Fake news - sfaturi prețioase pentru alergători si organizatori

Fake-news se întoarce după o pauză de mulți ani, dragii moșului. Ce a mai făcut redacția în perioada asta va întrebați? Păi ne-am apucat de organizat concursuri de trail running și am făcut atâta bănet că nu am mai avut timp de nimic, decât de cheltuit averile și decorat castelele din Espana. Anul asta nu am mai organizat mare lucru, așa că, stimulați și de diverse discuții de pe mărețul facebook, ne-am pornit să alcătuim îndreptări pentru organizatori și concurenți, care sperăm că vor deveni litera de lege pentru toată lumea!

Păi să începem, atunci:

- ca să se evite discuțiile nesfârșite despre taxele de înscriere prea mari (nu înțelegem de ce nu se plânge nimeni când taxele sunt prea mici, ceva ne scapă acolo), decretăm că de acum încolo toate concursurile de alergare montană se vor organiza fără taxe. Ba chiar venim cu ideea ca organizatorii sa facă un sondaj și îi vor întreba pe participanți cât doresc să primească ca să participe la cursa lor.

- furnizorii și sponsorii își vor dubla contribuțiile sau nu vor mai cere bani pentru produsele și serviciile necesare organizării, iar autoritățile locale sunt obligate să dea o subvenție mai mare ca la Brașov Maraton la fiecare cursa și măcar câte un apartament la fiecare organizator. În cel mai rău caz acceptăm și o garsonieră, dar să fie măcar confort 1.

- premiile pentru primele locuri vor fi obligatoriu în bani, dar organizatorii vor avea dreptul să decidă dacă dau sau încasează aceste premii. Așa s-ar evita foarte simplu situații ca cea de la Râșnov, iar bugetul cursei s-ar echilibra. Încă nu e timpul pierdut pentru o modificare a regulamentului cursei, trebuie doar sa modificați pe site. Cu plăcere dragii moșului, redacția va stă la dispoziție și pentru alte sfaturi financiare.

- Întrucât sunt curse care o dau în bară an de an cu marcajul traseului (probabil hărțile se agață acolo în cui mai jos decăt trebuie si de aia iese buleala an de an) propunem să se renunțe la marcajul la sânge, iar intersecțiile să fie marcate în toate direcțiile. Ce contează că se vor rătăci o groază, așa promovăm alergătorii locali care stiu traseul și care acum nu mai au loc de alde Mitrică, Damian, Amariei, Ingrid și alții că ei. În plus toată lumea va avea o șansă și dacă ești norocos nu mai este nevoie să te antrenezi ca un nebun.

- Antrenamentul intensiv trebuie interzis cu strictețe. Păi de ce să mă întreacă pe mine ăla care se antrenează ca un nebun in fiecare dimineață când eu sforăi cu burta în sus și râgăi berea de cu seară în timp ce ăla încinge potecile și aleile la prima oră? Nu e corect să mă întreacă, am și eu drepturile mele.

- ne bucurăm să vedem că alte sfaturi ale noastre, din articole precedente sunt ascultate cu sfințenie, inclusiv de către profesioniști. Dragilor, nu e cool și nici necesar să citiți regulamentul, care se aplică doar la fraierii care stau 5-10 minute să-l parcurgă și evident, la fraierii care stau să-l scrie (ce looseri, să mai scrie cineva reguli!!!). Aici simt că suntem pe un drum bun, așa că nu avem ce să vă mai spunem în plus.

- ce ne dezamăgește este că nu sunt destui care să se plângă despre orice amănunt la fiecare cursa. Nu uitați că organizatorii fac munți de bani, așa că aveți tot dreptul să vă plângeți. Simt că aici se poate mai mult. Nu ați găsit nici un motiv? Inventați, facebook-ul suportă orice, iar în cel mai rău caz puteți da ignore și să va îndreptăți spre următoarea victima, pardon, cursa.

- cugetăm la ideea de a înlocui cursele de alergare cu antrenamente de grup, conduse neapărat de campioane mondiale. Vom aștepta totuși până se va înlocui circuitul Mondial cu unul intitulat Golden Group Training Series.

Că să închidem în forță, felicitări maxime celor care se prezintă la curse grele fără antrenament și fără echipamentul obligatoriu/recomandat. Bravo frate/soro, le-ai arătat tu la fraieri! E dreptul tău să alergi în chiloți de tip Borat și șlapi cu blăniță dacă ai chef. Regulile ie pentru fraieri!

Pe curând?

Tor de Geants 2019 - supliciu sau deliciu?

Cand vezi peisajul acesta, cu Mont Blancul pe fundal, stii ca TOR-ul este pe final si vei ajunge in timp la Courmayour. Multi nu ajung aici, e o cursa unde doar 50-60% termina.

Tor de Geants  (TOR pentru fani si ultrasi) este o cursa care da cu virgula unui om normal. 330 km cu 25.000 m diferenta de nivel in Alpii italieni, cu un profil atat de mare si de zimtat, incat nu intra pe o foie normala. De fapt incape doar pe bannere, iar pe telefon dai zoom ca sa-l vezi mai bine.

De ce ai face asa ceva am tot fost intrebat? De ce nu? Voi de ce va uitati la zeci si sute de episoade din Game of Thrones, House of Cards, Tanar si Nelinistit si mai stiu eu ce seriale. Nu prea va da cu semn de egalitate, nu-i asa?

Planul initial spunea ca anul asta alerg la UTMB (170 km cu 10.000 diferenta), si in 2020 imi incerc norocul la TOR, doar ca sortii au decis ca ma duc la anul la UTMB. M-am inscris la loteria TOR (doar nu credeati ca e asa usor de ajuns acolo) mai mult de gura lui Horia Vasilief, si eram asa sigur ca nu voi fi tras intrucat nici nu m-am obosit sa verific lista in dimineata extragerii. Am aflat ca merg la TOR de la acelasi Horia si initial am crezut ca face misto de mine.

Cum te pregatesti pentru un astfel de monstru? Trebuie sa accepti ca indiferent cat de bine te vei antrena, nu vei fi niciodata cu adevarat 100% pregatit pentru asa ceva. Indiferent ce vei face vor veni momente proaste si momente foarte proaste, iar modul lor de gestionare va hotari daca si cum vei termina cursa. Mai ales daca vei termina :)

Eu am dat o atentie mare echipamentului, eram pregatit pentru orice fel de vreme, m-am dus sa stau 3-4 zile la altitudine (3600-4500 m pe Monte Rosa), intrucat stiam ca vom avea multe varfuri peste 2800 si chiar 2 peste 3000, cu Col Loson de 3300 m, acoperisul TOR-ului in prim plan.

Ca alergari am facut multe ture de 40-60 km prin Bucegi, lente si cu diferenta de nivel mare. De fapt pentru TOR am scazut intensitatea si viteza antrenamentelor mele lungi si aici ajutorul lui Radu Milea a fost esential. Lucrez cu Radu de 3 ani deja in cadrul Team Run, si niciodata nu s-au vazut rezultatele mai bine ca la cursa asta. Am discutat din primavara despre cum e mai bine sa ma pregatesc pentru TOR, si sfaturile lui au fost vitale si ascultate cu sfintenie. La sfatul lui dupa 7500 am scos alte curse din program, iar ultimele saptamani au fost doar de odihna. Si ce bine mi-a prins!

Am gasit si oameni care sa vina cu mine ca echipa de sustinere, si impreuna cu ei am inchiriat un camper de la Haff.ro. De mult imi doream sa plec cu camperul in vacanta, a fost foarte fain si mai vreau. Este o experienta pe care trebuie sa o faci macar o data in viata :)

Nu o sa va plictisesc cu pregatiri, calatorie si zilele dinainte de concurs. Cert e ca avand camperul am fost foarte mobili, si nu am mai depins de cazari, asa ca am stat prin diverse campinguri la Chamonix (ca sa vedem spectacolul UTMB-ului), Courmayeur si prin imprejurimi.

Startul la TOR se da ziua la ora 12, iar traseul traverseaza centrul orasului, care geme de spectatori care te ovationeaza. Emotionant, cel putin pana incepe ploaie, apoi prima urcare sustinuta si uiti de emotii, de tot. Se merge incet, poteca e ingusta si pe ea se inghesuie 960 de alergatori. Am luat startul destul de in spate, constient ca nu voi putea sa merg/alerg in ritmul meu obisnuit.

Tactica mea a fost una foarte conservatoare. Intrucat nu stiam cum va reactiona corpul meu dupa limita maxima de aproape 2 zile de alergare (Apuseni Ultra 2018) si intrucat scopul era sa ajung la linia de finish si atat, am zis ca voi alerga cat mai putin, spre deloc. Costica Anghel, cu care am stat la taclale inainte de start mi-a confirmat si el ca asta e tactica cea mai buna.

Prima urcare a venit si cu prima zapada. Ploua ca intr-un poem de Bacovia, apoi din Plumb am dat in Iarna pe Ulita, pe primul Col, care ne duce de la 800 m la 2500. Pe coborare toata lumea alearga, eu stau cuminte, am un pas foarte lung, o semi-alegare care ma duce fara efort cu 8-9 pe mie la vale.

La primul CP mai mare, la Thuile, dupa 20 km, un cort mare, multa mancare, iar majoritatea celor care ma depasisera s-au pus jos ca la nunta si mananca. Mi se pare aiurea, nu am plecat decat de 4 ore, asa ca am luat ceva de mancare, un pahar de cola si am plecat mai departee. De aici a inceput o bucata absolut superba, cu cascade, lacuri si pasaje aeriene, o nebunie, incununata cu Haute-Pase, prima trecere la 2800. Acolo surpriza, exista un punct de control, o mica cabina adusa cu elicopterul, si ceai cald. Aveam sa regasim cabinele si ceaiul cam pe fiecare varf mare.

Nu o sa descriu traseul integral, au urmat coborari, alt refugiu unde alimentez cu supa, paste si mancare solida. Urmeaza o urcare care nu pare asa lunga, 800 m, dar este extrem de abrupta. Poteca urmeaza niste zig-zaguri agresive spre un varf stancos, iar deasupra si in spate spre Haute-Pas frontalele incendiaza noaptea. Superb

Am ajuns la primul base vita, Valgrisenche, km 50 dupa vreo 13 ore. O prima greseala, am mancat si nu m-am odihnit deloc. Am platit pe cei doar 500 m diferenta de nivel spre urmatorul refugiu, pe care pur si simplu m-am tarat. Noaptea rece a contribuit si ea la oboseala mea, probabil. Multi au abandonat in acea noaptea, peste 150. La refugiu m-am odihnit cu capul pe masa o ora, si am plecat incet-incet mai departe, spre Col Fenetre, al doilea varf de 2800, unde am ajuns cand se lumina de ziua. Urma o coborare extrem de abrupta de 1100 m, iar apoi urmau cele 2 varfuri de 3000+.

A doua greseala facuta jos, la poalele lui Col Entrelor (3002 m) cand iar nu m-am odihnit, iar urcarea spre varf a fost lenta si interminabila. Chiar daca ziua se anunta frumoasa si destul de calda, nivelul de energie era destul de jos. Coborarea spre Eaux Roux era cat toate zilele, se coborta la 1600 m, ca sa se urce apoi la 3300 pe Col Loson. Aici m-am intalnit iar cu Costica Anghel, si de comun acord am stabilit sa ne odihnim macar jumatate de ora in spatiul de odihna.

A fost o decizie foarte buna si deja am simtit ca am intrat in ritumul cursei. Urcarea spre Col Loson nu a fost asa abrupta, si impreuna cu Costica am ajuns sus unde am dat de zapada. De aici traseul doar coboara pana la Cogne, unde am ajuns seara si ne-am bagat la somn pentru 4 ore. Un lux de care nu aveam sa mai benficiam pana la final.

Urmatoarea bucata am facut-o impreuna cu un suedez, Jonas, si a fost destul de lejera, chiar daca a curpins inca o trecatoare numita iar Col Fenetre. De aici pana la Donnas, km 150 a fost doar la vale. Am profitat si am mers lejer si ne-am odihnit cat am putut. La Donnas a venit si echipa de suport si m-am bucurat tare mult sa-i vad. Mancare si am plecat, urmand sa dormim cat mai sus.

Surpriza, a urmat un deal deasupra, de unde am coborat tot in Donnas intr-un CP unde ne astepta suc de portocale proaspat stors si covrigi dulci (o nebunie), iar apoi alta urcare abrupta. In total cam 1 km de scari, fara exagerare. Diferenta de nivel, nu distanta

Somnul a venit la refugio Coda, pe o creasta interesanta gen Piatra Craiului, la 2200. 2 ore doar, dar suficiente. Urmatoare portiune de 50 km nu arata spectaculos pe harta, dar e foarte accidentata, un sus-jos gen Ecomarathon. Peisajele sunt superbe, refugii fabuloase, lacuri, creste minunate, si o coborare extrem de tehnica spre Niel, unde atmosfera la CP era de serbare campeneasca.

Undeva aici minigrupul nostru romano-suedez s-a combinat cu un alt minugrup si s-a mixat, asa ca am ramas cu un austriac simpatic, Florian, foarte asemanator la ritm cu mine, cu care am facut o echipa foarte buna pana la final.

La Gressoney sarisem deja de km 200, si m-am intalnit a doua oara cu echipa de suport. Nu i-am vazut foarte des, dar de fiecare data mi-au dat un mare boost de energie. M-au hranit si adapat, mi-au citit mesaje de incurajare de la echipa Ciucas si prieteni si mai ales au gestionat situatia de dupa Cogne, cand mi-a murit trackerul, si figuram tot acolo cand eu plecasem de peste 10 ore. Cum timpul limitata venit si eu tot acolo eram (pe live tracking) lumea a inceput sa se impacienteze, mesaje, telefoane, whatsup, etc. Din fericire telefoanele, mesajele ingrijorate au venit la Teo si nu la mine :)

Rutina era bine stabilita, mancare la fiecare punct. Tot ce aveau, paste, supa, ceai, cola, mezeluri (aveau niste carneturi traditionale, taiate marunt, luam cu pumnul impreuna cu bucatele de branza si paine). Cat o odihna scurta inaintea marilor urcari. Cola, multa cola.

Urcarile mergeau surprinzator de bine. Urcam sustinut, foarte aproape unul de altul, alternand la trena. Pe coborare mai dadeam si cate o alergare foarte usoara, din cand in cand, dar in general pas rapid. Intrasem asa bine in ritm incat chiar nu ma deranjam ca urma alt Col de 2800, simteam ca putem sa o tinem asa mult si bine.

La Valtourneche mi-am dus picioarele la vulcanizare, 2 basici care trebuiau sparte si bandajate, Aici mi s-a furat si ceasul, un Garmin Forerunner 945 care functionase foarte bine. L-am alimentat din bateria externa la fiecare base vita, doar aici l-am pus la priza, unde mai erau alte 10-15 ceasuri. O jumatate de ora m-am intins si cand am mers asa ne luam ceasurile al meu nu mai era. Am raportat furtul la ofiterul de securitate dar nu mi-a dat prin cap sa activez functia de cautare prin Garmin Connect, atat de conectat eram la cursa.

Am reusit sa ma rup de problema ceasului si sa ma concentrez doar la cursa. Se lasa seara si noi mai aveam ceva de bobinat pana la alta repriza de 2 h de somn. Am dormit cele 2 h sus la rifugio Cuney, apoi dimineata ne-a prins spre Oyace, iar dupa-amiaza era la Ollomont, ultimul base vita.

Mai aveam mai putin de 50 km. Dupa inca un col de 2700, in vale dam de un CP care avea un ditamai gratar. Da, gratar din acela, pe el se prajeau un fel de carnati fara pielita absolut deliciosi si sardine, cu garnitura de balmoj (sau echivalentul italian al acestui preparat gen mamaliga).

A urmat un pasaj de vreo 10 km prin padure, un fel de fals plat, care desi a fost usor, pe mine m-a adus aproape de abandon. Am avut un episod in care creierul meu, racordat la interminabilele urcari si coborari, a refuzat sa coopereze si s-a revoltat. Am inceput sa am accente de paranoia, mi se parea ca exista o conspiratie ca sa nu termin cursa, iar toti oamenii pe care ii intalneam, desi ne incurajau, mi se parea ca conspira impotriva mea.

Partea care mai era lucida, impreuna cu Florian, au decis ca trebuie sa dorm, doar ca la urmatorul CP a durat ceva pana am reusit sa gasim cate un pat. Deja eram in lumea mea, pastram doar un fir subtire cu realitatea. Am reusit sa ma bag in pat si am adormit instantaneu. M-am trezit singur dupa o ora si 20 min, l-am sculat si pe Florian si eram ca nou. M-am gandit cand am mancat ultima data, am mancat tot ce am gasit la CP si am plecat mai departe. A fost randul lui Florian sa aiba un moment de slabiciune la urmatorul CP, dar l-am lasat sa doarma juma de ora si l-am trezit cu expresso :)

De aici pana la ultimul mare col, Malatra, nu a fost decat un pic. Impreuna cu alte cateva zeci am urmarit un rasarit superb cu soarele luminand Mont-Blancul si apoi da-i bataie, mai era putin pana la Courmayeur, cam 13 km.

De aici am inceput sa alergam si in afara de 2 mici urcari am alergat absolut tot. Mai aveam resurse,iar peisajele sunt minunate.

A venit si ultimul refugiu, Bertone, probabil cu cea mai frumoasa priveliste din Alpi, si o coborare abrupta si plina de oameni spre Courmayeur.

Finalul a fost grandios, sambata dimineata prin oras, a meritat si doar pentru asta :). Bine, si pentru berea Tor de Geants cu care Teo m-a asteptat la final. Cat am visat la berea asta, luni de zile. Nu am vrut sa o beau inainte, am zis sa o merit mai intai!

Ar mai fii multe de zis, dar deja incepe sa se transforme in roman, asa ca inchei cu multumiri catre echipa mea, Teo, Ale, Ioana, Mihaela si Vlad, pentru ca m-ati suportat atata timp si pentru ajutorul in toata aceasta aventura, de la inceput pana la final.

Multumesc Costica Anghel, Vlad Munteanu, Florian si Jonas pentru momentele de pe traseu. You rock guys :)

Ce urmeaza? Alte si alte aventuri :)

Fake News: Ultrabug - acest Techirghiol moldovenesc

Dragi cititori

Redactia a fost pur si simplu incoltita si tarata in fata oprobiului public in Fundul Moldovei (ironie absolut involuntara) si am fost acuzati de lene, delasare si ignorare a fanilor Fake News, acuzatii pe care le recunoastem, mai ales pe cea de lene, si nu putem spune ca ne doar in fund, fie si cel al Moldovei.

Deci, ne conformam si venim in fata (si nu in fundul, tinem sa precizam) dumneavoastra cu urmatoare relatare de la Ultrabug.

Dupa o luna de ploaie zdravana in Fundu Moldovei, un cetatean nemultumit a mai adaugat cu un "v" un "ud" intre Fundu si Moldovei. Presupun ca e o solicitare de completare a numelui localitatii, una foarte atractiva (alergator sigur nu este, ca aia ie uzi mereu si le si place :D). Cum suna Fundu Ud al Moldovei?

Cetatenii au trecut de la crescutul animalor la plantarea si recoltarea de orez, intrucat vacile s-au dus la fund (nu scap de asocierea asta, ne cerem scuze, devenim fundilatri), iar crocodilii si serpii anaconda s-au dovedit mai greu de pascut.

Localitatea se transforma cu zi ce trece intr-un Techirghiol moldovenesc, iar saptamana trecuta pe strazi umblau tot felul de personaje bizare, manjite pe toate partile in noroi, mai ales pe partile dorsale. Nu stim daca este vreo legatura cu numele localitatii, dar da, fundul de obicei era plin de namol.

Se pare ca dupa aparitia pozelor pline de namol, trenurile debarca hoarde de pasageri in etate, care sunt indrumati de catre localnici pe traseul din ziua 1, posesor al unor campuri imbelsugate de noroi. Mai departe nu stim ce s-a intamplat, pentru ca de luni inca nu s-a intors nimeni de pe cei 42 de km. Oare au ajuns la cules de orez?

Mai departe trecem la stirile pe scurt, si dam cuvantul reporterului nostru:

- campingul Vuurplast primeste corturi doar daca plutesc
- transportul in comun din Fund se va face doar cu gondola
- din echipamentul obligatoriu pt 2020 va face parte vesta de salvare. cine isi ia cu ratusca in fata primeste bonus 20 min. Scoase din fund, evident
- la penalizari pentru folosire de vehicule s-a adaugat si barci, plute, caiace si Arca lui Noe
- alte penalizari se vor acorda pentru sosirea la finish cu incaltarile curate. Pai ce facem noi aicisilea?
- stim ca anul viitor hanoracele vor avea alta culoare si ati ghicit, vor fi maro :D
- de la atatea ploi, gazele de mlastina emanate au miros de geluri. In an ultra never trust a fart. Mai multe nu va zicem, dar cica situatia a fost cam cacacioasa la final

Dam cuvantul pe final (am fost tentat sa zic din fund, dar era deja prea mult) reporterului nostru de la petrecerea de la final, una monumentala, ca de obicei:
- branza servita nu avea gust de noroi, spre dezamagirea unor alergatori deja obisnuiti sa dea cu fundu mecla in/prin noroi
- alergatorii flamanzi au facut orice ca sa fie primii la mancare
- un alergator a fost surprins calcand apa in ceaunul cu ciorba pentru a fi primul care se infrupta
- altul a cerut sa fie legat de protap, impreuna cu animalul care se rotea acolo acolo, pentru a detecta primul momentul cand e gata friptura
- ceaunul cu balmos a trebuit pazit de jandarmi care au tinut cu greu ultramaratonistii la distanta, dand la un moment dat cu gaze. Alte surse spun ca de fapt gazele au venit chiar de la suspomenitii alergatori. Prea multe geluri boys and girls? :D
- despre gogosi oricat de mult am fi dorit sa carcotit, nu am reusit sa zicem nimic de rau, doar ca am uitat sa luam cu noi lada la plecare, din pacate, sa avem pe drum. Prea mult bun simt strica

Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea acisilea. Simtim cum ne loveste iar un pui de lene, asa ca redactia va saluta din mers si promite sa revina candva cu povesti din putul fundul gandirii curand

Eco Run - un Ecomaraton pe stil nou

Nu am mai scris de mult o relatare de cursa, in ultimul timp, asa ca poate e timpul sa vad daca literele inca mai se astern cum trebuie.

Salomon Eco Run e vechiul Ecomaraton, dar cu unele schimbari. Nu am fost in 2018, asa ca fata de 2017 se vad schimbari multe. Dar despre asta la sfarsit.

Am mai scris despre cum traseul asta mi-a dat mereu batai de cap. Sambata am alergat a sasea oara la Eco (2013, 2014, 2015, 2016, 2017 si 2019) si mai mereu am avut aventuri si am suferit ca un caine mai ales pe buclele 2 si 3.

In 2013 am invatat ca nu se bea cafea dimineata inainte de cursa. Daca vreti sa va amuzati, povestea o gasiti aici. Am platit lectia asta cu vizite repetate in tufisurile de pe toate 3 buclele si finish in 8:06 h.

In 2014 a fost anul in care hernia inghinala m-a chinuit destul de mult (impreuna cu Speedcross 3), dar am reusit sa scad o ora si 6 minute, deci 6:59 h, probabil timpul stat prin tufisuri in anul trecut. Povestea aici

In 2015 ni-a mers mai bine si am mai scazut o ora (cat de bucuros am fost poti citi aici), timp final 5:49 h , si speram sa ajung pe la 5 ore in maxim 2 ani. gresit :)

In 2016 a fost acea cursa cu inceput insorit, dar final pe lapovita, o cursa cu probleme pentru multa lume (50 de oameni cu hipotermie, japonezul ajuns la spital, etc). Timpul final a fost mai slab ca anul trecut, 5:50 h, spre marea mea dezamagire.

In 2017 am avut mari sperante de timp sub 5 ore, m-am antrenat cu trebuie, dar am "spart" pe bucla 3, si am pierdut cam juma de ora pe Bisericuta, tremurand si asteptand sa-mi revina macar partial fortele. Finish in genunchi in 5;25, dar cu un Fake News care v-a placut :).

Si am ajuns in anul de gratie 2019, cand iar speram la un timp stelar, sub 5 ore. Ca sa nu va plictisesc, intru aproape direct in subiect.

Pregatirea cursei.
M-am tot gandit si am optat pentru o strategie super light, nimic in plus la mine. Fara foita (dar cu manecute), fara apa, doar cu geluri. Aici am optat pentru geluri care se iau fara apa, Spring Energy si cateva cu apa, GU, cele mai bune de pe piata in opinia mea. Voi sta cat mai putin in puncte, beau apa multa si pe final ceva de mancare, nu mai mult de 30 de secunde. Aici nu mi-a iesit asa de bine, mai e de lucru. 6-8 geluri, cu accent pe urcari.
Voi alerga nu foarte tare pana la podet (4:30-5, progresiv), nu voi forta de prima urcare, iar pe coborare stau lejer. Nu mi-am propus un timp mai bun ca acum 2 ani si mi-a iesit destul de bine. 1.26 acum 2 ani, 1:25 sambata.
Apoi pe bucla 2 voi merge cat de sustinut pot (fara sa fortez) pe urcari, pe coborarea spre Cheile Gradistei, una care nu-mi place, stau cuminte, dar apoi urc in forta spre Cheile Gradistei si de acolo fortez nitel spre Moeciul, cu coborare cam la 90%.
Pe bucla 3 all in, motoarele in plin, dau tot ce pot.

Planul mi-a iesit destul de bine, desi cateva secunde de neatentie m-au aruncat la start din randul 3 in randul 10, si am depasit destul de mult in primii 2 km. Am alergat destul de relaxat, as fi putut sa ajung la podet mai repede cu vreo 2 minute, dar nu-i vad rostul. Pe urcare sunt destul de relaxat, dau drumul la picioare pe coborare, dar fara sa fortez. Cam asta a fost povestea pe toata bucla 1, stau la cutie si economisesc energie cat pot. 1:25:07

Bucla 2 debuteaza cu urcare si incep sa turez un pic motoarele, urc mai in forta si sus alerg toata creasta. In fiecare an parca apar constructii noi pe creasta, in cativa ani se face o noua localitate acolo. Cobor spre Cheile Gradistei si incep urcarea spre Cheile Gradistei 2. ma simt bine, totul merge conform planului.

La intrarea in Fundata dau de Scoala de Munte, multumesc mult pentru incurajari si poze Lucian Pasca.

Pe coborarea spre Moeciu dau drumul bine de tot la picioare. Mai trec de un fotograf, virez dreapta, urca in forta o panta scurta si ma lansez pe poteca plina de bolovani la vale. In fata apare o doamna cu un copil, si incercand sa alerg o traiectorie pe langa ei se produce dezastrul. Un moment de neatentie (nu dau vina pe nimeni, este 100% vina mea), dau peste ceva in viteza si vincu genunchii si apoi capul pe poteca, cred ca m-am dus cativa metri printre bolovani pana m-am oprit pe burta.

Socul este mare, stau cateva secunde intins, apoi ma taresc cu greu de pe poteca (sa treaca oamenii pe care ii depasisem de curand) si incerc sa ma ridic in picioare, dar mi-e rau si gambele sunt blocate. Doamna respectiva vine la mine, incearca sa ma ajute, dar eu sunt cam nauc si nu cred ca am reusit sa articulez mai mult de cateva cuvinte.

Stau pe marginea potecii, alergatorii trec pe langa mine, toti ma intreaba daca sunt bine, si intr-un final reusesc sa ma ridic si o iau la pas spre Moeciu. Sincer, atunci m-am gandit ca s-a terminat, nu mai pot alerga si voi abandona. Incet-incet imi revin, pasii sovaielnici si clatinati se transforma incet-incet in alergare usoara si ajung sifonat bine la CP Moeciu, unde voluntarii incearca sa-mi curetele genunchii, dar din pacate cand se duce pamantul din rani, incepe sa curga sangele si le spun sa-l lase asa, ca ajung la ambulanta dupa ce termin.

Cateva pahare cu apa si un gel si simt ca puterile mi-au revenit. Sunt bine si ma voi bate ca sa termin sub 5 ore.

Incep urcarea pe Bisericuta in forta. Trag cat pot de tare, desi ocazional mai simt o usoara ameteala. Picioarele mi se misca bine, dau drumul la alergare unde panta devine mai moale, am ajuns sus mai repede ca niciodata. De acolo pana in valea Bangaleasa se ajunge repede, deci sunt atent si nu foarte rapid pe coborare, dupa patania de dinainte.

Pana la CP am alergat usor, ma pregateam deja pentru ultima urcare. 2 pahare de cola si un gel si sunt gata. Pe primii metri dau de un grup care ma incurajeaza asa ca plec in alergare, mult prea rapid pentru ca mi se face un pic rau si o las la pas. In urmatoarea juma de ora picioarele au fost ok, dar ocazional am simtit ca mi se face un pic rau, posibil urmarile socului de dinainte.

21 de minute pana sus, un timp mediocru pentru multi, PR pentru mine, Gutanu mereu a fost o iubita cruda, atat de frumoasa, dar atat de nemiloasa.

Sus am dat de prieteni, un motiv in plus sa dau din picioare. Aici ar fi trebuit sa fi luat un activator.  poate mi-ar fi dat cele 1-2 minute care mi-au lipsit. De aici pana la final am facut 33 de minute, iarasi un timp care poate fii imbunatati mult.

Timp final 5:19 pe ceas, 5;05 anuntat la microfon si 5:26 gun time, cel oficial. Oricum peste 5 ore, deci un semiesec pentru mine. Fara tranta probabil aveam cam 4:55.

Dupa, cum am promis la CP la intrarea in B3, am ajuns la ambulanta, unde oamenii mi-au curatat genunchii de scolar neascultator. Din pacate nu pot promite ca nu voi mai face :)
Revenirea mi-am facut-o la cursa copiilor, m-am bucurat ca am putut sa ajut un pic.

Cateva cuvinte despre organizare:
- kitul absolut impresionant, eu nu vin la o cursa pentru kit, dar apreciez efortul organizatorilor de a oferi lururi interesante, iar pentru multi va fi primul rucsac de alergare :)
- bufful de final foarte faine, felicitari Diana
- lista de start si premiile la fel de impresionante, fara precedent la noi
- mi-a placut zona de relaxare, mamcare multa si ma bucur ca micul dejun a ramas duminica
- traseul impecabil, punctele de alimentare bogate, voluntarii minunati

Nota 10-, singurul aspect unde as putea macani cate ceva ar fi utilizarea paharelor de plastic. Sper ca ala anul sa nu mai existe si ca fiecare sa vina cu paharul lui. Dar in rest totul a fost la superlativ, ne vedem la anul pentru participarea cu numarul 7 :)

Multumes pt poze: Diana Bobes, Mihai Benea, Marlene Mititeanu, Bogdan Filipescu

UTMB - noi reguli de admitere din 2020

UTMB tocmai a anuntat conditii noi de admitere incepand cu 2020. Ceea ce multi ne asteptam sa se intample, dar speram ca sa nu ne prinda pe noi ghinionistii care nu am prins locuri la ultimele loterii, s-a intamplat.

UTMB a avut la prima editie in 2003, 700 de participanti, iar numarul a crescut gradual, asa incat ultimele cifre sunt fabuloase. anul trecut in toamna am fost 26.000 de alergatori la nivel mondial care am indeplinit conditiile, am strans puncte si ne-am pus sperantele in loterie.

Ce se va schimba? 

Prima veste si cea mai buna pentru cei care au fost deja refuzati, este ca ne pastram coeficientul (1 pt cei care au participat prima data, 2 pentru cei are nu au fost alesi din prima participare, si acces direct la editia viitoare la cei care au fost ghinionisti doi ani la rand.

Pentru ceilalti participarea va fi mai greoaie, cu exceptia, ....., ati ghicit, celor care vor fi dispusi sa investeasca.

Care erau conditiile acum? 
UTMB -15 puncte din 3 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 8 puncte din 2 curse maxim
OCC - 6 puncte din 2 curse maxim

Care sunt noile conditii?
UTMB -10 puncte din 2 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 6 puncte din 2 curse maxim
OCC - 4 puncte din 2 curse maxim

Motivatia oficiala e legata de sanatate participantilor, e suficient sa alergi un ultra pe an cica, bla bla.

Evident, rezultatul va fi ca vor fi si mai multi aplicanti, ca pana acum, si se scoate, daca am inteles bine sistemul de acces direct dupa 2 trageri esuate. La fiecare tragere esuata vei primi o sansa in plus anul urmator. Dispare incepand cu 2021 accesul direct, pe masura ce cei care acum au coeficient 2 pentru la toamna isi vor primi sansa.

Evident, exista si o modalitate mult mai usoara si mai scumpa de a ajunge la Chamonix si asta e marea noutate.

Se introduce un sistem noi, asa numitele Running Stones, care vor fi primite doar daca termini anumite curse atent selectionate. Vei putea accede fara loterie la UTMB daca colectezi urmatorul numar de running stones:

UTMB -18 Running Stones (10 puncte ITRA)
TDS - 15 Running Stones (8 puncte ITRA)
CCC - 15 Running Stones (6 puncte ITRA)
OCC - 12 Running Stones (4 puncte ITRA)

Running Stones se colecteaza la urmatoarele curse:
- primesti numarul de puncte ITRA x 3 la cursele byUTMB
- primesti acelasi numar de pietre cate puncte ITRA primesti la cursele World Series

Aici un exemplu copy-paste din articol:

Finishers of the ByUTMB® races : 
1 ITRA point = 3 Running Stones
Finishers of the UTWT races :
1 ITRA point = 1 Running Stone
(The number of running stones is likely to change from year to year depending on the number of applications)

For instance, finishing 160km (MGU) Gaoligong byUTMB® = 18 Running Stones, that is 6 ITRA points. If runners have their qualifying points, they will be able to enter the UTMB® Mont-Blanc races without having to go through the lottery. Running Stones expire after 4 years. Running Stones gained in 2020 can be traded for entry to a 2012, 2022, 2023, 2024 UTMB® Mont-Blanc race of their choice. If they are not used during those 4 years, they will expire unless they are exchanged for additional tickets. The Running Stones can be used to enter the UTMB®, the TDS®, the CCC® and the OCC. Special registration conditions apply for the MCC, the PTL® and the YCC.

Cine vrea sa gaseasca tot articolul il gaseste aici

In incheiere as vrea sa mai subliniez cat de buni sunt cei de la UMTB la facut bani. Ce fac ei este sa dea un mare boost la cursele lor (cei care au bani se vor repezi acolo ca sa-si faca intrarea fara stres la UTMB) dar si la cele din circuitul World Series.

Revin cu mai multe informatii si cu traducerea integrala in limba romana (plus corecturi) mai pe seara

De ce sa nu subestimezi Ciucasul

Muntele iarna iti poate rezerva foarte multe surprize. Duminica planul era o tura scurta pe schiuri de la cabana Muntele Rosu pana la repetitorul de pe vf Gropsoarele, cam 4 km, il ajutam pe Dragos State si echipa Salvamont Cheia sa care 2 panouri foto-voltaice maricele pana sus.

Ne-am cam chinuit cu panourile prin padure prin zapada mare, le-am pus in toate pozitiile pe targa, se tot impiedicau prin copaci si zapada mare, asa ca baietii le-au luat in mana pana la urma. Cand am ajuns in saua Gropsoarele ne-am inhamat cu totii ca la sania lui Mos Craciun si le-am tras destul de usor pana sus pe varf.

Vremea era inca buna cand eram pe traseu (care a durat aproape 4 ore), dar cand am ajuns sus plafonul de nori a coborat, vantul batea in rafale, deja muntele ne arata si fata lui mai urata. Pe cand ne chinuiam sa le facem loc sa le instalam a sunat telefonul lui Dragos.

Valencia - supermaraton pe plat

Se incheia anul fara un raport de cursa asa cum v-am obisnuit. In 2018 am alergat putin, iar accidentarea din ianuarie, atat de greu recuperata, m-a cam incetinit. Mi-am iesit din mana si la scris, asa ca nu am scris nici macar de cursele la care am participat dupa ce m-am recuperat. Au fost maraton la Ciucas, Apuseni Ultra Race, Maratonul Piatra Craiului si Cappadocia Ultra (proba de 64 km).

De ceva vreme imi doream sa alerg iar un maraton de plat, dupa Roma 2014. Cand s-a ivit ocazia sa mergi cu grupul Danei Badea la Valencia, si am vazut ca era si maratonul cand mergeau fete, am zis ca asta e ocazia de a mai alergat un plat.

Avionul e ieftin cu Blue Air, cazare la Airbnb (200 lei 3 nopti), un fel de city break alergacios. Vremea ameninta sa fie foarte buna, cam cu 20 de grade mai cald decat la noi.

Câteva sfaturi pentru un prim Ciucas X3

Dacă sâmbăta alergi la Ciucas X3 prima ta cursa de trail sau ești la început cu alergarea montana iată ce as face eu în locul tau:
- dormi și mănâncă cât mai bine în nopțile ramase pana la cursa. Dragele

Fake news se intoarce la Bucegi 7500 - 2018

Ei dragii mosului, credeati ca ati scapat de noi? Nt, nt, nt, chiar daca redactie e mai lenesa anul asta, asta nu inseamna ca de ochiul nostru vigilent, care palpaie mai ceva ca flacara la aragaz, scapa ceva sau cineva. ma rog, mai scapa, dar nu si de data asta.

Deci redactia s-a deplasat la Bucegi 7500/8500, zis si 1600/3200/7500/8500 sub acoperirea de voluntar. Adica le-am mancat slanina si le-am rontait stafidele in timp ce mai faceam ca fac treaba. In timp ce ma incurcam prin picioarele barbosilor (ma refer strict la baieti, fetele din CP nu-s deloc barboase) redactia a atintit un ochi vigilent asupra concurentilor. Iata ce am observat:

- carcotelile cu privire la echipamentul obligatoriu au incetat repede in vantul si ceata de pe varful Omu. Unii ar mai fi zi ceva, dar cu buzele inghetate e mai greu. Ele vor continua la caldura data de laptop.

Ca tot veni vorba de echipamentul obligatoriu, o fana a redactie a surprins in direct pregatirile pentru echipamentul obligatoriu pentru anul 2019. Organizatorii se pregatesc intens, iar in 2019 nu o sa va mai luati voi tzoale de unde aveti chef. Paris scrie pe voi amaratilor. Luati de aici arta

va place? mai avem

Bravo CNPT, asta zic si eu progres

Ca tot ziceam de barbosi, gurile rele spun ca directorul de cursa Marius Sendre e la un pas de demitere de catre Consiliul Barbos din CPNT. Nu ca nu-si face treaba, dar potrivit standardelor CPNT nu are destul par. Un membru CPNT ideal trebuie sa fie o combinatie de canis, pudel si puli. Puli e un caine obsedatilor, nu va ganditi la prostii. Cine va arata asa in iunie 2019 va avea garantat postul de director la Bucegi 7500 editia 2019. Asa trebuie sa arate orice cepenetist care se respecta

Pentru editia din 2019 organizatorii va vor pune la dispozitie draga concurenti urmatoarele facilitati, asta ca sa nu mai carcotiti ca nu va baga in seama:

- traseul balizat ca pista de aterizare de la Otopeni
- balustrada pe locurile expuse
- scara rulanta pe Bucsoiu
- meniu a la carte la fiecare CP
- pentru David & Kamy (cum care David?) la Pestera se va face meniu special de nunta cu 7 feluri si chelneri in frac
- timp limita de 100 ore
- route service (comanzi si voluntarii iti livreaza mancarea pe traseu)
- serviciu de trecut apa si noroiul in carca
- fanfara in fiecare punct important

Asta ca sa va inchida gura si sa vedem atunci ce o sa mai carcotiti.

La cursa 3200 concurenta de la mixt a facut victime. Fetele au profitat fara mila de partenerii lor care au carat tot bagajul, ba chiar si bagaje de lux, pt ca avem fete cochete si frumoase. Priviti aici la simpaticul nostru coleg de alerg Adrian Branescu, incarcat cu tot calabalacul tragea tare. Oare ce o fi chestia roz care ii atarne in jurul gatului?

V-am povestit acum un an de Slapamon, ultima creatie a Salomon pentru alergatoarele care vor sa combine performanta cu chick-ul. Daca anul trecut se pare ca au fost probleme cu talpa de vram-vram, anul acesta simpatica noastra Carmen Albisteanu a fost surprinsa in plin sprint spre locul 1 purtand celebrii Slapamon

Deci fetelor, daca vreti sa o bateti pe Carmen (felicitari Carmen :D) apelati cu incredere la Slapamon. Obligatoriu sa va gasiti si un partener care sa va care bagajul, dar asta nu v-am zis-o noi :D

Din pacate redactia nu a putut sa observe prea multe de la probele lungi, din cauza aburului cauzat de cei care suflau de zor in palme sa se incalzeaza, in timp ce tropaiau si scandau: p-r-e-a m-u-l-t e-chi-pa-ment o b li ga to ri uuuuu

Stomatologii in jur nu-si explica de ce smaltul de pe dintii alergatorilor cade mai des in luna iulie

Ursii din zona va roaga sa va bagati fluierul in cur, si sa fluierati doar din cand in cand lung, nu scurt si des ca sambata. E si ei animale delicate, ii deranjati. Consumul de fasole ajuta

Redactia va ureaza o vara reusita si nu va stresati prea tare cu antrenamentele
Ne vedem la MPC ;)

Maraton Muntii Macin - Dobrogea verde in alergare

Probabil ati observat ca nu am mai scris de ceva vreme. Motivul este o accidentare care ma chinuie de la inceputul lui ianuarie. Nu are legatura cu alergarea, pe munte s-a intamplat. Initial diagnosticul a fost de entorsa, care probabil s-a transformat intr-o mica fractura cand era aproape vindecata (cazatura). O fractura atat de mica incat nu apare pe radiografie, doar la RMN-ul pe care l-am facut dupa Semimaratonul Brasov. Apoi au urmat 10 sedinte de fizoterapie, o pauza de 10 zile si apoi am reluat alergarile. Din pacate situatia pare neschimbata, asa ca m-am intors la medic.

Probabil nu ar fi trebuit sa alerg la Macin, dar cum urmeaza o pauza mai mare, iar la Macin se alearga mai ales pe pamant, am zis ca e un risc acceptabil.

Maratonul Macin e o cursa mica, dar bine organizata. Mi-am propus sa merg si pe la curse mai mici, unde de cele mai multe ori gasesti acel spirit care nu mai e la cursele mari. Srtatul e in comuna Greci, un sat surprinzator de modern la poalele muntilor Macin.

Ati auzit de muntii Macin, cei mai vechi, dar si cei mai mici munti de la noi cu creste de 3-400 de m, dar mult mai spectaculosi decat par la prima vedere.

Drumul pana acolo e foarte fain, imediat ce treci Dunarea si faci stanga drumul serpuieste pitoresc printre coline si luncile Dunarii. Cateva gropi, dar in rest un drum surprinzator de bun. Lipsa traficului poate fi explicatia :)

La Greci mi-am stabilit tabara de baza in campingul unde aveau HQ-ul si organizatorii, Turtle Camp. Vi-l recomand calduros, conditii foarte bune, iarba pe jos si ciresii incarcati de roada. Baie si dusuri foarte ok, preturi mici, oameni foarte prietenosi.

M-am intalnit imediat cu 2 cunoscuti, asa ca masa de seara am luat-o in grup la o pensiune cu mancare buna, sub bolti de vita. Recomandarea lui Sebi Chiriac, la domnul Matetovici. Nu stiu cum e cazarea, dar la ce am vazut nu poate fi decat buna, cum a fost si mancarea si tuica de caise de a doua zi. Preturi mici si oameni prietenosi pare sa fie laitmotivul comunei Greci.

Startul a doua zi era la 10, asa ca am dormit pana tarziu si am avut timp berechet sa amusin dupa ceva de mancare (multumesc Adriana :D) si am baut si o cafea mica. Nu fac asta de obicei inainte de cursa, va las sa ghiciti motivul.

Planul era simplu, alerg fara nimic la mine (3 geluri doar), nu trag nici pe urcare si nici pe coborare. Recunosc ca in secret am sperat la un loc pe podium la categorie, mai ales vazand timpii din 2017, dar mi-am promis ca nu o sa trag deloc si o sa ma las depasit.

Am bagat o alergare de incalzire de vreo 3km si m-am aliniat la start. Se pleaca pe pamant, si evident se pleaca destul de tare. Alerg lejer si pe urcare merg constant, fara sa fortez. Strang din dinti si nu ma las antrenat de oamenii care ma depasesc. Dupa cativa km se ajunge varful Tutuiatu, cel mai inalt al lantului, si de acolo suntem trimis la stanga pe traseul de semi. Cum apucasem sa accelerez sus sunt cat pe aci sa ratez virajul.

Urmeaza o coborare faina si rapida prin padure, apoi drumeagul urca iar si si apoi coboara. Trebuie sa fiu atent la crengile care penalizeaza pe cei peste 1:70 m inaltime. Ar fi de-a dreptul stupid sa feresc glezna si sa sparg dovleacul, nu?

Traseul merge destul de mult pe creasta, iese din padure pe un drum de camp, apoi intra din nou si iese peste alt km. De aici urcam destul de sustinut, dar eu ma simt bine si urc in alergare usoara cat timp panta nu e foarte abrupta. Cam din zona asta suntem 3 care ne tot depasim, probabil toti crezand ca ne batem pentru podium la categorie :)

Eu incerc sa nu ma las provocat si imi pastrez ritmul lejer de alergare, ii depasesc pe urcare si sunt invariabil depasit pe coborare, unde chiar am mers batraneste la vale. Glezna pare ok, dar nu risc si coboror destul de incet.

Sectorul care urmeaza este unu de creasta destul de ascutita, cu vizibilitate mare si priveliste superba, Coborarile sunt destul de stancoase, asa ca iar reduc viteza (cred ca a fost laitmotivul turei - franaaa).

Coboram sub creasta, si unde ne intalnim iar cu traseul de maraton e un punct de alimentare. Cum am plecat fara bidon (pe unde o fi centura mea?) am baut cam la fiecare punct. De aici traseul serpuieste pe sub creasta, urca si coboara prin cranguri si pe un drum de car tivit cu iarba. Apoi o ultima urcare alergabila, si apoi o coborare plina de pietre, dar pe iarba.

Un ultim punct de cu apa si se intra pentru ultimii 5-6 km pe un forestier. Acolo am pastrat un pace constant si destuld e lent (5-5:30) cu ignore pentru cei 3 concurenti care m-au depasit. piei ispita :)

Se intra apoi in Greci, si pe marginea drumului sunt grupuri de copii cu carafe cu apa rece. deja resimteam lipsa alergarilor mai lungi, si cum "adversarii" mei se resimteau dupa sprintul prematur, am pastrat acelasi ritm, accelerand usor doar pe ultimul km. Nu am putut sa opresc la copii, dar am reusit mai tarziu sa-mi iau revansa.

Am trecut linis de finish in 2:46, o distanta de 24 km cu diferenta de nivel de 1000m. Adriana a ajuns cam la 20 de min dupa mine si dupa ea au venit o parte din copii respectivi, cunostiinte vechi. Asa am aflat ca le-a adus ceva, sa ca aveam ocazia asteptata.

Inainte de premiere am insotit-o pe Adriana care venise cu o ditamai plasa de jucarii si rechizite pentru copii, si eu am putut sa le ofer cate o prajitura. Foarte faini copii de acolo, inteligenti si bine crescuti. Printre jucarii era un cub Rubik, dorit de 2 fetite, dar imediat una din ele a renuntat in favoarea celeilalte. O sa revin si nu cu mana goala :)

A urmat o noua cina la domnul Matetovici, si o seara faina cu prieteni, bere si tuica de caise, iar somnul sub cirese a fost de milioane.

A doua zi o tura faina prin imprejurimi, asa incat am plecat destul de tarziu spre casa.

Cateva cuvinte despre organizare. Traseu marcat foarte bine, puncte de alimentare bine puse si aprovizionate foarte ok. Mi-a placut tricoul din bumbac, iar taxa a fost mica. Pe post de pasta party a fost un gulas foarte bun, cu si fara carne. Nu ai nevoie de mai mult la o cursa, eu m-am simtit foarte bine si o sa revin si la anul ca sa alerg si maratonul.

Foarte frumoasa Dobrogea in luna lui mai, bujori, orhidee, lanuri verzi fosnitoare, padurea in zeci de nuante. De vis

Cum facem trecerea la ultramaraton

Am constatat ca din ce in ce mai multi alergatori sunt atrasi de distante lungi si ultralungi, un trend care nu e doar la noi, ci cam peste tot unde se alearga pe mapamond. Marile curse de ultra de afara ca vorbim de UTMB, Western States, Hardrock, etc au liste lungi de asteptari, conditii de admitere destul de restrictive si trageri la sorti.

Am primit si primesc destul de multe intrebari despre cum ar fi cel mai bine pentru un alergator sa faca trecere la ultraalergare ca sa ma gandesc ca ar merge un articol.

Daca va intreba ce ma califica pe mine sa dau sfaturi as putea sa va zic ca desi nu sunt un alergator rapid, sunt unul destul de incapatanat ca sa termin pana acum Apuseni Ultra (170 km), TDS (120 km) 2x Ciucas Ultra (105 km) 2x Ultrabug, 2x VLC Ultra (prima data 80+ iar a doua oara 56 km, distanta oficiala), Transylvania 50 km si Transmaraton (60km). Sunt un alergator absolut normal, fara cine stie ce performante, fara background de sportiv, ceea ce arata ca oricine poate sa alerge ce am alergat eu, cu conditia sa aiba o sanatate buna.

Poate motivul principal pentru care scriu acest articol este ca am observat la multi, prea multi, o dorinta de a arde etapele. O amica m-a intrebat unde ar fi cel mai bine sa alerge primul ultra, se gandea la Ciucas. Cand am intrebat-o cate maratoane montane a alergat, mi-a zis ca inca nu are nici unul, dar pana la toamna va avea macar unul.

Nu vreau sa deschid polemica de la ce distanta e o cursa montana ultramaraton, polemica fara sfarsit de cand se alearga distante lungi. Ma voi rezuma cu exemple la curse de la noi. La fel ma voi rezuma la ultramaratoane montane, mult mai dificile si mai solicitante decat cele pe sosea sau in parc. Ganditi-va la vremea mereu schimbatoare de pe munte si la asistenta medicala care poate fi la multe ore departare, plus mancare, apa, sustinatori, care in parc si pe sosea sunt mereu langa tine.

In opinia mea, ca sa treci la curse lungi si foarte lungi, trebuie sa ai cativa ani de alergare montana in spate, un numar minim de 5-6 maratoane plus alte curse mai scurte. De dorit ar fi si un background de mers pe munte, pentru ca de la un punct incolo se merge mai mult decat se alearga, iar capacitatea de a merge distante lungi face de multe ori diferenta intre o medalie de finisher si un DNF.

Mare atentie la locul de desfasurare a curselor de trail. E o mare diferenta intre Poiana Brasov, Moeciu si Bucegi. Daca ai alergat la Semimaraton Brasov, Brasov Marathon si Ecomamarathon nu inseamna deloc ca esti pregatit sa alergi la Transylvania 100, chiar si la proba de 50 km. Vremea de mai in Bucegi este mult mai dura decat la poalele muntelui sau in Postavaru, si nici nu au asa multe locuri de refugiu ca in Brasov sau Moeciu. Crezi ca esti pregatit sa infrunti temperaturi negative cu vant puternic, ceea ce duce real feel si la minus 10/20 de grade in echipament de alergare?

Deci in prumul rand ai nevoie de cativa mii de km alergati din care sute sa fie pe munte, timp in care sa fi aflat ce pantofi de alergare te intelegi mai bine, cat de rezistent esti la frig, ce fel de geluri si ce mancare tolerezi, cum reactionezi dupa multe ore de efort, etc. Sunt multe intrebari la care trebuie sa gasesti raspunsul Inainte de a te inscrie la un ultramaraton. Pe scurt trebuie sa capeti experienta.

Vremea schimbatoare de munte poate genera suprize mari, nu intotdeauna placute. La Apuseni Ultra ne-a plouat aproape non-stop, practic doar la inceput am avut vreme mai buna (citeste: fara ploaie). A fost o ploaie foarte rece, cu o temperatura care noaptea s-a apropiat de cea de inghet, care ne-a trimis pe toti concurenti la adapost. Alta cursa unde vremea si-a facut de cap a fost Transylvania 100, cu vant, ceata si temperaturi sub zero. Mai ales ceata si marcajul sumar ne-au ingreunat mult orientarea. Trebuie sa te informezi cum va fi vremea si sa te imbraci in consecinta

Ultramaratonul inseamna planificare, nu trebuie lasat nimic la voia intamplarii. Trebuie sa-ti faci un plan de cursa, ce mananci, unde, cum te imbraci, ce lasi in drop-bag-uri (organizatorii unor curse iti permit sa lasi un saculet care sa-ti fi adus intr-un punct pe traseu). La Apuseni Ultra am avut 2 perechi de incaltari de rezerva si 3 tricouri uscate care mi-au prins foarte bine. Daca mai aveam inca o pereche era si mai bine :)

Incaltarile sunt foarte importante, pantofii de alergare speciali te ajuta foarte mult, si trebuie sa fie pantofi deja purtati, cu care stii ca te intelegi, iar piciorul tau trebuie sa fie capabil sa suporte o astfel de distanta.

Nu e momentul de experimente, un amanunt aparent minor (de ex o pereche de chiloti nepotriviti) iti poate strica cursa si produce rani dureroase. Colantii, bluza, geaca de ploaie, manusi, caciula sau buff pentru cap, totul trebuie luat in calcul.

Echipamentul obligatoriu este foarte important, nu trebuie sa lasi nimic deoparte. In plus trebuie sa adaugi ce stii ca te ajuta, mancare, geluri, magneziu, etc. Evident nu poti pleca cu rucacul de 10 kile, dar echipamentele esentiale nu trebuie sa lipseasca. Echipamentul obligatoriu al cursei este foarte important, dar e o baza de plecare, adaugi la el in functie de specificul cursei, de traseu, de vreme.

Ultramaraton inseamna mancare, multa mancare si hidratare. Aici intervine iarasi experienta si rutina, pentru ca daca nu esti in stare sa mananci mult in timpul cursei nu o vei termina cu bine. La inceput nu eram in stare sa mananc in timpul cursei, dupa cateva ore mi se facea un ghem in stomac si nu mai eram in stare sa ingurgitez nimic.

Dupa cum puteti vedea ultramaratonul nu e rocket science, dar iti cere atat o conditie fizica foarte buna, cat si sa te cunosti ca alergator, sa stii cum functionezi, ce merge si ce nu, cum dai randament pe vreme rea, ce poti si ce nu poti manca si bea. Experienta nu este greu de facut, se face in cativa ani si cateva zeci de curse.

Din pacate observ ca multi nu mai au rabdare, impulsionati si de povestile noastre, de curse frumoase care par la indemana. Parca a devenit un trend ca dupa 2-3 de alergare si imediat ce ai alergat si tu un maraton montan, sa te bagi la ultra.

Nu mi se pare normal si sanatos ca dupa 2-3 ani de cand te-ai apucat de alergare sa alergi curse de multe sute de km, chiar la cercul polar si apoi sa vrei sa traversezi Canada, sa alergi 1000 de km. Din pacate astfel de persoane sunt promovate ca niste eroi de site-uri interesate doar de audienta.

Sa ne intelegem bine, nu va spun eu ce sa faceti sau ce sa nu faceti. Fiecare face ce vrea, inclusiv cu corpul lui. La unii poate sa mearga, la altii nu. E o loterie din care poti sa castigi, dar sansele cele mai mari sunt sa pierzi (sa te alegi cu accidentari urate, genunchii, oase, coloana vertebrala, etc). La cei care au mers mult pe munte inainte sau au facut un sport de performanta (eventual ceva de anduranta), sansele sunt mai mici sa iasa rau, dar in majoritate vorbim de persoane cae au dus o viata citadina destul de sedentara si care deodata sunt lovite de microbul hiperdistantei.

Daca e sa va dau un sfat, celor care visati sa alergati ultramaratoane, aveti rabdare sa capatati experienta, alergati cativa ani in circuit si luati-o usor, cu curse mai usoare si cresteti treptat in distanta si intensitate.

Dati timp corpului vostru sa se obisnuiasca cu anduranta, invatati-va punctele slabe si punctele tari, invatati ce echipament vi se potriveste si ce aveti nevoie. Invatati ce mancare si ce sustinatoare tolereaa cel mai bine organismul vostru. Intrebati-i pe cei mai buni ultramaratonisti, Robert Hajnal, Radu Milea, Viorica Malai, si altii, toti oameni cu experienta si care sunt mereu dispusi sa va dea un sfat bun.

Eu procedez la fel, am invatat si invat in continuare. De exemplu am experimentat si am folosit mancarea de cursa a lui Robert in mai multe randuri, Radu m-a ajutat de multe ori cu sfaturi privind planificarea curselor, etc

Rabdare si cat mai multi km pe munte :)

Fake News: Cum tratam accidentarile in alergare

Dragi alergatori

Redactia Fake News a observat ca din ce in ce mai multi oameni, majoritatea incepatori in ale alergarii, cauta raspunsul la dileme cu caracter usor medical pe facebook (accidentari usoare si seriose, disconforturi, rosaturi, escoriatii, julituri, polutii, alea alea).

Stati fara griji dragi alergatori, nu dorim sa va certam ci dimpotriva, felicitari, sunteti la locul potrivit, mai ales daca sunteti pe Alergare, cel mai mare grup romanesc de facebook. Aici veti gasi adunata toata intelepciunea alergatoreasca si veti putea sa sa culegeti cele mai bune idei cu conditia sa respectati cateva principii sanatoase:

Tot ce trebuie sa stii despre UTMB (update editia 2019)

Peste cateva zile incep inscrierile la cel mai mare concurs de alergare montana. Ultra Trail du Mont Blanc, visul multor alergatori de la noi si din toata lumea.
UTMB 2019 are loc in perioada 26 august - 1 septembrie 2019, iar inscrierile incep pe 18 decembrie si se termina anul viitor pe 3 ianuarie 2019.
Marea noutate din 2019 este modificarea cursei TDS, care are in 2019 145 km si 9100 diferenta de nivel (fata de 121 km cu 7200 m diferenta de nivel pana acum). Se incearca probabil sa faca mai atractiva TDS si sa ia presiunea de pe cursa mare. Nu cred ca vor reusi :)

Pamir - finalul - partea a doua

Prima parte o puteti citi aici

Pe coborâre m-am simțit din ce in ce mai bine odată ce coboram mai jos, așa ca planul a fost ușor de făcut. In ziua următoare aveam sa cobor pana in prima tabăra, BC (base camp) de la 3600, ca sa profit de aerul mai gros pentru a ma odihni și reface. Ar fi trebuit mai multe zile, dar nu voiam sa pierd de tot contactul cu grupul, ca sa pot beneficia de logistica lor (corturi, primus, etc). Probabil voi cobora si urca singur, dacă nu se hotăra cineva sa vina cu mine.

MPC fake news

Dragi cititori, redactia s-a intors cu bine de la Zarnesti, unde a alergat/inotat/schiat/vaslit/alunecat/dat cu fundul de peisaj, si alte activitati placute asociate cu alergarea montana.

A fost o editie de poveste a ceea ce pana anul trecut s-a numit MPC (Maratonul Piatra Craiului), iar anul acesta s-a numit MPPC (Maratonul Poala Piatra Craiului). Iata ce am constata:

- editia de anul aceasta a avut in sfarsit 42 de km. uraaaa
- activitatea intensa azi la Zarnesti in atelierele auto, toate jeepurile Parcului, Salvamont si Jandarmeria Montana au fost vopsite in galben si inscriptionate cu Taxi - DNF
- multi concurenti care nu au mai luat startul inca asteapta sa se faca vreme buna in Zarnesti, pensiunile gem de alergatori (gem de prune, caise, etc)
- multi alergatori au avut un adevarat soc: la munte ninge!!!! au urmat alte socuri in serie: cand ninge se depune zapada. Nu doar atat, dar este si frig. Fabulos

Apuseni Ultra Race - 170 km supravietuire

Stiu ca titlul suna cam apocaliptic, dar vremea a fost cam dura, asa ca se justifica :)

Apuseni Ultra Race este prima cursa care a avut distanta clasica a ultramaratonului de 100 mile (sa nu uitam ca ultra s-a nascut in USA) organizat la noi in tara. Pana la urma traseul a fost mai lung de 160 de km, dar nu s-a suparat nimeni. A fost prima editie si ne dam seama cu totii cat de greu este sa organizezi un astfel de concurs de la zero, intr-o zona destul de salbatica si foarte intinsa.

Cel care s-a incumetat la o astfel de sarcina sisifica este Cozmin Ardelean. Traseul initial a fost anunta ca fiind de 160, apoi de 170, iar ultima masuratoare facuta de o firma specializata a dat 179,9 km. Intrucat noi nu putem alerga trasa ideala probabil am fi ajuns la 180-190 km, poate si mai mult.

Conditiile de participare au fost drastice, se cerea minim un 100 km dintr-o lista destul de scurta. Pana la urma au participat si alergatori care facusera alte curse lungi, altii au preferat sa se planga pe facebook. Pana la urma s-a dovedit ca a procedat foarte bine Cozmin, pentru ca vremea ne-a solicitat din plin. Chiar daca a trebuit sa refuze participarea unui alergator care castigat S24 de la Tg Mures.

UTMB 2017 - TDS - Ultra prin Alpii francezi

TDS este a doua proba ca lungime din cadrul celebrului concurs UTMB, Ultra Trail Mont Blanc. o nebunie de 119 km cu 7200 m diferenta de nivel. Unii chiar spun ca este cea mai grea proba din cadrul UTMB, diferenta de nivel raportata la distanta parcursa fiind mai mare la TDS.

Am incercat si in anii precedenti sa ma inscriu, dar nu am reusit la tragerea la sorti. Anul acesta m-am inscris mai mult la oha, as fi preferat sa nu fiu tras anul acesta (la fiecare an cand nu esti tas ti se maresc sansele la anul), pe motiv de Pamir. Socoteala de acasa  nu se potriveste cu cea din targ, asa ca m-am trezit ca am fost tras la sorti :)

M-am inscris la TDS pentru ca mi-a lipsit 1 punct, 14/15 ca sa ma pot inscrie la proba regina. Pana la urma s-a dovedit un lucru bun, pentru ca din cauza Pamirului nu am putut sa ma pregatesc prea mult pentru distante ultralungi. Adica mai deloc, intrucat la Transilvania 100 am abandonat, iar la Bucegi 7500 nu am putut sa particip din cauza ca eram deja plecat.

Pregatirea cursei a fost un adevarat dezastru. Practic am fost un exemplu de asa-nu. Am gasit cazare usor, de fapt a gasit Robert Hajnal, si m-am lipit si eu de el si team Hajnal. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o, asa cum veti vedea mai tarziu.

Apuseni Ultra Race - Cum se naste un ultramaraton de 160 km

Puteti sa luati acest articol ca o reclama sau nu. L-am scris mai mult din curiozitate, si poate ca sa-l ajut (pro bono, imi platesc taxa de inscriere la fel ca restul alergatorilor) un pic pe omul din spatele evenimentului, Cozmin Ardelean.

Pe 22-24 septembrie va avea loc primul ultra de 160 km, distanta clasica a ultramaratonului (100 mile). Distanta s-a mai alergat in circuit, dar nu pe munte (stiu ca Ben Ami va avea o alta opinie :D), deci avem o premiera absoluta in lumea alergarii montane.

Cum deschiderea inscrierilor a generat anumite discutii legate de validarea alergatorilor (trebuia sa ai anumite curse de ultra alergate) si pentru ca eram curios, l-am intrebat pe Cozmin cateva ceva despre dificultatile intampinate in organizarea concursului.

Referitor la conditiile de validare, ca sa fi acceptat trebuia sa fi terminat deja un ultramaraton. Cursele care sunt trecute sunt cele a caror organizatori au fost de acord sa fie trecuti ca si curse de calificare. Daca ati alergat alt ultra si nu e trecuta in lista, vorbiti direct cu Cozmin si sigur se rezolva, omul e si el alergator de ultra. Merge si Ciucas Ultra, ca tot au intrebat multi de ce nu este pe lista si cursa aceasta. 

Pamir 2017 - In cautarea primului 7000m - partea 1

Nu o sa va plictisesc cu povestea ultimei săptămâni înainte de plecare, știți cum e. O groaza de probleme urgente, tot felul de detalii birocratice, bagaje cu B mare, griji de tot felul, etc

Totul pentru Măria Sa Muntele

Momentul plecării sosește intr-un final, ajung la aeroport cu 3 bagaje, din care unul îl împart cu Ileana. Sus-numitul bagaj, numit cu duioșie in lumea alpina porc, pe motiv de dimensiune și kg, cântarea lejer peste 30 kg și cam 170 Euro. Mulțumesc Turkish Airlines și regulamentele voastre fluide, in permanenta schimbare.

Suntem împărțiți pe 2 grupuri, cu mine călătoreau Cornel Sain + Cristina Grecu, Alex Baran și Razvan Rizea, restul găștii 3 ore mai târziu cu Pegasus. 

Dar sa va prezint toată trupa:

Mihai și Dana Daitoiu - Mihai a fost geniul organizatoric, cel care s-a ocupat de toate detaliile, iar Dana a fost fotograful cel mai activ și o prezenta discreta și plăcută.

Cornel Sain este un nume sonor dar și o persoana controversata in lumea noastră alpina. Mulți m-au avertizat și mi-au spus ca nu e bine ca plec cu el. As vrea sa spun ca dimpotrivă, Cornel a fost un tovaras de călătorie foarte placut, chiar dacă este un personaj mai colțuros câteodată. Compensează pe deplin in alte aspecte. Cornel, eu sper sa mai merg și in alte locuri cu tine și Cristina. 

Ca tot veni vorba de tine Cristina, mai rar așa persoana pozitivă, mereu cu zâmbetul pe buze. Mulțumesc mult pentru medicamente și sfaturi, rămân dator.

Pe Alex Baran și Ileana Muică ii știți din celălalte călătorii ale mele (Maroc, Triglav, Kenya, Alpi, Caucaz). Deja mergem de multi ani impreuna

Pe Iorgos și Ciprian Petcu nu-i cunosteam dinainte, dar s-au dovedit a fi 2 tovarăși de călătorie excelenți, mereu gata sa dea o mâna de ajutor, mai ales cu diverse echipamente și aranjamente (de papa, mulțumim Iorgos). 

Ciprian Aldea a fost omul puternic al turei, așa cum au dovedit-o și rezultatele.

In Istanbul am avut o escala de10 ore, așa ca am lăsat rucsacurile și am ieșit in oraș. Cum era de așteptat in Stambul, am mâncat foarte bine, și am vizitat o parte (mică) din oraș.

La Bishkek ne-au preluat cei de la Tien Shan Travel, am avut o cazare buna, iar a doua zi am zburat la Osh. Acolo mic dejun și ceva cumpărături, la care escorta noastră ne-a grăbit cât a putut, așa ca bineînțeles ca unele chestii au rămas neluate. 

De acolo cu 2 microbuze (unul doar pentru bagaje, avem incredibil de multe) am luat calea muntelui. 3 ore pe sosea, cu peisaj interesant, și 90-100 min de drum greu, unde hârtoapele concurau pt un efect cât mai amplu asupra măruntaielor noastre. 

Tabăra de baza, BC, de fapt este câte una pentru fiecare agenție, și e situată pitoresc intr-o vale larga, pe malul unui mic lac. Luam câteva corturi mari, ca sa nu le mai desfacem pe ale noastre. Pe aici ploua in fiecare după-amiaza. Nu arată, dar suntem deja la 3600 m. Din păcate in vânzoleala descărcării micului munte de bagaje, pâinea cumpărată in Osh rămâne in mașina care pleacă pe neașteptate.  Am o tentativa de a-i tăia calea, fug peste dealuri și pâraie, dar degeaba. Ghinion, nu reusesc decat sa-mi vina un pic rau, efort la altitudine fara aclimatizare :p

Vremea e cam la fel zilnic. Dimineața frumos, se innoreaza după prânz, iar de la 4-5 ploua/ninge. Noaptea e cu precipitații, iar dimineața e iar senin.

A doua zi (luni), facem o tura de aclimatizare, urcam pe versantul din dreapta vaii, și atingem 4400 m. O tura scurta și plăcută.

In următoarea zi avem programată deplasarea spre tabăra de baza avansată (ABC), cu ajutorul cailor care ne vor cara o parte din bagaje (2 Euro/kg). 

Încercam și reușim sa cumpărăm o pâine destul de scumpă, cică de 2 kg, care fiind încă in cuptor, ne va fi livrata in ABC (ați ghicit, 2 euro/kg).

Drumul e spectaculos, mergem pana la capătul lin al vaii, unde un pinten pamantos o desparte in 2. In stânga e capătul unui ghețar lung, cu care ne vom reîntâlni, iar prin dreapta, pe unde duce poteca, începem sa urcam vârtos.

Ca și in Caucaz, locul unde începe zona alpina e marcat prin plăcile comemorative ale alpiniștilor decedați.

De acolo urcam pana ce ajungem la in loc unde versantul formează o șa argiloasa, pe care o urcam in zigzag și coboram apoi pe partea stânga a versantului, la marginea ghețarului, complet acoperit de morena. De aici urcam și coboram pana ajungem la un rau destul de măricel, pe care îl traversam pe spinarea unor cai, care se intorceau cu stapanii lor de la carat bagaje in ABC. Greșeală pentru ca evident vor bani. Ulterior l-am mai traversat de 3 ori fără mari probleme pe pietre.

De acolo urcam o morena înaltă ai ajungem la tabăra ABC, la 4400 m altitudine.

Ca și jos, fiecare agenție are tabăra ei. Descoperim cu oarecare neplăcere ca traseul spre tabăra 2 (ABC e tabăra 1) presupune o traversare de peste o ora a morenei, care in bocancii de iarna nu e deloc o plăcere. 

La fel de neplăcuta e constatareaca agenție nu are corturi pentru noi, așa ca le întindem pe ale noastre. Abia mai târziu se eliberează 2 corturi, pe care le lăsam pentru Mihai&Dana și Cornel & Cristina.

Deja simțim ușoare efecte ale altitudinii, la mine trece cu o aspirina. Cristina se resimte mai tare, dar din fericire își revine repede. 

Celebra pâine se dovedește a fi mai ușoară decât cele 2 kg promise, dar tratam cu umor situația :). Suntem in lumea a treia sau chiar a patra, depinde cum socotesti.

In ziua urmatoare facem o tura de aclimatizare, iar o parte urcam pe o creasta pana la 5000+ m. Privind in urma nu stiu daca a fost o idee asa buna, desi m-am simtit bine. 

De aici grupul a inceput sa se faramiteze, asa cum stiam ca se va intampla. Alex, Ciprian, Ileana, Razvan si cu mineam decis sa urcam a doua zi la tabara II. Mihai si Dana au zis ca vin si ei cu noi, iar restul au decis sa mai stea o zi.

Zis si facut, a doua zi dimineata pe la 5 am plecat spre tabara II. Ma rog, ora 5 cu bataie spre 6 pentru ca dimineata suntem lenti rau. Aveam niste rucsacuri grele ca moartea in spate, iar morena de pana la ghetar, inghetata tun si cu multe vai si creste mici, dar ale dracului, ne-au cam dat bataie de cap. ne-a luat vreo ora si ceva sa ajungem la baza urcarii unde ne-am legat in coarda. Putin dupa inceperea urcarii, Mihai si Dana s-au intors, asa ca am ramas 5, legati Alex-eu-Ileana si Ciprian si Razvan, in ordinea asta pe coarda.

Cat timp soarele a fost absent treaba a mers destul de bine, chiar daca panta e criminala. Traseul urca drept in sus, iar panta e in media cam 30%. Sunt destule crevase, pe toate gusturile, mari, mici, ascunse, descoperite, asigurate, neasigurate. Traseul le ocoleste pe unele, le abordeaza frontal pe altele, iar cele mari au si o coarda fixa.

Cat timp soarele nu a fost prezent temperatura a fost blanda, dar imediat ce si-a facut aparitia s-a facut cald, chiar foarte cald. Am ramas rapid in bluza de lana de la Merinito, care mi-a fost ca a doua piele. Tine bine de cald, merge purtata si pe soare, si mai ales, nu miroase nici dupa cateva zile.

Alex nu resimte soarele, dar eu si Ileana da, asa ca viteza de inaintare scade. II pierdem pe Ciprian si Razvan, care merg constant. Noi facem pauze din ce in ce mai dese. Mai ales Ileana se resimte, eu profit de pauzele impuse de ea, si nu ma simt mult mai bine. E pentru prima data de cand mergem impreuna cand o vad in starea aceasta. Mergem cateva minute, apoi cateva zeci de pasi si ne oprim si tot asa.

Asteptam cu nerabdare locul unde poteca o ia spre dreapta, unde panta ar trebui sa fie mai blanda, si suntem dezamagiti ca atunci cand chiar se intampla, panta ramane la fel de dura. Opririrle sunt din ce in ce mai dese, combinatia de soare-altitudine-rucsac greu ne da gata. Temperatura nu e ridicata, dar lipsa vantului si dogoarea amplificata de zapada o face greu de suportat. Ulterior am aflat ca rusii numesc locul the frying pan (tigaia de prajit).

Isi face aparitia si tabara II, dar e sus, si avem de urcat, coborat si iar urcat. Incep sa ma simt aproape la fel de rau ca Ileana si inaintam din ce in ce mai greu. Ileana decide sa se opreasca, urmand sa ne intoarcem (ma rog, cei care pot) dupa ea si bagajul ei. Noi inaintam ceva mai repede, si ajungem pe ultima panta inainte de T2, unde credeam ca nu mai sunt crevase, asa ca Alex o ia inainte ca sa aduca ajutoare. Ajunge rapid in tabara, pentru mine a mai durat. Ciprian isi monteaza schiurile si se duce sa o ia pe Ileana, si imi spune sa nu inaintez prea mult si sa-i astept, pentru ca urmeaza un sir de crevase chiar langa tabara. Oricum nu eram in stare de cine stie ce viteza.

Ciprian si Ileana se intoarc legati in coarda, iar Alex vine dupa mine, ne asiguram si asa ajungem cu totii in T2. Nu ma simt grozav, chiar mi-e un pic rau, dar e de munca, asa ca ajut si eu la lopatat (de facut 2 locuri de cort), montat, etc. atat cat m-au dus puterile. Locul arata foarte spectaculos, e pe un versant intr-o caldare gigantica, dar ziua este extrem de cald. Imediat ce dispare soarele temperatura scade specatculos, si trebuie sa te echipezi.

A doua zi aveam in plan sa urcam in tabara III si sa coboram jos, doar ca toti ne-am resimtit si doar am zacut in si pe langa corturi. Nurofen forte si aspirine, plus mancare si facut apa cat a fost nevoie. 

A doua zi dimineata scularea la 3, mancare, apa si dat la deal. Asta a fost in plan, si asta am incercat sa fac. Dupa vreo juma de ora de foit prin cort mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa urc, ba chiar ma simt destul de rau. Mai aveam ceva energie, dar am pastrat-o pentru coborare, asa ca am luat decizia sa nu urc cu restul grupului. Decizia a fost una buna, pentru ca ulterior m-am simtit mai rau. Am conchetat cu ideea sa apelez la artileria mai greu a pastilelor, dar pana la urma n-a fost asa rau, si nu am luat decat alt Nurofen. Marturisesc ca la un moment dat ma gandeam cum naiba o sa ajung eu jos, pentru ca am reusit pana acum sa nu fiu o povara pentru coechipieri.

Pe rand s-au intors cu tabara III atinsa Ciprian, Alex, si Razvan. Ileana se simtea ceva mai rau, asa ca nu a mers pana in T2, restul erau intr-o stare mai buna ca mine. Am lasat corturile in T2 si i-am dat la vale. Au ajuns si Cristina si Cornel, urmati de Dana, Mihai si Ciprian Petcu, care au urcat cu un ghid. Ei au ramas peste noapte, iar noi am luat-o spre ABC.

Pentru mine se impunea o schimbare de strategie, ca sa am o sansa la varf, asa ca am decis sa cobor in BC la 3600.

Va urma