Pe Arges in sus si jos - alergam frumos

Nu aveam in intentie sa scriu despre semimaratonul acesta (alt articol este incarcat pe teava si trebuia sa plece azi). Pana de curand nu ma gandeam sa particip, pentru ca abia am dat drumul la pregatirea de iarna.

Totusi, trebuie sa rasplatesc cumva efortul unor oameni inimosi, care s-au dat peste cap ca noi sa avem conditii excelente de alergare, intr-un concurs foarte bine organizat, fara taxa de participare! Succesul lor se traduce si prin cresterea numarului de participanti. Anul trecut asteptau 50 si au venit 150, iar anul acesta au depasit cu mult cifra de 300.

Eu m-am tot kakait pana m-am inscris, asa ca am vazut cu stupoare ca locurile s-au ocupat (sincer, nu ma asteptam). Dragos Ciobanu a avut amabilitatea sa primeasca si mai tarziu :)

Am venit cu gasca de alergare Mazzo Grosso, sub conducerea (masinii) lui Adrian Mila. Pe drum eu am profitat de timp ca sa trag niste seva, iar colegii ca sa-mi faca poza in timp ce trageam cu porcu.

Acolo era cam frigut, si nu ma consolam ca mai tarziu o sa fie cald.

Primesc un numar mic, de elita (primul venit, primul servit) si impreuna cu Vlad Gi, facem o mica recunoastere in alergare a traseului, pe post de incalzire. Startul este decalat cu semimaratonul plecand la 10 minute inaintea ceor de la 14 si 7 km. O decizie foarte buna a organizatorilor.

Traseul este extrem de pitoresc, prin 2 parcuri legate intre ele de digul Argesului si bine marcat. Nu este totusi un traseu de viteza, pentru ca are destule curbe stranse, si o scara care se parcurge de 3 ori. Practic e o bucla pe care o parcurgem de 3 ori.

La start ne pozitionam in fata pentru a ajunge la primul podet fara sa ne gatuim. Plecam destul de tare si acceleram ca sa nu ne gatauim la pod si la scari. De acolo o lasam mai moale, cam la 4:30-40

Prima bucla a fost mai mult de hlizeala si de zambit la fotografi (foarte multi fotografi, incredibil). A fost foarte placut cand am inceput sa ne intersectam cu cei la 7 si 14, o groaza de prieteni si cunoscuti. Inca mai eram in satre sa zambim in orice moment. Nu pentru multa vreme. Problema la cursele scurte (da, 21 e scurta dupa ce ai alergat ultra :p) este ca iti scor plamanii pe gura, la propriu.

In a doua bucla ma simteam bine si am inceput sacaut iepuri care sa ma duca mai rapid. Vlad se tinea bine de mine, asa ca am crescut ritmul si am prins in fata un alergator in negru, care a accelerat usor cand m-a simtit ca vin in spatele lui. Am alergat intr-un ritm excelent langa punctul de hidatrare de langa podul mare, unde el s-a oprit la apa si nu ne-a mai ajuns. Am facut eu pe iepurele si asa s-a scurs si a doua bucla.

In a treia bucla am gasit alt iepure, tot in aceleasi conditii, l-am ajuns din urma  a accelerat si am alergat cot la cot cativa kilometrii. L-am pierdut la panta de pamant dupa pod, cand eu am tras tare ca sa nu pierd viteza (care crescuse cam la 4:20 aproximativ), iar el, neobisnuit probabil cu urcarile, a cedat.

Aici l-am auzit pe Vlad cum imi striga sa ma duc, asa ca am plecatcat am putut de bine. In continuare am fost pe cont propriu, urmatorul alergator de la semimaraton era departe. Alergam pe dig si ma gandeam ca pot sa termin chiar si sub 1:30, mai ales ca atunci cand am terminat buclele anterioare, ceasul imi indicase o distanta mai mica de 7 km. Mai era o bucla mica, de care s-a vorbit la sedinta tehnica. Eu eram pe cocaluri, la incalzire.

Am ajuns la scari si apoi am intrat in parcul cu sosirea. Am accelerat si mai mult, crezand ca sunt pe final. Chiar cand ma pregateam sa intru spre linia de finish, Dragos si un grup de voluntari m-au oprit si trimis sa fac si bucla mica de final. Cu greu am reusit sa reintru in ritmul de alergare, dupa un sprint pe care i; crezusem final. Totusi, ca un cal care simtea grajdul am crescut inapoi la viteza de croaziera.

Am terminat in 1:35:52 si pe final era sa fac o mare gafa. O vazusem pe Hiroko in fata mea care alergar relaxata si m-am apropiat treptat de ea, purtat de avantul meu si de pisioare cu juma de metru mai lungi ca ale ei. Era cat pe aci sa o depasesc cand intram pe poarta care ducea la finish, cand il aud pe Dragos ca o felicita pentru primul loc. Am franat si am terminat in spatele ei, ca sa nu-i stric finisul.

Au urmat si mai multe poze, zacusca, slana, palinca si socializarea de rigoare.

Multumesc foarte mult echipei de organizare, care s-au dat peste cap ca noi sa ne simtim bine. Execelenta munca de organizare, totul a fost la superlativ.

ne vedem la anul