luni, 25 aprilie 2016

Brasov Marathon 2016 - Au si vai

Dupa doua alergari bune, trebuia sa vina si un dus rece, ca sa revin un pic cu picioarele pe pamant :)

Conteaza foarte mult saptamana dinaintea cursei, nu pentru a ingrasa porcul in ajun, cu pentru a te incarca cu energie (somn, mancare, etc), in ce fel preferati. Eu in saptamana dinainte de Brasov Marathon am dormit putin, si am reusit sa-mi tocesc nervii la munca pana vineri seara. O saptamana oribila, tocmai buna de uitat. Somn putin, si 10-12 ore zilnic la munci sau in activitati work-related.

Am ajuns in Brasov pe la 11 noaptea, asa ca am luat kitul a doua zi dimineata. Se anunta o zi buna pentru alergat, numai bine de testat noul colant 3/4 de compresie de la Decathlon (foarte ok - la un pret decent). 

Am ajuns in piata Sfatului la timp pentru kit si incalzire si am luat startul mai in fata plutonului. Startul s-a dat la ora 8 fix si ii dadeam tare pe strazile pietruite din centrul Brasovului.

Traseul ajunge repede sub Tampa si intra de pe aleea principala pe drumul celor 12 serpentine care serpuieste pana pe varful Tampei. Deja de la a doua serpetnina mi-am dat seamna ca nu e ziua mea. Ma simteam foarte obosit, si nu aveam nici 3 km, cu alti 35 de km in fata. Destul de repede am inceput sa alternez alergatul cu mersul rapid. M-am ofticat maxim pentru ca urcasem de mai multe ori Tampa in alergare impreuna cu Toro Tibi sau singur. Cu chiu cu vai am ajuns in varful Tampei in 32 de minute si da-i drumul la vale spre saua Tampei. De aici traseul prinde o poteca de viteza care coboara pe o curba de nivel in drumul forestier Valea Cetatii, in spatele Racadaului. Foarte fain segmentul, una din bucatile mele preferate.

Forestierul se transforma in poteca, si apoi prinde culmea Crucurului. Pe aici ceasul zice ca am mers binisor, mi-am mai revenit si i-am dat bataie cat am putut de bine. Foarte faina si urcarea si alergatul pe culmea Crucurului, de unde am iesit pe zidul mare de pe partia Sulinar. Putin mai sus am dat si de zapada proaspat cazuta. Totusi o diferenta mare fata de anul trecut, cand se skia pe langa noi.


Am ajuns in varful Postavaru cam in 2 ore jumate de la start, mai bine cu 20 de minute fata de anul trecut si lucrurile stateau bine. Pe creasta am dat si de Silviu Balan, care alerga si filma concurentii. Mi-a luat si mie un mic interviu, abia astept sa vad ce voce aveam (ce prostii am debitat stiu :D).

Am bifat punctul de control de pe varf si i-am dat drumul la vale. Pe drum am incurajat cat am putut concurentii care urcau pantele Postavarului, asa cum m-au incurajat si pe mine cei care coborau de pe varf. Am alergat pe Drumul Rosu pana la Cabana Postavaru, unde ma fost imbiat cu sandvich-uri, dar din pacate nu aveam timp :). Fata de anul trecut, s-a revenit la traseul initial care prindea poteca marcata care zigzaga prin padure si iesea in Poiana Ruia. Poteca era plina de noroi si zapada, motiv bun sa ma dau cu fundul de pamant, o data si bine, nicio paguba, am aterizat pe partea carnoasa :))

De la Ruia am intrat pe Sulinar si aici am simtit prima data ca glezna dreapta isi face de cap. Sulinarul este abrupt, si cand am incercat sa-i dau tare am simtit ca-mi fuge glezna. Am coborat foarte franat si lent toata partia, asa lent ca au inceput sa ma doara un pic si genunchii. Din fericire calvarul Sulinarului s-a incheiat, si am traversat via partia Bradu spre cariera, unde aveam punct de alimentare si unde incepea ultima urcare mare, inapoi in creasta Crucurului.

Aici nu am mers prea bine, cam 45 de minute si deja stiam ca obiectivul meu cel ambitios se dusese dracului. Ca si anul trecut tot aici mi-am donat magneziul unui alergator cu crampe.

Am ajuns sus si ma gandeam daca glezna va rezista la lunga coborare de pe Crucur care urmeaza. Tot cam pe aici m-am intalnit cu Liviu Man, cu care m-am tot intersecat pana la final, alergand mare parte din traseu impreuna.

Eram trei care coboram la ralanti Crucurul, alernand la conducere cam ca la bicla. Deja eram un car de nervi, glezna ma durea un pic, si incercam sa o menajez cat puteam.

Asteptam cu nerabdare punctul de incurajare si zgomot de la km 33, organizat de Geanina si Alin Tanase (Alin ne incurajase si pe cresta Tampei) si nu am fost dezamagit. I-am auzit cam un km inainte, erau vreo 20 de oameni (multi alergatori de elita), dar parca erau 100, cu talangi, vuvuzele si fluiere. Cineva m-a recunoscut de la distanta, si tot grupul a inceput sa-mi strige numele. Ma scutur de rigor mortis si incep sa alerg la deal, si bat cuba cu toti. La finalul grupului era Luiza, care ma preia in trena, mai alerg 50 m si mi se face rau. Cad si zac cateva minute, apoi Luiza ma trezeste si ma expediaza in suturi in sus pe panta. Mai erau vreo 2 familii putin mai sus care mi-au dat energia sa urc in saua Tampei.


Oameni buni, nu aveti idee cat de mult ajuta un astfel de grup de sustinere. Simti ca mori, dar renasti in zgomotele multimii, picioarele dor, dar te scuturi de oboseala si reincepi sa alergi. Daca vreti sa faceti o fapta buna, si alergati la o cursa scurta, mergeti si ii incurajati pe cei care alearga cursele lungi. 

Pe coborarea din sa m-a ajuns din urma Liviu Man, si de aici am alergat impreuna pana la final. Eram nitel socat pentru ca-mi dadeam seama ca nu o sa fac 6 ore, ci pe undeva pe la 5 jumate, deci un timp mai bun decat anul trecut.

Am trecut linia de finish in 5:34, practic de mana cu Liviu Man, cu care am convenit sa nu ne atacam pe final, ci sa trecem finishul impreuna :)

Foarte frumoasa si buna organizarea, iar acest concurs a atins o maturitate care il face sa fie foarte cautat de alergatori (sold-out cu o luna si ceva inainte). Fain kitul, un tricou extrem de reusit in mai multe variante, bandana personalizata, medalie realizata de Atelierul Protejat Rafael. Am auzit pe unii oameni plangandu-se ca nu este medalie metalica. Eu prefer o medalie de artizanat, realizat de oameni cu care soarta a fost vitrega, si pe care cei de la CPNT ii ajuta dandu-le de munca. Mie mi se pare o medalie superba in acest conditii.

Dupa concurs m-am bucurat de un masaj foarte fain la finish. M-am resimtit mai mult decat de obicei din cauza ca nu am putut sa dau drumul la picioare pe coborare. 
Acum nu-mi ramane decat sa astept Brasov Marathon 2017 si poate sa-mi iau revansa la Eco.

Ne vedem la Moeciu

Multumesc pt poze Larisa Cobianu si Robert Cadar


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu