Tura in muntii Atlas a fost ideea Ilenei (Ileana Muica, o alpinista de buzunar, dar de nadejde, Duhul din Lampa :D) si pentru mine totul a pornit de la un telefon dat inainte de Craciun. Dupa primele cuvinte am fost nitel sceptic, dar cand am aflat cat de ieftin e biletul de avion pana la Marakkesh m-am hotarat pe loc. Cred ca Ileana nici n-a crezut initial cand i-am spus rapid ca merg :).
Imediat dupa Revelion (mai exact pe 5 ianuarie 2010) am cumparat impreuna cu ea biletele, 560 RON pe ruta Bucuresti – Madrid cu Wizz Air si Madrid – Marakkesh cu EasyJet, si s-a legat si echipa, completata de Lucian Dinescu si Alexandru Baran. Privind acum in urma, pot spune ca am avut noroc cu o echipa foarte buna, cu coechipieri excelenti cu care sper sa mai ies si la alti munti frumosi.
In Maroc nu e nevoie de viza, asa ca tot ce a mai ramas a fost de adunat si sortat echipamentul, ca sa nu depasim limita de greutate de la Wizz Air (15 kg la cala si 10 kg pentru bagajul de mana) si stabilit ce ne trebuie.
Am fi vrut sa facem ceva mai tehnic acolo, dar fiarele cantaresc foarte greu si kilele suplimentare sunt destul de scumpe, asa ca ne hotaram sa luam doar coltari si un piolet de tura fiecare (absolut indispensabil), o semicoarda, hamuri, multe anouri si cam atat. Evident corturi, 2 primusuri si tot calabalacul inevitabil pentru o astfel de tura. Mancare vom cumpara de acolo, e mai ieftina ca la noi si gasesti cam de toate. Singura exceptie au constituit-o 2 bucati zdravene de slana, indispensabile pentru niste alpinisti sanatosi pe munte iarna :)).
Ne hotaram sa incercam varfurile Jebel Toubkal, acoperisul Africii de Nord, 4147 m, Ouanoukrim, 4089 m si un varf nitel mai tehnic, Angour, 3616 m. Pe Toubkal si Ouanoukrim sigur au mai fost romani, pe Angour nu stim, dar asta conteaza mai putin, important e sa ne simtim noi bine ;).
Buuun, zis si facut, timpul a trecut repede si vine si ziua plecarii.
Imediat dupa Revelion (mai exact pe 5 ianuarie 2010) am cumparat impreuna cu ea biletele, 560 RON pe ruta Bucuresti – Madrid cu Wizz Air si Madrid – Marakkesh cu EasyJet, si s-a legat si echipa, completata de Lucian Dinescu si Alexandru Baran. Privind acum in urma, pot spune ca am avut noroc cu o echipa foarte buna, cu coechipieri excelenti cu care sper sa mai ies si la alti munti frumosi.
In Maroc nu e nevoie de viza, asa ca tot ce a mai ramas a fost de adunat si sortat echipamentul, ca sa nu depasim limita de greutate de la Wizz Air (15 kg la cala si 10 kg pentru bagajul de mana) si stabilit ce ne trebuie.
Am fi vrut sa facem ceva mai tehnic acolo, dar fiarele cantaresc foarte greu si kilele suplimentare sunt destul de scumpe, asa ca ne hotaram sa luam doar coltari si un piolet de tura fiecare (absolut indispensabil), o semicoarda, hamuri, multe anouri si cam atat. Evident corturi, 2 primusuri si tot calabalacul inevitabil pentru o astfel de tura. Mancare vom cumpara de acolo, e mai ieftina ca la noi si gasesti cam de toate. Singura exceptie au constituit-o 2 bucati zdravene de slana, indispensabile pentru niste alpinisti sanatosi pe munte iarna :)).
Ne hotaram sa incercam varfurile Jebel Toubkal, acoperisul Africii de Nord, 4147 m, Ouanoukrim, 4089 m si un varf nitel mai tehnic, Angour, 3616 m. Pe Toubkal si Ouanoukrim sigur au mai fost romani, pe Angour nu stim, dar asta conteaza mai putin, important e sa ne simtim noi bine ;).
Buuun, zis si facut, timpul a trecut repede si vine si ziua plecarii.
Va urma
Duhul din lampa aduce mii de multumiri lui Dinu, care s-a mobilizat sa scrie povestea turei, astfel incat noi... restul de participanti lenesi si lipsiti de inspiratie.... sa putem beneficia de ea trimitand-o cunostintelor...
RăspundețiȘtergere