Ultrabug 2017 - un concurs altfel

A doua participare a mea la Ultrabug 2017, un concurs pe etape de 100 km. Mi-a placut foarte mult anul trecut, povestea o gasiti aici, asa ca Ultrabug-ul era pe lista si anul acesta.

Un ultra de 100 km pe etape este mult mai usor decat unul dintr-o bucata, din motive evidente. Alergi 42 km in prima zi, odihna, mancare, odihna, mancare, iar mancare si apoi un somn bun. Apoi 50 km care incep foarte inspirat cu o bucata de asfalt numai buna pentru dezmortire, apoi repeti scenariul din prima zi. Ultima zi are doar 8 km, asa ca bagi viteza si scuturi picioarele bine.

Ultrabug nu este doar despre alergare, e un eveniment care include mult mai multe, unde iti poti aduce familia pentru ca se gaseste mereu cate ceva de facut, gen beer mile, concursul de hoola-hup, jocul din prima seara gen petanque (asemanator si cu bowling, dar in aer liber, si fara bila, aruncai cu un fel de popica). Plus foc de tabara, cheful de la stana, etc

Zona este absolut superba, ideala pentru alergare si bicicleta, oamenii foarte prietenosi, preturile mici, motive sa revii in fiecare an.

Anul asta, intrat in zodia lui Lenin, mi-am gasit cazare si transport pe ultima suta de metrii. Multumesc lui Sebi care m-a aranjat in masina Mihaelei Groza (multumesc Mimi, esti o persoana foarte simpatica si o soferita de prima mana) si la cazare. Impreuna cu Roxana Lucaci, Livian Trufin, Robert Hajnal si Sebi Chiriac s-a format o gasca foarte misto. Bine, gasca se formase la MIUT, dar acum s-a copt mai bine :D

Drumul a fost placut, chiar daca lung. De data asta nu am mai trecut prin mijlocul Siretului ca acum un an, si am ajuns la destinatie la o ora decenta. Dupa ce am luat kiturile, si am reusit sa ne cazam mai aproape la niste oameni foarte de treaba. Mare diferenta fata de alte zone in atitudinea oamenilor. Gazdele ne-au luat putin la cazare (50 lei camera), pe motiv ca nu era apa calda din cauza unei defectiuni in corpul nostru de cladire. Era in cel de peste curte, unde au stat Robert cu Sebi. In plus gazdele au fost mereu atente, ne-au alimentat permanent cu prajituri de casa, sarmale, parjoale si cafea. Ospitalitate bucovineana :)

Prima zi a fost una insorita si calda, nu foarte calda din fericire. Traseul este unul rapid, cu urcari la inceput, apoi cu o bucata destul de lunga de forestier. Eu am plecat usurel, nu am tras pe primele coborari si urcari, unele abrupte, iar cand am dat de forestier in urcare am pus motoarele in plin si am inceput depasirile. Mie imi convine mult un astfel de traseu, cu bucati lungi de drum usor ascedent si coborari nu foarte tehnice.

Marcajul este excelent, iar voluntarii stiu mereu unde se afla si ce urmeaza. cand ajungi in punct se reped sa te alimenteze, sa-ti umple bidoanele si te anunta ce distanta e pana la urmatorul CP.

Traseul inconjoara complet o ditai cariera, dar este atat de idilic incat cu greu iti poti retine tipetele de incantare. Urcam coboram si iar urcam, traversam si coboram in alta vale, de unde intram pe un fals plat foarte usor in urcare (turatie mare, da-i bataie) ce ne duce printr-un sat. Acolo avem alt CP, si de acolo drumul de 12 km e doar pe un drum forestier.

Aici daca aveam niste

adidasi cu protectie mai mare as fi alergat mai repede, pentru ca pe partea in coborare drumul a fost reparat cu o piatra cu granulatie mai mare. No stress, tot am avut o medie de 5/mie urcare si coborare.

Alt CP, dau pe gat niste cola, si o iau direct prin rau, desi un voluntar amabil a incercat sa ma indrume spre un podet (nu am inteles de ce). De aici urcam iar prin fanete traversand garduri si porti, semn ca trecem prin pasunile si curtile oamenilor.

De aici traseul urca si coboara pana ajunge la ultima urcare a zilei, una destul de dura, un drum de TAF cu inclinatie mare. E cald, asa ca profit de izvoare si sipote ca sa-mi racoresc teasta si sa-mi ud jambierele. Astfel racorit urc in forta si ajung pe o pajiste ca in povesti, una in plus. Aici avem si un CP si dau de Elena Mailat, care imi face niste poze. Nu stau mult pentru ca am urmaritori, si dintr-o data redevin competitiv.

De aici coboram destul de abrupt, sunt ajuns din urma de urmaritor, dar ma tin bine de el. Cu Vlad Pop m-am intrecut 3 zile, mereu am fost aproape, am alternat la conducere si pana la urma a fost 2-1 :D. La prima mansa am castigat eu probabil pentru ca el s-a oprit pe ultimii 2 km. Poate a cedat unei tentatii la care eu am rezistat eroic, un localnic cu o sticla de bere de 2l, care m-a invitat la o degustare.

Am ajuns la finis in 5:06 h, mult mai bine decat in anul precendent, avantajul de a avea o cursa pe uscat. Am petrecut dupa-amiaza la finis, cu cei care terminasera mai inainte, in umbra portii de finis si cu bere rece. Hidratarea de dupa este foarte importanta.

Seara s-a jucat un joc gen popice, foarte interesant, dar nu as putea spune ca ma precip.

Sambata aveam 50 km, asa ca startul a fost la 8 dimineata, si tot 8 km de asfalt aveam inainte sa trecem la treburile serioase. Initial nu mi-a placut bucata, dar cei 8 km de asfalt sunt foarte buni pentru incalzire. La inceput esti mai anchilozat, apoi muschii se pun in miscare, kilometrii curg si imediat intram pe un forestier care ne scoate in 2-3 km intr-o urcare sportiva pe creasta dealului. Peisajul este iar mirific, imi vine sa chiui, si chiar scot niste chiote, profitand ca cei din fata si spatele meu sunt la cateva sute de metrii. In cativa km ne regrupam si se face o gasca misto, care o cuprinde si pe prima fata, Cristina Cecan . Parcurgem impreuna cativa km si apoi iar ne rasfiram. Am ocazia sa merg vreo 10 km cu Cristina, inclusiv pe cea mai tzapana urcare a zilei, printr-un parau pe unde profitam ca sa mergem prin apa. Superb :)

Sus avem CP, unde eu mosmondesc ca de obicei cautand diverse in singurul buzunar (greseala) al centurei, unde indesasem juma de casa, si Cristina s-a dus. De aici aveam sa fiu singur-singurel pe ultimii 15 km.

Traseul urca si coboara intr-o vale, unde avem iar CP, si urcam apoi voiniceste. daca ati crezut ca s-a terminat cu urcarile v-ati inselat, desi ne apropiem de finis urcam pe creasta impadurita a dealului. Deja s-a facut cald dar alerg destul de spornic. La ultimul CP primesc vestea ca traseul e un pic mai scurt, si mai avem doar 3 km, din care 2 sunt in coborare abrupta, care solicita muschii la maxim.

Dupa 2 km intram pe asfalt, nu inainte sa dau de Roxana, care ma trage in poza. Se trezise la timp sa-l prinda pe Robert care a terminat ca de obicei in timp record. La finis termin cei aproape 50 km cu 1800+ diferenta de nivel in 5:53. Cu un inainte sarisem de 7 ore. Poate n-au fost degeaba cei 3 mii de km alergati de atunci, sub comanda lui Radu Milea.

Dupa-amiaza am petrecut-o la fel ca ieri, vezi mai sus. Bere si socializare, iar seara impreuna cu Roxana am iesit pe 2 la beer mile. De hula-hop va zic doar ca dupa 1 an am prins si eu miscarea :D

Ziiua 3 a inceput tarziu, aveam doar 8 km, si din lene nu m-am incazit cum trebuie, asa ca nu am reusit sa accelerez decat dupa vreo 4-5 km, cand s-au incalzit motoarele, care dadusera multe rateuri. Un ritm slab pana acolo, dar un 4:10-4:20 pe ultimii km si vreo 4 min mai bine ca anul trecut.

Dupa masa e premierea si cheful de la stana Vancea, cu mancare ca la nunta. De fapt la nunta e mancare proasta pe langa ce e acolo.

Seara am petrecut-o cu gasca la un pahar de vin si alta mancare, ca mai era loc :)))

A doua zi am bagat o mica alergare de dezmortire pe dealul din spatele casei, pe care il urcasem in prima zi si apoi o groaza de ore pana acasa in masina.

Ultrabugul este un eveniment foarte bine organizat, felicitari Anne-Marie, Stefan, Mihaela &co, faceti o treaba foarte buna, ne-am simtit foarte bine.
Ne vedem si la anul ;)

Ultrabug 2016 - ultra apa si ultra fain

Nici Ultrabugul nu era in planul initial (incepe sa devina un laitmotiv la articolele mele, nu-i asa?) dar intr-o seara de aprilie primesc un telefon nocturn, iar prietenul meu Levente Polgar (Aiud Maraton si multe altele) ma anunta ca m-a inscris la Ultrabug. Nu puteam sa refuz asa o cursa frumoasa, asa ca am facut niste aranjamente si am reusit sa ajung si aici.

Ultrabugul este un ultra mai aparte. Are 100 de km pe dealurile si prin padurile Bucovinei, dar impartite in 3 zile, 42 km in prima zi, 50 km a doua zi si finalul de 8 km duminica. Deci trebuia sa plecam de joi, mai ales ca drumul pana la Fundul Moldovei (chiar asa se numeste localitatea) urma sa fie lung. Lung si ud :)

Echipajul Fiatozaurului a fost unul interesant. In afara de Luiza (copilot de nadejde) am ambarcat alti 2 alergatori, Sebastian Chiriac si Robert Hajnal. Ca niciodata am reusit sa-mi aranjez treburile la munca asa ca am plecat relaxat. Am dat o fuga la Ploiesti sa-l culegem pe Robert, si de acolo am pus cap compas spre Bucovina.

Drumul pana la Adjud a fost foarte lejer, acolo a inceput o ploaie torentiala, iar apele umflate de cateva zile de ploi s-au revarsat si soseaua era din loc in loc acoperita cu apa, multa apa. De altfel la cateva ore dupa ce am trecut DN2 a fost blocat de ape pe o portiune de 3 km.

Am ajuns tarziu la Fundu Moldovei si ne-am cazat la pensiunea Viorica (loc ieftin si agreabil, oameni primitori). Am facut repede bagajul pentru a doua zi, cu ocazie care am umplut camera de echipamente. Robert mi-a imprumutat o geaca de ploaie mai buna decat pelerina mea de la Deca, asa ca nu-mi lipsea nimic.

Dimineata m-am trezit binedispus, desi afara ploaia isi facea de cap. Urma sa alerg prin obcinile bucovinene, chiar si usor submersibile. Am luat un mic dejun la pensiune si ne-am indreptat spre start. Formalitatile au decus rapid, asa ca eram aliniati la 8 la linia de start. Multi copii venisera sa ne vada plecand, cu stegulete si tot tacamul. Ultrabugul este o sarbatoare a zonei, toata lumea este prietenoasa si se uita la noi altfel decat suntem noi obisnuiti pe la noi, unde alergatorul de cursa lunag este privit ca un ciudat.

Dupa start aproape imediat incepem sa urcam un deal parca interminabil, urmat de o coborare abrupta prin iarba uda care mie mi-a placut mult, apoi traversam niste pasuni sub apa si prindem un forestier pe care urma sa urcam cativa km si cateva paraie destul de substantiale pe care le-am tot traversat prin apa. Deja nu mai conta. M-am incalzit asa ca dau jos geaca si raman la tricou si manecute desi ii mai tragea cu o ploaie subtire care ne-a murat mai toata ziua.

Urcam, coboram, urcam iar, mergem prin apa, prin iarba acvatica. Cineva m-a intrebat daca era noroi. Era, dar nu se vedea de apa :p

Incepem sa dam de multe porti, pe care ne straduim sa le lasam asa cum le-am gasit, marea majoritate inchise. Le sarim, le deschidem, le inchidem la loc. Vacute si cai ne privesc curiosi, noi le zambim la fel de bovin.

Trecem de checkpointuri si ne miram ca toti voluntarii stiu la ce km se afla, cat mai este pana la urmatorul CP si ce fel de teren urmeaza. Respect

Intalnim si fotografi, care ne fac poze in ploaie. Pe al doilea (chiar Luiza) e greu sa o observi pentru ca e ghemuita si camuflata sub haine de ploaie si doar camera cu husa ei de ploaie hen hijab o da de gol.

La urmatorul CP suntem informati ca urmeaza 12 km de drum forestier, ceea ce nu e tocmai ce imi place mai mult. Se formeaza un grup mai mare, multinational, pentru ca avem mereu multe sa ne spunem. Stau la taclale cu Sebastian si Martina, o alergatoare din Slovacia. Suntem asa prinsi in vorba ca nu ne dam seama cand ii lasam pe ceilalti in urma. Drumul urca vreo 5-6 km, iar apoi coboara domol printre pajisti si depasind din cand in cand garduri si porti. Cam totul e sub apa, pajistile mustesc de apa si noroi, piciorul se afunda mai peste tot. Conditii cam grele de alergare.

Am ajuns din vorba in vorba la CP, unde ne infruptam din bucate, si apoi traversam alt parau umflat. De aici au urmat o alta succesiune de pajisti si pante blande, noroaie si multe porti. Apoi am dat drumul la motoare pe o coborare luna, rapida si noroioasa, tot pe un drum de tara, un fel de forestier.

De aici a urmat cea mai grea urcare a zilei, cam 2 km cu panta mare, pe un drum de car cu fagase. M-am cam tarat aici, iar Martina si Sebastian au inceput sa se distanteze usor. Am bagat repede un gel si m-am straduit sa ma tin de ei. Nu s-au mai indepartat, dar nici nu am ajuns chiar langa ei.

Am ajuns pe culmea dealului, unde am gasit ultimul CP. Un ultim pumn de jeleuri, un pahar de cola si am plecat in tromba la vale. Martina a ramas repede in urma, iar noi am accelerat la vale. Am depasit vreo 2 concurenti si am ajuns in localitate. Inca 1 km de asfalt si se vede finishul.

Am incheiat prima zi in 6 ore si 2 minute. Robert terminase cu avans de peste 15 min de peste 2 ore. Eram uzi dar ne simteam foarte bine. Ba chiar incetase, temporar si ploaia.

Ziua am incheiat-o cu o masa copiosa la pensiune si la 10 ne-am retras la somn.

A doua zi soc, nu mai ploua (peste noapte a rapait destul). A fost oarecum ciudat sa luam startul pe uscat. Aveam ca incalzire o portie de 8 km de asfalt, dupa care aveam 42 km de dealuri si vai. Asfaltul l-am alergat cam cu 6 pe mie, ingaduind muschilor sa se incalzeasca si sa intre in ritmul de concurs. Evident stam la taclale asa ca distanta se parcurge repede.

Dam gata asfaltul si facem stanga pe o ulita a unui sat bucovinean. Lumea se uita frumos la noi, ne salutam cu localnicii, iar apoi urcam printr-o padurice pe culmea unui deal. Se vede tare frumos asa ca fac cateva poze. Azi ma simt foarte bine si nu asa competitiv, asa ca savurez traseul fara sa simt presiunea competitiei.

Traseul este foarte pitoresc, prin pasuni imprejmuite (alte garduri si porti) casute si hambarele tipice ale zonei azvarlite ici si colo. Trecem prin cate o padure, urmate de o pajiste superba pe care pasc vacute. Trecem si pe la un checkpoint si apoi o dam la vale ca sa urcam inapoi pe culmi. Urmeaza o coborare lunga care devine dura spre final. Ca in filme ne blocheaza un car care trecea printr-o poarta. Ne dam la o parte si trecem si noi accelerand iar la vale. Drumul e bolovanos si abrupt si parca nu se mai termina. In sfarsit ajungem in vale, unde un sat micut este cuibarit pe fundul vaii. Facem dreapta pe un drum care ne va scoate iar pe culmi si paduri. Dam de un sipot unde ne spalam si umplem bidoanele cu apa proaspata. Fac prostia sa scot cipul de pe deget sa ma spal si pe fata si il bag la centura.

Reincepem sa alergam si urmam drumul care incepe sa urce domol printr-o vale pitoreasca, Apoi padurea isi intra in drepturi si urcam din ce in ce mai pronuntat. Drumul urca printr-un parau si apoi iese pe o culme impadurita, unde dam destul de repede de un CP. Ca la fiecare CP trebuie sa bifam cipul (de genul celor folosite la orientare) si descopar cu groaza ca nu mai e la mana, Probabil mi-a cazut cand ma spalam sau imediat dupa. Ma duc spasit sa-mi marturisesc pacatul, vorbim prin telefon cu tabara de baza care imi spune sa nu-mi fac probleme. Eu ma gandeam deja cu groaza ca poate ma descalifica. Imi promit sa trimita pe cineva dupa el, mai ales ca stiu aproape sigur unde se afla.

Usurat plecam mai departe si peste vreo 2 km dam de Luiza carea facea poze intr-un loc pitoresc. Evident, toata lumea stia despre prostia mea.

Coboram iar intr-o vale, o coborare rapida intrerupta de cateva porti. Intr-un loc suntem alergati un pic de un armasar, care ar fi vrut sa-i deschidem o poarta ca sa o poata tuli. Sarim poarta si o stergem englezeste. O ultima urcare ne aduce pe o alta culme impadurita, pe care o urmam urcand si coborand. Dam de ultimul CP, de unde ajungem la o stana pe care o traversam direct si coboram abrupt spre Fundu Moldovei. Coborarea este dura si abrupta, pierdem cam 300 m pe maxim 1 km. Genunchii tzipa, dar nu-i bagam in seama. Ajungem in localitate si de aici mai avem 1 km de asfalt.

Am trecut linia de finis in 7 ore si 19 minute. Am fost usurat sa aflu ca cineva mi-a gasit cipul, ceea ce a inchis problema. Am petrecut restul zilei la linia de finis zacand la soare si aplaudand concurentii care terminau ziua a doua.

Seara am bagat o masa excelenta la pensiune si am revenit la zona de start/sosire pentru foc de tabara si beer mile. Am aflat ca nu am nici un talent la hula hoop, dar important e sa perseverezi :)

Duminica a fost un cros de 8 km, numai bun sa facem o revenire buna dupa cei 92 de km din zilele precendente. A fost o urcare si o coborare prin padure, si apoi 4 km pe asfalt, unde am dat drumul la motoare ca la 10 k :)

Festivitatea de premiere a avut loc unde departe, la o stana turistica unde se poate ajunge cu masina, desi drumul este abrupt. Au fost ciorba si tocana la ceaun, berbec la protap si o groaza de bunatati. Din pacate nu am apucat sa ne bucuram de tot pentru ca a trebuit sa plecam, avand un drum lung in fata, Am ajuns la Bucuresti la 5 dimineata, dupa ce l-am debarcat pe Robert la Brasov.

Cateva concluzii:
- organizare excelenta, multi voluntari, foarte bine instruiti, fiecare stia unde este, ce are de facut, cat mai e pana la urmatorul CP si ce fel de teren urmeaza. Impresionant
- foarte bun, spre perfectiune marcajul traseului. Ar trebui sa fi orb sa te ratacesti
- kit interesant cu un hanorac branduit inclus
- multe activitati in afara de alergare gen beer mile, program pentru straini, etc
- festivitate de premiera cu multa papa, nu am vazut atata mancare (traditionala) la un concurs de alergare
- foarte fain traseul, frumos si pitoresc
- e mult mai usor sa alergi 100 km cand e defalcat pe 3 zile

Va recomand calduros Ultrabug 2017 - ne vedem la anul