In anii anteriori nu am reusit sa ajung la alergat in Apuseni, asa ca anul asta mi-am promis ca voi face pe dracu in 4 ca sa aleg aici. Din pacate mi-am supralicitat puterile si nu mi-am gestionat cum trebuie calendarul competitional, inca o dovada ca este mult mai usor sa dau sfaturi decat sa le urmezi chiar tu! Semnalele pe care corpul meu mi le da de 2 saptamani le-am cam ignorat, asa incat sambata a sosit si decontul pentru feria de concursuri din ultimele 2 luni si ceva, inclusiv 4 maratoane montane, 2 halfuri si un vertical.
M-am trezit tarziu cu rezervarea unui loc de cazare, asa incat am gasit doar pe valea Ierii, care s-a dovedit si mai departe de start decat am crezut initial. Vina mea pt ca m-am trezit tarziu.
Am ajuns seara la Muntele Baisoarei, si am reusit sa luam kiturile la timp, dupa un drum lung (7 ore). Ne-a mai muta cam 50 de minute sa gasim pensiunea, asa ca abia pe la 12 am reusit sa terminam pregatirile si sa ne bagam la somn. Din pacate a trebuit sa ne trezim devreme, pentru a face in sens invers drumul. Am reusit sa ajungem la timp sa bagam si ceva incalzire si socializarea deja traditionala cu gasca din Tineretului.
Startul s-a dat in uralele participantilor si am luat cu asalt pantele Apusenilor. Primii 4 km sunt de urcare, pe care i-am alergat in cea mai mare parte, apoi am dat ocol varfului Buscat si am luat-o la vale pe o partie de ski. A urmat o poteca printr-un cam p de jnepeni, foarte misto, dar puteai depasi destul de greu si pe mine ma mancau calcaiele. Din fericire s-a intrat in padure, iar coborarea pe poteca de pamant destul de abrupta imi place (cu bolovani, denivelari, etc) asa ca am accelerat la maxim. In fata mea erau doi alergatori care rupeau pamantul la vale asa ca m-am luat dupa ei.
Asta s-a dovedit a fi o greseala, prima a zilei, dar nu si singura, pentru ca resursele mele de energie s-au dovedit a fi mai mici decat pana acum. A contat si faptul ca neestiind traseu, mi-a fost greu sa-mi fac un plan de concurs (alimentare si dozare a efortului) la fel de precis ca la Eco si Brasov.
Am iesit din padure si peisajul se schimba radical, o vale superba, cu un peisaj bucolic cu pajisti si vacute, si un sat ascuns pe fundul vaii. Cam pe aici mi-am dat seama ca nu ma simt prea bine si ca daca aveam un pic de creier, as fi concurat la semimaraton.
Incep sa ma depaseasca alergatori intrucat viteza mea e limitata drastic. probabil nici mutra mea nu e una foarte fericita, si mai aveam vreo 30 de km :)))
Traseul urmeaza un forestier pana ajungem in fundul vaii, si intoarcem la 180 de grade pe versantul dealului, urcand o curba de nivel, si putand sa admiram si pe cei care veneau dupa noi pe vale. Este di n ce in ce mai frumos si nu am ajuns inca nici la rezervatie. Este destul de cald, dar avem apa in care sa ne balacimun pic. Exista multe puncte de hidratare, bine aprovizionate si populate de voluntari foarte simpatici.
La punctul de hidratare de la km 21/31 (se trece de 2 ori) am placerea sa-l intalnesc pe dl Dinu Mititeanu, pe care il cunosteam pe pe Alpinet si de la catarat. De aici a urmat coborarea pe coarda (una care putea fi abordata si fara coarda probabil, dar organizatorii au vrut sa se asigure ca toata lumea va cobora in siguranta), si am facut un mare ocol in jurul Scaritei Belioara, avand prilejul sa o admiram din toate unghiurile.
Cam pe aici am uitat sa-mi iau gelul si ar fi fost bine sa fi bagat macar jumate de activator. Am inceput sa resimt o jena si la calcaiul drept. M-am gandit ca o pietricica a patruns prin gaiter si imi roade piciorul, asa ca m-am oprit numai bine ca sa descoper ca soseta mea de compresie s-a rupt (sunt intre numere si desi sunt niste sosete minunate, nu ma tin mult) si calcaiul apasa direct pe talpa pantofului.
Colac peste pupaza pantofii mei Karimorr dau semne de oboseala, si stabilitatea nu mai e la fel de buna mai ales in zona calcaiului, unii colti de pe talpa sunt pe punctul sa se rupa. Totusi continua sa imi protejeze unghiile si ii recomand in continuare incepatorilor si celor care nu dau tare pe coborare.
Ok, sunt cam varza, mai am vreo 20 de km si la fiecare pas simt disconfort in calcai (care se va transforma repede intr-o durere usoara), este timpul sa iau masuri de conservare a energiei ramase. Cobor mai lent, merg pe fals platul din fundul vaii si mananc pe rupte la punctul de alimentare din vale. Foarte buna ideea cu pepenele galben, absolut delicios. Singurul amendament pe care l-as avea ar fi lipsa sarii sau a unor alimente sarate gen cascaval. Oricum organizarea a fost la superlativ
Incepem de aici o urcare sustinuta, cea mai mare a cursei, locul unde s-a decis si castigatorul cursei. Aici am luat jumatate de activator, ca sa ma trezeasca un pic, asa ca in prima jumatate a urcarii am fost cat de cat viu. In a doua jumatate am fost cam mort, gen mortul care umbla. Incet dar umbla! In astfel de situatii nu poti decat sa pui un picior inaintea celuilalt si sa incerci sa termini cursa intr-un timp cat mai rezonabil.
Au ajutat si mesajele inspirationale ale organizatorilor, care de multe ori iti smulg zambete chiar si incele mai grele momente.
Am ajuns cu greu in vraful dealului ( de fapt deeasupra Belioarei) si am alergat chinuit pana la punctul de alimentare amintit mai devreme, unde am stat 2 minte cu dl Mititeanu, avand surpriza placuat sa constat ca isi aduce aminte de mine, desi nu mai interactionasem de multa vreme.
De aici partea cea mai grea a trecut, urmasa o suita de urcari si coborari pe curbe de nivel, unde cine avea rezerve a putut sa alerge destul de rapid. Eu am parcurs bucata in alergare usoara, mergand pe portiunile mai inclinate. Mai aveam o rezerva de energie, dar o pastram pentru ultimii 4 km de forestier, in urcare.
Am ajuns si la ultima mica urcare (inainte de forestier), una foarte frumoasa, am coborat spre punctul de hidratare, ultimul inainte de urcarea de pe forestier. M-au mai depasit vreo 3 alergatori, care mergeau si ei, pe un fals plat inselator, dar mai tapan decat mine.
Mi-a luat cam 500 m dupa punct sa ma conving sa dau drumul la alergare, cu deja mentionata respiratie de locomotiva. Pufnesc, suier, suflu greu, dar pasii se leaga incet-incet si alerg pe drumul in panta din ce in ce mai bine. Am surpriza sa ma aplaude alergatorii mai sus mentionati cand ii depasesc si simt cum energia imi revine. Dau de oameni care se plimba sau revin din tura, si toti ma incurajeaza asa ca ritmul devine mai sustinut.
Trec de ultimul punct de control si atac o ultima panta cu elan, numai bine ca sa am un moment de vertij cu 300 m inainte de finish, ma clatin, sunt gqta sa cad si pamantul se misca parca sub picioarele mele. Ma opresc cateva secunde, dar trag puteri din incurajarile venite dintr-o curte unde oamenii faceau gratar (minunati oamenii din zona) si reincep alergarea. Deja e lume pe traseu si accelerez cu ultimele puteri prin poarta de finish. Imediat ce primesc medalia caut un colt de iarba unde ma trantes si stau vreo 20 de minute.
Plin de invataminte Apuseni maraton pentru mine, prilej sa-mi fac un pic de ordine in calendar, renuntand la unele curse ca sa fac loc la o perioada de odihna si ceva proiecte personale (traversari in alergare solitara).
Foarte frumoasa cursa, excelent organizata, traseu frumos desenat, punct de alimentare bine plasate si bine aprovizionate. La final un gulash gustos, bere, o festivitate de premiere cu o tombola bogata ( am castigat si eu un buff :D) si chef dupa.
Felicitari organizatorilor si voluntarilor pentru un eveniment foarte reusit. la revedere in 2016 :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu