Catarat si trekking in Antalya

Stiu ca v-am obisnuit cu articole de vacanta (cica expeditii) din cele mai exotice locuri si inalti munti. Au fost la rand muntii Atlas (Maroc), Alpii Dinarici (Slovenia), Mt Kenya (Kenya), Caucaz (Georgia) si Alpii de anul trecut (Italia-Elvetia). probabil v-ati gandit ca am fost iar lenes la scris, si de aceea articolul despre vacanta de vara apare pe la mijlocul lui decembrie :)

In vara asta, pentru prima data in ultimii 10 ani probabil, nu am fost nicaieri in vara. Motive ar fi mai multe, unele personale, altele care tin de programul echipei noastre. Cert este ca toata planurile au cazut unul dupa altul, asa ca vara asta am alergat doar. Cat de tare si de mult am putut.

Ca o varianta de criza, ne-am hotarat sa mergem macar o saptamana undeva, la inceputul lui decembrie. Dupa ce ne-am intins un pic antenele si am facut niste analize de cost, vreme, locuri, ne-am decis sa mergem o saptamana in Antalya. Este cald, este foarte frumos in zona, si ieftin. In plus sunt cateva mii de trasee de catarat si se poate face baie chiar si in decembrie.

Costurile sunt mici.
Avionul a costat 107 Euro cu Pegasus (Bucuresti-Istambul-Antalya si retur), inclusiv cu bagajul de cala, am avut nevoie doar de 2 la 5 oameni.
Cazarea a costat 85 de Euro de persoana, 2 camere cu 2 si 3 locuri, cu mic dejun inclus. Pensiunea este in satul Ciraly, cam la 60 km de Antalya.
Am inchiriat o masina care ne-a costat 85 de Euro plus cateva zeci de litri de benzina, pentru ca ne-am fatait destul de mult. De la aeroport la pensiune au fost cam 70 de km, iar in 3 zile ne-am dus la locuri de catarat, plus o data pana la poalele muntelui Olympos.
Cu mancarea se rezolva usor, atat de la supermarket (pentru papat gen picnic) cat si la restuarantele pe care le folosesc localnicii, ieftine si cu mancare foarte buna. Sunt de obicei afaceri de familie, in care meniul este destul de limitat, dar totul e proaspat si se face pe loc. Extrem de gustos.

Cam asta am cheltuit, plus niste bere. Berea e singura chesti care la ei este mai scumpa decat la noi. Dar cum noi nu bem cine stie ce, nu ne putem plange de costuri :)

Nu o sa va plictisesc cu descrieri detaliate, dar o sa va zic ca ziua incepea cu masa pe terasa pensiunii, plus cafeaua de rigoare. In vreo 2 dimineti am cerut si am primit mancarea la pachet, pentru ca am luat-o dimineata din loc. Apoi am mers prim zi la plimbare prin zona (am ajuns tarziu noaptea si apoi am dormit mai mult) in prima zi, iar in zilele 2 si 3 la 2 faleze mari din zona.

 Ziua de catarat este destul de scurta, pentru ca soarele apune la 4 jumate si se lasa racoare. Cam in fiecare zi am facut si baie in mare, apa era mai calda decat aerul, asa ca am facut baie fara neopren.

In a doua seara am mers sa vedem focurile eterne.

La catarat ai de ales intre multe sute de trasee chiar la Cyrali

Joi am mers la tura pe muntel Olympos (Tahtali) 2300+, un varf superb aflat aproape de mare. Ma mers cu masina vreo 15-20 de km, apoi am luat-o la picior. Drumetia este lejera, iar peisajele sunt superbe, dupa cum puteti vedea si singuri.

Singura chestie care deranjeaza este hardugia de pe varf, unde am baut un ceai.

Asta a fost ziua de pauza, pentru ca vineri am plecat sa cautam o faleza care e situata chiar pe plaja, pe care am gasit-o destul de greu. Acolo am petrecut cam o ora ca sa eliberam un pescarus care reusise sa-si prinda aripa si capul intr-un set de ace de pescuit. 4 oameni am muncit la el, unii cu munca de finete cu degetele insangerate de la carlige, iar altii mai neindemanatici (eu :D) la tinut aripi si picioare. Trasele sunt foarte spalate de la eroziunea foarte puternica, dar locul este extrem de frumos.

In ultima zi am mers la Geyikbayırı, un loc extrem, extrem  de frumos, si cu 1200 de trasee. Din pacate nu am prea multe poze, pentru ca m-a lasat bateria. Este un fel de vale, plina de faleze, acioperita cu maslini si rodii, unde poti sta la cateva campinguri, atat la cort cat si la csute cochete. Traseele sunt de toate pentru toti, ai de unde alege. Din pacate am avut doar o zi, dar daca mai venim o sa stam acolo macar cateva zile.

Din pacate aici s-a terminat saptamana noastre, si tot din pacate mai erau multe locuri misto pe care am fi vrut sa le vedem. De exemplu Lycian way, pe care as fi vrut sa am timp sa alerg vreo 2 zile macar. Sau cascadele mirifice

Va recomand calduros Antalya in afara sezonului turistic, o destinatie extrem de frumoasa si foarte ieftina

Sunt concursurile de trail running din Romania sigure?

Aveam de gand mai de multa vreme sa scriu un articol pe aceasta tema, doar ca tragedia din clubul Colectiv l-a adus mai repede sus pe lista de prioritati.

Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.

Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).

In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.

La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.

Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.

Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.

Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D

Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))

Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.

Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.

Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.

Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.

Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.

Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.

Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala

Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.

Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)

Cel mai mare maraton din Romania

Am avut curiozitatea sa ma uit un pic pe cifrele de participare la maratoanele din Romania, pentru a vedea care este cel mai mare maraton romanesc. Cifrele de mii de participanti (chiar 8.000 anul acesta) publicate de marile curse Maratonul International Bucuresti sau Maratonul International Cluj sunt inselatoare, pentru ca includ la participanti si p cei de la alte probe, fara nici o legatura cu maratonul, gen cursa populara, stafeta, 10k, semimaraton, etc. De aici apar cifre bombastice cu mii si mii de alergatori, dar din pacate cifra reala de alergatori este sub o mie de participanti. Da, ati citit bine, nu am avut inca maraton cu peste o mie de participanti, din cate stiu eu.

MARATÓN, maratonuri, s. n. Cursă atletică desfășurată pe o lungime de circa 42 km. [Pl. și: maratoane] – Din fr. marathon. 

Sursa: DEX '09 (2009) 

 Deci dintre participantii la un eveniment de alergare intitulat, Maraton, fie el si international, trebuie sa-i punem la socoteala doar pe cei inscrisi la proba de maraton, si care trec linia de sosire. Am preferat sa iau ca factor de referinta numarul celor care termina cursa, pentru ca asa evitam orice suspiciune de umflare a numerelor. Oricine se poate inscrie la un maraton, dar nu oricine poate termina cursa in timpul limita. Pozele cu mii si mii de oameni luand startul impreuna arata impresioant din elicopter, dar cand probleme scurte se termina, cam raman o mana de oameni pe traseu, sub privirile adesea ostile a trecatorilor, care nu inteleg de ce pentru o mana de oameni se blocheaza traficul. O lipsa crasa de educatie, la care noi trebuie sa ripostam mai ales cu un numar cat mai mare de alergatori, ca sa avem o justificare solida pentru blocarea traficului.

MPC - Sarbatoarea alergarii montane

Am asteptat mult Maratonul Piatra Craiului. Anul trecut nu am putut sa iau startul din motive de deplasare cu munca (a trebuit sa ma multumesc cu o tura inainte si dupa, ajutand la marcare/demarcare), iar acum 2 ani m-am accidentat pe Marele Grohotis din cauza incaltarilor minimaliste (care nu-s pentru orice incepator) si am terminat in 8 ore 13 minute. Acum urma sa port Ultraraptori in picioare si voi testa in concurs si noul rucsac de ultra de la Decathlon.

Anul asta speram la 6 ore. Vara asta am alergat mai mult ultra, MPC-ul era prima cursa mai scurta dupa Retezat Sky Race Intersport. Dupa Ciucas Ultra toate cursele normal par scurte :)))

Am ajuns tarziu in Zarnesti din cauza traficului infernal de pe DN1, avand in masina pe Mihai, partenerul de Ciucas, si pe Andreea Ionescu, cataratoare si alergatoare, toti 3 alergand si a doua zi si la Maratonul International Bucuresti.

Cu moartea dupa alergatori la MIB 2015

Initial nu trebuia sa alerg la Maratonul International Bucuresti, pentru ca alergam la Maratonul Pietra Craiului, cel mai mare si mai prestigios maraton montan, drept pentru care nu m-am inscris nici ca pacemaker si nici prin angajatorul meu, care asigura participarea angajatilor care doresc.

Dar mi-am adus aminte ca asta primavara vazusem niste poze foarte misto de la maratonul international Chisinau, cu moartea alergand dupa participanti, si inca de atunci vorbisem cu Gabi si Oana Solomon despre cat de misto ar fi sa facem si noi ceva similar la MIB 2015.

Anul asta nu am mai fost iepuras, pentru aveam de gand sa dau tot ce pot la MPC, si nu vroiam sa incurc pe nimeni ca pacer la maraton. Dar cum Oana si Gabi erau si ei incantati de ideea cu moartea ca inchizator, mi-am zis ca nu ar fi nici o problema sa alerg al doilea maraton in 2 zile la 6 ore, stand dupa ultimii alergatori. Ar fi ceva de genul alergare de refacere.

Multi m-au intrebat de ce am alergat asa la MIB. Raspunsul e simplu: de ceva vreme asfaltul nu ma mai atrage, si prefer ca sa-mi canalizez energiile pe distante lungi pe trail. Dar daca pot da o mana de ajutor ca pacemaker sau ca inchizator si sa ajut astfel alti alergatori sa-si atinga obiectul, e ceva ce ma motiveaza. Moartea nu e o idee originala, a existat un astfel de inchizator la Maratonul Chisinaului. De acolo a venit inspiratia noastra :)

Am vorbit cu Gabi, si ca de obicei, ok-ul a venit extrem de repede, cu mentiunea ca nu am fost oficial inchizator al Maratonului, ci doar unul neoficial, de fun. Singura cerinta a fost sa nu vin cu o coasa adevarat :)))). Poate ca de la anul vom avea un inchizator costumat oficial, cu sau fara coasa :)

Mi-am gasit costum destul de usor, doar ca am putut sa-l iau, din motive de servici, decat vineri, inainte de plecarea spre Zarnesti. Am avut ceva emotii referitor la costum, si chiar ma gandisem sa cer ajutor pe facebook daca costumul nu ar fi fost conform. Din fericire costumul de la Party Factory arata foarte bine, iar coasa nu e prea amenintatoare, si foarte important pentru cineva care va alerga 6 ore cu ea, este usoara.

Deci am plecat spre Zarnesti cu roba cu gluga si coasa in portbagaj. Despre MPC o sa va povestesc in articolul urmator (inca mai astept poze de acolo), iar de la Zarnesti m-am intors sambata seara, destul de bine fezandat dupa o cursa in care am dat tot ce am putut.

Dimineata am ajuns la zona de start si mi-am pus costumul. Dintr-un alergator anonim, m-am transformat rapid intr-o curiozitate, una la care unii priveau cu interese, mila sau amuzament. Incep solicitarile de poze, individuale sau in grup. Cred ca e plin facebookul de poze cu moartea maratonista. Cred ca le-am deranjat nitel pe fetele care au tinut sesiunea de incalzire stand stana de piatra cu coasa langa zona unde participantii se incalzeau pe muzica. Nu doamnelor, moartea nu are nevoie de incalzire, nu cand va avea parte de o alergare de incalzire de 6 ore si fara finalizare.

Dau o raita si pe standul Accenture, angajatorul meu, unde bineinteles nu ma recunoaste nimeni, ba mai speriu si vreo 2 fete nevinovate. Pana la urma au facut o poza de grup cu mine, care nu stiu de ce nu apare in mailul de felicitare trimis participantilor de la ACN :)))

Am intrat in zona de start si m-am pozitionat in coada cozii participantilor, trecand linia de start la 6 minute de la pocnetul de start. Evident tribuna, care adormise dupa ce trecuse grosul alergatorilor, a inviat cand m-a vazut pe mine :)).

In primii km am inceput sa caut musterii, si m-am orientat in special spre alergatorii de la maraton. Cu toata stima pentru cei care alearga semi sau stafeta, si in lipsa unor cerinte oficiale,am preferat sa stau cu ultimul maratonist si sa incerc sa adun un grup de intarziati pe care sa-i duc in 6 ore la linia de finish, care era mai aproape de Ploiesti la acea ora..

Primul si clientul de baza a fost Florin Stanescu, un domn bine de 50 de ani, , aflat la primul maraton, dar dotat cu o ambitie solida, exact ce ai nevoie pentru a termina un maraton, chiar daca nu coborase de multa vreme, prin alergare, sub suta de kg.  Inca o dovada ca vointa este cea ce conteaza cel mai mult in terminarea unui maraton.

Alergam impreuna, intr-un ritm lent dar constant, De altfel pentru mine, obisnuit cu antrenamente la 4:30-5:30 in ultima perioada, primii 10 km pana m-am obisnuit, mi s-au parut cei mai grei :).

Merita sa vedeti reactia oamenilor la costumul meu, indeosebi a oamenilor in uniforma. Am facut poze cu marea majoritate a politistilor de pe traseu. De asemenea am revitalizat cam toate punctele de hidtratare/revitalizare de pe traseu. cand ajungeam noi voluntarii erau obositi/plictisiti, si se sareau toti in picioare si alergau sa faca poze cu mine.

Cel mai placut a fost pe portiunile in care ne intersectam cu alegatorii mai rapizi (marea majoritate adica) care veneau din sens opus. Strigam la ei sa alerge mai repede ca sunt in spatele lor, iar celor care imi spuneau ca nu o sa-i ajung din urma le raspundeam: nu inca. Sau ne vedem mai tarziu :). Nu m-am saturat sa le strig sa alerge mai repede, sfarsitul e aproape.

Pe sos Panduri am placuta supriza sa dau de colega mea de la Pro Park Alexandra Radescu insotita de un grup mare si galagios de voluntari de la Hand to Hand, bine dotati, dupa cum se vede in poza.

Au fost multe punct de incurajare, dotate cu voluntari si muzica, foarte utile. Parca sunt din ce in ce mai multe de la an la an. Buna treaba :)

Nu o sa ma apuc sa va descriu traseul, unul intortochiat, dar macar am scapat de cele 2 bucle enervante. Stiu ca nu e vina organizatorilor, si ca este tot ce s-a putut anul acesta. Cu totii visam la un traseu de 42 km integral, care sa ne duca pe cele mai mari bulevarde bucurstene, inclusiv Magheru, Aviatorilor si Kiselef.

M-am intalnit cu multi prieteni, sper ca n-am speriat pe nimeni prea tare. Amuzanta a fost discutia pe fb cu o amica, care nu reactionase la salutul meu si care mi-a zis ulterior ca nu se simtea foarte bine, si crezusem ca sunt "pe bune" :))))
In continuare ma opresc la tot pasul sa fac poze cu toata lumea, incercand sa multumesc pe toata lumea, dupa care sprintez sa-l ajung din urma pe Florin. Incet, incet kilometrii se aduna. Intalnim 2 fete care erau la maraton, dar care aveau de gand sa se opreasca la 21, si nu am reusit sa fiu atat de convingator incat sa le luam cu noi.

Am trecut de 21 km, iar de aici traseul a devenit mult mai rarefiat, doar cate un concurent de la stafata, dar cat de curand si acestia au disparut. Am ramas doar eu si Florin, care tocam incet-incet kilometru cu kilometru. Florin incepe sa se resimte, dar are vointa puternica si continua alergarea. Stiam ca decisiv va fi nesuferita bucata de la Muncii- stadionul National. Aivi am intalnit alergatori de la maraton in pierdere de viteza, si am fost obligat sa fac o alegere. Am ales sa pastram ritmul, unul care ne ducea cam la 6 ore la finish, si am incercat sa-i luam cu noi cat de mult am putut. Nu am vrut sa-l las pe Florin, cu care alergasem deja 30 de km, si care trecuse de la alergare usoara la un mers foarte rapid (8:30-9:30 pe mie).  Chiar si asa e mai rapid decat cei pe care ii ajungem din urma.

Ajungem la Unirii, si de aici nu mai avem foarte mult, doar bucla pana la Eroilor si inapoi. Ne ajunge din urma Andrei Rosu, care reusese sa resusciteze un alergator din programul lui (la mine nu a reactionat :D) si impreuna ne indreptam spre finish in alergare usoara/mers rapid.

Am trecut linia de finish in 6:13, cel mai lent maraton al meu pe asfalt, dar unul dintre cele mai placute si cu siguranta.

Felicitari tuturor alergarilor care au terminat dupa 5 ore si mai mult, cum a fost si cazul nostru, majoritatea un munte de vointa, mult prea putin apreciati pentru efortul lor, si mai ales tuturor celor care au terminat primul maraton. Data viitoare va fi mai bine :)