Intre MIB si MPC a mai fost o cursa, foarte interesanta, un trail clasic Azuga Trail Race, unde voi participa si la anul cu drag.
Cand iei startul pe 2 noiembrie intr-o cursa montana nu prea stii la ce sa te astepti. Cred ca toti ne-am asteptat sa fie frig, asa ca dimineata eram toti infofoliti pana p[este urechi. ce-i drept erau 5-6 grade cand am ajuns in Zarnesti, venind de la Brasov. Asa cum ma asteptam, validarea a fost rapida, asa ca mi-am petrecut timpul umbland ca o curca beata prin centrul Zarnestiului, intre start, caminul cultural si masina, aranjans echipamentul. Foarte prost, pt ca am plecat cu geaca de goretex in rucsac, pusa bine de la Bucuresti. Foarte inteligent, cara magarul, ca atat stie el.
La start multa voie buna, o groaza de prieteni, din care unul, un amic cocotzator, Cristi Ghelner, la primul lui maraton montan. Era inca vesel, asa ca nu am vrut sa-i stric buna dispozitie.
Si in sfarsit a venit startul mult asteptat. In jur numai zambete, fetze destinse, voie buna. Numaram in cor si luam startul ca un torent care se rostogoleste la deal. Primii km sunt lejeri, cam 4 km pe drumul forestier care duce in Prapastiile Zarnestiului, apoi, chiar inainte de chei, coteste stanga si prinde poteca care urca abrupt pana la Magura.
Alimentez serios, de aici imediat incepe greul. Bag ca in ciubarul porcului struguri, cascaval, izotonic, apa, biscuiti si plec clatinandu-ma de la dezmatul din stomac. De aici mai alergam un pic si apoi incepem sa urcam pieptis spre seaua Funduri, punctul cel mai inalt al traseului, cam pe 1800 m atltitudine. Merg cea mai mare parte a urcursului, doar vederea voluntarilor cu talangile ma face sa sprintez numai bine ca sa ma aleg cu o poza superba. Peisajul este de vis, am fost de atatea ori, dar cred ca niciodata nu ma voi satura de Crai.
De aici coboram mai cu picioarele, mai pe coarda, si apoi prindem poteca care duce via Marele Grohotis si Umerii Pietrii Craiului, spre Spirla si Plaiul Foii. 15 km au fost pana la Funduri si aveam 3 ore deja. Nu stiu de ce mi-am inchipuit ca o sa ajungem rapid la Plaiul Foii. Ma simteam bine, doar cu apa stateam ceva mai prost, nu m-am gandit ca va fi asa cald, pe 2 noiembrie!
Alergam lejer, flecarind cu colegele de cursa si admirand peisajul, cand pe Marele Grohotis, am simtit o usoara durere in bolta talpii de la picioarul drept. Pe moment nu am dat mare atentie, mai calci stramb, asa ca nu mi-am facut probleme.
M-a sagetat mai tare mai sus de Spirla, cand m-am si oprit cateva minte si am stat sa ma gandesc ce sa fac, mai ale ca trecusera abia 20 de km si urma draga de Diana. Intre timp alergatorii treceaua buluc pe langa mine, asa ca am luat-o usurel la vale. Imediat ma ajunge din urma Marian Chiriac, care nu-mi imaginam car ar fi in spatele meu. M-as fi simtit mult mai bine daca stiam ca sunt inaintea lui :))))
Impreuna am mers sa luam apa si am alergat usurel la vale, pana cand am simtit iar o durere mai insistenta si am incetinit, ocazie cu care l-am pierdut. Pana la Plaiul Foii am alternat reprizele de alergat cu cele de mers, desi pe un astfel de teren ar fi trebuit sa zbor.
Am alungat rapid orice gand de abandon, pentru ca detest sa trag pe dreapta cat timp mai pot pune un pas inaintea celuilalt. Stiu, pare o prostie, si poate duce la accidentari serioase, dar mi-am dorit prea mult MPC-ul acesta ca sa renunt asa usor. Deci continuam ;)
Iarasi alimentez ca spartul, supa, suc de mere, izotonic, apa, cascaval, paine si cam tot ce am gasit acolo. Din nou plec cu burta facand trost-pleosc, dar in alergare usoara, care moare repede pe primele pante ale nemiloasei zeite.
Ati auzit de Diana? Diana este o zeita, iar ca orice zeita poate fi cand blanda, cu pante de iarba pe care piciorul aluneca singura, cand duram intunecoasa, cu radacini ascunse in frunzele ruginii si cu o tacere adanca, numa buna sa-ti auzi rasuflarea gatuita.
Ritmul s-a redus, abia ma tarasc dar urc tot mai sus. Sunt lent, o combinatie de obosoala si durerea persistenta, nu foarte intensa, dar mereu prezenta. Ma depasesc alergatori care se uita cu mila la mecla mea. Ajung in sfarsit la refugiu, de unde o luam la vale spre Coltul Chiliilor. Imi gasesc un tovaras de suferinta, Mihai Dragos Popescu care avea si el probleme fizice. Cu el si inca 3 baiaeti veseli formam un grup care coboara in rasete, glume, asa incat durerea dispare si ramane doar alergarea.
Pe nesimtite ajungem si la Coltul Chiliilor, unde alimentam si plecam mai departe. Mai erau doar 7 km, dar pe iarba si in coborare, o placere sa alergi. Raman doar eu cu Mihai, alergam povestind de una-alta. Avem multe lucruri in comun si multe povesti care merita spuse, asa ca nici nu ne dam seama cum ajungem la primele case din Zarnesti. Aici eu am chef sa accelerez, simteam prin toti rarunchii apropierea finishului, dar Mihai sufera vadit asa ca merg mai in ritmul lui.
Sunt oameni, alergatori si localnici care ne incurajeaza de pe marginea drumului. ma rog, altii incearca sa ne calce cu masinile, dar nu lasam atata lucru sa ne strice fericirea. Terminam impreuna cu 8 ore si 13 minute obositi dar fericiti. Masa de revitalizare ne asteapta cu o prajitura cu mere grozava.
Ma interesez si de ce fac cunoscutii, Marius Manole ca de obicei o cursa solida, Adrian Mila propulsat de celebrele pufarine terminase de ieri, doar Cristi Ghelner era in spate, inca in cursa. Monica Tarta din pacate a fost ajunsa din urma de coasa de 6 ore jumate la Plaiul Foii. Il sun pe Cristi, dar mai avea vreo 7 km, deci aveam timp si de paste. Tocmai cand infulecam de zor cu Marius suna impricinatul si ma intreaba daca traseul ajunge in camp la drumul de Plaiul Foii. Nu, ii raspund, nu-i asa ca la primul drumeag ai facut stanga si ai luat-o la vale. Da, imi raspunde abatut. Nu-i nimic, ia-o inapoi, traseul continua drept inainte. Imi imaginez ce a putut spune/gandi bietul om :)))
Mancam pastele si nu mai avem rabdare, ne decidem sa mergem in intampinarea lui. O luam usurel la fuga si alergam pana la locul unde traseul intra pe camp, cam un km si un pic. Tocmai bine, pentru ca prapaditul venea incetiosor la vale. Il preluam toti 3 in chiote ca la nunta si-l pacalim ca mai sunt vreo 200m :) si il ducem asa pana la finish. Uraaaaaaa ;)
Apoi a urmat lunga si interesanta festivitate de premiere :)
Epilogul a fost luni, cand am aflat ca am o fasceita, ceea ce imi aduce si o puaza de 2 saptamani. trec repede, nu-i stres :)
Multumesc pentru poze la urmatorii fotografi amabili si simpatici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu