Ultrabugul este un ultra mai aparte. Are 100 de km pe dealurile si prin padurile Bucovinei, dar impartite in 3 zile, 42 km in prima zi, 50 km a doua zi si finalul de 8 km duminica. Deci trebuia sa plecam de joi, mai ales ca drumul pana la Fundul Moldovei (chiar asa se numeste localitatea) urma sa fie lung. Lung si ud :)
Echipajul Fiatozaurului a fost unul interesant. In afara de Luiza (copilot de nadejde) am ambarcat alti 2 alergatori, Sebastian Chiriac si Robert Hajnal. Ca niciodata am reusit sa-mi aranjez treburile la munca asa ca am plecat relaxat. Am dat o fuga la Ploiesti sa-l culegem pe Robert, si de acolo am pus cap compas spre Bucovina.
Drumul pana la Adjud a fost foarte lejer, acolo a inceput o ploaie torentiala, iar apele umflate de cateva zile de ploi s-au revarsat si soseaua era din loc in loc acoperita cu apa, multa apa. De altfel la cateva ore dupa ce am trecut DN2 a fost blocat de ape pe o portiune de 3 km.
Am ajuns tarziu la Fundu Moldovei si ne-am cazat la pensiunea Viorica (loc ieftin si agreabil, oameni primitori). Am facut repede bagajul pentru a doua zi, cu ocazie care am umplut camera de echipamente. Robert mi-a imprumutat o geaca de ploaie mai buna decat pelerina mea de la Deca, asa ca nu-mi lipsea nimic.
Dimineata m-am trezit binedispus, desi afara ploaia isi facea de cap. Urma sa alerg prin obcinile bucovinene, chiar si usor submersibile. Am luat un mic dejun la pensiune si ne-am indreptat spre start. Formalitatile au decus rapid, asa ca eram aliniati la 8 la linia de start. Multi copii venisera sa ne vada plecand, cu stegulete si tot tacamul. Ultrabugul este o sarbatoare a zonei, toata lumea este prietenoasa si se uita la noi altfel decat suntem noi obisnuiti pe la noi, unde alergatorul de cursa lunag este privit ca un ciudat.
Dupa start aproape imediat incepem sa urcam un deal parca interminabil, urmat de o coborare abrupta prin iarba uda care mie mi-a placut mult, apoi traversam niste pasuni sub apa si prindem un forestier pe care urma sa urcam cativa km si cateva paraie destul de substantiale pe care le-am tot traversat prin apa. Deja nu mai conta. M-am incalzit asa ca dau jos geaca si raman la tricou si manecute desi ii mai tragea cu o ploaie subtire care ne-a murat mai toata ziua.
Urcam, coboram, urcam iar, mergem prin apa, prin iarba acvatica. Cineva m-a intrebat daca era noroi. Era, dar nu se vedea de apa :p
Incepem sa dam de multe porti, pe care ne straduim sa le lasam asa cum le-am gasit, marea majoritate inchise. Le sarim, le deschidem, le inchidem la loc. Vacute si cai ne privesc curiosi, noi le zambim la fel de bovin.
Trecem de checkpointuri si ne miram ca toti voluntarii stiu la ce km se afla, cat mai este pana la urmatorul CP si ce fel de teren urmeaza. Respect
Intalnim si fotografi, care ne fac poze in ploaie. Pe al doilea (chiar Luiza) e greu sa o observi pentru ca e ghemuita si camuflata sub haine de ploaie si doar camera cu husa ei de ploaie hen hijab o da de gol.
Am ajuns din vorba in vorba la CP, unde ne infruptam din bucate, si apoi traversam alt parau umflat. De aici au urmat o alta succesiune de pajisti si pante blande, noroaie si multe porti. Apoi am dat drumul la motoare pe o coborare luna, rapida si noroioasa, tot pe un drum de tara, un fel de forestier.
De aici a urmat cea mai grea urcare a zilei, cam 2 km cu panta mare, pe un drum de car cu fagase. M-am cam tarat aici, iar Martina si Sebastian au inceput sa se distanteze usor. Am bagat repede un gel si m-am straduit sa ma tin de ei. Nu s-au mai indepartat, dar nici nu am ajuns chiar langa ei.
Am ajuns pe culmea dealului, unde am gasit ultimul CP. Un ultim pumn de jeleuri, un pahar de cola si am plecat in tromba la vale. Martina a ramas repede in urma, iar noi am accelerat la vale. Am depasit vreo 2 concurenti si am ajuns in localitate. Inca 1 km de asfalt si se vede finishul.
Am incheiat prima zi in 6 ore si 2 minute. Robert terminase cu avans de peste 15 min de peste 2 ore. Eram uzi dar ne simteam foarte bine. Ba chiar incetase, temporar si ploaia.
Ziua am incheiat-o cu o masa copiosa la pensiune si la 10 ne-am retras la somn.
A doua zi soc, nu mai ploua (peste noapte a rapait destul). A fost oarecum ciudat sa luam startul pe uscat. Aveam ca incalzire o portie de 8 km de asfalt, dupa care aveam 42 km de dealuri si vai. Asfaltul l-am alergat cam cu 6 pe mie, ingaduind muschilor sa se incalzeasca si sa intre in ritmul de concurs. Evident stam la taclale asa ca distanta se parcurge repede.
Dam gata asfaltul si facem stanga pe o ulita a unui sat bucovinean. Lumea se uita frumos la noi, ne salutam cu localnicii, iar apoi urcam printr-o padurice pe culmea unui deal. Se vede tare frumos asa ca fac cateva poze. Azi ma simt foarte bine si nu asa competitiv, asa ca savurez traseul fara sa simt presiunea competitiei.
Traseul este foarte pitoresc, prin pasuni imprejmuite (alte garduri si porti) casute si hambarele tipice ale zonei azvarlite ici si colo. Trecem prin cate o padure, urmate de o pajiste superba pe care pasc vacute. Trecem si pe la un checkpoint si apoi o dam la vale ca sa urcam inapoi pe culmi. Urmeaza o coborare lunga care devine dura spre final. Ca in filme ne blocheaza un car care trecea printr-o poarta. Ne dam la o parte si trecem si noi accelerand iar la vale. Drumul e bolovanos si abrupt si parca nu se mai termina. In sfarsit ajungem in vale, unde un sat micut este cuibarit pe fundul vaii. Facem dreapta pe un drum care ne va scoate iar pe culmi si paduri. Dam de un sipot unde ne spalam si umplem bidoanele cu apa proaspata. Fac prostia sa scot cipul de pe deget sa ma spal si pe fata si il bag la centura.
Reincepem sa alergam si urmam drumul care incepe sa urce domol printr-o vale pitoreasca, Apoi padurea isi intra in drepturi si urcam din ce in ce mai pronuntat. Drumul urca printr-un parau si apoi iese pe o culme impadurita, unde dam destul de repede de un CP. Ca la fiecare CP trebuie sa bifam cipul (de genul celor folosite la orientare) si descopar cu groaza ca nu mai e la mana, Probabil mi-a cazut cand ma spalam sau imediat dupa. Ma duc spasit sa-mi marturisesc pacatul, vorbim prin telefon cu tabara de baza care imi spune sa nu-mi fac probleme. Eu ma gandeam deja cu groaza ca poate ma descalifica. Imi promit sa trimita pe cineva dupa el, mai ales ca stiu aproape sigur unde se afla.
Usurat plecam mai departe si peste vreo 2 km dam de Luiza carea facea poze intr-un loc pitoresc. Evident, toata lumea stia despre prostia mea.
Coboram iar intr-o vale, o coborare rapida intrerupta de cateva porti. Intr-un loc suntem alergati un pic de un armasar, care ar fi vrut sa-i deschidem o poarta ca sa o poata tuli. Sarim poarta si o stergem englezeste. O ultima urcare ne aduce pe o alta culme impadurita, pe care o urmam urcand si coborand. Dam de ultimul CP, de unde ajungem la o stana pe care o traversam direct si coboram abrupt spre Fundu Moldovei. Coborarea este dura si abrupta, pierdem cam 300 m pe maxim 1 km. Genunchii tzipa, dar nu-i bagam in seama. Ajungem in localitate si de aici mai avem 1 km de asfalt.
Am trecut linia de finis in 7 ore si 19 minute. Am fost usurat sa aflu ca cineva mi-a gasit cipul, ceea ce a inchis problema. Am petrecut restul zilei la linia de finis zacand la soare si aplaudand concurentii care terminau ziua a doua.
Seara am bagat o masa excelenta la pensiune si am revenit la zona de start/sosire pentru foc de tabara si beer mile. Am aflat ca nu am nici un talent la hula hoop, dar important e sa perseverezi :)
Duminica a fost un cros de 8 km, numai bun sa facem o revenire buna dupa cei 92 de km din zilele precendente. A fost o urcare si o coborare prin padure, si apoi 4 km pe asfalt, unde am dat drumul la motoare ca la 10 k :)
Festivitatea de premiere a avut loc unde departe, la o stana turistica unde se poate ajunge cu masina, desi drumul este abrupt. Au fost ciorba si tocana la ceaun, berbec la protap si o groaza de bunatati. Din pacate nu am apucat sa ne bucuram de tot pentru ca a trebuit sa plecam, avand un drum lung in fata, Am ajuns la Bucuresti la 5 dimineata, dupa ce l-am debarcat pe Robert la Brasov.
Cateva concluzii:
- organizare excelenta, multi voluntari, foarte bine instruiti, fiecare stia unde este, ce are de facut, cat mai e pana la urmatorul CP si ce fel de teren urmeaza. Impresionant
- foarte bun, spre perfectiune marcajul traseului. Ar trebui sa fi orb sa te ratacesti
- kit interesant cu un hanorac branduit inclus
- multe activitati in afara de alergare gen beer mile, program pentru straini, etc
- festivitate de premiera cu multa papa, nu am vazut atata mancare (traditionala) la un concurs de alergare
- foarte fain traseul, frumos si pitoresc
- e mult mai usor sa alergi 100 km cand e defalcat pe 3 zile
Va recomand calduros Ultrabug 2017 - ne vedem la anul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu