luni, 25 aprilie 2016

Brasov Marathon 2016 - Au si vai

Dupa doua alergari bune, trebuia sa vina si un dus rece, ca sa revin un pic cu picioarele pe pamant :)

Conteaza foarte mult saptamana dinaintea cursei, nu pentru a ingrasa porcul in ajun, cu pentru a te incarca cu energie (somn, mancare, etc), in ce fel preferati. Eu in saptamana dinainte de Brasov Marathon am dormit putin, si am reusit sa-mi tocesc nervii la munca pana vineri seara. O saptamana oribila, tocmai buna de uitat. Somn putin, si 10-12 ore zilnic la munci sau in activitati work-related.

Am ajuns in Brasov pe la 11 noaptea, asa ca am luat kitul a doua zi dimineata. Se anunta o zi buna pentru alergat, numai bine de testat noul colant 3/4 de compresie de la Decathlon (foarte ok - la un pret decent). 

Am ajuns in piata Sfatului la timp pentru kit si incalzire si am luat startul mai in fata plutonului. Startul s-a dat la ora 8 fix si ii dadeam tare pe strazile pietruite din centrul Brasovului.

Traseul ajunge repede sub Tampa si intra de pe aleea principala pe drumul celor 12 serpentine care serpuieste pana pe varful Tampei. Deja de la a doua serpetnina mi-am dat seamna ca nu e ziua mea. Ma simteam foarte obosit, si nu aveam nici 3 km, cu alti 35 de km in fata. Destul de repede am inceput sa alternez alergatul cu mersul rapid. M-am ofticat maxim pentru ca urcasem de mai multe ori Tampa in alergare impreuna cu Toro Tibi sau singur. Cu chiu cu vai am ajuns in varful Tampei in 32 de minute si da-i drumul la vale spre saua Tampei. De aici traseul prinde o poteca de viteza care coboara pe o curba de nivel in drumul forestier Valea Cetatii, in spatele Racadaului. Foarte fain segmentul, una din bucatile mele preferate.

Forestierul se transforma in poteca, si apoi prinde culmea Crucurului. Pe aici ceasul zice ca am mers binisor, mi-am mai revenit si i-am dat bataie cat am putut de bine. Foarte faina si urcarea si alergatul pe culmea Crucurului, de unde am iesit pe zidul mare de pe partia Sulinar. Putin mai sus am dat si de zapada proaspat cazuta. Totusi o diferenta mare fata de anul trecut, cand se skia pe langa noi.


Am ajuns in varful Postavaru cam in 2 ore jumate de la start, mai bine cu 20 de minute fata de anul trecut si lucrurile stateau bine. Pe creasta am dat si de Silviu Balan, care alerga si filma concurentii. Mi-a luat si mie un mic interviu, abia astept sa vad ce voce aveam (ce prostii am debitat stiu :D).

Am bifat punctul de control de pe varf si i-am dat drumul la vale. Pe drum am incurajat cat am putut concurentii care urcau pantele Postavarului, asa cum m-au incurajat si pe mine cei care coborau de pe varf. Am alergat pe Drumul Rosu pana la Cabana Postavaru, unde ma fost imbiat cu sandvich-uri, dar din pacate nu aveam timp :). Fata de anul trecut, s-a revenit la traseul initial care prindea poteca marcata care zigzaga prin padure si iesea in Poiana Ruia. Poteca era plina de noroi si zapada, motiv bun sa ma dau cu fundul de pamant, o data si bine, nicio paguba, am aterizat pe partea carnoasa :))

De la Ruia am intrat pe Sulinar si aici am simtit prima data ca glezna dreapta isi face de cap. Sulinarul este abrupt, si cand am incercat sa-i dau tare am simtit ca-mi fuge glezna. Am coborat foarte franat si lent toata partia, asa lent ca au inceput sa ma doara un pic si genunchii. Din fericire calvarul Sulinarului s-a incheiat, si am traversat via partia Bradu spre cariera, unde aveam punct de alimentare si unde incepea ultima urcare mare, inapoi in creasta Crucurului.

Aici nu am mers prea bine, cam 45 de minute si deja stiam ca obiectivul meu cel ambitios se dusese dracului. Ca si anul trecut tot aici mi-am donat magneziul unui alergator cu crampe.

Am ajuns sus si ma gandeam daca glezna va rezista la lunga coborare de pe Crucur care urmeaza. Tot cam pe aici m-am intalnit cu Liviu Man, cu care m-am tot intersecat pana la final, alergand mare parte din traseu impreuna.

Eram trei care coboram la ralanti Crucurul, alernand la conducere cam ca la bicla. Deja eram un car de nervi, glezna ma durea un pic, si incercam sa o menajez cat puteam.

Asteptam cu nerabdare punctul de incurajare si zgomot de la km 33, organizat de Geanina si Alin Tanase (Alin ne incurajase si pe cresta Tampei) si nu am fost dezamagit. I-am auzit cam un km inainte, erau vreo 20 de oameni (multi alergatori de elita), dar parca erau 100, cu talangi, vuvuzele si fluiere. Cineva m-a recunoscut de la distanta, si tot grupul a inceput sa-mi strige numele. Ma scutur de rigor mortis si incep sa alerg la deal, si bat cuba cu toti. La finalul grupului era Luiza, care ma preia in trena, mai alerg 50 m si mi se face rau. Cad si zac cateva minute, apoi Luiza ma trezeste si ma expediaza in suturi in sus pe panta. Mai erau vreo 2 familii putin mai sus care mi-au dat energia sa urc in saua Tampei.


Oameni buni, nu aveti idee cat de mult ajuta un astfel de grup de sustinere. Simti ca mori, dar renasti in zgomotele multimii, picioarele dor, dar te scuturi de oboseala si reincepi sa alergi. Daca vreti sa faceti o fapta buna, si alergati la o cursa scurta, mergeti si ii incurajati pe cei care alearga cursele lungi. 

Pe coborarea din sa m-a ajuns din urma Liviu Man, si de aici am alergat impreuna pana la final. Eram nitel socat pentru ca-mi dadeam seama ca nu o sa fac 6 ore, ci pe undeva pe la 5 jumate, deci un timp mai bun decat anul trecut.

Am trecut linia de finish in 5:34, practic de mana cu Liviu Man, cu care am convenit sa nu ne atacam pe final, ci sa trecem finishul impreuna :)

Foarte frumoasa si buna organizarea, iar acest concurs a atins o maturitate care il face sa fie foarte cautat de alergatori (sold-out cu o luna si ceva inainte). Fain kitul, un tricou extrem de reusit in mai multe variante, bandana personalizata, medalie realizata de Atelierul Protejat Rafael. Am auzit pe unii oameni plangandu-se ca nu este medalie metalica. Eu prefer o medalie de artizanat, realizat de oameni cu care soarta a fost vitrega, si pe care cei de la CPNT ii ajuta dandu-le de munca. Mie mi se pare o medalie superba in acest conditii.

Dupa concurs m-am bucurat de un masaj foarte fain la finish. M-am resimtit mai mult decat de obicei din cauza ca nu am putut sa dau drumul la picioare pe coborare. 
Acum nu-mi ramane decat sa astept Brasov Marathon 2017 si poate sa-mi iau revansa la Eco.

Ne vedem la Moeciu

Multumesc pt poze Larisa Cobianu si Robert Cadar


marți, 19 aprilie 2016

NN 10 km in Bucuresti - Scurt si rapid

Am o vaga impresie ca acest articol imi va lua mai mult timp sa-l scriu decat sa alerg cei 10 km ai NN Bucharest International 10 km :))

Eu nu alerg curse scurte, nu-mi place si nu-s deloc bun la viteza. Oare asa sa fie? Pana duminica dimineata credeam cu tarie ca asa stau lucrurile. Ce s-a schimbat duminica dimineata? Hm, poate nimic, doar ca nu mai sunt asa de sigur pe afirmatia de mai sus. Dar sa o luam cu inceputul.

Nu era in plan, nu aveam de gand sa particip (mai ales ca mi se paruse un pic cam scumpa), dar luni in saptamana cursei am fost abordat de o fata simpatica pe fb, Elena Cîrîc social media la NN, care mi-a propus sa particip ca invitat al NN. Marturisesc ca am facut vreo 2 zile pe niznaiul, dar cum oricum era un weekend de stat in Bucuresti, am acceptat invitatia amabila. Multumesc mult Elena :)

In ultimele 2-3 luni am reusit sa ajung cam de 2-3 ori pe luna la antrenamentele de pe Dinamo al lui Ben Ami. Nu e usor deloc, dar se vede progresul la tehnica de alergare, postura corpului si la viteza. Dupa 2 ore de speciale si nenumarate ture  de stadion pleci cu picioarele moi, dar meritaaaa.

O cursa scurta e mult mai usor de pregatit decat un maraton sau un ultra, asa ca singura chestie cu care mi-am batut capul a fost daca sa indraznesc sa port un sort de alergare. Problema nu era despre expunerea ciolanelor mele goale, ci daca carnea proasta de pe interiorul coapselor s-a dus suficient de mult ca sa-mi permita sa termin cursa fara sa am picioarele rosii si dureroase.

Kitul l-am ridicat sambata si trebuie sa recunosc ca este unul bogat. Tricou tehnic de la Asics, un armband pt telefon de la NN, un voucher de o zi la World Class, numar cu chip si medalie de metal turnata. Preluarea kitului a fost foarte rapida, asa ca un mare plus la organizare aici.

Duminica dimineata am ajuns foarte devreme la locul faptei, ca sa fac o incalzire foarte serioasa. M-am uns cu crema si am bagat cutiuta cu crema in buzunarul pt telefon al shortului (din noua colectia de la Decathlon, foarte fain si usor) si am iesit pe la 8 fara ceva sa fac o alergare de incalzire. Cred ca am fost printre primii care au iesit la incalzire, in spatele meu iesind la alergare sportivii africani. Am alergat 1 km singur si vreo 3 cu Mariana Nenu. In total au fost cam 4.6 km de alergare usoara, dupa care am facut si un stretching usor si eram gata de lupta.

Ca niciodata incalzirea a durat cat a durat si cursa, sau poate chiar un pic mai mult. Am profitat de multimea rarefiata de la start si m-am pozitionat in al doilea rand, imediat in spatele profesionistilor. Au fost imnul, ceva discursuri si apoi numaratoarea inversa. Mi-a fost greu sa ma decid la un timp tinta, dar mi-am propus sa alerg cat mai aproape de 40 de minute, deci un pace de 4 pe mie, + :D

3, 2, 1 start si am plecat in tromba. Pozitionarea chiar in spatele sportivilor a fost o greseala, pt ca au plecat foarte tare si m-au aspirat dupa ei. Am ajuns la Arcul de Triumf la 10 m in spatele lor si cand m-am uitat la ceas m-am ingrozit pentru ca alergasem mult prea tare, asa ca am redus viteza si am incercat sa reduc viteza la 4 pe mie. Mi-a reusit mai mult sau mai putin, dovada ca pace-ul meu a fluctuata pe toata cursa.

3:48 primul km, 4:01 al doilea si am intrat in ritmul de cursa. Traseul pleca de la Charles de Gaule la Arc, facea stanga spre piata Presei Libere si acolo intorceam pe Kiselef, treceam de Arc si mai mergam cam 1,5 km pe Kiselef, apoi faceam iar stanga imprejur spre Arc si inca o data.

Mi-am gasit un tovaras de pace, am alergat cam 5-6 km impreuna. Nu sunt obisnuit sa alerg asa repede, asa ca desi merg bine, nu ma simt asa bine pe acest distante scurte si mai ales pe asfalt. Trag cat pot pentru ca sunt dor 10 km. Ma intersectez cu prieteni de la alergare, handbal sau amici pur si simplu. Imi cer scuze ca anu am avut energie sa ii incurajez la randul meu pe toti care au strigat incurajari. Tare bine mi-au prins, sunt tot un fel de combustibil din care niciodata nu avem destul. La fel si sa o vad pe Luiza de fiecare data cand am trecut pe langa Arcul de Triumf.  Mi-am tras multa energie si m-a ajutat sa rezist.

Poate va inchipuiti ca 40 de minute trec repede. Mie mi s-a parut o mica eternitate, cu multe gafaieli si o fatza de speriat copii. Este limpede ca nu sunt obisnuit cu asa ceva, pentru ca la munte este cu totul alta mancare de peste ;)

Am avut un gel, pe care planuiam sa il dau pe gat pe la jumate. A fost o greseala, abia am reusit sa-l deschid, si am pierdut timp si grupul in care alergam. De aici am fost singur pana la final, in lupta cu propriile slabiciuni. Am avut mai intai un moment de slabiciune pe urmatorul km, cand am incetinit un pic, dar din fericire am trecut iar pe langa Luiza si imediat au trecut in sensul opus si colegii de echipa de la handbal. Am scuturat slabiciuna si am dat drumul al motoare iar (in traducere am inceput sa horcai :D). Am depasit 3 concurenti si m-am simtit in putere. km 9, si mai avem doar un km.

Am trecut ultima data pe langa Luiza (si ce poza frumoasa am primit, ma rog, mecla mea doar frumoasa nu este). Aici unul dintre voluntari a vrut sa ma trimita sa mai fac o tura :)), noroc cu un altul mai experimentat care si-a dat seama ca sunt pe final. La propriu si la figurat.

Am reusit sa accelerez un pic, dar in fata mea nu aveam pe nimeni. De pe partea cu parcul, cu 200 m inainte de start Marius Ionescu ma striga pe nume si-mi spune ceva ce am auzit dar nu am inteles decat cand era prea tarziu. Creierul meu nu era oxigenat, asa ca nu am inteles unul din baietii pe care ii depasisem pe Kiselef venea tare din urma. Mai aveam resurse, dar nu am avut timp sa reactionez pt ca linia de finish a venit imediat ce am fost depasit. Mai aveam benzina, si daca l-as fi vazut as fi accelerat avand catalizator in motivatia aceasta. Am inteles dupa ca au strigat mai multi dupa mine (va multumesc), dar eu eram in lumea mea si nu am auzit.

Am terminat in 40 min si 36 min (timp net 40:34), pe locul 31 la open din 388 finisheri, si pe locul 2 la categoria de varsta 35-39, in fata mea fiind marocanul de pe locul 3 la open. Este drept ca am avut noroc ca au fost multe curse in weekend, pentru ca in mod normal nu era de nasul meu o atare clasare.

Dupa momentul de euforie cand am vazut clasamentul online de pe site (in timp real - felicitari), am observat ca eram la o categorie de varsta eronata 45-49. Mare dezamagire, dar m-am gandit ca e bine sa ma duc repede la masa de cronometrare, ca poate se premiaza si categoriile de varsta si m-as umple de rusine sa ma cheme la 45-49. Lumea nu ma crede ca am peste 30 depai 45-49 :))).

M-am dus la masa si am semnalat problema. Baiatul de la cronometrare a fost foarte amabil si a rectificat in sistem si mi-a zis sa stau linistit ca la 35-39 sunt tot pe locul 2 :))

 Cred ca apoi nu s-a mai inteles nimeni cu mine, eram aproape euforic si cu gura la urechi. Am fost un pic dezamagit pentru ca nu s-au mai premiat categoriile de varsta, dar doar un pic. Nu cred ca voi uita ziua asta prea curand.

Ziua perfecta a continuat cu un brunch cu prietenii de la handbal si apoi cu o mica alergare prin Banesa cand am testat noii La Sportiva Bushido. Dragoste la prima vedere, de abia astept sa-i alerg la Brasov Marathon.

Ca o concluzie mi-a placut la NN Bucharest International 10 k, o cursa bine organizata, cu un traseu rapid si interesant, un concurs care va creste mult in urmatorii ani.

Ne vedem si la anul :)


PS am avut dreptate, mi-a luat mai mult :))))

vineri, 15 aprilie 2016

Ce facem inaintea unei curse - Do's and Don'ts

Acest articol se adreseaza mai ales alergatorilor aflati la inceput, si care s-au inscris la prima sau la primele lor curse. Majoritatea celor experimentati stiu sau ar trebui sa stie aceste lucruri. Asa o fi?

OK, v-ati inscris la o cursa. Conteaza mai putin daca e un cros in parcul Tineretului, Cursa de 10 km a Constantinei Dita Tomescu sau Semimaratonul Petrom. Este un concurs, v-ati inscris, ati platit o taxa, v-ati antrenat sau nu, si a venit in sfarsit ziua concursului. Ce facem mai intai? Aveti mai jos cateva sfaturi din experienta mea limitata. Poate nu sunt cele mai bune, dar cateva ar trebui sa va ajute un pic:

- ne trezim cu minim 3 ore inainte (nu uitati sa dormiti bine si mult), luam un mic dejun consistent, fara excese culinare. Nu o sa va dau sfaturi de nutritie, dar puteti gasi pe net o multime de recomandari de la oameni mult mai priceputi decat mine. Important e sa nu faceti tocmai in dimineata asta experimente culinare. Pentru mine momentul esential nu este micul dejun, ci mersul la toaleta dupa. Cam asta e primul semn daca voi avea o cursa reusita sau nu. Dupa ce pap iau un Imodium, pentru ca relatia mea cu gelurie pe baza de cofeina sta sub zodia lui: its complicated ;)

- aveti grija sa ajungeti la locul de start cu minim o ora inainte, ca sa aveti timp sa va schimbati, sa depozitati hainele de strada/bagajul (poate fi coada), sa socializati cu prietenii si cunoscutii, sa mergeti la baie pentru ultima data (foaaarte important) si cel mai important, sa va incalziti bine;

- intotdeauna incepeti incalzirea cu o alergare usoara. Marea majoritate a antrenorilor nu recomanda stretchingul inainte de o alergare usoara. Daca va intindeti bine si muschii, tendoanele si ligamentele nu sunt incalzite si riscati sa va accidentati. O alergare usoara de 10 minute va incalzeste bine si apoi puteti sa faceti si stretching;

- intrati in zona de start din vreme, si daca aveti zona de start alocata, respectati zona de start unde ati fost alocati. Zonele de start se fac in functie de viteza cu care alergati (de cele mai multe ori in baza declaratiei voastre si/sau de rezultatele voastre anterioare)

- in cazul in care nu exista zone de start alocate si nu sunteti deja un alergator rapid, NU va pozitionati in fata, in primul rand. In primele randuri sunt alergatori rapizi si foarte rapizi, care vor pleca in tromba. Nu e o experienta placuta sa plece toata lumea de langa tine tare (iar daca esti o fata mica de statura exista riscul sa-ti iei coate in cap), ii incurci si pe ei si se pot intampla accidente. Poti lua startul foarte bine si mai din spatele plutonului, mai ales daca nu ai in obiectiv un personal best. Eu am vazut de multi ori, ultima data la Sinaia, in primele 3 randuri alergatori care ar fi trebuit sa fie mult mai in spate, si care au plecat mult mai lent decat oamenii de langa ei. Mereu trebuie sa faci slalom printre ei si nu cred ca e placut nici pentru alergatorii mai lenti.

- daca cursa are mai multe segmente care se repeta (ture) si sunteti ajunsi din urma de alergatori rapizi, faceti-le loc si lasati-i sa alerge. Imi aduc aminte anul trecut la Petrom, eram pace-maker la 2 ore si aveam un grup numeros, si i-am ajuns din urma pe alergatorii mai lenti de la 10 km. A fost destul de neplacut sa facem slalom printre grupurile care blocau toata strada si sa pastram ritmul si grupul. Am pierdut acolo cam jumatate din grup, oameni care si-au ratat obiectivul. Alergatorii sunt fair-play si e frumos sa va ganditi si la cei de langa voi. Asta inseamna cateodata si sa te dai la o parte si sa faci loc unora mai rapizi.

- studiati bine traseul si fiti pregatiti pentru zonele mai dificile, urcari, coborari, scari, coturi, curbe stranse, etc

Iar ultimul sfat este sa va bucurati intotdeauna de alergare. Alergarea e o placere, o placere cu bataturi, vanatai, sudoare si cateodata un pic de sange, dar mereu o placere.

Ne vedem duminica sa batatorim un pic asfaltul ;)

luni, 11 aprilie 2016

Knock-out la Sinaia - o altfel de cursa

Initial nu am avut in plan sa ajung la Sinaia. Incerc sa tin sub controlul numarul curselor alergate, iar un astfel de format nu prea e pe gustul meu. Totusi, aveam drum prin Sinaia spre Brasov, iar Luiza vroia sa faca poza la concurs, asa ca am profitat de bunavointa organizatorilor si m-am inscris la fata locului.

Cursa are un format in premiera in Romania. Se pleaca ca la o cursa obisnuita, cu un traseul de 11 km cu 400 m diferenta de nivel, doar primii 32 la fete si la baieti se califica in sferturi, unde vor alerga in 4 serii de cate 8, primii 4 mergand mai departe in semifinale, si similar, cate 4 din fiecare semifinala se califica in finala. Traseele sunt diferite si progresiv mai mici, scazand de fiecare data aproape cu jumatate. Spectacolul a fost garantat, finala fiind castigata de Gheorghita Vitalie la fotofinish.

Traseele, creatiile lui Radu Milea, sunt o succesiune de strazi, alei, poteci si scari prin si pe langa Sinaia. Nu te lasa deloc sa respiri, cu priveliste frumoasa si destul de tehnice. Se trece prin curtea Pelesului, se alearga pe DN1, fara sa te deranjeze masinile.

Organizarea impecabila, marca Sport La Orice Varsta. O desfasurare de forte foarte mare, cu o logistica impresionanta si o grija mare la detalii. Trasee impecabil marcate, puncte de hidratare bogate (cine a avut timp de ele), voluntari competenti, autoritati locale care au inchis traficul auto prin centrul Sinaiei (felicitari), o zona de odihna cu fotolii-saci pe care te puteai odihni dupa, un expo neobisnuit de bogat in oferte si un concurs foarte interesant.

Cat despre cursa mea, nu sunt foarte multe de spus. Am alergat iar cu Toro Tibi, iar cu obiectivul sa ma tin dupa el. Deja-vu :). Am reusit si o mica recunoastere a traseului la incalzire, ocazia cu care am descoperit ca in primul km traseu se gatuie cu ocazia unor scari in unghi drept, loc unde trebuia sa ajungem in fata ca sa nu ne blocam. Ceasul meu imi face surpriza si nu porneste.

Plecam cam din primele randuri, dar Tibi e putin mai in fata, culoare se inchid si se deschis, si sprintez cat pot sa-l ajung din urma. La un moment dat nu-mi vine sa cred cine este chiar in fata mea pe prima urcare din oras, intre mine si Tibi. Chiar Vitalie Gheorghita, viitorul castigator. Ma uit mai atent si vad ca grupul fruntas e la vreo 10 m in fata, iar panga mine se afla si Palici, si Zinca. Nu devenisem eu peste noapte racheta, oamenii se menajau pentru etapele viitoare. Alt lucru frapant este ca nu era nici o fata prin jur, de zici ca era o competitie exclusiv masculina. Existau destule fete bune, foar ca ele au mers aproape la pas, sigure ca nu au cum sa piarda calificarea in sferturi. Aici este poate singura scapare a organziatorilor.

Am ajuns la scarile buclucase in al doilea grup, si le-am coborat in viteza. De aici incepem sa urcam niste alei prin padure care ne-au scos in curtea Pelesului, si cam de aici favoritii au inceput sa apese usor pe acceleratie, asa ca usor-usor i-am pierdut din vedere. Oricum, ceva absolut deosebit sa alergi cot la cot cu astfel de oameni in concurs. In mod normal ii vedeam la start si pe podium.

Traseul urca, coboara si apoi urca iar sustinut, ca sa iasa la soseaua de cota 1400, unde credeam ca am cam scapat de urcari. Gresit, iar urcam prin padure, apoi coboram in mare viteza pe partia de bob (foarte buna ideea), ajungem iar la sosea, iar urcam si o dam la vale. Pe urcari il ajung din urma pe Tibi, si apoi ma distanteza pe coborari. La un moment dat am crezut ca l-am pierdut pe o urcare, dar nu era departe in spatele meu. Dupa partia de bob si inca o urcare, urmeaza o coborare mai lung prin Sinaia, dar cine a crezut ca am scapat de urcari a fost extrem de dezamagit. Traseul tot urca si coboara, mai ales pe scari, scari de tot felul.

Au fost scari in viteza, scari lente, scari abrupte si scari de picai in kur, scari pe care le coborai in mare viteza, si fotografi sadici care au profitat de suferinta noastra :)))

Cireasa de pe tort a fost bucata de DN1, fix prin centrul statiunii, cu traficul oprit. Am iesit aproape de hotelul International, si am cotit-o la stanga spre zoan de Sosire, unde muzica se auzea tare. Multa lume a crezut ca mai avem juma de km si gata. Nu se vede finisul din cauza giratoriului de dinainte, dar surpriza mare a fost inca o urcare si o coborare plus inca o portie de scari :))). Cine a lansat sprintul final aici si-a luat o mare tzeapa.

Cam pe aici dau si de Silvia Mila, care ne tragea in poza mutrele schimonosite

Pe coborare cand ma aveam cam 600 de m, am auzit pe cineva cum vine tare in spatele meu, si cu ultimul efort ma agat de acel alergator. Reusesc sa accelerez, schimbam cateva vorbe, iar apoi simt cum sunt strabatut de un val de energie si reusesc sa ma desprind. Accelerez furibund si gasesc la 20 m in fata un alergator care mai avea si el ca 300 m pana la final. Il prind? Trag foarte tare si il depasesc cam cu 50 m inainte de final.

Am terminat in 57 minute, pe locul 55, chiar in spatele lui Tibi care a ajuns cu 40 de secunde in fata mea. M-am simtit foarte bine, si o sa mai particip la astfel de curse. Mi-a parut rau ca nu am putut sa raman la celelalte faze, dar aveam un eveniment in familia, acel care ma ducea de la Bucursti la Brasov.


O singura sugestie as avea. Prima fata a venit pe locul 70, pentru ca alergatoarele buna au fost absolut sigure ca nu pot pierde calificarea in sferturi. Un numar mai redus de locuri, ar face concurenta mai acerba si spectacolul garantat. Sau, puneti ca la ciclism o marja de 5-10% din timpul primului sosit. La 50 min ar fi insemnat 5 min, ceea ce nu le-ar fi lasat pe Iuliana, Geanina, Mariana & co sa sa se relaxeze in prima cursa, asa cum au facut-o :)

Felicitari organizatorilor, si felicitari si primariei Sinaia. Nu credeam ca o sa vad DN1 inchis pe o bucata pentru jumatate de zi. Sper sa vad un astfel de concurs si la Brasov, oras care dispune de multe trepte si pante.

marți, 5 aprilie 2016

Semimaraton Brasov 2016 - Culegem roadele iernii

Semimaratonul Brasov va fi mereu pentru mine cursa care pleaca de langa casa, cam la 100 m de piata Unirii fiind casa parinteasca. Ca atare e o cursa speciala pentru mine, si va fi mereu. E misto sa dormi pana tarziu, sa-ti faca mama micul dejun si apoi sa mergi relaxat la incazire si socializarea dinaintea cursei.

A fost a 4-a mea participare si prima la care am reusit sa scap de frustrarile din ultimii 4 ani. Cursa este rapida, cu o urcare mare, dar integral alergabila pe drum forestier, urmata de o coborare rapida cu unele mici urcari. Practic doar panta cea scurta si abrupta de la final nu e alergabila.

Anul acesta am alergat destul de mult in perioada de iarna, si am inceput sa culeg roadele, spre marea mea satisfactie. Am alergat vreo 650 km anul acesta, marea majoritate in alergari de volum, dar am facut si cateva antrenamente mai dure, la Ben Ami.

Anul trecut nu am reusit sa cobor sub 2 h si din cauz suprafetei acoperite cu zapada si noroi. Anul acesta nu a mai plouat in ultimele 8-9 zile la Brasov, era si destul de cald, asa ca aveam sa ne bucuram de conditii ideale de alergare. In plus, planul era sa ma tin de iepurele meu, Toro Tibi, cu care am alergat ceva km in ultimele luni. In mod evident nu m-am gandit ca ma voi putea tine pana la final, dar cat de mult se putea.

Am ajuns de joi la Brasov, asa ca am fost de vineri sa-mi iau kitul, si sa pun la punct cu Tibi tactica de concurs. Sambata urma sa ma concentrez doar pe cursa.

Imi place ideea cu startul de la ora 12, poti sa dormi pana tarziu, sa mananci fara graba, sa stai la taclale cu prietenii si cunoscutii, si sa faci si o incalzire ca lumea.

De data asta aveam in plan sa plecam din fata si sa plecam tare, asa incat sa ajungem sus cat mai in fata si sa evitam problemele de trafic.

Am fost initial in randul 3, dar dupa ce s-a mutat poarta am ajuns cam in al cincilea rand, asa ca a trebuit sa inotam cateva sute de metrii. Se pleaca tare, alergam cam cu 4 pe mie (4:24 primul km, in urcare). Depasesc oameni care de obicei terminau mult in fata mea. Tibi trage tare si eu ma tin bine de el. Al doilea km e cu urcare mai mare (47 m, fata de 27 in primul km), tot pe asfalt, si deja ultimele case trec pe langa noi. Coloana s-a rarefiat, am depasit foarte multi alergatori si terminam km in 4:47. Al treilea km e deja pe macadam, la Cheile lui Solomon si incetinim un pic, doar un pic ;)

Dupa a patra borna am ajuns la punctul de hidratare si mi-am dat seama ca Tibi poate si mai tare, mai ales ca avea si el un pacer pe bicla. Speram ca dupa ce panta devine mai dulce sa pot sa ma tin mai bine de el, dar era clar ca il tin in urma.

Cum incepea sa se indeparteze, ne luam ramas bun, imi recuperez un gel dat in pastrare si ne uram reciproc bafta. El accelereaza, eu continui intr-un ritm care imi era comod.

Raman uimit cand ma depaseste Andrei Tale, as fi crezut ca e mult mai in fata, dar omul alergat foarte relaxat. Cred ca am ajuns sus cam pe locul 50-60, dupa 45 de minute in care m-am simtit excelent pe urcare. As fi putut sa ajung cu cateva minute mai repede, dar ar fi ramas mai putine resurse pentru coborare.

Pe coborare am fost depasit de multi alergatori, semn ca inca mai este muuult de lucru. Am plecat destul de bine, si pe portiunile mai tehnice, unde am dat o tranta memorabila acum 2 ani, am mers binisor. Aici traseul are un mix de urcari si coborari, pe creasta care face legatura cu poiana lui Stehil, aproximativ km 12. De aici se coboara in viteza mare spre saua Tampei, unde am ajuns in 1:15 (km 14). Viteza a crescut iar, am vreo 3 km in jur de 4:30.

Portiunea de coborare abrupta si dura spre Racadau nu a fost asa de rea ca in anii precedenti, semn ca abdomenul incepe sa fie mai antrenat. Portiunea care inconjoara Tampa imi place foarte mult, e genul de urcare usoara si extrem de alergabila care imi convine. Peisajul este de poveste, cu orasul care defileaza sub noi. Trebuie doar sa fii atent pentru ca sunt pietre incastrate in pamant, si poti sa te intinzi nitel pe jos.

Ocolim Tampa si ne pregatim pentru ultima urcare, una scurta, dar foarte abrupta. De data asta alerg pana sub ea si o abordez in forta. Doar cateva sute de metri printre gradini si ajungem la Troita, unde ne intampina voluntari cu muzica si voie buna.


De aici sunt sub un km pe pavelele din Schei, ii dam cat putem la vale. M-au mai depasit in ultimul km 2-3 alergatori, dar nu am ce-i face, doar sa muncesc mai mult.

Trec linia de sosire in 1:45:41, locul 81 la open din aproximativ 800 de alergatori care au terminat cursa, si ma aleg si cu spaca rezervata pentru primii 100. O cursa buna, se vede progresul la fiecare cursa si astept cu nerabdare Brasov Marathon si Ecomaratonul.


Cateva cuvinte despre organizare:
- bun marcajul,
- organizare excelenta la zona de start/sosire,
- mese de hidratare foarte ok, trafic oprit, cronometrare cu chip,
- taxa mica pentru cei care se inscriu din vreme
- pizza si bere lamaie la final, excelent

Astea au fost bilele albe, nu mi-au placut:
- medalia (mergea una din metal cu un design frumos)
- tricoul (alb si cam insipid)
- ma asteptam la mai multi participanti, concurenta cu asfaltul din Bucuresti de a doua zi ar trebui sa va motiveze dragi organizatori

Per total o zi foarte reusita, care la mine s-a incheiat in pregatirile pentru duminica, adica facut cumparaturi si facut sandwichuri pana la 1 noaptea. Revin cu un articol



vineri, 1 aprilie 2016

Operatiunea Mia's Children

Acesta nu este un articol despre alergare, deci daca va asteptati sa gasiti descrieri de curse, chinuiala placuta, sudoare, munte, padure, poze frumoase, etc va pierdeti timpul si puteti sa inchideti articolul.
Daca vreti sa cititi despre cursa unor copii fara prea multe sanse, cursa de a deveni Oameni, si de a urma exemplul unor oameni care au reusit in viata, sunteti la locul potrivit.

Acest articol este desprea ceea ce fac alergatorii atunci cand nu alearga, despre continuarea povestii frumoase de la Sky Run 24 h.

Experienta de la Sky ne-a legat pe noi cei care am alergat pentru MaiMultVerde intr-o relatie de prietenie si cameraderie care s-a soldat cu multe iesiri la munte, bere, etc. Tot la Sky Run am ramas impresionat de povestea si de copii de la Mia's Children. Probabil cunoasteti povestea, doamna Mia este o femeie extraordinara care creste aproape singura cam 40 de copii pe care i-a cules de prin casele de copii. Initial era singura, acum s-a mobilizat multa lume in ajutorul ei. Cautati pe net povestea ei, este absolut impresionanta. Am alergat cu unii din copii pe scarile de la Sky Tower, le-am admirat exuberanta, optimismul si pofta de viata regasita, ceva special la copii din familii dezbinate, copii care si-au gasit o noua familie langa doamna Mia. Am ramas impresionat ca nu au vrut sa plece de langa noi, si a fost nevoie sa li se improvizeze un loc de dormit. Au dormit cateva ore, si apoi au fost iar langa noi.

De atunci mi-am dorit sa fac ceva, oricat de mic pentru ei, si se pare ca nu am fost singurul, pentru ca atunci cand Victor Zamfir (MaiMultVerde) ne-a propus o actiune in sprijinul lor, toti am sarit ca unul.

Actiunea respectiva va fi duminica, 3 aprilie, cand vom merge cu un grup de copii si adulti de la Mia's Children la Snagov, vom desena, vom canta, vom face tot felul de jocuri si activitati in padure, dupa urmatorul program:

- ii luam cu autocarul pe copii de la sediul lor din Chiajna si ii ducem la sediul fundatiei Snagov. Pe drum copii vor canta si noi ne vom stradui sa nu ne facem de ras (prea tare). ne bazem pe cateva talente certe, si o armata de afoni :D;
- la Snagov copii vor desena, vor avea diverse activitati artistice si li se va face turul locului (muzeu, lac, etc)
- apoi vom avea un picnic, cu meniuri pentru cei mari si cei mici, care vor fi cam la fel :))
- dupa masa vom pleca la Arta Park, unde copii vor avea un program interesant care include caluti, un traseu prin padure, lectii despre biodiversitate, povestea noastra ca alergatori (Liviu si Mariana si cu mine), vom face jocuri de orientare si ii vom pune sa-si construiasca un adapost, vor avea si mici premii, si multe altele
- vom incheia tot la fundatie, unde le vom da o gustare si ii vom duce inapoi la Chiajna

Cateva mentiuni, oameni fara de care nu se putea organiza aceasta actiune:

  • - Victor, omul care face totul, s-a ocupat de coordonare, de organizare, a alergat in stanga si in dreapta si a facut rost de tot si toate;
  • - Luiza a strans peste jumate din suma de bani necesara, a aranjat cu cateringul, a facut colecta de haine si bani, va facut cumparaturi si va face sandwich-uri, iar duminca poze. Mica, mica, dar harnica;
  • - Clara s-a ocupat de cele pentru desen si atelierele pentru cei mai mici;
  • - Adriana, Andreea, Irina si Mihai s-au ocupat de tricouri (crearea imprimeu, cumparare si imprimare) si au fost impreuna cu Victor la Snagov sa pregateasca terenul;
  • - restul echipei s-a implicat in diverse activitati si au pus la punct detaliile, au facut colecta de jocuri si carti, au facut rost de diverse, iar fiecare are sarcini clar stabilite pentru duminica. Eu sunt responsabil cu glumele mai mult sau mai putin proaste (Liviu poate sa confirme);
  • - Mihai si Luiza sunt fotografii echipei;
  • - Multumiri speciale lui Tudor care a decis sa-si sarbatoreasca ziua de nastere intr-un mod special si a facut o donatie substantiala pentru aceasta actiune. In afara lui Tudor, merita mentionat si gestul Elenei Balmus, care a donat o bicicleta!
  • Multumiri si Top Voyage, care ne pune la dispozitie mijloacele de transport;
  • Lui Constantin Turmac, presedintele Fundatiei Snagov ii multumim pentru gazduire si ajutor (are un rol de frunte duminica)
Acest articol este doar un preview, luni va spunem exact cum a fost si va aratam si cateva poze

sa ne tineti pumnii, eu cel putin am emotii mai mari ca la orice cursa :))