De ce sa nu subestimezi Ciucasul

Muntele iarna iti poate rezerva foarte multe surprize. Duminica planul era o tura scurta pe schiuri de la cabana Muntele Rosu pana la repetitorul de pe vf Gropsoarele, cam 4 km, il ajutam pe Dragos State si echipa Salvamont Cheia sa care 2 panouri foto-voltaice maricele pana sus.

Ne-am cam chinuit cu panourile prin padure prin zapada mare, le-am pus in toate pozitiile pe targa, se tot impiedicau prin copaci si zapada mare, asa ca baietii le-au luat in mana pana la urma. Cand am ajuns in saua Gropsoarele ne-am inhamat cu totii ca la sania lui Mos Craciun si le-am tras destul de usor pana sus pe varf.

Vremea era inca buna cand eram pe traseu (care a durat aproape 4 ore), dar cand am ajuns sus plafonul de nori a coborat, vantul batea in rafale, deja muntele ne arata si fata lui mai urata. Pe cand ne chinuiam sa le facem loc sa le instalam a sunat telefonul lui Dragos.

Gerar 2017 - Viscolul bate tare

Viscolul brasovean a fost o idee comuna cu fratele meu in ale alergarii Tibi Toro. Eu am observat ca timpul cu care s-a castigat in 2016 la mixt era de 1:32, ceea ce deschidea destule posibilitati dupa cursa reusita de la Maratonul International Bucuresti. Tibi stiu ca a fugit mereu mai bine ca mine, asa ca ramanea sa gasim fata care alerge 1:30 fara probleme. Tibi este coleg de munca cu Iulia Gainariu, alergatoare care nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, multipla invingatoare la MPC si la alte maratoane de trail si mai nou de sosea, desi este inca foarte tanara. Sincer nu ma asteptam sa accepte, dar Iulia a acceptat imediat, asa ca ne-am inscris din prima ora . Mai ramane sa ne antrenam, ceea ce s-a dovedit a fi mai greu decat m-am asteptat.

Toamna asta am decontat mai multe pacate si un an bun de alergare. Dupa mica fractura de la Ciucas de care v-am mai povestit, dupa pauza de 2 saptamani de la sfarsitul lui octombrie, abia ma apucasem de antrenamente cand am avut o hemoragie la un ochi care m-a trimis o luna intr-o pauza fortata, timp in care am incercat toate investigatiile posibile si imposibile pentru a afla cauza. Nu am reusit decat sa cheltui o groaza de bani, si sa stau o luna luunga pe bara, timp in care mi-am pus 6 feluri de picaturi in ochi.

M-am reapucat de alergare in decembrie, iar dupa o saptamana am alergat un 5km la Christmas Tri, unde am avut ocazia sa vad cat am pierdut in luna de pauza. M-am sufocat dupa 2 km cu 4 pe mie, desi ma incalzisem bine. Ma gandeam cu groaza ca vine Iulia cu viteza ei supersonica si nu o sa ma tin dupa ea, si echipa o sa piarda din cauza mea. A fost motivatia care m-a facut sa ies la antrenament pe orice vreme si indiferent de zapada de afara.

Foarte grea a fost luna ianuarie, cu o cifra de 220 km alergati in conditii grele, pe zapada si gheata, cu timpi care nu-mi ieseau, si viteze care imi pareau imposibil de obtinut. Singura veste buna a fost ca traseul era aproape in intregime curatat, si deci puteam sa alergam in incaltarile de asfalt.

Din cauza ca Iulia a fost plecata o buna bucata din tara, nu am apucat sa alerg decat de 2 ori cu Tibi, dar pe gheata, si deci nu cu o viteza de concurs. Ne-am vazut toti 3 inainte de cursa, cand am luat kiturile si imediat am plecat in recunoastere in zona de la uzina, sa vedem la lumina zilei cat de rau se prezinta situatia. Am vazut ca era ok, asa ca am plecat sa ne schimbam si am iesit la incalzire.

Dupa incalzire ne-am mosmondit toti 3 atat incat am intrat in zona de start cu 10 secunde inainte de start, care start ne-a prins pe la jumatea plutonului, departe de echipele bune care bineinteles au plecat tare. Norocul nostru e ca s-a deschis un culoare usor in diagonala, asa ca am plecat intr-un sprint furios pe el, si timp de 6-700 m am zigzagat periculos incercand sa depasim cele mai multe echipe. Deja vedeam 2 echipe alergand tare la 100-150 m in fata noastra. Asta e, am strans din dinti si am bagat carbuni. Iulia a venit repede langa mine si a preluat trena si ne-a dus cu sub 4 pe mie in urmarire. Am ramas usor socat cand am depasit echipa de vedete Ingrid Mutter, Denisa Dragomir si Geanina Tanase (asa ceva cred ca nu se va mai intampla). Cand a inceput urcarea pe deal distanta s-a redus cam la 50 m si tragand impreuna am redus treptat si am intrat in pluton pe coborarea de pe deal.

Deja eram foarte frumos aliniati, Sana Sport in frunte, echipa Marianei Nenu a doua, si noi in ultima pozitie. Toate cele 3 fete erau in pozitia de mijloc, incadrate de coechipieri. Era un fel de formatie militara, formatie care s-a mentinut aproape 3 ture. Am profitat de trena dusa de altii ca sa ne tragem nitel sufletul, dupa goana. Mie ritmul imi convenea, dar o simteam pe Iulia ca ar fi alergat mai repede, si ma bucuram ca se merge in pluton :))).

Deja intampinam probleme de trafic, echipe de la cursa masculina pe final de cursa, asa ca strigam si ne anuntam prezenta ca sa ne faca loc. As vrea sa profit de prilej si sa le multumesc tuturor celor pe care poate i-am agasat cu strigatele noastre si care fara exceptie ne-au facut loc cu sportivitate, ba ne-au mai si incurajat. Scuze si multumiri celor care m-au recunoscut si m-au incurajat. Pulsul era sus, si de cele mai multe ori nu mi-am permis sa-mi iau ochii de pe traseu, orice pas gresit putea sa ma coste scump, si echipa sa aiba de suferit. V-am auzit pe toti chiar daca nu am putut sa va raspund si am prins aripi de fiecare data. Va multumesc :)

Iulia tatoneaza echipa Marianei si ii depaseste de cateva ori, pana trecem de ei si ne instalam dupa Sana Sport. Din pacate Tibi nu se simte asa bine pe bucata asta (nici eu), asa ca desi depasim si ne distantam de echipa Ideal Pack, incepe sa se faca distanta si intre noi si Sana Sport. Eu si Iulia alergam cot la cot cu Tibi in spatele nostru la cativa metrii. Cei de la Sana Sport au prins momentul si au accelerat usor si ne-au distantat. O tactica bine pusa in practica. Nici eu nu eram la acel moment la un nivel de energie prea mare. Am asteptat sa ajung aproape de start/sosire si am apelat la un gel si la activatorul de la Sponser, arma secreta. Nu am apucat sa infasc un pahar cu lichid pt ca erau alti alergatori la masa de alimentare. Cursa asta nu am reusit deloc sa iau ceva de pe masa pentru ca efectiv treceam in viteza pe acolo, si ba erau alti oameni acolo, ba voluntarii nu erau pe faza. O singura data a fost cat pe ce, dar un alergator mai lent s-a interpus intre mine si voluntarul cu tava, fara sa ma vada ca vin din spate, asa ca m-am lasat pagubas :)))

Activatorul si gelul si-au facut efect repede si am venit langa Iulia. Am incercat sa marim viteza, dar din pacare nu am reusit sa alergam mai repede, eu si Tibi, pentru ca Iulia ar fi putut cu siguranta sa alerge mult mai repede. Sana Sport se indepartau incetisor, si aveau sa scape in castigatori. In spatele nostru Denisa Dragomir si Ingrid Mutter stateau la taclale de parca nu alergau cu 4:20/km :))))

Tibi si-a revenit foarte frumos din tura a 5-ea si am alergat iar cu totii cot la cot. De data asta nu mai aveam pe nimeni in fata, asa ca am ragusit cat am strigat sa ne semnalam prezenta. Turele au trecut foarte repede, nu ai timp sa respiri, nu ai timp sa faci giumbuslucurile care sunt traditionale la Gerar. S-a lasat si mai frig, dar raman conditii bune de alergare.

Intram in ultima tura si lucrurile erau clare. Sana Sport a castigat cu 1:05 min in fata noastre, iar echipa Marianei a venit la 2:20 in spatele nostru.

Am trecut de mana linia de sosire in 1:31:01, un timp decent, pe locul 2 la categoria mixt, al sapteteal timp daca punem toate clasamentele si facem un open, ceea ce la Gerar nu exista. Daca Iulia va dori sa alerge si la anul cu noi cu siguranta vom putea sa reducem cateva minute din el. Am incercat si o mica alergare de revenire, dar ne-am dat seama ca eram toti 3 uzi leoarca, de parca iesisem de sub dus, asa ca dupa cateva poze si imbratisari am tulit-o in interior.

Inainte de festivitatea de premiere Tibi ne-a dat mari emotii, i s-a facut rau si chiar a lesinat, cazand inainte sa apuce cineva sa-l prinda pe gresia din sala mare. Si-a revenit repede, ba chiar a gasit energie sa urce cu noi pe podium. El a fost cu adevarat eroul echipei noastre, intrucat el e obisnuit sa alerge mai mult in panta, si probabil i-a fost mult mai greu decat mie sau Iuliei. Vorbind de Iulia a fost un adevarat privilegiu sa alerg cu ea in echipa. O stiam de ceva vreme, i-am admirat performantele, victoriile de la MPC, timpii extraterestrii :)

Am avut o echipa grozava, cea mai bune pe care mi-o puteam dori si va multumesc Iulia si Tibi :)

Cateva cuvinte despre organizare, un kit foarte bogat, totul foarte bine pus la punct, voluntari foarte simpatici si traseul bine delimitat. Singura observatie ar fi cu ora de start. daca se incepea la 2 am fi prins si noi putin soare, o raritate in zilele acestea. A fost fain si pe noapte, cu exceptia celor 2-3 ocazii cand am calcat direct intr-o balta :))))

A fost prima data cand am purtat echipamentul de membru al echipei Ciucas, din care sunt mandru ca fac parte. Seara s-a incheiat cum nu se putea mai bine, in Piranha la o masa cu Ciucas & friends

Ne vedem si la anul :)

La alergatorul nemultumit

Suna a nume de carciuma nu-i asa? Ar putea fi o idee de afaceri pentru cineva mai intreprinzator, sa deschida o bodega unde alergatorii nemultumiti de organizatori si curse se pot aduna sa-si face public oful. Ziceti ca s-a inventat deja? .... A da, se numeste Facebook :)))


Raman mereu uimit despre cat de nemultumit si carcotas poate fi alergatorul roman, sau poate doar o mica parte a grupului, mica dar vocala. Etern nemultumit, nu este niciodata satisfacut si are mereu ceva de comentat si carcotit.

Recent am fost ca alergator, voluntar sau spectator la cateva curse din cele foarte bine organizate, 7500, 2x2 si Ciucas X3. Am auzit si am citit destule critici care mi se par cel putin superficiale, a unor elemente periferice, care nu au legatura cu cursa in sine.

Nu o sa nominalizez persoane, nu-mi doresc sa inalt stalpi ai imfamiei, dar mi se pare aiurea sa aud atatea carcoteli despre berea care nu a mai ajuns de la Zaganu. Organizatorii au primit sponsorizare 10 butoaie de la farbica Zaganu, o fabrica mica care produce o bere buna. Evident ca nu a ajuns pentru 1400 de alergatori. Draga alergatorule de la semi si maraton, tu macar ai avut o sansa sa prinzi bere, noi amarastenii de la ultra nu am avut absolut nici o sansa, poate cu exceptia lui Robert Hajnal (ala nu se pune, omul e anormal de rapid :D). Altcineva s-a plans de paste, unele foarte apreciate de restul. Cat despre bere, daca s-a terminat, o bere proaspata costa intre 5-10 lei si se gaseste pe toate drumurile, inclusiv la Cheia. Ai avut bani sa participi la concurs, ai bani si de o bere fara ca asta sa se transforme intr-o tragedie.

Pentru mine diferenta intre o organizare buna si una proasta o fac marcarea traseului, organizarea punctelor de control si alimentare, elementele de siguranta (salvamont, salvari, oameni pregatiti sa intervina si cu competente medicale asa cum au avut la baraj - multumesc inca o data Romeo Manciu), organizarea de la start-finish, kitul, pretul taxei de inscriere raportat la ce primim. In rest sunt amanunte care desi dau un plus de savoare nu fac diferenta.

Alte carcoteli au fost legate de frecventa punctelor de hidratare, pe un traseu plin de fantani. Totusi sa alergi 15 km pe munte fara surse de apa nu este ceva deplasat. Din acest motiv sunt obligatorii bidoane/centuri/rucsaci de hidratare. Stii ca esti mai lent, mai baga un bidon in rucsac. La Ciucas Alexandra State a explicat foarte clar de ce nu sunt puncte cu apa mai dese. Din cauza ca s-ar pierde punctele pentru UTMB. Nimeni nu-si doreste asta, mai ales cand Ciucas Ultra este cea mai sigura sursa de puncte.

Multi se plang si de echipamentul obligatoriu impus de organizatori. Oare de ce e nevoie de foita, de folie de supravietuire, de haine groase pe munte? Unii au capatat raspunsul la intrebarea aceasta la Ecomaratonul de anul acesta cand am alergat in maiou pe ninsoare. Ce bine mi-ar fi prins o foita :)))

Draga alergatorule, invata sa apreciezi mai bine munca organizatorilor de concursuri. Cu cateva exceptii oamenii fac asta in timpul liber, in dauna timpului alocat familiei si vietii personale. Nici vorba sa faca profit, iar eventualele sume care le raman nu compenseaza deloc miile de ore alocate organizarii, noptile nedormite si nervii consumati.

Haideti sa invatam sa apreciam lucrurile bune si sa nu vedem doar partea mica si goala a unui pahar plin pana la buza


Va saluta alergatorul 6 fingers, din care au participat la scrierea acestui articol maxim 3. Mai am aproape 3 saptamani cu mana dreapta stransa intr-o orteza, rezultat al celei mai stupide trante din viata mea. Aici chiar ar fi de carcotit la adresa organizatorilor care au lasat acel smoc de iarba in mod intentionat, numai bine sa se impiedice tontii ca mine cu aere de alergatori de ultra :))

Ciucas X3 Ultra - Placere si durere

Scriu articolul acesta la cateva ora dupa ce m-am intors de la ortoped. Am fost si ieri, dar (am fost la Medicover unde am abonament prin contractul de munca, nu am avut chef sa stau la coada la stat)  aseara nu era nici un ortoped disponibil. M-a adus nitel cu picioarele pe pamant, sa ma invat minte sa-mi pun singur diagnosticul. Dar sa o luam cu inceputul :)

Dupa Olympos Maraton, si dusul rece incasat acolo, amanunte aici, am luat o pauza de 2 luni in care am reusit sa nu ma inscriu la nici un concurs, oricat de multe tentatii au fost. In schimb m-am antrenat foarte bine, cel mai bine de cand alerg. Dar despre asta o sa vorbesc intr-un articol separat, pentru ca subiectul merita mai mult decat 2 randuri.

A trecut greu timpul, dar cu folos, pentru ca veneam la Ciucas cu vreo 600 km de antrenamente de la ultimul concurs si ceva diferenta de nivel. Cu o saptamana inainte am fost si intr-o tura scurta in Alpi (despre care nu am apucat inca sa scriu) in care am urcat pe Matterhorn. Organismul meu era adaptat la altitudine, deci sangele meu cara mai mult oxigen. Probabil m-a ajutat.

Cu 2 saptamani inainte Toro Tibi mi-a facut bucuria sa ma anunte ca vine si el, asa ca refaceam o echipa care s-a dovedit de succes cam oriunde unde am alergat impreuna. Am convenit sa ne impartim traseul, el va fi locomotiva pana la barajul Maneciu, iar eu il voi tracta pe ultimii 45 de km, cei mai grei. Ne-a iesit de minune!

Am ajuns in tara dupa tura din Alpi cu 6 zile inainte de start, zile care au trecut foarte repede. Cine a alergat ultra stie cate detalii trebuie puse la punct, planul de alimentare, echipamentul, socotelile pentru diversele bucati cu probleme, etc. Urma sa folosesc pentru prima data vesta de alergare de la Camp, achizitionata in Aosta. In picioare am avut La Sportiva Bushido pana la barajul Maneciu (km 60) si Ultraraptorii pentru final, cand teoretic eram mai obosit si mai lent.

Am avut foarte multe geluri de la Sponser, batoane, orez cu lapte si cate 3 sandvich-uri pentru fiecare jumatate din traseu. Mai aveam si 2 activatoare, 1 magneziu, 2 amino si 2 L-Carnitine, jumatate cu mine, jumatate in drop-bagul de la baraj. Frontala de la Decathlon si betele de alergare

Anul acesta am beneficiat de o inscriere gratuita de la Mihai Cristea (multumesc bro) cu care am alergat la Olympos. Inca nu am apucat sa-ti dau berea cuvenita, dar n-au intrat zilele in sac.

Am ajuns seara la Cheia si am intrat rapid in atmosfera speciala. Batrana sala de sport din Cheia mustea de energie si voie buna. Inauntru lucrurile erau organizate brici. Am apreciat mereu la Ciucas X3 amabilitatea, competenta si deschiderea organizatorilor. Singurul concurs cu kit pe care il poti customiza, dona, schimba, etc dupa cum iti doreste inima, un model pentru concurenta. Poti plati si o suma minima, decenta, dar poti sa-ti iei si produsul dorit la un pret foarte bun. Poti sa le scrii/sa-i suni oricand, iar Alexandra (care vineri seara era absolut peste tot, cu zambetul pe buze desi aveam un milion de treburi de facut), Ruxandra, Corina sau oricine altcineva din echipa iti dadea un raspuns amabil. Jos palaria

Dimineata am ajuns din vreme la start. Ador acea jumatate de ora inainte de start, parca trece mereu atata de repede. Energia, trepidatia, emotiile startului, ceva ce trebuie sa traiti ca sa intelegeti.

Startul se da la 6 dimineata, asadar vom pleca la lumina frontalelor. Ultimele minute se scurg in bataia tobelor si plecam in forta avand 105 km in fata noastra.

Tibi ma duce repede si inaintam in forta. Din pacate betele pe care le luasem pentru el s-au dovedit a avea o defectiune, asa ca a trebuti sa le lasam la primul CP. Nu a fost sa fie o zi pentru bete, dupa cum veti citi mai departe.

Toate traseele (semimaraton, maraton si ultra) sunt comune pe primii km, iar dupa 4 km maratonul si ultra fac dreapta si se lasa in viteza spre Valea Stanii, unde avem alimentare si urcam in culma care duce la Tabla Butii (pe unde urma sa venim seara, dupa multe ore), ca apoi sa ne lasam iar in Valea Stanii, unde mergem prin cheile secate. Inaintam bine, avem un ritm bun si ne simtim foarte bine.

Avem vreo 2 ore de la start si pe mine ma apuca foamea, asa ca bag pe urcare un sandvich (luasem deja 2 geluri dar nu a fost suficient) si desfac betele. Avea sa se dovedeasca o greseala care imi outea incheia prematur cursa.

Eram in fruntea micii noastre echipe si mai aveam cam 100 m pana la cabana Ciucas, intr-un loc unde stau de obicei fotografii, asa ca alergam cu ochii dupa ei. Aveam cate un bat in fiecare mana, tinute pe la jumate, ca pe urcarile care au si bucati de plat. Nu am fost atent si m-am impiedicat de un smoc de iarba, am dat cu fizicul de pamant mai intai cu genunchiul drept (o rana frumoasa si maricica, care arata spectaculos dar nu era nimic grav) iar apoi cu pumnul drept in care tineam batul. Am simtit o durere puternica in palma, care s-a estompat destul de repede, in schimb toata mana s-a umflat destul de repede. La radiografia de azi s-a dovedit a fi o fractura la un metacarpian. Era km 23 si mai aveam aproximativ 80 de km. Oare daca stiam as fi continuat? Probabil ca da, dar cu siguranta organizatorii m-ar fi oprit din cursa. Trebuie mentionata excelenta organizare a echipei Alexandra&Dragos&team. Toate posturile erau legate ori prin telefon sau statii de emisie, si eu am fost urmarit atent ca sa vada daca pot continua in conditii de siguranta. Se stie ca ultramaratonistii aflati in cursa sunt cam grei de cap si neatenti la siguranta lor :)

Am rugat un voluntar sa-mi toarne niste apa peste genunchiul ranit, am mancat ceva si am luat-o la deal spre varful Ciucas. Aproape imediat am observat ca nu pot strange batul in pumnul drept, il tineam practic cu 2 degete usurel, nici vorba sa ma imping puternic, asa ca betele erau cam inutile. Nu am mai pierdut vremea sa le strangem pana pe varf, care varf a venit foarte repede, semn ca am mers binisor. Pe drum spre varf am dat de Irina si Cornel de la Fisheye, care m-au pozat pe toate partile cu genunchi cu tot :))

De pe varf ne-am lansat intr-o coborare rapida spre pasul Bratocea, km 30 pe harta (ceasul meu arata 32) unde aveam iar punct de alimentare. Aici am intrebat daca aveau cumva un antiinflamator si i-am rugat sa-mi puna un bandaj care sa-mi tina palma mai strans (aveam un pic de dureri). Dupa ce am plecat am observat ca un gel a facut poc in buzunarul vestei (de la cazatura probabil) si imi naclaise maieul exact unde imi placea mie sa-mi pun mainile in sold pe urcari. neplacut dar nu un capat de tara, asa ca i-am dat inainte. L-am rugat pe Tibi sa le transmita la fete (care urmau sa ne astepte la baraj) sa-mi aduca un antiinflamator.

De aici lasam in urma Ciucasul si treceam in muntii Grohotis, culmi golase inierbate care nu au pic de grohotis :)). Mai trec cativa km si un sandvich impartit cu Tibi cand observ o scadere a energiei, lucru care ma ingrijoreaza pentru ca era km 37 si mai aveam mult pana la finish. Mi-e mai greu sa ma tin dupa Tibi care se simte foarte bine, asa ca trebuie sa ma astepte de cateva ori. In varf la CP eram ca intr-o ceata, asa ca nu l-am recunoscut pe Catalin Toda care facea de straja sus si ne umple sticlele cu apa.

Din fericire nu e prea cald, sorele  acoperit din cand in cand cu nori, bate vantul asa ca avem conditii bune de alergare. Traseul urca si coboara pe creasta foarte lata a muntilor Grohotis, si reusim sa alergam cea mai mare parte. De la CP 8 vf Ulitele o cotim spre stana Nebunu, unde ajungem dupa cateva urcari si coborari abrupte. Traseul de aici pana la baraj e surprinzator de accidentat si dificil, vand si vreo 2 urcari brutale. La una urcam in sir indian mai multi ulrasi, ca sa ne lasam toti in iarba pe un tapsan spre varf. Din pacate nu am putut sa ma odihnesc un pic pt ca erau foarte multe muste interesate de genunchiul meu cu sange.

La CP stana Nebunu am dovada ca sunt urmarit atent de voluntari, pentru ca in timp ca stateam pe jos si infulecam, o voluntara simaptica intreaba daca baiatul ranit a fost vazut. Hm, imi dau seama ca e vorba de mine si ridic o mana bandajata si devin repede centrul atentiei. Sunt ok, continui, asa ca ne ridicam si plecam. Dupa vreo 200 m mi se face un pic rau si trebuie sa ma intind 2 minute. Tibi se invarte pe langa mine si nu stie ce sa-mi mai dea :)

Imi revin foarte rapid si plecam mai departe. Din pacate ritmul nu e prea rapid, asa ca ajungem la baraj cu o ora intarziere fata de timpul propus de 10 ore. Am uitat sa spun ca pe traseu ne-am intalnit cu Oana Dragoi si partenerul ei Cristi, cu care am coborat spre baraj. Era cam ora 5.

La CP 10 barajul Maneciu le gasim si pe fete si sunt luat in primire de un voluntar cu pregatire medicala, Romeo Manciu (caruia ii multumesc foarte mult pt ingrijiri), care mi-a spalat si dezinfectat genunchiul si mi-a aplicat un bandaj foarte bun pe palma dreapta. Initial nu prea a vrut sa ma lase sa continui, dar i-am demonstrat ca imi misc toate degetele si am trecut si testul cu starnsul de mana destul de concludent. Intre timp Luiza ma aproviziona cu mancare si bautura (plus un Ketonal), am refacut proviziile din vesta si aveam iar chef de alergare auzind ca am voie sa termin traseul. Probabil si din cauza asta am alergat prost pe ultima bucata, pentru ca imi era frica sa nu ma opreasca la baraj.

Am dat pe gat un ultim pahar de cola si ultima inghititura de supa si coliva si eram gata de alergare. Tibi e si el gata de scandal, asa ca dupa jumate de ora (a durat pt ca Romeo mai aveai si alti pacienti) iesim in fuga din curtea unde era CP-ul, in fuga si cu urlete de razboinic lesinat de foame (cam asta a iesit in loc de strigate de lupta) spre mirarea Andreei, care striga dupa noi ca celalalte echipe au mers pe baraj. Nu conta, noi aveam chef de alergat.

Am iesit alt om de la CP 10, energia era iar la cote inalte, parca luasem startul acum asa ca am preluat conducerea si am incaput sa bag material. Rolurile s-au inversat, eu vreau sa alerg tot si Tibi ma mai tempereaza sa mergem pe urcarile mai abrupte.

Inaintea noastra plecasera fetele de pe locurile 3-4, Oana si Monica. De partenerul Oanei dam repede, singur, care ne spune ca Oana s-a activat si a plecat in tromba. Pe Monica o ajungem din urma dupa alte cateva minute si o luam cu noi. Din pacate pentru ea nu a reusit sa se tina de noi prea mult, asa ca o lasam in urma. Am depasit intre 10-15 concurenti pe muntii Tataru, eram ca posedat, nu-mi doream decat sa inghit km. Tibi ma urmeaza fidel asa ca motoarele trag din plin. Il motivez cu ideea ca trebuie sa ajungem la varful lui Crai pe lumina ca sa ma pot orienta (anul trecut am cam balaurit pe noapte si ceata pe bucata de pana la Tabla Butii) pentru ultima bucata de creasta pana la padure.

Am ajuns dupa 2 ore si ceva la vf lui Crai (evident voluntarii ma verifica daca sunt ok) pe ultimele gene de lumina si o gasim si pe Oana, care se lipeste de noi. De aici traseul coboara in general si noi alergam tot. Trecem pe langa mai multe echipe de 2 si 3 oameni (noaptea ultramaratonistii se grupeaza) care merg si carora incerc sa le transfer din energia mea. Stiu din experienta ca incurajarile intre posturi sunt rare si scumpe.

Mi-a prins bine tura de acum 3 saptamani cand facusem bucata prin muntii Tataru in sens invers, asa ca ma orientez foarte usor si pe intuneric, aproape ca nu am nevoie de marcaje. Traseul este excelent marcat cu benzi (unde exista vegetatie), placute fosforescente, spray protocaliu si tarusi cu varf fosforescent. Aproape 160 km de trasee, o munca de Sisif in conditiile in care exista binevoitori care distrug, deci unele portiuni sunt marcate si remarcate de mai multe ori inclusiv in ziua cursei.

Energia e in continuare la maxim, dar bag ceva de mancare si un gel ca sa intretin furnalul. Oana si Tibi vin in spatele meu si periodic ii tin in priza. Sper ca nu m-ati injurat prea mult, dar eu imi doream foarte mult sa termin in 20 de ore si la vf lui Crai mi-am dat seama ca reintrasem in grafic, si ca urma sa terminam in 20 de ore daca alergam tot ce se putea pana la criminala urcare care urma.

Am ajuns la padure si de aici rapid la Poiana Stanii, unde fetele ne asteptau din nou la CP. Primim si cateva poze, dar de data asta stam putin, alimentam si plecam rapid.

De aici incepe celebra urcare in creasta Gropsoarele-Zaganu, probabil cea mai grea de la noi, si este km 90! Dar de aici mai sunt doar 15 km, asa ca intram cu elan pe urcare. Care urcare ne da repede cu muntele in cap, dar nu ne lasam si dam si noi cu ce putem inapoi. Cu ghiarele (doar una la mine) si cu dintii ne tragem in sus si urcam constant. Am facut cam o ora jumate pana sus, unde traseul pringolul alpin e semnalizat cu luminite rosii care clipocesc, imposibil sa te ratacesti.

Sus e racoare dar continuam asa cum suntem ca sa nu ne racim. Nu e frig si nu bate vantul (prea tare) asa ca e ok. De aici tinem creasta in urcare si apoi ne lasam spre cabana Muntele Rosu. Aici am dat-o pe un mers mai rapid pentru siguranta, mai ales ca amandoi imi pareau cam obositi si eram ok cu timpul.

La muntele Rosu nu am stat decat vreo 2 minute, mai aveam 4 km si putin peste jumatate de ora. Kilometrul de coborare mai abrupta a fost in ritm lejer, dar pe fals platul din padure am bagat iar o alergare tapana, si am avut grija sa-i tin in priza (iti eram dator draga Tibi pentru ca ai avut grija de mine prin Grohotisului). Am mai depasit o echipa si apare Cheia.

Finisul este foarte aproape, pot sa-l simt asa cum un cal simte grajdul. Iata vine si linia dreapta inainte de final si alergam ca in primul km. Cred ca am avut sub 5 pe mie pe ultimul km si am trecut linia de finish impreuna, asa cum am mers eu si Tibi tot traseul, si cu Oana (care a terminat pe 3 la fete - foarte tare) pe ultimii 30 de km.

 La final ne asteptau fetele, care ne-au agatat medaliile de gat si care ne-au facut surpriza (Luiza cu resursele ei mereu nebanuite) sa ne astepte cu pizza calda la pensiune.

A doua zi a fost premierea, unde toti finisherii de la ultra au primit un cadou si au impartit podiumul cu vedetele. iar apoi vizita la doctor. Din fericire am voie sa alerg, dar va trebui sa port o orteza pe mana dreapta pentru ca mica mea fractura e un pic deplasata.

Vreau sa le multumesc mai intai echipei de suport (mai ales moral) Luiza&Andreea. Luiza a alergat si ea dimineata la semi, cu un timp excelent de 3:12h, iar apoi ne-a purtat noua de grija :)

Alexandra&Dragos plus echipa de nota 10 de organizatori si voluntari, multumiri si felicitari pentru tot ceea ce faceti. Ciucas X3 creste frumos de la an la an si impune un standard de organizare foarte inalt. Noi apreciam foarte mult munca voastra si v-o dovedim venind din an in an mai multi si mai entuziasti la start. Ne vedem cu siguranta la start in 2017.

Tabara de alergare Silviu Balan in Ciucas - alta poveste in imagini

Dupa tabara din Bucegi, inainte de 7500, a venit randul taberei de la Babarunca, ca tot vine Ciucas X3. Despre tabara din Bucegi ati putut citi aici.

Locatia de la Babarunca este fosta cabana Babarunca, un loc care mie imi place foarte mult. Conditiile de cazare sunt din cele de tabara, cu paturi suprapuse, dar totul e curat, baia este ok, exista bucatarie. dar cel mai mult imi place afara, unde se face foc de tabara, iarba e tunsa si se poate sta fara probleme in picioarele goale. Afara exista umbrare, mese si banci. Un loc de vis

Am ajuns vineri seara, de data asta masina lui Radu si Mihaela, bolidul meu fiind pe butuci deocamdata. Gazdele ne-au asteptat cu paste calde si o prezentare foarte profi a lui Silviu despre alergarea montana. Am mai vazut-o, dar Silviu o imbunatateste constant, asa ca a fost la fel de interesanta ca si data trecuta.

A doua zi am servit un mic dejun exact ca la hotel, dar la iarba verde in aerul racoros al unei diminete in muntii Ciucas. Apoi am plecat sa alergam, o alergare intrerupta de regrupari periodice si de diverse ateliere. De aici urmeaza pozele

Intai am facut o alergar de incalzire si apoi incalzirea propriu-zisa

Primul atelier al zilei

Apoi plecam iar in alergare

Apoi am plecat mai departe

Am dat si peste tentantii care ne-au cam intarziat, afine cu duimul

Silviu ne-a aratat cum se folosesc betele

Am ajuns si la cabana Ciucas, unde am facut o pauza de hidratare

Apoi am plecat spre varful Ciucas

ne-am si amuzat

Cam asta a fost tura, dar ziua nu s-a terminat aici. Maestru Caprita Florin ne-a facut la fiecare un masaj, iar apoi ne-a vorbit despre accidentarile in alergarea montana. Masa de seara a fost delicioasa, am mancat foarte bine. Seara s-a terminat in jurul focului, cu cantece de munte si acorduri de chitara

Stiati ca Silviu Balan canta? Nu la fel de bine cum alearga, dar pe aproape oricum :D

A doua zi am avut parte de un concurs surpriza, orientare sportiva, un concurs unde Luiza si Serban ne-au invins pe mine si pe Radu :))

Apoi am plecat intr-o tura mai scurta, am mancat bulz la ceaun si am desfasurat diverse activitati cultural-educative

A fost tabara cu numarul 4 la mine, si de abia o astept pe urmatoare, in luna septembrie. Hai si tu!

Cati alergatori de trail am avut in 2015 in Romania?

Daca sunteti curiosi cati alergatori de trail avem in Romania, in anul de gratie 2015, aveti mai jos raspunsul. M-am apucat si am adunat toti participantii la concursurile de trail running pe care am reusit sa le identific. In mod sigur mi-au scapat cateva, iar cifrele nu au pretentia de a fi 100% exacte. Am luat unde am gasit si DNS si DNF (au fost cateva competii unde sunt afisati in clasament doar cei care au terminat cursa), pt ca aici am urmarit inscrierile mai ales, oameni care au platit o taxa, si deci merita sa-i consideram trail runneri, chiar daca nu au alergat. Am luat in considerare toate concursurile care se desfasoara in natura, si am inclus la trainrunning si verticalurile, dar si concursul de aventura Pro Park, care a avut o portiune mare de alergare pe munte. Am avut un ajutor, de fapt marea majoritate a muncii de cercetare a facut-o colega mea Elina Statescu, careia ii multumesc si pe aceasta cale.

Ca sa nu va tin foarte mult in suspans, suntem aproape 15.000  peste 15000 de participanti la concursurile de alergare montana din 51  53 de competitii. Iar numaratoarea continua! Numarul de participanti variaza de la 6 la 14826. Cifra de 14826 15486 este una bruta, este foarte probabil sa fim mai multi de atat. De asemenea trebuie sa tinem cont ca la cateva concursuri am avut doar finisherii (de exemplu la VMT, iar acolo au fost doar la ultra oamenii care au alergat 40, 60 sau chiar 70 de km, dar nu s-au incadrat in timpii limita, si mi s-a parut corect sa-i includem si pe ei). Evident numarul real de alergatori este mult mai mic, dar este o munca de chinez sa-i depistam pe toti alergatorii in mod individual, pentru a vedea cati suntem foarte exact. Am vazut ca si la case mai mari se contabilizeaza numarul de participari, asa ca sunt de parere ca nu este nevoie sa inventam noi roata.

Numarul mediu de participanti per cursa este de 290, dar evident ca este un calcul doar de dragul statisticii, marea majoritate a concurentilor sunt grupati in primele 10 competitii.

Este o cifra foarte frumoasa, in crestere de la an la an, chiar daca nu avem date pentru 2014. Sper ca aceasta cifra sa va fie de folos voua organizatorilor de competitii, pentru a le spune sponsorilor ca acesta nu mai este un sport de nisa, iar implicarea lor le poate aduce o publicitate frumoasa si aducatoare de profit. O sa incerc sa fac in fiecare an o astfel de statistica, si vom putea sa comparam cresterea fenomenului.

Am folosit atat listele de concursuri de pe site-uri (trail-running.ro, sportsplanner.ro, time.it.ro/2015, maraton.info.ro), cat si clasamentele de pe site-urile concursurilor. Unde nu am gasit am apelat la organizatori, care mi-au furnizat cu multa amabilitate rezultatele. Pe aceasta cale as vrea sa le multumesc celor care si-au intrerupt pregatire si/sau odihna pentru Revelion ca sa-mi furnizeze mie cifrele de care aveam nevoie. Oameni deosebiti, poate prea putin apreciati pentru efortul lor, de foarte multe ori mai mult criticati decat apreciati. Eu le multumesc la toti pentru ajutor :)

De remarcat ca avem deja concursuri mari, care sar de 1000 de participanti. Cel mai mare concurs este Semimaratonul Intersport Brasov, care a avut 1409 participanti si care creste in continuare de la an la an. A doua competitie ca numar de participanti este EcoMarathon Moeciu care a avut 1194 participanti. Ecomarathonul ar fi putut sa depaseasca probabil Semimaratonul Brasov daca si-ar fi dorit, pentru ca locurile de la concursul din Moeciu se dau ca painea calda, fiind ocupate cu mult inainte de data startului, atat datorita frumusetii locului, cat si organizarii foarte bune. Pe locul trei se claseaza Ciucas X3, cu 1051 participanti, dupa un veritabil tur de forta la organizare, avand curse de la 21 la 105 km, si o organizare iarasi de exceptie.

De remarcat si faptul ca Baneasa s-a apropiat foarte mult de cifra de 1000 de participanti, avand 958 de participanti si locuri ocupate cu ceva timp inainte, deci ar fi putut intra probabil in top 3 daca organizatorii aveau mai mult kituri :)

Cat despre distributia intre feminin/masculin, am fost fericit sa constat cu ochiul liber ca numarul de participari feminine este intr-o crestere destul de abrupta, ceea ce nu poate decat sa ne bucure. La unele concursuri nu am avut defalcarea pe curse, ci doar numarul final (nu au fost incluse in defalcarea pe sexe), dar nu cred ca ar schimba decat in mod superficial procentul. Procentul care mi-a iesit a fost de aproximativ 25% femei si 75% barbati. De remarcat ca procentajele la cursele mai scurte scad cam la 1/3. Dar si la ultra procentajul se modifica de la an la an in favoarea doamnelor :).

Va urez la multi ani si spor la antrenamente


PS: Aveti mai jos lista competitiilor si numarul de participanti de la fiecare. Apreciez daca imi semnalati public sau privat inevitabilele greseli pe care mi le asum, urmand sa fac modificarile necesare. Daca v-a placut articolul si informatiile continute (munca a doi oameni intinsa pe mai multe zile) apreciez un share pe mighty facebook :)

PS 2: multumesc celor care mi-au transmis informatii si corecturi

Ciucas Ultra - 105 km prin nori si ceata

Mi-am dorit de ceva vreme sa alerg la Ciucas Ultra (105 km, 5000 diferenta de nivel), dar eram usor speriat de bariera de 100 km. Din pacate sunt un alergator destul de lenes la antrenamente, iar job-ul nu ma ajuta prea mult in stabilirea si urmarea unui program de antrenament.

Dupa experienta negativa de la Via  Maria Theresia, cand pentru prima oara nu am ajuns la timp la un checkpoint, am decis sa alerg maraton la Ciucas. A urmat imediat un ultra reusit la VLC (povestea aici), dar pe o distanta scurta, de 60k. Acolo l-am cunoscut pe Mihail Obada, care a alergat si el la ultra,  un alergator mai bun ca mine.

Mihail mi-a propus sa alergam impreuna la Ciucas ca o echipa. Stiam ca pot sa am incredere in el, mai ales ca la VLC a alergat toata cursa cu Radu Restivan, desi ar fi putut sa castige lejer. Cu asta s-a inchiat povestea, asa ca m-am apucat sa-mi transfer inscrierea de la maraton la ultra. La Ciucas organizatorii sunt mult mai amabili si intelegatori fata de altii, asa ca dupa 2 mailuri si un telefon cu Alexandra (multumesc Alexandra :D) s-a rezolvat.

In tabara cu Silviu Balan

Iata ca a venit si momentul in care am rezistat cu succes la cantecul de sirena al unor concursuri si am reusit sa nu ma duc la nici un concurs in weekendul care tocmai a trecut, desi Atinge Omul (Bucegi - unul din traseele mele de antrenament montan) si un maraton pe asfalt in Brasov, orasul meu drag, mi-au facut cu ochiul. Greu cu atatea concursuri frumoase!

Dar sa nu credeti ca am stat departe de alergare montana si de munte in general. Nu, pana aici! :)
Am fost in schimb la prima tabara de alergare montana organizata de cunoscutul alergator de trail Silviu Balan, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Am zis ca poate ii fur si eu secretele lui Silviu, ca prea a fost rapid in ultima vreme, desi vine dupa un sezon de iarna foarte lung, in care a stat pe skiuri o jumatate de an.

Tabara de alergare montana Silviu Balan a avut loc la cabana Babarunca, jud Brasov, intre Cheia si Sacele, la poalele muntilor Ciucas si in afara de echipa Silviu Balan (una care s-a ocupat de toate detaliile administrative, de la mancare la poze) au participat 15 alergatori cu varste si experiente diverse, dar toti dornici sa invete de la Silviu.

Vineri dupa-masa/seara am mai cules inca 3 alergatoare entuziaste si i-am dat bataie spre Babarunca. Imediat dupa sosire ne-am asezat confortabil pe banci, si cu un caston de paste in brate am vizionat prezentarea lui Silviu care ne-a vorbit despre tehnici si tactici de trail running, grupate pe urcare/coborare si tipuri de teren. A fost o prezentare tare interesanta. Oare de ce nu pot sa fac asa ceva si la munca? Corporatiile astea ar trebui sa se ocupa si de chestii serioase, nu doar de bani si afaceri.

Seara am incheiat-o la focul de tabara, vorbind despre alergari, concursuri pana s-a stins focul. Am plecat cu parere de rau spre camere/corturi, cel putin eu :)

A doua zi trezirea la 7-8, am luat un mic dejun si pe la 9 a inceput programul. Silviu a inceput cu o incalzire profesionista, ceva ce mereu uit sa fac inainte sa dau drumul la alergare. Ma rog, bab.. aaah, doamnele in varsta care pazesc blocul meu m-au rugat sa mai fac streching in fata blocului, dar eu sunt timid si nu ma tratez.

Dupa ce am intins tendoane, muschi, osanza, oase, colanti si ce am mai avut fiecare la indemana, s-a plecat in alergare pe poteca turistica care urca domol spre culmea Bratocea si ajunge pe varful Ciucas via saua Tigailor.

Coloana de alergator s-a labartat imediat, intrucat eram pe toate vitezele dar Silviu a avut grija sa aiba atat cap de coloana cat si inchizator de traseu, iar el a alergat in sus si jos si ne corecta/sfatuia/incuraja. Il aveam cu noi pe Cornel zis si Fisheye, care ne tragea in poze. Silviu a reusit sa treaca pe la fiecare, era ca un hopa-mitica sus-jos.

In saua Teslei ne-am regrupat si am avut parte de un atelier de coborare in viteza pe un teren accidentat, brazde de iarba si braduti. Am coborat fiecare pe rand de cateva ori panta destul de abrupta pana cand Silviu s-a declarat multumit.

Am plecat iar in alergare usoara spre saua Tigailor unde ne-am regrupat din nou. De aici o parte au luat-o direct spre varful Ciucas, iar majoritatea am ocolit in alergare spre dreapta, cu Silviu mereu pe urmele noastre, corectandu-ne postura si pasii. O zona foarte frumoasa si foarte alergabila.

Deasupra cabanei Ciucas am oprit pentru un atelier de urcare la bete, mai ales ca multi nu alergasera cu bete. Multi turisti treceau si se uitau cu noi cu uimire. Eu am alergat primul asa ca mi-am permis un chill intre 2 brazde de iarba. E greu la trail running.

De aici a trebuit sa ne grabim un pic, sub spectrul unei ploii cat toate zilele care se apropia vazand cu ochii dinspre Baiului. Am tras tare cu totii spre vf Ciucas unde am oprit pentru cateva poze.

De aici am coborat in viteza pana in padure, unde Silviu ne-a oprit pentru inca un atelier de coborare in viteza, scapati de amenintarea direct a ploii. Ne-am luat la intrecere apoi cu niste baietii care faceau downhill pe poteca turistica, cu rezultat incert :p

Un ultim popas in poiana Tigailor si iar la vale spre cabana Babaraunca, si mai ales spre tocana de cartofi la ceaun pe care o pregatea mama lui Silviu. Mai gustasem tocana respectiva la Pro Parc, dar abia acum am putut sa-mi fac plinul.

In afara de tocana am petrecut o jumatate de ora foarte placuta cu picioarele in parau si cu botul in castroanele de tocana. Vorbesc strict despre mine :D

Seara a fost foarte placuta. Am avut iar foc de tabara, si ne-am delectat cu fimuletele facute de Silviu pe Go Pro, pozele lui Cornel, toate proiectate de peretele cabenei cu un retroproiector. Ne-am distrat copios cu mutrele noastre in alergare, am ras cu totii copios. Asteptati sa vedeti pozele si o sa radeti si voi. Seara am incheiat-o cu cartofi copti in jar si mai ales cu filmul UTF 2012 (Ultra Trail Fagaras).

M-am bagat la somn visand crestele fagarasene, pe care sper sa le alerg integral in iulie.

Dumincia dimineata am bagat o alergare mai scurta, pe forestier si pe poteca pana in poiana Teslei, cu coborare pe poteca turistica, cam 2 ore usoare.

La intoarcere ne astepta o surpriza, asa, ca pentru finalul taberei. Cornel si Irina ne pregatisera un traseu de orientare prin poiana in care era cabana Babarunca. S-au tras la sorti echipele si s-a dat start la 4 minute. Eu si colegul meu Eugen am fost penultimii si am plecat in tromba cu harta si fisa in mana. Nu am stiut ca poate fi asa de distractica orientarea. Am alergat prin toate colturile poienii (5-700 m lungime si 4-500 latime), verificand copacii, stalpii, gardurile, etc, cautand si notand literele de pe posturi.

Am scos al doilea timp, la 20 de secunde echipa fruntasa cu pretul defrisarii a multor urzici si maracini. Am crezut ca trebuie sa cautam prima echipa, care se apucase de cautat pe sub busteni si garduri :)))

Tabara s-a incheiat cu un bulz la ceaun si cu regretul ca un weekend superb este pe terminate.

Foarte fain (si ieftin) a fost in tabara lui Silviu, o sa revenim cu siguranta. Este un mijloc bun de a invata de cineva cu adevarat bun si de a incuraja sportivii care vor sa traiasca din alergare si sa invete si pe altii. Ne revedem in iulie sper