Eroul meu...

Acesta nu este un articol despre o cursa ori despre alergare in sine, ci despre noi toti, despre ce am invatat din comunitatea alergatorilor.

The good…the bad…the ugly…

In ultima vreme sunt tot felul de polemici si discutii, unele foarte utile, altele chiar redundante si imi pare ca pierdem putin  din vedere esentialul.

Poate reusim sa mai schimbam putin perspectiva, cu riscul de acuze de idealism sau optimism si etc…

        Concursurile 

Sunt atatea discutii despre organizare atat pro cat si contra, nu ma intelegeti gresit e bine sa existe pareri variate pentru ca toti suntem diferiti, avem asteptari si standarde diferite, de aceea la un concurs e aproape imposibil sa fie toata lumea multumita de modelul si culorile tricoului sau al medaliei de tipul mesei oferite, etc.

Ceea ce ar fi discutabil este modul in care punem problema: ce ar fi daca data viitoare inainte sa te agiti ori sa bombani si sa acuzi, poate reusesti sa zici organizatorului in primul rand un Multumesc pentru eforturile depuse, iar apoi un uite ce mi-ar fi placut sa avem si ce poate reusiti sa includeti in editiile urmatoare.

Nu inseamna ca trebuie sa ascundem nemultumirile de la un concurs sub pres, pentru ca meritam cu totii curse din ce in ce mai bune, insa asta cumva cade in responsabilitatea tuturor!

        Alergatorii  

Numarul alergatorilor este in continua crestere si asta cred ca ne bucura pe toti foarte mult.

Incurajarea la miscare este un trend deja, cu totii o promovam si o apreciem, ne indemnam sa alergam sa si alergam mai mult si curse mai dificile. Aceste incurajari insa trebuie facute in mod RESPONSABIL!

Efectul de turma uneori isi face simtita prezenta si poate deveni tentant sa te incrii la o cursa pentru care nu esti suficient de antrenat ori pregatit.

Noi, amatorii cel putin, inca experimentam, incercam, cerem sfaturi si pareri, facem greseli si cu totii folosim expresia “Vrem sa ne depasim limitele!”. Ah… dar nu conteaza oare si cum depasim aceste limite?

Am vazut diverse postari si comentarii si acum pun intrebarile:

• Crezi ca cel care te incurajeaza sa faceti un maraton montan dificil dupa ce tu ai abia cateva curse de 10 km, crede in puterile tale sau e doar inconstient?
• Crezi ca cel care iti da un sfat sa renunti la o cursa cand esti accidentat e doar un hater sau un om care poate a facut greseala asta in trecut si iti vrea binele?

Trebuie cumva sa existe o delimitare de la curaj la inconstienta! Trebuie sa stim in ce ne bagam si cum! Nu iti vindeca atacurile de panica ori invinge teama de inaltime intr-o cursa montana unde stiai dinainte traseul si expunerea! 

Pe munte e frumos, e magic, e tot ce vrei, insa tot acolo se moare! Punct! Cu atat mai mare e riscul intr-o cursa, unde pui in pericol viata si sanatatea atata a ta cat si a altora, ori constiinta organizatorilor!

Nu e nimic rusinos in a renunta la o cursa sau in a recunoaste ca poate nu erai inca suficient de pregatit. Curse vor mai fi, multe si frumoase speram, sanatatea insa este cea mai importanta!

Oh...but the beauty....

Dincolo de toate discutiile, nu trebuie sa pierdem din vedere esentialul: suntem aici pentru ca iubim alergarea! Suntem aici pentru ca din varii motive, intr-o zi ne-am luat incaltarile sport in picioare si am inceput sa alergam!

Ce este placut  in aceste grupuri de alergatori este ca poti oricand cere pareri si sfaturi si toate lumea se inghesuie sa te ajute.

Ce apreciez este ca in ciuda discutiilor uneori contradictorii si a parerilor diferite, ne intalnim cu totii cu zambetul pe buze fara reticente.

Ce este frumos, este ca noi simpli amatori putem gasi cai sa transformam kilometri alergati in ajutor financiar pentru cei ce au nevoie.

Cu exceptia poate acelor extraterestri ce ne uimesc la curse, alergam in concurenta in primul rand cu noi insine, iar la final, ce vrei sa iti amintesti? Din ce pahare ai baut pe traseu, ori de frumusetea lui pe care ai datoria sa o pastrezi cu sfintenie? Sa mai zic de minunatiile de peisaje, cand dupa urcari mai mult sau mai putin grele, coborari ce te fac sa te intrebi daca mai ai genunchi, tot efortul ne este rasplatit?

Cand ajungi la finalul cursei, te vei gandi la forma medaliei, ori la zambetele, bucuria, transpiratia, frigul, caldura, munca pe care ai depus-o, toate pentru acel minunat sentiment pe care il ai cand treci linia de sosire?

Cand scoti tricoul din dulap si iti vine sa il porti cu mandrie prin oras e doar datorita designului, sau amintindu-ti sudoarea, juliturile, noroiul, lacrimile, fericirea ca ai parcurs acea cursa?

Astazi, va multumesc si ma plec in fata tuturor:

• Tie, care ai ignorat descurajarile celor din jur: cu “ce iti trebuie alergare?” si iesi astazi  la alergare indiferent de vreme;

•  Tie, care iti inchei sireturile cu emotii pentru prima ta alergare de 5k;
• Voua care iesiti cu mic cu mare la alergare;

•  Voua, cei care va pregatiti atent echipamentul si asteptati mereu cu inima la gura si un zambet imens pe buze numaratoarea inversa prin care intrati poate chiar in cursa voastra cea mai lunga;

• Voua, cei care ati plecat capul si ati suferit cand ati renuntat la o cursa ori ati avut taria de a recunoaste ca este peste puterile voastre din acel moment;

• Voua dragi “nebuni” ce porniti neinficati si terminati cu bucurie un ultramaraton cucerindu-ne prin curajul si puterea voastra;

-         

• Voua, cei ce faceti din asta o performanta…nu exista cuvinte suficiente de apreciere;

• Tie, ce strangi din dinti si te tii de masa la sedintele de fizioterapie sau muncesti pentru recuperare visand la urmatoarea cursa de macar 10 kilometri (mai rezista putin, va fi bine)

• Voua, organizatori cu rabdare infinita, nopti nedormite, timp sacrificat, care gasiti puterea sa zambiti indiferent de situatie;

Foto: Mihaela Ardei

• Voua, voluntari minunati, care va oferiti din timpul vostru liber,cei care va bronzati cu dungi ori va frecati mainile sa le incalziti ca sa ne asteptati pe traseu tot cu voie buna;

•         Voua, fotografi agili ce va contorsionati si chinuiti in diverse pozitii ca noi sa avem o amintire;

Foto: Razvan Novac

Foto: Anton Marius

•          Voua, cei care asteptati pe cei dragi (chiar daca uneori nu ne intelegeti "nebunia", cu ochii pe telefoane, check-pointuri pe traseu si la finish cu emotii, griji, imbratisari si bucurie;

• Voua, cei care iesiti sa incurajati pe traseu sau va incurajati si sprijiniti reciproc (nu aveti idee cat conteaza).

Foto: Radu Diaconescu

-        

      Va consider pe toti niste eroi! Nu, expresia nu este exagerata! Sunteti cu totii deosebiti si minunati!!!  

      Tie, care ai crezut in mine si in fortele mele mai mult decat am crezut chiar eu: Tu esti eroul meu!

La sfarsitul zilei, cu bune si rele, comunitatea alergatorilor are un potential extraordinar de crestere si dezvoltare in cele mai frumoase moduri. Putem face asta impreuna, fiecare contribuind in orice mod poate, e o responsabilitate ce o avem cu totii.

Da, ati vazut bine, e datoria tuturor: organizatori, alergatori, voluntari, fotografi si apartinatori, noi toti ne putem uni fortele sa facem lucrurile mai bine, totul va fi mai frumos si experientele noastre mult mai placute.

Este cu atat mai usor de realizat cand v-am vazut la fiecare cursa (si am observat si mai mult prin obiectivul aparatului foto) cum va stralucesc ochii si aveti un mare zambet pe fata, pentru ca faceti ceea ce va place!

Draga alergatorule: pregateste echipamentul, leaga sireturile si zambeste! Avem multi kilometri de parcurs! Si sper ca vor fi minunati!