Eu nu alerg curse scurte, nu-mi place si nu-s deloc bun la viteza. Oare asa sa fie? Pana duminica dimineata credeam cu tarie ca asa stau lucrurile. Ce s-a schimbat duminica dimineata? Hm, poate nimic, doar ca nu mai sunt asa de sigur pe afirmatia de mai sus. Dar sa o luam cu inceputul.
Nu era in plan, nu aveam de gand sa particip (mai ales ca mi se paruse un pic cam scumpa), dar luni in saptamana cursei am fost abordat de o fata simpatica pe fb, Elena Cîrîc social media la NN, care mi-a propus sa particip ca invitat al NN. Marturisesc ca am facut vreo 2 zile pe niznaiul, dar cum oricum era un weekend de stat in Bucuresti, am acceptat invitatia amabila. Multumesc mult Elena :)
In ultimele 2-3 luni am reusit sa ajung cam de 2-3 ori pe luna la antrenamentele de pe Dinamo al lui Ben Ami. Nu e usor deloc, dar se vede progresul la tehnica de alergare, postura corpului si la viteza. Dupa 2 ore de speciale si nenumarate ture de stadion pleci cu picioarele moi, dar meritaaaa.
O cursa scurta e mult mai usor de pregatit decat un maraton sau un ultra, asa ca singura chestie cu care mi-am batut capul a fost daca sa indraznesc sa port un sort de alergare. Problema nu era despre expunerea ciolanelor mele goale, ci daca carnea proasta de pe interiorul coapselor s-a dus suficient de mult ca sa-mi permita sa termin cursa fara sa am picioarele rosii si dureroase.
Kitul l-am ridicat sambata si trebuie sa recunosc ca este unul bogat. Tricou tehnic de la Asics, un armband pt telefon de la NN, un voucher de o zi la World Class, numar cu chip si medalie de metal turnata. Preluarea kitului a fost foarte rapida, asa ca un mare plus la organizare aici.
Duminica dimineata am ajuns foarte devreme la locul faptei, ca sa fac o incalzire foarte serioasa. M-am uns cu crema si am bagat cutiuta cu crema in buzunarul pt telefon al shortului (din noua colectia de la Decathlon, foarte fain si usor) si am iesit pe la 8 fara ceva sa fac o alergare de incalzire. Cred ca am fost printre primii care au iesit la incalzire, in spatele meu iesind la alergare sportivii africani. Am alergat 1 km singur si vreo 3 cu Mariana Nenu. In total au fost cam 4.6 km de alergare usoara, dupa care am facut si un stretching usor si eram gata de lupta.
Ca niciodata incalzirea a durat cat a durat si cursa, sau poate chiar un pic mai mult. Am profitat de multimea rarefiata de la start si m-am pozitionat in al doilea rand, imediat in spatele profesionistilor. Au fost imnul, ceva discursuri si apoi numaratoarea inversa. Mi-a fost greu sa ma decid la un timp tinta, dar mi-am propus sa alerg cat mai aproape de 40 de minute, deci un pace de 4 pe mie, + :D
3, 2, 1 start si am plecat in tromba. Pozitionarea chiar in spatele sportivilor a fost o greseala, pt ca au plecat foarte tare si m-au aspirat dupa ei. Am ajuns la Arcul de Triumf la 10 m in spatele lor si cand m-am uitat la ceas m-am ingrozit pentru ca alergasem mult prea tare, asa ca am redus viteza si am incercat sa reduc viteza la 4 pe mie. Mi-a reusit mai mult sau mai putin, dovada ca pace-ul meu a fluctuata pe toata cursa.
3:48 primul km, 4:01 al doilea si am intrat in ritmul de cursa. Traseul pleca de la Charles de Gaule la Arc, facea stanga spre piata Presei Libere si acolo intorceam pe Kiselef, treceam de Arc si mai mergam cam 1,5 km pe Kiselef, apoi faceam iar stanga imprejur spre Arc si inca o data.
Mi-am gasit un tovaras de pace, am alergat cam 5-6 km impreuna. Nu sunt obisnuit sa alerg asa repede, asa ca desi merg bine, nu ma simt asa bine pe acest distante scurte si mai ales pe asfalt. Trag cat pot pentru ca sunt dor 10 km. Ma intersectez cu prieteni de la alergare, handbal sau amici pur si simplu. Imi cer scuze ca anu am avut energie sa ii incurajez la randul meu pe toti care au strigat incurajari. Tare bine mi-au prins, sunt tot un fel de combustibil din care niciodata nu avem destul. La fel si sa o vad pe Luiza de fiecare data cand am trecut pe langa Arcul de Triumf. Mi-am tras multa energie si m-a ajutat sa rezist.
Poate va inchipuiti ca 40 de minute trec repede. Mie mi s-a parut o mica eternitate, cu multe gafaieli si o fatza de speriat copii. Este limpede ca nu sunt obisnuit cu asa ceva, pentru ca la munte este cu totul alta mancare de peste ;)
Am avut un gel, pe care planuiam sa il dau pe gat pe la jumate. A fost o greseala, abia am reusit sa-l deschid, si am pierdut timp si grupul in care alergam. De aici am fost singur pana la final, in lupta cu propriile slabiciuni. Am avut mai intai un moment de slabiciune pe urmatorul km, cand am incetinit un pic, dar din fericire am trecut iar pe langa Luiza si imediat au trecut in sensul opus si colegii de echipa de la handbal. Am scuturat slabiciuna si am dat drumul al motoare iar (in traducere am inceput sa horcai :D). Am depasit 3 concurenti si m-am simtit in putere. km 9, si mai avem doar un km.
Am trecut ultima data pe langa Luiza (si ce poza frumoasa am primit, ma rog, mecla mea doar frumoasa nu este). Aici unul dintre voluntari a vrut sa ma trimita sa mai fac o tura :)), noroc cu un altul mai experimentat care si-a dat seama ca sunt pe final. La propriu si la figurat.
Am reusit sa accelerez un pic, dar in fata mea nu aveam pe nimeni. De pe partea cu parcul, cu 200 m inainte de start Marius Ionescu ma striga pe nume si-mi spune ceva ce am auzit dar nu am inteles decat cand era prea tarziu. Creierul meu nu era oxigenat, asa ca nu am inteles unul din baietii pe care ii depasisem pe Kiselef venea tare din urma. Mai aveam resurse, dar nu am avut timp sa reactionez pt ca linia de finish a venit imediat ce am fost depasit. Mai aveam benzina, si daca l-as fi vazut as fi accelerat avand catalizator in motivatia aceasta. Am inteles dupa ca au strigat mai multi dupa mine (va multumesc), dar eu eram in lumea mea si nu am auzit.
Am terminat in 40 min si 36 min (timp net 40:34), pe locul 31 la open din 388 finisheri, si pe locul 2 la categoria de varsta 35-39, in fata mea fiind marocanul de pe locul 3 la open. Este drept ca am avut noroc ca au fost multe curse in weekend, pentru ca in mod normal nu era de nasul meu o atare clasare.
Dupa momentul de euforie cand am vazut clasamentul online de pe site (in timp real - felicitari), am observat ca eram la o categorie de varsta eronata 45-49. Mare dezamagire, dar m-am gandit ca e bine sa ma duc repede la masa de cronometrare, ca poate se premiaza si categoriile de varsta si m-as umple de rusine sa ma cheme la 45-49. Lumea nu ma crede ca am peste 30 depai 45-49 :))).
M-am dus la masa si am semnalat problema. Baiatul de la cronometrare a fost foarte amabil si a rectificat in sistem si mi-a zis sa stau linistit ca la 35-39 sunt tot pe locul 2 :))
Cred ca apoi nu s-a mai inteles nimeni cu mine, eram aproape euforic si cu gura la urechi. Am fost un pic dezamagit pentru ca nu s-au mai premiat categoriile de varsta, dar doar un pic. Nu cred ca voi uita ziua asta prea curand.
Ziua perfecta a continuat cu un brunch cu prietenii de la handbal si apoi cu o mica alergare prin Banesa cand am testat noii La Sportiva Bushido. Dragoste la prima vedere, de abia astept sa-i alerg la Brasov Marathon.
Ca o concluzie mi-a placut la NN Bucharest International 10 k, o cursa bine organizata, cu un traseu rapid si interesant, un concurs care va creste mult in urmatorii ani.
Ne vedem si la anul :)
PS am avut dreptate, mi-a luat mai mult :))))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu