Primul maraton al sezonului, intr-un loc absolut special
pentru mine. Aiud, orasul vacantelor mele, vacantele petrecute la bunicii mei
dragi, din nefericire disparuti. Destul de departe de orasul unde locuiesc, dar
nici o distanta nu e prea mare daca esti hotarat. Mai ales cand ai o promisiune
de tinut, una facuta peste timp. Una de a nu uita (cum as putea?) si de a
reveni la Aiud.
Ca si anul trecut am venit cu familia si am stat la rude,
prelej de ceafaloading, gratare, ciorba ca la Aiud, etc. Vinul l-am sarit cu regret
vineri seara, totusi aveam alergare sambata.
Am ajuns la Aiud via Brasov, iar la kituri am avut surpriza
sa primesc (din intamplare am ajuns primul cand au venit tricouri) chiar
numarul 1. Din pacate numarul nu este suficient ca sa ajungi printre primii J
Destul, sa trecem si la alergare. Sambata dimineata am ajuns
destul de devreme la start, asa ca am avut timp de o incalzire in 2 timpi, cu
ceva stretching intre. Stiu ca poza arata dubios, dar noi chiar ne incalzeam componentele.
La start incerc sa nu plec foarte tare pentru ca ama steptau
45 km de traseu cu de toate, mult plat, urcari si coborari line, dar si unele
mai tehnice spre final.
Traseul are cam 1,5 km in oras, apoi se urca si coboara prin
padure, pana cand un ultim urcus ne scoate la aproape 7 km la margina padurii,
pe un drum de pamant pe coama dealului. Portiunea este foarte faina, alergabila
si cu suprafata de pamant. Apoi mai bagam vreo 2 km pe acel drum de pamant
(plat), iar pe la km 8-9 ne despartim de traseul de semi si coboram abrupt spre
Miraslau, prin padure intial si apoi la marginea dealului.
De aici urcam si coboram o serie de dealuri, unele
alergabile, altele abrupte si forma un
grup foarte rarefiat de alergatori care ne tot depasim pe urcari si coborari.
Cam de aici regret decizia stupida de a nu lua gaiterele (de ce oare?). Fata de
anul trecut este mult mai putin noroi, ceea ce nu ma impiedica sa ma afund pana
la glezna pe langa o balta.
In sfarsit urcam sip e cel mai inatl deal si coboram spre
satul Rachis, unde anul trecut ne-am infundat intr-un noroi argilos teribil.
Noroiul e prezent, doar ca uscat, asa ca facem coborarea in viteza spre sat,
unul foarte izolat.
Aici avem un punct de hidratare si de aici trseul urca un
pic printr-un crang, si zigzagheza extrem de spectaculos prin padurea tanara,
ca apoi sa se lase intr-o vale care da in Poiana Aiudului, dupa vreo 3 km pe un
dum de tare, pigmentat cu traversari ale paraului (cam rece) pe pietre si prin
apa.
Aproape de intrarea in sat suntem intampinati de o multime
de copii, si de un grup de cercetasi unguri care ne hidrateaza si ne indruma
spre prima din cele 2 urcari mari. Nu e nevoie sa stii maghiara ca sa te
intelegi cu un pusti de 8 ani care vine in fuga in fata ta sa-ti dea apa si
ciocolata, iar Haira suna la fel de bine ca Haide. Respect pentru oamenii
acestia care au venit de departe doar ca sa ne ajute pe noi.
De aici am cotit la 180 grade pe fanete, si apoi am urcat
(cam 150-200 m) pieptis pe coasta dealului, o urcare abruta pe care am facut-o
in zigzag. Privelistea din varful dealului a facut sa merite efortul, mai putin
dealulul dublu ca inaltime, Crucea Poienii, pe care urma sa-l abordam dupa o
coborare rapida.
Pe coborare a trebuit sa ma opresc ca sa scot diverse
chestii din pantofi, din pacate. Invatatura de minte.
Crucea Poienii e un deal cu urcare nitel mai lina, dar
sustinuta si care paca nu se mai termina. Punctul de hidratare si control este
fix in varf, unde ajung dupa vreo 4 ore si 31 de km. De aici mai am 14 km, cu
inca 2 urcari mai mici si o portiune maricica de plat.
Coborarea de pe deal este destul de tehnica, cu traseul
ascuns printr-o iarba cu bolovani, iar o cadere poate fi chiar periculoasa.
Urcam si coboram si ajungem iar la punctul de hidtratare
unde ne-am despartit de traseul de semi, pe care am intrat cu vreo 3 km
inainte. Marcajul a fost de top, nu aveai cum sa te ratacesti practic.
De aici am cam terminat-o cu urcarile, urmau 8 km de plat si
coborarea in oras. A fost greu sa alerg tare pe aici, stomacul m-a anuntat ca
nu mai vrea chimicale, iar puterile nu erau cine stie ce. Stiam ca pe aici va
pandi si Luiza cu aparatul ei foto, am vazut-o din vreme, dar nu am reusit mai
mult de un zambet chinuit. Deja trecusem la horcaitul de final, doar-doar mai
storc ceva energie.
Am trecut linia de finish in 5:30 h, mult mai bine decat 6:44
de anul trecut, dar totusi este loc de mai bine.
La final m-am bucurat de un gulas senzational, gatit de un
mester bucatar chiar in zona tehnica de la sosire. Buna initiativa
Cateva cuvinte si despre organizare. Aiud Maraton nu are taxa
de inscriere (poti dona online catre Little People), dar are cronometrare cu
chip, medalie de metal (foarte frumoasa in fiecare an), tricou de bumbac artistic,
mese de hidratare cu apa si isotonic, mese de alimentare cu multe produse, o
armata de voluntarisponsori si o implicare excelenta a comunitatii locale.
Traseul este frumos, alergabil, marcat la perfectiune, se premiaza atat open
cat si categorii de varsta. Deja am observant aparitia unor alergatori de top,
iar in mod sigur la anul vor fi mai multi.
Un eveniment exemplar, care se datoreaza in cea mai mare
masura lui Levente Ioan Polgar, dar si echipei de organizare care s-a ocupat de
fiecare detaliu, inclusiv carat apa la cuca macaii. Nu stiu cum se descurca oamenii astia fara taxa de inscriere, intr-un oras mort din punct de vedere economic, si fara traditie in alergare. Inca o dovada ca OMUL sfinteste locul.Impresionant
Felicitari si ne vedem cu siguranta si la anul