Aiud Maraton - Inapoi pe melagurile copilariei

Aiud Maraton a fost o mica nebunie pe care mi-am permis-o. E clar ca nu sunt inca pregatit pentru curse medii spre lungi, dat findca recuperarea merge destul de greoi. Nu am destule antrenamente lungi in picioare si dupa 20-25 de km se cam taie gazul. Am decis sa iau totul ca un fel de experiment, sa alerg cam la 70-80% din viteza maxima cat pot, sa vad care mi-e limita la momentul actual. Dupa ce terminam gazul urma sa alerg la ralanti, la un ritm care il stiu ca il pot mentine foarte mult timp indiferent de nivelul de pregatire.

Totusi Aiud pentru mine inseamna oraselul bunicilor, vacantele copilariei petrecute pe dealurile si padurile de l poalee Apusenilor si prin luncile Muresului. Cand am auzit ca prietenul meu Levente Polgar, cu care m-am ratacit la VLC Ultra, orgenizeaza primul Maraton din istoria Aiudului m-am inscris din primul minut. Am fost al treilea pe lista, dupa Levente si inca un alergator :)

Fatntasti ce au reusit Levente si echipa lui sa organizeze in Aiud. Au fost 3 probe, maraton de trail, semimaraton de trail si cursa copiilor, totul fara taxa de participare, cu cu kit care cuprindea tricou foarte artistic realizat si o medalie de finisher de colectie. Toata stima pentru astfel de oameni.

Am ajuns la Aiud  vineri pe la pranz cu tot cu o parte din familie si imediat am vizitat un rand de rude, dotate cu o pivinita incapatoare. Din pacate am fost sofer, dar m-am hidratat un pic mai pe seara.

Seara am facut o ceafaloading la rudele la care am tras, un gratar fantastic, totul stropit cu vinul locului, unul excelent, dar cu masura totusi. Am dormit bine iar dimineata m-am aliniat la start cu mare chef de alergat pe dealuri. Traseul urma o bucla mare in jurul Aiudului, prin padure, pe dealuri si prin vai. Se urca si se coboara de muulte ori, pe o suprafata variata, pamant, noroi, drumuri forestiere, iarba. Au fost si cativa km de noroi lutos foarte dificil, extrem de aderent.

La 9 jumate s-a luat startul, 1 km pe asfalt in urcare din primii metri. S-a plecat tare si am alergat pe strazile destul de pustii ca apoi sa intram repede in padure acolo unde panta a devenit mai serioasa. Dupa 2 km e prima coborare, prima dintr-un sir de zeci si zeci. Dau drumul tare la picioare, depasesc numai bine ca sa ma impiedic de un ciot si sa plonjez pe pamantul noroios. Nici o dauna, am pierdut probabil vreo 5 secunde doar.

Dupa cativa km iesim pe coama dealului, la liziera padurii si alergam 5-6 km pe coama, cu o priveliste frumoasa la stanga noastra. La km 9 ajungem la locul unde traseele se despart, iar noi maratonistii o luam la dreapta. Urmeaza o coborare lunga si foarte rapida (ceasul mi-a aratat timpi de 3-4min/km) spre Miraslau, un sat mare aflat pe DN1 pe malul Muresului. De acolo am cotit spre nord si am inceput sa urcam si sa coboram pe dealuri. Sa- format pt cativa km o gasca faina, cu care am povestit si spus bancuri. Dupa momentul bancurilor cu blonde apare si urmatorul punct de hidratare si surpiza, o fata blonda ne intindea pahare cu apa. Am izbucnit in ras cu totii si primii trei din grup i-au sarit in brate. saraca fata, nu cred ca se astepta la asa ceva. Am plecat mai departe si pe dealurile care au urmat am atins primii 20 de km. Cam de aici am mai incetinit si a ramas (aproape singur), noroc cu un tip simpatic din Tg Mures, care se mai oprea sa-si aranjeze echipamentul, sa manance si il ajungeam din urma.

A urmat partea cea mai grea, mai intai un noroi lutos teribil, care se prindea de incaltari, din fericire in coborare spre un sat izolat, Rachis. De acolo am intrat in padure, am urcat si coborat pe poteci inguste pana am ajuns intr-o vale care dadea in satul Poiana Aiudului. Evident cu era sa ajungem acolo alergand lejer la vale. Cu jumatate de km inainte de sat, traseul (foarte bine marcat) ne scoate in dreapta la baza unui deal cu o panta fioroasa pe care o urcam pieptis. Deasupra noastra un checkpoint cu baieti de la Salvamont Alba care stateau si se uitau cum ne chinuim noi :)). A urmat o coborare scurta , am traversat valea si am atacat cel mai inalt deal, punctul de altitudine maxima al traseului, unde am ajuns taras-grapis.

Aici am fost pozati si asigurati ca nu mai exista nici o urcare pana la finish (era cam km 30-32), dar nici orba de asa ceva. A urmat o coborare foarte tehnica (s-a alunecat ca naiba - nu am ales incaltarile cum trebuia) si iar am urcat. cand credeam ca am ajuns la liziera de pe coama dealului, cea urmata in primii km, traseul a coborat iar in vale si a urcat din nou. Si tot asa :)

Ultimii km i-am alergat cam lent. Eram singur, nimeni in fata la o distnta vizibila, iar urmatorul concurent era departe in spatele meu. Am ajuns la ultimul CP si am fost fericit sa aud ca mai sunt 2 km.

Au urmat coborarea de pe deal si portiunea de oras, unde am accelerat cat am putut, speriand oamenii cu rasuflarea mea de locomotiva astmatica. Am terminat in 6;52, 45 km, 1442 diferenta de nivel. Traseul e alergabil, eu nu sunt in forma :)

Voi reveni cu placere la Aiud la anul. Multumesc si fotografilor, mai ales neobositii Radu Cristi si Bogdan Popa care au terminat de pozat au sarit in tren si au plecat la Bucuresti sa pozeze si duatlonul.

Ne vedem la anul

Maratonul Zapezii 2015 - scurt si la obiect

Scurt si la obiect a fost cursa, relatarea s-ar putea sa fie mai lunga, asa ca nu va speriati :)
Nu ar fi trebuit sa alerg aici, prima cursa trebuia sa fie mult mai tarziu, spre sfarsitul lui martie. Am reinceput sa alerg dupa 15 ianuarie, dupa problemele de santate de la sfarsitul anului. Maratonul Zapezii clar nu era in program anul acesta, dar cum insoteam pe cineva care alerga la Rasnov am zis ca as putea sa mai inscriu si eu la cea mai scurta cursa, cea de 15 km, mai ales ca alergasem deja distanta la antrenament inainte.

Zis si facut, ajungeam seara la Rasnov, la cabana Himalaya, unde ne si cazam. Prognoza pt a doua zi era frumoasa, ceea ce ma face sa ma gandesc daca as putea sa ma imbrac mai subtire, mai ales sa renunt la colantii lungi. Ma uit la prognoza si vad un minus 9 grade pentru dimineata. Ok, poate la urmatoarea cursa :))

Dimineata vine repede, ne trezim la 6 ca sa prindem si micul dejun. La echipament m-am decis pt maieu de compresie, un tricou peste, manecute si colantii subtiri de la Gravity, asa, in cinstea zilei insorite care se arata. In picioare nu am luat incaltari de trail, pt ca cea mai mare a distantei era pe asfalt, si aveam doar vreo 2 km pe o suprafata mai inghetata.

Afara un frig destul de tapan, dar slanina de la micul dejun (mi-am facut de cap :D) a facut minuni, asa ca ambagat relaxat o incalzire buna.

S-a cantat imnul si apoi am plecat lansati la vale. Se alerga tare, 3-4 pe mie si la primul km mi-a iesit cam 4 la mie in medie, iar apoi pana la urcare putin peste 4. Plutonul s-a rasfirat pe primii km, iar urcarea in cetate a venit repede, intre km 3-4. De data asta piatra cubica nu este asa alunecoasa ca in anii trecuti.

Trecerea prin cetate este o placere, foarte spectaculoasa, desi este nevoie sa fii atent la obstacole :D. Pe coborare se baga carbuni ca lumea, apoi urmeaza kilometrul de sosea pana in oras.

In Rasnov se mai alearga cam 2 km, iar alergatorii sunt deja bine rasfirati. Alerg lejer, cam 5:30 si ma bucur de vremea superba, de alergarea placuta si de privire curioase ale rasnovenilor, care inca nu s-au obisnuit cu noi, desi este a patra editie.

Traversam DN-ul ca sa intram spre drumul spre Glajarie (binecunoscut celor care merg la Malaiesti) unde Politia opreste traficul ca sa putem trece in siguranta. De acolo eu mai am cam 7 km de alergare, majoritatea pe asfalt.

Ma irita un pic microuzul celor de la scoala Cambridge. care ma tot depaseste ca sa ia una din fetele care participa la stefata. Tot raul spre bine, pt ca una din fetele de la Cambridge a reusit sa ma scoata din zona de comfort, venind tare dupa mine si pozitionandu-se usor in spate si in lateralul meu. Aveam impresia ca o duc in carca, ceea ce mereu m-a enervat (eu merg in carca altora de obicei :D).

Usor iritat am bagat intr-o treapta superioara si am alergat mai tare vreo 4-5 km, iar alergatorii au inceput sa curga pe langa mine. De obicei sunt eu cel depasit, asa ca sensatia este placuta. Evident pt cei rapizi este ceva banal. Mai trebuie adaugat ca suflam ca o locomotiva si aveam pulsul cam la 170 bpm.

Finisul a venit destul de repede, desi pe ultimul km a trebuit sa incetinesc, intrucat aluneca tare, si eu eram incaltat cu adidasi vechi, tociti, comozi, dar fara nici un fel de aderenta pe gheata.

Am terminat in 1:20:57, locul 6 la general si 2 pe categoria mea de varsta.

Seara a fost de poveste, asa cum este in fiecare an. Premiere, berbecut la protap, vin, petrecere, voie buna, si dans pana cand mi s-au inchis ochii. Un weekend perfect a fost inchiat la ski a doua zi dimineata/

Ne vedem si la anul, poate la proba de maraton

Retrospectiva 2014 - Lumini si umbre

Nu reusesc sa ma hotaresc daca 2014 a fost un an bun sau rau. Daca ma uit la numarul de kilometri in competitie (507 km, in crestere fata de 2013) si la concursurile frumoase la care am participat, la premierele personale, a fost un an bun.
In 2014 am bifat primele doua ultramaratoane, VLC 80 km (trebuiau sa fie 54, dar ne-am ratacit mai multi, asa ca organizatorii au avut amabilitatea sa deschida o categorie speciala doar pentru noi) si Transmaraton, 64 km si am reusit sa cobor sub 4 ore la Roma.

Totusi, a fost un an cu multe probleme de sanatate, iar timpii mei din concurs nu au fost atat de buni cat mi-m dorit. Am avut o accidentare la muschii abdominali pe care am dus-o pe picioare cam tot anul (posibil de la handbal, avand in vedere ca in sezonul trecut am fost iar legitimat in liga a treia si am jucat in majoritatea meciurilor). In mai, dupa Eco am facut o ecografie si diagnosticul a fost microfisuri la muschii abdomenului inferior. Am luat o luna pauza completa, si am reinceput usurel in iunie cu alergarile. Problemele au reaparut treptat, iar la finalul sezonului am facut iar ecografia, iar acum imi arata o ruptura mica in abdomen, un orificiu herniar de 0,40 cm. Se manifesta mai mult pe coborare, cand era dilatata de la efortul depus pe urcare, si imi strangula nitel matele. De aceea dureri aveam mai mult la final si pe coborarile mai accentuate, ceea ce evident ma frana.

Au fost multe momente frumoase, incepand cu Gerarul special datorita zapezii proaspet cazuta pana cu cateva ore inainte de cursa, cei 30 km de la Maratonul Zapezii din februarie (o cursa marca Ilie Rosu, va recomand calduros), Semimaratonul Brasov cu o tranta memorabila pe coborare :), Maratonul Brasov, alta cursa marca CPNT, cu un traseu foarte frumos si alergabil, evident deja clasicul Ecomarathon, care nu mai necesita nici un fel de prezentare.

Azuga Trail Race - Splendoare in noroi

Daca va intrebati cum poate sa fie superba o cursa pe frig, vant puternic, ploaie in rafale, ud pana la genunchi de la km 2 inseamna ca nu ati fost la ATR 2014 :)

Dar sa o luam cu inceputul. Azuga Trail Race este o cursa foarte frumoasa, care incheie sezonul de trail cam in fiecare an. Deci NU se rateaza! Am stat in dubiu daca sa ma inscriu la 20 sau la 27. 20 ar fi lejer si placut, asa ca decid sa ma inscriu la traseul lung, sa stiu o treaba.

Cum Azuga e aproape, ajungem dimineata pe la 9 la hotel Larisa, ne luam kiturile, ne echipam si asteptam sa inceteze ploaia. Asteptam degeaba pt ca ploua din ce in ce mai tare. Cineva vine sa ne spuna ca nu se va alerga pe Sorica si ca trebuie haina de ploaie si pantaloni lungi. Ma uit in jur si vad destui alergatori in colanti scurti, si cum mai erau 10 minute pana la start raman si eu la fel. Stiu foarte bine cum reactionez la frig si umezeala si eram sigur ca nu voi avea probleme.

Startul se da la ora 10, pe ploaie, dar plecam in tromba si ajungem dupa 2 km la inceperea urcusului de 3 km si 500 m diferenta de nivel spre Clabucetul Azugai. trebuia sa traversam un parau, unde organizatorii trudisera sa faca un podet, pe care apa il luase peste noapte. Mai ramasese jumatate din el, iar pana la jumatate era un bustean pe 3/4 scufundat in apele umflate, atent vegheat de Silviu Balan, care statea relaxat in apa rece. Era o coada destul de mare, iar eu ma asez disciplinat langa Adrian Mila. Evident ca nu apuc sa stau prea mult, ca ma repereaza Balan, care striga: Dinuu, treci prin apa nu mai sta. Nu am mai stat pe ganduri, am glisat prin noroi pana in apa, si din 3 pasi mari (cu apa pana aproape de genunchi) am sarit pe podet si apoi pe mal, trecand pe langa fotograful de la Fisheye.ro, care statea si ne tragea in poze.

Apa din incaltari a iesit repede, iar urucusl abrut m-a incalzit repede. Starea de confort s-a dus dracului pe la jumatea urcarii, cand a inceput un vant lateral care ne arunca apa rece si ceva care semana a mazariche peste fata. Eram imbracat in colanti scurt, tricoul 2x2, manecutele de la Salomon, jambiere Compressport (ambele 2 piese de echipament foarte importante pt confortul meu termic), o geaca de alergare gen foita foarte subtire de la Decathlon, iar in picioare aveam noile ghete de trail de la Karimorr. Mai aveam o bentita MPC 2013 si multa voie buna. Nu mi-a fost frig pt ca urcam sustinut, iar in jurul meu erau alti alergatori cu care radeam despre cum o sa ne ia pe noi dracu cand ajungem la golul alpin.

Am ajuns acolo si surpriza, nu mai batea vantul :D. Cam la o ora intind mana sa iau primul gel, ca sa constat ca nu mai aveam centura cu geluri, activatori si magneziu. Aveam sa o gasesc in masina, probabil nu o fixasem bine si mi-a cazut chiar cand mi-am prins-o. Tot planul meu se ducea pe apa Azugai, si aveam sa alerg iar pe uscat.

Nu am avut timp sa-mi plang de mila prea mult, pt ca am ajuns pe culme, si am dat drumul la picioare. urma o bucata care imi place foarte mult, in coborare usoare spre cabana Susai. Aici am oprit la un pipi, iar pe langa mine a trecut in tromba Adrian Mila, pe care l-am ajuns cand a fost randul lui sa opreasca la pit stop. Am continuat impreuna pana la cabana Susai, unde am luat singurul gel pe care il facusem rost (multumesc Marius) de la un suflet milostiv.

Pe coborarea care a urmat l-am pierdut pe Conu Mila, prea rapid pt mine, mai ales ca a trebuit sa opresc inca o data. Pana la urcarea spre C;abucet Sosire, pe creasta si partia Cocosul am alergat binisor, dar apoi incepe iar sa ma supere abdomenul. De la Clabucet Sosire spre Garbova e doar coborare, dar eu nu ma simt prea bine si pierd timp.

De la Garbova este o urcare nu foarte lunga, dar sustinuta, urmata de o coborare de 5 km, cu mult noroi si destul de abrupta spre Azuga. In continuare nu-s foarte in forma, si nu alerga foarte rapid, asa ca ajung la urcarea pre Sorica in 2:53. Ma incearca o foame crunta, asa ca vreo 3 minute inghit cascaval, mere si chec in cantitati industriale. Aratam ca un naufragiat care daduse de mancare. La 3 minute dupa mine apare Andreea Calugaru, care infasca 2-3 bucti e mancare si o ia la deal (cam asa se face, nu ca mine). Ma smtvinovat, recperez betele ascunse dupa stalp. si o iau la deal. Ma astepta Sorica, cu cele 500 m diferenta de nivel pe 2 km, mereu o placere. A fost o idee buna sa las betele acolo, ma imping vartos in ele si inaintez bine.

 O ajung din urma pe Andreea, si stam la taclale un pic. Parca se urca mai usor cand dai din gura. Andreea decide ca e mai bine cu muzica, asa ca isi pune castile si instant trece intr-o viteza superioara si ma lasa la 20-30 m in urma. Hm ... dopaj :)

Am trecut si pe langa Radu Cristi, care imi smulge un ranjet. Cu greu

Se vede capatul urcusului, pierdut in ceata si nori. De fapt nu era fnalul, ci doar partea superioara a partiei, urmau inca vreo 300 m spre stanga, pana la punctul terminus al telescaunului. Andreea pierde din ritm, asa ca o depasesc, desi merg si eu mai incet. O groaza de muschi ma dor, dar cum nu m-a adus nimeni cu forta nu are rost sa ma plang. Trec de check point ca la 45-50 de minute dela plecare, iar urmatorii 2 km, curba de nivel pe creasta nu reusesc sa-i alerg prea repede. Ma tot petrec cu alti 2 baieti, care cand mergm cand alearga. Eu alerg constant dar incet. Din fericire intram in padure, si dintr-o data incep sa uit de toate. Cobor cum nu am conborat pana acum, rapid si fara sa franez din alergare. Noile incaltari imi ofera o stabilitate foarte buna si zbor peste noroi. Depasesc inca cativa alergatori si pentru prima data, nu ma depaseste nimeni pe coborare.

Noroiul este foarte mare, sunt sleauri de tractor sau TAF, dar nu mai conteaza nimic. Finalul coborarii vine foarte repede, si ajung la asfalt. Arunca 2-3 priviri in spate dar nu vine nimeni din urma. Pe ultima portiune am alergat relaxat, nu se vedea nimeni in fata sau spate. Am terminat in 4:23, dar cu sperante de mai bine, daca reusesc sa rezolv peste iarna problema la muschii abdominali.

Seara a fost foarte placuta, cu vin de Corcova, o festivitate de premiere foarte vesela, si un chef de la care am chiulit, di pacate.

O cursa foarte bine organizata, un traseu numai bun de alergat, multi prieteni si cunoscuti la start, mai conteaza vremea? :)


Sa nu uit, multumim organizatorilor si voluntarilor pt efortul lor, a fost foarte bine. Multumesc Lucian, Silviu, Radu & comp
Ne vedem la anul, la ATR 2015

Pacemaker la Maratonul International Bucuresti 2014

Iata ca am bifat a doua mea experienta ca pacemaker la MIB 2014, prima la un maraton, precedenta fiind la Semimaratonul Petrom in primavara.

Ca de obicei, am ratat aproape complet pregatirea de toamna, pe motiv de tura anuala din Alpi, (prima parte a relatarii o puteti citi aici), coroborat cu Transmaraton. Au mai venit si niste delegatii, asa ca tacamul a fost complet.

Saptamana dinainte de MIB am petrecut cu multa cafea, mancare si sedinte la Londra. Carbo loading ratat aproape complet, a fost mai curand un baconloading. Colac peste pupaza am baut tone de cafea, asa ca efectul Activatorului urma sa fie minim. Dar oare am nevoie de Activator daca alerg ca pacer? S-a dovedit foarte util pana la urma