MTB prin m-tii Cindrel si pe Transfagaresean 3-4 iulie 2010

Ileana, duhul din lampa marocana, m-a corupt la alta tura cu bicla. Initial trebuia sa plec altundeva, dar diverse probleme cu munca m-au facut sa renunt la o tura pedestra. Din fericire probleme au putut fi rezolvate la timp, asa ca m-am alaturat unei echipe foarte simpatice pentru o tura prin m-tii Cindrel. Ce m-a atras la traseu a fost faptul ca urma sa cobor o mare parte din traseul in urcare de la Carpathian Adventure 2009, o coborare de vreo 50 si ceva de km cu diferenta de nivel mare.

Planul a fost urmatorul: plecat sambata dimineata devreme, mers cu duba si o masina mica la Cisnadioara, campat acolo si mers cu o masina la Paltinis. De acolo coboram in valea Sadului, urmand sa ajungem si pe la barajul mare de la Gatul Berbecului si apoi sa coboram pana la Sadu, iar de acolo sa urcam la Cisnadioara. Cam 80 de km in total. Duminica urma sa hotaram pe parcurs.

Cu MTB-ul prin Bulgaria -26 iunie 2010

Initial in plan a fost o traversare Busteni - Cheia peste munte, dar ploile si vremea rea ne-au facut sa ne modificam ruta. Cum aveam chef sa dam la pedale si in Romania isi facea de cap musonul, am decis sa facem o tura in Bulgaria, unde vremea se anunta mai bune.

Trebuia sa fim 3, dar pana la urma am plecat 2, eu si Vladone, cu masina, si biclele inghesuite inauntru. La Ruse am avut prima aventura, in sensul ca n-am gasit pe nimeni la vignete, asa ca am decis sa folosim banii mai bine pt ceva bere :).

Seaca dintre Clai - Bucegi, 5 iunie 2010

Vroiam o tura de o zi ( a doua era pt ceva catarat), asa ca am decis sa pornim sambata dimineata si sa facem o vale nemarcata din Bucegi. Am ezitat intre Comori si Seaca dintre Clai. Pe ultima o mai facusem vara si am decis sa o urcam din nou, pt ca stiam ca e mai usoara decat Comorile, si noi nu era prea in forma.
Echipa era de 2 insi, eu si Dragos, iar plecarea a avut loc la 12 de la telecabina din Busteni. Cam tarziu, dar e iunie si ziua e lunga.
Tura a inceput printre turistii care mergeau spre Urlatoarea, pe potca numita popular Schiel, drumul spre platou si cabana Piatra Arsa. Dupa vreo 10 minute de mers dam peste valea pe care doream sa o urcam. La inceput drumul merge pe marginea albiei secate, dar destul de repede marginile albiei devin tot mai abrupte si trebuie abordata direct, pe fundul vaii.

Turism 1

Cu ascensiunea Angour-ului am terminat cu partea montana a turei noastre. Mai aveam 4 zile pana pleca avionul spre Bucuresti, din care vom folosi 3 sa ne plimbam de colo-colo prin Maroc si 1 ca sa ne intoarcem.

Zis si facut, marti dimineata ne-am urcat toti 5 in masina, urmand sa plecam spre sud. Sam mergea cu noi o bucata de drum, urmand sa-l lasm intr-un oras de pe parcurs, de unde va lua un grand taxi spre Marakkesh.

De data asta am avut norocul sa vedem tot drumul care acum 2 zile fusese in ceata, un peisaj superb cu o vegetatie care noua ni s-a parut ciudatica, combinatie de padure tanara cu tufaris mediteranean si cu piatra rosie.

Incet-incet iesim din munti si gasim o sosea care face legatura intre drumul care coboara de la Oikaimden si duce la Marakkesh si soseaua Marakkesh – Oazarzate, prima tinta a calatoriei noastre. Alegem acea sosea de legatura ca sa scurtam cu vreo 100 de km drumul. Dupa vreo 10 km opresc masina socat in fata unui rau care traversa pur si simplu soseua. Acel rau este unul din oued-urile care au apa doar pe timpul ploilor sau cand se topeste zapada, iar marocanii n-au considerat necesar sa construiasca poduri peste ele. Au facut doar un fel de adancituri asfaltate, pe toata latimea cursului efemer de apa, pe unde apa poate sa treaca, fara parapeti si alte protectii pe care le putem vedea in Europa.

Sam ne-a asigurat ca putem trece incet-incet, asa ca accelerez usor cu apa rosie trecand binisor de jumatatea rotii. Suntem in siguranta pe malul celalalt si in curand ajungem la oraselul unde il lasam pe Sam.

Aici am luat si cea mai ieftina masa din Maroc, cu un pui la rotisor, salata la discretie, paine calda, un fel de aperitiv si apa plata vreo 2-3 Euro de caciula. We love Marrocco!

Dupa ce ne-am luat ramas bun de la Sam, care a trebuit sa se intoarca la civilizatie si la afaceri, am intors masina spre sud si ne-am pus pe drum. In fata noastra stateau Haut Atlas si pasul Tzin-Tiska, unde drumul urca pana la 2600m, printre culmi inzapezite si cascade care siroiesc pe muntele arid si rosu. Frumos si spectaculos.

Oprim in punctual cel mai inalt pentru poze si o gura de aer (Duhului i-a fost cam rau). De acolo o luam repede la vale, in Marocul de Sud, spre Sahara si nisipuri. Un pic prea repede pentru politia marocana care il prinde pe Luci depasind un tembel care pusese o frana brutala in fata noastra tocmai cand depasea pe linia continua. Din fericire Marocul tine la turistii sai, asa ca scapam cu o admonestare verbala si atat.

Seara ne prinde in Oazarzate, cel mai mare oras din sudul Marocului, faimos pentru megastudiourile sale cinematografice, unde se toarna mai toate filmele a caror actiune se petrece in desert, de exemplu Mumia si toate continuarile.

De aici ne oprim inaintarea spre sud si viram spre est, hotarand sa tragem tare pana in cheile Dades, de care ne mai desparteau aproape 200 de km. Cum iesim din oras ne oprim intr-o coloana de masini oprite in fata unui pod avariat de ape. Un alt ued ne facuse pocinogul!

Apa a sapat in malul neprotejat de la baza pilonului si o bucata de pod, de fapt o gaura lata de 2m si lunga cat o banda de circulatie, s-a dus pe apa sambetei, varianta marocana. Am stat acolo vreo 2 ore, timp in care drumarii marocani au umplut cu bolovani si pamant gaura, asa incat am putut sa trecem. De acolo pana in Dades drumul a fost gol, ajungand in apropierea cheilor unde am pus si cortul.

Angour - partea a doua

De aici am fost nevoiti sa scoatem coarda in 2 locuri. Prima data cand in loc sa o luam pe sus am ocolit prin stanga crestei si am facut un fel de rapel dirijat de Luci, iar eu si Ileana am facut un traverseu descedent asigurat.