Haideti la Vertical langa Brasov

S-a terminat si sezonul de alergare montana 2016, pentru unii de 2-3 saptamani dupa MPC, pentru altii la Hercules, Faget sau chiar ieri la Codlea. Urmeaza pauza (activa sau totala) si apoi incepe cea mai grea si mai importanta perioada, pregatirea de iarna, atunci cand punem caramizile pentru sezonul viitor, cel atat de indepartat :(

Totusi, asta nu inseamna ca nu mai prindem si cate o pauza, cand gasim cate un concurs care sa ne scuture putin din monotonia antrenamentelor, o pauza activa este cu atat mai binevenita.

Verticalul este cea mai scurta forma de concurs de alergare montana, si consta dintr-un traseu scurt 1-6 km de obicei, cat mai abrupt si mai inclinat posibil. E genul de traseu care scoate sufletul din tine, iti testeaza forta si rezistenta si mai curata vasele de sange de la inima :p

Matterhorn in adidasi

In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor, care a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (mtii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana, etc. Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ si un vechi prieten)

In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. Aveti rabdare pana la final

Mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor cu toate unghiile negre si plutind pe puroi, iar doctorul a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (muntii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana acum 2 ani, etc.

Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ, dar si un vechi prieten) mi-a propus sa merg cu el in Alpi si sa urcam pe creasta Leone (ruta italiana), decizia a fost foarte usoara, cu toata ca nu m-a prins in cea mai potrivita perioada financiara.

Este mai greu sau mai usor MPC pe sens invers?

Iata ca a fost si Maratonul Piatra Craiului editia cu numarul 11 al cursei regina a alergarii montane romanesti. S-a alergat pentru prima data in sens invers traseul normal, adica s-a plecat spre Plaiul Foii  -Coltul Chiliilor- Diana - Plaiul Foii - Spirla - Umerii Pietrii Craiului - Marele Grohotis - valea Urzicii - Saua Funduri - La Table - Pestera - Magura - Zarnesti. 38 km si 2300 m diferenta de nivel.
O sa revin cu un raport de cursa cat de curand (imediat ce apar si niste poze), dar pana atunci as vrea sa va aflu parerea referitor la intrebarea zilei:
Este mai usor sau mai greu traseul parcurs in sens invers? Parerile sunt extrem de impartite, subiectul a fost intens dezbatut atat inainte de cursa, cat si mai ales dupa cursa pe iarba verde de la Sosire.

Parerile auzite inainte de cursa de la oameni care au facut traseul inainte spuneau ca traseul e mai rapid, si ca probabil timpii vor fi mai buni. Dupa cursa majoritatea elitelor au spus ca traseul a fost mai greu anul acesta. Timpii scosi nu au fost mai buni decat anul trecut, asa ca teoria are sustinere in rezultate.

Am observat si pareri ca traseul e mai tehnic, dar mai rapid (Adrian Valean), Silviu Balan mi-a zis ca ne avantajeaza mai mult pe noi asfaltistii (astia care ne antrenam pe asfalt). Hai ca mi-a placut asta cu asfaltistii, din pacate mama natura n-a pus vreun munte in Bucuresti, nici macar un deal mai serios, asa ca ne antrenam si noi cum si pe unde putem.

Parerea mea este ca traseul ii dezavantajeaza pe alergatorii de elita intrucat portiunile extrem de tehnice pe care se facea de multe ori diferenta gen valea Urzicii, marele Grohotis, de fapt toata zona de la saua Funduri la refugiul Spirla este acum in urcare. Pentru noi care acolo coboram in mers rapid este un avantaj, noi oricum nu puteam sa alergam pe acolo, multi erau blocati si la corzi, unde se facea aglomeratie. Eu personal am fost mai rapid cu 40 de minute, dar in mare parte datorita antrenamentului mai bun din ultimul an.

Am observat timpi buni la mai multi alergatori de asfalt, dar e greu de spus cat se datoareaza asfaltului si cat antrenamentelor asidue. La putere sunt tot alergatorii care domina de ceva timp concursurile de trail, in frunte cu Viorel Palici, care pare de neinvins sezonul acesta.

Tu ce parere ai? A fost mai usor sau mai greu? O sa iau o selectie din cele mai pertinente pareri si o sa le pun in articol, asa ca acum e momentul sa te pronunti ;)

PS foarte, foarte frumoasa atmosfera de pe traseu. Mii de multumiri celor care au venit special sa ne incurajeze, sustinatori, turisti si voluntari, oameni frumosi care ne fac alergarea mai usoara. Sunteti din an in an mai multi si mai galagiosi. Zegama romaneasca

Eroul meu...

Acesta nu este un articol despre o cursa ori despre alergare in sine, ci despre noi toti, despre ce am invatat din comunitatea alergatorilor.

The good…the bad…the ugly…

In ultima vreme sunt tot felul de polemici si discutii, unele foarte utile, altele chiar redundante si imi pare ca pierdem putin  din vedere esentialul.

Poate reusim sa mai schimbam putin perspectiva, cu riscul de acuze de idealism sau optimism si etc…

        Concursurile 

Sunt atatea discutii despre organizare atat pro cat si contra, nu ma intelegeti gresit e bine sa existe pareri variate pentru ca toti suntem diferiti, avem asteptari si standarde diferite, de aceea la un concurs e aproape imposibil sa fie toata lumea multumita de modelul si culorile tricoului sau al medaliei de tipul mesei oferite, etc.

Ceea ce ar fi discutabil este modul in care punem problema: ce ar fi daca data viitoare inainte sa te agiti ori sa bombani si sa acuzi, poate reusesti sa zici organizatorului in primul rand un Multumesc pentru eforturile depuse, iar apoi un uite ce mi-ar fi placut sa avem si ce poate reusiti sa includeti in editiile urmatoare.

Nu inseamna ca trebuie sa ascundem nemultumirile de la un concurs sub pres, pentru ca meritam cu totii curse din ce in ce mai bune, insa asta cumva cade in responsabilitatea tuturor!

        Alergatorii  

Numarul alergatorilor este in continua crestere si asta cred ca ne bucura pe toti foarte mult.

Incurajarea la miscare este un trend deja, cu totii o promovam si o apreciem, ne indemnam sa alergam sa si alergam mai mult si curse mai dificile. Aceste incurajari insa trebuie facute in mod RESPONSABIL!

Efectul de turma uneori isi face simtita prezenta si poate deveni tentant sa te incrii la o cursa pentru care nu esti suficient de antrenat ori pregatit.

Noi, amatorii cel putin, inca experimentam, incercam, cerem sfaturi si pareri, facem greseli si cu totii folosim expresia “Vrem sa ne depasim limitele!”. Ah… dar nu conteaza oare si cum depasim aceste limite?

Am vazut diverse postari si comentarii si acum pun intrebarile:

• Crezi ca cel care te incurajeaza sa faceti un maraton montan dificil dupa ce tu ai abia cateva curse de 10 km, crede in puterile tale sau e doar inconstient?
• Crezi ca cel care iti da un sfat sa renunti la o cursa cand esti accidentat e doar un hater sau un om care poate a facut greseala asta in trecut si iti vrea binele?

Trebuie cumva sa existe o delimitare de la curaj la inconstienta! Trebuie sa stim in ce ne bagam si cum! Nu iti vindeca atacurile de panica ori invinge teama de inaltime intr-o cursa montana unde stiai dinainte traseul si expunerea! 

Pe munte e frumos, e magic, e tot ce vrei, insa tot acolo se moare! Punct! Cu atat mai mare e riscul intr-o cursa, unde pui in pericol viata si sanatatea atata a ta cat si a altora, ori constiinta organizatorilor!

Nu e nimic rusinos in a renunta la o cursa sau in a recunoaste ca poate nu erai inca suficient de pregatit. Curse vor mai fi, multe si frumoase speram, sanatatea insa este cea mai importanta!

Oh...but the beauty....

Dincolo de toate discutiile, nu trebuie sa pierdem din vedere esentialul: suntem aici pentru ca iubim alergarea! Suntem aici pentru ca din varii motive, intr-o zi ne-am luat incaltarile sport in picioare si am inceput sa alergam!

Ce este placut  in aceste grupuri de alergatori este ca poti oricand cere pareri si sfaturi si toate lumea se inghesuie sa te ajute.

Ce apreciez este ca in ciuda discutiilor uneori contradictorii si a parerilor diferite, ne intalnim cu totii cu zambetul pe buze fara reticente.

Ce este frumos, este ca noi simpli amatori putem gasi cai sa transformam kilometri alergati in ajutor financiar pentru cei ce au nevoie.

Cu exceptia poate acelor extraterestri ce ne uimesc la curse, alergam in concurenta in primul rand cu noi insine, iar la final, ce vrei sa iti amintesti? Din ce pahare ai baut pe traseu, ori de frumusetea lui pe care ai datoria sa o pastrezi cu sfintenie? Sa mai zic de minunatiile de peisaje, cand dupa urcari mai mult sau mai putin grele, coborari ce te fac sa te intrebi daca mai ai genunchi, tot efortul ne este rasplatit?

Cand ajungi la finalul cursei, te vei gandi la forma medaliei, ori la zambetele, bucuria, transpiratia, frigul, caldura, munca pe care ai depus-o, toate pentru acel minunat sentiment pe care il ai cand treci linia de sosire?

Cand scoti tricoul din dulap si iti vine sa il porti cu mandrie prin oras e doar datorita designului, sau amintindu-ti sudoarea, juliturile, noroiul, lacrimile, fericirea ca ai parcurs acea cursa?

Astazi, va multumesc si ma plec in fata tuturor:

• Tie, care ai ignorat descurajarile celor din jur: cu “ce iti trebuie alergare?” si iesi astazi  la alergare indiferent de vreme;

•  Tie, care iti inchei sireturile cu emotii pentru prima ta alergare de 5k;
• Voua care iesiti cu mic cu mare la alergare;

•  Voua, cei care va pregatiti atent echipamentul si asteptati mereu cu inima la gura si un zambet imens pe buze numaratoarea inversa prin care intrati poate chiar in cursa voastra cea mai lunga;

• Voua, cei care ati plecat capul si ati suferit cand ati renuntat la o cursa ori ati avut taria de a recunoaste ca este peste puterile voastre din acel moment;

• Voua dragi “nebuni” ce porniti neinficati si terminati cu bucurie un ultramaraton cucerindu-ne prin curajul si puterea voastra;

-         

• Voua, cei ce faceti din asta o performanta…nu exista cuvinte suficiente de apreciere;

• Tie, ce strangi din dinti si te tii de masa la sedintele de fizioterapie sau muncesti pentru recuperare visand la urmatoarea cursa de macar 10 kilometri (mai rezista putin, va fi bine)

• Voua, organizatori cu rabdare infinita, nopti nedormite, timp sacrificat, care gasiti puterea sa zambiti indiferent de situatie;

Foto: Mihaela Ardei

• Voua, voluntari minunati, care va oferiti din timpul vostru liber,cei care va bronzati cu dungi ori va frecati mainile sa le incalziti ca sa ne asteptati pe traseu tot cu voie buna;

•         Voua, fotografi agili ce va contorsionati si chinuiti in diverse pozitii ca noi sa avem o amintire;

Foto: Razvan Novac

Foto: Anton Marius

•          Voua, cei care asteptati pe cei dragi (chiar daca uneori nu ne intelegeti "nebunia", cu ochii pe telefoane, check-pointuri pe traseu si la finish cu emotii, griji, imbratisari si bucurie;

• Voua, cei care iesiti sa incurajati pe traseu sau va incurajati si sprijiniti reciproc (nu aveti idee cat conteaza).

Foto: Radu Diaconescu

-        

      Va consider pe toti niste eroi! Nu, expresia nu este exagerata! Sunteti cu totii deosebiti si minunati!!!  

      Tie, care ai crezut in mine si in fortele mele mai mult decat am crezut chiar eu: Tu esti eroul meu!

La sfarsitul zilei, cu bune si rele, comunitatea alergatorilor are un potential extraordinar de crestere si dezvoltare in cele mai frumoase moduri. Putem face asta impreuna, fiecare contribuind in orice mod poate, e o responsabilitate ce o avem cu totii.

Da, ati vazut bine, e datoria tuturor: organizatori, alergatori, voluntari, fotografi si apartinatori, noi toti ne putem uni fortele sa facem lucrurile mai bine, totul va fi mai frumos si experientele noastre mult mai placute.

Este cu atat mai usor de realizat cand v-am vazut la fiecare cursa (si am observat si mai mult prin obiectivul aparatului foto) cum va stralucesc ochii si aveti un mare zambet pe fata, pentru ca faceti ceea ce va place!

Draga alergatorule: pregateste echipamentul, leaga sireturile si zambeste! Avem multi kilometri de parcurs! Si sper ca vor fi minunati!

La alergatorul nemultumit

Suna a nume de carciuma nu-i asa? Ar putea fi o idee de afaceri pentru cineva mai intreprinzator, sa deschida o bodega unde alergatorii nemultumiti de organizatori si curse se pot aduna sa-si face public oful. Ziceti ca s-a inventat deja? .... A da, se numeste Facebook :)))


Raman mereu uimit despre cat de nemultumit si carcotas poate fi alergatorul roman, sau poate doar o mica parte a grupului, mica dar vocala. Etern nemultumit, nu este niciodata satisfacut si are mereu ceva de comentat si carcotit.

Recent am fost ca alergator, voluntar sau spectator la cateva curse din cele foarte bine organizate, 7500, 2x2 si Ciucas X3. Am auzit si am citit destule critici care mi se par cel putin superficiale, a unor elemente periferice, care nu au legatura cu cursa in sine.

Nu o sa nominalizez persoane, nu-mi doresc sa inalt stalpi ai imfamiei, dar mi se pare aiurea sa aud atatea carcoteli despre berea care nu a mai ajuns de la Zaganu. Organizatorii au primit sponsorizare 10 butoaie de la farbica Zaganu, o fabrica mica care produce o bere buna. Evident ca nu a ajuns pentru 1400 de alergatori. Draga alergatorule de la semi si maraton, tu macar ai avut o sansa sa prinzi bere, noi amarastenii de la ultra nu am avut absolut nici o sansa, poate cu exceptia lui Robert Hajnal (ala nu se pune, omul e anormal de rapid :D). Altcineva s-a plans de paste, unele foarte apreciate de restul. Cat despre bere, daca s-a terminat, o bere proaspata costa intre 5-10 lei si se gaseste pe toate drumurile, inclusiv la Cheia. Ai avut bani sa participi la concurs, ai bani si de o bere fara ca asta sa se transforme intr-o tragedie.

Pentru mine diferenta intre o organizare buna si una proasta o fac marcarea traseului, organizarea punctelor de control si alimentare, elementele de siguranta (salvamont, salvari, oameni pregatiti sa intervina si cu competente medicale asa cum au avut la baraj - multumesc inca o data Romeo Manciu), organizarea de la start-finish, kitul, pretul taxei de inscriere raportat la ce primim. In rest sunt amanunte care desi dau un plus de savoare nu fac diferenta.

Alte carcoteli au fost legate de frecventa punctelor de hidratare, pe un traseu plin de fantani. Totusi sa alergi 15 km pe munte fara surse de apa nu este ceva deplasat. Din acest motiv sunt obligatorii bidoane/centuri/rucsaci de hidratare. Stii ca esti mai lent, mai baga un bidon in rucsac. La Ciucas Alexandra State a explicat foarte clar de ce nu sunt puncte cu apa mai dese. Din cauza ca s-ar pierde punctele pentru UTMB. Nimeni nu-si doreste asta, mai ales cand Ciucas Ultra este cea mai sigura sursa de puncte.

Multi se plang si de echipamentul obligatoriu impus de organizatori. Oare de ce e nevoie de foita, de folie de supravietuire, de haine groase pe munte? Unii au capatat raspunsul la intrebarea aceasta la Ecomaratonul de anul acesta cand am alergat in maiou pe ninsoare. Ce bine mi-ar fi prins o foita :)))

Draga alergatorule, invata sa apreciezi mai bine munca organizatorilor de concursuri. Cu cateva exceptii oamenii fac asta in timpul liber, in dauna timpului alocat familiei si vietii personale. Nici vorba sa faca profit, iar eventualele sume care le raman nu compenseaza deloc miile de ore alocate organizarii, noptile nedormite si nervii consumati.

Haideti sa invatam sa apreciam lucrurile bune si sa nu vedem doar partea mica si goala a unui pahar plin pana la buza


Va saluta alergatorul 6 fingers, din care au participat la scrierea acestui articol maxim 3. Mai am aproape 3 saptamani cu mana dreapta stransa intr-o orteza, rezultat al celei mai stupide trante din viata mea. Aici chiar ar fi de carcotit la adresa organizatorilor care au lasat acel smoc de iarba in mod intentionat, numai bine sa se impiedice tontii ca mine cu aere de alergatori de ultra :))