si macadam e ceva destul de lejer pentru mine. In fine :)

Traseul urca pana la un schit, km 4 unde avem primul punct de hidratare, apoi urca sustinut pana la primul punct de alimentare, km 6, si deja avem 700 m diferenta de nivel. De aici mai avem cam 300 m pana in varful Plesa, de unde avem un sus/jos pana pe varful Piule, 2081 m, Creasta Plesa-Piule este ingusta, cu multe portiuni tehnice, alte portiune unde poti alerga bine, si cu urcari scurte dar sustinute. Adauga privelisti care iti taie rasuflarea, printre care cea a varfului Custura, unde urma sa ajungem peste putin timp, care la inceput era in nori. 

De la varful Piule coboram abrupt spre saua Scorota, avand inclusiv o portiune amenajata cu corzi fixe de baietii de la Salvamont. Profit ca nu e nimeni in fata mea si alerg la vale pe coarda cu fata in jos. De aici traseul coboara abrupt spre Salvamont Buta, iar coborarea abrupta strange alergatorii, asa ca dupa jumatea ei alergam intr-un grup compact, unde s-au facut multe depasiri. Moralul care era destul de jos primeste un boost, pana in acel loc am fost doar jalon :)). La Buta am ajuns in 2:30 h.

La Buta iau al doilea gel al zilei, iau si Amino, pap ceva si da-i bataie spre saua Plaiul Mic. La cateva minute incepe sa ploua destul de tzapan, dar nu dureaza foarte multe. Cu cat ajungem mai sus cu atat vantul isi face simtita prezenta. Imi pun foita si ii dau bataie pana in sa, de unde facem dreapta in alergare pt juma de km pana incepe urcarea sustinuta spre vf Custura.

De aici vantul bate foarte puternic, asa ca desi nu mai ploua, raman cu geaca pe mine si incerc sa alerg/merg catd e repede pot. Ritmul e destul de anemic, iar vantul face tot posibilul sa ne franeze cand facem zig-zaguri si cotim spre stanga. 

Custura nu mai este in nori, se vad voluntarii din ce in ce mai bine. Cinste lor, au stat acolo o zi intreaga, cu vant, ploaie si grindina. Cand alergati si va este frig si greu, ganditi-va un pic la cei care stau toata ziua si ingheata ca noi sa putem alerga.

Am ajuns sus in 4h, si am fost rasplatit cu privelistea spectaculoasa a lacurilor de sub varf. Am dat pe gat un pahar cu apa si i-am dat bataie pe portiunea tehnica pana la varful Marii (ar fi frumos sa se numeasca Al Marii :D), si de acolo la vale pe coborarea aproape nesfarsita. Greu, greu s-au incalzit motoarele, abia dupa ce m-am oprit sa da jos geaca si un pipi (fapt care i-a determinat si pe cei din spatele meu sa faca la fel :)))) am inceput sa accelerez un pic.

Am depasit 2 grupuri de 3-4 alergatori, si parca merge un pic mai bine, dar nu eram cine stie ce rapid. Cam 1:20 am facut de pe varf pana la finish, un timp mediocru. Pe coborare am dat de o turma de oi fara caini (deci se poate) si de un grup de salvamontisti, care urmau sa aiba mult de lucru.

Au urmat cativa km pe forestier, si ne-am intalnit cu 1,5 km inainte de finis cu traseul Buta, de unde curgeau destul de multi concurenti. Ultimul km a fost o coborare foarte misto prin padure, pe o poteca (uscata) de pamant, dar unde a trebuit sa fac multe depasiri riscante pentru ca erau multi concurenti de la Buta. Am terminat in 5;20h

Dupa am stat vreo 3-4 ore sa-i asteptam pe toti prietenii si cunoscutii care mai erau in cursa. Din fericire toata lumea a venit cu bine, pe picioare sau cu Polarisul Salvamontului. La o ora dupa ce am trecut noi pe sus a inceput o grindina foarte urata. Practic a fost o alta cursa, in conditii mai grele. Bravo la toti care au terminat in aceste conditii vitrege. O sa tratez subiectul intr-un articol separat ;)

Seara dupa premiere a fost un chef absolut fabulos. A cantat o formatie de coveruri din Craiova, Inertia (cred ca au facut concertul vietii lor :D), iar dupa am dansat pe muzica lui Catalin Sanatescu pana la 2 dim, cand am fost trimisi la nani, nu de alta dar aveam cursa copiilor dimineata.

Dimineata am avut bucuria sa-l vad pe fiul cel mare al Corinei si Claudiu Hategan, Victor, castigand prima lui cursa de alergare. Si el si David au talent nativ, fuleu frumos si calitati de alergare. Viitori campioni.

Cu greu ne-am lasat dusi spre casa :)

Foarte fain a fost, organizare impecabila. S-a vazut ca desi nu se putea comunica cu CP-urile, procedurile au fost bine puse la punct, iar oamenii care au avut probleme medicale, sau pur si simplu au fost prea epuizati, au fost scosi in siguranta de pe munte de salvamont, jandarmeria montana si organizatori. Din fericire nu au fost probleme grave

PS Multumesc Aurelian Maxer pt poze :)

joi, 15 iunie 2017

Ultrabug 2017 - un concurs altfel

A doua participare a mea la Ultrabug 2017, un concurs pe etape de 100 km. Mi-a placut foarte mult anul trecut, povestea o gasiti aici, asa ca Ultrabug-ul era pe lista si anul acesta.

Un ultra de 100 km pe etape este mult mai usor decat unul dintr-o bucata, din motive evidente. Alergi 42 km in prima zi, odihna, mancare, odihna, mancare, iar mancare si apoi un somn bun. Apoi 50 km care incep foarte inspirat cu o bucata de asfalt numai buna pentru dezmortire, apoi repeti scenariul din prima zi. Ultima zi are doar 8 km, asa ca bagi viteza si scuturi picioarele bine.

Ultrabug nu este doar despre alergare, e un eveniment care include mult mai multe, unde iti poti aduce familia pentru ca se gaseste mereu cate ceva de facut, gen beer mile, concursul de hoola-hup, jocul din prima seara gen petanque (asemanator si cu bowling, dar in aer liber, si fara bila, aruncai cu un fel de popica). Plus foc de tabara, cheful de la stana, etc

Zona este absolut superba, ideala pentru alergare si bicicleta, oamenii foarte prietenosi, preturile mici, motive sa revii in fiecare an.

Anul asta, intrat in zodia lui Lenin, mi-am gasit cazare si transport pe ultima suta de metrii. Multumesc lui Sebi care m-a aranjat in masina Mihaelei Groza (multumesc Mimi, esti o persoana foarte simpatica si o soferita de prima mana) si la cazare. Impreuna cu Roxana Lucaci, Livian Trufin, Robert Hajnal si Sebi Chiriac s-a format o gasca foarte misto. Bine, gasca se formase la MIUT, dar acum s-a copt mai bine :D

Drumul a fost placut, chiar daca lung. De data asta nu am mai trecut prin mijlocul Siretului ca acum un an, si am ajuns la destinatie la o ora decenta. Dupa ce am luat kiturile, si am reusit sa ne cazam mai aproape la niste oameni foarte de treaba. Mare diferenta fata de alte zone in atitudinea oamenilor. Gazdele ne-au luat putin la cazare (50 lei camera), pe motiv ca nu era apa calda din cauza unei defectiuni in corpul nostru de cladire. Era in cel de peste curte, unde au stat Robert cu Sebi. In plus gazdele au fost mereu atente, ne-au alimentat permanent cu prajituri de casa, sarmale, parjoale si cafea. Ospitalitate bucovineana :)

Prima zi a fost una insorita si calda, nu foarte calda din fericire. Traseul este unul rapid, cu urcari la inceput, apoi cu o bucata destul de lunga de forestier. Eu am plecat usurel, nu am tras pe primele coborari si urcari, unele abrupte, iar cand am dat de forestier in urcare am pus motoarele in plin si am inceput depasirile. Mie imi convine mult un astfel de traseu, cu bucati lungi de drum usor ascedent si coborari nu foarte tehnice.

Marcajul este excelent, iar voluntarii stiu mereu unde se afla si ce urmeaza. cand ajungi in punct se reped sa te alimenteze, sa-ti umple bidoanele si te anunta ce distanta e pana la urmatorul CP.

Traseul inconjoara complet o ditai cariera, dar este atat de idilic incat cu greu iti poti retine tipetele de incantare. Urcam coboram si iar urcam, traversam si coboram in alta vale, de unde intram pe un fals plat foarte usor in urcare (turatie mare, da-i bataie) ce ne duce printr-un sat. Acolo avem alt CP, si de acolo drumul de 12 km e doar pe un drum forestier.

Aici daca aveam niste
adidasi cu protectie mai mare as fi alergat mai repede, pentru ca pe partea in coborare drumul a fost reparat cu o piatra cu granulatie mai mare. No stress, tot am avut o medie de 5/mie urcare si coborare.

Alt CP, dau pe gat niste cola, si o iau direct prin rau, desi un voluntar amabil a incercat sa ma indrume spre un podet (nu am inteles de ce). De aici urcam iar prin fanete traversand garduri si porti, semn ca trecem prin pasunile si curtile oamenilor.

De aici traseul urca si coboara pana ajunge la ultima urcare a zilei, una destul de dura, un drum de TAF cu inclinatie mare. E cald, asa ca profit de izvoare si sipote ca sa-mi racoresc teasta si sa-mi ud jambierele. Astfel racorit urc in forta si ajung pe o pajiste ca in povesti, una in plus. Aici avem si un CP si dau de Elena Mailat, care imi face niste poze. Nu stau mult pentru ca am urmaritori, si dintr-o data redevin competitiv.

De aici coboram destul de abrupt, sunt ajuns din urma de urmaritor, dar ma tin bine de el. Cu Vlad Pop m-am intrecut 3 zile, mereu am fost aproape, am alternat la conducere si pana la urma a fost 2-1 :D. La prima mansa am castigat eu probabil pentru ca el s-a oprit pe ultimii 2 km. Poate a cedat unei tentatii la care eu am rezistat eroic, un localnic cu o sticla de bere de 2l, care m-a invitat la o degustare.

Am ajuns la finis in 5:06 h, mult mai bine decat in anul precendent, avantajul de a avea o cursa pe uscat. Am petrecut dupa-amiaza la finis, cu cei care terminasera mai inainte, in umbra portii de finis si cu bere rece. Hidratarea de dupa este foarte importanta.

Seara s-a jucat un joc gen popice, foarte interesant, dar nu as putea spune ca ma precip.

Sambata aveam 50 km, asa ca startul a fost la 8 dimineata, si tot 8 km de asfalt aveam inainte sa trecem la treburile serioase. Initial nu mi-a placut bucata, dar cei 8 km de asfalt sunt foarte buni pentru incalzire. La inceput esti mai anchilozat, apoi muschii se pun in miscare, kilometrii curg si imediat intram pe un forestier care ne scoate in 2-3 km intr-o urcare sportiva pe creasta dealului. Peisajul este iar mirific, imi vine sa chiui, si chiar scot niste chiote, profitand ca cei din fata si spatele meu sunt la cateva sute de metrii. In cativa km ne regrupam si se face o gasca misto, care o cuprinde si pe prima fata, Cristina Cecan . Parcurgem impreuna cativa km si apoi iar ne rasfiram. Am ocazia sa merg vreo 10 km cu Cristina, inclusiv pe cea mai tzapana urcare a zilei, printr-un parau pe unde profitam ca sa mergem prin apa. Superb :)

Sus avem CP, unde eu mosmondesc ca de obicei cautand diverse in singurul buzunar (greseala) al centurei, unde indesasem juma de casa, si Cristina s-a dus. De aici aveam sa fiu singur-singurel pe ultimii 15 km.

Traseul urca si coboara intr-o vale, unde avem iar CP, si urcam apoi voiniceste. daca ati crezut ca s-a terminat cu urcarile v-ati inselat, desi ne apropiem de finis urcam pe creasta impadurita a dealului. Deja s-a facut cald dar alerg destul de spornic. La ultimul CP primesc vestea ca traseul e un pic mai scurt, si mai avem doar 3 km, din care 2 sunt in coborare abrupta, care solicita muschii la maxim.

Dupa 2 km intram pe asfalt, nu inainte sa dau de Roxana, care ma trage in poza. Se trezise la timp sa-l prinda pe Robert care a terminat ca de obicei in timp record. La finis termin cei aproape 50 km cu 1800+ diferenta de nivel in 5:53. Cu un inainte sarisem de 7 ore. Poate n-au fost degeaba cei 3 mii de km alergati de atunci, sub comanda lui Radu Milea.

Dupa-amiaza am petrecut-o la fel ca ieri, vezi mai sus. Bere si socializare, iar seara impreuna cu Roxana am iesit pe 2 la beer mile. De hula-hop va zic doar ca dupa 1 an am prins si eu miscarea :D

Ziiua 3 a inceput tarziu, aveam doar 8 km, si din lene nu m-am incazit cum trebuie, asa ca nu am reusit sa accelerez decat dupa vreo 4-5 km, cand s-au incalzit motoarele, care dadusera multe rateuri. Un ritm slab pana acolo, dar un 4:10-4:20 pe ultimii km si vreo 4 min mai bine ca anul trecut.


Dupa masa e premierea si cheful de la stana Vancea, cu mancare ca la nunta. De fapt la nunta e mancare proasta pe langa ce e acolo.

Seara am petrecut-o cu gasca la un pahar de vin si alta mancare, ca mai era loc :)))

A doua zi am bagat o mica alergare de dezmortire pe dealul din spatele casei, pe care il urcasem in prima zi si apoi o groaza de ore pana acasa in masina.

Ultrabugul este un eveniment foarte bine organizat, felicitari Anne-Marie, Stefan, Mihaela &co, faceti o treaba foarte buna, ne-am simtit foarte bine.
Ne vedem si la anul ;)