duminică, 20 septembrie 2015

Ciucas Ultra - 105 km prin nori si ceata

Mi-am dorit de ceva vreme sa alerg la Ciucas Ultra (105 km, 5000 diferenta de nivel), dar eram usor speriat de bariera de 100 km. Din pacate sunt un alergator destul de lenes la antrenamente, iar job-ul nu ma ajuta prea mult in stabilirea si urmarea unui program de antrenament.

Dupa experienta negativa de la Via  Maria Theresia, cand pentru prima oara nu am ajuns la timp la un checkpoint, am decis sa alerg maraton la Ciucas. A urmat imediat un ultra reusit la VLC (povestea aici), dar pe o distanta scurta, de 60k. Acolo l-am cunoscut pe Mihail Obada, care a alergat si el la ultra,  un alergator mai bun ca mine.

Mihail mi-a propus sa alergam impreuna la Ciucas ca o echipa. Stiam ca pot sa am incredere in el, mai ales ca la VLC a alergat toata cursa cu Radu Restivan, desi ar fi putut sa castige lejer. Cu asta s-a inchiat povestea, asa ca m-am apucat sa-mi transfer inscrierea de la maraton la ultra. La Ciucas organizatorii sunt mult mai amabili si intelegatori fata de altii, asa ca dupa 2 mailuri si un telefon cu Alexandra (multumesc Alexandra :D) s-a rezolvat.



Saptamana dinaintea cursei a fost extrem de agitata. M-am gandit, am citit, m-am sfatuit cu ai mai buni si am pus la cale cam tot ce trebuia:
- echipament (multumesc mult Silviu Balan pentru bete si rucsac)
- alimentatie dinaintea cursei - carboloading ca la carte si alimentatie in timpul cursei (aici m-a ajutat si m-am inspirat de la Robert Hajnal, caruia vreau sa-i multumesc de asemenea)
- am studiat traseul si m-am gandit cum alerg, unde mananc, ce mananc
- pentru prima data mi-am gatit mancare pt cursa (piuree cu orez si branza), pe care l-am ambalat in pungi
- am mai luat migdale, merisoare, batoane si geluri de la Sponser, plus plicuri de energizant tot de la Sponser
- in picioare am avut minunatii Ultraraptor de la la Sportiva, cele mai bune incaltari pt ultra. Dupa 105 km aveam talpile ca noi, fara basici
- urma sa am la mine tot echipamentul obligatoriu (colanti lungi, manecute, pelerina, polar de alergare de la Decathlon, pelerina, buff, manusi).

Taoata saptamana m-am gandit, razganditi, am studiat vremea, care se anunta ploiasa, am dormit cu harta traseului in minte si cu o singura idee. Voi termina cu bine!

Vineri am plecat destul de greu, eu am ramas de joi fara telefon, asa ca a fost mai greu sa ma coordonez cu pasagerii mei. Trafic greu, asa ca am ajuns la Cheia dupa sedinta tehnica. Seara s-a scurs repede cu toate amanuntele tehnice (echipament, formalitati, cina, etc), asa ca abia pe la 11 ne-am nagat la somn. Evident ceasul a sunat repede. M-am dat cap in cap cu Mihai, am mancat, ne-am echipa si am ajuns la start.

Nu vi se pare ca momentele dinainte de start curg prea repede? Sunt acele momente de socializare placuta cu amicii, cu ceilalti alergatori, acei fiori ai startului imiment, picioarele care nu mai au rabdare, organismul care trepideaza in asteptarea pantelor din fata. 105 km!!!

10,9,8,7,6,5,4,3,2,1, scandam cu totii numerele si la 0 zburam prin poarta. Entuziasmul a fost asa mare ca dupa 171 de m, cineva (poate chiar eu) a apasat pe butonul de pauza al ceasului meu, asa ca l-am oprit de tot cand i-am dat seama, dupa vreo 10 km.

Prima parte este prin muntii Ciucas, pe traseul de maraton. Coloana se lateste incet-incet, asa ca in curand ramanem aproape singuri. Alergam in ritm lejer, si mergem cand panta e mare. Vremea, care ne-a amenintat  toata saptaman, se mentine foarte buna. Buna la alergare inseamna nori fara soare si nu prea cald, spe racoare chiar. Noaptea e varstata de razele frontalelor noastre, iar primele umbre de lumina trimit fuiori de ceata printre noi.

Intram in defileu, si alergam usor pe nisipul de pe fundul lui. Ne depasesc multi alergatori, dar ne tinem de planul de a nu forta pe prima parte. De fapt de a nu forta pe nici o parte si de a termina cursa, in 20 de ore daca se poate.

Iesim din defileu si urcam pantele care duc la cabana Ciucas. Dam de Andrei Tzale care ne da miere si bomboane. O groaza de prieteni in checkpointuri :)

La cabana Ciucas dam de primul punct de alimentare al zilei, si acolo o groaza de prieteni si singurii fotografi, simpaticii Fisheye, Cornel si Irina. ca de obicei poze superbe.

Mancam masline, cascaval, cornulete, fructe si umplu bidionasele de pe piept. 2-3 minute si o luam la picior spre varful Ciucas, unde ajungem dupa 4 ore jumate. De aici avem o coborare in viteza pana la pasul Bratocea, unde traversam DN 1A, bem un pahar de cola si umplem toate recipientele cu apa. Urmeaza muntii Grohotisi.

Dupa cativa km prin padure, iesim destul de repede in golul alpin. Muntii Grohotisi, contrar numelui, sunt golasi si acoperiti de iarba. Suntem singuri, mai sunt doar 2 oameni in fata de care ne apropiam incetisor. In spate nu vine nimeni, cel putin nu in raza noastra vizuala. Mergem cam la 10 m unul de celalalt, cu Mihai setand ritmul. Mancam la fiecare ora cate ceva si ne hidratam bine.

Picioarele sunt inca destul de usoare, desi avem deja vreo 40 de km. Stam de vorba pe urcari si dam drumul la alergare usoara pe coborari si pe fals platul de pe creasta. E o alergare placuta, pe un drum acoperit cu iarba. Marcajul este bun, desi organizatorii nu au mai avut la dispozitie copaci. Din spate apar pe rand 2 fete, prima fiind o alergatoare cunoscuta, Georgeta Manolache, La 20 de minute in spatele ei a venit foarte tare o fata, care a trecut ca trenul pe langa noi si echipa din fata noastra. Din pacate aveam sa o reintalnim pe urcarea de pe Gropsoarele.

Trecem de varful Grohotis si incepem coborarea, una destul de neplacuta pe brazde de iarba spre stana Nebunu, CP 8, unde bagam niste branza proaspata. De aici aveam impresia ca vom cobora spre barajul de la Maneciu, dar nu puteam sa gresesc mai tare.

De la Nebunu pana la baraj a urmat un sir aproape nesfarsit de urcari si coborari destul de abrupte pana la releu, de unde am prins un drum forestier care ne-a scos deasupra barajului. M-am cam resimtit pe bucata asta, mai ales ca nu mai mancasem de ceva vreme sperand ca ajungem la baraj, unde stiam ca avem multa mancare la CP 9.

Cand am vazut lacul de deasupra am stiut ca eram aproape si in alergare usoara am ajuns la DN1 A, pe care l-am mai traversat o data. Organizatorii au postat echipaje de jandarmi care aveau grija sa traversam in siguranta.

Am ajuns la CP 9 dupa aproape 12 ore si ne-am holbat la belsugul de mancare buna. Supa groasa cu cartofi si orez, masiline, cascaval, branza, galuste cu prune, coliva, cola, si muuulte altele, de nu stiai ce sa mananci mai repede. Voluntarii erau foarte draguti si nu stiau ce sa mai faca ca sa ne ajute. As fi stat mult si bine aici, dar Mihai m-a luat pe sus si bine a facut. :)

De aici incepe cursa cu adevarat, de la km 59. Pe primele pante din muntii Tataru, am bagat jumate de Activator ca sa alergam un pic. Traseul urmeaza un drum forestier, asa ca bagam un mars fortat (9-10 min/km) - am dat si eu drumul la ceas. Cand panta se domoleste si avem fals-plat, bagam alergare. Il ajungem din urma pe Bogdan Malacea, care avea sa ne insoteasca pana la finish.

Incet-incet se lasa noaptea si cu noaptea vine si ceata. Din pacate ceata ne-a incetinit foarte mult, intrucat au aparut problemele de navigatie, intrucat marcajele din zona au fost devalizate, probabil de ciobani. Ni se alatura alti 2 alergatori, care se ratacsisera, si reintrau in traseu, printre ei Levente Polgar, cu care ma ratacisem anul trecut la VLC. MIhail si Bogdan aveau ceasuri cu harta GPS, asa ca ne era usor sa gasim traseul.

Trecem peste vraful lui Crai pe o ceata groasa, apoi de Tabla Butii si CP 10, unde voluntarii aveau un foc foarte imbiator. Se lasa frigul, asa ca trag pelerina peste bluza subtire si caut in rucsas manusile si buff-ul. Gasesc doar manusrile, caci buff-ul probabil mi-a cazut azi dimineata fara sa observ. mi-e frig la urechi, asa ca sunt obligat sa devin creativ. Gluga de la pelerina peste urechi si frontala peste - problem solved. Arat probabil a baba care se duce la slujba de seara :p

Piesajul este fantomatic. Fuioare de ceata ne ascund peisajul si marcajele, asa ca ceasurile sunt de baza. Incet-incet ajungem la padure si la CP 11, unde ii gasim pe voluntari in corturi. De aici coboram abrupt prin padure, si spre manelele care se aud de la km. Ala sa fie CP-ul? Parca nu seamana :)))

Muzica era de la o vila chiar langa CP 13, unde am mancat cat mai sanatos, pentru ca urma piesa de rezistanta a zilei, urcarea pe Gropsoarele, 800 m  diferenta de nivel cam in 2-3 km. Urcarea asta a fost nascocita de un sadic, si pusa fix la km 90 :))

Nici nu am inceput sa urcam bine, cam la 10 min dupa ce panta incepusa sa urce semivertical, am intalnit-o pe fata care ne depasise pe Grohotis, invelita in 7 folii de supravietuire si vegheata de alti 3 participanti, in asteptarea Salvamontului. Se pare ca a tras pana a cazut jos. Urata priveliste

Urcarea este criminala si o resimt puternic, imi vine greu sa ma tin dupa Mihail si Bogdan. De fapt nu ma tin, ma asteapta ei din cand in cand. Marcajele se vad mereu la 10-15 m inainte si 7-8 metrii mai sus. Marcajele mai indepartate parca atarna pe cer. Trag de bete si de mine si pun un pas inaintea celuilalt. Cred ca am facut vreo 2 ore, dar pana la urma am ajuns sus, unde ne asteptau un voluntar si un salvamontist.

De aici am ajuns aproape pe creasta si dupa inca 10 min ajungem pe varful Gropsoarele. Deja ma simt mult mai bine si trag mai tare. Traseul urca si coboara pe creasta, si mai trecem de un CP (13) de unde incepem coborarea spre Muntele Rosu. E randul lui Bogdan, pe care il dor sa genunchii, sa ramana un pic in urma.

Ajungem la punctul de alimentare de la Muntele Rosu urmand o pista de aterizare balizata cu 2 randuri de marcaje fosforescente care stralucesc in lumina frontalelor noastre. Eu ma repede la dulciuri, dar tocmai cand ma indopam mai bine, il aud pe un voluntar ca un grup de 4 oameni sunt aproape, la 5 minute in spate. Mai iau un pumn de cornulete si ii dam la vale, eu molfaind de-a valma cornulete si masline.

Am terminat coborarea, suntem intr-un fel de poiana in padure de unde stim ca mai sunt 3 km, cand la cateva sute de m in spate, mai sus, pe traseu, vedem cateva frontale. pe loc ne activam si bagam o alergare care dupa 102 km e cam sprint pentru noi. Alergam toti 3 de parca este in joc locul 1. De fapt se dau locurile 50+ dar nu mai conteaza. Alergam de nebuni pana la finis, unde am ajuns cu 20 de minute inaintea "urmaritorilor:, care probabil habar nu aveau ca au declansat astfel de emtotii primare :D.

Am intrat in Cheia, si noi tot ne uitam des peste umar, unde nu se vede nimic. In sfarsit intram pe linia dreapta de la start, salutati de goarnele si talangile voluntarilor. Am trecut linia de fiish in 23 de ore si un pic, mult peste cele 20 de ore visate. Probabil as fi putut sa merg mai tare, pentru ca la final mai aveam destul resurse, dar cum a fost primul 100+, nu stiam exact cum o sa ma simt.

Foarte fain concursul, bine organizat, bine marcat, tricou si medalie superbe la un pret bun. Se vede ca oamenii sunt alergatori si ei, si il organizeaza cum le-ar place si lor din postura de alergatori. Felicitari Alexandra si Dragos State & team. Ne vedem la anul cu siguranta

Special thx lui Mihail Obada, fara de care nu participam si nu terminam in timp util. Raman dator bro :)

4 comentarii:

  1. O cursa reusita si frumos relatata. Mi-ai facut pofta de cornulete :)

    RăspundețiȘtergere
  2. aoleo, stii ce bune au fost? :)))
    dar cele mai bune au fost galustele cu prune. si coliva :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Georgeta Manolache22 septembrie 2015, 20:09

    Un maree...bravoo! Un tablou real descris in cuvinte . O completare ar fi de prisos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe felicitari si tie, ai facut o cursa aproape perfecta :)

      Ștergere