Georgia - ultima parte: Ushba

Dupa intoarcerea de pe Kazbek ne-am rezervat o zi intreaga pentru turism in si in jurul Tblisiului (o sa revin cu un articol special despre oras) si reaprovizionare, urmand sa luam doar paine de la fata locului.

Ushba se afla situat aproape in partea opusa a tarii, cam la 400 km de capitala, drum pe care il vom parcurge cu microbuzul. Am plecat devreme spre Mestia, pe la 5 dimineata, avand rucsacii nostri, mai grei ca niciodata, ancorati solid pe acoperisul mashutkai.



Drumul este pitoresc pana la intrarea in munti, cand devine extrem de spectaculos. Se incepe cu un baraj cu ditamai lacul de acumulare, alimentat de un rau deosebit de frumosi. Inchipuiti-va un rau gen Olt sau Mures, cu un debit respectabil, de un verde tulbure de la apa provenita din ghetar, care spumega la vale pe o inclinatie mult mai mare decat suntem noi obisnuiti. Rezulta un torent care se arunca printr stanci, cu multe cascade si cataracte, cu stanci imense si valuri gigantice. Valea raului Enguri este strajuita de munti din ce in ce mai mari, cu ghetari si torente mai mici care aluneca la vale pe o inclinatie de topogan sa inbogateasca apele lui Enguri.

Drumul serpuieste pe cate un versant, dispare in tunele, iese pe poduri metalice, urca si coboara periodic. Destul de multe localitati, mai toate mici, gen catun, cu casute risipite ici-colo. Mergem deja de vreo 7 ore, cand am oprit pentru un pranz tipic zonei, pe baza de salata si placinta abia coapta. Delicios

Dupa 9 ore de drum soferul a tras pe dreapta si un individ voinic cu o fata prietenoasa a aparut in masina si a strigat: alpinistii, Ushba. Era gazda noastra Shalva, la a carui pensiune am tras. Pe Shalva l-am gasit pe summitpost.com, pensiunea lui fiind locul unde trag alpinistii care vin sa faca Ushba din sud, singura varianta legala in momentul de fata. De asemenea toata lumea vorbeste foarte frumos despre homestay-ul lui, si pe buna dreptate. El nu vorbeste prea bine engleza (dar te poti intelege cu el), dar fica lui, Mako, care se ocupa de oaspeti, o vorbeste bine si este foarte draguta si amabila, ca toata lumea de acolo, de fapt.

Shalva ne-a asteptat la sosea cu micorbuzul lui, pana la casa lui mai fiind 5-6 km. Prima data ne-a dus la postul de graniceri, ca sa ne facem formalitatile necesare, ceea ce a durat 10-15 minute si nu a costat nimic. Granicerii sunt amabili, ne-au servit cu cirese si ne-au invitat sa stam jos pana scriu ei permisul de granita. Diferenta ca de la cer la pamant fata de cum este tratat in Rusia!

Casa lui Shalva este situata in satul Becho (Mazeri), cuibarit la poalele Ushbai, intre munti de peste 4000 de metri, o locatie cu adevarat fabuloasa. Nu exagerez cu nimic cand va spun ca frumusetea locului bate Austria si Elvetia. Casa este sub un mic deal, unul din ultimele contraforturi ale Ushbai si este compusa din mai multe corpuri, inconjurate de o curte si o gradina mari.

Desi e casa de tara, inauntru este bine amenajat si foarte curat. Imediat ce ne instalam suntem chemati la masa. Mancasem la ultima oprire a mashutkai, dar mancarea este asa buna (totul preparat in casa) incat facem un efort si dam atacul. Avem pensiune completa, 3 mese pe zi si cazare pt 25 euro/om.

Dupa masa am iesit la o plimbare pe vale, sa ne dezmortim un pic picioarele. A doua zi urma sa o luam din loc. Am inchiriat un cal ca sa ne duca bagajele cat de sus era posibil, ca sa castigam timp. O noua cina copioasa si am incheiat ziua cu un ultim somn in pat :))

A doua zia am plecat destul de tarziu, dupa ce am facut rost de paine (era coapta in casa si nu au vrut sa ne ia bani pe ea). Ca de obicei calul merge foare repede, asa incat ne tinem cu greu de el, mai ales cand dam de fragi.

Drumul strabate valea, traverseaza torentul pe un pod facut din busteni si cabluri (probabil de armata, fiind zona strategica), urca apoi pe un versant si coboara iarla apa, pe care o traverseaza pe un pod spectaculos.

Apoi urmeaza un posta avasant de graniceri, unde ni se controleaza permisul, si unde ne-a lasat si calul. Cu noi era unul dintre cainii lui Shalva, care a profitat de ocazie cand granicerul era ocupat cu actele noastre ca sa dea lovitura la cortul-bucatarie, unde a iesit cu ditamai ciosvarta de carne. Probabil ca ciorba care era in lucru a iesit mai de legume :))))

Stam si ne uitam unul la altul, si apoi la bagajele agabaritice, apoi Alex se hotareste sa dea un exemplu si isi urca monstru in carca. Le luam si noi si purcedem la deal. Dupa o jumatate de ora, iesim din padure, si ajungem la un loc de belvedere fantastic. Judecati si voi.

De acolo drumul urca pieptis si iese deasupra cascadei. Aici se cam strica si vremea si ne refugiem intr-un tufis unde ne luam si pranzul. Mai stam nitel si admiram norii care se alearga pe cer, si o luam iar la deal. Drumul este superb, mai putin noroiul de pe jos si traversarea unui parau pe pietre ude, destul de umflat de ploi si ghetarul mititel de mai sus. Palpitant, mai ales de la cele 30 de kile care ne parazitau spinarea :).

Dupa inca 3 ore de efort am pus cortul in probabil cemia frumos loc posibil, deasupra torentului care facea marele salt in gol putin mai jos, intre tufisuri si la mai putin de 10 minute de mers de ghetar.

Am petrecut o seara frumoasa la un foc de tabara, prajind carnati si stand cu cracii in sus pe iarba :)). Nu am uitat nici cainele, care parea satul de la ciosvarta granicereasca.

A doua zi am strans cortul si am luat-o la deal. Imediat aproape am dat de capatul potecii, marcat foarte interesant.

De aici am mai mers 5 minute prin tufisuri, si am iesit in grohotisul care preceda ghetarul si imediat am urcat pe spinarea lui. Ghetarul era acoperit cu bolovani, si a trecut ceva pana am vazut gheata. Dupa o ora de mers ne-am intalnit cu 4 ucraineni, care coborau de platou (asa ziceau ei, raspunsurile lor au fost cam abigue).

Ghetarul era traversat de mici paraie, si se vedeau ochiuri de apa care umpleau crevasele, un preview a ceea ce urma sa vina. Am observat si o cascada pe versantul din dreapta, care parea sa vina de la peste 4.000 de metri, semn rau. Rea mult mai cald ca pe Kazbek, iar portiunea de cascada a ghetarului urma in scurt timp.

Dupa masa de pranz, am iesit pe versantul din stanga, unde ne-am echipat cu coltarii si pioletisi ne-am legat in coarda. Usurare mare, ca urmare a kilelor lipsa din spate (nu am avut niciodata rucsaci asa grei).

De aici inclinatia si pericolul cresc spectaculos, proportional cu numarul crevaselor traversate. Escaladam si portiuni mai abrupte de gheata neagra la coltar si piolet. Sarim peste crevase si ne asiguram reciproc. Sus, tot mai sus.

 Traversam poduri de gheata fragile, care ascund crevase gigantice, le traversam pe rand, unul cate unul, ceilalti 2 asigurandu-l pe cel care traversa. Platoul este destul de aproape cand ne blocam complet in fata unor crevase care ne bareaza drumul din 3 parti. Stam si ne uitam si ar fi trebuit sa coboram jumatate de ghetar ca sa nimeni drumul cel bun. Gheata trozneste sub picioare, temperatura este mult peste pragul de inghet, desi ne aflam aproape de 4000 de metri.

Alex doreste sa continuam, eu sunt in dubiu, si inclin spre continuare, fiind inca ok fizic,dar Luci (care tocmai aflase ca devenea a doua oara tata) este cel care pune piciorul in prag si spune: JOS. Pe ghetar nu majoritatea decide, iar argumentul decisiv este ca oricum nu am fi putut urca creasta.

Creasta Ushbei este o lama de cutit foarte ingusta si extrem de abrupta, acoperita de un strat de gheata si zapada. Se pleaca noaptea, dar inevitabil se coboara pe zi. Cum ziua erau temperaturi pozitive si pe varf, riscul de a pleca cu tine este foarte mare, mult prea mare. Nici un echipament din lume nu poate compensa asa ceva, o temperatura negativa este absolut necesara pe un astfel de teren. Ne vom intoarce intr-o toamna, cand ziua e mai mica si temperaturile mai joase.

Decizia o luam cu inima grea, dar fara resentimente. Incepem sa coboram si apare si singurul incident, cu mine ca erou principal. Coltarii mei se incarca cu zapada umeda si la fiecare cativa pasi trebuie sa-i curat cu pioletul, din mers. La o astfel de operatiune, alunec si o iau pe cur la vale. Tocmai cand vroiam sa fac oprire la piolet vad o gaura intr-un pod de gheata peste o crevasa la cativa metri de mine, asa ca astept intai sa sar peste ea, ca apoi sa ma opresc pe cealalta parte  a crevasei. Eram in coarda dar nu apucase sa se intinda, fiind ultimul. Alex aude zgomotul alunecarii, se intoarce si crede ca ma dau pe cur (specialitatea casei :D) ca la noi in Bucegi si se zborseste la mine: Nu te mai da bah pe cur! :))). Evident ca ar fi fost o mare tampenie sa fac asa ceva, mai ales legat in coarda. Luci, care ma vazuse cazand il pune la curent cu tranta mea. Am ras toata ziua pe faza asta, cred ca la 10-15 min spunea cineva:  Nu te mai da bah pe cur! ca toata lumea sa izbucneasca in ras :))).

Restul coborarii a decurs fara incidente si jos am putut sa ne descotorosim de coarda si coltari. Am planuit sa petrecem noaptea la locul anterior, dar din pacate si la ucraineni le-a placut, asa cam am vazut de pe ghetar ca era ocupat. Nu-i stres, am gasit unul putin mai sus, unde am campat si gatit.

Intrucat am coborat mult mai devreme, ne-am permis sa lenevim toata ziua urmatoare, stand cu burta la soare, vizitand gura de iesire din ghetar a raului, unde banuiam existanta unei pesteri mari de gheata, prabusita acum ca urmare a vremii calduroase.

A doua zi am coborat fara graba, spre rasfatul din casa lui Shalva, unde ne asteptau o groaza de bunatati culinare :).

De aici ne-am intors via Zugdidi, unde ne-a dus Shalva cu masina, si de aici cu mashutka la Tblisi, unde ma ajuns pe seara.

Cam asta a fost cu muntele, unul cu adevarat superb. Nu am vorbit prea mult despre Tblisi si alte locuri  vizitate, dar intrucat sunt foarte multe de spus, o sa revin cu un articol special despre turismul in Georgia, Tblisi, Burjumi, etc

Georgia este o tara superba, va recomand calduros sa o vizitati.