Dar mi-am adus aminte ca asta primavara vazusem niste poze foarte misto de la maratonul international Chisinau, cu moartea alergand dupa participanti, si inca de atunci vorbisem cu Gabi si Oana Solomon despre cat de misto ar fi sa facem si noi ceva similar la MIB 2015.
Anul asta nu am mai fost iepuras, pentru aveam de gand sa dau tot ce pot la MPC, si nu vroiam sa incurc pe nimeni ca pacer la maraton. Dar cum Oana si Gabi erau si ei incantati de ideea cu moartea ca inchizator, mi-am zis ca nu ar fi nici o problema sa alerg al doilea maraton in 2 zile la 6 ore, stand dupa ultimii alergatori. Ar fi ceva de genul alergare de refacere.
Multi m-au intrebat de ce am alergat asa la MIB. Raspunsul e simplu: de ceva vreme asfaltul nu ma mai atrage, si prefer ca sa-mi canalizez energiile pe distante lungi pe trail. Dar daca pot da o mana de ajutor ca pacemaker sau ca inchizator si sa ajut astfel alti alergatori sa-si atinga obiectul, e ceva ce ma motiveaza. Moartea nu e o idee originala, a existat un astfel de inchizator la Maratonul Chisinaului. De acolo a venit inspiratia noastra :)
Am vorbit cu Gabi, si ca de obicei, ok-ul a venit extrem de repede, cu mentiunea ca nu am fost oficial inchizator al Maratonului, ci doar unul neoficial, de fun. Singura cerinta a fost sa nu vin cu o coasa adevarat :)))). Poate ca de la anul vom avea un inchizator costumat oficial, cu sau fara coasa :)
Mi-am gasit costum destul de usor, doar ca am putut sa-l iau, din motive de servici, decat vineri, inainte de plecarea spre Zarnesti. Am avut ceva emotii referitor la costum, si chiar ma gandisem sa cer ajutor pe facebook daca costumul nu ar fi fost conform. Din fericire costumul de la Party Factory arata foarte bine, iar coasa nu e prea amenintatoare, si foarte important pentru cineva care va alerga 6 ore cu ea, este usoara.
Deci am plecat spre Zarnesti cu roba cu gluga si coasa in portbagaj. Despre MPC o sa va povestesc in articolul urmator (inca mai astept poze de acolo), iar de la Zarnesti m-am intors sambata seara, destul de bine fezandat dupa o cursa in care am dat tot ce am putut.
Dimineata am ajuns la zona de start si mi-am pus costumul. Dintr-un alergator anonim, m-am transformat rapid intr-o curiozitate, una la care unii priveau cu interese, mila sau amuzament. Incep solicitarile de poze, individuale sau in grup. Cred ca e plin facebookul de poze cu moartea maratonista. Cred ca le-am deranjat nitel pe fetele care au tinut sesiunea de incalzire stand stana de piatra cu coasa langa zona unde participantii se incalzeau pe muzica. Nu doamnelor, moartea nu are nevoie de incalzire, nu cand va avea parte de o alergare de incalzire de 6 ore si fara finalizare.
Dau o raita si pe standul Accenture, angajatorul meu, unde bineinteles nu ma recunoaste nimeni, ba mai speriu si vreo 2 fete nevinovate. Pana la urma au facut o poza de grup cu mine, care nu stiu de ce nu apare in mailul de felicitare trimis participantilor de la ACN :)))
Am intrat in zona de start si m-am pozitionat in coada cozii participantilor, trecand linia de start la 6 minute de la pocnetul de start. Evident tribuna, care adormise dupa ce trecuse grosul alergatorilor, a inviat cand m-a vazut pe mine :)).
In primii km am inceput sa caut musterii, si m-am orientat in special spre alergatorii de la maraton. Cu toata stima pentru cei care alearga semi sau stafeta, si in lipsa unor cerinte oficiale,am preferat sa stau cu ultimul maratonist si sa incerc sa adun un grup de intarziati pe care sa-i duc in 6 ore la linia de finish, care era mai aproape de Ploiesti la acea ora..
Primul si clientul de baza a fost Florin Stanescu, un domn bine de 50 de ani, , aflat la primul maraton, dar dotat cu o ambitie solida, exact ce ai nevoie pentru a termina un maraton, chiar daca nu coborase de multa vreme, prin alergare, sub suta de kg. Inca o dovada ca vointa este cea ce conteaza cel mai mult in terminarea unui maraton.
Alergam impreuna, intr-un ritm lent dar constant, De altfel pentru mine, obisnuit cu antrenamente la 4:30-5:30 in ultima perioada, primii 10 km pana m-am obisnuit, mi s-au parut cei mai grei :).
Merita sa vedeti reactia oamenilor la costumul meu, indeosebi a oamenilor in uniforma. Am facut poze cu marea majoritate a politistilor de pe traseu. De asemenea am revitalizat cam toate punctele de hidtratare/revitalizare de pe traseu. cand ajungeam noi voluntarii erau obositi/plictisiti, si se sareau toti in picioare si alergau sa faca poze cu mine.
Cel mai placut a fost pe portiunile in care ne intersectam cu alegatorii mai rapizi (marea majoritate adica) care veneau din sens opus. Strigam la ei sa alerge mai repede ca sunt in spatele lor, iar celor care imi spuneau ca nu o sa-i ajung din urma le raspundeam: nu inca. Sau ne vedem mai tarziu :). Nu m-am saturat sa le strig sa alerge mai repede, sfarsitul e aproape.
Pe sos Panduri am placuta supriza sa dau de colega mea de la Pro Park Alexandra Radescu insotita de un grup mare si galagios de voluntari de la Hand to Hand, bine dotati, dupa cum se vede in poza.
Au fost multe punct de incurajare, dotate cu voluntari si muzica, foarte utile. Parca sunt din ce in ce mai multe de la an la an. Buna treaba :)
Nu o sa ma apuc sa va descriu traseul, unul intortochiat, dar macar am scapat de cele 2 bucle enervante. Stiu ca nu e vina organizatorilor, si ca este tot ce s-a putut anul acesta. Cu totii visam la un traseu de 42 km integral, care sa ne duca pe cele mai mari bulevarde bucurstene, inclusiv Magheru, Aviatorilor si Kiselef.
M-am intalnit cu multi prieteni, sper ca n-am speriat pe nimeni prea tare. Amuzanta a fost discutia pe fb cu o amica, care nu reactionase la salutul meu si care mi-a zis ulterior ca nu se simtea foarte bine, si crezusem ca sunt "pe bune" :))))
In continuare ma opresc la tot pasul sa fac poze cu toata lumea, incercand sa multumesc pe toata lumea, dupa care sprintez sa-l ajung din urma pe Florin. Incet, incet kilometrii se aduna. Intalnim 2 fete care erau la maraton, dar care aveau de gand sa se opreasca la 21, si nu am reusit sa fiu atat de convingator incat sa le luam cu noi.
Am trecut de 21 km, iar de aici traseul a devenit mult mai rarefiat, doar cate un concurent de la stafata, dar cat de curand si acestia au disparut. Am ramas doar eu si Florin, care tocam incet-incet kilometru cu kilometru. Florin incepe sa se resimte, dar are vointa puternica si continua alergarea. Stiam ca decisiv va fi nesuferita bucata de la Muncii- stadionul National. Aivi am intalnit alergatori de la maraton in pierdere de viteza, si am fost obligat sa fac o alegere. Am ales sa pastram ritmul, unul care ne ducea cam la 6 ore la finish, si am incercat sa-i luam cu noi cat de mult am putut. Nu am vrut sa-l las pe Florin, cu care alergasem deja 30 de km, si care trecuse de la alergare usoara la un mers foarte rapid (8:30-9:30 pe mie). Chiar si asa e mai rapid decat cei pe care ii ajungem din urma.
Ajungem la Unirii, si de aici nu mai avem foarte mult, doar bucla pana la Eroilor si inapoi. Ne ajunge din urma Andrei Rosu, care reusese sa resusciteze un alergator din programul lui (la mine nu a reactionat :D) si impreuna ne indreptam spre finish in alergare usoara/mers rapid.
Am trecut linia de finish in 6:13, cel mai lent maraton al meu pe asfalt, dar unul dintre cele mai placute si cu siguranta.
Felicitari tuturor alergarilor care au terminat dupa 5 ore si mai mult, cum a fost si cazul nostru, majoritatea un munte de vointa, mult prea putin apreciati pentru efortul lor, si mai ales tuturor celor care au terminat primul maraton. Data viitoare va fi mai bine :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu