Angour - partea a doua

De aici am fost nevoiti sa scoatem coarda in 2 locuri. Prima data cand in loc sa o luam pe sus am ocolit prin stanga crestei si am facut un fel de rapel dirijat de Luci, iar eu si Ileana am facut un traverseu descedent asigurat.

Cand am ajuns iar in creasta am observat ca pe linia crestei se putea cobori mult mai usor si mai rapid. Varfuletele si portiunile expuse se succedau destul de alert, un fel de Custura Saratii, dar nitel mai tare.

Cel mai dificil pasaj a fost un traverseu pe dupa o stanca, unde n-am avut in ce sa asiguram si am trecut la liber. Nu a fost greu de trecut, doar ca era foarte expus.

In fine, dupa inca vreo 5-6 varfuri intermediare si versanti, portiuni de creasta gen lama de cutit (seamana destul cu Craiul) am ajuns pe platoul Angour, care e chiar sub varf, in locul unde iese ruta mai clasica. Acolo am stat sa mancam si sa facem planul pentru ruta de intoarcere. Ne tenteaza sa ajungem inapoi in Okaimden mergand pe creasta care coboara din varf si ajunge pana aproape de statiune.

Dupa ce terminam de mancat mai ramanea sa urcam varful propriu-zis, care este cam la 50-70 m peste platou, dar destul de abrupt, un fel de catarare elementara de gradul 2. Am ajuns usor sus de unde panorama se deschidea superb in toate directiile. Se vedeau bine Toubkal, Oanukrim si mai tot Atlasul Inalt (Haut Atlas).

Din pacate n-am reusit sa coboram pe cealalta parte a varfului, pentru ca pana in creasta urmarita de noi era un hau mare de tot, iar noi nu aveam suficiente scule ca sa rapelam pana acolo. Deci ramane pe alta data, muntele nu pleaca nicaieri.

Dar pe unde coboram totusi? Ghizii intalniti la cabana CAF-ului ne-au zis ca traseul clasic de vara nu e indicat iarna, pentru ca poate sa plece usor zapada si ne-au spus sa ne intoarcem pe unde am venit. Totusi nu avem chef  si cu siguranta ne-ar fi prins noaptea pe creasta asa ca decidem sa incercam cele 2 valcele pe care le-am vazut de sus. Pe primul l-am abandonat rapid in fata unei saritori mari de tot. Mai aveam varianta sa coboram prin partea opusa a muntelui, dar ne scotea intr-o regiune gen sub-carpati cu zeci de dealuri impadurite pe care trebuia sa le urcam si sa le coboram. Ne prindea sigur dimineata urcand si coborand.

Al doilea valcel a fost si cel castigator. Desi era foarte abrupt, zapada statea destul de bine, tinuta de stanci si de coturile traseului. Am coborat destul de usor si fara mari emotii si pe la 6 eram jos, in vale. I-am dat SMS lui Sam, ca sa nu facem cei 4-5 km pana in statiune in bocancii de iarna, dar am ajuns cam in acelasi timp cu SMS-ul la cabana. De-ale telefoniei mobile, Sam tocmai primise mesajul.
Seara s-a incheiat cu paste si alea-alea: