Brasov Marathon este o cursa marca CPNT, organizat de oamenii care ne-au adus Bucegi 7500, deci te astepti la o organizare ireprosabila. Pe care o si primesti :)
Imi plac cursele montana din si din jurul Brasovului, care imi ingadui sa mai stau si pe acasa si sa fac si ce-mi place mai mult. o situatie win-win din care am doar de castigat.
Anul acesta m-am inscris din vreme ca sa nu am surprize, dar n-au fost atati participani poate si din cauza ca a fost un weekend aglomerat, cu Color Run, Forest Run Grand Prix si prima editia a Cernica Trail Run. Totusi am fost vreo 320 de oameni la start, la cele 3 probe, cros, semi si maraton, cu aproximativ 80 de oameni la startul maratonului.
Traseul este unul greu, cu urcari care totalizeaza 2200 m diferenta pozitiva, cu vreo 2 km prin oras, restul prin padurile, dealurile si muntii Brasovului. La start o groaza de prieteni, cu care a fost o placere sa ma intalnesc atat in piata Sfatului sau pe traseu.
Am ajuns la Brasov tarziu, noroc cu un suflet caritabil (multumesc Bianca) care s-a preocupat sa-mi ia si mie kitul de start, asa incat am putut sa dorm o ora mai mult a doua zi dimineata. Care dimineata a inceput cu vreme foarte buna de alergat, un pic de soare cu dinti, asa cum ne place noua :).
Imi plac foarte mult momentele dinaintea startului, cu multa voie buna, cu energia pe care o simti in aer, energie care urmeaza sa fie consumata pe pantele din jurul Brasovului. S-a plecat destul de tare, dar de data asta, spre deosebire de Intersport, am stat mai in spate. Am alergat pe serpentina cat de mult mi-a permis inghesuiala inevitabila, dar nu m-am suparat ca pe anumite locuri nu se putea alerga din cauza coloanei (o multime de oameni iau startul mult prea in fata, fata de pregatirea lor fizica), intrucat am facut ceva economii care mi-au prins bine mai incolo.
Am ajuns repede pe Tampa, si am inceput sa cobor la vale spre seaua Tampei. Pe urcarea scurta am profitat si am depasit coloana, ramanand cu un grup cu care am urcat mare parte din pantele urmatoare. De pe varful Tampei se vedea frumos Postavaru, frumos, dar foarte departe :))).
La punctul de alimentare ajung in urma grupului condus de domnul Stan Turcu, 4 alergatori care deja o luau spre Valea Cetatii. Pe coborare am pierdut timp ca de obicei, dar asta nu a fost niciodata punctul meu forte. Ajungem la forestier si incepe sa urcam spre culmea Crucurului. II ajung destul de repede din urma si ma plasez in spatele lor, unde am ramas o perioada. Alerg in spatele unei fete dragute, cu numarul pe spate, de la semi (Alexandra Baicoianu, am stat ceva asa ca am mi-a ramas pe creier). Forestierul se transforma in poteca, care urca destul de abrut, dar cu pasaje unde se putea alerga, si de care profit ca sa depasesc incet-incet tot grupul. Ma simt bine si se vede, nu?
Ajung pe culmea Crucurului cu ceva avans pe care il sporesc pe creasta care se preteaza bine pe alergare. Ajung la intersectia unde halful face dreapta si dau de Andrei Dumitrescu si Silviu Balan care dirijau traficul. Deja sunt singur, asa ca profit pentru o pauza tehnica, de care profita urmaritorii :)).
Poteca urca prin stanga Poienii Brasov in Ruia, ajungand acolo la Zidul Mare de pe partia Sulinar. Domnul Stan ma ajunge din urma, asa ca continuam impreuna. Pe Sulinar suntem iaras un grup de 4-5 care tragem din greu la deal pe panta abrupta. Suntem rasplatiti in varful Postavarului cu o priveliste superba, asa ca zabovesc un minut pentru o poza si cateva guri de aer :D.
Domnul Stan o ia tare la vale si nu l-am mai vazut. Traseul duce pe partea superioara a Drumului Rosu spre Cabana Postavaru, unde este alt punct de alimentare cu apa. Si unde suntem obiectul curiozitatii a catorva zeci de skiori, care participau la un concurs sub cabana. Drumul zigzagheaza pe o poteca, ca sa iasa apoi in Sulinar pe unde coboara pana in Poiana pe zapada si noroiul de pe partie. In Poiana o ia pe poteca care trece pe deasupra Bradului, pan ala cariera veche, unde dau de un punct de alimentare foarte vesel. M-am energizat si rehidratat si tare bine mi-a prins. Multumesc fetelor :)
Nu am studiat cu atentie harta si nu eram pregatit deloc pt ce a urmat, urcarea inapoi in Crucur, pana aproape de Ruia, o urcare lunga si dura care mi-a cam pus capac. Am ajuns sus destul de stors, unde am luta-o inapoi pe poteca pe care urcasem atat de vesel cu putin timp in urma. O tempora :)))
Acolo am coborat in alergare usoara spre Stehil, de unde am luat-o spre Fantana Dreptatii. Coborarea este abrupta, iar eu resimt obisnuitele intepaturi in abdomen as aca cobor destul de lent. La Fantana Dreptatii realimentez (foarte frumoasa componenta personalului :D) si in sfarsit ajungem inapoi in Brasov, la Troita, unde incepem iar sa urcam spre seaua Tampei, ultima urcare, pe care ma cam tarasc. Ajung sus stors, dar mai aveam doar vreo 4 km si foarte putin de urcat. Cobor impreuna cu alt alergator, pe care il ajut sa iasa dintr-o rapa unde aluncecase. Alergam umar la umar si stam la taclale, dovada ca inca mai aveam rezerve.
In sfarsit intram in oras unde avem un km de piatra cubica si asfalt. Arbitrii si polististi opresc circulatia si ne fac loc in fata masinilor care stau dupa noi. In sfarsit intru pe linia dreapta (str. Hirscher) si sprintez puternic cu ultimele forte. Nu mai ajunsese nimeni de 10 minute asa ca am parte de o primire triumfala :)
Am terminat in 6 h 41 de minute si am savurat fiecare minutel, chiar daca mi-a fost greu :).
Un concurs care mi-a mers la suflet, bine organizat, bine trasat si marcat.
A doua zi am fost la Moeciu, sa vada daca o bula de Ecomaraton merge dupa un maraton montan. Impreuna cu un grup select, Silviu Balan, Andrei Dumitrescu, Bianca Paunescu (cu vopsea de la Color Run prin par :D) si Alexandra Koskay am luat-o in sus pe bucla 3, dar nu am mai coborat de pe prima culme ci am continuat in sus, aproape 1000m diferenta de nivel pe ceas, deja in Leaota, pana am ajuns aproximativ la altitudine seii Strunga.
Ziua s-a incheiat cu o masa copioasa in Predeal :)
Ne vedem saptamana viitoare la EcoMaraton 2014 in Moeciu :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu