MPC - Sarbatoarea alergarii montane

Am asteptat mult Maratonul Piatra Craiului. Anul trecut nu am putut sa iau startul din motive de deplasare cu munca (a trebuit sa ma multumesc cu o tura inainte si dupa, ajutand la marcare/demarcare), iar acum 2 ani m-am accidentat pe Marele Grohotis din cauza incaltarilor minimaliste (care nu-s pentru orice incepator) si am terminat in 8 ore 13 minute. Acum urma sa port Ultraraptori in picioare si voi testa in concurs si noul rucsac de ultra de la Decathlon.

Anul asta speram la 6 ore. Vara asta am alergat mai mult ultra, MPC-ul era prima cursa mai scurta dupa Retezat Sky Race Intersport. Dupa Ciucas Ultra toate cursele normal par scurte :)))

Am ajuns tarziu in Zarnesti din cauza traficului infernal de pe DN1, avand in masina pe Mihai, partenerul de Ciucas, si pe Andreea Ionescu, cataratoare si alergatoare, toti 3 alergand si a doua zi si la Maratonul International Bucuresti.



Atmosfera de la MPC este cu adevarat speciala. Este printre putine concursuri care nu au decat proba de maraton, unde nu este nevoie de mai mult de un anunt ca s-au deschis inscrierile (cu 6-7 saptamani inainte de cursa, nu cu juma de an inainte) ca lista de start sa se populeze cu majoritatea alergatorilor de trail de la noi, plus oaspeti de afara. Concursul este deja la a zecea editie, cel mai longeviv concurs de trail running de la noi. Pe foarte multi ne-a inspirat sa trecem de la mers si catarat pe munte la alergare montana. La fiecare pas intalnesti prieteni, cunoscuti, adversari cu care te-ai duelat amical pe carari, oameni deosebiti majoritatea.

La MPC inscrierea nu este ieftina si este o singura suma, indiferent de data inscrierii. In schimb kitul este foarte consistent, cu o bluza de corp de la Gravity si o multime de surprize. Dai un ban, dar primesti inzecit.

Dupa ce ne-am luat kiturile a durat o eternitate sa gasim ceva de mancare in zona, asa ca am pus cornul in perna destul de tarziu. Dimineata trezirea a venit usor, urma sa alergam prin Craiul meu drag. Vremea se anunta frumoasa, chiar prea cald pentru gustul meu. Am mancat repede ceva, am cules-o si pe Andreea din drum si cap-compas Zarnesti.

La start aceasi energie, voie buna si atmosfera prietenoasa. Toata lumea e vesela, toti ne bucuram de lupta cu pantele verzi si albe ale Craiului. Sunt binedispus asa ca-i fac o mica aroganta lui Silviu Balan (ne vedem pe traseu Balaneeeee :D) in rasetele asistentei. Doar voluntarii si alti cativa concurenti il vad pe traseu pe Silviu, noi il vedem la start si la berea de dupa.

Prezentarea favoritilor este o alta traditie frumoasa, trec prin culoarul din mijlocul nostru, prilej cu care ii iau multe cube si palme peste spate.

In sfarsit startul. Sunt destul de in fata si trag mai tare pe asfalt, sa mai las in urma o parte din cei 800 de concurenti. Se alearga destul de tare, dar este destul de rarafiat ca sa nu trebuiasca sa faci slalom prin multime. Trecem ca vantul prin oras, si de la Gura Raului intram pe macadam si incepem sa urcam spre fantana lui Botorog. La cateva sute de metrii dupa facem stanga, trecem paraul si apucam poteca care suie abrupt prin padure si fanete spre Magura. Aici o lasam la mers rapid. Am betele puse pe rucsac, dar le voi scoate doar la urcarea spre saua Funduri.

Multi localnici la porti ne incurajeza, veniti mai mult probabil pentru eroul local, Viorel Palici. Iseim in drum si reincepem sa alergam, alternand mersul pe bucatile mai abrupte cu alergare pe unde nu era asa povarnit, In continuare ma intalnesc cu multi prieteni, depasesc si sunt depasit.

Prima urcare mai serioasa urmeaza dupa ce ajungem spre Pestera, 4-500 m abruti, dupa care ne lansam prin padure si apoi prin poieni spre La Table, unde avem punct de alimentare. Aici completez apa din bidoane, pentru ca pana dupa Spirla nu mai avem apa si e mult de alergat, portiuni abrupte si tehnice. Cornel Spiridon umple bidoane la foc automat, asa ca nu stau multa vreme. Luasem primul gel pe coborare, nitel cam tarziu.

De aici mai alergam pe poteca si forestier pana incepem urcarea spre Funduri, intial prin padure, si apoi pe imensa poiana de sub Funduri. Scot betele si le extind. Inca din padure se auzea harmalaie mare, de credeai ca ai ajuns in varf. Nu, nu era varful, doar un grup mare de sustinatori care produceau zgomoto din diverse ustensile si din plamani bine dotati. Ma incarc cu energie si trag si mai tare din bete, avand gura pana la urechi. Nu aveti idee cat de mult ne ajuta astfel de incurajari.

Este cald, este senin, avem chef de alergat, iar varful pe care e situat CP de la Funduri se zareste, cu obisnuita colectie de voluntari, spectatori si salvamontisti. Stiu ca Luci & co au muncit enorm pentru siguranta noastra, instaland corzi, scari, plase si inlaturand bolovani.

Am ajuns sus in cel mai inalt punct al traseului in 2:35, aproape cu jumatate de ora mai rapid ca acum 2 ani. Pun betele pe ruscas si ii dau la vale. Din fericire trec repede de portiunile cu corzi, mai mult pe langa, fara sa deranjez pe nimeni. Intr-un singur loc este un pic de coada, asa ca astept disciplinat.

De la acel loc ingust se poate alerga la vale, asa ca incep sarabanda depasirilor. De data asta am in picioare Ultraraptorii care se comporta bine pe grohotis. Ma rog, cat de bine se poate pentru ca iau vreo 2 trante usoare, la una sutand intr-un bolovan, si apoi imediat calcand pe el. Am lasat un piculet de piele, dar in 2-3 secunde alergam iar. Chiar mi-a placut grohotisul anul asta.

Alternez locuri cu o fata micuta cu tricou pe care scria Festina Lente. Ma depaseste pe urcare, este usoara si fasneata, si o depasesc pe coborari. Ne depasim politicos, facand loc cand il simtim pe celalat in spate :). Nu am avut probleme la depasiri, nici nu e nevoie sa zici ceva de obicei, ca oamenii se dau la o parte mereu. Nu doar concurentii, ci si oamenii care parcugeau traseul, care ne-au facut mereu loc si ne-au incurajat mereu. Oameni de munte :)

Ajungem la intersectia cu poteca care urcare pe Lanturi, si de aici stiu ca putem accelera serios. Dau drumul la motoare si cat ai zice peste am si ajuns la Spirla, iar sub refugiu avem apa, la timp, pentru ca aveam ambele bidoane goale. De aici m-am cam taiat, cum, nu mai e coborare abrupta, cum se cam rupe filmul. nu am reusit sa alerg la maxim pana la Plaiul Foii, si din pacate si am pierdut ceva timp.

Am ajuns la Plaiul Foii cam in 4 ore jumate. Aici am alimentat serios si am plecat cu gandul la Diana. Aveam plan special pentru draga de ea, cu bete si muzica pastrata special pentru momentul de gala. Scot din mers betele si muzica, bag un gel dar ma depasesc destui oamenii in timpul operatiunii. Dureaza un pic pana gelul si muzica isi fac efectul, dar dupa 5-10 minute picioarele se misca singure si trag din greu la deal cu viteza maxima (viteza mea maxima), depasind multi concurenti. Depasirile astea sunt foarte importante pe moral, mai ales cand tu esti subiectul activ :p

Foarte multi oameni la incurajare, atat inainte de padure cat si in padure. Sunt din ce in ce mai multi oameni care vin special sa-i incurajeze pe concurenti, si raman cu orele ca sa-i ajute pe toti. Este fabulos si sper ca numarul lor sa creasca si mai mult.

Exact cand ma simteam mai bine, vine un grup de salvamonisti carand un concurent pe o achie (targa puse pe roti). Din fericire nimic grav, doar ca a avut nevoie de evacuare. Aproape imediat ajungem la intersecti si o luam stanga. De aici nu mai este mult pana in varful Dianei, unde se aud deja voluntarii. Nu stiu cat am facut pana aici, sub o ora in mod sigur. Bag un gel si activatorul pastrat special potrivit planului si ii dau drumul.

De aici incepem sa coboram, iar pe primii 2 km poteca este accidentata, asa ca am unele probleme in depasiri, facand si unele manevre mai riscante. Imediat cum poteca se largeste un pic accelerez la maxim. Este genul de coborare care ma coafeaza, nu foarte tehnica, pamant, radacini, ceva bolovani si abrupta. Alerg cu pasi mari si trag cat de tare pot. Coltul Chiliilor apare mult prea repede pentru starea mea de spirit.

De la Coltul Chiliilor, unde nu zabovesc decat 10-20 sec traseul devine mult mai plat, asa ca ma dezumflu iar. Va trebuie pe viitor sa lucrez mai mult la portiunile astea de fals plat unde pierd multe timp la coborare.

De aici mergem pe curba de nivel si coboram usurel spre Zarnesti. In continuare avem spectatori si fotografi. Se vede si orasul asa ca mai avem putin.

Intru pe strazi si dau iar de asfalt. Inca putin si se vede finishul. Un ultim sprint si trec in 6:35 h

A urmat socializarea  de rigoare, din pacate mai scurta pentru ca a trebuit sa o luam spre Bucuresti, unde MIB-ul ne asteapta cu mult asfalt si 10.000 de alergatori. Mihai a terminat si 6 ore si cateva minute, iar Andreea in 7 ore jumate, cu mult sub cele 9 ore de care zicea ea, deci

Inca o editie de colectie a unui concurs deosebit. Multim Lucian Clinciu, Andreea Dan & team pentru organizarea fara cusur, traseul bine pus la punct, prajiturile de la final, etc, si in general tot efortul vostru, pe care il apreciam foarte mult.

Ne vedem la anul :)

PS noul ruscac/vesta de alergare de la Decatlon, cu bidoane in fata si loc de depozitare mare in spate este ok, dar pacatuiste intr-un punct esential. Cele 2 buzunare, situate teoretic in fata, sunt greu accesibile din mers, intrucat sunt situate cam pe lateral, si nu ajungi foarte bine la ele. pe viitor va trebui sa port gelurile/tuburile tot pe o centura speciala. Pentru ture de alergare lungi in afara concursului este foarte ok in schimb.