Pamir - finalul - partea a doua

Prima parte o puteti citi aici

Pe coborâre m-am simțit din ce in ce mai bine odată ce coboram mai jos, așa ca planul a fost ușor de făcut. In ziua următoare aveam sa cobor pana in prima tabăra, BC (base camp) de la 3600, ca sa profit de aerul mai gros pentru a ma odihni și reface. Ar fi trebuit mai multe zile, dar nu voiam sa pierd de tot contactul cu grupul, ca sa pot beneficia de logistica lor (corturi, primus, etc). Probabil voi cobora si urca singur, dacă nu se hotăra cineva sa vina cu mine.

Pe drum, când făceam slalom printre crevase și apoi pe morena, ii spun lui Razvan ce am de gând si spre surpriza mea îmi spune ca se gândea la ceva similar. Și ca îmi spune deseară dacă vine cu mine.

Ajungem in ABC (advanced base camp) unde Iorgos e foarte bucuros aa ne întâmpine. Din cauza unei accidentări nu a mai putut urca, și stătea de 2 zile singur. Ne aranjează rapid o cina cu meniu diferit fata de restul taberei, din pacate nu au fost cartofii prajiti visati. Seara o petrecem cu mâncare buna și la o cana de ceai. Mancare buna si prieteni, ce-ti poti dori mai mult la 4000 m?

Le spun la restul ce am de gand, și Razvan se decide sa vina cu mine. Urma sa fim la 1-2 zile in spatele grupului Ciprian - Alex - Ileana, sa luam un cort pt tabăra III și in rest cât mai putine.

Am făcut bagajul și am luat sa car in BC tot ce luasem sus și nu am folosit, păstrând doar o bluza de corp curată. Am observat ca hainele de lâna au marele avantaj ca nu put, deci poți sa le folosești mult mai mult decât cele sintetice, care după 2 zile trebuie sigilate și puse departe. Foarte departe. Avantaj lâna, cari mai puțin.

Dimineața așteptăm sa ne vina calul, întrucât Iorgos a decis a coboare cu noi. O luam din loc pe la prânz, traversam ușor apa pe gratis, dar după o ora de mers începe ploaia. A plouat toată ziua, ne-a făcut ciuciulete, motiv bun sa oprim la un fel de bodega (iurta, baraca, ce vreti voi, dar cu mancare si bere). Indiferent ce comanzi vei primi un fel de ciorba pe stil rusesc (bors cu sfecla si cartofi), oua ochiuri, salata si bere sau ceai. Dar de comandat, sa stiti ca puteti comanda absolut orice :)

Am avut ideea proasta sa o taiam spre BC direct prin iarba, ca sa ajungem mai repede, asa ca ne-am udat la picioare mai rau ca la dus. Acolo Iorgos ne-a dat o proba a talentului de negustor al grecilor, la concurenta cu rusul batran care conduce tabara. Eu sunt un copil nevinovat, asa ca ma multumesc sa traduc si iau notite. Se descurca pana la urma, reuseste sa isi obtina transferul la hotelul visat la Osh, inca din seara respectiva, cale de 200+ km cu 2 masini si cu rezervarea deja facuta. Artist :)

Ne pare rau sa ne luam ramas bun de la el, o companie tare placuta si un om fain. Asadar am ramas eu si Razvan, si a doua zi ii asteptam si pe restul echipei care terminase treaba pe domnul Lenin. Pe munte au mai ramas Alex, Ileana si Cipi Aldea. Noi eram hotarati sa urcam la loc in ABC dupa 2 zile de stat.

Daca stau sa ma gandesc, am avut o singura zi de odihna, 2 nopti, ceea ce s-a dovedit a fi insuficient. Doar ca 3 saptamani sunt putine cand ai de a face cu un 7miar. Ziua ne-am petrecut-o uscandu-ne echipamentul, facand mici reparatii, stand cu burta la soare si cautand ceva semnal ca sa dam de veste acasa ca suntem bine.

In urmatoare zi am lut-o iar la deal, pe drumul deja cunoscut. Suntem doar 2 si inaintam repede, am ajuns in cateva ore in ABC, unde gasim corturile goale, echipa noasta plecase deja la asalt. Aici probabil eu am facut o greseala, atat din lipsa de experienta cat si din presiunea timpului ramas si a echipei. As mai fi avut nevoie de cateva zile probabil.

In urmatoarea zi dis de dimineata am plecat spre T2, si de data asta a mers mult mai bine, doar in ultima ora m-am resimtit ca la prima urcare, dar eram deja aproape de T2 cand ne-a lovit caldura.

Nu erau nici in T2, ceea ce insemna ca urcasera deja in tabara 3 la 6100. Planul cerea ca sa urcam si noi in ziua urmatoare, impreuna cu un cort, cat timp ei sunt, speram, pe varf. Mancare si gaz erau din belsug, trebuia doar sa luam un adapost cu noi.

Greu ne-am mobiliat dimineata, nu am plecat devreme din cauza ca batea vantul foarte tare si era cumplit de frig la 4 dimineata, asa ca am mai dormit inca 2 ore. Pe la vreo 7 am luat-o spre T3 si de la primii pasi am stiut ca tura s-a terminat pentru mine. Abia ma miscam, nu aveam nici un pic de vlaga in mine. Ca sa nu-l las singur pe Razvan m-am fortat sa urc, cativa pasi si pauza.

Panta din T2 este foarte abrupta si urca pieptis. Din sens opus coboara multi alpinisti, pe langa noi trec altii mai rapizi. Eu ma taresc pas cu pas pana ajung pe prima creasta. De aici urma o spinare lata, si apoi inca o urcare abrupta spre T3. Fac un efort mare sa inaintez, nu ma simt rau, dar totusi energia este undeva foarte-foarte jos. Fac cativa pasi si ma opresc si asa inaintez vreo 2 ore. Razvan face tot posibilul sa ma incurajeze, dar din pacate nu sunt capabil sa urc mai rapid.

Cam aici am zis stop, cred ca nici in 5-6 ore nu ajungeam la cat de greu ma miscam. De ajuns as fi ajuns eu cumva, dar de acolo? Nu stiu daca as mai fi avut energie de coborat, asa ca solutia era sa cobor cat mai repede, chiar in ziua respectiva. Razvan s-a miscat mult mai repede fara mine, iar portiunea era una fara crevase si circulata. Totusi o decizie pe care am luat-o cu inima grea, din multe motive.

Simteam ca i-am dezamagit pe toti, toti acei oameni frumosi care m-au ajutat sa ajung aici. Il lasam si pe Razvan singur pana in T3, si imi tradam si visul.

Am coborat cu inima grea pana in T2 unde m-am odihnit cateva ore. Nu avea rost sa raman, asa ca mi-am facut rucsacul, am luat cat am putut de multe pentru altfel colegii ar fi avut prea mult de carat la intoarcere si stiam cat de obositi or sa fie.

Nu era o idee prea buna sa cobor dupa-amiaza cand era cald si podurile de pe crevase mai fragile, dar nu ma simteam asa bine inca sa pot ramane inca o noapte (cine stie cum m-as fi simtit dupa inca o noapte) si stiam ca mai jos o sa-mi fie mai bine.

Plec la vale intre 2 grupuri si ma straduiesc sa raman in raza vizuala a cate unui grup mereu. Rucsacul e greu, imi taie umerii care nu mai erau obisnuiti de la alergare cu poveri mari, dar altceva apasa mai greu. Ma opream din cand in cand sa ma uit la muntele care s-a dovedit a fi peste puterile mele.

Era deja a 4 traversare a zonei, asa ca stiam unde sunt zonele cu probleme si ocolesc fara probleme toate crevasele. E cald si rucsacul e foarte greu, abia il ridic de jos. Am mare grija unde opresc si cum trec peste crevasele mari. Am ajuns intr-un timp scurt jos, pe morena, de unde e doar o chestiune de timp si sudoare pana am ajuns in ABC.

Apoi a urmat o zi lungaaaaa de asteptat si uitat in sus. M-am imprietenit cu un kazah care isi asteptat prietenul sa coboare cu skiurile pe fata nordica a lui Lenin. L-a ajutat cu un binoclu si cu o statie radio, si am tras cu totii o spaima cand a cazut si si-a pierdut un ski. Pana atunci cu ajutorul binocului l-a dirijat foarte bine printre crevase. Pana la urma a coborat cu bine.

Ai mei au aparut cu totii dupa-amiaza. Doar Ciprian a urcat pe varf, Alex, Ileana si cu Razvan nu s-au simtit bine si s-au intors. Asta e si cel mai important, toti pleaca si toti se intorc cu bine.

De aici am coborat a doua zi in BC, si de acolo am luat dupa inca o zi microbuzul companiei pana in Osh. Eu as mai fi stat 2 zile in BC, pentru ca e un loc foarte fain, dar Alex si Ciprian, singurii care vor continua si vor incerca si Khan Tengri.

Au urmat 3 zile de stat cu burta la soare si de papa-nani-kaka plus ceva plimbari prin Osh. Am avut ceva emotii cu bagajele, dar fetele de la aeroport s-au dovedit mult mai de treaba decat cucoanele si domnii de la Otopeni, ne-au ajutat sa punem bagajele cu minima cheltuiala.

Povestea noastra a continuat pentru o zi in Bishkek, dar in afara de o masa memorabila (mai ales de la indigestia de dupa) nu avem nimic spectaculos de raportat.

Totusi povestea nu se incheie aici, acesta putand fi si motivul pentru care mi-a venit asa greu sa scriu partea asta. Alex si Ciprian au urcat cu bine pe Khan Tengri, dar la intoarcere, intre tabara 2 si 1, pe coborare, la 5 dimineata, au avut ghinionul sa prinda un cutremur care a declansat caderea unui serac (seracul e o formatiune de gheata). Alex a scapat destul de usor, dar Ciprin a fost lovit puternic in cap si a ramas inconstient.

A fost evacuat cu elicopterul, dar aici au inceput un sir de aventuri tragic-comice (comice acum, atunci pareau mai mult tragice), si care fac ca Romania sa para un stat modern si ultra civilizat. A fost nevoie de interventi peste interventii, telefoane, actiunea consulului onorific al Romaniei (nu avem ambasada), plus lupta de aici cu firma de asigurare. Spitalul din Karakol nu e dotat prea bine, dar pana la urma baietii au reusit sa obtina o ambulanta cu doctor care l-a dus la Bishkek unde a facut tomografia computerizata (TC) necesara. Ar fi foarte multe de povestit aici, dar e o poveste trista si mai mult, nu e a mea. Ciprian daca vrea va povestit tot.

Pana la urma Ciprian a avut noroc, nu a avut rani grave si a ajuns cu bine la Bucuresti. Am tras cu totii o spaima grozava cateva zile, mai ales cu vestile care ajungeau greu la noi. Ciprian s-a refacut, pana la urma loviturile la cap nu au produs decat cateva inflamatii care se vindeca complet in cateva luni.

In concluzie a fost o aventura grozava, chiar daca nu am urcat pe varf. O aventura pe care o sa ma gandesc foarte bine daca o repet prea curand. 3 saptamani deocamdata pare maximum de concediu pe care imi pot lua, si s-a dovedit insuficient pentru o aclimatizare ca la carte. Apoi a fost o cheltuiala pe care inca o amortizez, desi am fost ajutat de prieteni si cativa sponsori cu echipament dar si bani.

Ca sa continui, cu finalitate 8000+ adica Himalaya, trebuie mai mult din toate, timp, echipament si bani. Plus antrenament special si sa ma reobisnuiesc cu rucsacii grei (eu alerg cu rucsac foarte usor de cativa ani). Deocamdata o sa pun pauza la muntii inalti, in 2018 doar voi alerga si poate o escapada in Alpi, ca-s la indemana si nu necesita mult timp.

Ca un post scriptum, as vrea sa multumesc oamenilor care m-au ajutat sa ajung aici. Mai intai a fost Dominic Mihail de la www.annapurna.ro, care m-a cautat din proprie initiativa si m-a ajutat cu foarte multe lucruri faine, de la geaca de iarna, pufoaica, ciorapi de altitudine, bluze de corp si cate si mai cate, toate de top, mai ales Outdoor Research, unul din producatorii de lucruri de munte de top mondial. Raman dator si sper ca am reusit sa ma revansez si eu macar partial.

Pe cei de la Merinito i-am cautat eu, dar au fost foarte amabili si promti. Hainele (colanti, bluze, chiloti, necktube, tricour, caciula de lana merino facute pe marimea mea au fost absolut grozave. Practic nu am iesit cat timp am stat in Pamir din bluza de corp si colantii de lana. Foarte comozi si foarte caldurosi. Deja bluza si-a facut loc in bagajul meu de ultra, pentru alergarile de noapte. A tinut de cald si umeda. Multumesc Dana si Adi pentru ajutor si amabilitate. Chiar daca la anul probabil nu voi ajunge la altitudine o sa port haine voastre atat de comode iarna pe munte si la alergare :)

Prietenii mei (Ciucas X3 & friends) mi-au facut o surpriza frumoasa inainte de plecare si as vrea sa profit de ocazie ca sa le multumesc inca o data :)

Multumesc mult si celor care m-au ajutat cu echipament, sac de dormit, primus, coltari, papuci de pasla si cate si mai cate. ce bine este sa ai oameni deosebiti ca voi drept prieteni.

Cam asta a fost povestea mea, o sa mai urmeze poze, atat pe instagram cat si pe facebook


pe curand :)