joi, 25 august 2016

Maratonul Piatra Craiului - o experienta de neuitat

Acest articol nu se adreseaza celor care stiu ce inseamna MPC-ul, voi puteti sa inchideti linistit articolul daca va lasa curiozitatea.


Ma adresez tie alergatorule de trail incepator. Ai alergat pe munte si ti-a placut, mai vrei inca o experienta. Daca ai fost deja la un concurs de alergare montana, nu trebuie sa ratezi MPC-ul.

Pe 1 octombrie se tine sarbatoarea anuala a alergarii montana din Romania, si ar fi pacat sa lipsesti de la petrecere.

Maratonul Piatra Craiului este cel mai vechi si cel mai prestigios concurs de alergare montana din Romania, ajuns anul acesta la editia cu numarul 11. Este si unul din concursurile cele mai bine organizate din Romania, si cu siguranta cel care se preocupa cel mai mult de siguranta participantilor. In anii trecuti s-au instalat corzi fixe, s-au facut trepte, ba anul trecut a fost si un elicopter gata sa intervina de la Plaiul Foii, iar Salvamontul si voluntari experimentati au fost in toate punctele critice ale traseului.

Anul acesta MPC-ul este mai special, pentru prima data se va alerga in sens invers.


De la Start/Sosire se va alerga spre Plaiul Foii, apoi vom urca la Coltul Chiliilor si de acolo la Diana. Celebra urcare de la Diana va fi o coborare abrupta si rapid, iar de aici vom ajunge la Plaiul Foii. Aveti 3 ore sa ajungeti aici, timp limita de care trebuie sa tineti cont.

De aici vom alerga pe drumul care duce la Spirla si la intersectie vom face dreapta spre Umerii Pietrei Craiului si Marele Grohotis. De aici vom urca pe Valea Urzicii spre Saua Funduri, iar de aici o coborare rapida ne va duce la CP de la La Table. De aici avem o alergare foarte frumoasa spre Pestera (Casa Folea) via varful Joaca, de unde avem o coborare scurta dar foarte abrupta, pe care o tinem minte ca o urcare crancena din anii precedenti. De aici via Magura ajungem rapid in Zarnesti, in Prapastii si la Sosire.

Se va alerga in sens invers doar in acest an, iar principala consencinta este ca vom avea un traseu mai rapid si ceva mai usor, din cauza ca o coborare tehnica s-a transformat intr-o urcare (portiunea Umerii-Saua Funduri) iar urcarea spre Saua Funduri va fi o coborare de mare viteza.

Pronosticurile sunt pentru o reducere a timpului mediu cu juma de ora. Daca va fi asa sau nu vom vedea pe 1 octombrie.

Mai sunt si alte motive pentru a nu lipsi de la start:
- kitul generos, cel mai bogat pe care l-am vazut, cu produse in kit care depasesc cu mult valoarea taxei de participare
- atmosfera extraordinara de pe traseu, din an in an sunt dint ce in ce mai mult oameni la incurajare, iar senzatiile traite sunt fabuloase
- prajitura de casa de dupa cursa
- festivitatea de premiere fara precedent, in care sunt premiati performerii anului (se decerneza titulurile de Carpathian Man), iar toti finiserii urca pe scena pentru as primi medaliile. da, ai auzit bine, vei urca pe scena
- procedura de inscriere este unica, fiecare trebuie sa trimita un mail, iar ulterior veti primi confirmarea de participare
- il veti cunoaste pe Lucian Clinciu, guru-ul alergarii montane, un om extraordinar
- veti alerga cu cei mai buni alergatori montani ai momentului

Va recomand pentru un antrenament si o aclimatizare mai buna, sa participati inainte la tabara de alergare montana a lui Silviu Balan, dedicata exclusiv MPC-ului. Tabara o puteti gasi aici
Puteti gasi relatari ale particparii mele la taberele de alergare a lui Silviu aici si aici

Ce mai astepti, hai sa alergi cu noi in Piatra Craiului, un munte superb si o experienta pe care o vei tine minte toata viata. Inscrieri aici

2 comentarii:

  1. S-au dat deja mail urile de confirmare pentru inscriere? Ai idee? Eu nu am primit nici un semn dupa completarea formularului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu s-au dat, dar nu-ti fa probleme, dureaza pana sunt verificate si validate inscrierile

      Ștergere