Triglav 2011

Plecarea in Slovenia, cu tinta pe magnificul varf din Alpii Iulieni a avut loc foarte pe neasteptate. Impreuna cu Ileana&Adi si Alex am planuit de la inceputul iernii pana in primavera unde sa mergem. Am vrut mai intai Peru (Huascaran, Alpamayo), apoi am discutat putin despre Ecuador si mai mult despre Lenin, un varf de 7000 din Kyrgyzstan.

Pana la urma nu s-a legat nimic, din diverse motive, ne consolam cu gandul la Matterhornul de la vara.

Apoi a aparut ideea lui Alex cu Triglavul, si intial am fost cam sceptic, mai ales ca perioada e mai dubioasa atat ca vreme cat si la munca. Apoi a venit vremea proasta si am crezut ca va pica de tot.

Dar, intr-o luni, pe 23 mai ma suna Ileana ca avem o fereastra de 3 zile bune, de joi pana sambata seara si sa plecam miercuri seara. In mod miraculos am reusit sa ma eliberez de la munca si marti seara aveam totul aranjat, asteptand plecarea de miercuri.

Miercuri ... surpriza, in asteptarea "de a decola", aflu ca nu mai putem pleca pt ca i-a explodat furtunul de apa de la masina lui Adi. Seara trece cu impins , tractat masina, samd.

A doua zi dimineata Adi merge in service si rezolva probema, dar cand vine sa ma ia cu arme si bagaje observa ca furtunul nou instalat lasa lichidul de racire sa curga, foarte incet. Alte emotii, vizitam din nou  mecanicul, si apoi mergem sa-i luam pe Ileana si Adi.

A fost cat pe aci sa nu mai plecam, dar pe la 5-6 o luam cap compas Arad, unde trebuia sa mai vizitam un service.

Am dormit cu cortul in camp aproape de service, unde am aflat de fapt ca nu pot sa faca mare lucru, asa ca ne decidem sa ne riscam si pe la 10 iesim din tara.

Am mers destul de incet, pentru ca se incalzea motorul, dar seara pe la 10 am fost la poalele Triglavului, dormind la cabana Aljazev Dom. Drumul de la Arad la Mojestana a fost rapid, mai ales ca in Ungaria autostrada a ajuns la 10 km de granita noastra. Pe drum am fost delectati de vesti “bune” privind vremea dubioasa din Slovenia, fereastra noastra de vreme buna ducandu-se pe apa sambetei.

Aljazev Dom este o cabana mare, la care ajungi pe un drum execelent de macadam si de unde accesul la tresee este extreme de facil. Acolo am avut surpriza neplacuta sa raman fara ghetele de vara, suspectii principali fiind niste cehi care au plecat putin inaintea noastra. Asa ca a trebuit sa ma resemnez sa fac tot traseul, unul foarte stancos si expus, in ghetele de iarna rigide, Kayland M7.

Am plecat sambata dimineata pe la 8 la drum, pe o vreme senina si calda, contrar previziunii sumbre, alegand ruta Tominskov Pot, una foarte expusa si spectaculoasa. De la cabana am urmat timp de 10 minute valea Vrata in sus, ca apoi, la un monument inchinat rezistentei, unul foarte alpinistic :) sa parasim firul vaii si sa o luam pe versantul din stanga in sus.

Suntem in forma si gata de scandal :))

Aici am inceput sa urcam pe versantul din stanga, avand mai mereu spectaculosul perete Stena in fata noastra, prin padurea destul de rara.

Dupa vreo ora au inceput sa apara primele saritori si portiuni stancoase, foarte bine asigurate cu cabluri de otel si scoabe numai bune de apucat.

De aici traseul urca la baza unor pereti care desi impresionanti, par mici fata de Stena si cei pe care ii vedem in jurul nostru.

Traseul devine din ce in ce mai salbatic si mai antrenant, dar usor de urcat cu asigurarile existente. La un moment dat se reduce la o brana foarte expusa, dar pe care se merge ca la promenada din cauza unui cablu asezat strategic.

Eu suflu din greu si ma cam chinui cu ghetele rigide, dar ma tin dupa colegii mei mai usori si mai sprinteni. De pe cealalata parte, varfuri semete ne fac cu ochiul ;)

Incep sa apara pete de zapada, dar si norii de ploaie care ne surprind venind peste munte. In cateva minute se intuneca si ploua destul de zdravan, ba, colac peste pupeza, vine si o grindina pe care o rezolv punand casca sub gluga. N-are decat sa bata, nu ma intereseaza!

Asa credeam eu, doar ca ghetele imi rezerva o surpriza urata, incepand sa intre apa in ele :(. Dam peste zapada serioasa odata ce ajungem pe un versant care da intr-un platou unde se intalnesc traseele care urca spre cabanele aflate sus. Una din ele se vede pe o spinare, dar tinta noastra, cabana Kredarita se afla ascunsa dupa un varfulet in stanga Triglavului. Mai facem inca o ora pana acolo, pe o vreme infecta cu ploaie persistenta, dar intr-un final ajungem la cabana mult dorita, dupa 5-6 ore de mers sustinut si 1500 m diferenta de nivel.

Cabana este mare si bine dotata, dar spre surpriza noastra era neincalzita si noi nu luasem sacii de dormit :). Nu-i stres, ne-am bagat sub 3 paturi fiecare si a fost ok. De asemenea supele de la cabana sunt fooarte consistente si excelente dupa efort.
Constat cu jale ca bocancii mei sunt sita si storc juma de vadra de apa din sosete (din fericire unele de expeditie, care costa mult, dar tin cald si ude) si facem o mega tiganie cu haine intinse la uscat peste tot. Nu suntem singurii, pt ca ploaia si grindina i-au lovit pe toti. Prognoza pt maine nu e foarte buna, dar avem sperante cu obisnuita fereastra de vreme buna de dimineata, asa ca vom forta urcarea cat mai devreme.
Mergem la nani pe la 10, cu hotatarea sa ne sculam pe la 5 si ceva. Pana la urma ne-am trezit pe la 5 jumatate si pe la 7 fara ceva o luasem in sus, pe umarul pe care se urca pe primul din varfurile care formeaza Triglavul. Inaintea noastra erau 2 grupuri, unul format din 2 italieni si unul mai maricel din ghid plus multinationala (5-6 insi).
Ceilalti sunt deja destul de sus cand pornim si noi. Zapada e tare si coltarii se infing bine, asa ca urcam in forta si in 10 minute ajungem grupul cu ghidul, care se taraie pe niste traversari de zapada. Colegii mei trec repede, eu m-am oprit sa-mi dau jos goretexul asa ca pt urmatoarele 10 minute sunt obligat sa merg in ritmul lor, pana prind o limba de zapada printre bucatile expuse pe stanca, unde pot sa-i dau bataie pe langa ei.

Cam de acolo iesim pe creasta umarului si o tinem drept in sus, alternand bucatile stancoase bine asigurate cu zapada. Cam pe acolo ii depasim si pe italieni, care mergeau legati. De fapt cred ca puteti ghici care erau singurii ce nu erau legati pe munte :p.

Ne simtim bine, e soare, nu bate vantul, priveliste superba, asa ca mergem foarte bine, cu pauze pt poze.

Primul varf il atingem in cam o ora de urcus (400 m diferenta de nivel), iar de acolo, creasta tip lama de cutit duce la al doilea varf, iar dupa inca o fata stancoasa la varful propriu-zis, cu domul de fier deasupra.

Moment solemn, poze, felicitari, pupaturi (ma rog, doar unii :p), dar cum vremea se mentine buna, coboram ca sa fortam coborarea de pe munte si sa castigam o zi.
La vale merge usor, doar mai jos scoatem coarda la o limba de zapada mai mare, care acum era uda si grea, si pare cam fragila. Pana la urma alarma falsa, dar macar n-am carat coarda degeaba.

Si am ajuns cat ai zice peste (ton mai exact, ca e scurt si gustos :p) la cabana. Vremea continua sa fie buna, asa ca am decis sa coboram cat mai rapid. La fel vroaiu si cei 2 italieni.
Ne-am decis sa coboram pe alt traseu, nitel mai usor dar destul de aerian si sustinut, asa incat sa nu ne plictisim. Singura problema era ca trebuia sa-l gasim sub zapada.
Zis si facut, am pus rucsacii deveniti iar grei in spate si am luat-o la picior dupa cei 2 italieni. Am gasit treseul sub zapada usor, si apoi traseul a alternat saritorile cu portiuni de sapada si grohotis. Una din saritori m-a lasat masca, un perete de vreo 10-15 m echipat cu un cablu si scoabe. Asa ceva nu vezi in Romania!
Am ajuns jos dupa vreo 4 ore de mers destul de sustinut, dar placut, cu privelistea vaitii Vrata mereu sub ochi.

Am bagat fiecare un dus de 6 minute si 2 Euro la cabana Aljazev Dom, si am plecat sa facem nani in sudul rezervatiei Triglav, dar despre asta in episodul 2, turism si aventuri in Slovenia si Croatia :).