luni, 25 iulie 2016

Bucegi 7500 - In spatele scenei


Acest articol este despre alergare, despre unul din cele mai prestigioase concursuri de alergare, dar nu despre alergatori, mai deloc despre traseu, cat despre oamenii din spatele scenei, care fac totul posibil, organizatori si voluntari. Nu despre mine, eu am participat practic o singura zi si un pic, nu 3-4 zile ca cei de la CPNT. Oameni care au stat treji in posturi de joi pana sambata seara, sau care au muncit in tabara de baza de joi pana duminica.

Nici anul acesta nu am alergat la 7500. Nu intrebati de ce, nici eu nu stiu. Dar daca tot nu am alergat, am decis (me+Luiza) sa ne facem utili. Silviu Balan ne-a zis cu un weekend inainte ca este nevoie de ajutor, chiar si de vineri seara, asa ca decizia a fost luata.



Vineri nu am reusit sa plecam devreme. Toata ziua am tras cu ochiul la live-ul cursei, ceva unicat in Romania sa poti urmari cursa si concurenti trecand prin check pointuri. Creierul meu era la munca, dar inima ii insotea pe Robert, Daniel, Adelin, Sebastian, etc prin goana lor prin Bucegi. Mai greu cu concentrarea, dar din fericire vine si momentul plecarii. Spre Pestera cu toata viteza (legala evident :D) inainteeeee.

Nu am reusit sa ajungem inainte de sosirea primilor sportivi la ultra (cu startul vineri dimineata la 6), Robert Hajnal si Daniel Stroescu, care au stabilit un nou record al cursei cu putin peste 16 ore, un timp fabulos. Parca de la an la an sportivii nostri sunt din ce in ce mai buni, nivelul creste si ne apropiem de nivelul de afara, lucru aratat si de rezultatele obtinute.

Seara nu a fost mare lucru de facut (am deschis buzile :D), asa ca dupa ce am asistat la sosirea echipelor de pe locurile 2-4, ne-am bagat la somn sa prindem macar 3 ore de somn. La 5 am sarit din pat, am infascat un sandvich facut de acasa si am fugit la linia de start. Am inceput la verificarea echipamentului obligatoriu, o activitate foarte placuta mai ales ca mi-au trecut prin mana o groaza de prieteni. CPNT este printre foarte putinii organizatori care chiar controleaza echipamentul obligatoriu. Au fost putine probleme, in general lumea stie ce trebuie sa ia, si ca nu intri in tarcul de start fara ce trebuie.

3,2,1 start si coloana pleaca frumos spre Omu. Ma uit 5 minute cu jale in urma lor, arata asa bine si ce as mai alerga si eu cu ei. Din pacate anul asta nu, asa ca ma intorc si caut ceva de facut. Cum suntem ultimii veniti, iar ceilalti au sarcini stabilite cu cateva zile inainte, la inceput nu prea am de munca. Exista o echipa care se ocupa de bucatarie. Oamenii aia au gatit de vineri seara pana sambata noaptea (poate si mai inaite, doar ca atunci am sosit noi). Cam la 2 ore se facea un ceaun de gulas, mai intai de legume, iar dupa ce a venit carnea, alternativ de legume sau de carne cu legume. S-au curatat & taiat cantitati enorme de ingrediente, s-a amestecat, framantat (aluatul pt gogosi), oamenii au muncit la foc automat.

O echipa era permanent la linia de finish, acolo a ajuns si Luiza la un moment dat dimineata si a ramas pana la final, cam pe la ora 21.
Echipa de la finish era responsabila si de zgomotul, aaah, incurajarea echipelor care se apropiau de finish, clasament, fise de concurs, buff, etc. Revin la subiect mai tarziu. Mai exista o echipa care a printat si facut magnetii (initial Fisheye, dar ei aveau de facut si poze) cu pozele facute in prima si a doua zi pe traseu. Practic concurentii isi lua magnetii imediat ce terminau cursa. S-a muncit non-stop cu un laptop si o imprimanta plus munca de dupa pentru ca voi sa va puteti lua magnetii imediat ce ati terminat de alergat.

La inceput nu sunt prea multe de facut, asa ca bantui si observ unde ma pot face de folos. De fiecare data cand vine o echipa la sosire fug cat ma tin picioarele Cat de curand preiau de la Bianca Paunescu sarcina de a taia pepenii. Organizatorii au adus aproape un camion de pepeni. Cred ca am taiat cam 200 de pepeni toata ziua. Au fost multe ore cand n-am facut decat asta, cu pauze doar pt toaleta si pentru a comanda de mancare pentru cei care vroiau sa pape, mai puneam mancare pe platouri, etc.

Luiza in timpul asta era la finish, facea poze, punea medalii, etc. La un moment dat am reusit sa ma tai (inevitabil dat fiind ca feliam pepenii din ce in ce mai repede) si pana am reusit sa ma oblojesc, sa pun un plasture ca sa nu manjesc pepenii cu sange, Tibi de la CPNT mi-a luat locul la pepeni. Intrucat la linia de finish era nevoie de mai multi oameni m-am dus sa le ajut pe Luiza, Silvana & comp.

La finish treaba mergea in felul urmator:
- o echipa sau mai multe aparea la orizont (2 doamne simpatice care aveau un dispozitiv de marire ni-i semnalau batand din 2 clopote). Imediat 2-3 sareau cu talangi si vuvuzele si de obicei imediat ce-i auzeau cocnurentii mareau pasul sau chiar reincepeau alergarea.
- intrau pe poarta de finish si Luiza le punea medaliile de gat, iar Cezar anunta timpul si echipa. Eu sau altcineva le luam fisele de concurs, ii validam pe lista Silvanei (dupa ce le nota timpul), iar ea punea stickerul pe fisa de concurs. Apoi le dadeam inapoi fisa impreuna cu buff-urile de finisher si le spuneam litania: aveti magneti cu poza voastra pe masina alba din dreapta care nu e salvarea, gasiti tricourile (care au venit mai tarziu si nu au putut fi date in kitul de start) in cortul din stanga. Gasiti pepene rece la corturi impreuna cu mancare rece (ciocolata, banane, etc) si calda (gulash si mai tarziu gogosi) tot acolo. Plus apa si izotonic Sponser

Cand era o singura echipa la finis era usor, dar cand au inceput sa vina cate 3-4 in grup urmate de alte 2-3 nu a mai fost la fel de usor, mai ales ca unii nu ramaneau pe loc (asa cum ii rugam) pana reuseam noi sa-i validam pe lista Silvanei. O surpriza neplacuta au fost concurentii care au venit singuri si habar nu aveau pe unde le sunt coechipierii. Unii oameni nu au inteles cum este un concurs pe echipe, din pacate.

M-au impresionat mai ales cei care au terminat printre ultimii la elite si hobby. Se vedea pe fetele si dupa felul cum se miscau cat de epuizati erau. Oboseala era la maxim dar vointa le era tare si ii aducea la finish. Tot respectul pentru efortul si vointa lor.

Probabil ati vazut clasamentul live, ceva rar la noi. A fost facut fara cipuri, cu multa munca si o organizare excelenta. Mihai Santa este cel care a facut lucrurile sa mearga, a preluat telefoanele de concurenti, a dat indicatii de orientare, a introdus datele pe site (primite din posturile de control), a raspuns la contestatiile de pe facebook, one-man show :).

In afara de tabara de baza a mai fost un centru nervos la Omu, de unde Silviu Balan a coordonat treburile de pe traseu, a facut zeci de ture ca sa-i treaca pe cei care au avut nevoie de ajutor de zona critica de la Omu (unde sunt mai multe intersectii de trasee turistice si unde in caz de ceata/noapte, este extrem de usor sa o iei aiurea) si a modificat traseul la hobby din cauza vantului puternic. Un adevarat turn de control si un tur de forta facut de Silviu timp de 2 zile non-stop. In acel loc au abandonat multe echipa la ambele probe, deci imi imaginez ca a fost mult de lucru mereu.

Anul acesta a fost vreme buna, deci voluntarii nu au fost la fel de oropsiti ca acum 2 ani, cand au stat uzi 2 zile. Pare frumos sa stai 2-3 zile cu cortul pe munte, dar cand stai treaz noapte. iar cortul ti-e plin de concurenti epuiziti si tu stai afara in frig, imi imaginez ca nu mai e la fel de misto.

Sunt foarte multe de spus despre organizarea unui concurs cu un traseu de peste 50 km in munti abrupti cum sunt Bucegii, si foarte multe amanunte pe care nu le vazusem din postura de concurent. Este enorm de multa munca la un astfel de concurs. Tot ce ati citit aici, voi cei care ati ajuns pana aici, este munca din 2 zile. Nu am scris nimic si nu stiu foarte multe despre ce inseamna organizarea de pana in ziua concursului. Iarasi nu am reusit sa pomenesc decat o parte mica din oamenii care au muncit la organizarea concursului. Aveti mai jos o lista cu oamenii care au participat la organizare. Merita recunostinta si aprecierea noastra :)

Ruxandra Nitu
Cezar Crican
Stancu Dora
Mihaela Scantei
Mihai santa
Catalina Carlan
Odeta Gadinescu
Anca Dumitru
Liviu Dragomi
Andrei Ionescu
Tiberiu Ciorascu
Silvia Feraru
Alina Mohorea
Gabriela Balaniuc
Cornel Spiridon
Andrada Hertioga
Edi Alecu
Istvan Gyorgy
Ghighimoc Adrian
Silvana Speianu
Anca Basinceanu
Iulia Maior
Roxana Alupulesei
Adriana Barbu
Elena Diaconu
Codruta Baia
Gardu Mihai
Zamfir Daniel
Iulia Tamas
Andrei Ciora
Hanganu Eusebiu
Moasa Alex
Cristina Handrea
Stefana Suba
Emanuel Dobrinoiu
Nicoleta Voicu
Balan Silviu
Bianca Paunescu
Apopei Adrian
Denisa Huma
Simona Tamas
Alex Fazakas
Pochiu Cornel
Irina Anton
Vald Spiru
Dani Kristo
Iulian Coserea
Hertanu Mirela
Ursz Timea
Anghel Alexandra
Bodranga Marius
Loloiu Luiza
Turcanu Dinu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu