Nu o sa va plictisesc cu povestea ultimei săptămâni înainte de plecare, știți cum e. O groaza de probleme urgente, tot felul de detalii birocratice, bagaje cu B mare, griji de tot felul, etc
Totul pentru Măria Sa Muntele
Totul pentru Măria Sa Muntele
Momentul plecării sosește intr-un final, ajung la aeroport cu 3 bagaje, din care unul îl împart cu Ileana. Sus-numitul bagaj, numit cu duioșie in lumea alpina porc, pe motiv de dimensiune și kg, cântarea lejer peste 30 kg și cam 170 Euro. Mulțumesc Turkish Airlines și regulamentele voastre fluide, in permanenta schimbare.
Suntem împărțiți pe 2 grupuri, cu mine călătoreau Cornel Sain + Cristina Grecu, Alex Baran și Razvan Rizea, restul găștii 3 ore mai târziu cu Pegasus.
Dar sa va prezint toată trupa:
Mihai și Dana Daitoiu - Mihai a fost geniul organizatoric, cel care s-a ocupat de toate detaliile, iar Dana a fost fotograful cel mai activ și o prezenta discreta și plăcută.
Cornel Sain este un nume sonor dar și o persoana controversata in lumea noastră alpina. Mulți m-au avertizat și mi-au spus ca nu e bine ca plec cu el. As vrea sa spun ca dimpotrivă, Cornel a fost un tovaras de călătorie foarte placut, chiar dacă este un personaj mai colțuros câteodată. Compensează pe deplin in alte aspecte. Cornel, eu sper sa mai merg și in alte locuri cu tine și Cristina.
Ca tot veni vorba de tine Cristina, mai rar așa persoana pozitivă, mereu cu zâmbetul pe buze. Mulțumesc mult pentru medicamente și sfaturi, rămân dator.
Pe Alex Baran și Ileana Muică ii știți din celălalte călătorii ale mele (Maroc, Triglav, Kenya, Alpi, Caucaz). Deja mergem de multi ani impreuna
Pe Iorgos și Ciprian Petcu nu-i cunosteam dinainte, dar s-au dovedit a fi 2 tovarăși de călătorie excelenți, mereu gata sa dea o mâna de ajutor, mai ales cu diverse echipamente și aranjamente (de papa, mulțumim Iorgos).
Ciprian Aldea a fost omul puternic al turei, așa cum au dovedit-o și rezultatele.
In Istanbul am avut o escala de10 ore, așa ca am lăsat rucsacurile și am ieșit in oraș. Cum era de așteptat in Stambul, am mâncat foarte bine, și am vizitat o parte (mică) din oraș.
La Bishkek ne-au preluat cei de la Tien Shan Travel, am avut o cazare buna, iar a doua zi am zburat la Osh. Acolo mic dejun și ceva cumpărături, la care escorta noastră ne-a grăbit cât a putut, așa ca bineînțeles ca unele chestii au rămas neluate.
De acolo cu 2 microbuze (unul doar pentru bagaje, avem incredibil de multe) am luat calea muntelui. 3 ore pe sosea, cu peisaj interesant, și 90-100 min de drum greu, unde hârtoapele concurau pt un efect cât mai amplu asupra măruntaielor noastre.
Tabăra de baza, BC, de fapt este câte una pentru fiecare agenție, și e situată pitoresc intr-o vale larga, pe malul unui mic lac. Luam câteva corturi mari, ca sa nu le mai desfacem pe ale noastre. Pe aici ploua in fiecare după-amiaza. Nu arată, dar suntem deja la 3600 m. Din păcate in vânzoleala descărcării micului munte de bagaje, pâinea cumpărată in Osh rămâne in mașina care pleacă pe neașteptate. Am o tentativa de a-i tăia calea, fug peste dealuri și pâraie, dar degeaba. Ghinion, nu reusesc decat sa-mi vina un pic rau, efort la altitudine fara aclimatizare :p
Vremea e cam la fel zilnic. Dimineața frumos, se innoreaza după prânz, iar de la 4-5 ploua/ninge. Noaptea e cu precipitații, iar dimineața e iar senin.
A doua zi (luni), facem o tura de aclimatizare, urcam pe versantul din dreapta vaii, și atingem 4400 m. O tura scurta și plăcută.
In următoarea zi avem programată deplasarea spre tabăra de baza avansată (ABC), cu ajutorul cailor care ne vor cara o parte din bagaje (2 Euro/kg).
Încercam și reușim sa cumpărăm o pâine destul de scumpă, cică de 2 kg, care fiind încă in cuptor, ne va fi livrata in ABC (ați ghicit, 2 euro/kg).
Drumul e spectaculos, mergem pana la capătul lin al vaii, unde un pinten pamantos o desparte in 2. In stânga e capătul unui ghețar lung, cu care ne vom reîntâlni, iar prin dreapta, pe unde duce poteca, începem sa urcam vârtos.
Ca și in Caucaz, locul unde începe zona alpina e marcat prin plăcile comemorative ale alpiniștilor decedați.
De acolo urcam pana ce ajungem la in loc unde versantul formează o șa argiloasa, pe care o urcam in zigzag și coboram apoi pe partea stânga a versantului, la marginea ghețarului, complet acoperit de morena. De aici urcam și coboram pana ajungem la un rau destul de măricel, pe care îl traversam pe spinarea unor cai, care se intorceau cu stapanii lor de la carat bagaje in ABC. Greșeală pentru ca evident vor bani. Ulterior l-am mai traversat de 3 ori fără mari probleme pe pietre.
De acolo urcam o morena înaltă ai ajungem la tabăra ABC, la 4400 m altitudine.
Ca și jos, fiecare agenție are tabăra ei. Descoperim cu oarecare neplăcere ca traseul spre tabăra 2 (ABC e tabăra 1) presupune o traversare de peste o ora a morenei, care in bocancii de iarna nu e deloc o plăcere.
La fel de neplăcuta e constatareaca agenție nu are corturi pentru noi, așa ca le întindem pe ale noastre. Abia mai târziu se eliberează 2 corturi, pe care le lăsam pentru Mihai&Dana și Cornel & Cristina.
Deja simțim ușoare efecte ale altitudinii, la mine trece cu o aspirina. Cristina se resimte mai tare, dar din fericire își revine repede.
Celebra pâine se dovedește a fi mai ușoară decât cele 2 kg promise, dar tratam cu umor situația :). Suntem in lumea a treia sau chiar a patra, depinde cum socotesti.
In ziua urmatoare facem o tura de aclimatizare, iar o parte urcam pe o creasta pana la 5000+ m. Privind in urma nu stiu daca a fost o idee asa buna, desi m-am simtit bine.
De aici grupul a inceput sa se faramiteze, asa cum stiam ca se va intampla. Alex, Ciprian, Ileana, Razvan si cu mineam decis sa urcam a doua zi la tabara II. Mihai si Dana au zis ca vin si ei cu noi, iar restul au decis sa mai stea o zi.
Zis si facut, a doua zi dimineata pe la 5 am plecat spre tabara II. Ma rog, ora 5 cu bataie spre 6 pentru ca dimineata suntem lenti rau. Aveam niste rucsacuri grele ca moartea in spate, iar morena de pana la ghetar, inghetata tun si cu multe vai si creste mici, dar ale dracului, ne-au cam dat bataie de cap. ne-a luat vreo ora si ceva sa ajungem la baza urcarii unde ne-am legat in coarda. Putin dupa inceperea urcarii, Mihai si Dana s-au intors, asa ca am ramas 5, legati Alex-eu-Ileana si Ciprian si Razvan, in ordinea asta pe coarda.
Cat timp soarele a fost absent treaba a mers destul de bine, chiar daca panta e criminala. Traseul urca drept in sus, iar panta e in media cam 30%. Sunt destule crevase, pe toate gusturile, mari, mici, ascunse, descoperite, asigurate, neasigurate. Traseul le ocoleste pe unele, le abordeaza frontal pe altele, iar cele mari au si o coarda fixa.
Cat timp soarele nu a fost prezent temperatura a fost blanda, dar imediat ce si-a facut aparitia s-a facut cald, chiar foarte cald. Am ramas rapid in bluza de lana de la Merinito, care mi-a fost ca a doua piele. Tine bine de cald, merge purtata si pe soare, si mai ales, nu miroase nici dupa cateva zile.
Alex nu resimte soarele, dar eu si Ileana da, asa ca viteza de inaintare scade. II pierdem pe Ciprian si Razvan, care merg constant. Noi facem pauze din ce in ce mai dese. Mai ales Ileana se resimte, eu profit de pauzele impuse de ea, si nu ma simt mult mai bine. E pentru prima data de cand mergem impreuna cand o vad in starea aceasta. Mergem cateva minute, apoi cateva zeci de pasi si ne oprim si tot asa.
Asteptam cu nerabdare locul unde poteca o ia spre dreapta, unde panta ar trebui sa fie mai blanda, si suntem dezamagiti ca atunci cand chiar se intampla, panta ramane la fel de dura. Opririrle sunt din ce in ce mai dese, combinatia de soare-altitudine-rucsac greu ne da gata. Temperatura nu e ridicata, dar lipsa vantului si dogoarea amplificata de zapada o face greu de suportat. Ulterior am aflat ca rusii numesc locul the frying pan (tigaia de prajit).
Isi face aparitia si tabara II, dar e sus, si avem de urcat, coborat si iar urcat. Incep sa ma simt aproape la fel de rau ca Ileana si inaintam din ce in ce mai greu. Ileana decide sa se opreasca, urmand sa ne intoarcem (ma rog, cei care pot) dupa ea si bagajul ei. Noi inaintam ceva mai repede, si ajungem pe ultima panta inainte de T2, unde credeam ca nu mai sunt crevase, asa ca Alex o ia inainte ca sa aduca ajutoare. Ajunge rapid in tabara, pentru mine a mai durat. Ciprian isi monteaza schiurile si se duce sa o ia pe Ileana, si imi spune sa nu inaintez prea mult si sa-i astept, pentru ca urmeaza un sir de crevase chiar langa tabara. Oricum nu eram in stare de cine stie ce viteza.
Ciprian si Ileana se intoarc legati in coarda, iar Alex vine dupa mine, ne asiguram si asa ajungem cu totii in T2. Nu ma simt grozav, chiar mi-e un pic rau, dar e de munca, asa ca ajut si eu la lopatat (de facut 2 locuri de cort), montat, etc. atat cat m-au dus puterile. Locul arata foarte spectaculos, e pe un versant intr-o caldare gigantica, dar ziua este extrem de cald. Imediat ce dispare soarele temperatura scade specatculos, si trebuie sa te echipezi.
A doua zi aveam in plan sa urcam in tabara III si sa coboram jos, doar ca toti ne-am resimtit si doar am zacut in si pe langa corturi. Nurofen forte si aspirine, plus mancare si facut apa cat a fost nevoie.
A doua zi dimineata scularea la 3, mancare, apa si dat la deal. Asta a fost in plan, si asta am incercat sa fac. Dupa vreo juma de ora de foit prin cort mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa urc, ba chiar ma simt destul de rau. Mai aveam ceva energie, dar am pastrat-o pentru coborare, asa ca am luat decizia sa nu urc cu restul grupului. Decizia a fost una buna, pentru ca ulterior m-am simtit mai rau. Am conchetat cu ideea sa apelez la artileria mai greu a pastilelor, dar pana la urma n-a fost asa rau, si nu am luat decat alt Nurofen. Marturisesc ca la un moment dat ma gandeam cum naiba o sa ajung eu jos, pentru ca am reusit pana acum sa nu fiu o povara pentru coechipieri.
Pe rand s-au intors cu tabara III atinsa Ciprian, Alex, si Razvan. Ileana se simtea ceva mai rau, asa ca nu a mers pana in T2, restul erau intr-o stare mai buna ca mine. Am lasat corturile in T2 si i-am dat la vale. Au ajuns si Cristina si Cornel, urmati de Dana, Mihai si Ciprian Petcu, care au urcat cu un ghid. Ei au ramas peste noapte, iar noi am luat-o spre ABC.
Pentru mine se impunea o schimbare de strategie, ca sa am o sansa la varf, asa ca am decis sa cobor in BC la 3600.
Va urma
In ziua urmatoare facem o tura de aclimatizare, iar o parte urcam pe o creasta pana la 5000+ m. Privind in urma nu stiu daca a fost o idee asa buna, desi m-am simtit bine.
De aici grupul a inceput sa se faramiteze, asa cum stiam ca se va intampla. Alex, Ciprian, Ileana, Razvan si cu mineam decis sa urcam a doua zi la tabara II. Mihai si Dana au zis ca vin si ei cu noi, iar restul au decis sa mai stea o zi.
Zis si facut, a doua zi dimineata pe la 5 am plecat spre tabara II. Ma rog, ora 5 cu bataie spre 6 pentru ca dimineata suntem lenti rau. Aveam niste rucsacuri grele ca moartea in spate, iar morena de pana la ghetar, inghetata tun si cu multe vai si creste mici, dar ale dracului, ne-au cam dat bataie de cap. ne-a luat vreo ora si ceva sa ajungem la baza urcarii unde ne-am legat in coarda. Putin dupa inceperea urcarii, Mihai si Dana s-au intors, asa ca am ramas 5, legati Alex-eu-Ileana si Ciprian si Razvan, in ordinea asta pe coarda.
Cat timp soarele a fost absent treaba a mers destul de bine, chiar daca panta e criminala. Traseul urca drept in sus, iar panta e in media cam 30%. Sunt destule crevase, pe toate gusturile, mari, mici, ascunse, descoperite, asigurate, neasigurate. Traseul le ocoleste pe unele, le abordeaza frontal pe altele, iar cele mari au si o coarda fixa.
Cat timp soarele nu a fost prezent temperatura a fost blanda, dar imediat ce si-a facut aparitia s-a facut cald, chiar foarte cald. Am ramas rapid in bluza de lana de la Merinito, care mi-a fost ca a doua piele. Tine bine de cald, merge purtata si pe soare, si mai ales, nu miroase nici dupa cateva zile.
Alex nu resimte soarele, dar eu si Ileana da, asa ca viteza de inaintare scade. II pierdem pe Ciprian si Razvan, care merg constant. Noi facem pauze din ce in ce mai dese. Mai ales Ileana se resimte, eu profit de pauzele impuse de ea, si nu ma simt mult mai bine. E pentru prima data de cand mergem impreuna cand o vad in starea aceasta. Mergem cateva minute, apoi cateva zeci de pasi si ne oprim si tot asa.
Asteptam cu nerabdare locul unde poteca o ia spre dreapta, unde panta ar trebui sa fie mai blanda, si suntem dezamagiti ca atunci cand chiar se intampla, panta ramane la fel de dura. Opririrle sunt din ce in ce mai dese, combinatia de soare-altitudine-rucsac greu ne da gata. Temperatura nu e ridicata, dar lipsa vantului si dogoarea amplificata de zapada o face greu de suportat. Ulterior am aflat ca rusii numesc locul the frying pan (tigaia de prajit).
Isi face aparitia si tabara II, dar e sus, si avem de urcat, coborat si iar urcat. Incep sa ma simt aproape la fel de rau ca Ileana si inaintam din ce in ce mai greu. Ileana decide sa se opreasca, urmand sa ne intoarcem (ma rog, cei care pot) dupa ea si bagajul ei. Noi inaintam ceva mai repede, si ajungem pe ultima panta inainte de T2, unde credeam ca nu mai sunt crevase, asa ca Alex o ia inainte ca sa aduca ajutoare. Ajunge rapid in tabara, pentru mine a mai durat. Ciprian isi monteaza schiurile si se duce sa o ia pe Ileana, si imi spune sa nu inaintez prea mult si sa-i astept, pentru ca urmeaza un sir de crevase chiar langa tabara. Oricum nu eram in stare de cine stie ce viteza.
Ciprian si Ileana se intoarc legati in coarda, iar Alex vine dupa mine, ne asiguram si asa ajungem cu totii in T2. Nu ma simt grozav, chiar mi-e un pic rau, dar e de munca, asa ca ajut si eu la lopatat (de facut 2 locuri de cort), montat, etc. atat cat m-au dus puterile. Locul arata foarte spectaculos, e pe un versant intr-o caldare gigantica, dar ziua este extrem de cald. Imediat ce dispare soarele temperatura scade specatculos, si trebuie sa te echipezi.
A doua zi aveam in plan sa urcam in tabara III si sa coboram jos, doar ca toti ne-am resimtit si doar am zacut in si pe langa corturi. Nurofen forte si aspirine, plus mancare si facut apa cat a fost nevoie.
A doua zi dimineata scularea la 3, mancare, apa si dat la deal. Asta a fost in plan, si asta am incercat sa fac. Dupa vreo juma de ora de foit prin cort mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa urc, ba chiar ma simt destul de rau. Mai aveam ceva energie, dar am pastrat-o pentru coborare, asa ca am luat decizia sa nu urc cu restul grupului. Decizia a fost una buna, pentru ca ulterior m-am simtit mai rau. Am conchetat cu ideea sa apelez la artileria mai greu a pastilelor, dar pana la urma n-a fost asa rau, si nu am luat decat alt Nurofen. Marturisesc ca la un moment dat ma gandeam cum naiba o sa ajung eu jos, pentru ca am reusit pana acum sa nu fiu o povara pentru coechipieri.
Pe rand s-au intors cu tabara III atinsa Ciprian, Alex, si Razvan. Ileana se simtea ceva mai rau, asa ca nu a mers pana in T2, restul erau intr-o stare mai buna ca mine. Am lasat corturile in T2 si i-am dat la vale. Au ajuns si Cristina si Cornel, urmati de Dana, Mihai si Ciprian Petcu, care au urcat cu un ghid. Ei au ramas peste noapte, iar noi am luat-o spre ABC.
Pentru mine se impunea o schimbare de strategie, ca sa am o sansa la varf, asa ca am decis sa cobor in BC la 3600.
Va urma
Domnule Turcanu, felicitari pt prima parte. Asteptam cu interes si continuarea. Cum a fost ascensiunea inspre taberele superioare? Cum a fost Summit Day? L-ati mangaiat pe cap pe Lenin? Ati participat si la Lenin Race? Ca stiu ca sunteti pasionat de maratoanele montane. Cu respect, un admirator.
RăspundețiȘtergere