La vale

In noaptea asta am dormit prost, m-au trezit mereu rafalele de vant care veneau la intervale neregulate peste noi. Cortul meu din fericire este facut pentru asa ceva, dar tot aveam oaresce emotii. La un moment dat imi dau seama ca spatiul de deasupra capului este mai mic decat trebuia, dimineata am vazut ca vantul a reusit sa rasuceasca unul din cele 2 bete ale cortului. Tinta de sambata, Oanoukrim, parea din ce in ce mai departe in conditiile astea.
Diminata a venit in aceasi conditii, si era exclus sa incercam varful pe vant asa puternic, tinand cont ca pasajele finale sunt foarte expuse. Muntele va ramane tot acolo, o sa mai fie ocazii. De altfel nimeni n-a plecat spre varf in dimineata aceea, fie el Toubkal sau Oanoukrim.


Deci strangem corturile, unii mai repede, altii mai dorm nitel, papam si cu rucsacii mari in spate o luam la vale, refuzand de data asta ofertele cu patrupede caratoare de rucsaci. Cerul e inca senin (partial), dar vantul e la fel de puternic, si ne mana de la spate cu rafale intermitente.

Ne incrucisam in coborare cu puzderie de schiori care urca spre refugiu, si de serpasii locali care le cara bagajele ca si proviziile necesare refugiului. Sunt incarcati din greu cu un rucsac in spate, alt bagaj pe ceafa si ceva in brate. Unul tine cu grija un carton cu oua chinuindu-se cu panta abrupta. Daca le sparge probabil va fi vai de el. Altul scapa cam la fiecare pas bagajul pe care il tine in mana, probabil din cauza pantofilor cu care e incaltat :).

Ne oprim la limita zapezii ca sa dam jos de pe noi echipamentul de iarna si bocancii. Ileana are mai mult creier decat noi si nu-si pune ghetele de vara. Noi suntem mai viteji si lucrul asta il vom simti la vale, cand vantul ne creeaza probleme, iar rucsacul greu actioneaza cateodata ca o vela. O rafala ma ia pe sus cand ridicam piciorul peste un bolovan, mai sa calc gresit. Mai jos Alex calca gresit, nu se poate echilibra din cauza rucsacului si isi face o entorsa destul de urata. O vreme a mai putut calca pe el pana cand ne-am oprit sa ne luam turbane (soarele ne-a ars rau de tot) 

Dupa ce am terminat cu marea turbanizare, toata lumea in afara lui Alex, caruia nu-i prea mai ardea de asa ceva, fiind dotata cu respectivul obiect de imbracaminte, care s-a dovedit foarte util, am luat-o la vale. Alex mergea din ce in ce mai greu din cauza entorsei suferite, asa incat Luci si Ileana au luat-o inainte, ca sa lase bagajele in parcare si ca Luci sa se poata intoarce sa-i ia rucsacul lui Alex, in timp ce eu am ramas cu el. Shontac, shontac am ajuns si noi pana jos. Acolo am mai petrecut o juma de ora timp in care Luci a negociat cu taximetristii inchirierea unei Cobre pana la Marrakesh. Operatiunea respectiva a costat cam 20 de euro si,  odata finalizata, am pornit-o spre oras. 

In Marrakesh am tras iar la hotelul nostru, de data asta capatand, la cerere, o camera la parter, un pic mai mica, dar si mai ieftina cu 20 de dirhami (350 dirhami a 11 dirhami 1 Euro).

Intre timp Ileana a reusit sa ia legatura cu amicul ei marocan, Sam, care din fericire era in oras si au mers impreuna cu Alex la spitalul militar. 

Acolo la raze a reiesit ca nu e fractura ci doar entorsa, dar tot s-a pricopsit cu ditamai ghipsul pe picior. Au revenit cu tot cu ghips si patiserie marocana la hotel, asa ca am incheiat o zi lunga cu cele mai bune dulciuri din lume.

A doua zi urma sa inchiriem o masina si sa ne incepem periplul prin Maroc, dar nu mai inainte sa incercam Angour-ul!