Se afișează postările cu eticheta trail running. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trail running. Afișați toate postările

joi, 9 mai 2019

Eco Run - un Ecomaraton pe stil nou

Nu am mai scris de mult o relatare de cursa, in ultimul timp, asa ca poate e timpul sa vad daca literele inca mai se astern cum trebuie.

Salomon Eco Run e vechiul Ecomaraton, dar cu unele schimbari. Nu am fost in 2018, asa ca fata de 2017 se vad schimbari multe. Dar despre asta la sfarsit.

Am mai scris despre cum traseul asta mi-a dat mereu batai de cap. Sambata am alergat a sasea oara la Eco (2013, 2014, 2015, 2016, 2017 si 2019) si mai mereu am avut aventuri si am suferit ca un caine mai ales pe buclele 2 si 3.

In 2013 am invatat ca nu se bea cafea dimineata inainte de cursa. Daca vreti sa va amuzati, povestea o gasiti aici. Am platit lectia asta cu vizite repetate in tufisurile de pe toate 3 buclele si finish in 8:06 h.

In 2014 a fost anul in care hernia inghinala m-a chinuit destul de mult (impreuna cu Speedcross 3), dar am reusit sa scad o ora si 6 minute, deci 6:59 h, probabil timpul stat prin tufisuri in anul trecut. Povestea aici

In 2015 ni-a mers mai bine si am mai scazut o ora (cat de bucuros am fost poti citi aici), timp final 5:49 h , si speram sa ajung pe la 5 ore in maxim 2 ani. gresit :)

In 2016 a fost acea cursa cu inceput insorit, dar final pe lapovita, o cursa cu probleme pentru multa lume (50 de oameni cu hipotermie, japonezul ajuns la spital, etc). Timpul final a fost mai slab ca anul trecut, 5:50 h, spre marea mea dezamagire.

In 2017 am avut mari sperante de timp sub 5 ore, m-am antrenat cu trebuie, dar am "spart" pe bucla 3, si am pierdut cam juma de ora pe Bisericuta, tremurand si asteptand sa-mi revina macar partial fortele. Finish in genunchi in 5;25, dar cu un Fake News care v-a placut :).

Si am ajuns in anul de gratie 2019, cand iar speram la un timp stelar, sub 5 ore. Ca sa nu va plictisesc, intru aproape direct in subiect.

Pregatirea cursei.
M-am tot gandit si am optat pentru o strategie super light, nimic in plus la mine. Fara foita (dar cu manecute), fara apa, doar cu geluri. Aici am optat pentru geluri care se iau fara apa, Spring Energy si cateva cu apa, GU, cele mai bune de pe piata in opinia mea. Voi sta cat mai putin in puncte, beau apa multa si pe final ceva de mancare, nu mai mult de 30 de secunde. Aici nu mi-a iesit asa de bine, mai e de lucru. 6-8 geluri, cu accent pe urcari.
Voi alerga nu foarte tare pana la podet (4:30-5, progresiv), nu voi forta de prima urcare, iar pe coborare stau lejer. Nu mi-am propus un timp mai bun ca acum 2 ani si mi-a iesit destul de bine. 1.26 acum 2 ani, 1:25 sambata.
Apoi pe bucla 2 voi merge cat de sustinut pot (fara sa fortez) pe urcari, pe coborarea spre Cheile Gradistei, una care nu-mi place, stau cuminte, dar apoi urc in forta spre Cheile Gradistei si de acolo fortez nitel spre Moeciul, cu coborare cam la 90%.
Pe bucla 3 all in, motoarele in plin, dau tot ce pot.

Planul mi-a iesit destul de bine, desi cateva secunde de neatentie m-au aruncat la start din randul 3 in randul 10, si am depasit destul de mult in primii 2 km. Am alergat destul de relaxat, as fi putut sa ajung la podet mai repede cu vreo 2 minute, dar nu-i vad rostul. Pe urcare sunt destul de relaxat, dau drumul la picioare pe coborare, dar fara sa fortez. Cam asta a fost povestea pe toata bucla 1, stau la cutie si economisesc energie cat pot. 1:25:07

Bucla 2 debuteaza cu urcare si incep sa turez un pic motoarele, urc mai in forta si sus alerg toata creasta. In fiecare an parca apar constructii noi pe creasta, in cativa ani se face o noua localitate acolo. Cobor spre Cheile Gradistei si incep urcarea spre Cheile Gradistei 2. ma simt bine, totul merge conform planului.

La intrarea in Fundata dau de Scoala de Munte, multumesc mult pentru incurajari si poze Lucian Pasca.

Pe coborarea spre Moeciu dau drumul bine de tot la picioare. Mai trec de un fotograf, virez dreapta, urca in forta o panta scurta si ma lansez pe poteca plina de bolovani la vale. In fata apare o doamna cu un copil, si incercand sa alerg o traiectorie pe langa ei se produce dezastrul. Un moment de neatentie (nu dau vina pe nimeni, este 100% vina mea), dau peste ceva in viteza si vincu genunchii si apoi capul pe poteca, cred ca m-am dus cativa metri printre bolovani pana m-am oprit pe burta.

Socul este mare, stau cateva secunde intins, apoi ma taresc cu greu de pe poteca (sa treaca oamenii pe care ii depasisem de curand) si incerc sa ma ridic in picioare, dar mi-e rau si gambele sunt blocate. Doamna respectiva vine la mine, incearca sa ma ajute, dar eu sunt cam nauc si nu cred ca am reusit sa articulez mai mult de cateva cuvinte.

Stau pe marginea potecii, alergatorii trec pe langa mine, toti ma intreaba daca sunt bine, si intr-un final reusesc sa ma ridic si o iau la pas spre Moeciu. Sincer, atunci m-am gandit ca s-a terminat, nu mai pot alerga si voi abandona. Incet-incet imi revin, pasii sovaielnici si clatinati se transforma incet-incet in alergare usoara si ajung sifonat bine la CP Moeciu, unde voluntarii incearca sa-mi curetele genunchii, dar din pacate cand se duce pamantul din rani, incepe sa curga sangele si le spun sa-l lase asa, ca ajung la ambulanta dupa ce termin.

Cateva pahare cu apa si un gel si simt ca puterile mi-au revenit. Sunt bine si ma voi bate ca sa termin sub 5 ore.

Incep urcarea pe Bisericuta in forta. Trag cat pot de tare, desi ocazional mai simt o usoara ameteala. Picioarele mi se misca bine, dau drumul la alergare unde panta devine mai moale, am ajuns sus mai repede ca niciodata. De acolo pana in valea Bangaleasa se ajunge repede, deci sunt atent si nu foarte rapid pe coborare, dupa patania de dinainte.

Pana la CP am alergat usor, ma pregateam deja pentru ultima urcare. 2 pahare de cola si un gel si sunt gata. Pe primii metri dau de un grup care ma incurajeaza asa ca plec in alergare, mult prea rapid pentru ca mi se face un pic rau si o las la pas. In urmatoarea juma de ora picioarele au fost ok, dar ocazional am simtit ca mi se face un pic rau, posibil urmarile socului de dinainte.

21 de minute pana sus, un timp mediocru pentru multi, PR pentru mine, Gutanu mereu a fost o iubita cruda, atat de frumoasa, dar atat de nemiloasa.

Sus am dat de prieteni, un motiv in plus sa dau din picioare. Aici ar fi trebuit sa fi luat un activator.  poate mi-ar fi dat cele 1-2 minute care mi-au lipsit. De aici pana la final am facut 33 de minute, iarasi un timp care poate fii imbunatati mult.

Timp final 5:19 pe ceas, 5;05 anuntat la microfon si 5:26 gun time, cel oficial. Oricum peste 5 ore, deci un semiesec pentru mine. Fara tranta probabil aveam cam 4:55.

Dupa, cum am promis la CP la intrarea in B3, am ajuns la ambulanta, unde oamenii mi-au curatat genunchii de scolar neascultator. Din pacate nu pot promite ca nu voi mai face :)
Revenirea mi-am facut-o la cursa copiilor, m-am bucurat ca am putut sa ajut un pic.

Cateva cuvinte despre organizare:
- kitul absolut impresionant, eu nu vin la o cursa pentru kit, dar apreciez efortul organizatorilor de a oferi lururi interesante, iar pentru multi va fi primul rucsac de alergare :)
- bufful de final foarte faine, felicitari Diana
- lista de start si premiile la fel de impresionante, fara precedent la noi
- mi-a placut zona de relaxare, mamcare multa si ma bucur ca micul dejun a ramas duminica
- traseul impecabil, punctele de alimentare bogate, voluntarii minunati

Nota 10-, singurul aspect unde as putea macani cate ceva ar fi utilizarea paharelor de plastic. Sper ca ala anul sa nu mai existe si ca fiecare sa vina cu paharul lui. Dar in rest totul a fost la superlativ, ne vedem la anul pentru participarea cu numarul 7 :)

Multumes pt poze: Diana Bobes, Mihai Benea, Marlene Mititeanu, Bogdan Filipescu

miercuri, 17 aprilie 2019

UTMB - noi reguli de admitere din 2020

UTMB tocmai a anuntat conditii noi de admitere incepand cu 2020. Ceea ce multi ne asteptam sa se intample, dar speram ca sa nu ne prinda pe noi ghinionistii care nu am prins locuri la ultimele loterii, s-a intamplat.

UTMB a avut la prima editie in 2003, 700 de participanti, iar numarul a crescut gradual, asa incat ultimele cifre sunt fabuloase. anul trecut in toamna am fost 26.000 de alergatori la nivel mondial care am indeplinit conditiile, am strans puncte si ne-am pus sperantele in loterie.

Ce se va schimba? 

Prima veste si cea mai buna pentru cei care au fost deja refuzati, este ca ne pastram coeficientul (1 pt cei care au participat prima data, 2 pentru cei are nu au fost alesi din prima participare, si acces direct la editia viitoare la cei care au fost ghinionisti doi ani la rand.

Pentru ceilalti participarea va fi mai greoaie, cu exceptia, ....., ati ghicit, celor care vor fi dispusi sa investeasca.

Care erau conditiile acum? 
UTMB -15 puncte din 3 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 8 puncte din 2 curse maxim
OCC - 6 puncte din 2 curse maxim

Care sunt noile conditii?
UTMB -10 puncte din 2 curse maxim
TDS - 8 puncte din 2 curse maxim
CCC - 6 puncte din 2 curse maxim
OCC - 4 puncte din 2 curse maxim

Motivatia oficiala e legata de sanatate participantilor, e suficient sa alergi un ultra pe an cica, bla bla.

Evident, rezultatul va fi ca vor fi si mai multi aplicanti, ca pana acum, si se scoate, daca am inteles bine sistemul de acces direct dupa 2 trageri esuate. La fiecare tragere esuata vei primi o sansa in plus anul urmator. Dispare incepand cu 2021 accesul direct, pe masura ce cei care acum au coeficient 2 pentru la toamna isi vor primi sansa.

Evident, exista si o modalitate mult mai usoara si mai scumpa de a ajunge la Chamonix si asta e marea noutate.

Se introduce un sistem noi, asa numitele Running Stones, care vor fi primite doar daca termini anumite curse atent selectionate. Vei putea accede fara loterie la UTMB daca colectezi urmatorul numar de running stones:

UTMB -18 Running Stones (10 puncte ITRA)
TDS - 15 Running Stones (8 puncte ITRA)
CCC - 15 Running Stones (6 puncte ITRA)
OCC - 12 Running Stones (4 puncte ITRA)

Running Stones se colecteaza la urmatoarele curse:
- primesti numarul de puncte ITRA x 3 la cursele byUTMB
- primesti acelasi numar de pietre cate puncte ITRA primesti la cursele World Series

Aici un exemplu copy-paste din articol:
Finishers of the ByUTMB® races : 
1 ITRA point = 3 Running Stones
Finishers of the UTWT races :
1 ITRA point = 1 Running Stone
(The number of running stones is likely to change from year to year depending on the number of applications)
For instance, finishing 160km (MGU) Gaoligong byUTMB® = 18 Running Stones, that is 6 ITRA points. If runners have their qualifying points, they will be able to enter the UTMB® Mont-Blanc races without having to go through the lottery. Running Stones expire after 4 years. Running Stones gained in 2020 can be traded for entry to a 2012, 2022, 2023, 2024 UTMB® Mont-Blanc race of their choice. If they are not used during those 4 years, they will expire unless they are exchanged for additional tickets. The Running Stones can be used to enter the UTMB®, the TDS®, the CCC® and the OCC. Special registration conditions apply for the MCC, the PTL® and the YCC.

Cine vrea sa gaseasca tot articolul il gaseste aici

In incheiere as vrea sa mai subliniez cat de buni sunt cei de la UMTB la facut bani. Ce fac ei este sa dea un mare boost la cursele lor (cei care au bani se vor repezi acolo ca sa-si faca intrarea fara stres la UTMB) dar si la cele din circuitul World Series.
Revin cu mai multe informatii si cu traducerea integrala in limba romana (plus corecturi) mai pe seara

joi, 14 decembrie 2017

Tot ce trebuie sa stii despre UTMB (update editia 2019)

Peste cateva zile incep inscrierile la cel mai mare concurs de alergare montana. Ultra Trail du Mont Blanc, visul multor alergatori de la noi si din toata lumea.
UTMB 2019 are loc in perioada 26 august - 1 septembrie 2019, iar inscrierile incep pe 18 decembrie si se termina anul viitor pe 3 ianuarie 2019.
Marea noutate din 2019 este modificarea cursei TDS, care are in 2019 145 km si 9100 diferenta de nivel (fata de 121 km cu 7200 m diferenta de nivel pana acum). Se incearca probabil sa faca mai atractiva TDS si sa ia presiunea de pe cursa mare. Nu cred ca vor reusi :)

miercuri, 6 septembrie 2017

UTMB 2017 - TDS - Ultra prin Alpii francezi

TDS este a doua proba ca lungime din cadrul celebrului concurs UTMB, Ultra Trail Mont Blanc. o nebunie de 119 km cu 7200 m diferenta de nivel. Unii chiar spun ca este cea mai grea proba din cadrul UTMB, diferenta de nivel raportata la distanta parcursa fiind mai mare la TDS.

Am incercat si in anii precedenti sa ma inscriu, dar nu am reusit la tragerea la sorti. Anul acesta m-am inscris mai mult la oha, as fi preferat sa nu fiu tras anul acesta (la fiecare an cand nu esti tas ti se maresc sansele la anul), pe motiv de Pamir. Socoteala de acasa  nu se potriveste cu cea din targ, asa ca m-am trezit ca am fost tras la sorti :)

M-am inscris la TDS pentru ca mi-a lipsit 1 punct, 14/15 ca sa ma pot inscrie la proba regina. Pana la urma s-a dovedit un lucru bun, pentru ca din cauza Pamirului nu am putut sa ma pregatesc prea mult pentru distante ultralungi. Adica mai deloc, intrucat la Transilvania 100 am abandonat, iar la Bucegi 7500 nu am putut sa particip din cauza ca eram deja plecat.

Pregatirea cursei a fost un adevarat dezastru. Practic am fost un exemplu de asa-nu. Am gasit cazare usor, de fapt a gasit Robert Hajnal, si m-am lipit si eu de el si team Hajnal. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o, asa cum veti vedea mai tarziu.

miercuri, 21 iunie 2017

Timpi limita si echipament obligatoriu

Dupa articolul de anul trecut dupa 2x2 race revin asupra acestui subiect. Inspiratie mi-au fost concursurile de anul acesta unde mama natura si-a cam facut de cap, in special Transilvania 100 si la Retezat Sky Race. La Retezat am asteptat o amica 4 ore la final, o asteptare plina de emotii, pentru ca se terminase cursa si ea nu mai venea. Tot asteptand am avut ocazia sa aud tot felul de povesti apocaliptice despre vremea de pe varful Custura, cu grindina pe fond de vant de 60-80 km/h, mai puternic la rafale probabil. Cel putin 3 persoane mi-au spus ca au vazut iadul pe sus J.


In general cine a fost bine echipat nu a avut (prea mult) de suferit, dar au fost si destui care aveau doar bluze sau doar tricou, fara sa aiba geci sau foite. Cam aceasi poveste si la Transilvania 100, multi au avut echipament minim. Nu vorbesc aici de alergatorii de elita, care au o experienta bogata, stiu foarte bine ce pot si cat duc, si nici de oamenii cu experienta lunga de mers pe munte, care la fel nu se sperie de udeala si de mers prin vant si ploaie. Ma refer mai ales la generatiile mai noi de oameni care au trecut de la asfalt la alergarea montana. Am vazut atat in Bucegi cat si in Retezat oameni care aveau mari probleme de la frig, aproape de hipotermie, am vazut oameni scosi cu ambulanta, salvamontul, etc.

Toate acestea in conditiile in care vremea era anuntat la peste 2000 m ca fiind foarte rece, cu temperaturi resimtite, pe motiv de vant puternic, de minus 6-8 grade Celsius. Organizatorii au lansat tot felul de mesaje, pe toate canalele si modurile posibile, si totusi au fost destui care i-au ignorat si au avut probleme. Inclusiv la sedinta tehnica, pe mail, facebook, etc. In afara de asta prognozele disponibile pe diverse site-uri gen Meteoblue, care indica destul de precis conditiile meteo chiar de pe varful muntelui, iti ingaduiau sa te echipezi in mod corespunzator.

Deagi alergatori si alergatoare, pantalonii scurti pe o astfel de vreme sunt doar pentru cine stie sigur ca nu va avea probleme pe o astfel de vreme. Adica pentru cine se va misca constant si destul de in forta ca sa se incalzeasca. Fusta de alergare arata foarte bine, si trebuie sa recunosc ca sunt un fan al fetelor care alearga in fusta, dar lasa cea mai mare parte a piciorului gol. Daca stii ca esti friguroasa, oare nu e mai bine sa iei un colant lung? La fel daca nu esti rapid/rapida si stii ca vei petrece un timp mai mare in cursa (6-8 ore pe traseul Custura) ar fi fost bine sa asculti sfatul organizatorilor de la sedinta tehnica si sa iei in afara de foita de ploaie si o bluza in plus, manusi si ceva de pus pe cap.

Din pacate este evident ca nu ne putem baza pe bunul simt si pe instinctual de conservare, pentru ca mereu vor fi oameni cu mai putina experienta care nu vor sau nu stiu sa se informeze, si vor avea astfel de probleme. Ce pot sa faca organizatorii, care in cazul unui accident mai serios infrunta anumite riscuri, din categoria celor care NU sunt acoperite de declaratia pe proprie raspundere pe care o semnam de fiecare data.

Aici stiu ca imi voi atrage iar o groza de injuraturi si pareri de bine, dar eu consider ca sunt cateva solutii simple si aplicate de ceva vreme la concursurile de afara.

Prima ar fi timpi limita mai stransi si in scadere pe termen mediu si lung. La Olympos Maraton  fiecare CP (si sunt 13) are timpul limita, si daca l-ai depasit ti se ia numarul si ai iesit din cursa. Un cunoscut alergator roman are 8 participari si abia 3 editii terminate, ceea ce nu l-a impiedicat sa revina in fiecare an. Timpii limita sunt stabiliti asa incat sa te oblige sa alergi si nu sa mergi la plimbare. In pozele de la cursele noastre se vad o groaza de alergatori care merg mai lejer decat la plimbare, care stau la taclale si fac poze pe tot traseul. Asta nu e neaparat ceva rau, dar trebuie sa tineti cont ca acest lucru va prelungeste sederea pe traseu si va expune la riscuri prelungite, care corroborate cu lipsa de conditie fizica si de experienta montana, va pun in pericol.


Un concurs de alergare este un concurs unde vii sa alergi si nu sa vizitezi muntele. Poti reveni mai bine echipat ca sa faci poze, sa admire peisajul. Nu vreau sa ma pun in calea fericirii nimanui, dar nici nu as vrea sa mai vad oameni cu hipotermie, oameni adus jos cu targa, etc. Iata o relatare de la cineva (o sa pastraz naratorul anonim) care a facut parte din cei care au avut probleme. Relatarea e usor apocaliptica, dar descrie excelent prin ce au trecut multi alergatori:

O cursa foarte diferita fata de cea pe care am avut-o eu. Cei care au terminat Custura sub 6 ore nu au prins vremea infernala pe varf, doar vant puternic.

Daca timpul limita de la Salvamont Buta ar fi 3;30 sau chiar spre 3 ore, cu siguranta toata lumea nu ar mai avea timp de stat la povesti si facut poze. Imi pare rau pentru cei care isi doresc Custura dar nu pot ajunge in timpul acesta. Ambitia si vointa nu pot inlocui antrenamentul, dar muntele si cursa raman acolo.

Alta propunere ar fi un control al echipamentului in cursa (acela care mereu e pomenti, dar niciodata nu se face), dar pentru cei de la coada clasamentului. Ar fi absurd sa-i opresti pe Palici, Soby si Preda din lupta lor pentru locul 1 ca sa-i controlezi de echipament. Dar ai putea a zicem dupa ce au trecut jumatate sau 2/3 din alergatori sa-i controlezi pe cei de la coada cursei, sa vezi daca au echipament corespunzator vremii. Nu as face asa ceva pe vreme buna, ci doar cand stii ca e posibil sa fie vreme rea (sau chiar e :D), mai ales pe prognoze proaste, cum a fost sambata.

Acest control l-as face intr-un punct strategic, cum e Buta la Retezat, si m-as asigura ca oamenii care vor petrece inca 4-5 ore pe munte au la ei tot ce le trebuie ca sa fie in siguranta. Cine nu are e poftit frumos pe traseul mai scurt. La fel si cu cei care sunt vizibil aproape de hipotermie. La Eco as face asa ceva la intrarea in bucla 3 daca ploua si sunt conditii ca in 2016. La Transilvania 100 merge facut la Malaiesti, etc.

Nu as vrea sa se inteleaga ca le reprosez ceva la organizatorii de la Retezat Sky Race. Am apreciat si eu organizarea excelenta, si mai ales procedurile bine puse la punct cu cei de la Salvamont si Jandarmeria Montana, care au permis evacuarea multor alergatori in conditii de siguranta de pe munte, chiar si in lipsa unor comunicatii eficiente (nu era semnal deloc). 

Apreciez ca organizatorii au incercat sa-i multumeasca pe toti, lasand inscrierile libere, acordand medalii si la cei care au depasit timpul limita, etc, doar ca riscurile inerente ar trebui reduse cat mai mult, si aceasta va insemna in mod inevitabil luarea unor masuri mai nepopulare.

Voi ce opinie aveti?

luni, 19 iunie 2017

Retezat Sky Race 2017 - Au si vant

Anul acesta mi-am dorit sa ajung iar in Retezat, asa ca m-am inscris la Retezat Sky Race in ziua in care inscrierea era la un pret foarte bun, 50 lei. Mai rar asa ceva la noi, doar la 2-3 curse ai happy registration day. Cazarea e simplu de rezolvat, sunt conditii bune de campare chiar langa start. Anul acesta am fost nitel mai destept, si mi-am luat o zi de concediu ca sa nu ajung cu noaptea in cap la Cheile Butii, asa ca am plecat de dimineata si am ajuns acolo la o ora lejera, ceea ce a lasat timp de toate, inclusiv socializare cu o bere (doar una).

Vremea se anunta interesanta, cu vant si posibila ploaie, basca ceva temperaturi real feel mult sub zero. Pana la urma prognoza s-a mai limpezit, ploaia era data dupa ora 14, cand aveam sa fiu pe jos, deci m-am echipat ca de obicei, colanti scurti de compresie, tricou + manecute, rucsac/vesta de alergare de la Camp, 2 flaskuri cu apa (unul era de ajuns), foita in rucsac, 5 geluri si un Amino. In picioare Mutantii de la La Sportiva.

Dimineata start la ora 9, asa ca ma scol la 7, mic dejun cu fam Hategan & friends, o mica incalzire de 3 km si m-am bagat in zona de start, mai in fata, pentru ca aveam un podet pe la km 2 unde nu voiam sa-mi pierd elanul. Se pleaca tare, e la vale, primul km e un 4:00, al doilea cu 4: 20. Nu au absolut nici o legatura cu ce va urma, pentru ca se face dreapta, se traverseaza Jiul de Vest si incepe urcusul prin padure spre schit. Aici Tibi incepe sa se duca, si simt de la primii pasi in urcare ca nu e o zi foarte buna. Nu am vlaga, urc la ralanti, iar lumea curge pe langa mine. Cred ca toata cursa m-au depasit peste 100 de persoane. Nu cred ca am plecat prea tare pe asfalt, 4 pe mie pe asfalt si macadam e ceva destul de lejer pentru mine. In fine :)

Traseul urca pana la un schit, km 4 unde avem primul punct de hidratare, apoi urca sustinut pana la primul punct de alimentare, km 6, si deja avem 700 m diferenta de nivel. De aici mai avem cam 300 m pana in varful Plesa, de unde avem un sus/jos pana pe varful Piule, 2081 m, Creasta Plesa-Piule este ingusta, cu multe portiuni tehnice, alte portiune unde poti alerga bine, si cu urcari scurte dar sustinute. Adauga privelisti care iti taie rasuflarea, printre care cea a varfului Custura, unde urma sa ajungem peste putin timp, care la inceput era in nori. 

De la varful Piule coboram abrupt spre saua Scorota, avand inclusiv o portiune amenajata cu corzi fixe de baietii de la Salvamont. Profit ca nu e nimeni in fata mea si alerg la vale pe coarda cu fata in jos. De aici traseul coboara abrupt spre Salvamont Buta, iar coborarea abrupta strange alergatorii, asa ca dupa jumatea ei alergam intr-un grup compact, unde s-au facut multe depasiri. Moralul care era destul de jos primeste un boost, pana in acel loc am fost doar jalon :)). La Buta am ajuns in 2:30 h.

La Buta iau al doilea gel al zilei, iau si Amino, pap ceva si da-i bataie spre saua Plaiul Mic. La cateva minute incepe sa ploua destul de tzapan, dar nu dureaza foarte multe. Cu cat ajungem mai sus cu atat vantul isi face simtita prezenta. Imi pun foita si ii dau bataie pana in sa, de unde facem dreapta in alergare pt juma de km pana incepe urcarea sustinuta spre vf Custura.

De aici vantul bate foarte puternic, asa ca desi nu mai ploua, raman cu geaca pe mine si incerc sa alerg/merg catd e repede pot. Ritmul e destul de anemic, iar vantul face tot posibilul sa ne franeze cand facem zig-zaguri si cotim spre stanga. 

Custura nu mai este in nori, se vad voluntarii din ce in ce mai bine. Cinste lor, au stat acolo o zi intreaga, cu vant, ploaie si grindina. Cand alergati si va este frig si greu, ganditi-va un pic la cei care stau toata ziua si ingheata ca noi sa putem alerga.

Am ajuns sus in 4h, si am fost rasplatit cu privelistea spectaculoasa a lacurilor de sub varf. Am dat pe gat un pahar cu apa si i-am dat bataie pe portiunea tehnica pana la varful Marii (ar fi frumos sa se numeasca Al Marii :D), si de acolo la vale pe coborarea aproape nesfarsita. Greu, greu s-au incalzit motoarele, abia dupa ce m-am oprit sa da jos geaca si un pipi (fapt care i-a determinat si pe cei din spatele meu sa faca la fel :)))) am inceput sa accelerez un pic.

Am depasit 2 grupuri de 3-4 alergatori, si parca merge un pic mai bine, dar nu eram cine stie ce rapid. Cam 1:20 am facut de pe varf pana la finish, un timp mediocru. Pe coborare am dat de o turma de oi fara caini (deci se poate) si de un grup de salvamontisti, care urmau sa aiba mult de lucru.

Au urmat cativa km pe forestier, si ne-am intalnit cu 1,5 km inainte de finis cu traseul Buta, de unde curgeau destul de multi concurenti. Ultimul km a fost o coborare foarte misto prin padure, pe o poteca (uscata) de pamant, dar unde a trebuit sa fac multe depasiri riscante pentru ca erau multi concurenti de la Buta. Am terminat in 5;20h

Dupa am stat vreo 3-4 ore sa-i asteptam pe toti prietenii si cunoscutii care mai erau in cursa. Din fericire toata lumea a venit cu bine, pe picioare sau cu Polarisul Salvamontului. La o ora dupa ce am trecut noi pe sus a inceput o grindina foarte urata. Practic a fost o alta cursa, in conditii mai grele. Bravo la toti care au terminat in aceste conditii vitrege. O sa tratez subiectul intr-un articol separat ;)

Seara dupa premiere a fost un chef absolut fabulos. A cantat o formatie de coveruri din Craiova, Inertia (cred ca au facut concertul vietii lor :D), iar dupa am dansat pe muzica lui Catalin Sanatescu pana la 2 dim, cand am fost trimisi la nani, nu de alta dar aveam cursa copiilor dimineata.

Dimineata am avut bucuria sa-l vad pe fiul cel mare al Corinei si Claudiu Hategan, Victor, castigand prima lui cursa de alergare. Si el si David au talent nativ, fuleu frumos si calitati de alergare. Viitori campioni.

Cu greu ne-am lasat dusi spre casa :)

Foarte fain a fost, organizare impecabila. S-a vazut ca desi nu se putea comunica cu CP-urile, procedurile au fost bine puse la punct, iar oamenii care au avut probleme medicale, sau pur si simplu au fost prea epuizati, au fost scosi in siguranta de pe munte de salvamont, jandarmeria montana si organizatori. Din fericire nu au fost probleme grave

PS Multumesc Aurelian Maxer pt poze :)

marți, 9 mai 2017

Ecomarathon fake news

Din cate ati vazut azi pe Trail Runners fake news au ajuns si in alergarea montana. Un articol care probabil a dorit doar sa atrage multa vizualizari (probabil a reusit). Este a doua oara dupa povestea de anul trecut despre echipamente obligatorii si vremea rea. Daca am vazut ca merge o sa va servesc in loc de cronica concursului (vine si aia :D) un fake news veritabil despre Ecomarathon.

Tineti-va caii oameni buni, fake news incoming:

- S-a schimbat regulamentul, ai voie sa iei startul doar in adidasi noi de asfalt, obligatoriu de firma (Abibas, Bike, Shlalomon, etc). Este strict interzisa purtarea pantofilor profilati, a hainelor de compresie
- Nu mai este voie fara selfie-uri. La final organizatorii vor controla telefoanele mobile si daca nu ai minim 2 selfie-uri si 3 poze de fundal (pe fiecare bucla) esti descalificat
- Medaliile nu se mai dau finisherilor, se cumpara de la buticul de dupa pod
- Masinile se parcheaza obligatoriu pe mijlocului drumului, de preferat la start
- La start obligatoriu in fata vor sta cei mai lenti alergatori, iar depasirile pot avea loc doar daca alergatorul mai rapid isi face o poza cu cel pe care il depaseste
- Fetele care alearga in pantofi cu toc primesc juma de ora bonus
- Mihai Orleanu a fost vazut inchizand portile de la CEM, iar pastele de la pasta party s-au vandut la gram si nu au ajuns la toata lumea. Ba chiar nu au fost bune, ambele portii pe care le-am mancat
- Cornelia David a batut 3 copii la KidRace, iar Silvia pe parintii lor
- Se spune ca traseul marcat de Adi Bostan nu a mai dus la finish ci in Fagaras la cabana Podragu
- Mamaie a inchis cu lacatul Bisericuta
- La anul cola de la CP Gutanu va fi inlocuita cu aghiasma pentru alungarea duhurilor rele
- Viorel Palici a fost descalificat pentru ca a ajuns la sosire inainte ca organizatorii sa amenajeze zona de sosire
- Salomon a fost respins ca sponsor pe motivul, citez: “ce’s cu gioarsele astea, astia-s pantofi de alergare? Mars mah de aici!!!
- Echipa de alergare Salomon nu a fost lasata sa ia startul pentru ca baietii sunt lenti, iar fetele prea urate!!!! Nu creeeeeeed
- Oana Solomon (inchizatorul oficial) a fost vazuta alergand cu o ditai matura dupa ultimii alergatori
- Marmota (Gabriel Cojan) nu a fost lasat sa ia startul pentru ca avea chiloti de alergare prea lungi. Pardon, pantaloni scurti am vrut sa zic
- Ion Trandafir a alergat cu Viorel Palici in spate urcarea de la Gutanu, a coborat pe schiuri si l-a urcat si pe Soby (Gyorgy Szabolcs)
- Adelin Udeanu a scos un timp mai slab pentru ca a fost obligat sa recite o poezie in fiecare post de control. Gurile rele spun ca a fost confundat cu o papadie si cules de o domnisoara frumoasa, dar eu nu cred asta.
- 3 vegani de la coada clasamentului au ajuns pe podium dupa ce au fost alergati de o planta carnivora (sic) pana pe locul 1
- voluntarii au devorat tot de pe mesele de alimentare, iar alergatorii au mancat doar jar
- Editia din 2018 va avea urmatoarele probe: cel mai bun selfie (marele premiu) cel mai prost selfie (micul premiu), cele mai multe poze de pe traseu, cele mai multe postari pe Facebook si Whatsupp (Monica Manicuta se anunta mare favorita), cele mai multe carcoteli post-concurs si Marele Premiu adresat celor care comenteaza fara sa fi fost la cursa (lupta se anunta stransa)
- fotografii au fost obligati de catre organizatori ca intre doua poze sa mulga vacile localnicilor. Norocosii au nimerit vaci, restul boi
- Dinu Turcanu a castigat editia din 2017 a Ecomarathon. Pam pam

Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice asemanare cu persoane reale este total intentionata.

PS dupa cum vedeti, sa spui prostii (pe blog, pe facebook, etc este foarte usor. Un pic de retinere in a comenta negativ munca unor oameni care fac an de an cateva mii de oameni fericiti in primul weekend din mai nu ar strica

marți, 25 aprilie 2017

Brasov Marathon 2017 - Bucuria zapezii

Cine a renuntat anul acesta la Brasov Marathon din cauza vremii si a zapezii care a cazut cu furie pana in preziua concursului, nu a avut decat de pierdut. A fost o editie de poveste, de povestit  nepotilor. Primul maraton tinut integral pe zapada, una proaspata si de o grosime apreciabila.

Curtea mea de la Brasov arata de-a dreptul suprarealist cand am ajuns. Pomii au inflorit, dar sunt incarcati de zapada. Sper sa avem mere si anul acesta :)

Anul acesta sedinta tehnica se anunta mai interesanta, pentru ca aveam ultimele informatii de pe traseu. Am ales proba scurta, semimaratonul, pentru a ma menaja un pic. Pana acum am reusit sa tin sub control calendarul de curse :)

Se anunta zapada ca la balamuc, ningea de 2 zile aproape, iar organizatorii erau usor nelinistiti. Trasele de semi si maraton au fost scurtate, s-a renuntat la Valea cu Apa si la urcarea pe varful Postavaru, iar echipamentul obligatoriu a fost marit. Un pic exagerat la proba de maraton, mai ales tinand cont de prognoza de vreme cu soare de sambata. E greu sa eviti orice risc, si sa-i multumesti si pe alergatorii cu experienta de munte. E greu sa alergi in echipament de iarna, eu am alergat toata iarna in colanti (o singura pereche deodata) si nu mi-a fost frig.

Sambata dimineata era racoare, dar se anunta o zi destul de calduroasa, asa ca am imbracat echipamentul obligatoriu minim (bluza de corp si geaca de vant, cea mai subtire pe care o am).

Cateva sute de oameni la start, au fost peste 300 de finisheri, si ne asteptau 17 km de zapada si distractie. Ca de obicei multi, multi cunoscuti si prieteni, as fi vrut sa am timp sa stau cu fiecare la povesti.

Se pleaca nu foarte tare, alerg o bucata langa Adelin Udeanu si Ingrid Mutter, dar parca nu ma simt asa de in forta, motivat sa trag, asa ca atunci cand incepe distractia pe serpentinele care urca Tampa o las nitel mai moale. Moale ma si simt, dar totusi urc destul de bine. Nu foarte bine, pentru ca sunt depasit de ceva oameni. La un moment dat raman singur, dar din spate se apropie un sarpe de alergatori, asa ca ies din visare si bag un pic de carbuni.

Din spate se apropie constant grupul, dar din fericire Tampa se termina si ajungem sus, iar apoi coboram in viteza prin zapada spre saua Tampei, unde iau un gel si dau pe gat 2 pahare de apa.

De aici traseul urca spre poiana Stehill, urmand ca acolo sa facem dreapta spre oras, prin fantana Dreptatii. Poteca e ingusta, iar depasirile sunt grele, pentru ca trebuie sa accelerezi prin zapada pana la genunchi. Am depasit 2 alergatori, al treilea mi-a venit de hac, asa ca decid sa astept coborarea.

Coborarea a fost una de poveste. E genul de coborare care nu place pe alocuri, cu radacini alunecoase si colti de stanca care imbraca poteca si penalizeaza aspru orice cazatura. Nu mai era cazul, acum era doar zapada, o zapada care iti permitea sa cobori mult mai tare si amortiza orice cazatura.

Cazatura cum am dat eu dupa ce l-am depasit pe acel concurent, am sarit peste un bustean si m-am dat peste cap in zapada mare. In 2 secunde alergam iar si radeam. In fata mea un concurent cazuse din poteca, tot fara consecinte, si era tras afara de alti 3 alergatori. Apoi am cazut si eu din poteca la troita, dar zapada amortizeaza foarte bine.

De aici inconjuram Tampa pe partea dinspre oras, ca apoi sa inceapa partea cea mai tare, urcarea pe treptele lui Gabony, loc unde am bagat si ultimul gel. Treptele erau pline de oameni, toti in varsta, dar foarte fair play, ne-au facut loc imediat.

A urmat creasta Tampei si a doua coborare in saua Tampei, de unde urma sa inconjuram Tampa si pe partea dinspre Racadau. Acolo am dat si de noroi si zloata, dar si de portiunea usor in urcare care mie imi convine e minune si unde am accelerat cat am putut.

Traseul a inconjurat Tampa si la telecabina a coborat in oras spre piata Sfatului unde era finisul

Au fost 2:06 h si locul 45 din 340 de participanti. Apoi am profitat de toate facilitatile oferite de CPNT, gulas, mix de stafide cu nuci si seminte, masaj, gulas, iar mix, iar gulas si socializare cu toata lumea.

Organizare excelenta, marcaj perfect, puncte de alimentare generoase, kit consistent, multe de facut in piata, pacat ca acest concurs nu are parte de o promovare mai puternica, pentru ca toata lumea pleaca acasa multumita. Este unul din concursurile mele preferate, Brasov Marathon nu se rateaza!

Ne vedem si la anul, vedem daca la maraton sau semi. Poate incerc si crosul :)))

PS multumesc mult pt pozele superbe fotografilor Luiza Loloiu (cele mai faine poze de la Bv Marathon), Lucian Liteanu si Victor Grigore

luni, 17 aprilie 2017

Antrenament de alergare cu sau fara antrenor?

Acest articol se adreseaza cu precadere celor care vor sa progreseze, sa alerge mai repede , mai departe, si cu ocazia asta sa slabeasca, sa se tonifieze si sa adopte un stil de viata mai sanatos. Daca alergati doar de recreere probabil o sa vi se para amuzanta "nebunia" noastra :)

Eu am inceput sa alerg in 2010, cand am inceput sa alerg regulat pentru a putea participa la Maratonul International Bucuresti. Pana atunci mai alergam o data la cateva saptamani/luni si nu eram in stare sa ocolesc lacul Herastrau fara sa ma opresc de cateva ori. Dupa, chiar daca terminasem un maraton, nu am deveni mai serios, desi imi doream timpi mai buni la maraton, pe care evident nu i-am obtinut. Practicam in paralel si handbalul, jucam la o echipa de mixt, si am vreo 3 sezoane complete de divizia B (a treia liga). Mergeam de 2 ori pe saptamana la antrenamentul de handbal si nu ratam nici un turneu.

Cu timpul am inceput sa alerg si trail (cam de acum 4-5 ani) intai 3-4 concursuri pe an, apoi din ce in ce mai multe. Ma antrenam mai mult pe la concursuri, si mai ieseam cu prietenii sa alerg. Ca sa va dati seama se inseamna sa te antrenezi prin concursuri, primul MPC (Maratonul Piatra Craiului) a fost in 8 ore, Brasov Marathon in 7 ore, Aiud in aproape 7 ore, Intersport Brasov 2 ore jumate, Ecomaratonul in 7-8 ore si asa mai departe. Pe plat aveam timpi de 4.45-5 h

Cam asta e nivelul si timpii care pot fi atinsi daca ai oarecare background sportiv (nu ma refer la sport de performanta, ci la activ, miscare, etc) incluzand aici si mersul pe munte, dar fara antrenament serios. Poti si vei creste in viteza si rezistenta doar mergand la concursuri.

In timp am reusit sa alerg de 1-2 pe saptamana macar, iar cand aveam 3 alergari pe saptamana (nu foarte des) era sarbatoare. Dar 2-3 saptamani fara alergari nu era ceva neobisnuit.

Ultimul sezon de handbal s-a combinat cu o lista densa de concursuri, iar la handbal am jucat mult pentru ca eram putini, mai ales pe finalul sezonului, cand am tras tare sa incheiam fara sa fim descalificati. Jucam si pivot, un post foarte fizic, dar sa nu va inchipuiti ca rupeam norii. De multe ori nu prindeam mingea, dar asa cum va puteti inchipui, alergam mult si puneam osul la bataie.

Am pus osul asa bine ca m-am accidentat destul de grav. Nu a fost ceva evident de la inceput, si imi dadeam seama numai pe coborari spre final, cand aveam dureri din ce inc e mai mari. Pana la urma s-a dovedit a fi o ruptura la muschii abdominali, o hernie inghinala care a trebuit operata.

Mi-am invatat lectia, am renuntat cu parere de rau la handbal si am inceput sa fac si cross training, inot/bicla, streching, lucrez regulat cu un kinetoterapeut grozav.

Totusi, desi am inceput sa alerg mai regulat, m-am informat nitel, am redus numarul curselor facute aiurea, nu am crescut atat cat mi-as fi dorit. Nu reuseam sa-mi fac un program de care sa ma tin, nu reuseam sa alternez antrenamentele (faceam numai alergari usoare), iar vremea urata ma tinea in casa. Iti suna familiar?

Si ca sa intru in subiectul articolului, categoric eu recomand antrenamentul cu antrenor. Daca nu esti un geniu autodidact, un talent natural (aici il simt deja pe Robert Hajnal cum stramba din nas, vezi aici parerea lui despre talent), cu organizare si vointa de fier, ai nevoie de un antrenor care sa te ajute sa progresezi.

Exista antrenori la care puteti apela (aproape) gratuit si exista antrenori care castiga din asta, asa cum e si normal. Din prima categorie sunt Stefan Oprina si Ben Ami.

Am incercat de vreo 2 ori sa ajung la Fane Oprina, o data am si reusit sa ajung, cu ceva intarziere, si nu am mai gasit trupa, care se gasea tot in zona Stadionului National, dar pe langa turnul de parasutism. Nu ma potriveam deloc cu ora si ziua. La Ben Ami am avut mai mult noroc, ziua de joi era parca mai potrivita, dar ora facea sa ajung cam la 2-3 antren pe luna (din 4).

Poate ati remarcat o crestere a vitezei si a rezistentei mele in ultimul timp. Se datoreaza muncii cu cap, ajutata de oameni care se pricep. Mai intai a fost Ben Ami, care face niste antrenamente foarte interesante joi de la ora 18 pe Dinamo. Mi-au prins tare bine, chiar daca 2 zile eram scos din circuit. Se gasesc acolo oameni de toate nivelele, ai cu cine alerga.

Din pacate la un moment dat s-au schimbat apele la munca, si mi-a fost imposibil sa mai ajung pe Dinamo joi la 6. In plus, avem o mare problema in restul zilelor, ajungand de multe ori sa alerg joi si eventual duminica, daca iesea gasca din Tineretului la long run. Aveam nevoie de un program facut special pentru mine, care sa-mi dea o tema in (aproape) fiecare zi, asa incat sa-mi inving lenea si comoditatea si mai ales sa ma pregateasca pentru alergare montana. Si asa am ajuns la Team Run.

Inca cateva cuvinte despre Ben Ami, pe care foarte multi de pe grupurile de alergare il percep la pe un personaj controversat, pentru ca are o gura bogata. Ben la antrenamente e cu totul alt om, nu exista termen de comparatie cu Ben Ami de pe Alergare. Chiar daca nu sunt deloc usoare, tine niste antrenamente foarte bune pe Dinamo, incercati sa faceti abstractie de scandalurile de pe fb :)

Mi-a luat ceva timp sa ajung la www.teamrun.ro, desi imi dadeam seama cu ceva luni inainte ca asta e solutia. Un program numai pentru mine, pe care puteam sa-l fac langa casa, dimineata seara sau cand aveam timp. Pentru costuri gasiti cele 2 paliere tarifare pe site.

Desi am o mare admiratie personala pentru omul si atletul Marius Ionescu, si este in mod evident cel mai bun atlet roman al ultimilor ani la curse de plat, eu sunt un alergator de trail, si unul care vrea sa creada ca e ultraatlet. Deci alegerea era evidenta, Radu Milea, atlet care nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare.

Lucrez cu Radu Milea de la jumatea lui iulie 2016, si rezultatele s-au vazut destul de repede cred. Am trecut de la 2 antrenamente la 5 antrenamente pe saptamana, 8-10 ore de alergare. Ca sa va faceti o idee, luni seara primesc programul de antrenament, luni zi de pauza, si de marti incep, marti fiind o zi mai usoara, miercuri dau de greu, vineri e mai usor, iar de obicei sambata (cateodata duminica) am dat de dracu. E un program facut special pentru mine, si care e suficient de diversificat ca sa nu am timp sa ma plictisesc. Cateodata imi scuip plamanii, intotdeauna trebuie sa trag tare ca sa-mi fac planul din ziua respectiva, de multe ori nu-mi iese, alte dati iese chiar mai bine.
Radu ma mai ajuta si cu programarea curselor, alegerea sustinatoarelor de efort (citeste vitamine) si in general imi raspunde la orice intrebare. Programul de antrenament este facut in jurul programului meu saptamanal, si nu-mi afecteaza viata personala. Depinde de tine si ce-ti doresti cat de strict este programul. Nimic nu vine fara munca!

Pare surprinzator, dar faptul ca dau o suma de bani lunar, m-a facut mai constincios si mai serios. In plus se vede diferenta intre programul stil dupa ureche dinainte si program facut de un profesionist.

In afara de Ben Ami, in Bucuresti mai puteti merge la antrenamentele Trupei lui Fane. Fane Oprina este in primul rand un alergator foarte rapid, si in al doilea rand un antrenor foarte bun. Antrenamentele lui sunt deschise tuturor, foarte apreciate de catre participanti, iar rezultatele se vad in competitii cu ochiul liber. Nu va pot spune foarte multe despre antrenamentele lui, pentru ca nu vreau sa vorbesc din auzite.

Exista o practica atat la Fane cat si la Ben Ami, cei care vin dau o suma simbolica, daca vor evident, antrenorii nu o sa va ceara. O foarte mica compensatie in raport cu castigul vostru.

Fane si Ben sunt varianta gratis, mai exista un numar de oameni care lucreaza ca personal trainer, si aici ii mentionez pe Victor Vlad, Stelian Tufaru, Florin Munteanu (daca nu gresesc), Gabriel Solomon, Alin Bugari (http://www.antrenamente-alergare.ro). Nu stiu prea multe despre cum lucreaza, doar ca toti sunt alergatori foarte buni. Probabil unii dintre voi aveti acces ca angajati la antrenamentele lui Victor sau Gabriel si ati putea sa ne spuneti mai multe.

Dar lumea nu se opreste la Bucuresti, sunt sigur ca macar cativa bombaniti deja. Ce gasim in afara Bucurestiului? Ben Ami tine marti acelasi antrenament la Ploiesti, iar pentru cele 2 site-uri nu prea conteaza unde te afli. Cu siguranta mai exista atleti/antrenori care antreneaza gratis sau contrac cost, si pe care nu-i stiu eu. Daca vor sa ne impartaseasca si noua, si poate sa-si faca un pic de reclama, sa-mi scrie si voi completa articolul. Nu conteaza locatia :)

De exemplu am aflat azi ca sotii Nicoleta si Costel Grasu, fosti aruncatori de greutati de talie mondiala, cu multe campionate si olimpiade la activ, antreneaza in mod gratuit 2 veterani, care au iesit recent campioni la categoria lor de varsta. Foarte tare si foarte frumos din partea lor. respect.
Multumesc Alexandru Daniel Nestian pentru informatie.

Ca o concluzie, recomandarea mea este sa lucrati cu un antrenor, nu doar ca sa progresati, ci si ca sa va protejati si sa va antrenati cu cap. Nu conteaza cat de iesit din forma, slab/gras, fumator, ca nu aveti mult timp, etc. Este ideal si daca va reveniti dupa o accidentare, pentru ca va poate ajuta la o recuperare fara probleme.

Nu o sa va fac o recomandare anume, si poate ce mi se potriveste mie nu vi se va potrivi si voua. ce  stiu sigur este ca oricare din cei anumerati mai sus va poate ajuta mai bine decat va puteti ajuta singuri.

Eiu pledez pentru un antrenament facut cu cap, care sa va mentina sanatosi si sa va ajute sa va indepliniti visele.


PS daca v-a placut articolul un share ajuta sa ajunga si la alti alergatori :)



luni, 3 aprilie 2017

Semimaraton Brasov 2017 - din ce in ce mai bine

Cursa din fata casei, se pleaca din piata Unirii din Brasov, cam la 100m de casa mea, deci clar nu am cum sa lipsesc de la cursa asta. Am fost la ultimele 5 editii (din 6), prilej foarte bun sa-mi masor progresul fata de anul precedent.

Din nou am avut o saptamana foarte grea la birou (scuze, scuze), ceea ce m-a impiedicat sa-i fac programul de recuperare dupa Aiud Maraton. Unul din beneficiile curselor mai dese este ca organismul invata sa se recupereze rapid, desi asta nu inseamna ca nu trebuie sa faci nimic. Am reusit sa ajung la kineto, am ratat atrenementul de joi (cel mai important), asa ca am avut practic doar 2 alergari in saptamana respectiva, unul usor marti si unul si mai usor vineri dimineata.

Am ajuns vineri seara in Brasov, si am fost sa-mi iau kitul. Mi s-a parut bine organizat, nu era multa lume, dar organizarea de la sala era brici.

Planul de cursa era usor de facut, stiu traseul foarte bine, ma antrenez pe el din cand in cand. Urma sa incercam sa alergam iar impreuna eu si Tibi, sa plecam tare ( nu foarte tare, moderat, asa ca la 10k) din fata si urcam Poiana cat de repede putem. Un gel inainte, un gel si un activator in Poiana si un gel in Racadau. In rest blana si sa sa sfaraie calcaiele.

luni, 27 februarie 2017

Cateva idei pentru organizatorii de concursuri de trail

Eu nu sunt un sportiv profesionist sau vreun atlet de top. In schimb particip cu placere la multe concursuri de alergare mai ales montana. Cam 15-20 pe an. La majoritatea platesc taxa (exista si unele gratuite, si mai plateste si firma) si cum sponsori care dau bani nu prea sunt in alergarea montana, din banii pe care ii dam noi participantii se face mare parte din bugetul unui concurs. Imi este si frica sa calculez cat cheltuiesc anual pentru placerea de a alerga pe munte.

Plec de la ideea ca un feedback constructiv este genul de critica dorita de organizatori. Chiar nu stiu daca critica este termenul potrivit, luati-le ca niste sugestii pentru a face concursurile voastre si mai atractive.

As fi fericit sa stiu data concursurilor din vreme, foarte din vreme, ca sa-mi pot fac calendarul competitional, preferabil din pauza de toamna-iarna, dar macar pana in decembrie-ianuarie. Odata ce ati stabilit data concursului, oameni buni, puneti-o vizibil pe site-ul vostru, undeva sus si foarte vizibil. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma chioresc dupa data concursului sau chiar sa trebuiasca sa ma uit prin regulament.

Apreciez ofertele gen happy registration day (Retezat Sky Race a dat tonul aici), o zi in care te poti inregistra la un pret foarte bun. Este bine atat pentru bugetul meu cat si pentru al vostru. Este bine si daca aveti palierele tarifare, pentru ca incurajati inregistrarea mai rapida si aveti si voi banii mai repede in cont.

Imi place si sa pot alege ce am in kit. Va dati seama ca dulapul meu geme de tricouri, dar daca aveti un design deosebit la tricou (cum au de exemplu mereu Ciucas si 2x2) platesc bucuros mai mult ca sa-l am. De exemplu acum cativa ani am platit dupa concurs ca sa am tricoul superb de la 2x2. Este extraordinar ce se intampla la Ciucas X3, unde poti sa alegi sa-ti iei doar numarul de concurs, dar poti adauga si o groaza de alte materiale .

Incercati si altceva in afara de tricou si buff. Cel mai mult port bluza de corp de la editia aniversara cu numarul 10 a Maratonul Pietrei Craiului, pe care o port in oras si pe munte. As aprecia hanorace, bluze de corp, haine de compresie, geaca de vant.

Sunt prea putine materiale care pot fi cumparate, produse branduite pe care puteti sa scoateti bani. Imi beau cafeaua dimineata cu cana de la Ecomaraton, am cumparat de la ei destule produse pe care le-am facut cadou. Descoperiti merchandising-ul si cred ca veti avea o surpriza.

Dragostea trece prin stomac, asa ca apreciez o mancare buna dupa concurs. Campion a fost gulashul de la Aiud Maraton (concurs fara taxa dar cu conditii deosebite)

Chiar daca nu vin la un concurs pentru medalie, apreciez o medalie frumoasa. Eu mi le tin pe ale mele chiar langa biroul meu si ma uit de multe ori cu drag la ele. Amintiri frumoase :)
 Am apreciat foarte mult la Ciucas X3 faptul ca medaliile au fost deosebite pentru cele 3 curse, chiar daca a fost un efort si o cheltuiala in plus. La alte concursuri mi s-a parut usor aiurea ca cei de la 8km au primit aceasi medalie ca cei de la 100k. Nu e asa important, dar apreciez efortul

Chiar daca este un efort logistic in plus, apreciez ca din ce in ce mai multe concursuri permit schimbari si transferuri de inregistrari. Eu le-as permite cu o taxa modica, asa incat oamenii sa devina nitel mai responsabili. Cum organizez de 2 ori pe an participarea colegilor mei la maratonul si semimaratonul Bucuresti, stiu pe propria piele cat de neseriosi sunt unii oameni si cat de enervant si consumator de timp este sa gestionezi aceste modificari. O taxa de 20-30 lei per schimbare va permite sa platiti pe cineva care sa se ocupe de treaba asta.

Un aspect la care nu fac rabat este marcarea traseului. In general lucrurile stau bine, dar mai sunt cateva concursuri la care an de an sunt probleme. Nu sunt probleme la concursurile organizate de alergatori, care stiu foarte bine cum trebuie marcat un concurs. Probleme au fost an de an la Transilvania 100k. Nu inteleg de ce nu isi iau un director de traseu dintre alergatorii din zona Zarnesti-Brasov. Chiar ai de unde alege si sunt sigur ca ar gasi usor. Concurenta e din ce in ce mai mare, iar acum ii salveaza doar faptul ca nu este alt ultra in perioada aceea.Eu sper sa fi invatat din greseli si anul asta le mai acord o sansa.

Sunt prea putine evenimente inainte de concurs, unde pot fi implicati si cei care ne insotesc. Curse ale copiilor (ne pregatim viitorul) apar la din ce in ce mai multe concursuri, dar sunt inca putine evenimente post concurs. Exemple bune sunt celebrul mic dejun de duminica de la Ecomaraton, focul de tabara si chefurile de la Retezat, Corcova, Postavaru, etc. Prea putin inca, in multe cazuri organizatorii strang taraba imediat dupa concurs si gata. Trebuie sa va ganditi ca unii participanti vin de departe si poate ar venimai multi daca le oferiti si altceva in afara de cursa. Un fel de after party ar fi ideal sa fie. Poate si ceva duminica, pentru ca nu toata lumea vrea sa plece imediat acasa. O drumetie, o alergare de dezmortire, ceva de facut pana in pranz. Sau chiar un pranz cu mancare la ceaun (contra cost) ceva sa transforme concursul vostru intr-un eveniment de 2 zile.

Verificarea echipamentului obligatoriu (acolo unde exista) ar trebui sa fie obligatorie. Din pacate se face doar la unele concursuri. Nu va bazati prea mult pe declaratia pe proprie raspundere, nu va acopera integral si NU inlatura raspunderea voastra.

In cazul foarte de dorit in care aveti recomandari de cazare, nu strica sa spuneti pe site care pensiuni mai au locuri si care nu. Este frustrant sa suni la multe pensiuni si sa ti se raspunda ca nu mai au loc. Stiu ca e o povara in plus, dar ati marca niste puncte la capitolul satisfactia clientului.

Sunt sigur ca am uitat/omis o groaza de idei, si va incurajez sa fiti cat mai creativi. Noi va apreciam efortul si va vom vizita in numar cat mai mare.

AMR cateva sapatamani pana la un nou sezon de trail running :)

marți, 3 ianuarie 2017

Planuri pt 2017 - vand rinichi

A trecut si anul 2016, un an cu bune si rele pentru mine. Cu 2633 km alergati si cu cateva concursuri alergate. Ce e cu rinichiul? Rabdare si veti afla :)

In 2016 am alergat 612 km in concurs (distante masurate cu ceasul meu) la un numar de 17 concursuri, din care 2 ultra, 6 maratoane montane, 2 curse de 30 km, 3 semimaratoane, o cursa de 10km. Nu au fost cine stie ce rezultate, ma rog, nu cred ca se astepta cineva sa rup norii. Am reusit sa cobor sub 1:30 pe plat, ducand PB-ul meu la 1:28 h, iar la 10km in primavara am alergat 40:26, ceea ce la categoria mea de varsta a fost locul 2 (primul fiind un marocan, care era deja la dus cand am terminat eu :D.
Rezultatul care m-a bucurat cel mai mult a fost cele putin sub 20 de ore de la Ciucas, rezultat obtinut in conditii grele, alargand (fara sa stiu) cu o fractura la un oscior la mana dreapta, metacarpian V, cam pe la km 23 (din 105). Fractura a fost o mostra de prostie pura, ma uitam dupa fotografi si m-am impiedicat de un smoc de iarba. Deci nimic eroic, dimpotriva. Povestea o gasit aici

Apoi am fost nevoit sa alerg la urmatoarele 2 curse cu o orteza. Cel mai complicat a fost la Maratonul Piatra Craiului, unde orteza simteam ca ma dezechilibreaza un pic pe coborarile mai tehnice de la Marele Grohotis. Timpul sub 6 ore e decent, dar cam atat.

Lista completa a concursurilor

1   Gerar: 21 km
2.  Green Flow: 14 km (Piatra Mare)
3.  Maratonul Zapezii: 30 km
4.  Aiud Maraton: 45 km
5.  Semimaraton Intersport: 19 km
6.  Sinaia S-Karp 13 km
7.  NN 10 km
8.  Brasov Maraton: 38 km
9.  Ecomaraton: 40 km
10. Transilvania 100k: 30 km
11. Ultrabug: 100 km
12. Olympos Marathon: 44 km
13. Ciucas Ultra: 103 km
14. MPC: 37 km
15. MIB Semimaraton : 21 km
16. Hercules Maraton: 44 km
17. Bunloc Vertical : 3 km

Cat priveste antrenamentele in 2016 am mers in prima jumatate la sedintele lui Ben Ami din fiecare joi pe Dinamo. Ma rog, atunci cand am putut sa ajung, pentru ca ora 6 este una care mi-a pus mari probleme, avand in vedere ca termin munca la 6 si am biroul in capatul Militarilor, adica in cealalta parte a Bucurestiului. In rest antrenemanetul e foarte fain si dur. Dezavantajul e ca ma cam scotea pentru cel putin 2 zile din circuit, iar eu de multe ori sambata aveam concurs. Problema mea la antrenamente este ca de multe ori sunt lenes, air cand ies la alergare fac mai mult alergari usoare, pe la 5:30.

In vara, dupa o perioada cand am alergat foarte putin am decis sa infrunt realitatea si sa admit ca nu sunt in stare sa ma descurc de unul singur. Asa ca am apelat la TeamRun, mai exact la Radu Milea pentru un plan de antrenament si sfaturi profesioniste. De ce Radu Milea? Pentru ca e un foarte bun alergator de ultra, si un antrenor excelent. M-am document nitel pe la unii elevi, iar feedback-ul a fost unul pozitiv. De la sfarsitul lui iulie lucrez cu el, iar de la 2-3 antrenamente (in saptamanile bune) si 150 km pe luna am trecut la 5 antrenamente pe saptamana si 300 km pe luna. Nu e deloc usor, a trebuit in multe zile sa ma trezesc foarte devreme sau sa alerg la 35 de grade pentru ca dimineata avusesem treaba (lene :D). Rezultatele s-au vazut destul de repede, dar sper ca e doar inceputul :)
Ar fi fost si mai bine daca nu as fi tras cu niste probleme medicale care m-au tras complet pe bara in noiembrie, plus recuperarea destul de greoaie la mana dreapta.

Asta vara am facut o alta pauza de la antrenamente ca sa-mi indeplinesc un vis vechi, Matterhorn pe ruta Leone. Cei care ma urmariti pe Instagram, sa stiti ca inca mai am poze superbe pe care o sa le pun din cand in cand ;)

Tot in 2016 am avut onoarea sa ma alatur echipei Ciucas X3, multumiri Alexandra si Dragos State :)

Ce va fi in 2017? M-am inscris la UTMB, la proba TDS de 120 km. Mi-a lipsit 1 punct ca sa ma pot inscrie la UTMB 160 km, asa ca anul asta o sa iau masuri ca sa am puncte pentru 2018. Pana la TDS o sa alerg la deja obisnuitele curse aproape de sufletul meu Ecomaraton, Aiud, Brasov (ambele), Rasnov (tot 30km), Ciucas, Gerar, MPC, dar si iubiri mai noi ca Ultrabug sau Hercules. In plus, o sa merg probabil la Transilvania 100, la proba lunga, in principal pentru puncte, desi sunt constient de problemele de an de an la partea de marcare a traseului.

Asta pana in iunie, pentru ca ce voi face in vara depinde foarte mult de obiectivul principal varful Khan Tengri din muntii Tian-Shan, 7010m. Daca o sa facem rost de bani o sa incercam sa urcam si Lenin (7134m) pentru aclimatizare. E nevoie de bani pentru echipament (nu poti merge in Tian-Shan fara bocanci de altitudine, sac de dormit, etc), pentru ca echipamentul meu in mare parte nu e suficient de bun, pentru pachetele de servicii (zbor cu elicopterul la tabara de baza, cazare si masa acolo, permise, etc) si bilete de avion. Daca cineva se simte generos si doreste sa sponsorizeze un alpinist (nu de top :D) pot sa ofer la schimb publicitate pe blogul meu si pe fb, cu o audienta destul de bun, ca si la partenerii media pe care expeditia noastra ii va avea. Voi face parte dintr-o expeditia cu alpinisti valorosi, dar despre asta intr-un articol separat.

Cum sunt sanse incerte pentru sponsorizari, ajungem si la rinichiul meu, deocamdata singura varianta cu valoare certa :)))
Evident glumesc, sau cel putin asa sper.

Se anunta un 2017 interesant ;)


duminică, 23 octombrie 2016

Haideti la Vertical langa Brasov

S-a terminat si sezonul de alergare montana 2016, pentru unii de 2-3 saptamani dupa MPC, pentru altii la Hercules, Faget sau chiar ieri la Codlea. Urmeaza pauza (activa sau totala) si apoi incepe cea mai grea si mai importanta perioada, pregatirea de iarna, atunci cand punem caramizile pentru sezonul viitor, cel atat de indepartat :(

Totusi, asta nu inseamna ca nu mai prindem si cate o pauza, cand gasim cate un concurs care sa ne scuture putin din monotonia antrenamentelor, o pauza activa este cu atat mai binevenita.

Verticalul este cea mai scurta forma de concurs de alergare montana, si consta dintr-un traseu scurt 1-6 km de obicei, cat mai abrupt si mai inclinat posibil. E genul de traseu care scoate sufletul din tine, iti testeaza forta si rezistenta si mai curata vasele de sange de la inima :p

duminică, 2 octombrie 2016

Este mai greu sau mai usor MPC pe sens invers?

Iata ca a fost si Maratonul Piatra Craiului editia cu numarul 11 al cursei regina a alergarii montane romanesti. S-a alergat pentru prima data in sens invers traseul normal, adica s-a plecat spre Plaiul Foii  -Coltul Chiliilor- Diana - Plaiul Foii - Spirla - Umerii Pietrii Craiului - Marele Grohotis - valea Urzicii - Saua Funduri - La Table - Pestera - Magura - Zarnesti. 38 km si 2300 m diferenta de nivel.
O sa revin cu un raport de cursa cat de curand (imediat ce apar si niste poze), dar pana atunci as vrea sa va aflu parerea referitor la intrebarea zilei:
Este mai usor sau mai greu traseul parcurs in sens invers? Parerile sunt extrem de impartite, subiectul a fost intens dezbatut atat inainte de cursa, cat si mai ales dupa cursa pe iarba verde de la Sosire.

Parerile auzite inainte de cursa de la oameni care au facut traseul inainte spuneau ca traseul e mai rapid, si ca probabil timpii vor fi mai buni. Dupa cursa majoritatea elitelor au spus ca traseul a fost mai greu anul acesta. Timpii scosi nu au fost mai buni decat anul trecut, asa ca teoria are sustinere in rezultate.

Am observat si pareri ca traseul e mai tehnic, dar mai rapid (Adrian Valean), Silviu Balan mi-a zis ca ne avantajeaza mai mult pe noi asfaltistii (astia care ne antrenam pe asfalt). Hai ca mi-a placut asta cu asfaltistii, din pacate mama natura n-a pus vreun munte in Bucuresti, nici macar un deal mai serios, asa ca ne antrenam si noi cum si pe unde putem.

Parerea mea este ca traseul ii dezavantajeaza pe alergatorii de elita intrucat portiunile extrem de tehnice pe care se facea de multe ori diferenta gen valea Urzicii, marele Grohotis, de fapt toata zona de la saua Funduri la refugiul Spirla este acum in urcare. Pentru noi care acolo coboram in mers rapid este un avantaj, noi oricum nu puteam sa alergam pe acolo, multi erau blocati si la corzi, unde se facea aglomeratie. Eu personal am fost mai rapid cu 40 de minute, dar in mare parte datorita antrenamentului mai bun din ultimul an.

Am observat timpi buni la mai multi alergatori de asfalt, dar e greu de spus cat se datoareaza asfaltului si cat antrenamentelor asidue. La putere sunt tot alergatorii care domina de ceva timp concursurile de trail, in frunte cu Viorel Palici, care pare de neinvins sezonul acesta.

Tu ce parere ai? A fost mai usor sau mai greu? O sa iau o selectie din cele mai pertinente pareri si o sa le pun in articol, asa ca acum e momentul sa te pronunti ;)

PS foarte, foarte frumoasa atmosfera de pe traseu. Mii de multumiri celor care au venit special sa ne incurajeze, sustinatori, turisti si voluntari, oameni frumosi care ne fac alergarea mai usoara. Sunteti din an in an mai multi si mai galagiosi. Zegama romaneasca

luni, 12 septembrie 2016

Ciucas X3 Ultra - Placere si durere

Scriu articolul acesta la cateva ora dupa ce m-am intors de la ortoped. Am fost si ieri, dar (am fost la Medicover unde am abonament prin contractul de munca, nu am avut chef sa stau la coada la stat)  aseara nu era nici un ortoped disponibil. M-a adus nitel cu picioarele pe pamant, sa ma invat minte sa-mi pun singur diagnosticul. Dar sa o luam cu inceputul :)

Dupa Olympos Maraton, si dusul rece incasat acolo, amanunte aici, am luat o pauza de 2 luni in care am reusit sa nu ma inscriu la nici un concurs, oricat de multe tentatii au fost. In schimb m-am antrenat foarte bine, cel mai bine de cand alerg. Dar despre asta o sa vorbesc intr-un articol separat, pentru ca subiectul merita mai mult decat 2 randuri.

A trecut greu timpul, dar cu folos, pentru ca veneam la Ciucas cu vreo 600 km de antrenamente de la ultimul concurs si ceva diferenta de nivel. Cu o saptamana inainte am fost si intr-o tura scurta in Alpi (despre care nu am apucat inca sa scriu) in care am urcat pe Matterhorn. Organismul meu era adaptat la altitudine, deci sangele meu cara mai mult oxigen. Probabil m-a ajutat.

Cu 2 saptamani inainte Toro Tibi mi-a facut bucuria sa ma anunte ca vine si el, asa ca refaceam o echipa care s-a dovedit de succes cam oriunde unde am alergat impreuna. Am convenit sa ne impartim traseul, el va fi locomotiva pana la barajul Maneciu, iar eu il voi tracta pe ultimii 45 de km, cei mai grei. Ne-a iesit de minune!

Am ajuns in tara dupa tura din Alpi cu 6 zile inainte de start, zile care au trecut foarte repede. Cine a alergat ultra stie cate detalii trebuie puse la punct, planul de alimentare, echipamentul, socotelile pentru diversele bucati cu probleme, etc. Urma sa folosesc pentru prima data vesta de alergare de la Camp, achizitionata in Aosta. In picioare am avut La Sportiva Bushido pana la barajul Maneciu (km 60) si Ultraraptorii pentru final, cand teoretic eram mai obosit si mai lent.

Am avut foarte multe geluri de la Sponser, batoane, orez cu lapte si cate 3 sandvich-uri pentru fiecare jumatate din traseu. Mai aveam si 2 activatoare, 1 magneziu, 2 amino si 2 L-Carnitine, jumatate cu mine, jumatate in drop-bagul de la baraj. Frontala de la Decathlon si betele de alergare

Anul acesta am beneficiat de o inscriere gratuita de la Mihai Cristea (multumesc bro) cu care am alergat la Olympos. Inca nu am apucat sa-ti dau berea cuvenita, dar n-au intrat zilele in sac.

Am ajuns seara la Cheia si am intrat rapid in atmosfera speciala. Batrana sala de sport din Cheia mustea de energie si voie buna. Inauntru lucrurile erau organizate brici. Am apreciat mereu la Ciucas X3 amabilitatea, competenta si deschiderea organizatorilor. Singurul concurs cu kit pe care il poti customiza, dona, schimba, etc dupa cum iti doreste inima, un model pentru concurenta. Poti plati si o suma minima, decenta, dar poti sa-ti iei si produsul dorit la un pret foarte bun. Poti sa le scrii/sa-i suni oricand, iar Alexandra (care vineri seara era absolut peste tot, cu zambetul pe buze desi aveam un milion de treburi de facut), Ruxandra, Corina sau oricine altcineva din echipa iti dadea un raspuns amabil. Jos palaria

Dimineata am ajuns din vreme la start. Ador acea jumatate de ora inainte de start, parca trece mereu atata de repede. Energia, trepidatia, emotiile startului, ceva ce trebuie sa traiti ca sa intelegeti.

Startul se da la 6 dimineata, asadar vom pleca la lumina frontalelor. Ultimele minute se scurg in bataia tobelor si plecam in forta avand 105 km in fata noastra.

Tibi ma duce repede si inaintam in forta. Din pacate betele pe care le luasem pentru el s-au dovedit a avea o defectiune, asa ca a trebuti sa le lasam la primul CP. Nu a fost sa fie o zi pentru bete, dupa cum veti citi mai departe.

Toate traseele (semimaraton, maraton si ultra) sunt comune pe primii km, iar dupa 4 km maratonul si ultra fac dreapta si se lasa in viteza spre Valea Stanii, unde avem alimentare si urcam in culma care duce la Tabla Butii (pe unde urma sa venim seara, dupa multe ore), ca apoi sa ne lasam iar in Valea Stanii, unde mergem prin cheile secate. Inaintam bine, avem un ritm bun si ne simtim foarte bine.

Avem vreo 2 ore de la start si pe mine ma apuca foamea, asa ca bag pe urcare un sandvich (luasem deja 2 geluri dar nu a fost suficient) si desfac betele. Avea sa se dovedeasca o greseala care imi outea incheia prematur cursa.

Eram in fruntea micii noastre echipe si mai aveam cam 100 m pana la cabana Ciucas, intr-un loc unde stau de obicei fotografii, asa ca alergam cu ochii dupa ei. Aveam cate un bat in fiecare mana, tinute pe la jumate, ca pe urcarile care au si bucati de plat. Nu am fost atent si m-am impiedicat de un smoc de iarba, am dat cu fizicul de pamant mai intai cu genunchiul drept (o rana frumoasa si maricica, care arata spectaculos dar nu era nimic grav) iar apoi cu pumnul drept in care tineam batul. Am simtit o durere puternica in palma, care s-a estompat destul de repede, in schimb toata mana s-a umflat destul de repede. La radiografia de azi s-a dovedit a fi o fractura la un metacarpian. Era km 23 si mai aveam aproximativ 80 de km. Oare daca stiam as fi continuat? Probabil ca da, dar cu siguranta organizatorii m-ar fi oprit din cursa. Trebuie mentionata excelenta organizare a echipei Alexandra&Dragos&team. Toate posturile erau legate ori prin telefon sau statii de emisie, si eu am fost urmarit atent ca sa vada daca pot continua in conditii de siguranta. Se stie ca ultramaratonistii aflati in cursa sunt cam grei de cap si neatenti la siguranta lor :)

Am rugat un voluntar sa-mi toarne niste apa peste genunchiul ranit, am mancat ceva si am luat-o la deal spre varful Ciucas. Aproape imediat am observat ca nu pot strange batul in pumnul drept, il tineam practic cu 2 degete usurel, nici vorba sa ma imping puternic, asa ca betele erau cam inutile. Nu am mai pierdut vremea sa le strangem pana pe varf, care varf a venit foarte repede, semn ca am mers binisor. Pe drum spre varf am dat de Irina si Cornel de la Fisheye, care m-au pozat pe toate partile cu genunchi cu tot :))

De pe varf ne-am lansat intr-o coborare rapida spre pasul Bratocea, km 30 pe harta (ceasul meu arata 32) unde aveam iar punct de alimentare. Aici am intrebat daca aveau cumva un antiinflamator si i-am rugat sa-mi puna un bandaj care sa-mi tina palma mai strans (aveam un pic de dureri). Dupa ce am plecat am observat ca un gel a facut poc in buzunarul vestei (de la cazatura probabil) si imi naclaise maieul exact unde imi placea mie sa-mi pun mainile in sold pe urcari. neplacut dar nu un capat de tara, asa ca i-am dat inainte. L-am rugat pe Tibi sa le transmita la fete (care urmau sa ne astepte la baraj) sa-mi aduca un antiinflamator.

De aici lasam in urma Ciucasul si treceam in muntii Grohotis, culmi golase inierbate care nu au pic de grohotis :)). Mai trec cativa km si un sandvich impartit cu Tibi cand observ o scadere a energiei, lucru care ma ingrijoreaza pentru ca era km 37 si mai aveam mult pana la finish. Mi-e mai greu sa ma tin dupa Tibi care se simte foarte bine, asa ca trebuie sa ma astepte de cateva ori. In varf la CP eram ca intr-o ceata, asa ca nu l-am recunoscut pe Catalin Toda care facea de straja sus si ne umple sticlele cu apa.

Din fericire nu e prea cald, sorele  acoperit din cand in cand cu nori, bate vantul asa ca avem conditii bune de alergare. Traseul urca si coboara pe creasta foarte lata a muntilor Grohotis, si reusim sa alergam cea mai mare parte. De la CP 8 vf Ulitele o cotim spre stana Nebunu, unde ajungem dupa cateva urcari si coborari abrupte. Traseul de aici pana la baraj e surprinzator de accidentat si dificil, vand si vreo 2 urcari brutale. La una urcam in sir indian mai multi ulrasi, ca sa ne lasam toti in iarba pe un tapsan spre varf. Din pacate nu am putut sa ma odihnesc un pic pt ca erau foarte multe muste interesate de genunchiul meu cu sange.

La CP stana Nebunu am dovada ca sunt urmarit atent de voluntari, pentru ca in timp ca stateam pe jos si infulecam, o voluntara simaptica intreaba daca baiatul ranit a fost vazut. Hm, imi dau seama ca e vorba de mine si ridic o mana bandajata si devin repede centrul atentiei. Sunt ok, continui, asa ca ne ridicam si plecam. Dupa vreo 200 m mi se face un pic rau si trebuie sa ma intind 2 minute. Tibi se invarte pe langa mine si nu stie ce sa-mi mai dea :)

Imi revin foarte rapid si plecam mai departe. Din pacate ritmul nu e prea rapid, asa ca ajungem la baraj cu o ora intarziere fata de timpul propus de 10 ore. Am uitat sa spun ca pe traseu ne-am intalnit cu Oana Dragoi si partenerul ei Cristi, cu care am coborat spre baraj. Era cam ora 5.

La CP 10 barajul Maneciu le gasim si pe fete si sunt luat in primire de un voluntar cu pregatire medicala, Romeo Manciu (caruia ii multumesc foarte mult pt ingrijiri), care mi-a spalat si dezinfectat genunchiul si mi-a aplicat un bandaj foarte bun pe palma dreapta. Initial nu prea a vrut sa ma lase sa continui, dar i-am demonstrat ca imi misc toate degetele si am trecut si testul cu starnsul de mana destul de concludent. Intre timp Luiza ma aproviziona cu mancare si bautura (plus un Ketonal), am refacut proviziile din vesta si aveam iar chef de alergare auzind ca am voie sa termin traseul. Probabil si din cauza asta am alergat prost pe ultima bucata, pentru ca imi era frica sa nu ma opreasca la baraj.

Am dat pe gat un ultim pahar de cola si ultima inghititura de supa si coliva si eram gata de alergare. Tibi e si el gata de scandal, asa ca dupa jumate de ora (a durat pt ca Romeo mai aveai si alti pacienti) iesim in fuga din curtea unde era CP-ul, in fuga si cu urlete de razboinic lesinat de foame (cam asta a iesit in loc de strigate de lupta) spre mirarea Andreei, care striga dupa noi ca celalalte echipe au mers pe baraj. Nu conta, noi aveam chef de alergat.

Am iesit alt om de la CP 10, energia era iar la cote inalte, parca luasem startul acum asa ca am preluat conducerea si am incaput sa bag material. Rolurile s-au inversat, eu vreau sa alerg tot si Tibi ma mai tempereaza sa mergem pe urcarile mai abrupte.

Inaintea noastra plecasera fetele de pe locurile 3-4, Oana si Monica. De partenerul Oanei dam repede, singur, care ne spune ca Oana s-a activat si a plecat in tromba. Pe Monica o ajungem din urma dupa alte cateva minute si o luam cu noi. Din pacate pentru ea nu a reusit sa se tina de noi prea mult, asa ca o lasam in urma. Am depasit intre 10-15 concurenti pe muntii Tataru, eram ca posedat, nu-mi doream decat sa inghit km. Tibi ma urmeaza fidel asa ca motoarele trag din plin. Il motivez cu ideea ca trebuie sa ajungem la varful lui Crai pe lumina ca sa ma pot orienta (anul trecut am cam balaurit pe noapte si ceata pe bucata de pana la Tabla Butii) pentru ultima bucata de creasta pana la padure.

Am ajuns dupa 2 ore si ceva la vf lui Crai (evident voluntarii ma verifica daca sunt ok) pe ultimele gene de lumina si o gasim si pe Oana, care se lipeste de noi. De aici traseul coboara in general si noi alergam tot. Trecem pe langa mai multe echipe de 2 si 3 oameni (noaptea ultramaratonistii se grupeaza) care merg si carora incerc sa le transfer din energia mea. Stiu din experienta ca incurajarile intre posturi sunt rare si scumpe.

Mi-a prins bine tura de acum 3 saptamani cand facusem bucata prin muntii Tataru in sens invers, asa ca ma orientez foarte usor si pe intuneric, aproape ca nu am nevoie de marcaje. Traseul este excelent marcat cu benzi (unde exista vegetatie), placute fosforescente, spray protocaliu si tarusi cu varf fosforescent. Aproape 160 km de trasee, o munca de Sisif in conditiile in care exista binevoitori care distrug, deci unele portiuni sunt marcate si remarcate de mai multe ori inclusiv in ziua cursei.

Energia e in continuare la maxim, dar bag ceva de mancare si un gel ca sa intretin furnalul. Oana si Tibi vin in spatele meu si periodic ii tin in priza. Sper ca nu m-ati injurat prea mult, dar eu imi doream foarte mult sa termin in 20 de ore si la vf lui Crai mi-am dat seama ca reintrasem in grafic, si ca urma sa terminam in 20 de ore daca alergam tot ce se putea pana la criminala urcare care urma.

Am ajuns la padure si de aici rapid la Poiana Stanii, unde fetele ne asteptau din nou la CP. Primim si cateva poze, dar de data asta stam putin, alimentam si plecam rapid.

De aici incepe celebra urcare in creasta Gropsoarele-Zaganu, probabil cea mai grea de la noi, si este km 90! Dar de aici mai sunt doar 15 km, asa ca intram cu elan pe urcare. Care urcare ne da repede cu muntele in cap, dar nu ne lasam si dam si noi cu ce putem inapoi. Cu ghiarele (doar una la mine) si cu dintii ne tragem in sus si urcam constant. Am facut cam o ora jumate pana sus, unde traseul pringolul alpin e semnalizat cu luminite rosii care clipocesc, imposibil sa te ratacesti.

Sus e racoare dar continuam asa cum suntem ca sa nu ne racim. Nu e frig si nu bate vantul (prea tare) asa ca e ok. De aici tinem creasta in urcare si apoi ne lasam spre cabana Muntele Rosu. Aici am dat-o pe un mers mai rapid pentru siguranta, mai ales ca amandoi imi pareau cam obositi si eram ok cu timpul.

La muntele Rosu nu am stat decat vreo 2 minute, mai aveam 4 km si putin peste jumatate de ora. Kilometrul de coborare mai abrupta a fost in ritm lejer, dar pe fals platul din padure am bagat iar o alergare tapana, si am avut grija sa-i tin in priza (iti eram dator draga Tibi pentru ca ai avut grija de mine prin Grohotisului). Am mai depasit o echipa si apare Cheia.

Finisul este foarte aproape, pot sa-l simt asa cum un cal simte grajdul. Iata vine si linia dreapta inainte de final si alergam ca in primul km. Cred ca am avut sub 5 pe mie pe ultimul km si am trecut linia de finish impreuna, asa cum am mers eu si Tibi tot traseul, si cu Oana (care a terminat pe 3 la fete - foarte tare) pe ultimii 30 de km.

 La final ne asteptau fetele, care ne-au agatat medaliile de gat si care ne-au facut surpriza (Luiza cu resursele ei mereu nebanuite) sa ne astepte cu pizza calda la pensiune.

A doua zi a fost premierea, unde toti finisherii de la ultra au primit un cadou si au impartit podiumul cu vedetele. iar apoi vizita la doctor. Din fericire am voie sa alerg, dar va trebui sa port o orteza pe mana dreapta pentru ca mica mea fractura e un pic deplasata.

Vreau sa le multumesc mai intai echipei de suport (mai ales moral) Luiza&Andreea. Luiza a alergat si ea dimineata la semi, cu un timp excelent de 3:12h, iar apoi ne-a purtat noua de grija :)

Alexandra&Dragos plus echipa de nota 10 de organizatori si voluntari, multumiri si felicitari pentru tot ceea ce faceti. Ciucas X3 creste frumos de la an la an si impune un standard de organizare foarte inalt. Noi apreciam foarte mult munca voastra si v-o dovedim venind din an in an mai multi si mai entuziasti la start. Ne vedem cu siguranta la start in 2017.