A doua zi cerul era tot mohorat, cu nori de ploaie care se pregateau sa urce din vale, motiv sa mancam repede si sa strangem tabara. Pe la 9 o luam la deal cu monstrii in spate. Ajungem destul de repede (aproape 3 ore) la cabana Betlemi, fost post meteo, situata pe un contrafort care strajuieste ghetarul la 3700m. Aici ne informam despre vreme (prognoza era bunicica pentru dimineata urmatoare, mai buna decat o primisem noi prin telefon), profitam de ospitalitatea cabanierului pentru a lua un mic dejun copios si o luam la picior in sus pe vale.
Cat de curand morena face loc zapezii, mai intai cate o limba indrazneata, apoi bancuri si la final ghetarul isi intra in drepturi.
Aici ne oprim si noi, ne punem coltarii si ne legam in coarda, iar chinul continua. Spinarea doare, picioarele sunt grele, dar mergem intr-un ritm destul de sustinut. In dreapta noastra, partea centrala a ghetarului se contorsioneaza in forme suprarealiste. In stanga, varsantul de sub varf (care nu se vede, este mult in spatele unor culmi intermediare) se prezinta sub forma unor creneluri de cetate si donjoane gigantice, dar foarte friabile. Campul de zapada de sub creneluri este inspicat de bolovani de toate marimile, iar alti bolovani continua sa cada constant. La fel si ninsoarea, care incepe sa cada cu putere.
Mai curand decat credeam ajungem la la o terasa unde gasim vreo 10 corturi si o multime de ucraineni. Vorbim cu ei si aflam ca platoul de unde se ataca varful este putin mai sus, dar aici este cel mai bun loc (si cel mai sigur) de cort, asa ca decidem sa campam si noi aici. Imprumutam o lopata si sapam repede un loc de cort. Intre timp toata gasca se pune pe strans si in jumatate de ora ramanem singuri. Paguba-n ciuperci.
Se face din ce in ce mai frig si avem probleme cu primusul nostru. Intrucat nu exista apa in stare libera trebuia sa topim zapada, ceea ce ne-a luat foarte mult timp. Din pacate nu se vede nimic, intrucat inca ninge destul de puternic. Stam in jurul primusului, gatim, ne facem apa/ceaiul pentru a doua zi, si ne petrecem cam 5-6 ore in felul asta. La un moment dat inceteaza si ninsoarea, cerul se degajeaza incet-incet, iar temperatura scade la -15. Semne foarte bune pentru a doua zi dimeanata. Din pacate am am putut sa ne culcam abia pe la 11 seara.
Intrucat eram aproape de varf, ne-am permis sa dormim pana pe la 4 dimineata, cand ne-am extras cu greu din sacii calzi, si am iesit cu greu afara, unde ne astepta un frig teapan, dar e senin si avem o fereastra de varf buna. Apar si 3 elvetieni care urcasera de la Betlemi, dar nu par foarte dornici sa continuie. Noi mancam repede si ne pregatim de plecare.
Plecam cand ziua isi trimitea primele gene de lumina. Intrucat era frig decidem sa nu mergem legati in coada, pericolul de a cadea intr-o crevasa fiind minim. Plecam lasandu-i pe elventieni sa mosmondeasca langa cortul nostru. Dupa cateva minute ne-au urmat si ei.
Urcam pe platou, unde ne intampina soarele si temperatura incepe sa creasca. Nu e timp de pierdut, asa ca dupa cateva poze ne continuam ascensiunea. Traseul face aproape un arc de cerc complet in jurul muntelui, pe o panta in diagonala, care face coltarii extrem de necesari. Nu exista urme, asa ca ba batem urme pana la genunchi ba coltarii abia zgarie gheata albastra.
La un moment dat soarele dispare in ceata si incepem sa avem probleme de orientare. Ne orpim si ne sfatuim asupra traseului. E destul de cald si zapada incepe sa fie destul de dubioasa, dar decidem sa continuam. Alex alege ruta corecta si mergem in lungul unui versant cu cornisa, pe care o atacam la un moment dat. De aici nu mai este mult, doar o ultima panta de aproape 60% cu zapada inghetata. Inca cativa pasi obositi si varful lat si tesit este sub noi. Bate vantul destul de puternic si din pacate suntem intr-o mare de nori, asa ca nu vedem mare lucru.
Ne felicitam, facem pozele de rigoare. Aparatul meu foto imi face figuri de la umezeala si frig, asa ca pozele de varf sunt mai ales pe aparatele colegilor. Urcusul a fost destul de scurt, 4 ore, dar au fost 4 ore destul de grele, pe o vreme cam dubioasa. Am fost singura echipa care a ajuns pe varf in acea zi, restul s-au intors din drum pe motiv de zapada si ceata.
La coborare, cam la o ora de varf ii intalnim pe elvetieni, care ramasesera mult in urma. Unul din ei era complet epuizat, asa ca se decid sa ne urmeze la vale. Ne legam la un moment dat intrucat se incalzise si crevasele erau mult mai expuse.
Am ajuns la tabara pe o vreme dubioasa, soarele aparea si disparea, si hainele noastre faceau cam la fel. Ne era ba foarte cald sau frig. Pe mine ma doare un pic capul, asa ca ma intind un pic.
Am decis sa coboram cat mai jos, si sa petrecem noaptea in vechiul nostru loc, la 3200 m. Strangem repede tabara, si coboram la vale, si ajungem in 3 ore la Betlemi, unde speram la o masa mai consistenta decat ce avem noi. Speram noi, dar speram degeaba, intrucat cabanierul e beat manga si nu reusim sa ne intelegm cu el. Ghinion de nesansa!
Am plecat de la cabana flamanzi si am am ajuns destul de repede la locul nostru, unde bineinteles ca ne-a prins ploaia :))
A doua zi am avut noroc sa prindem convoiul hipo de aprovizionare a cabanei, care se intorcea cu caii neincarcati de la Betlemi, asa ca am coborat lejer, fara bagaj in spate si pe la pranz eram la Kazbegi. A urmat o masa copioasa si returul la Tblisi.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu