miercuri, 16 iunie 2010

Seaca dintre Clai - Bucegi, 5 iunie 2010

Vroiam o tura de o zi ( a doua era pt ceva catarat), asa ca am decis sa pornim sambata dimineata si sa facem o vale nemarcata din Bucegi. Am ezitat intre Comori si Seaca dintre Clai. Pe ultima o mai facusem vara si am decis sa o urcam din nou, pt ca stiam ca e mai usoara decat Comorile, si noi nu era prea in forma.
Echipa era de 2 insi, eu si Dragos, iar plecarea a avut loc la 12 de la telecabina din Busteni. Cam tarziu, dar e iunie si ziua e lunga.
Tura a inceput printre turistii care mergeau spre Urlatoarea, pe potca numita popular Schiel, drumul spre platou si cabana Piatra Arsa. Dupa vreo 10 minute de mers dam peste valea pe care doream sa o urcam. La inceput drumul merge pe marginea albiei secate, dar destul de repede marginile albiei devin tot mai abrupte si trebuie abordata direct, pe fundul vaii.


Destul de repede apar si saritori mici, bolovani uriasi care trebuie escaladati sau ocoliti si ne dam seama ca o sa fie nitel mai dificil ca data trecuta, pt ca e umezeala mare de la zapada care abia s-a topit.
Cum urcam mai sus dam si de saritorile mai mari, destul de dificile in conditiile in care toate prizele sunt ude. Pe o astfel de saritoare, cand atarnam intr-o mana si aveam sub picioare pamant jilav, care tindea sa-mi fuga de sub picioare, am deranjat probabil o colonie de furnici rosii. Cand am ajuns deasupra saritorii mi-am dat seama ca imi intrasera pe sub maneca bluzei de corp si ma piscau de zor. Urmele le mai am si dupa zece zile, tot antebratul s-a inrosit de la zecile de piscaturi :).
Putin mai sus am dat de zapada, care forma adevarate punti peste saritorile mai mari. La una puntea era foarte subtire si nu ne-ar fi tinut. Masurata cu pioletul avea cam 5 cm grosime si s-ar fi rupt cu noi, dedesupt la vreo 3 m fiind un pat de bolovani. Aici am avut o divergenta cu Dragos, care ar fi vrut s incerce sa escaldam saritoarea frontal. Eu m-am opus pt ca erau 3-4 m de stanca foarte uda si cu prize nesigure. Mi s-a parut mai sigur sa ocolim prin dreapata vaii, pe niste brane de iarba cu pomi. Am reusit cu emotii sa escaldam malul de pamant si am depasit obstacolul uso. De aici a fost usor, am urcat pe limba de zapada pana sus, pe pintenul care inchide valea. Aici am facut prima pauza, hidratare si papa. De la cabina pana la capatul vaii am facut 3 ore.
De aici am luat-o pe Braul lui Raducu, spre valea Cerbului. Se putea vedea ca nu prea au fost oameni pe brau anul acesta, am pierdut de vreo 2 ori poteca pe versantul vaii Cerbului, dar pana la urma am ajusn cu bine pe poteca marcata care duce la Babele. De acolo pana la masina n-a mai fost prea mult.
O tura buna cu o vreme ideala, nici prea cald nici prea frig, numai bine sa dai din picioare :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu