duminică, 7 noiembrie 2010

Turul padurilor - 7 noiembrie 2011

In sfarsit am reusit sa ajung si eu la una din turele de bicla din weekend, la care ma tot invita Helmut. Desi a existat tentatia de a ajunge la munte in duminica asta, care se anunta superba, m-am tinut tare, asa ca la 8 jumate ieseam din casa si o luam spre intrarea in parcul Plumbuita, unde era locul de intalnire.
Vremea superba, dar era inca frig, asa ca dardai pana la prima urcare unde trag nitel mai tare sa ma incalzesc. Fac cam juma de ora din Berceni pana la intersectia Colentina-D-na Ghica, si ajung la timp, unde sunt deja vreo 20 de oameni. Dintr toti il cunosc doar pe Helmut, dar nu-i stres :)

miercuri, 20 octombrie 2010

Primul meu maraton

O sa o iau cu inceputul. Nu obisnuiam sa alerg pe distante lungi pana acum vreo 3 luni, si alergam mai regulat doar inainte de expeditii. In luna iulie am inceput sa alerg cu 2 colegi de echipa de la handbal, cand a inceput pauza de vara dupa terminarea Campionatului Municipal.
La cateva saptamani am vazut articolul lui Marian Chiriac din Hotnews, proiectul Think Outside the Box " primul Maraton" si am hotarat sa incep si eu. Din nefericire am venit prea tarziu ca sa mai intru efectiv in proiect (erau deja destui oameni), dar incurajat de Marian am hotarat sa ma pregatesc cat pot eu de bine si sa particip.

marți, 12 octombrie 2010

Alerg la Maratonul Bucuresti

Desi nu m-am mai antrenat foarte bine in ultimele 2 luni din cauza unghiei m-am hotarat sa ma inscriu totusi la Maratonul Bucuresti http://www.bucharestcitymarathon.com.
O sa incerc sa termin cei 42,18 km cam in 5 ore oricum, in 2 sau 4 picioare, dupa posibilitati.
Cine vrea sa ma sustina moral (si o sa am mare nevoie de sustinere)este invitat duminica incepand cu ora 9:30 pe circuitul din jurul Casei Poporului, Splai si Calea Victoriei. Sunt 4 ture de circuit, fiecare de 10 km si un pic. Va astept, mai ales ca este primul meu maraton :)

miercuri, 22 septembrie 2010

Cu MTB-ul in Piatra Craiului - 19 septembrie 2010

Daca tot nu pot sa merg sau sa catar din cauza unghiei buclucase m-am gandit sa ma dau macar cu bicla, asa ca am pus la cale cu Malina o tura cu bicla in Piatra Craiului. Pana la urma am ramas doar noi doi, asa ca am decis sa mergem chiar si asa la o tura mai scurta decat cea initiala d e 2 zile in jurul Pietrii Craiului.
Pana la urma ne decidem sa urcam prin Prapastii pana La Table si de acolo se urcam la unul din satele paralele cu cresta.
Plecare o stabilim la 6, dar evident ca nu resuim sa plecam din diverse motive, care tin mai ales de somn si ergonomia masinii, un Fiat Punto, in care am bagat 2 bicle cu rotile scoase.
Pe drum mi-e cam somn, dupa doar 2 ore jumate de somn, dar ajungem pe la 10 si ceva la Gura Raului, la intrarea in prapastii dinspre Zarnesti. Dupa ce ne chinuim un pic sa montam biclele pe la 11 o luam in sus prin prapastii.

miercuri, 8 septembrie 2010

Pauza lunga

Am fost cam lenes vara asta la scris si daca va intrebati ce am mai facut este simplu. Am apucat sa mai bag 2 ture faine, una prin muntii Rarau si una pe cresta Balaurului in Bucegi, si urma sa merg la Carpathian Adventure si  pe Matterhorn. N-am mai apucat din cauza unei unghii de la degetul mare al piciorului stang, aceasi care mi-a mai cazut de 2 ori. prima jena am simtit-o la coborarea din Rarau, ca in Bucegi la coborarea pe Cerb sa simt dureri mari la piciorul stang.
Apoi am avut turneu la handbal si daca pana atunci doar jumatate de unghie era neagra, la Cluj la turneu toata unghia s-a innegrit. Din cauza asta n-am mai fost nicaieri si acum o astept sa-mi cada.
Ghinion de nesansa :(

marți, 6 iulie 2010

MTB prin m-tii Cindrel si pe Transfagaresean 3-4 iulie 2010

Ileana, duhul din lampa marocana, m-a corupt la alta tura cu bicla. Initial trebuia sa plec altundeva, dar diverse probleme cu munca m-au facut sa renunt la o tura pedestra. Din fericire probleme au putut fi rezolvate la timp, asa ca m-am alaturat unei echipe foarte simpatice pentru o tura prin m-tii Cindrel. Ce m-a atras la traseu a fost faptul ca urma sa cobor o mare parte din traseul in urcare de la Carpathian Adventure 2009, o coborare de vreo 50 si ceva de km cu diferenta de nivel mare.
Planul a fost urmatorul: plecat sambata dimineata devreme, mers cu duba si o masina mica la Cisnadioara, campat acolo si mers cu o masina la Paltinis. De acolo coboram in valea Sadului, urmand sa ajungem si pe la barajul mare de la Gatul Berbecului si apoi sa coboram pana la Sadu, iar de acolo sa urcam la Cisnadioara. Cam 80 de km in total. Duminica urma sa hotaram pe parcurs.

miercuri, 30 iunie 2010

Cu MTB-ul prin Bulgaria -26 iunie 2010

Initial in plan a fost o traversare Busteni - Cheia peste munte, dar ploile si vremea rea ne-au facut sa ne modificam ruta. Cum aveam chef sa dam la pedale si in Romania isi facea de cap musonul, am decis sa facem o tura in Bulgaria, unde vremea se anunta mai bune.

Trebuia sa fim 3, dar pana la urma am plecat 2, eu si Vladone, cu masina, si biclele inghesuite inauntru. La Ruse am avut prima aventura, in sensul ca n-am gasit pe nimeni la vignete, asa ca am decis sa folosim banii mai bine pt ceva bere :).

miercuri, 16 iunie 2010

Seaca dintre Clai - Bucegi, 5 iunie 2010

Vroiam o tura de o zi ( a doua era pt ceva catarat), asa ca am decis sa pornim sambata dimineata si sa facem o vale nemarcata din Bucegi. Am ezitat intre Comori si Seaca dintre Clai. Pe ultima o mai facusem vara si am decis sa o urcam din nou, pt ca stiam ca e mai usoara decat Comorile, si noi nu era prea in forma.
Echipa era de 2 insi, eu si Dragos, iar plecarea a avut loc la 12 de la telecabina din Busteni. Cam tarziu, dar e iunie si ziua e lunga.
Tura a inceput printre turistii care mergeau spre Urlatoarea, pe potca numita popular Schiel, drumul spre platou si cabana Piatra Arsa. Dupa vreo 10 minute de mers dam peste valea pe care doream sa o urcam. La inceput drumul merge pe marginea albiei secate, dar destul de repede marginile albiei devin tot mai abrupte si trebuie abordata direct, pe fundul vaii.

vineri, 23 aprilie 2010

Turism 1

Cu ascensiunea Angour-ului am terminat cu partea montana a turei noastre. Mai aveam 4 zile pana pleca avionul spre Bucuresti, din care vom folosi 3 sa ne plimbam de colo-colo prin Maroc si 1 ca sa ne intoarcem.
Zis si facut, marti dimineata ne-am urcat toti 5 in masina, urmand sa plecam spre sud. Sam mergea cu noi o bucata de drum, urmand sa-l lasm intr-un oras de pe parcurs, de unde va lua un grand taxi spre Marakkesh.
De data asta am avut norocul sa vedem tot drumul care acum 2 zile fusese in ceata, un peisaj superb cu o vegetatie care noua ni s-a parut ciudatica, combinatie de padure tanara cu tufaris mediteranean si cu piatra rosie.
Incet-incet iesim din munti si gasim o sosea care face legatura intre drumul care coboara de la Oikaimden si duce la Marakkesh si soseaua Marakkesh – Oazarzate, prima tinta a calatoriei noastre. Alegem acea sosea de legatura ca sa scurtam cu vreo 100 de km drumul. Dupa vreo 10 km opresc masina socat in fata unui rau care traversa pur si simplu soseua. Acel rau este unul din oued-urile care au apa doar pe timpul ploilor sau cand se topeste zapada, iar marocanii n-au considerat necesar sa construiasca poduri peste ele. Au facut doar un fel de adancituri asfaltate, pe toata latimea cursului efemer de apa, pe unde apa poate sa treaca, fara parapeti si alte protectii pe care le putem vedea in Europa.
Sam ne-a asigurat ca putem trece incet-incet, asa ca accelerez usor cu apa rosie trecand binisor de jumatatea rotii. Suntem in siguranta pe malul celalalt si in curand ajungem la oraselul unde il lasam pe Sam.
Aici am luat si cea mai ieftina masa din Maroc, cu un pui la rotisor, salata la discretie, paine calda, un fel de aperitiv si apa plata vreo 2-3 Euro de caciula. We love Marrocco!
Dupa ce ne-am luat ramas bun de la Sam, care a trebuit sa se intoarca la civilizatie si la afaceri, am intors masina spre sud si ne-am pus pe drum. In fata noastra stateau Haut Atlas si pasul Tzin-Tiska, unde drumul urca pana la 2600m, printre culmi inzapezite si cascade care siroiesc pe muntele arid si rosu. Frumos si spectaculos.
Oprim in punctual cel mai inalt pentru poze si o gura de aer (Duhului i-a fost cam rau). De acolo o luam repede la vale, in Marocul de Sud, spre Sahara si nisipuri. Un pic prea repede pentru politia marocana care il prinde pe Luci depasind un tembel care pusese o frana brutala in fata noastra tocmai cand depasea pe linia continua. Din fericire Marocul tine la turistii sai, asa ca scapam cu o admonestare verbala si atat.
Seara ne prinde in Oazarzate, cel mai mare oras din sudul Marocului, faimos pentru megastudiourile sale cinematografice, unde se toarna mai toate filmele a caror actiune se petrece in desert, de exemplu Mumia si toate continuarile.
De aici ne oprim inaintarea spre sud si viram spre est, hotarand sa tragem tare pana in cheile Dades, de care ne mai desparteau aproape 200 de km. Cum iesim din oras ne oprim intr-o coloana de masini oprite in fata unui pod avariat de ape. Un alt ued ne facuse pocinogul!
Apa a sapat in malul neprotejat de la baza pilonului si o bucata de pod, de fapt o gaura lata de 2m si lunga cat o banda de circulatie, s-a dus pe apa sambetei, varianta marocana. Am stat acolo vreo 2 ore, timp in care drumarii marocani au umplut cu bolovani si pamant gaura, asa incat am putut sa trecem. De acolo pana in Dades drumul a fost gol, ajungand in apropierea cheilor unde am pus si cortul.

joi, 8 aprilie 2010

Angour - partea a doua

De aici am fost nevoiti sa scoatem coarda in 2 locuri. Prima data cand in loc sa o luam pe sus am ocolit prin stanga crestei si am facut un fel de rapel dirijat de Luci, iar eu si Ileana am facut un traverseu descedent asigurat.

vineri, 2 aprilie 2010

Angour - prima parte

N-am mai scris nimic timp de 2 saptamani pentru ca am zacut la pat cu piciorul in ghips, de la o entorsa la handbal si mi-a fost cam greu sa scriu stand cu piciorul in sus. Nici acum nu pot sta mult pe scaun, dar o sa incerc sa scriu cat de mult pot.

Duminica dimineata am batut palma pentru masina pe care vroiam sa o inchiriam. Am gasit-o prin combinatorul hotelului (fiecare hotel are un tip care se ocupa de toate, de la cazari, negociere pret, pana la toate nevoile extra-hoteliere ale clientilor).

joi, 18 martie 2010

La vale

In noaptea asta am dormit prost, m-au trezit mereu rafalele de vant care veneau la intervale neregulate peste noi. Cortul meu din fericire este facut pentru asa ceva, dar tot aveam oaresce emotii. La un moment dat imi dau seama ca spatiul de deasupra capului este mai mic decat trebuia, dimineata am vazut ca vantul a reusit sa rasuceasca unul din cele 2 bete ale cortului. Tinta de sambata, Oanoukrim, parea din ce in ce mai departe in conditiile astea.
Diminata a venit in aceasi conditii, si era exclus sa incercam varful pe vant asa puternic, tinand cont ca pasajele finale sunt foarte expuse. Muntele va ramane tot acolo, o sa mai fie ocazii. De altfel nimeni n-a plecat spre varf in dimineata aceea, fie el Toubkal sau Oanoukrim.

luni, 15 martie 2010

Spre Toubkal

Dimineata de vineri ne-am trezit destul de greu si ne-am miscat si mai greu. Cum aveam in fata o ascensiune de 4-5 ore ne-am lalait cu sculatul, stransul bagajelor si al corturilor, facut ceai si mancare, etc pana pe la vreo 9. Am strans totul si am lasat rucsacii mari la CAF, ca sa nu avem emotii ca ne ia cineva calabalacul.

sâmbătă, 13 martie 2010

Primul munte

In dimineata de joi am plecat cu masina spre Imlil, unde am ajuns pe la 10 jumate dimineata. Aici trebuia sa gasim butelii pentru primusul supravietuitor, banale butelii cu gaz, pe care le poti gasi peste tot. Am gasit butelii intradevar, dar absolut toate aveau alt tip de filet decat cel de la primusul lui Luci. Pana la urma ne-am resemnat si am cumparat un cap de primus care sa se potriveasca cu filetul buteliilor de acolo (25 Euro). Am mai luat si cateva sticle de apa si eram gata sa plecam spre refugiul Toubkal. Cu apa si mancarea rucsacii nostri aveau cam 25-30 de kilograme si aveam drum de 5-6 ore in fata noastra. Am pornit la drum, dar ne-am dat seama repede ca nu avea rost sa ne chinuim, cand aveam o varianta mult mai buna la indeamana. Concret, sa inchiriem 2 catari costa cam 20 de Euro, adica 5 Euro de caciula. Asa ajungeam repede si fara sa ne rupem spatele la refugiu, si eram fresh pentru a doua zi, cand aveam in program sa urcam pe varf.
 La Imlil, asezand rucsacii pe catari (am scris bine Ileana?)

vineri, 12 martie 2010

Spre Marakkesh

In sfarsit a venit si ziua plecarii, marti 23 februarie 2010. Ziua a trecut repede cu facut bagaje, scris pe blog si mailuri de final, si ultimele cumparaturi, maruntisuri mai ales, restul fiind procurat din vreme. Pe la 6 am plecat spre Luci, unde vom cantari bagajele si distribui greutatea, asa incat sa nu avem probleme cu Wizz Air. Acolo am constatat ca Ileana nu vine, dar si-a trimis bagajul ca sa fie aranjat. In frenezia si entuziasmul plecarii ne-am pierdut si bruma de creier pe care o aveam, asa incat un primus si un cort au ajuns in 2 bagaje de mana, cu finalul previzibil pe care il intuiti deja.
Ajungem noi pe Baneasa, vine intr-un final si Ileana si la scanarea bagajelor problem, nu vor sa lase sa treaca cortul, decat daca il bagam la cala si deloc primusul meu Colman pe benzina. Daca cortul a reusit sa ajunga singur in cala, primusul a trebuit sa-l abandonam la niste prieteni ai Ilenei, care din fericire nu plecasera inca.
Ok, am decolat in cele din urma, ca sa avem aceeasi surpriza pe Baraja, la Madrid. Se pare ca foarte vigilentilor vamesi romani le-a scapat faptul ca intre cele 2 tende erau pitite frumos cuiele de la cortul meu, asa ca a trebuit sa le abandonam la Madrid, cu speranta ca vom gasi altele in Maroc. Daca nu, vom improviza la fata locului.

Maroc – cum a inceput

Tura in muntii Atlas a fost ideea Ilenei (Ileana Muica, o alpinista de buzunar, dar de nadejde, Duhul din Lampa :D) si pentru mine totul a pornit de la un telefon dat inainte de Craciun. Dupa primele cuvinte am fost nitel sceptic, dar cand am aflat cat de ieftin e biletul de avion pana la Marakkesh m-am hotarat pe loc. Cred ca Ileana nici n-a crezut initial cand i-am spus rapid ca merg :).
Imediat dupa Revelion (mai exact pe 5 ianuarie 2010) am cumparat impreuna cu ea biletele, 560 RON pe ruta Bucuresti – Madrid cu Wizz Air si Madrid – Marakkesh cu EasyJet, si s-a legat si echipa, completata de Lucian Dinescu si Alexandru Baran. Privind acum in urma, pot spune ca am avut noroc cu o echipa foarte buna, cu coechipieri excelenti cu care sper sa mai ies si la alti munti frumosi.
In Maroc nu e nevoie de viza, asa ca tot ce a mai ramas a fost de adunat si sortat echipamentul, ca sa nu depasim limita de greutate de la Wizz Air (15 kg la cala si 10 kg pentru bagajul de mana) si stabilit ce ne trebuie.
Am fi vrut sa facem ceva mai tehnic acolo, dar fiarele cantaresc foarte greu si kilele suplimentare sunt destul de scumpe, asa ca ne hotaram sa luam doar coltari si un piolet de tura fiecare (absolut indispensabil), o semicoarda, hamuri, multe anouri si cam atat. Evident corturi, 2 primusuri si tot calabalacul inevitabil pentru o astfel de tura. Mancare vom cumpara de acolo, e mai ieftina ca la noi si gasesti cam de toate. Singura exceptie au constituit-o 2 bucati zdravene de slana, indispensabile pentru niste alpinisti sanatosi pe munte iarna :)).
Ne hotaram sa incercam varfurile Jebel Toubkal, acoperisul Africii de Nord, 4147 m, Ouanoukrim, 4089 m si un varf nitel mai tehnic, Angour, 3616 m. Pe Toubkal si Ouanoukrim sigur au mai fost romani, pe Angour nu stim, dar asta conteaza mai putin, important e sa ne simtim noi bine ;).
Buuun, zis si facut, timpul a trecut repede si vine si ziua plecarii.

Va urma

La inceput

Am creat blogul asta ca sa pot scrie si pune poze despre tura de munte din Maroc, si ca sa nu amestec postarile cu cele tehnice de pe blogul despre drepturi de autor. O sa incep in seara asta un foileton despre tura din Maroc, in muntii Atlas, ca sa nu pun o singura postare kilometrica si de zeci de poze. O sa vorbim si de alti munti pe masura ce apar ei in peisaj. Enjoy :)

                                                       Sa-i dam drumul, Inshallah