Un traseu care este abrupt, expus, cu noroi, pasaje inguste dotata sau nu cu cabluri, grohotis si pamant alunecos, batut bine de soare, plin de noroi jos in padure. da, avand toate acestea, dar si privelisti incredibile! Foarte greu, dar cu satisfactii maxime.
Busteni Vertical Trail Race este o cursa organizata (ireprosabil) de Asociata Sport la Orice Varsta (Retezat, Azuga, Baneasa, etc) pe un format mai deosebit.
Traseul pleaca de la statia plecare a telecabinei Busteni si urca abrupt pe poteca turistica. Ai jumatate de kilometru de drum forestier, in urcare si el, iar apoi poteca serpuieste prin padure, avand foarte scurte coborari, urmate de pasaje in ascensiune.
Formatul de start este unul foarte misto. Practic se pleaca cam invers proportional cu viteza fiecaruia, fetele primele, iar cei mai buni sunt invariabil ultimii la start, ceea ce iti ingaduie sa te intalnesti cu ei pe parcurs, fapt rar la starturile obisnuite, cand cei buni pleaca glont si nu-i mai vezi dupa prima curba.. Contrar ce s-ar putea crede, nu exista probleme de trafic, toata lumea se da la o parte din calea celor mai rapizi. Un fair play desavarsit, cum se obisnuieste pe munte.
Eu am avut pozitia de start 111, din 153 inscrisi la start. Am profitat de apropierea de Bucuresti, asa ca am ajuns dimineata la start. Ca de obicei timpul inainte de start trece repede, multi prieteni, cunoscuti, un pic de incalzire.
Organizatorii ne aliniaza in functie de numerele de start. Profit de ocazie si ma duc sa le incurajez pe fete la start si apoi ma bag cuminte in coloana. Inaintam pe culoarul de start cam ca gloantele in incarcatorul unui pistol. Imi vine randul repede si trepidez de nerabdare sa iau startul. Radu Mila ne simte nerabdarea si ne tine bine pe fiecare umar sa nu furam startul :).
3, 2, 1 start si deja accelerez pe pajiste in sus. Sprint pana la podul derapanat care traverseaza paraul si apoi pe drumul care duce spre padure si traseul turistic. Cand intru in padure deja gafai bine, sunet de locomotiva asmatica, care m-a insotit pe tot traseul, numai bine sa-i avertizeze pe turistii de pe traseu ca un marfar rablagit vine cu viteza (lui) maxima la deal.
Ma tot uit in fata si in spate sa vad pe unde sunt cei din fata si in spate. Stiu ca e usor stupid dar vroiam sa fac eu prima depasire inainte sa fiu depasit de altcineva. Din pacate vad pe cineva doar in spate, asa ca maresc ritmul. Cam degeaba pt ca se apropie de mine constant. In sfarsit apare si un alergator mai lent inaintea mea. Urmeaza o pasaj de coborare de vreo 100 m pe care dam toti 3 drumul la picioare si distantele se mentin constante. Urmeaza un nou pasaj abrupt, pe care cel din fata mea se opreste sa rasufle, prilej sa-l depasesc. Cel din spatele meu, intr-un echipament de triatlon de la Pegas Triatlon Club este aproape de mine, iar cand il simt chiar in spate ma dau la o parte si-l lassa treaca. Depasim impreuna un grup compact de alergatori mai lenti, dar nu reusc sa ma tin dupa el prea mult.
Poteca iese din padure si intra pe versantul din dreapta in plin soare. Traspiratia tasneste prin toti porii, respiratia e la fel de asmatica, dar ritmul este inca bun. Reusesc performanta sa gresesc traseul, intrucat erau 3 oameni la un loc langa apa care parea o traversare (traversarea reala era 100 m mai sus). Strig pardon, ma napustesc printre ei, sar apa si ma trezesc in fata unui peretel de stanca. Ma opresc derutat, ma uit si jur si observ marcajele pe acelasi versant de unde venisem. Cei 3 baiesti se uita la mine uimiti, si imi spun ca au crezut ca vreau sa ma spal. Le strig in viteza ca nu am timp si reiau drumul corect. La traversarea era punct de hidratare, asa ca iau un gel, intrucat trecusera 44 de minute. O salut repede pe Bianca, de serviciu in CP si fug mai departe.
Deja ma intalnesc cu multi cunoscuti, ma ajung alti concurenti mai rapizi. Deja se vede bine cabana Caraiman, sunt pe serpentinele de dedesupt. Intram intr-un nor si vizibilitatea se reduce mult.
Inca cativa pasi obositi si ajungem dintr-o data la cabana Caraiman, arunc un pahar cu apa pe gat si dau drumul la alergare spre Babele. Poteca urca in continuare, dar sunt multe bucati unde se poate alerga. Mai aveam juma de km pana la finish cand pe langa mine trece expresul Silviu Balan. Schimbam cateva cuvinte in fuga si a luat deja distanta. Avea sa castige in 1:02 h!
Urc o panta si in varful alteia se vede poarta de finish, inconjurat de o multime de oameni, spectatori si concurenti. Uit de orice oboseala si sprintez puternic la deal, si ma prabusesc prin poarta pe pajiste.
E gata, 1:39:56 h
A urmat o repriza de bronz, hidratare si leneveala la soara impreuna cu ceilalti alergatori, foarte placut.
O cursa frumoasa, grea dar atat de placuta, care te face sa dai totul. Cu siguranta cei care nu au fost au regretat Ne vedem si la anul, cu siguranta, mai multi, mai puternici si mai rapizi :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu