Cum facem trecerea la ultramaraton

Am constatat ca din ce in ce mai multi alergatori sunt atrasi de distante lungi si ultralungi, un trend care nu e doar la noi, ci cam peste tot unde se alearga pe mapamond. Marile curse de ultra de afara ca vorbim de UTMB, Western States, Hardrock, etc au liste lungi de asteptari, conditii de admitere destul de restrictive si trageri la sorti.

Am primit si primesc destul de multe intrebari despre cum ar fi cel mai bine pentru un alergator sa faca trecere la ultraalergare ca sa ma gandesc ca ar merge un articol.

Daca va intreba ce ma califica pe mine sa dau sfaturi as putea sa va zic ca desi nu sunt un alergator rapid, sunt unul destul de incapatanat ca sa termin pana acum Apuseni Ultra (170 km), TDS (120 km) 2x Ciucas Ultra (105 km) 2x Ultrabug, 2x VLC Ultra (prima data 80+ iar a doua oara 56 km, distanta oficiala), Transylvania 50 km si Transmaraton (60km). Sunt un alergator absolut normal, fara cine stie ce performante, fara background de sportiv, ceea ce arata ca oricine poate sa alerge ce am alergat eu, cu conditia sa aiba o sanatate buna.

Poate motivul principal pentru care scriu acest articol este ca am observat la multi, prea multi, o dorinta de a arde etapele. O amica m-a intrebat unde ar fi cel mai bine sa alerge primul ultra, se gandea la Ciucas. Cand am intrebat-o cate maratoane montane a alergat, mi-a zis ca inca nu are nici unul, dar pana la toamna va avea macar unul.

Nu vreau sa deschid polemica de la ce distanta e o cursa montana ultramaraton, polemica fara sfarsit de cand se alearga distante lungi. Ma voi rezuma cu exemple la curse de la noi. La fel ma voi rezuma la ultramaratoane montane, mult mai dificile si mai solicitante decat cele pe sosea sau in parc. Ganditi-va la vremea mereu schimbatoare de pe munte si la asistenta medicala care poate fi la multe ore departare, plus mancare, apa, sustinatori, care in parc si pe sosea sunt mereu langa tine.

In opinia mea, ca sa treci la curse lungi si foarte lungi, trebuie sa ai cativa ani de alergare montana in spate, un numar minim de 5-6 maratoane plus alte curse mai scurte. De dorit ar fi si un background de mers pe munte, pentru ca de la un punct incolo se merge mai mult decat se alearga, iar capacitatea de a merge distante lungi face de multe ori diferenta intre o medalie de finisher si un DNF.

Mare atentie la locul de desfasurare a curselor de trail. E o mare diferenta intre Poiana Brasov, Moeciu si Bucegi. Daca ai alergat la Semimaraton Brasov, Brasov Marathon si Ecomamarathon nu inseamna deloc ca esti pregatit sa alergi la Transylvania 100, chiar si la proba de 50 km. Vremea de mai in Bucegi este mult mai dura decat la poalele muntelui sau in Postavaru, si nici nu au asa multe locuri de refugiu ca in Brasov sau Moeciu. Crezi ca esti pregatit sa infrunti temperaturi negative cu vant puternic, ceea ce duce real feel si la minus 10/20 de grade in echipament de alergare?

Deci in prumul rand ai nevoie de cativa mii de km alergati din care sute sa fie pe munte, timp in care sa fi aflat ce pantofi de alergare te intelegi mai bine, cat de rezistent esti la frig, ce fel de geluri si ce mancare tolerezi, cum reactionezi dupa multe ore de efort, etc. Sunt multe intrebari la care trebuie sa gasesti raspunsul Inainte de a te inscrie la un ultramaraton. Pe scurt trebuie sa capeti experienta.

Vremea schimbatoare de munte poate genera suprize mari, nu intotdeauna placute. La Apuseni Ultra ne-a plouat aproape non-stop, practic doar la inceput am avut vreme mai buna (citeste: fara ploaie). A fost o ploaie foarte rece, cu o temperatura care noaptea s-a apropiat de cea de inghet, care ne-a trimis pe toti concurenti la adapost. Alta cursa unde vremea si-a facut de cap a fost Transylvania 100, cu vant, ceata si temperaturi sub zero. Mai ales ceata si marcajul sumar ne-au ingreunat mult orientarea. Trebuie sa te informezi cum va fi vremea si sa te imbraci in consecinta

Ultramaratonul inseamna planificare, nu trebuie lasat nimic la voia intamplarii. Trebuie sa-ti faci un plan de cursa, ce mananci, unde, cum te imbraci, ce lasi in drop-bag-uri (organizatorii unor curse iti permit sa lasi un saculet care sa-ti fi adus intr-un punct pe traseu). La Apuseni Ultra am avut 2 perechi de incaltari de rezerva si 3 tricouri uscate care mi-au prins foarte bine. Daca mai aveam inca o pereche era si mai bine :)

Incaltarile sunt foarte importante, pantofii de alergare speciali te ajuta foarte mult, si trebuie sa fie pantofi deja purtati, cu care stii ca te intelegi, iar piciorul tau trebuie sa fie capabil sa suporte o astfel de distanta.

Nu e momentul de experimente, un amanunt aparent minor (de ex o pereche de chiloti nepotriviti) iti poate strica cursa si produce rani dureroase. Colantii, bluza, geaca de ploaie, manusi, caciula sau buff pentru cap, totul trebuie luat in calcul.

Echipamentul obligatoriu este foarte important, nu trebuie sa lasi nimic deoparte. In plus trebuie sa adaugi ce stii ca te ajuta, mancare, geluri, magneziu, etc. Evident nu poti pleca cu rucacul de 10 kile, dar echipamentele esentiale nu trebuie sa lipseasca. Echipamentul obligatoriu al cursei este foarte important, dar e o baza de plecare, adaugi la el in functie de specificul cursei, de traseu, de vreme.

Ultramaraton inseamna mancare, multa mancare si hidratare. Aici intervine iarasi experienta si rutina, pentru ca daca nu esti in stare sa mananci mult in timpul cursei nu o vei termina cu bine. La inceput nu eram in stare sa mananc in timpul cursei, dupa cateva ore mi se facea un ghem in stomac si nu mai eram in stare sa ingurgitez nimic.

Dupa cum puteti vedea ultramaratonul nu e rocket science, dar iti cere atat o conditie fizica foarte buna, cat si sa te cunosti ca alergator, sa stii cum functionezi, ce merge si ce nu, cum dai randament pe vreme rea, ce poti si ce nu poti manca si bea. Experienta nu este greu de facut, se face in cativa ani si cateva zeci de curse.

Din pacate observ ca multi nu mai au rabdare, impulsionati si de povestile noastre, de curse frumoase care par la indemana. Parca a devenit un trend ca dupa 2-3 de alergare si imediat ce ai alergat si tu un maraton montan, sa te bagi la ultra.

Nu mi se pare normal si sanatos ca dupa 2-3 ani de cand te-ai apucat de alergare sa alergi curse de multe sute de km, chiar la cercul polar si apoi sa vrei sa traversezi Canada, sa alergi 1000 de km. Din pacate astfel de persoane sunt promovate ca niste eroi de site-uri interesate doar de audienta.

Sa ne intelegem bine, nu va spun eu ce sa faceti sau ce sa nu faceti. Fiecare face ce vrea, inclusiv cu corpul lui. La unii poate sa mearga, la altii nu. E o loterie din care poti sa castigi, dar sansele cele mai mari sunt sa pierzi (sa te alegi cu accidentari urate, genunchii, oase, coloana vertebrala, etc). La cei care au mers mult pe munte inainte sau au facut un sport de performanta (eventual ceva de anduranta), sansele sunt mai mici sa iasa rau, dar in majoritate vorbim de persoane cae au dus o viata citadina destul de sedentara si care deodata sunt lovite de microbul hiperdistantei.

Daca e sa va dau un sfat, celor care visati sa alergati ultramaratoane, aveti rabdare sa capatati experienta, alergati cativa ani in circuit si luati-o usor, cu curse mai usoare si cresteti treptat in distanta si intensitate.

Dati timp corpului vostru sa se obisnuiasca cu anduranta, invatati-va punctele slabe si punctele tari, invatati ce echipament vi se potriveste si ce aveti nevoie. Invatati ce mancare si ce sustinatoare tolereaa cel mai bine organismul vostru. Intrebati-i pe cei mai buni ultramaratonisti, Robert Hajnal, Radu Milea, Viorica Malai, si altii, toti oameni cu experienta si care sunt mereu dispusi sa va dea un sfat bun.

Eu procedez la fel, am invatat si invat in continuare. De exemplu am experimentat si am folosit mancarea de cursa a lui Robert in mai multe randuri, Radu m-a ajutat de multe ori cu sfaturi privind planificarea curselor, etc

Rabdare si cat mai multi km pe munte :)