miercuri, 1 februarie 2012

Gerar 2012 - semimaraton de iarna

Dupa o lunga pauza, atat in ceea ce priveste muntele cat si competitiile de alergare, am inceput sa revin incet incet la normal, dupa evenimentele nefericite din familia mea. Au fost jumatate de an in care n-a mai mers deloc pe munte si am ratat si orice alta activitate sportiva, in afara unor alergari destul de sporadice.

Anul acesta mi-am dorit foarte mult sa alerg la Gerar, semimaratonul (21 de km pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul) organizat de catre Ro Club Maraton, mai ales ca anul trecut am fost arbitru de traseu si am inghitit in sec privindu-i pe toti cum alearga.


Intre timp am si colegi de alergare cam de nivelul meu, din care unul, Daniel Osmanovici, care va aduce vremea in fiecare seara la Antena1, imi este de cateva luni partener constant de alergari. Al doilea coleg (la Gerar se alearga in echipa de cate 3 oameni) a fost Catalin Musat, celebrul portar al echipei de handbal mixt Acvila ;).

Antrenamentele le-am inceput in doi, eu si Daniel, la inceputul lui ianuarie, intrucat Catalin a fost detasat cu munca la Brasov. Am avut cam 3 saptamani de antrenament, timp in care am iesit de 5-6 ori la alergat in IOR sau Herastrau. Nu foarte mult, dar suficient pentru o cursa nu foarte lunga.

Cum ne-a obisnuit Gerarul a venit cu temperature foarte coborate, a fost -18 cand am plecat de acasa pe la 9, iar la ora cursei, 11:30 au fost minus 12 grade Celsius.

Organizarea a fost foarte buna, multumesc celor de la Ro Club Maraton, in frunte cu Serban Damian, Gabi Solomon, Oana Badea, Ana-Maria Notingher si Marian Chiriac, dar si celorlalti voluntari, care au indurat frigul naprasnic. Din pacate n-am putut sa-i ajut macar sambata, intrucat am lucrat pana seara L

Dimineata a inceput cam devreme pentru mine, fiind soferul de service pentru echipa DOC (Dinu, Osmanovici, Catalin). Zis si facut, am incarcat bagajele alergatoare si am traversat Bucurestiul inghetat spre parcul de la Politehnica, locul nostru de distractie duminica dimineata. A trebuit sa ajungem mai repede intrucat trebuia sa ne luam kitul de participare.

Ajunsi acolo, ne-am schimbat, echipat si parca eram intr-o parodie americana a filmelor Robin Hood (cei care au vazut Man in Thights, tradus barbati in izmene stiu despre ce vorbesc). Peste tot plin de barbati mai mult sau mai putini supli, in colanti, zis si popular egari :p. Nu mai trebuie sa mentionez ca ne-am simtit ca la noi acasa intre atatea picioare butucanoase si a Ben Gay mirositoare.

Inainte de concurs a trebuit sa dam si o declaratie pentru colegii de la Antene a lui Danut. O sa remarcati ca tzopaiam in cadru, nu de alta, dar eu personal aveam doar un tricou din supraelastic si o bluza de alergare subtirica pe mine si celebrii deja colanti pe picioare. Cum a decurs si ce a aparut pe post puteti vedea mai jos.

Imediat dupa a urmat startul. Am inceput mai usor, urmand sa acceleram pe final daca se poate. Singura problema a fost ca ne-a iesit exact invers, turele mai rapide au fost la inceput, iar pe final am cam incetinit.

Suprafata de alegare, un circuit de 3,6 km in parcul Politehnicii era acoperita cu zapada  (batatorita sau framantata), gheata si vagi urme de asfalt cu polei. In majoritate cursa a fost pe plat, cu exceptia unei treimi care urca si cobora dealul din dotarea Politehnicii. Mie personal mi-a placut dealul care l-a cam omorat pe Danut, mai ales ca la mijlocul pantei, exista o brigada de zgomote de la Ro Club Maraton, care au dansat si incurajat pe toti concurentii. De fiecare data cand treceam pe langa ei acceleram involuntar, contaminat de buna lor dispozitie.

Iarasi reconfortranta era trecerea peste finish, unde existau un DJ si multi spectatori care te incurajau si-ti dadeau aripi.

N-am simtit deloc frigul, desi erau minus 12. Cat timp ai acoperit extremitatile vulnerabile (urechi, maini, picioare), faci efort si nu este vant, poate sa fie si mai frig si nu-l vei simti.

Am terminat in 2 ore si 10 minute, un timp destul de departe de ce ne-am propus, dar ne-am simtit foarte bine si asta este cel mai important.

O sa pun mai jos filmarea bruta de la Antene, iar poze gasiti pe contul meu de facebook. Deseara o sa mai pun cateva poze si aici, pentu cei carorar nu le place feisbuc.




Pe data viitoare

Un comentariu: