vineri, 25 decembrie 2015

Retrospectiva 2015 - un an in alergare

Nu va speriati, nu scriu despre vreo vedeta a alergarii din Romania (nema scandal deci), ci doar despre anul meu alergatoristic.

Dupa cum probabil stiti unii dintre voi, am luat o decizie foarte buna (dar cam tarzie) la finalul lui 2014 sa ma operez de hernie inghinala. M-am chinuit, mai ales pe coborare, in tot anul 2014. Pe coborarile rapide aveam dureri, iar la final un fel de tuse-spasme cu care bagam spaima in prieteni. Evident rezultatele erau si ele mediocre.

M-am operat la jumatea lui noiembrie, dar din pacate dupa cateva zile am facut un fel de complicatie (un hematom de 15 cm, care m-a adus pentru inca 2 saptamani in spital) care mi-a adus si o anemie severa. Evident ca nu am putut sa reiau antrenamentele de alergare decat in ianuarie, dar usurel, fara sa fortez.

In primele luni am alergat destul de putin, am fost mai mult la bazin (unde prin intermediul Andreei Calugaru am ajuns la cel mai tare instructor de inot - multumesc Liviu Constantinescu), si mi-a prins tare bine.

Primul concurs a fost la jumatea lui februarie, la Maratonul Zapezii de la Rasnov, pe 14 februarie, pe o distanta foarte scurta, 15 km si alergata lejer. La Montain Assault, o saptamana mai tarziu am fost doar voluntar. E placut sa mai faci si voluntariat, mai ales pentru cine merita.

Prima alergare pe distanta mai serioasa a fost Aiud Maraton pe 28 martie. Aiud a fost orasul copilariei mele, al vacantelor petrecute la bunic, a turelor pe dealuri, prin Apuseni sau cutreierand luncile Muresului. Pur si simplu nu puteam sa nu ma duc. Mai era si organizat in scop caritabil, fara taxa, de catre un om deosebit, Levente Polgar Ioan. Nu eram pregatit pentru maraton, dar am tinut mortis sa fac distanta integrala, chiar daca stiam ca finalul va fi rau. Si a fost :)

De aici lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine. La Semimaratonul Brasov (4 aprilie) am alergat binisor, dar cele mai bune curse din an au fost la Brasov Maraton (25 aprilie) si Ecomaraton Moeciu (9 mai), ambele cu clasari in prima treime, si cu timpi mai buni cu peste o ora fata de 2014. La Brasov am urcat in Postavaru cam in acelasi timp ca in 2014, dar am castigat o ora la coborare! A fost prima data de cand alerg cand nu am fost depasit pe coborare. Incredibil ce fac niste matze vulcanizate :))

Dupa Eco au urmat un sir aproape nesfarsit de alergari, Semimaratonul Petrom (16 mai, pacer - nu am alergat competitiv), Hit the Top (23 mai) si Apuseni Maraton (30 mai). De la Hit the Top am inceput sa simt oboseala, iar la Apuseni am lovit zidul destul de rau. Au urmat Pro Park pe 4-5 iunie, concurs de aventura care include pe langa alergare montana, orientare, MTB si caiac, iar pe 19 iunie am alergat la Retezat Sky Race.

De aici am decis sa fac o pauza pana la Bucegi 7500, asa ca cu parere de rau am renuntat la Cozia. Din pacate coechipiera mea, Laura Palanga, nu a reusit sa se recupereze din cee ace se anunta ca o cazatura banla la Pro Park, asa ca cu cateva zile inainte a trebuit sa renuntam la concurs. Pauza a fost un pic mai mare decat am intentionat, dar nu mi-a prins rau.

Daca nu am alergat ultra la 7500, am decis sa ma duc la Via Maria Therezia (8 august), pe o distanta clasica de 80 de km. Nu a iesit bine, am facut niste greseli care m-au costat si pentru prima data in "cariera" mea de alergator nu am facut un timp limita si am fost descalificat.

Plin de resentimente am decis sa ma duc in weekendul (nu era in program) la VLC Montain Sports, la proba de ultra de 60 de km. Cunosteam traseu de cu un an inainte. Multumesc Cezar ca m-ai primit cu asa putin timp inainte. M-am simtit execelent si am scos un timp bunicel, sub 10 ore, care mi-a adus locul 2, din 5 participanti. Oleee :).

Ce a urmat a fost un nou ultra, dupa 3 saptamani de pauza, la Ciucas X3. O cursa tare faina, unde m-am simtit bine, chiar daca timpul nu a fost grozav. Aici am avut noroc cu cel mai bun coechipier pe care si-l poate gasi cineva, Mihail Obada. Chapeau maestre :).

Sezonul de concursuri de trail l-am incheiat la Maratonul Piatra Craiului, unde iarasi m-am simtit bine si am scos un timp mult mai bun ca acum 2 ani. A doua zi am inchis Maratonul International Bucuresti costumat in moarte. O experienta de tinut minte :)

Am mai alergat pe munte la diverse antrenamente de grup (mai ales la Azuga), dar punctul final al sezonului l-am pus in plin sezon de pregatire pentru 2016, la Semimaratonul Pe Arges in Jos, unde am reusit un timp bun la semimaraton 1:35:52.

Cifrele sesonului:
- 1700 km alergati
- 60.000 m diferenta de nivel
- vreo 260-270 ore de alergare inregistrate pe ceas
- 16 competitii alergate

Nu-mi permit sa va dau prea multe sfaturi, dar ce va pot spune cu mana pe inima este ca daca aveti vreo problema medicala, nu o amanati, rezolvati-o si faceti o pauza de alergare, indiferent de la ce concursuri lipsiti. Le gasiti si la anul, aceelasi sau altele.

Craciun Fericit si un an nou mai bun, cu cat mai multe alergari va doresc


luni, 21 decembrie 2015

Pe Arges in sus si jos - alergam frumos

Nu aveam in intentie sa scriu despre semimaratonul acesta (alt articol este incarcat pe teava si trebuia sa plece azi). Pana de curand nu ma gandeam sa particip, pentru ca abia am dat drumul la pregatirea de iarna.

Totusi, trebuie sa rasplatesc cumva efortul unor oameni inimosi, care s-au dat peste cap ca noi sa avem conditii excelente de alergare, intr-un concurs foarte bine organizat, fara taxa de participare! Succesul lor se traduce si prin cresterea numarului de participanti. Anul trecut asteptau 50 si au venit 150, iar anul acesta au depasit cu mult cifra de 300.

Eu m-am tot kakait pana m-am inscris, asa ca am vazut cu stupoare ca locurile s-au ocupat (sincer, nu ma asteptam). Dragos Ciobanu a avut amabilitatea sa primeasca si mai tarziu :)

Am venit cu gasca de alergare Mazzo Grosso, sub conducerea (masinii) lui Adrian Mila. Pe drum eu am profitat de timp ca sa trag niste seva, iar colegii ca sa-mi faca poza in timp ce trageam cu porcu.

Acolo era cam frigut, si nu ma consolam ca mai tarziu o sa fie cald.

Primesc un numar mic, de elita (primul venit, primul servit) si impreuna cu Vlad Gi, facem o mica recunoastere in alergare a traseului, pe post de incalzire. Startul este decalat cu semimaratonul plecand la 10 minute inaintea ceor de la 14 si 7 km. O decizie foarte buna a organizatorilor.

Traseul este extrem de pitoresc, prin 2 parcuri legate intre ele de digul Argesului si bine marcat. Nu este totusi un traseu de viteza, pentru ca are destule curbe stranse, si o scara care se parcurge de 3 ori. Practic e o bucla pe care o parcurgem de 3 ori.

La start ne pozitionam in fata pentru a ajunge la primul podet fara sa ne gatuim. Plecam destul de tare si acceleram ca sa nu ne gatauim la pod si la scari. De acolo o lasam mai moale, cam la 4:30-40

Prima bucla a fost mai mult de hlizeala si de zambit la fotografi (foarte multi fotografi, incredibil). A fost foarte placut cand am inceput sa ne intersectam cu cei la 7 si 14, o groaza de prieteni si cunoscuti. Inca mai eram in satre sa zambim in orice moment. Nu pentru multa vreme. Problema la cursele scurte (da, 21 e scurta dupa ce ai alergat ultra :p) este ca iti scor plamanii pe gura, la propriu.

In a doua bucla ma simteam bine si am inceput sacaut iepuri care sa ma duca mai rapid. Vlad se tinea bine de mine, asa ca am crescut ritmul si am prins in fata un alergator in negru, care a accelerat usor cand m-a simtit ca vin in spatele lui. Am alergat intr-un ritm excelent langa punctul de hidatrare de langa podul mare, unde el s-a oprit la apa si nu ne-a mai ajuns. Am facut eu pe iepurele si asa s-a scurs si a doua bucla.

In a treia bucla am gasit alt iepure, tot in aceleasi conditii, l-am ajuns din urma  a accelerat si am alergat cot la cot cativa kilometrii. L-am pierdut la panta de pamant dupa pod, cand eu am tras tare ca sa nu pierd viteza (care crescuse cam la 4:20 aproximativ), iar el, neobisnuit probabil cu urcarile, a cedat.

Aici l-am auzit pe Vlad cum imi striga sa ma duc, asa ca am plecatcat am putut de bine. In continuare am fost pe cont propriu, urmatorul alergator de la semimaraton era departe. Alergam pe dig si ma gandeam ca pot sa termin chiar si sub 1:30, mai ales ca atunci cand am terminat buclele anterioare, ceasul imi indicase o distanta mai mica de 7 km. Mai era o bucla mica, de care s-a vorbit la sedinta tehnica. Eu eram pe cocaluri, la incalzire.

Am ajuns la scari si apoi am intrat in parcul cu sosirea. Am accelerat si mai mult, crezand ca sunt pe final. Chiar cand ma pregateam sa intru spre linia de finish, Dragos si un grup de voluntari m-au oprit si trimis sa fac si bucla mica de final. Cu greu am reusit sa reintru in ritmul de alergare, dupa un sprint pe care i; crezusem final. Totusi, ca un cal care simtea grajdul am crescut inapoi la viteza de croaziera.

Am terminat in 1:35:52 si pe final era sa fac o mare gafa. O vazusem pe Hiroko in fata mea care alergar relaxata si m-am apropiat treptat de ea, purtat de avantul meu si de pisioare cu juma de metru mai lungi ca ale ei. Era cat pe aci sa o depasesc cand intram pe poarta care ducea la finish, cand il aud pe Dragos ca o felicita pentru primul loc. Am franat si am terminat in spatele ei, ca sa nu-i stric finisul.

Au urmat si mai multe poze, zacusca, slana, palinca si socializarea de rigoare.

Multumesc foarte mult echipei de organizare, care s-au dat peste cap ca noi sa ne simtim bine. Execelenta munca de organizare, totul a fost la superlativ.

ne vedem la anul


marți, 15 decembrie 2015

Catarat si trekking in Antalya

Stiu ca v-am obisnuit cu articole de vacanta (cica expeditii) din cele mai exotice locuri si inalti munti. Au fost la rand muntii Atlas (Maroc), Alpii Dinarici (Slovenia), Mt Kenya (Kenya), Caucaz (Georgia) si Alpii de anul trecut (Italia-Elvetia). probabil v-ati gandit ca am fost iar lenes la scris, si de aceea articolul despre vacanta de vara apare pe la mijlocul lui decembrie :)

In vara asta, pentru prima data in ultimii 10 ani probabil, nu am fost nicaieri in vara. Motive ar fi mai multe, unele personale, altele care tin de programul echipei noastre. Cert este ca toata planurile au cazut unul dupa altul, asa ca vara asta am alergat doar. Cat de tare si de mult am putut.

Ca o varianta de criza, ne-am hotarat sa mergem macar o saptamana undeva, la inceputul lui decembrie. Dupa ce ne-am intins un pic antenele si am facut niste analize de cost, vreme, locuri, ne-am decis sa mergem o saptamana in Antalya. Este cald, este foarte frumos in zona, si ieftin. In plus sunt cateva mii de trasee de catarat si se poate face baie chiar si in decembrie.

Costurile sunt mici.
Avionul a costat 107 Euro cu Pegasus (Bucuresti-Istambul-Antalya si retur), inclusiv cu bagajul de cala, am avut nevoie doar de 2 la 5 oameni.
Cazarea a costat 85 de Euro de persoana, 2 camere cu 2 si 3 locuri, cu mic dejun inclus. Pensiunea este in satul Ciraly, cam la 60 km de Antalya.
Am inchiriat o masina care ne-a costat 85 de Euro plus cateva zeci de litri de benzina, pentru ca ne-am fatait destul de mult. De la aeroport la pensiune au fost cam 70 de km, iar in 3 zile ne-am dus la locuri de catarat, plus o data pana la poalele muntelui Olympos.
Cu mancarea se rezolva usor, atat de la supermarket (pentru papat gen picnic) cat si la restuarantele pe care le folosesc localnicii, ieftine si cu mancare foarte buna. Sunt de obicei afaceri de familie, in care meniul este destul de limitat, dar totul e proaspat si se face pe loc. Extrem de gustos.

Cam asta am cheltuit, plus niste bere. Berea e singura chesti care la ei este mai scumpa decat la noi. Dar cum noi nu bem cine stie ce, nu ne putem plange de costuri :)

Nu o sa va plictisesc cu descrieri detaliate, dar o sa va zic ca ziua incepea cu masa pe terasa pensiunii, plus cafeaua de rigoare. In vreo 2 dimineti am cerut si am primit mancarea la pachet, pentru ca am luat-o dimineata din loc. Apoi am mers prim zi la plimbare prin zona (am ajuns tarziu noaptea si apoi am dormit mai mult) in prima zi, iar in zilele 2 si 3 la 2 faleze mari din zona.

 Ziua de catarat este destul de scurta, pentru ca soarele apune la 4 jumate si se lasa racoare. Cam in fiecare zi am facut si baie in mare, apa era mai calda decat aerul, asa ca am facut baie fara neopren.


In a doua seara am mers sa vedem focurile eterne.

La catarat ai de ales intre multe sute de trasee chiar la Cyrali


Joi am mers la tura pe muntel Olympos (Tahtali) 2300+, un varf superb aflat aproape de mare. Ma mers cu masina vreo 15-20 de km, apoi am luat-o la picior. Drumetia este lejera, iar peisajele sunt superbe, dupa cum puteti vedea si singuri.


Singura chestie care deranjeaza este hardugia de pe varf, unde am baut un ceai.

Asta a fost ziua de pauza, pentru ca vineri am plecat sa cautam o faleza care e situata chiar pe plaja, pe care am gasit-o destul de greu. Acolo am petrecut cam o ora ca sa eliberam un pescarus care reusise sa-si prinda aripa si capul intr-un set de ace de pescuit. 4 oameni am muncit la el, unii cu munca de finete cu degetele insangerate de la carlige, iar altii mai neindemanatici (eu :D) la tinut aripi si picioare. Trasele sunt foarte spalate de la eroziunea foarte puternica, dar locul este extrem de frumos.


In ultima zi am mers la Geyikbayırı, un loc extrem, extrem  de frumos, si cu 1200 de trasee. Din pacate nu am prea multe poze, pentru ca m-a lasat bateria. Este un fel de vale, plina de faleze, acioperita cu maslini si rodii, unde poti sta la cateva campinguri, atat la cort cat si la csute cochete. Traseele sunt de toate pentru toti, ai de unde alege. Din pacate am avut doar o zi, dar daca mai venim o sa stam acolo macar cateva zile.

Din pacate aici s-a terminat saptamana noastre, si tot din pacate mai erau multe locuri misto pe care am fi vrut sa le vedem. De exemplu Lycian way, pe care as fi vrut sa am timp sa alerg vreo 2 zile macar. Sau cascadele mirifice

Va recomand calduros Antalya in afara sezonului turistic, o destinatie extrem de frumoasa si foarte ieftina


joi, 19 noiembrie 2015

Sunt concursurile de trail running din Romania sigure?

Aveam de gand mai de multa vreme sa scriu un articol pe aceasta tema, doar ca tragedia din clubul Colectiv l-a adus mai repede sus pe lista de prioritati.

Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.

Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).

In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.

La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.

Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.

Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.

Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D

Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))

Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.

Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.

Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.

Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.

Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.

Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.

Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala

Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.

Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)



marți, 27 octombrie 2015

Cel mai mare maraton din Romania

Am avut curiozitatea sa ma uit un pic pe cifrele de participare la maratoanele din Romania, pentru a vedea care este cel mai mare maraton romanesc. Cifrele de mii de participanti (chiar 8.000 anul acesta) publicate de marile curse Maratonul International Bucuresti sau Maratonul International Cluj sunt inselatoare, pentru ca includ la participanti si p cei de la alte probe, fara nici o legatura cu maratonul, gen cursa populara, stafeta, 10k, semimaraton, etc. De aici apar cifre bombastice cu mii si mii de alergatori, dar din pacate cifra reala de alergatori este sub o mie de participanti. Da, ati citit bine, nu am avut inca maraton cu peste o mie de participanti, din cate stiu eu.

MARATÓN, maratonuri, s. n. Cursă atletică desfășurată pe o lungime de circa 42 km. [Pl. și: maratoane] – Din fr. marathon. 

 Deci dintre participantii la un eveniment de alergare intitulat, Maraton, fie el si international, trebuie sa-i punem la socoteala doar pe cei inscrisi la proba de maraton, si care trec linia de sosire. Am preferat sa iau ca factor de referinta numarul celor care termina cursa, pentru ca asa evitam orice suspiciune de umflare a numerelor. Oricine se poate inscrie la un maraton, dar nu oricine poate termina cursa in timpul limita. Pozele cu mii si mii de oameni luand startul impreuna arata impresioant din elicopter, dar cand probleme scurte se termina, cam raman o mana de oameni pe traseu, sub privirile adesea ostile a trecatorilor, care nu inteleg de ce pentru o mana de oameni se blocheaza traficul. O lipsa crasa de educatie, la care noi trebuie sa ripostam mai ales cu un numar cat mai mare de alergatori, ca sa avem o justificare solida pentru blocarea traficului.



vineri, 16 octombrie 2015

MPC - Sarbatoarea alergarii montane

Am asteptat mult Maratonul Piatra Craiului. Anul trecut nu am putut sa iau startul din motive de deplasare cu munca (a trebuit sa ma multumesc cu o tura inainte si dupa, ajutand la marcare/demarcare), iar acum 2 ani m-am accidentat pe Marele Grohotis din cauza incaltarilor minimaliste (care nu-s pentru orice incepator) si am terminat in 8 ore 13 minute. Acum urma sa port Ultraraptori in picioare si voi testa in concurs si noul rucsac de ultra de la Decathlon.

Anul asta speram la 6 ore. Vara asta am alergat mai mult ultra, MPC-ul era prima cursa mai scurta dupa Retezat Sky Race Intersport. Dupa Ciucas Ultra toate cursele normal par scurte :)))

Am ajuns tarziu in Zarnesti din cauza traficului infernal de pe DN1, avand in masina pe Mihai, partenerul de Ciucas, si pe Andreea Ionescu, cataratoare si alergatoare, toti 3 alergand si a doua zi si la Maratonul International Bucuresti.

marți, 6 octombrie 2015

Cu moartea dupa alergatori la MIB 2015

Initial nu trebuia sa alerg la Maratonul International Bucuresti, pentru ca alergam la Maratonul Pietra Craiului, cel mai mare si mai prestigios maraton montan, drept pentru care nu m-am inscris nici ca pacemaker si nici prin angajatorul meu, care asigura participarea angajatilor care doresc.

Dar mi-am adus aminte ca asta primavara vazusem niste poze foarte misto de la maratonul international Chisinau, cu moartea alergand dupa participanti, si inca de atunci vorbisem cu Gabi si Oana Solomon despre cat de misto ar fi sa facem si noi ceva similar la MIB 2015.

Anul asta nu am mai fost iepuras, pentru aveam de gand sa dau tot ce pot la MPC, si nu vroiam sa incurc pe nimeni ca pacer la maraton. Dar cum Oana si Gabi erau si ei incantati de ideea cu moartea ca inchizator, mi-am zis ca nu ar fi nici o problema sa alerg al doilea maraton in 2 zile la 6 ore, stand dupa ultimii alergatori. Ar fi ceva de genul alergare de refacere.

Multi m-au intrebat de ce am alergat asa la MIB. Raspunsul e simplu: de ceva vreme asfaltul nu ma mai atrage, si prefer ca sa-mi canalizez energiile pe distante lungi pe trail. Dar daca pot da o mana de ajutor ca pacemaker sau ca inchizator si sa ajut astfel alti alergatori sa-si atinga obiectul, e ceva ce ma motiveaza. Moartea nu e o idee originala, a existat un astfel de inchizator la Maratonul Chisinaului. De acolo a venit inspiratia noastra :)

Am vorbit cu Gabi, si ca de obicei, ok-ul a venit extrem de repede, cu mentiunea ca nu am fost oficial inchizator al Maratonului, ci doar unul neoficial, de fun. Singura cerinta a fost sa nu vin cu o coasa adevarat :)))). Poate ca de la anul vom avea un inchizator costumat oficial, cu sau fara coasa :)

Mi-am gasit costum destul de usor, doar ca am putut sa-l iau, din motive de servici, decat vineri, inainte de plecarea spre Zarnesti. Am avut ceva emotii referitor la costum, si chiar ma gandisem sa cer ajutor pe facebook daca costumul nu ar fi fost conform. Din fericire costumul de la Party Factory arata foarte bine, iar coasa nu e prea amenintatoare, si foarte important pentru cineva care va alerga 6 ore cu ea, este usoara.

Deci am plecat spre Zarnesti cu roba cu gluga si coasa in portbagaj. Despre MPC o sa va povestesc in articolul urmator (inca mai astept poze de acolo), iar de la Zarnesti m-am intors sambata seara, destul de bine fezandat dupa o cursa in care am dat tot ce am putut.

Dimineata am ajuns la zona de start si mi-am pus costumul. Dintr-un alergator anonim, m-am transformat rapid intr-o curiozitate, una la care unii priveau cu interese, mila sau amuzament. Incep solicitarile de poze, individuale sau in grup. Cred ca e plin facebookul de poze cu moartea maratonista. Cred ca le-am deranjat nitel pe fetele care au tinut sesiunea de incalzire stand stana de piatra cu coasa langa zona unde participantii se incalzeau pe muzica. Nu doamnelor, moartea nu are nevoie de incalzire, nu cand va avea parte de o alergare de incalzire de 6 ore si fara finalizare.

Dau o raita si pe standul Accenture, angajatorul meu, unde bineinteles nu ma recunoaste nimeni, ba mai speriu si vreo 2 fete nevinovate. Pana la urma au facut o poza de grup cu mine, care nu stiu de ce nu apare in mailul de felicitare trimis participantilor de la ACN :)))

Am intrat in zona de start si m-am pozitionat in coada cozii participantilor, trecand linia de start la 6 minute de la pocnetul de start. Evident tribuna, care adormise dupa ce trecuse grosul alergatorilor, a inviat cand m-a vazut pe mine :)).

In primii km am inceput sa caut musterii, si m-am orientat in special spre alergatorii de la maraton. Cu toata stima pentru cei care alearga semi sau stafeta, si in lipsa unor cerinte oficiale,am preferat sa stau cu ultimul maratonist si sa incerc sa adun un grup de intarziati pe care sa-i duc in 6 ore la linia de finish, care era mai aproape de Ploiesti la acea ora..

Primul si clientul de baza a fost Florin Stanescu, un domn bine de 50 de ani, , aflat la primul maraton, dar dotat cu o ambitie solida, exact ce ai nevoie pentru a termina un maraton, chiar daca nu coborase de multa vreme, prin alergare, sub suta de kg.  Inca o dovada ca vointa este cea ce conteaza cel mai mult in terminarea unui maraton.

Alergam impreuna, intr-un ritm lent dar constant, De altfel pentru mine, obisnuit cu antrenamente la 4:30-5:30 in ultima perioada, primii 10 km pana m-am obisnuit, mi s-au parut cei mai grei :).

Merita sa vedeti reactia oamenilor la costumul meu, indeosebi a oamenilor in uniforma. Am facut poze cu marea majoritate a politistilor de pe traseu. De asemenea am revitalizat cam toate punctele de hidtratare/revitalizare de pe traseu. cand ajungeam noi voluntarii erau obositi/plictisiti, si se sareau toti in picioare si alergau sa faca poze cu mine.

Cel mai placut a fost pe portiunile in care ne intersectam cu alegatorii mai rapizi (marea majoritate adica) care veneau din sens opus. Strigam la ei sa alerge mai repede ca sunt in spatele lor, iar celor care imi spuneau ca nu o sa-i ajung din urma le raspundeam: nu inca. Sau ne vedem mai tarziu :). Nu m-am saturat sa le strig sa alerge mai repede, sfarsitul e aproape.

Pe sos Panduri am placuta supriza sa dau de colega mea de la Pro Park Alexandra Radescu insotita de un grup mare si galagios de voluntari de la Hand to Hand, bine dotati, dupa cum se vede in poza.

Au fost multe punct de incurajare, dotate cu voluntari si muzica, foarte utile. Parca sunt din ce in ce mai multe de la an la an. Buna treaba :)

Nu o sa ma apuc sa va descriu traseul, unul intortochiat, dar macar am scapat de cele 2 bucle enervante. Stiu ca nu e vina organizatorilor, si ca este tot ce s-a putut anul acesta. Cu totii visam la un traseu de 42 km integral, care sa ne duca pe cele mai mari bulevarde bucurstene, inclusiv Magheru, Aviatorilor si Kiselef.

M-am intalnit cu multi prieteni, sper ca n-am speriat pe nimeni prea tare. Amuzanta a fost discutia pe fb cu o amica, care nu reactionase la salutul meu si care mi-a zis ulterior ca nu se simtea foarte bine, si crezusem ca sunt "pe bune" :))))
In continuare ma opresc la tot pasul sa fac poze cu toata lumea, incercand sa multumesc pe toata lumea, dupa care sprintez sa-l ajung din urma pe Florin. Incet, incet kilometrii se aduna. Intalnim 2 fete care erau la maraton, dar care aveau de gand sa se opreasca la 21, si nu am reusit sa fiu atat de convingator incat sa le luam cu noi.

Am trecut de 21 km, iar de aici traseul a devenit mult mai rarefiat, doar cate un concurent de la stafata, dar cat de curand si acestia au disparut. Am ramas doar eu si Florin, care tocam incet-incet kilometru cu kilometru. Florin incepe sa se resimte, dar are vointa puternica si continua alergarea. Stiam ca decisiv va fi nesuferita bucata de la Muncii- stadionul National. Aivi am intalnit alergatori de la maraton in pierdere de viteza, si am fost obligat sa fac o alegere. Am ales sa pastram ritmul, unul care ne ducea cam la 6 ore la finish, si am incercat sa-i luam cu noi cat de mult am putut. Nu am vrut sa-l las pe Florin, cu care alergasem deja 30 de km, si care trecuse de la alergare usoara la un mers foarte rapid (8:30-9:30 pe mie).  Chiar si asa e mai rapid decat cei pe care ii ajungem din urma.

Ajungem la Unirii, si de aici nu mai avem foarte mult, doar bucla pana la Eroilor si inapoi. Ne ajunge din urma Andrei Rosu, care reusese sa resusciteze un alergator din programul lui (la mine nu a reactionat :D) si impreuna ne indreptam spre finish in alergare usoara/mers rapid.

Am trecut linia de finish in 6:13, cel mai lent maraton al meu pe asfalt, dar unul dintre cele mai placute si cu siguranta.

Felicitari tuturor alergarilor care au terminat dupa 5 ore si mai mult, cum a fost si cazul nostru, majoritatea un munte de vointa, mult prea putin apreciati pentru efortul lor, si mai ales tuturor celor care au terminat primul maraton. Data viitoare va fi mai bine :)



duminică, 20 septembrie 2015

Ciucas Ultra - 105 km prin nori si ceata

Mi-am dorit de ceva vreme sa alerg la Ciucas Ultra (105 km, 5000 diferenta de nivel), dar eram usor speriat de bariera de 100 km. Din pacate sunt un alergator destul de lenes la antrenamente, iar job-ul nu ma ajuta prea mult in stabilirea si urmarea unui program de antrenament.

Dupa experienta negativa de la Via  Maria Theresia, cand pentru prima oara nu am ajuns la timp la un checkpoint, am decis sa alerg maraton la Ciucas. A urmat imediat un ultra reusit la VLC (povestea aici), dar pe o distanta scurta, de 60k. Acolo l-am cunoscut pe Mihail Obada, care a alergat si el la ultra,  un alergator mai bun ca mine.

Mihail mi-a propus sa alergam impreuna la Ciucas ca o echipa. Stiam ca pot sa am incredere in el, mai ales ca la VLC a alergat toata cursa cu Radu Restivan, desi ar fi putut sa castige lejer. Cu asta s-a inchiat povestea, asa ca m-am apucat sa-mi transfer inscrierea de la maraton la ultra. La Ciucas organizatorii sunt mult mai amabili si intelegatori fata de altii, asa ca dupa 2 mailuri si un telefon cu Alexandra (multumesc Alexandra :D) s-a rezolvat.

vineri, 21 august 2015

VLC Ultra - lacuri (de bucurie) si ploaia (mult dorita)

Nu am mai scris de ceva vreme, in principal din lipsa de chef/inspiratie. Nici alergarile nu s-au legat, la Bucegi 7500 nu am mai luat startul din cauza ca accidentarii coechipierei mele, iar singurul concurs la care am participat a fost Via Maria Therezia, care ar fi meritat un articol separat, chiar daca nu am terminat (primul concurs la care nu termin), intrucat este un concurs foarte frumos, excelent organizat si cu un traseul de 80 km foarte dificil, si spectaculos.

Am abandonat la VMT din cauza unei combinatii de factori, pe baza de greseli tampite (hidratare/alimentare mai ales) dupa 46 km si 4000 dif de nivel. A doua zi ma simteam excelent si pe drumul lung spre casa am inceput sa rumeg planuri de revansa. Eu alerg strict din motive personale si ma intrec doar cu mine, cu limitele mele fizice si psihice. Cum stateam eu in masina lui Conu Mila si imi rumegam frustrarile, mi-a trecut prin cap sa ma duc iar la VLC Ultra Petrimanu un concurs unde alegasem anul trecut primul Ultra (povestea o aveti aici) si unde m-am simtit foarte bine. Anul asta imi dorisem VMT si decisesem sa nu mai alerga weekendul si cursa. Totusi, am decis sa fac o exceptie, mai ales ca urma sa ma reintalnesc cu prietenii de la handbal :).

luni, 22 iunie 2015

Retezat SkyRace 2015 - Alergand norii

Retezatul este un loc special, de o frumusete aproape nepamanteana, cu peisaje de vis. Sa alerg pe Custura si pe superba si putin umblata creasta Plesa-Piule este de fiecare data o placere, chiar daca portiunile tehnice de alergare nu se potrivesc asa bine cu pasul meu.

Dar sa o iau de la inceput. Lung drumul spre Cheile Butii, langa Campul lui Neag, 6:30 h, mai ales din cauza nenumaratelor semafoare de pe valea Jiului. Am ajuns cam pe la 11 la zona de start, am luat kiturile, pus corturile si mancat o ciorba. Pe la 12 ne-am bagat la somn, din pacate fara sa pregatesc totul dinainte, ca de obicei.

Smabata dimineata ploua mocaneste, iar eu am avut o dimineata proasta. M-am miscat ca o curca beata, rectific, o curca beata lenta si cam tuta. Am reusit sa mananc ceva, sa merg la baie pt momentul esential din dimineata fiecarei curse si sa alerg intre masina si cort. M-am hotarat cu greu sa alerg cu colanti lungi, maieu si manecute, foita de vant, si in ultimul moment am adaugat si noua pelerina scurta de la Decathlon, foarte usoara si subtire, pe care am bagat-o in spate intre maieu si piele, de aveam o frumusete de cocoasa. Am luat si betele de trek, pe care le-am bagat la spate sub maieu.

luni, 15 iunie 2015

In tabara cu Silviu Balan

Iata ca a venit si momentul in care am rezistat cu succes la cantecul de sirena al unor concursuri si am reusit sa nu ma duc la nici un concurs in weekendul care tocmai a trecut, desi Atinge Omul (Bucegi - unul din traseele mele de antrenament montan) si un maraton pe asfalt in Brasov, orasul meu drag, mi-au facut cu ochiul. Greu cu atatea concursuri frumoase!

Dar sa nu credeti ca am stat departe de alergare montana si de munte in general. Nu, pana aici! :)
Am fost in schimb la prima tabara de alergare montana organizata de cunoscutul alergator de trail Silviu Balan, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Am zis ca poate ii fur si eu secretele lui Silviu, ca prea a fost rapid in ultima vreme, desi vine dupa un sezon de iarna foarte lung, in care a stat pe skiuri o jumatate de an.

Tabara de alergare montana Silviu Balan a avut loc la cabana Babarunca, jud Brasov, intre Cheia si Sacele, la poalele muntilor Ciucas si in afara de echipa Silviu Balan (una care s-a ocupat de toate detaliile administrative, de la mancare la poze) au participat 15 alergatori cu varste si experiente diverse, dar toti dornici sa invete de la Silviu.

Vineri dupa-masa/seara am mai cules inca 3 alergatoare entuziaste si i-am dat bataie spre Babarunca. Imediat dupa sosire ne-am asezat confortabil pe banci, si cu un caston de paste in brate am vizionat prezentarea lui Silviu care ne-a vorbit despre tehnici si tactici de trail running, grupate pe urcare/coborare si tipuri de teren. A fost o prezentare tare interesanta. Oare de ce nu pot sa fac asa ceva si la munca? Corporatiile astea ar trebui sa se ocupa si de chestii serioase, nu doar de bani si afaceri.

Seara am incheiat-o la focul de tabara, vorbind despre alergari, concursuri pana s-a stins focul. Am plecat cu parere de rau spre camere/corturi, cel putin eu :)

A doua zi trezirea la 7-8, am luat un mic dejun si pe la 9 a inceput programul. Silviu a inceput cu o incalzire profesionista, ceva ce mereu uit sa fac inainte sa dau drumul la alergare. Ma rog, bab.. aaah, doamnele in varsta care pazesc blocul meu m-au rugat sa mai fac streching in fata blocului, dar eu sunt timid si nu ma tratez.

Dupa ce am intins tendoane, muschi, osanza, oase, colanti si ce am mai avut fiecare la indemana, s-a plecat in alergare pe poteca turistica care urca domol spre culmea Bratocea si ajunge pe varful Ciucas via saua Tigailor.

Coloana de alergator s-a labartat imediat, intrucat eram pe toate vitezele dar Silviu a avut grija sa aiba atat cap de coloana cat si inchizator de traseu, iar el a alergat in sus si jos si ne corecta/sfatuia/incuraja. Il aveam cu noi pe Cornel zis si Fisheye, care ne tragea in poze. Silviu a reusit sa treaca pe la fiecare, era ca un hopa-mitica sus-jos.

In saua Teslei ne-am regrupat si am avut parte de un atelier de coborare in viteza pe un teren accidentat, brazde de iarba si braduti. Am coborat fiecare pe rand de cateva ori panta destul de abrupta pana cand Silviu s-a declarat multumit.

Am plecat iar in alergare usoara spre saua Tigailor unde ne-am regrupat din nou. De aici o parte au luat-o direct spre varful Ciucas, iar majoritatea am ocolit in alergare spre dreapta, cu Silviu mereu pe urmele noastre, corectandu-ne postura si pasii. O zona foarte frumoasa si foarte alergabila.


Deasupra cabanei Ciucas am oprit pentru un atelier de urcare la bete, mai ales ca multi nu alergasera cu bete. Multi turisti treceau si se uitau cu noi cu uimire. Eu am alergat primul asa ca mi-am permis un chill intre 2 brazde de iarba. E greu la trail running.

De aici a trebuit sa ne grabim un pic, sub spectrul unei ploii cat toate zilele care se apropia vazand cu ochii dinspre Baiului. Am tras tare cu totii spre vf Ciucas unde am oprit pentru cateva poze.

De aici am coborat in viteza pana in padure, unde Silviu ne-a oprit pentru inca un atelier de coborare in viteza, scapati de amenintarea direct a ploii. Ne-am luat la intrecere apoi cu niste baietii care faceau downhill pe poteca turistica, cu rezultat incert :p

Un ultim popas in poiana Tigailor si iar la vale spre cabana Babaraunca, si mai ales spre tocana de cartofi la ceaun pe care o pregatea mama lui Silviu. Mai gustasem tocana respectiva la Pro Parc, dar abia acum am putut sa-mi fac plinul.

In afara de tocana am petrecut o jumatate de ora foarte placuta cu picioarele in parau si cu botul in castroanele de tocana. Vorbesc strict despre mine :D

Seara a fost foarte placuta. Am avut iar foc de tabara, si ne-am delectat cu fimuletele facute de Silviu pe Go Pro, pozele lui Cornel, toate proiectate de peretele cabenei cu un retroproiector. Ne-am distrat copios cu mutrele noastre in alergare, am ras cu totii copios. Asteptati sa vedeti pozele si o sa radeti si voi. Seara am incheiat-o cu cartofi copti in jar si mai ales cu filmul UTF 2012 (Ultra Trail Fagaras).

M-am bagat la somn visand crestele fagarasene, pe care sper sa le alerg integral in iulie.

Dumincia dimineata am bagat o alergare mai scurta, pe forestier si pe poteca pana in poiana Teslei, cu coborare pe poteca turistica, cam 2 ore usoare.

La intoarcere ne astepta o surpriza, asa, ca pentru finalul taberei. Cornel si Irina ne pregatisera un traseu de orientare prin poiana in care era cabana Babarunca. S-au tras la sorti echipele si s-a dat start la 4 minute. Eu si colegul meu Eugen am fost penultimii si am plecat in tromba cu harta si fisa in mana. Nu am stiut ca poate fi asa de distractica orientarea. Am alergat prin toate colturile poienii (5-700 m lungime si 4-500 latime), verificand copacii, stalpii, gardurile, etc, cautand si notand literele de pe posturi.

Am scos al doilea timp, la 20 de secunde echipa fruntasa cu pretul defrisarii a multor urzici si maracini. Am crezut ca trebuie sa cautam prima echipa, care se apucase de cautat pe sub busteni si garduri :)))

Tabara s-a incheiat cu un bulz la ceaun si cu regretul ca un weekend superb este pe terminate.

Foarte fain (si ieftin) a fost in tabara lui Silviu, o sa revenim cu siguranta. Este un mijloc bun de a invata de cineva cu adevarat bun si de a incuraja sportivii care vor sa traiasca din alergare si sa invete si pe altii. Ne revedem in iulie sper