Am abandonat la VMT din cauza unei combinatii de factori, pe baza de greseli tampite (hidratare/alimentare mai ales) dupa 46 km si 4000 dif de nivel. A doua zi ma simteam excelent si pe drumul lung spre casa am inceput sa rumeg planuri de revansa. Eu alerg strict din motive personale si ma intrec doar cu mine, cu limitele mele fizice si psihice. Cum stateam eu in masina lui Conu Mila si imi rumegam frustrarile, mi-a trecut prin cap sa ma duc iar la VLC Ultra Petrimanu un concurs unde alegasem anul trecut primul Ultra (povestea o aveti aici) si unde m-am simtit foarte bine. Anul asta imi dorisem VMT si decisesem sa nu mai alerga weekendul si cursa. Totusi, am decis sa fac o exceptie, mai ales ca urma sa ma reintalnesc cu prietenii de la handbal :).
VLC este un concurs de alergare montana (10-21-60 km) si MTB (20 si 42 km) organizat de Alexandru Cezar Valdut si o gasca foarte misto de la ASCB (Asociatia Studentilor la Constructii Bucuresti). Zis si facut, vineri dupa-masa plecam spre Ciungetu avand in masina 3 fete simaptice de la ASCB. Desi a fost trafic, drumul a parut foarte scurt cu asa pasageri. Am stat cu ei la o pensiune la 400 m deasupra satului Ciungetu, la care se ajunge pe un drum de 11 km pe care masinuta mea a avut de tras. Seara a trecut repede cu pastrav, mamaliguta si niste tuica.
Dimineata am plecat foarte devreme spre start, care era in centrul satului, langa uzina hidrocentralei Ciungetu. Aici m-am inscris, echipat si aliniat la start alaturi de alti 4 concurenti. 2 baieti de la 321 Sport (Radu Restivan, pe care il stiam de multa vreme de pe un forum sportiv si Mihai Obada), un domn din Valcea, Nicolae Dotritoiu, cam pe la 60 de ani fost atlet, fost boxer, actualmente antrenor de box si alergator de trail veteran si inca un participant, dl Corban Mircea Anton.
S-a plecat in grup, dar dupa cativa km dl Corban a preferat sa mearga. Noi am mai alergat vreo 5 km si am trecut la mers, intrucat panta devena abrupta cam pe la km 8. Radu filma cu Go Pro-ul, asa ca l-am asteptat de vreo 2 ori. Sunt foarte misto urcarile in grup, se merge mai lejer (mai aveam inca 50+ km) si se sta la taclale. Eu imi studiez nitel adversarii si incep sa cred ca am o sansa. Mihai pare cel mai bun si mai antrenat alergator, si Nicu boxerul imi pare in forma foarte buna, desi s-a vaitat de la primii km ca-l doare un ligament.
Ajungem la primul check point/punct de alimentare la km 15, cabana Plaiul Poienii unde suntem intampinati de un grup vesel de voluntari care se reped sa ne hraneasca si sa ne adape. De aici traseul mai merge 1-2 km prin padure si apoi iese aproape de creasta Latoritei, pe deja celebrul drum strategic al Latoritei. Imediat apare si lacul Vidra sub noi, una din cele mai frumoase privelisti alpine de la noi.
Drumul serpuieste pe creasta, urca, coboara si noi prindem un pic de viteza. Apare si intersectia (km 25) cu check point 2, de unde urma sa parasim creasta Latoritei. Eram pentru ultima data in grup de 4, iar al cincilea se vedea la cateva sute de metri in spate. Aici Mihai sesiseaza corect ca Radu are nevoie sa mearga un pic mai lent si ne spune mie si dl Nicu sa o luam inainte. Sincer, aici credeam ca o sa-l las in urma pe Nicu si o sa fac restul cursei solitar. Coborarea a fost foarte accidentata, mai ales copacii prabusiti m-au franat destul de mult, dar si el s-a tinut bine de mine (cred ca ligamentul ala nu durea atat de tare totusi :p). Am ajuns la lac impreuna si in capatul lacului Petrimanu am dat de check point unde dragii nostri voluntari ne asteptau cu zmeura. Cu siguranta nu am mai mancat zmeura la un concurs montan la un punct de alimentare :)
De aici am inceput sa urcam spre Curmatura Oltetului, schimband muntii Latoritei pe muntii Capatanii. Plecam in alergare si o tinem asa cam jumate din urcare pana ne opresc niste caini de stana. Din fericire ciobanul e pe aproape si isi tine cainii sub control. ca fapt divers, am intalnit mai multe stane, dar cainii si ciobanii mi s-au parut mult mai civilizati ca cei din Bucegi/Crai. Din fericire Nicu decide sa nu alerge bucata urmatoare, pt ca altfel ma pierdea de aici.
Incepe sa ploua, dar sunt pregatit, asa ca imi trag pelerina din mers. Drumul serpuieste pe versant, cu numerose serpentina si iese in golul alpin pe la Curmatura Oltetului, de unde drumul continua inainte spre Horezu, iar noi facem stanga pe o poteca abrupta care urca aproape pieptis spre vf Nedia. E o zona superba, foarte salbatica si putin umblata. Dupa lacul Vidra, am trecut de lacul Petrimanu, iar mai apoi va aparea lacul Malaia. Ajunsi pe creasta am reinceput iar sa tocam marunt si kilometrii se aduna incetisor. Reincep iar urcarile si coborarile, intram iar in padura si facem sus-josul spre Piatra Tarnovului. Cand m-am oprit sa pun la loc pelerina l-am pierdut pe Nicu si il vad cum se indeparteaza usor. Eu am un moment de slabiciune si nu mai merg/alerg la fel de bine. De aici urma sa fie o cursa solitara.
La stana de sub Negovanu mare am gasit si ultimul check point, unul mobil pentru ca bietii oameni se asteptau sa ajungem nitel mai tarziu. De aici a urmat o coborare pe drum de TAF, abrupta si destul de tehnica tinand cont de faptul ca ploaile diluviene de anul trecut (chiar a doua zi dupa concursul de anul trecut au fost inundatii mari) au surpat drumul si au doborat copaci.
M-am intrebat daca sa bag un activator si sa incerc sa-l ajung pe Nicu din urma, dar pana la urma am decis sa nu. Era mai in forma ca mine, si trecea si mult mai usor pe sub copaci, si pana la urma nu pentru asa ceva venisem. Am ajuns in valea Repedea destul de lejer, si nu am mai recunoscut valea, afectata rau de inundatia de anul trecut. Am intalnit iar voluntari care ne asteptau cu apa, glucoza si asistenta medicala, iar de aici mai aveam cam 6 km.
Am mai avut vreo 2 momente mai proaste, am mai mers 1 km, dar am reusit sa ma mobilzez si sa alerg destul de constant. A aparut si asfaltul si de aici stiam ca mai am un pic mai mult de 1 km. Horcaiam nitel si lumea iesea sa vada ce-i cu zgomotele astea din strada :))
Trec de ultima intersectia si zaresc intrarea in complexul uzinei hidrocentalei. Un grup mare de voluntari/metebisti ma aplauda calduros asa ca dau drumul la sprint cu vreo 3-400 de metri inainte de finish. Acesti metri de la finish sunt absolut speciali, fac sa merite tot efortul de aproape 10 ore depus.
Am trecut linia de finish in 9:59:13, pe locul 2 la general si 1 la categoria mea de varsta, dupa 60, 77 km si 3250 m pozitivi. Sunt sanse bune sa fie primul si ultimul meu podium la general :)))
Cateva cuvinte si despre organizare. Un mare pas inainte fata de anul trecut, mai ales in ceea ce priveste marcarea traseului. Benzile nu sunt atat de dese dupa cum sunt eu obisnuit, dar sunt puse regulat, iar schimbarile de directie sunt marcate foarte bine cu benzi si sageti. Au fost premii si in bani (nu si la noi, intrucat am fost doar 5) si in produse. Am avut pasta si bere party la final :). Voluntarii de la ASCB au fost foarte saritori si prietenosi, au stat o mica armata dupa 5 oameni :)
Ziua s-a incheiat cum nu se putea mai bine, cu un chef la cabana Luminita, impreuna cu voluntarii si organizatorii.
A fost un eveniment foarte reusit, iar la anul sper sa fim mai multi la ultra. Traseu este ideal pentru primul ultra si un antrenament excelent pentru Ciucas ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu