Ca de obicei pregatirea de primavara a fost sporadica, mai ales in ultima perioada, cand am fost mai mult plecat prin delegatii. Intrucat m-am saturat sa tot ajung in zona in noaptea dinainte de maraton, de data asta mi-am luat 2 zile libere ca sa ajung inca de joi seara la Moeciu, unde m-am cazat la pensiunea Regina Muntilor, impreuna cu o gasca mare de la Ro Club Maraton.
Vineri a fost o zi foarte relaxanta, am avut timp si sa parcurg cu piciorul bucla 3, sa ma inregistrez printre primii, exact opusul ultimelor alergari, cand am ajuns cu limba scoasa, pe ultima suta de metri. Vremea era foarte frumoasa si o idee mai cald decat e necesar pentru optimul de alergare, ceea ce m-a pus pe ganduri. Norocul meu a fost ca Ana Maria de la Ro Club, mi-a imprumutat un rucsac de hidratare, si mai ales ca mi-a lasat un pachet de servetele intr-un buzunar, ceea ce s-a dovedit a fi cel mai util obiect luat cu mine
Am vorbit despre traseu in articolul precedent, dar poate ar fi interesany de vazut si profilul lui, ca sa intelegeti (cei care n-ati fost) ce inseamna EcoMarathon
A venit si dimineata concursului, dupa o noapte cu emotii, m-am cam zvarcolit in asternut. De abia asteptam startul. Un mic dejun cu cei de la club, si am pornit spre zona de start.
Si s-a plecat in prima bucla, profesionistii ca din pusca, noi in pas incet, din cauza multimii de alergatori din jurul meu. Imediat prindem viteza si o luam pe prima parte a buclei 1, pe drumul asfaltat de pe Valea Popii, si apoi pe o bucata de drum forestier, 3,2 km pana intram pe prima urcare, spre La Mandru, 292 m diferenta de nivel, urcare pe care toata coloana o parcurge la pas. Dupa primul punct de alimentare atingem varful coborarii, si coloana de alergatori (cam mergatori pana atunci) prinde imediat viteza spre Fundata. Aici scapam si de inghesuiala, fiecare coborand in ritmul lui, majoritatea foarte rapid. De aici ajungem la Fundata si simt primele simptome ale marii probleme a zilei, una care m-a trimis pe ultima coborare, pe poteca lui George spre Moeciu de Sus, direct in tufisuri, unde am pierdut vreo 5 min. Am ajuns in 1:50 h la finalul buclei 1, cu o sete mare, pe care energizantul din rucsac nu o putea potoli. Alimentez in Moeciu, unde am surpriza sa-l intalnesc pe un coleg de la handbal, Marius Dumitran, de la Victoria, alergator si triatlonist.
Plecarea in bucla 2 incepe cu o urcare abrupta spre Coltul Zilistea, 243 m diferenta de nivel, de unde continua pe Culmea lunga, usor in coborare (alergare placuta), urca un pic spre Coltul Cremenei, ca apoi sa coboare foarte abrupt spre Cheile Gradistei, unde urcam pana la piscina, unde avem alt punct de alimentare. De aici a inceput urcarea cu diferenta de nivel cea mai mare, 419 m, dar nu asa de dura, ca ultimele 2, intrucat serpuia prin padure si nu urca pieptis. Aici am avut si cele mai mari probleme, mi-a fost rau si am vizitat si alte tufisiuri (oare ce-or fi zi cei care inevitabil m-au vazut iesind, asta prob a gasit vreo scurtatura), iar ritmul urcarii a fost tare lent. Mi-am mai revenit pe urmatoarea bucata, care alterna bucati de coborare lungi cu mici urcari, toata o placere de alergat. A urmat inevitabila coborare in tromba spre Moeciu de Sus, una abrupta, dar buna pentru alergat. 3 ore a durat bucla 2, si probabil aveam o fata destul de expresiva cand am ajuns la punctul de alimentare. Nu probabil, ci sigur, pentru dau cu ochii de mama si cumnata mea, care ma saluta si ma intreaba daca nu vreau sa renunt (oare chiar asa rau aratam???). Raspunsul meu a fost al oricarui alergator care mai poata sa puna un picior inaintea celuilalt. Nu ma simteam foarte rau, doar ca diareea m-a cam secat de puteri exact cand nu trebuia. Cand termini? Buna intrebare, ii raspund si plec mai departe. Atac penultima urcare la pas, 326 m diferenta de nivel spre varful Bisericuta.
Ca o paralela, daca ajungeti la Moeciul de Sus, neaparat urcati pe culmea dintre valea Popii si valea Bangaleasa, privelistea este incredibila, se vad toti muntii mari din jur perfect, Bucegii, Craiul si Fagarasul.
Urcarea este la inceput pieptis, apoi urca mai domol spre Bisericuta, de unde se coboara mai intai domol, apoi foarte abrupt spre valea Bangaleasa, unde la capatul drumului forestier avem ultimul punct de alimentare, inainte de cea mai brutala urcare, cei 359 m spre Poiana Gutanu, unde trebuie sa recunosc ca m-am tarat ca un vierme. Capul in pamant si un pas inaintea celuilalt, fara sa ma opresc cum facea cu concurent inainte mea, care se aseza jos, statea 2 min si apoi galopa o bucata la deal si asa mai departe. Mai sus o fata in negru inainta constant si se indeparta. Enorm de mult mi-a luat, cred ca vreo 45-50 de min, dar intr-un final glorios am ajuns sus, la cota 1460, cel mai inalt punct atins. Aici am cotit-o la stanga, urma sa alergam 6 km usor in coborare pe muchia Plesei, varstata cu mici urcari, alergabile, cu finalul intr-o coborare oribil de abruta direct in sat
.
Am inceput la pas, dar dupa cativa metri am inceput sa alerg usurel, pana am ajuns la un pas de croaziera pe care stiam ca il pot sustine destul de mult. Moralul meu este in crestere simtind finalul aproape, si vazand ca depasesc concurenti care nu mai erau in stare sa alerge. Il depasesc si pe alergatorul mai in varsta care urca in ritm mai ciudat mai devreme, dar il simt cum imi ia trena si continua sa alerge cand lent cand foarte tare, pana in calcaiele mele. La un moment dat a disparut din spatele meu, sper ca a ajuns cu bine la final. Alergare solitara prin padurea intunecoasa, dar finalul e aproape, asa ca alerg detul de constant. Depasesc un grup mai maricel, si am ajuns pe culme inaintea ultimei coborari. Apar oameni care ma incurajeaza asa ca imi dau drumul la vale destul de tare. In ultima bucata de padure dau de Marius, pe care il credeam cu mult inaintea mea, si care avea probleme cu genunchiul. Coboram impreuna ultimele sute de metri, traversam paraul, asteptat fiecare de sustinatorii lui, si ajungem impreuna la finish.
Am ajuns la pas la pensiune, unde marturisesc ca era cat pe aci sa cad in baie, motiv pentru care n-am mai mers nici la premiere, din pacate. Ziua am incheiat-o cu colegii de club, la o cina prelungita.
Asa a fost pentru mine Eco Marathon Moeciu 2013, un concurs cu destule invataminte, si sper ca la anul sa fie mult mai bine.
La final as dori sa le multumesc Corneliei si Silviei David, lui Adi Bostan, Mihai Orleanu si toti cei din echipa lor, mai ales voluntarilor din punctele de alimentare, pentru amabilitate si grija fata de participanti. Ca de obicei, nu ai ce sa le reprosezi, si este o placere sa participi. Tricoul si medalia foarte frumoase, traseul foarte bine marcat si ales.
Ne vedem cu siguranta la anul! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu