Cateva idei pentru organizatorii de concursuri de trail

Eu nu sunt un sportiv profesionist sau vreun atlet de top. In schimb particip cu placere la multe concursuri de alergare mai ales montana. Cam 15-20 pe an. La majoritatea platesc taxa (exista si unele gratuite, si mai plateste si firma) si cum sponsori care dau bani nu prea sunt in alergarea montana, din banii pe care ii dam noi participantii se face mare parte din bugetul unui concurs. Imi este si frica sa calculez cat cheltuiesc anual pentru placerea de a alerga pe munte.

Plec de la ideea ca un feedback constructiv este genul de critica dorita de organizatori. Chiar nu stiu daca critica este termenul potrivit, luati-le ca niste sugestii pentru a face concursurile voastre si mai atractive.

As fi fericit sa stiu data concursurilor din vreme, foarte din vreme, ca sa-mi pot fac calendarul competitional, preferabil din pauza de toamna-iarna, dar macar pana in decembrie-ianuarie. Odata ce ati stabilit data concursului, oameni buni, puneti-o vizibil pe site-ul vostru, undeva sus si foarte vizibil. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma chioresc dupa data concursului sau chiar sa trebuiasca sa ma uit prin regulament.

Apreciez ofertele gen happy registration day (Retezat Sky Race a dat tonul aici), o zi in care te poti inregistra la un pret foarte bun. Este bine atat pentru bugetul meu cat si pentru al vostru. Este bine si daca aveti palierele tarifare, pentru ca incurajati inregistrarea mai rapida si aveti si voi banii mai repede in cont.

Imi place si sa pot alege ce am in kit. Va dati seama ca dulapul meu geme de tricouri, dar daca aveti un design deosebit la tricou (cum au de exemplu mereu Ciucas si 2x2) platesc bucuros mai mult ca sa-l am. De exemplu acum cativa ani am platit dupa concurs ca sa am tricoul superb de la 2x2. Este extraordinar ce se intampla la Ciucas X3, unde poti sa alegi sa-ti iei doar numarul de concurs, dar poti adauga si o groaza de alte materiale .

Incercati si altceva in afara de tricou si buff. Cel mai mult port bluza de corp de la editia aniversara cu numarul 10 a Maratonul Pietrei Craiului, pe care o port in oras si pe munte. As aprecia hanorace, bluze de corp, haine de compresie, geaca de vant.

Sunt prea putine materiale care pot fi cumparate, produse branduite pe care puteti sa scoateti bani. Imi beau cafeaua dimineata cu cana de la Ecomaraton, am cumparat de la ei destule produse pe care le-am facut cadou. Descoperiti merchandising-ul si cred ca veti avea o surpriza.

Dragostea trece prin stomac, asa ca apreciez o mancare buna dupa concurs. Campion a fost gulashul de la Aiud Maraton (concurs fara taxa dar cu conditii deosebite)

Chiar daca nu vin la un concurs pentru medalie, apreciez o medalie frumoasa. Eu mi le tin pe ale mele chiar langa biroul meu si ma uit de multe ori cu drag la ele. Amintiri frumoase :)
 Am apreciat foarte mult la Ciucas X3 faptul ca medaliile au fost deosebite pentru cele 3 curse, chiar daca a fost un efort si o cheltuiala in plus. La alte concursuri mi s-a parut usor aiurea ca cei de la 8km au primit aceasi medalie ca cei de la 100k. Nu e asa important, dar apreciez efortul

Chiar daca este un efort logistic in plus, apreciez ca din ce in ce mai multe concursuri permit schimbari si transferuri de inregistrari. Eu le-as permite cu o taxa modica, asa incat oamenii sa devina nitel mai responsabili. Cum organizez de 2 ori pe an participarea colegilor mei la maratonul si semimaratonul Bucuresti, stiu pe propria piele cat de neseriosi sunt unii oameni si cat de enervant si consumator de timp este sa gestionezi aceste modificari. O taxa de 20-30 lei per schimbare va permite sa platiti pe cineva care sa se ocupe de treaba asta.

Un aspect la care nu fac rabat este marcarea traseului. In general lucrurile stau bine, dar mai sunt cateva concursuri la care an de an sunt probleme. Nu sunt probleme la concursurile organizate de alergatori, care stiu foarte bine cum trebuie marcat un concurs. Probleme au fost an de an la Transilvania 100k. Nu inteleg de ce nu isi iau un director de traseu dintre alergatorii din zona Zarnesti-Brasov. Chiar ai de unde alege si sunt sigur ca ar gasi usor. Concurenta e din ce in ce mai mare, iar acum ii salveaza doar faptul ca nu este alt ultra in perioada aceea.Eu sper sa fi invatat din greseli si anul asta le mai acord o sansa.

Sunt prea putine evenimente inainte de concurs, unde pot fi implicati si cei care ne insotesc. Curse ale copiilor (ne pregatim viitorul) apar la din ce in ce mai multe concursuri, dar sunt inca putine evenimente post concurs. Exemple bune sunt celebrul mic dejun de duminica de la Ecomaraton, focul de tabara si chefurile de la Retezat, Corcova, Postavaru, etc. Prea putin inca, in multe cazuri organizatorii strang taraba imediat dupa concurs si gata. Trebuie sa va ganditi ca unii participanti vin de departe si poate ar venimai multi daca le oferiti si altceva in afara de cursa. Un fel de after party ar fi ideal sa fie. Poate si ceva duminica, pentru ca nu toata lumea vrea sa plece imediat acasa. O drumetie, o alergare de dezmortire, ceva de facut pana in pranz. Sau chiar un pranz cu mancare la ceaun (contra cost) ceva sa transforme concursul vostru intr-un eveniment de 2 zile.

Verificarea echipamentului obligatoriu (acolo unde exista) ar trebui sa fie obligatorie. Din pacate se face doar la unele concursuri. Nu va bazati prea mult pe declaratia pe proprie raspundere, nu va acopera integral si NU inlatura raspunderea voastra.

In cazul foarte de dorit in care aveti recomandari de cazare, nu strica sa spuneti pe site care pensiuni mai au locuri si care nu. Este frustrant sa suni la multe pensiuni si sa ti se raspunda ca nu mai au loc. Stiu ca e o povara in plus, dar ati marca niste puncte la capitolul satisfactia clientului.

Sunt sigur ca am uitat/omis o groaza de idei, si va incurajez sa fiti cat mai creativi. Noi va apreciam efortul si va vom vizita in numar cat mai mare.

AMR cateva sapatamani pana la un nou sezon de trail running :)

Canionul Horoabei - alta poveste in imagini

Scoala lui Silviu s-a terminat cam devreme duminica, si doar nu era sa ma intorc acasa la ora 2 :)

Asa ca am decis impreuna cu Serban Dragomir sa facem o tura prin canionul Horoabei, care era foarte aproape de tabara de baza a scolii. Intrarea este foarte usor de gasit, intrucata apa din canion se varsa in Ialomita chiar inainte de pestera Ialomicioarei. Este o poteca care pleca din pajistea inainte de ultima cladire inainte de pestera sau mergi pe malul Horoabei pana la intrare in canion. Poteca merge pe partea stanga a apei. Canonul este echipat cu scari si la lanturi, doar in apa este mare, si in unele locuri nu scapi de intrat in apa. Eu cel putin, pentru ca Serban a reusit sa treaca mai mult sau mai putin uscat. A reusit sa se ude cand era mai usor, mai sus :)))

Si acum, pozele. Va cer iertare pt calitate, sunt facute integral cu telefonul, si nu am avut timp sa umblu la ele pe motiv de plecare la 7500, unde suntem voluntari

Transilvania 100k - Cu bune si rele

Transilvania 100k trebuia sa fie primul ultramaraton al anului. trebuia, dar nu a fost intrucat am facut aceasi greseala ca si anul trecut, si am exagerat cu concursurile. Abia acum invat sa alerg la unele concursuri ca la un antrenament, nu sa dau totul de fiecare data.

Saptamana dinainte de concurs a fost un absolut cumplita la munca, am dormit putin, am alergat foarte putin si ma simteam obosit. Colac peste pupaza am plecat tarziu spre Bran, asa ca decizia a fost usor de luat, am trecut de la 100 la 30 km, iar acesti 30 de km urma sa-i alerg ca pe un antrenament.

Tabara de baza am facut-o la pensiunea lui Ion Trandafir, Pensiunea Cehov, foarte faina, cu oferta speciala pentru alergatori, si cu vecini pe alese (Robert Hajnal, Radu Milea, Cosmin Szekely, Catalin Toda, etc).

Am dormit vreo 4-5 ore si dimineata m-am dus devreme sa-mi schimb numarul cu unul pentru cursa de 30. La start m-am intalnit cu Mircea Radu, cu care am convenit rapid sa alergam impreuna.

Zis si facut, cateva ture de parc (al castelului Bran) si ne aliniam la start. Superba zona de start-sosire, in parcul castelului Bran, chiar sub stanca pe care e castelul. Greu ai putea gasi ceva mai spectaculos.

Ziua e frumoasa, dar mai tarziu se anunta ploi grele. Intrucat o sa ajungem pe crestele Bucegiului, de data asta m-am echipat bine. Colanti lungi, tricou, manecute, geaca de vant si o pelerina scurta de la Deca (mai mult pentru comfort termic decat pt udeala). In picioare Ultraraptorii, cei mai indicati pentru terenul extrem de variat.

La ora 8 ii dam drumul pe strazile Branului, iar dupa vreo 3 km facem stanga si urcam pe o creasta impadurita din stanga vaii Poarta. Trecem rapid de partia de ski, si continuam sa urcam prin padure. Suntem peste 100 de alergatori, cu foarte multi straini, fara experienta montana. Urmau sa dea de dracu mai sus pe munte.

Se iese din padure si continuam pe muchia care duce la refugiu Tiganesti. De acolo coboram spre lacul Tiganesti, si dam de zapada in cantitati mai mari. Cerul e destul de senin, soarele bate cu putere si e destul de cald. Continuam pe Padina Crucii si coboram abrupt la cabana Malaiesti, Aici facem o pauza mai lunga si umple stomacul.

Dupa vreo 5 minute de infulecat plecam eu si Mircea Radu spre hornurile Malaiestiului. In ultima caldare totul este alb, si regret ca nu am luat ochelarii de soare. In schimb a iau snowline-urile a fost o decizie buna. Urc foarte usor pe hornul mare si nu prea am nevoie de ajutorul corzilor instalate de organizatori. Sus este foarte frumos, prilej de poze si stat la taclale cu alti concurenti. Atmosfera de cursa indarjita :))

Cand o luam la vale dam de o concurenta de la proba de 100k care urca din vale. Probabil gresise traseul, la punctul unde se despart 50 & 100 de 30 nu era nici un voluntar, iar ea nu studiase probabil harta.

Coborarea a fost foarte placuta. Ne-am dat pe zapada, am descatarat lanturile, i-am ajutat pe englezii prea putini familiarizati cu traseele alpine, etc. Intre timp ni se alaturase si Bogdan, asa ca am format un grup destul de vesel.

Nici nu ne-am dat seama cum a trecut valea, ca am si ajuns la CP Gaura, asezat langa o stana. Aici am dat iama in chipsuri si cola, festin de fast-food :))

De aici traseul face dreapta, urca o culme si cade abrupt in valea Poarta. La cateva sute de metri de CP, ne incrucisam cu un voluntar care ne striga dreapta si fuge la CP. Din pacate acolo era un punct unde traseul de 100 se reintalnea cu cel de 30, iar multi straini au gresit si au luat-o in sens invers pe cel de ultra, ajungand pana in Moeciu. O mare greseala de organizare. O alergatoare din Anglia care a stat mai toata cursa in spatele nostru a luat-o gresit si a ajuns in Moeciu. La final avea 42 de km alergati in loc de 30.

Dupa o ultima urcare tapanoasa am ajuns pe culme si ne lansam la vale. deja suntem 4, pe la inceputul urcarii ne-a ajuns din urma un alergator rapid de la 50 k si ne-am agatat de el. pe coborare ne depasim succesiv in functie de cum ii place fiecaruia. dau si eu drumul la motoare si trec in fata dar una din gaiterele mele se tot desprinde si sunt obligat sa opresc de vreo 2 ori, asa incat din primul ajung ultimul, ba chiar pierd contactul cu grupul.

Se ajunge la drumul forestier de pe Poarta si deja fiecare alearga singur. Dau de caldura si ma cam turtesc. Alergam vreo 2-3 km pe forstier, si apoi urcam iar un deal si pe drumuri de car printre gradini inaintam pe culmea dealului la capatul caruia este castelul.

Dau si de Luiza care prinsese un loc foarte fain, asa ca ma aleg si cu cateva poze. De aici mai sunt putin peste 2 km prin padure si pe sosea si intram in curtea castelului Bran, unde e finishul. Cam 6:50 h, alergare lejera, un antrenament cum mi-am propus.

Seara venim iar la finish sa-l intampinam pe Robert Hajnal, care a terminat primul intr-un timp fabulos de 15 ore proba de 100k, cu peste o ora avans.

Cateva cuvinte despre organizare. Am apreciat tricoul si posibilitatea de a schimba chiar si in timpul cursei traseul. Din pacate problemele care reapar in fiecare an cu traseul de ultra (marcaje deficitare mai ales) si organizarea defectuoasa a voluntarilor pe traseu (sa nu zic lipsa lor din puncte cheie) cam trag concursul in jos. Lipseste un om cu experienta mare in alergare la organizare si un grup de voluntari cu experienta. In locul lor as trata cu CPNT, mai ales ca nu cred ca au probleme cu banii la ce taxe de inscriere au.
Au fost cate balbe si la premiera, cand castigatoarea de la 50k fete a fost omisa din clasament. Eu sper ca pana la anul sa aduca cativa alergatori in echipa si situatia se va schimba.

Felicitari tuturor care ati terminat proba de 100, aveti invidia si admiratia mea sincera :)

Sunt concursurile de trail running din Romania sigure?

Aveam de gand mai de multa vreme sa scriu un articol pe aceasta tema, doar ca tragedia din clubul Colectiv l-a adus mai repede sus pe lista de prioritati.

Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.

Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).

In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.

La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.

Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.

Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.

Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D

Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))

Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.

Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.

Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.

Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.

Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.

Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.

Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala

Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.

Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)

Hit the Top 2015 - Bucegiul pe verticala

HTT este o competitie atipica inca de la inceput. Taxa de inscriere foarte mica, premii in bani maricele, organizare excelenta, dar fara tricou si medalie :). Tricouri am cat pt urmatorii 10 ani de alergat, o medalie nu strica la colectie :p

Eh, nu alergam pentru medalii, si nu puteam rata o cursa in Bucegii mei dragi. Anul trecut ratasem HTT din motive medicale, anul asta eram ferm hotarat sa fiu la start.

HTT nu ar fi trebuit sa fie vertical, traseul normal fiind Bran Poarta - Omu, via vf Scara si inapoi, timp limita 4 ore parca. Din pacate zapada a stricat planurile, asa ca a ramas doar pana la Scara si atat. Un vertical clasic de 6.91 km si 1471 diferenta de nivel.

Am ajuns la Brasov de cu joi, intalnire de 20 de ani de la terminarea liceului, asa ca in seara dinainte am chefuit, cumpatat as zice. Dimineata eram la start cu voie bune si chef de chinuit picioarele.

In alergare prin Bucegi & Brana Acelor din Morar

Weekendul trecut ar fi trebuit sa ma duc la Cozia Montain Run, dar m-am mosmondit cu inscrierea, nu am mai prins loc si nu am vrut sa ma milogesc iar pentru un loc in curs. Cum trebuia sa tinem si sedinta oficiala de planificare pentru tura anuala pe munti inalti, am renuntat la Cozia si am planificat o tura in Bucegi, care sa includa atat alergat, o nemarcata cu Alex si o zi la cocotz duminica, sa mai scutur rugina :)))

Zis si facut, sambata dimineata am plecat, iar tarziu, spre Busteni. trebuia sa ajung pe la 3-4 la statia meteo Omu, sa-l culeg pe Alex care iesise din tura dimineata si dormea, ca sa coboram impreuna. Am ajuns la Gura Diham la 10:30 si am plecat ca din pusca imediat, mai ales ca aveam in plan un traseu lungut: Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - Prepeleac - la Malaiesti pe Tache Ionescu, de acolo urcam Padina Crucii - lacul Tiganesti - refugiul Tiganesti - vf Scara - vf Omu. Un traseu destul de lung, alergabil doar in parte, cu diferenta de nivel cam la 2000 m, destul de accidentat. Aveam doar rucsacul de hidratare, ceva de papa si soft shell-ul.

Creasta Tiganesti – 26 decembrie 2010

Ca de obicei in ultimii ani, in perioada dintre Craciun si Revelion se merge la o tura de iarna pe undeva. Anul acesta tura a fost in Bucegi, si a fost nitel mai scurta.
Participanti, Cristi, Andrei si subsemnatul. Ne-am decis sa mergem in Bucegi, pe creasta Clincea spre varful si refugiul Tiganesti.
Plecarea s-a dat duminica dimineata, nitel mai tarziu ca sa-i dam timp si lui Andrei sa ajunga din Bucuresti. Ne decidem sa urcam sus prin creasta Clincea, si nu pe Poarta/Ciubotea sau Gaura, cu toate ca o sa iesim mai repede in golul alpin si o sa dam de zapada.

Seaca dintre Clai - Bucegi, 5 iunie 2010

Vroiam o tura de o zi ( a doua era pt ceva catarat), asa ca am decis sa pornim sambata dimineata si sa facem o vale nemarcata din Bucegi. Am ezitat intre Comori si Seaca dintre Clai. Pe ultima o mai facusem vara si am decis sa o urcam din nou, pt ca stiam ca e mai usoara decat Comorile, si noi nu era prea in forma.
Echipa era de 2 insi, eu si Dragos, iar plecarea a avut loc la 12 de la telecabina din Busteni. Cam tarziu, dar e iunie si ziua e lunga.
Tura a inceput printre turistii care mergeau spre Urlatoarea, pe potca numita popular Schiel, drumul spre platou si cabana Piatra Arsa. Dupa vreo 10 minute de mers dam peste valea pe care doream sa o urcam. La inceput drumul merge pe marginea albiei secate, dar destul de repede marginile albiei devin tot mai abrupte si trebuie abordata direct, pe fundul vaii.