marți, 24 iulie 2012

Primul maraton montan - Bucegi 7500 by CPNT

De ceva vreme aveam in plan sa particip la Bucegi 7500, o competitie de maraton/ultramaraton mai recenta, dar care s-a consacrat foarte repede.
Stiti foarte bine ca experienta mea pe munte este destul de bogata, atat in tara cat si afara, dar e limitata la ture, expeditii si concursuri de mers. Cea mai asemanatoare competitie la care am participat a fost Carpathian Adventure, una totusi destul de diferita.
In materie de alergare am participat la o serie de maratoane si semimaratoane pe sosea, deci cu totul alta mancare de peste



Anul acesta am avut ocaiza sa particip cu Boroka Kuti, care era si ea la primul maraton montan.

Zis si facut, ne-am hotarat si inscris cu o saptamana inainte si am ajuns destul de tarziu seara in tabara de baza la Pestera, numai bine sa prindem sedinta tehnica, dupa un drum destul de lung din Bucuresti. In tabara de baza am dat de o gasca mare de la Ro Club Maraton, cu Marian Chiriac, Daniel Lixandru, Horoko, Diana Gal, Ana Maria Nothinger, Sergiu Buciuc & Claudia, Victor Vlad, etc.

Noaptea a fost destul de agitata, cu niste manelisti care chiuiau si cu boratura muzicala aferenta, plus strigatele care marcau prima trecere a celor de la Elite prin tabara.

A venit si dimineata si cu ea si startul la ora 6. cateva cuvinte si despre traseu. Eu am participat la sectiunea Hobby, distanta 45 de km, diferenta de nivel in urcare 3200 m. Traseul a fost urmatorul, integral in muntii Bucegi:
Salvamont Pestera – Valea Obarsiei - Omu P1
Omu – Valea Cerbului - Gura Diham P2
Gura Diham – Poiana Izvoarelor - La Prepeleac P3
La Prepeleac - Bucsoiu - Cab. Omu P4
Cab. Omu – Doamnele - Poiana Gutanu P5
Saua Strunga – Salvamont Pestera SOSIRE


Startul a venit la 6 si 5 minute si toata lumea a plecat la galop spre Omu, galop domolit la trap de primele pante mai seriose.


Am mers conform planului pana la Omu, in pas destul de intins si am ajuns acolo la 7 jumate.

Un pic de energizant lichid si am luat-o la vale, mai catinel, pt ca Boroka cobora prudent. Mai jos, prin padure am alergat destul de bine, dar am ajuns destul de tarziu la CP (punct de control) Gura Diham, pe la 9:40. Inca eram in grafic.

A urmat un mars rapid de 2 km pe sosea pana la cabana Gura Diham, unde am alimentat cu apa si unde am luat un gel energizant la tub, marca Isostar.

Dupa o pauza scurta am luat-o la deal spre Poiana Izvoarelor si din primii metri imi dau seama ca nu ma simt bine, ceva se intamplase. Imi venea greu sa ma tin de Boroka. Din fericire panta se inblanzeste destul de repede, asa ca am ajuns la cabana fara probleme (unde iar am umplut toate bidoanele). Din pacate urcarea spre Prepeleac (CP3) mi-a venit de hac, desi nu e cine stie ce. Ma consolez ca e din cauza ca n-am mancat de dimineata, iar dupa ce facem pauza de papa la CP, o sa fie mai bine.

Am ajuns destul de tarziu la Prepeleac, la aproape 3 ore de la plecarea din CP 2, prima intarziere serioasa, data atat de ritmul lent de urcare, de pauzele destul de lungi de la alimentarea cu apa (coada).  A urmat o lunga pauza in care am incercat sa mananc ceva, fara mare succes. Stomacul meu nu vroia sa inghita nimic, aveam o stare de rau destul de neplacuta, iar primele ganduri de abandon incep sa-mi treaca prin cap. Era atat de usor sa coboram si sa luam telecabina pana la Pestera, unde aveam masina. Usor intradevar, dar lucrurile bune din viata se obtin greu, asa ca m-am straduit sa merg mai departe. Avem cam 4 ore jumate ca sa ne incadram in termenul limita, respectiv sa ajungem pana la ora 17 la Omu.

Urma cea mai grea bucata a traseului, urcarea si parcurgerea crestei Bucsoiului, un traseu abrupt si accidentat. Portiunea de start dupa Prepeleac, e foarta accidentat si dotata cu cabluri, asa ca am mers mai usor, dar odata ce am iesit in golul alpin a inceput sa-mi fie din ce in ce mai rau. Boroka se simtea evident foarte bine si nu puteam tine pasul cu ea. Mergeam ca robotul, un pas inaintea celuilalt, cu ochii in pamant, dupa o tehnica invatata la altitudine :).


La un moment dat am fost si martorul unei cazaturi de pe o stanca a unui coleg de cursa, care a avut un noroc chior, aterizant pe un strat gros de iarba, dupa o cadere de 6-7 m, franata de un colt de stanca, pe care l-a izbit cu rucsacul. N-a patit nimic din fericire si cred ca eu m-am speriat mai rau ca el :p.

Aici m-au ajuns din urma Oana si partenerul ei, iar eu zaceam pe iarba cam galben la fata. Oana m-a sfatuit sa incerc sa hranesc nitel ratele, poate scot energiantul buclucas din mine. Dupa in 20 de minute de chin chiar am incercat, dar n-a iesit mare lucru. Oricum m-am simtit un pic mai bine, asa cam reinceput sa pun un picior inaintea celuilalt.

Imediat dupa acest mic eveniment, am ajuns sus pe creasta, pe prima creasta mai bine zis, intrucat Bucsoiul este un fierastrau cu 4-5 varfuri secundare. Din fericire stiam la ce sa ma astept, asa ca nu m-a demoralizat eternul spectacol al unui varf mai inalt in spatele celui care tocmai l-ai urcat.

Cam pe aici m-am intalnit cu Marian Chiriac, care mi-a dat apa si mai important, m-a incurajat (nu cred ca aratam tocmai bine). Cel mai important, am aflat ca varful e aproape si deci ajungem la timp.

Am ajuns la 4 jumatate, si de aici am fost sigur ca termin traseul. De aici traseul coboara aproape constant, trece de muntele Doamnei, si ajunge dupa un scurt interludiu prin jnepenis (bucuria Borokei, a carui nume inseamna chiar jneapan in limba maghiara) la refigiul Batrana, de unde se coboara destul de abrupt spre poiana Gutanu si CP 5.

De aici treseul are ultima urcare mai serioasa, dar nu foarte dificila, spre saua Strunga si CP 6, unde ne-au ajuns din urma surorile David si Adi Bostan.

De aici pana la finish a fost usor, ajungand in tabara de baza dupa 15 ore si 54 de minute, cu mult dupa obiectivul fixat, mai ales din cauza mea, Boroka mergand foarte bine.

A fost o lectie buna pentru mine, gelurile energizante nu fac casa buna cu muntele, urmand sa le folosesc doar la alergarile de sosea.


La anul poate ma si antrenez un pic pentru maraton montan :p

PS Organizarea a fost foarte buna, nimic de reprosat. Am citit ca multi vroiau puncte de alimentare mai bogate, fara sa se gandeasca ca toate costa si apoi trebuie carate cu carca pana in punctele de control.
Dar deh, este usor sa vorbesti :)

Un comentariu:

  1. Bravo! Anul urmator sa auzim ca ai iesit printre primii. (Fara energizante!!!)

    RăspundețiȘtergere