Turism 1

Cu ascensiunea Angour-ului am terminat cu partea montana a turei noastre. Mai aveam 4 zile pana pleca avionul spre Bucuresti, din care vom folosi 3 sa ne plimbam de colo-colo prin Maroc si 1 ca sa ne intoarcem.

Zis si facut, marti dimineata ne-am urcat toti 5 in masina, urmand sa plecam spre sud. Sam mergea cu noi o bucata de drum, urmand sa-l lasm intr-un oras de pe parcurs, de unde va lua un grand taxi spre Marakkesh.

De data asta am avut norocul sa vedem tot drumul care acum 2 zile fusese in ceata, un peisaj superb cu o vegetatie care noua ni s-a parut ciudatica, combinatie de padure tanara cu tufaris mediteranean si cu piatra rosie.

Incet-incet iesim din munti si gasim o sosea care face legatura intre drumul care coboara de la Oikaimden si duce la Marakkesh si soseaua Marakkesh – Oazarzate, prima tinta a calatoriei noastre. Alegem acea sosea de legatura ca sa scurtam cu vreo 100 de km drumul. Dupa vreo 10 km opresc masina socat in fata unui rau care traversa pur si simplu soseua. Acel rau este unul din oued-urile care au apa doar pe timpul ploilor sau cand se topeste zapada, iar marocanii n-au considerat necesar sa construiasca poduri peste ele. Au facut doar un fel de adancituri asfaltate, pe toata latimea cursului efemer de apa, pe unde apa poate sa treaca, fara parapeti si alte protectii pe care le putem vedea in Europa.

Sam ne-a asigurat ca putem trece incet-incet, asa ca accelerez usor cu apa rosie trecand binisor de jumatatea rotii. Suntem in siguranta pe malul celalalt si in curand ajungem la oraselul unde il lasam pe Sam.

Aici am luat si cea mai ieftina masa din Maroc, cu un pui la rotisor, salata la discretie, paine calda, un fel de aperitiv si apa plata vreo 2-3 Euro de caciula. We love Marrocco!

Dupa ce ne-am luat ramas bun de la Sam, care a trebuit sa se intoarca la civilizatie si la afaceri, am intors masina spre sud si ne-am pus pe drum. In fata noastra stateau Haut Atlas si pasul Tzin-Tiska, unde drumul urca pana la 2600m, printre culmi inzapezite si cascade care siroiesc pe muntele arid si rosu. Frumos si spectaculos.

Oprim in punctual cel mai inalt pentru poze si o gura de aer (Duhului i-a fost cam rau). De acolo o luam repede la vale, in Marocul de Sud, spre Sahara si nisipuri. Un pic prea repede pentru politia marocana care il prinde pe Luci depasind un tembel care pusese o frana brutala in fata noastra tocmai cand depasea pe linia continua. Din fericire Marocul tine la turistii sai, asa ca scapam cu o admonestare verbala si atat.

Seara ne prinde in Oazarzate, cel mai mare oras din sudul Marocului, faimos pentru megastudiourile sale cinematografice, unde se toarna mai toate filmele a caror actiune se petrece in desert, de exemplu Mumia si toate continuarile.

De aici ne oprim inaintarea spre sud si viram spre est, hotarand sa tragem tare pana in cheile Dades, de care ne mai desparteau aproape 200 de km. Cum iesim din oras ne oprim intr-o coloana de masini oprite in fata unui pod avariat de ape. Un alt ued ne facuse pocinogul!

Apa a sapat in malul neprotejat de la baza pilonului si o bucata de pod, de fapt o gaura lata de 2m si lunga cat o banda de circulatie, s-a dus pe apa sambetei, varianta marocana. Am stat acolo vreo 2 ore, timp in care drumarii marocani au umplut cu bolovani si pamant gaura, asa incat am putut sa trecem. De acolo pana in Dades drumul a fost gol, ajungand in apropierea cheilor unde am pus si cortul.

Angour - partea a doua

De aici am fost nevoiti sa scoatem coarda in 2 locuri. Prima data cand in loc sa o luam pe sus am ocolit prin stanga crestei si am facut un fel de rapel dirijat de Luci, iar eu si Ileana am facut un traverseu descedent asigurat.

Angour - prima parte

N-am mai scris nimic timp de 2 saptamani pentru ca am zacut la pat cu piciorul in ghips, de la o entorsa la handbal si mi-a fost cam greu sa scriu stand cu piciorul in sus. Nici acum nu pot sta mult pe scaun, dar o sa incerc sa scriu cat de mult pot.

Duminica dimineata am batut palma pentru masina pe care vroiam sa o inchiriam. Am gasit-o prin combinatorul hotelului (fiecare hotel are un tip care se ocupa de toate, de la cazari, negociere pret, pana la toate nevoile extra-hoteliere ale clientilor).

Maroc – cum a inceput

Tura in muntii Atlas a fost ideea Ilenei (Ileana Muica, o alpinista de buzunar, dar de nadejde, Duhul din Lampa :D) si pentru mine totul a pornit de la un telefon dat inainte de Craciun. Dupa primele cuvinte am fost nitel sceptic, dar cand am aflat cat de ieftin e biletul de avion pana la Marakkesh m-am hotarat pe loc. Cred ca Ileana nici n-a crezut initial cand i-am spus rapid ca merg :).
Imediat dupa Revelion (mai exact pe 5 ianuarie 2010) am cumparat impreuna cu ea biletele, 560 RON pe ruta Bucuresti – Madrid cu Wizz Air si Madrid – Marakkesh cu EasyJet, si s-a legat si echipa, completata de Lucian Dinescu si Alexandru Baran. Privind acum in urma, pot spune ca am avut noroc cu o echipa foarte buna, cu coechipieri excelenti cu care sper sa mai ies si la alti munti frumosi.
In Maroc nu e nevoie de viza, asa ca tot ce a mai ramas a fost de adunat si sortat echipamentul, ca sa nu depasim limita de greutate de la Wizz Air (15 kg la cala si 10 kg pentru bagajul de mana) si stabilit ce ne trebuie.
Am fi vrut sa facem ceva mai tehnic acolo, dar fiarele cantaresc foarte greu si kilele suplimentare sunt destul de scumpe, asa ca ne hotaram sa luam doar coltari si un piolet de tura fiecare (absolut indispensabil), o semicoarda, hamuri, multe anouri si cam atat. Evident corturi, 2 primusuri si tot calabalacul inevitabil pentru o astfel de tura. Mancare vom cumpara de acolo, e mai ieftina ca la noi si gasesti cam de toate. Singura exceptie au constituit-o 2 bucati zdravene de slana, indispensabile pentru niste alpinisti sanatosi pe munte iarna :)).
Ne hotaram sa incercam varfurile Jebel Toubkal, acoperisul Africii de Nord, 4147 m, Ouanoukrim, 4089 m si un varf nitel mai tehnic, Angour, 3616 m. Pe Toubkal si Ouanoukrim sigur au mai fost romani, pe Angour nu stim, dar asta conteaza mai putin, important e sa ne simtim noi bine ;).
Buuun, zis si facut, timpul a trecut repede si vine si ziua plecarii.

Va urma

La inceput

Am creat blogul asta ca sa pot scrie si pune poze despre tura de munte din Maroc, si ca sa nu amestec postarile cu cele tehnice de pe blogul despre drepturi de autor. O sa incep in seara asta un foileton despre tura din Maroc, in muntii Atlas, ca sa nu pun o singura postare kilometrica si de zeci de poze. O sa vorbim si de alti munti pe masura ce apar ei in peisaj. Enjoy :)

                                                       Sa-i dam drumul, Inshallah