Sunt concursurile de trail running din Romania sigure?

Aveam de gand mai de multa vreme sa scriu un articol pe aceasta tema, doar ca tragedia din clubul Colectiv l-a adus mai repede sus pe lista de prioritati.

Asadar cat de sigure sunt concursurile noastre de alergare montana? Am prins ultimele 3 sezoane de alergare, asa ca am participat la foarte multe curse, in toata tara. Ca participant mereu am fost interesat de astfel de amanunte, poate si cauza ca am formatie juridica. Din fericire nu au existat accidente cu final tragic, asa ca cei mai multi organizatori probabil nu iau foarte in serios problemele de genul acesta.

Exista mai multe riscuri potentiale, care tin atat de problemele puse de natura, de fenomenele meteorologice din timpul concursului, si de participanti (lipsa echipament, lipsa pregatire fizica, lipsa cunostiinte elementare despre munte).

In general la pregatirea traseului stam bine. Chiar apreciez eforturile depuse de organizatori pentru marcarea traseului, amenajarea locurilor periculoase, asigurare de asistenta (Salvamont, voluntari, medici, ambulante). Am vazut cata munca s-a depus la concursuri ca Maratonul Piatra Craiului (MPC), Azuga Trail Race (RIP), Apuseni Marathon, Via Maria Therezia, Ciucas, etc. Corzi, trepte, podete, echipe salvamont, radioamatori, etc. O munca de Sisif in unele cazuri.

La marcaje au mai existat probleme, dar aici organizatorii trebuie sa faca o echilibristica intre a lasa o amprenta cat mai mica pe munte si marcarea cat mai stricat a traseului. Marcajele temporare pot fi indepartate/furate, iar cele permanente nu mai pot fi indepartate. In general nu au existat probleme mari in privinta marcajului. Ratacirile se produc de multe si din cauza ca pui capul in pamant si te iei dupa altul. In vest ati vazut ca marcajul este minimal, si tine de tine sa studiezi traseului, sa te orientezi. Nu se mai practica marcajul cu vopsea, iar marcajele se bazeaza mai ales pe tarusi de lemn, cu impact minim asupra mediului. La noi este la putere banda de plastic, pe care uneori o mai gasesti o perioada destul de lunga dupa concurs. Dar asta este un subiect care merita un articol separat.

Daca fenomelele meteo nu pot fi controlate, iar in general organizatorii au rectionat corect la fenomene meteo extrem (vezi Bucegi 7500 si 2x2, ambele din 2014), locul unde mai este multe de lucru este la selectia participantilor si la echipamentul obligatoriu.

Eu sunt de parere ca oricine ar trebui sa poata participa la un concurs de alergare montan, cu unele limitari. Sunt unele curse gen 2x2 sau Maratonul Piatra Craiului, unde organizatorii limiteaza participarea in lipsa experientei. Un exemplu este 2x2, unde accesul la proba elita este limitata doar sportivilor cu ceva rezultate in spate. Mi se pare foarte ok si stimulant pentru mine ca alergator, mai ales ca preconditiile sunt unele la indemana cu un pic de antrenament si vointa.

Personal sunt de parere ca organizatorii de la Bucegi 7500 gresesc acceptand pe toata lumea la tura lunga, una extrem de dura (90km, 7500 m diferenta de nivel), un risc destul de mare tinand cont de durata cursei si de posibilele fenomene meteo extreme. Am vazut pe lista de participare oameni care termina cu greu curse de genul 30-40 km cu diferente de nivel mult mai mici. Eu as solicita (cu exceptia sportivilor cunoscuti, a celor cu rezultate in alte concursuri cat de cat similare) ca cei inscrisi la Elita sa aiba macar un ultramaraton terminat, sau 3-4 curse cunoscute terminate in prima jumatate a clasamentului. La fel si la proba numita atat de impropiu Hobby, cu 45k si 3200 diferenta de nivel. Aici as cere macar o cursa montana de maraton terminata. Trebuie sa marturisesc ca si eu am beneficiat de ingaduinta organizatorilor, asa ca proba Hobby de la 7500 a fost prima mea cursa montana. Va rog sa nu ma intrebati de timp :D

Daca esti organizator si nu vrei sa te complici cu o procedura de verificare care ia mult timp, exista si varianta, obligatorie la mai toate concursurile care se respecta, la timpilor limita in diverse puncte. Am observat ca in ultimii 2 ani au inceput sa se puna timp limita la multe curse. Ar fi bine ca acesti timp sa inceapa sa scada, pentru a reduce riscurile pentru participantii mai putin pregatiti fizic. Si eventual sa se evite situatii hilare ca anul trecut la Bucegi 7500, cand ultimii concurenti s-au instalat dupa nici 2 ore de concurs intr-un restaurant, au luat masa fara graba, in timp ce inchizatorul de traseu ii astepta in ploaie. :)))

Anul acesta am cazut si eu victima unui timp limita, la Via Maria Therezia si nu m-am suparat. Oricine poate sa prinda o zi proasta, poata sa achite nota de plata a unor greseli stupide, si sunt primul sa recunosc ca in lipsa acelui timp limita as fi continuat concursul, cu riscuri pentru sanatatea mea. Nu mi-a cazut deloc bine, dar m-am oprit si m-am lasat evacuat de pe munte.

Timpi limita trebuie sa fie un standard la toate cursele montane, si ar trebui sa fie la fiecare punct de control, si sa nu permita ajungerea in ritm de mers. Totusi participam la un concurs de alergare, iar daca nu poti alerga pe plat sau la vale, poate ca n-ar strica sa te mai antrenezi si sa incerci la anul. In lipsa unei experienta montane si a antrenamentului specific, se supun unui risc mare pentru sanatate sau chiar viata.

Daca la timpi limita incepe sa se vada o schimbare, jalea mare este la echipamentul obligatoriu. Aici situatia sta foarte prost. Echipamentul obligatoriu este prevazut de fiecare data in regulament, dar la prea putine curse este si controlat inainte de cursa. De multe ori chiar si in cazul controlului, se inchide ochii in cazul lipsei unor piese de echipament. Mai ales in privinta pantalonilor/colantilor lungi, sunt mereu ceruti in regulament, dar niciodata impusi.

Exista si exceptii numite MPC, concursurile organizate de CPNT (Brasov Marathon, 7500, Pro Park), 2x2, etc., unde organizatorii te pun sa deschizi rucsacul si se face inventarul. La majoritatea concursurilor la care am participat nu mi-a fost controlat echipamentul obligatoriul, desi era prevazut in regulament ca fiind obligatoriu.

Am vazut cu ochii mei participanti la curse cu parcurs lung in golul alpin, cu varfuri de 2400+, care alergau in adidasi de asfalt, in tricou si pantaloni scurti, fara sa aiba alte haine si care au fost la un pas de hipotermie. Nu dau nume, dar nu e ceva foarte rar. Evident este vorba de persoane care nu au experienta de munte.

Dragi organizatori, nu va bazati prea mult pe declaratia de participare pe proprie raspundere pe care ne puneti sa o semnam la fiecare cursa. Aceasta va absolva prea putin de raspundere in cazul unui accident fatal. Daca nu ati luat toate masurile necesare pentru evitarea producerii unui accident, masuri care nu sunt prevazute in vreun act normativ, dar care pot fi investigate si evaluate de un procuror/judecator in caz de accident, sunteti raspunzatori in mod direct, civil si pe penal.

Ca jurist, as putea enumera o serie de masuri de precautie, care v-ar putea scapa de belele:
- obtinerea autorizatiilor necesare
- limitarea participantilor cu risc de accident (limitare in functie de experienta, conditii de calificare, timpi limita)
- marcarea si amenajarea traseului
- echipamentul obligatoriu, impus si controlat
- asigurarea de asistenta de salvare si asistenta medicala

Ca o concluzie, sunt bucuros sa constat ca exista o imbunatatire vizibila de la an la an, a conditiilor de siguranta. Sper ca organizatorii sa se inspire de la liderii din domeniu (in opinia mea 2x2, Via Maria Therezia si MPC- un pionier atat al alergarii montane, cat si a masurilor de siguranta) si sa putem vedea o imbunatatire si la capitolele unde inca exista deficiente.

Va urez o alergare placuta si in siguranta pe cararile montane, de la primavara :)